In Pestera Movile, descoperiri fenomenale in premiera mondiala. Descoperiri care au berbecit lumea academica. America Mon Amour, de ce ma furi?

Pestera (de la) Movile a fost descoperita in 1986 si reprezinta una din cele mai importante pesteri din Romania. Pestera s-a remarcat prin ecosistemul unic in lume ce s-a descoperit aici, atragand atentia pana si in randul cercetatorilor NASA

(acestia comparand in anii ‘90 mediul subteran din Movile cu cel de pe Marte).

Pana in 1990, cand s-a inceput explorarea pesterii cei 12000 de metrii patrati au fost complet izolati de schimbarile mediului exterior.

Ecosistemul se presupune ca ar fi fost separat de mediul exterior pentru aproximtiv

5.5 milioane de ani, chemosinteza fiind procesul care sta la baza functionarii sistemului.

Lucrarile de cercetare (biospeologica, gelogica si explorative) au fost condus de Cristian Lascu, Stefan Sarbu si Radu Popa (membri GESS). La inceputul anilor ‘90 se descopera 35 specii complet noi biospeologiei. Pe suprafaţa apei sulfuroase din peşteră s-a observat prezenţa unui strat de câţiva milimetri grosime de substanţă albă, cremoasă. S-a constatat că era vorba despre o substanţă organică nutritivă, în care se aflau numeroase organisme, îndeosebi melci mici şi viermi.

Speciile descoperite in aceasta pestera sunt majoritatea artropode, apartinand claselor Arachnida, Crustacea, Myriapoda si Insecta. Iar dintre speciile acvatice exemplarele apartin claselor Phyla Plathelmintes (viermi plati), Nematoda (viermi inelati), Rotifera, Annelida (viermi segmentati).

Aceasta pestera este populata de lipitori rapitore care isi iau substantele nutritive de la cele cateva specii apartinand clasei Nematoda (viermi inelati) si Annelida (viermi segmentati), care, in schimb, depind de organismele chimiosintetizante.De asemenea s-au descoperit specii noi de pradatori cum ar fi doi pseudoscorpioni, un miriapod, patru paienjeni, si un scorpion de apa, lipitoarea care traieste de pe urma viermilor si un centipod de aproape 5 centimetri lungime.( s-a descoperit un paianjen a carui singura ruda apropiata se gaseste in Insulele Canare)

Pestera Movile, unul dintre cele mai neobisnuite ecosisteme, este populata cu nevertebrate care au adaptari datorate vietii subterane cum ar fi:

• au corpul depigmentat

• regresia sau absenta totala a simtului vazului

• se hranesc cu bacterii si ciuperci care obtin energia din izvoarele calde sulfuroase de sub pestera.

Din punct de vedere geologic pestera este asezata in Platforma Moesica si dateaza din Cuaternar.

Avand o lungime totala de 300 de metri este considerata relativ mica, avand pasaje inguste ce alcatuiesc un labirint de galerii joase, de 1-2 metri, cu profil rotunjit, sapate in calcare oolitice si lumaselice sarmatiene.

Mediul din subteran este foarte bogat in hydrogen sulfurat (8-12 mg/l) , nivelul oxigenului este destul de redus (max. 10%), nivelul dioxidului de carbon este ridicat (2-3.5%) in timp ce nivelul metanului este destul de ridicat (1-2%). Apa din pestera are o compozitie chimica diferita fata de fantanile din apropiere, iar in sedimentele din pestera nu s-au gasit izotopii radioactivi comuni in solul Romaniei dupa accidentul de la Cernobal din 1986.

Intrarea in pestera se face printr-un put sapat artificial urmat de aproximativ 200 m de galerii uscate labirintice , cu un profil rotunjit (inatimea intre 1-2 m) si inundate (sifoanele fiind reprezentate de 3 clopote de aer relatv mici).

Pestera este inchisa cu o poata de beton, accesul fiind posibil doar cercetatorilor.

Scurt Istoric al descoperii acestui tezaur biospeologic

In1986, Nicolae Ceausescu ordona inceprea investigatiilor geologice in zona 2 Mai – Vama Veche in vederea construirii unei termocentrale uriase. Se zice ca dictatorul ar fi indicat locul chiar din elicopter. Locul indicat era o zona carstica dominata de movile (localnicii numeau movile , ridicaturile de pamant).

