Termocentrale cu apa de mare

Zeci de miliarde de metri cubi de gaz toxic otravesc apele Marii Negre. In adancurile lipsite de oxigen, productia hidrogenului sulfurat nu inceteaza nicio clipa, o specie de bacterii anaerobe imbogatind permanent zacamantul de o mare valoare energetica.

Daca ar fi extras, prin arderea lui intr-o termocentrala, s-ar putea genera cel putin 4.000 de megawati, obtinandu-se in plus cantitati imense de sulf coloidal si apa grea.

Hidrogenul sulfurat dizolvat in apele marii are o putere calorica mai mare decat metanul si se aprinde imediat ce intra in contact cu oxigenul atmosferic.

Din acest motiv, daca un cutremur l-ar elibera din adancuri, Marea Neagra ar putea fi aruncata in aer de o explozie colosala.

Exploatarea acestui gaz poate asigura independenta energetica a Romaniei si ar curata apele marii de o substanta care ucide vietuitoarele.

Hidrogenul sulfurat prezent in pungile de petrol

Exploatarea hidrogenului sulfurat dizolvat in apele de adancime ale Marii Negre ar putea asigura necesarul energetic al Romaniei pentru cel putin 50 de ani

Zacaminte asemanatoare din fiordurile Norvegiei sunt folosite la producerea apei grele.

Prin aprinderea acestei substante, Marea Neagra ar putea fi "detonata".

Adancul Marii Negre este un urias rezervor de hidrogen sulfurat, spun specialistii romani de la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice din Ramnicu Valcea.

Acest gaz solubil in apa arde usor in contact cu oxigenul atmosferic si are o putere calorica mai mare decat cea a gazului metan.

Cercetatorii au estimat, inca de acum cateva decenii, ca pungile de hidrogen sulfurat constituie un real pericol daca nu sunt utilizate.

Pe langa faptul ca viata subacvatica risca sa dispara in urmatorii 30 de ani, in cazul unui cutremur major, cele cateva miliarde de metri cubi de hidrogen sulfurat ar putea iesi la suprafata si in contact cu aerul s-ar aprinde instantaneu, provocand o explozie echivalenta cu a unei bombe atomice.

Ceausescu planuia o centrala

Avertizat de expertii militari, fostul lider comunist hotarase construirea unei termocentrale langa Navodari.

Aceasta urma sa utilizeze hidrogenul sulfurat adus la mal cu ajutorul unei conducte de captare montate in groapa de mare adancime a Marii Negre situata la est de Constanta, la aproximativ 250 de kilometri de mal.

Ca sa-l descurajeze pe Ceausescu, rusii au contrazis analizele chimistilor romani si au pretins ca apa de mare nu contine "destul hidrogen sulfurat", iar termocentrala ar fi "nerentabila".

Verificarile facute de cercetatorul francez Jacques-Yves Cousteau au confirmat insa faptul ca, sub un strat gros de 200 de metri de apa de mare obisnuita, Marea Neagra e plina de hidrogen sulfurat.

Proportia minima estimata de Cousteau a fost de 42 de centimetri cubi la litru, dar el a avertizat ca speciile de bacterii anaerobe care produc acest gaz sunt foarte productive si concentratia zacamantului creste continuu.

Francezul a recomandat exploatarea gazului, fie pentru producerea apei grele, fie pentru generarea de electricitate prin arderea lui intr-o termocentrala, daca nu in alt scop, macar pentru salvarea vietuitoarelor marine.

Prezenta hidrogenului sulfurat dizolvat in apa Americanii confirma structura apei

In august 2007, cunoscutul profesor Robert Ballard si o echipa de specialisti de la Institutul de Explorari Oceanice al Universitatii din Delaware au verificat si au confirmat concentratia apelor de adancime din Marea Neagra.

Devenit celebru dupa ce a descoperit epava Titanicului, Ballard a constatat si el faptul ca "90% din apa Marii Negre este lipsita de oxigen si prezinta importante concentratii de hidrogen sulfurat dizolvat".

El spune ca stratul de apa proaspata de la suprafata preseaza ca un capac peste "apa toxica, imbibata cu hidrogen sulfurat si apa grea, improprie vietii".

Testele s-au desfasurat in Ucraina, in largul portului Sevastopol, cu ajutorul unei sonde subacvatice.

Doerri, un submarin robotizat dotat cu senzori de ultima generatie care pot analiza compozitia apei de mare, a desfasurat mai multe operatiuni de verificare, care in total au durat peste 14 ore, a precizat New Scientist.