„Am forat un put ca sa gasesc pestera. Am avut putin noroc, pentru ca am nimerit chiar in galerie, la 20 de metri adincime. Am vazut pe peretii incaperii misunind paianjeni, scorpioni, miriapozi si alte vietuitoare. Biologii de la Institutul de Speologie au determinat fauna, au zis ca sint nemaiintilnite in lume: o specie noua de paianjen, singurul scorpion de apa dulce cunoscut, nu stiu ce lipitoare-minune si prima lipitoare cavernicola din lume”,

 isi aminteste Cristian Lascu, reputat geolog si redactor-sef la revista „National Geographic Romania“. Proiectul de constructie a termocentralei a fost abandona, din fericire.

In 1996 , pestera este luata in vizorul NASA care impreuna cu cercetatorii romani lucreaza la pestera, interesul fiind maxim , asemanarea cu fosele vulcanice

de pe Marte fiind evidenta.

Odata lucrarile terminate cercetatorii romani au fost “furati” de NASA

Potentialul stiintific al pesterii nu este epuizat.

Nimic semnificativ nu se mai petrece la Movile, inclusiv pentru ca putinii bani alocati cercetarii nu sint directionati catre prioritati reale. Laboratorul in care au lucrat cercetatorii romani este in pericol de a fi evacuat din cauza datoriilor fata de stat. Cristian Lascu

Descoperirile facute in Pestera Limanu, la momentul respectiv

ne-au plasat pe PRIMUL LOC in Lume. Au fost UNICAT.

Stiinta contemporana s-a inclinat sfios!

Incredibilul era demonstrat.

Romania, in premiera mondiala avea un ecosistem original, vechi de 5,5 milioane ani.

Azi?  ”Nimic semnificativ”, prieteni.

Am pierdut startul.

Totul. Punct.

Admin

P.S. Pestera Limanu nu este deschisa vizitatorilor!

Continua sa ramana un LABORATOR de cercetare.

Generatiile viitoare, poate vor sti ce trebuie facut!

=========================

Situatia de la Pestera Movile este mult mai complicata.

Din ratiuni de … Romania, ma abtin sa

spun/comentez tot ce stiu.

===========

 

 

preluare de pe sursa: Romania megalitica

Scărişoara – o peşteră de legendă

                                                                                                     de Cornel Nicula

Teritoriul României cuprinde nenumărate frumuseţi naturale, lăsate de Divinitate ca moştenire unui neam cinstit, ai cărui urmaşi suntem noi, cei de azi.

Una dintre cele mai interesante atracţii turistice existente la noi în ţară este gheţarul aflat în Peştera Scărişoara.

 

Fiind al doilea gheţar de acest gen din lume, primul aflându-se în Slovacia, cel de la Scărişoara reprezintă într-un fel un unicat în lume, datorită formelor prezente în interiorul spaţiului respectiv.

 

Situată în zona vestică a României, la aproximativ 40 de kilometri de localitatea Câmpeni, în nord-vestul judeţului Alba, peştera aceasta este declarată monument al naturii, fiind în acelaşi timp şi rezervaţie speologică, unde periodic se fac excursii cu scop de cercetare a gheţarului din inetrior.

 

De la legendă la adevăr

Ca orice obiectiv turistic din ţara noastră, şi peştera Scărişoara are legenda ei cu un sâmbure de adevăr.

 

Astfel se spune din bătrâni că înăuntrul muntelui, în celălalt capăt al peşterii, trăia demult un balaur pe care localnicii îl numeau Solomat.

 

Aici este necesar să facem o precizare importantă, şi anume că de-a lungul secolelor, acestui cuvânt – solomat – i s-a pierdut adevăratul înţeles.

 

Solomat este un alt cuvânt care desemna pe solomonar, respectiv cel care îmblânzea balaurii, cărora românii din vremea imediat de după daci le spuneau şarcani.

 

Deci Solomatul de la Scărişoara era de fapt un solomonar care probabil trăia mai mult singur, iar legenda care spune că el fura fete, fie în noaptea de Anul Nou, fie cu alte ocazii, este doar un ecou distorsionat în timp.

 

Ce-i drept, acei şerpi-balauri pe care îi stăpâneau solomonarii erau dragonii din vechime, fiinţe mitice care puteau să zboare şi speriau oamenii neştiutori. Deci adevărul s-a păstrat sub forma unor simboluri magice care erau transmise doar solomonarilor. Dar ce făcea Solomatul la Scărişoara?