Apa din adancurile Marii Negre contine importante cantitati de hidrogen sulfurat
90 la suta - din apa Marii Negre este lipsita de oxigen

Efecte biologice

Unele celule din organismele mamiferelor produc cu intentie hidrogen sulfurat, pe care il elibereaza in cantitati mici in sange.

El actioneaza ca un vasodilatator si este necesar creierului in cadrul activitatii de memorare.

Efectul benefic al usturoiului deriva din catabolizarea polisulfurilor din componenta sa, care se transforma treptat in hidrogen sulfurat.

Daca celulele produc un exces de hidrogen sulfurat, activitatea creierului este paralizata, unul dintre efecte fiind inducerea hibernarii.

Hidrogenul sulfurat adaugat treptat in aer scade dramatic metabolismul si reduce temperatura corpului.

Cercetatorii romani recomanda investitii urgente in domeniu

Fizicianul Silviu Dragomirescu, cel care a inaintat o cerere de brevet pentru o instalatie de extragere a hidrogenului sulfurat si a apei grele din Marea Neagra inca din 1981, a trimis din nou, in anul 1999, intreaga documentatie oficialitatilor romane.

Institutul National de Geologie si Geoecologie Marina a raspuns doar ca "este oportuna initierea unor cercetari complexe geologice in acest caz".

Studiile au fost reluate abia in anul 2004, de o echipa de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice din Ramnicu Valcea.

Directorul stiintific al acestei institutii, Vasile Stanciu, propunea prin 2005 o noua solutie, de ardere "in situ", adica in adancuri, a hidrogenului sulfurat cu ajutorul unei pile de combustie cu ardere galvanica.

Concurenta nu sta pe ganduri

Institutul a recomandat insistent autoritatilor exploatarea zacamantului, subliniind ca producerea de energie electrica ar elimina toxicitatea apei pentru vietuitoarele marine si ar reduce riscul unei explozii in caz de cutremur.

Energia alternativa bazata pe arderea hidrogenului sulfurat e o idee tentanta pentru toate tarile din jur. Bulgaria si Turcia s-au aratat interesate, iar Ucraina deja initiaza cercetari si propune "impartirea" Marii Negre.

Dragomirescu spune ca exploatarea apei de adancime si aducerea ei la mal, pentru dezvoltarea unei termocentrale care va produce cam 4.000 de megawati, nu este complicata.

 "Apa de adancime are o presiune de peste 200 de atmosfere si prin simpla instalare a unei conducte, solutia-zacamant ar iesi singura la suprafata, conform principiului vaselor comunicante, exact ca petrolul", sustine fizicianul.

50 de ani - de independenta energetica ar obtine Romania prin exploatarea hidrogenului sulfurat din Marea Neagra.

Curiozitati de laborator

Hidrogenul sulfurat (H2S) si apa (H2O) sunt asemanatoare din punctul de vedere al legaturilor chimice (covalente), sulful si oxigenul fiind in aceeasi grupa a Tabelului Elementelor.

In timp ce apa intretine viata, hidrogenul sulfurat este un gaz toxic.Hidrogenul sulfurat e un gaz cu un puternic miros de "oua clocite", dar sulful este un cristal galben inodor.

Intre hidrogenul sulfurat si apa obisnuita pot avea loc schimburi izotopice in mai multi pasi, care duc la obtinerea apei grele, cunoscuta pentru capacitatea de a modera reactiile nucleare.

H2S se formeaza in timpul procesului de descompunere a organismelor moarte, sub actiunea bacteriilor anaerobe. Cantitati din acest gaz apar si in timpul eruptiilor vulcanice, prin hidroliza sulfurilor metalice.

sursa:

preluare de pe: http://stiri.rol.ro/Termocentrale-cu-apa-de-mare-138336.html

Povestea aurului românesc

Puţini români ştiu că ţara lor a avut şi încă are unele dintre cele mai mari rezerve de minereuri aurifere între toate ţările lumii.

Povestea aurului pe meleagurile mioritice este una interesantă şi dureroasă, în egală măsură.

Războaie, invazii, trădări, jafuri naţionale, blesteme, peripeţii şi întâmplări de pomină, patimă şi nebunie, toate acestea au răscolit din plin destinul aurului nostru.

De la împăraţi persani şi romani, la împăraţi habsburgi, de la lideri comunişti până la vânătorii de comori sau companiile internaţionale atrase de aur precum însetatul de apă, saga metalului galben pare a fi departe de sfârşit.