Una dintre explicaţii este că dincolo de gheţar, în interiorul peşterii, respectivul solomonar îşi făcuse lăcaş de trai, deşi nimeni nu ştie să fi existat pe acolo vreo urmă care să arate ca a locuit cineva în acele vremuri.

 

Cu toate acestea este foarte explicabil că Solomatul din legendă era în realitate un mag foarte priceput, care din anumite raţiuni se ascundea de lume şi uneori avea nevoie de fete pentru cine ştie ce ritualuri sacre.

 

Este foarte posibil ca Solomatul să fi trăit într-o lume paralelă cu a noastră, unde avea acces în calitate de pământean, de aceea aşa cum spune şi legenda, nimeni nu l-a găsit pe acest balaur – Solomatul – vreodată în interiorul peşterii.

 

Şi iată cum urcând pe firul legendei înapoi la cauză, înţelegem de ce acel Solomat solomonar trăia acolo.

 

Fiind şi frig, oamenii nu se încumetau în peşteră, dar magul acela cunoscând tehnici spirituale, putea trăi fără probleme.

 

Urme de acum 10.000 de ani

Aşa cum atestă cercetările arheologice, gheţarul de la Scărişoara are o vechime de aproximativ 10.000 de ani, fiind format în perioada ultimei glaciaţiuni, despre care se ştie că a fost în urmă cu aproximativ 12.000 de ani.

 

Deci se poate spune că peştera Scărişoara, aşa cum este ea, a fost contemporană cu civilizaţia atlantă. Am putea să ne întrebăm dacă înaintaşii geto-dacilor – pelasgii – existau în acele vremuri.

 

Bineînţeles că au existat, dovadă stând manuscrise străvechi hinduse şi celtice, care spun că pelasgii au fost cei de la care au învăţat multe lucruri.

Alcătuită din straturi de calcare din perioada Jurasicului, Scărişoara este împărţită în câteva incinte, dacă le putem spune aşa.

 

Lungimea ei este de 750 de metri, dar numai o porţiune de aproximativ 250 de metri este amenajată pentru vizitatori, adâncimea ei ajungând la 110 metri.

 

Incintele în care este amenajată se numesc astfel: Sala Mare – un spaţiu care se deschide imediat după ce se intră în peşteră, şi în care se pot vedea peste 120 de stalagmite formate din gheaţă, ce reprezintă principala atracţie turistică; apoi urmează Rezervaţia Mare, aflată în partea stângă şi la care se ajunge printr-o galerie de 70 de metri lungime;

 

Rezervaţia Mică este al treilea sector completat de galeria numită Maxim Pop, aflată la adâncimea de 105 metri, iar ultimele sectoare care pot fi vizitate sunt Catedrala şi Palatul Sânzienei, acestea două din urmă fiind alcătuite doar din rocă, gheaţa lipsind din structura lor.

 

Spiritualitate şi prezent

Din vremuri îndepărtate s-au păstrat informaţii care spun că Zamolxe obişnuia să circule în interiorul arcului carpatic folosinf drumurile subterane ale peşterilor.

 

Pornind de la Polovragi către interiorul pământului, aşa cum ştim că făceau preoţii Decenei, coridoarele de zeci şi zeci de kilometri ajungeau dinspre Bucegi spre Apuseni.

 

Una dintre rarele legende despre Decebal ar spune aşa, că ultimul rege dac a plecat de la Sarmisegetuza, înainte de sosirea romanilor în zona apropiată sanctuarului, folosind nişte tunele ştiute doar de el şi de Deceneul de atunci, ajungând în partea cealaltă a Carpaţilor, către Apuseni, unde se aflau alte triburi ale Dacilor Liberi.

Întorcându-ne în zilele noastre, este necesar să remarcăm frumuseţea unică în lume a unor astfel de locuri. Zona de la peştera Scărişoara este neasemuită, deşi din comună se mai merge cale de vreo 15 kilometri până la peştera propriu zisă.

 

Cine poate ajunge la Scărişoara va avea parte de imagini de neuitat. De exemplu în sala numită Catedrala, turiştii pot admira zeci de minute la rând cum lumina lanternelor se reflectă în mii de sclipiri magice, reflecţii ale cristalelor de zăpadă de pe fundul avenului – cavitate formată în mod natural şi care se umple cu apă, gheaţă sau zăpadă.