Istorie în colb de aur

Istoria căutării şi prelucrării aurului în spaţiul carpato-danubiano-pontic este una deosebit de veche – preistorică.

Pe baza mai multor studii detaliate, se poate afirma că exploatarea aurului din zăcămintele de la Roşia Montană, Căraci şi Câinel, a început încă din timpuri preistorice.

Între popoarele antice, primii care au fost atraşi ca un magnet de aurul dacilor nu au fost romanii, aşa cum se crede în mod obişnuit, ci primele triburi de greci, care, în migraţia lor spre teritoriul de astăzi al Greciei, au trecut prin Munţii Apuseni, unde au jefuit zăcămintele de aur local, din care şi-au făurit monede.

Unele studii istorico-lingvistice au sugerat chiar că termenul vechi grecesc pentru aur – khrūsos – ar veni de la numele Crişurilor, râurile noastre care străbat ţinuturile aurifere.

Alte cercetări susţin că primele monede de aur greceşti conţineau acelaşi tip de aur cu cel extras şi astăzi din Apuseni.

Pe lista invadatorilor ahtiaţi după aurul din Apuseni au urmat, la rând, străvechii perşi.

Herodotus, Părintele Istoriei, relata în scrierile sale cumm împăratul Darius, fiul lui Hystaspes, stăpânitor al tuturor perşilor, a pornit război împotriva triburilor dacice ale agatârşilor, care locuiau în Munţii Apuseni, îndeosebi pe malurile Mureşului de astăzi, pentru a-i jefui de aur, fiindcă această ramură a daco-geţilor se desfăta în podoabe de aur.

Faima minelor de aur ale Daciei a străbătut, astfel, Antichitatea până în epoca dominată de prezenţa Imperiului Roman.

În lumea antică, aurul era adevăratul motor care grăbea căderea unei civilizaţii sau dezvoltarea alteia.

Primele încercări de cucerire a minelor aurifere ale dacilor au apărut încă din perioada împăratului Domiţian.

Dar cucerirea a fost desăvîrşită de Traian.

Acesta din urmă era ambiţiosul fiu al unui comandant de legiune de origine hispanică (celtiber).

Ajuns, în cele din urmă, împărat, datorita calităţilor sale militare, Traian moşteneste o Romă sărăcită de cheltuielile fără măsură ale lui Domiţian şi ai cărei cetăţeni erau înglodaţi în datorii.

Veştile despre aurul din munţii dacilor nu mai reprezentau de multă vreme o noutate.

Pentru Imperiul Roman, ajuns aproape de apogeul politicii sale expansioniste, cucerirea Daciei şi instalarea legiunilor în munţii săi ar fi reprezentat un fapt de maxim interes strategic.

Aceasta deoarece, pe lângă jefuirea strămoşilor noştri de aurul şi argintul strânse în generaţii, Roma ar fi stabilit astfel, la graniţa de răsărit, un avanpost important împotriva atacurilor venite din partea dacilor liberi aliaţi cu popoarele iraniene precum sarmaţii, sciţii si roxolanii, după cum avea să o demonstreze mai târziu Istoria.

După celebra trădare a lui Bicilis, despre care unele surse istorice spun că era un scrib grec care făcea parte dintre apropiaţii regelui Decebal, şi nu o căpetenie dacă trădătoare, spre Roma urmau să mărşăluiască mii de care încărcate cu peste 160 de tone de aur pur şi 300 tone de argint!

În cei 166 ani de ocupare romană a Apusenilor, mineritul local al aurului s-a dezvoltat prin noi metode tehnologice de extragere şi prelucrare a preţiosului metal.

Există date istorice care dezvăluie faptul că, pe întreaga perioadă a ocupaţiei romane, nu mai puţin de 500 tone de aur şi 950 tone de argint au părăsit Dacia pentru a consolida economic Imperiul Roman.

În acest scop, romanii au adus în zonă coloni de origine traco-iliră, specializaţi în prelucrarea aurului.

Minele erau conduse de un funcţionar numit chiar de împărat, denumit Procurator Aurarium, a cărui reşedinţă era în Zlatna.

Mai târziu, ungurii, turcii, austriecii şi ruşii au fost exploatatori şi jefuitori ai aurului din zăcămintele noastre.

Puţini români ştiu că oraşe pe care astăzi le admiră cu un sentiment de frustrare şi invidie, oraşe precum Budapesta, Viena, Roma, Istambul, Sankt Petersburg şi Moscova, au fost construite, în măsură mai mică sau mai mare, şi cu aur extras din zăcămintele noastre.