 

La lumina lanternelor şi a sălii, ochii privesc un spectacol feeric de neuitat.

Accesul turiştilor se face de-a lungul unui şir de scări metalice, parcurse întocmai ca un fel de labirint enigmatic ce pregăteşte vizitatorul cu atmosfera magică a acelor locuri.

 

Coborârea se realizează pe o porţiune de aproximativ 50 de metri, traversând scară după scară, şi practic dacă veţi merge acolo o să constataţi că parcă vă aflaţi într-o altă lume, datorită felului în care relieful locului apare privirii turiştilor.

 

Este ca şi cum s-ar coborâ către realitatea altei lumi, ce parcă ar avea alte legi decât ale noastre.

 

Chiar aproape de intrare se poate vedea o formaţiune care a fost numită „Foca de gheaţă”, deşi privind mai cu atenţie bizara bucată de gheaţă seamănă mai mult cu capul unui delfin ieşind din apă.

Ca şi alte peşteri din România, Scărişoara merită vizitată pentru imaginea ei interioară, dar şi pentru aducerea aminte despre vremurile de demult, când strămoşii noştri geto-daci o foloseau atunci când erau nevoiţi să se deplaseze repede pe sub munţi.

 

Probabil că, aşa cum a rămas şi legenda despre ultimul Solomat -solomonar, acesta o fi fost ultimul preot geto-dac care a trăit undeva în vremea Evului Mediu, şi care s-o fi retras într-un alt spaţiu… şi într-un alt timp…

preluare de pe sursa:
http://www.revistacosmos.ro/scarisoara-%e2%80%93-o-pestera-de-legenda/

Portaluri spre alte dimensiuni. Diavolul este inchis in Calcarele de la Ampoiţa, jud. Alba. Stâncile sunt blestemate!

 

Legendele Calcarelor de la Ampoiţa, judeţul Alba, îi îngrozesc pe localnici:

Stâncile sunt blestemate, sustin ei.

Diavolul este inchis in adancuri.

 

 

Trei stânci “răsărite” din pământ de mii de ani au sădit frica în rândul localnicilor din Ampoiţa, judeţul Alba. Oamenii le ocolesc de când mai mulţi turişti şi chiar alpinişti profesionişti au căzut de pe ele şi au rămas invalizi sau au murit.

“Din bătrâni se ştie că stâncile astea sunt blestemate. Mulţi au murit căzând de pe ele şi alţii au rămas paralizaţi pe viaţă”, povesteşte Iacob Ivaşcu, un bătrân de 96 de ani. Mai mult, localnicii spun că înaintea producerii unei tragedie, stâncile le dau de veste. “Când urmează un incendiu sau o sinucidere, începe să curgă apă de pe calcare, iar iarna îngheaţă aşa. Am găsit mai multe plăcuţe şi vase din piatră când aram în zonă, semn că acolo au trăit de mulţi ani oameni ale căror suflete bântuie acum. Eu nici nu ies din casă seara, aşa m-au învăţat părinţii mei”, spune Elena Cioran (59 de ani).

 

 

 

Mulţi alpinişti au căzut de pe ele

 

Un alt localnic, Gheorghe Mariuc (48 de ani), a vrut să escaladeze stâncile şi a căzut de la mai bine de 10 metri. “Simţeam că nu mă mai pot ţine pe picioare şi, inexplicabil, coarda de susţinere s-a desfăcut în momentul în care am căzut. E clar că sunt blestemate”, spune Gheorghe.

 

 

 

Nu toată lumea crede în legende

 
Dan Anghel, unul dintre alpiniştii care escaladează pietrele în fiecare an, spune că nu crede nimic din legendele pe care le-a auzit.

“E adevărat că pe una din pietre s-a locuit în epoca de bronz, de aceea s-au găsit şi vase, dar stâncile nu au apărut din senin. S-au format dintr-o faleză calcaroasă, iar din platou au rămas doar aceste creste pe care le vedem azi, înalte de 44 de metri, 27 şi, respectiv, 15 metri”, ne-a spus alpinistul.

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/calcarele-de-la-ampoita-judetul-alba-ii-ingrozesc-pe-localnici-stancile-sunt-blestemate-272111.html

 

 

Diavolul inchis de la Ampoiţa

 

De cind exista rau si bine pe Pamint, cele doua forte se lupta permanent pentru a cuceri credinta oamenilor. SI nu intotdeauna invinge binele. Uneori se intimpla sa triumfe raul, dar triumful este temporal. In cele din urma se gasesc destui luptatori credinciosi care renunta la sine pentru a face sa triumfe binele. O astfel de legenda a prins viata pe unul din drumurile care duc in Apuseni…

 

 

 

Intrare catre fundul Iadului

 

Cei care vor sa ajunga in Apuseni, venind dinspre Alba, pot vedea, la un moment dat, o grupare stranie de stinci calcaroase. Stincile se gasesc chiar in locul in care piriul Ampoita se varsa in riul Ampoi. Toate trei, ridicate pe verticala, contrasteaza puternic cu imprejurimile line care le inconjoara.

 

 
Nimic din preajma lor nu te ajuta sa-ti dai seama cum s-au format acele roci in acel loc. Geologii spun ca stincile nu-si au originea in rocile muntelui si ca au fost cu siguranta aduse din alta parte si fixate, de procesul sedimentar, in acel loc. Dar cine putea sa care si cu ce, acele imensitati de roca – cea mai mare are peste 30 de metri inaltime. Ne lamureste doamna Ioana Florea, geolog. Domnia ei spune ca mai mult ca sigur stincile ar fi fost aduse in zona pe vremea cind muntele era un fund de mare.

“Forta mareica le-a adus si le-a lasat pe fundul marii. Apoi, in ani, cind fundul mirii s-a ridicat, s-a ridicat cu tot cu stinci. E singura explicatie logica si posibila”.

Oamenii din zona mai au o explicatie, mai curind o legenda. Ei spun ca demult, in timpuri stravechi, citiva calugari au incoltit, pe acele meleaguri, un diavol. Diavolul s-ar fi rugat stapinului intunericului sa-l scape si atunci, in piatra, s-ar fi deschis o intrare catre fundul iadului. Pe acolo ar fi patruns satana.

Ramasi in urma, calugarii s-au sfatuit ce ar trebui sa faca. Apoi au decis si cu puterea rugaciunilor, ar fi adus stincile care sa acopere intrarea respectiva.

La sfirsit ar fi ridicat o minastire in apropiere, pentru ca sa vegheze asupra stincilor si nimeni sa nu cuteze sa le dea la o parte. Cu toate acestea, nimeni nu-si aduce aminte sa fi vazut, ei sau inaintasii lor, vreo minastire in preajma stincilor. Totusi, oamenii spun ca cei care stau prea mult prin preajma stincilor pot sa-l vada pe diavolul inchis pe vecie. Dar cei care l-au vazut prefera sa nu vorbeasca despre asta.
 

O superstitie locala spune ca doar un simplu gind catre diavol il aduce pe acesta cu un pas mai aproape de iesire. Asa ca oamenii prefera sa ignore tot ceea ce se intimpla in zona lor, nu pentru ca nu ar crede in asa ceva, ci de teama ca diavolul sa nu iasa la suprafata.

 

“Teama lor este irationala”, spune domnul Cezar Dumitru, biolog. Domnia sa este convins ca “aparitiile diavolului” s-ar datora unor mici ciuperci cu efect halucinogen si care ar fi purtate de vint si respirate de cei care trec pe acolo.

“Cu vreo 2000 de ani in urma, acolo era un templu inchinat, din cite se pare, lui Apollo. Un fel de Delphi local, unde credinciosii veneau ca sa afle vointa marelui zeu si unde preotii, ca sa intre in transa, ardeau ciuperci uscate si trageau fumul pe nas. Probabil ca acele ciuperci se mai gasesc si acum prin zona si sunt vinovate de vedeniile cu diavol”.

“Am simtit cum cineva imi tragea de degete ca sa mi le desprinda de piatra”

Cu toate acestea, acolo se petrec lucruri stranii. Multi le pun pe seama diavolului, altii spun ca totul e o simpla coincidenta. Printre acestia din urma se numara alpinistii si practicantii sporturilor extreme, pentru care stincile sunt un bun loc de a-si testa capacitatile fizice. Numarul mare de accidente, unele fatale, au fost puse pe seama neatentiei sau chiar a lipsei de antrenament. Nicolae Marin, din Zlatna, este unul dintre supravietuitorii unei caderi de pe stinci. Barbatul spune ca mergea regulat, aproape saptaminal, sa se antreneze pe Coltii Negri, cum ii mai numesc unii dintre localnici.

“Niciodata nu am avut probleme de nici un fel. Cit despre legende si superstitii, eu nu cred in asa ceva”.

Si totusi, nici acum nu-si explica cum a fost posibila caderea sa de la aproape 15 metri inaltime si nici supravietuirea ulterioara.

 

 
“Urcam, ca de obicei. Doar ca niciodata nu urcam prin aceleasi locuri. Si de data asta am incercat un drum pe care nu mai urcasem. Trecusem de jumatatea drumului cind, la un moment dat, am simtit niste furnicaturi ciudate in tot corpul si degetele mi s-au desprins din priza de pe stinca. Poate ma credeti nebun, dar am simtit cum cineva imi tragea de degete ca sa mi le desprinda de piatra”.
Pina la urma Nicolae a cazut si a stat in coma aproape doua saptamini. Si-a revenit surprinzator si … a reluat urcarile pe stinca. Nu vrea sa renunte la placerea lui cea mai mare doar din cauza unor superstitii.

 

 

“Rastignit pe pamint”

 

Animalele salbatice ocolesc de departe locul cu pricina, desi iarba care creste in preajma stincilor este de departe cea mai grasa si poate mai hranitoare din tot habitatul local. Este ca si cum ceva le-ar alarma si le-ar indeparta de stinci. Si totusi, unii dintre sateni nu au tinut cont de superstitii. Si au platit, spun ceilalti.

 

 

Un exemplu este patania familiei Ursut.

 
Oamenii aveau doi copii, un baiat de 12 ani si o fata de 15. In fiecare dimineata copiii se duceau cu cele doua vaci sa le pasca chiar la stincile blestemate. Domnul Ursut spune ca totul a pornit de la sotia sa, care visase ca daca vor pastea vacile acolo si vor bea laptele, se vor imbogati. Doar domnul Ursut nu a baut lapte, pentru ca este alergic la acest aliment.
Si este singurul supravietuitor al familiei. Baiatul nu s-a mai intors intr-o zi acasa. L-au gasit pe stinci, mort, cu o frica animalica intiparita pe chip. Avea bratele indepartate de corp intr-un unghi de 90 de grade, ca si cum ar fi fost rastignit direct pe pamint. Si ceea ce a fost de-a dreptul straniu si a alimentat legenda blestemului, a fost faptul ca, la ridicarea trupului, pe pamint a ramas intiparita urma corpului, pe o adincime de circa un centimetru.
Profesorul Mircea Timisean, de 54 de ani, care se ocupa de mai bine de 10 ani de elucidarea misterului de la Stincile Diavolului, ne spune ca moartea adolescentului a fost pusa pe seama celui ce stapineste pietrele.

“Oamenii se feresc sa-i pronunte numele, dar toti au fost convinsi ca pe copil a incercat sa-l traga in interiorul pamintului si ca i-ar fi luat sufletul. Ca de aia s-a gasit urma aceea pe stinca si era baiatul rastignit pe pamint. Spun unii ca ar fi plouat in ziua respectiva sau ca ar fi fost pamintul moale sau alte bazaconii. Da` de unde domnule?! Ca acolo e numai stinca si piatra. Iar iarba creste direct din piatra, de nu s-a mai vazut asa ceva”.

Adolescenta, la rindul sau a disparut de acasa, fara sa mai apara. I-au gasit oamenii doar baticul, la 10 metri de stinca. Cit despre mama, disperata de tragedia din familie, s-a aruncat de pe stinci si a murit pe loc.

 

 

 

Minastirea de sub pamint

 
T.N., de 43 de ani, localnic, are o poveste misterioasa din cauza careia era sa fie internat la spitalul de nebuni. El sustine ca, pe vremea cind era copil de nici 10 ani, plecase in cautare de ciuperci pe deal. La un moment dat a auzit niste zgomote bizare dinspre niste tufisuri. S-a dus intr-acolo si a gasit intrarea intr-o pestera.

“Eram la vreo 2-300 de metri de stinci. Aveam la mine o prapadita de lanterna, pentru cazul in care m-ar fi prins noaptea pe deal. Am intrat in pestera si am mers destul de mult, pina m-am trezit intr-un fel de incapere mare si destul de luminata. Nici acum nu stiu de unde venea acea lumina, dar ce am vazut acolo m-a ingrozit. Pe unul dintre pereti erau citeva armuri de cavaleri, iar intr-o parte, era un fel de altar sau de mormint, nici acum nu stiu exact, pentru ca in clipa urmatoare am auzit un urlet lugubru si ceva s-a ridicat de acolo si s-a aruncat asupra mea. Am lesinat si cind mi-am revenit eram in partea cealalta a dealului. Am incercat sa-mi amintesc unde era locul, dar pe acolo toate semanau intre ele”.

Domnul T.N. este convins ca ar fi fost in manastirea legendara construita pentru a proteja lumea de aparitia diavolului.

“Cred ca din cauza asta oamenii nu stiau nimic de vreo minastire, pentru ca fusese construita in subteran, nu afara. Acei calugari sau cavaleri, ce or fi fost ei, au fost mai intelepti decit noi”.

Oare oamenii din acel loc sa fie toti supusi unor efecte halucinogene generale?! E greu de crezut. Ca si existenta diavolului.
http://www.secretelefemeilor.ro/diavolul-inchis-de-la-ampoita.html

 

Vedere dinspre Calcarele de la Ampoita peste Dealul Chicirei spre Piatra Boului

 

LOCALIZARE:

 

Comuna Meteş, jud.Alba

 

Comuna Meteş cuprinde localităţile: Meteş, Presaca Ampoiului, Poiana Ampoiului, Tăuţi, Ampoiţa (aflată la o distantă de 12 km fată de orasul Alba Iulia), Văleni, Lunca Ampoiţei, Lunca Meteş, Isca, Pădurea Tăuţi, Remetea, Poiana Ursului.

 

Poziţie geografică

Comuna Meteş este situată în partea central-vestică a judeţului Alba, la 17 km de Mun.Alba Iulia şi 17 km de oraş Zlatna, pe cursul mijlociu al Ampoiului.
Din punct de vedere geografic comuna Meteş este situata pe culoarul Văii Ampoiului mijlociu între Munceii Vântului la sud şi Munţii Trascăului la nord.
Partea nordică a comunei este ocupată de Munţii Trăscăului, care reprezintă cea mai complexă unitate din punct de vedere petrografic şi sculptural, un mozaic de roci: petice cristaline, calcare, roci ale flişului cretacic, ofiolite şi sedimente neogene.

Se remarcă trei suprafeţe de netezire, caracteristice munţilor mai joşi şi periferici, cele mai înalte varfuri găsindu-se în partea nordică în Platoul Ciumerna precum :
• Vf. Baiesul (1300m), • Vf. Arsurii (1150m), • Grohota Pragului (1236m), • Frasinul (1120m), • Dosul Blidarului (1094m) • Padosul (1016m),

iar în partea sudică în Munceii Vântului :

• Vf. Mare (1010m), • Hotarului (859m) • Gorganu (877m).

 
 
O caracteristică a reliefului de pe valea Ampoiului este prezenta olistolitelor, acei martori de eroziune calcaroşi care se prezintă ca nişte blocuri uriaşe de calcar, stânci izolate. Aceste forme bizare de relief sunt desprinderi dintr-o faleză calcaroasă care apoi au alunecat pe taluzul continental şi s-au sedimentat în masa flişului.
 

Numite de localnici pietre, acestea sunt Calcarele de la Ampoiţa, Piatra Boului, Piatra Varului, Piatra Lira, Piatra Peşterii, Piatra Purului, Piatra Măgulici, Piatra Corbului, Piatra Bratii, Piatra Bolca, Piatra Nasoaei şi altele.

Acces

• DN 74: Brad – Abrud – Meteş – Alba Iulia  • DC 68 (DN74 – Ampoiţa-Lunca Meteşului)

• Calea ferată Alba Iulia – Zlatna (linia 210) – 5 staţii pe teritoriul comunei

http://www.albaiulia-aida.ro/metes/

preluare de pe: http://bloguri.piatza.net/portaluri-spre-alte-dimensiuni-diavolul-este-inchis-in-calcarele-de-la-ampoita-jud-alba-stancile-sunt-blestemate/