După exploatarea zăcămintelor de către romani, a urmat o perioadă de pauză de circa 1.000 de ani, după care regii maghiari, urmaţi de imperialii austrieci de origine habsburgică, au reluat jefuirea aurului din Apuseni şi Maramureş.

Conform unor documente istorice, într-un interval de doar 64 de ani, austriecii au scos din Transilvania o cantitate de 10 tone de aur.

Misterele aurului românesc

Orice geolog cu experienţă în domeniu ne va spune că zăcămintele aurifere apar sub două forme principale: aurul de filon şi cel aluvionar. Iniţial, toate zăcămintele s-au format în straturile de pământ şi rocă, fiind dispuse în filoane.

În urma procesului natural de eroziune, determinat de apa ploilor, care desprindea mici fragmente de aur şi le transporta în pâraie şi alte cursuri de apă, apărea aşa-numitul aur aluvionar.

Dacii au exploatat, în prima fază, aurul aluvionar, cu ajutorul blănurilor de oaie puse de-a curmezişul râurilor.

Miţele de lână ale blănurilor aveau proprietatea de a reţine micile fragmente de aur, mai grele, lăsând să treacă majoritatea celorlalte impurităţi aduse de apă.

Conform informaţiilor publicate de dr. Bogdan Constantinescu, fizician şi cercetător ştiinţific principal al Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei” din Bucureşti, aurul actual din Transilvania se găseşte aliat cu mult argint, până la 20% din compoziţie, fapt care-i conferă o culoare deschisă.

Există, de asemenea, un obiect de aur dintr-un mormânt egiptean descoperit la Abydos, vechi de peste 4.000 de ani.

Obiectul este compus din aur de culoare roşiatică, combinat cu telur şi stibiu.

Telurul a fost descoperit într-un mineral din ţara noastră, fiind separat, pentru prima dată în lume, în anul 1782, din compuşii auriferi de la Săcărămb.

Am fost o ţară foarte bogată în aur, iar aurul aluvionar, de râu, se găsea în cantităţi importante în aproape toate râurile, până în perioada medievală târzie.

Credeţi sau nu, dar majoritatea râurilor noastre erau, în trecut, aurifere.

Argeşul, Dâmboviţa. Oltul, Siretul , Buzăul şi toate râurile din Ardeal şi Moldova aduceau cantităţi mari de aur.

Dimitrie Cantemir relatează, în “Descriptio Moldaviae”, despre comunităţile de ţigani care erau lăsate de voievozi să culeagă, pur şi simplu, aurul din râuri, cu condiţia ca aceştia să-i plătească în fiecare an soţiei domnitorului o dare de 5 ocale de aur (adica 5 kilograme de aur).

Un călător italian prin Moldova acelor vremuri relatează despre şatre de ţigani aurari care erau obligate să plătească o dare de 15 ocale de aur, ceea ce ne face să credem că unele cursuri de apă conţineau cantitaţi mai mari de aur decît celelalte.

Cadrilaterul de Aur

Astăzi, majoritatea rezervelor naţionale de aur sunt cantonate în Munţii Metaliferi (nume deloc întâmplător pentru aceşti munţi situaţi în sudul Apusenilor), în cadrul aşa-numitului Cadrilater de Aur, o suprafaţă de aproximativ 500 kilomteri pătraţi, încadrată între localităţile Săcărâmb, Căraci, Zlatna şi Baia de Arieş.

Maximul de extracţie auriferă din acest perimetru a fost atins în perioada Imperiului Austro-Ungar.

Îndeosebi în intervalul de timp cuprins între sfârşitul secolului al XVIII-lea şi anul 1918, când Ardealul a revenit unde-i era locul, adică la patria-mamă, se estimează că de aici s-a exploatat o cantitate record de aur, în ciuda mijloacelor tehnice rudimentare.

Mineritul de adâncime se practica îndeosebi în raza localităţilor Săcărâmb, Crăciuneşti, Câinel, Ruda-Bran, Căraci, Baia de Criş, Ţebea, Almaşul Mare, Zlatna, Roşia Montană, Vulcoi Corabia şi Baia de Arieş.

Mineritul se făcea doar prin forţa braţelor, minereurile bogate în aur fiind desprinse cu târnăcoape din măruntaiele muntelui şi încărcate în coşuri de răchită aşezate pe catâri.

Minereul era mărunţit în celebrele şteampuri cu apă, după care era colectat pe ţesături din lână sau blănuri de oaie, ca pe vremea dacilor.

Exploatarea industrializată a ceea ce mai rămas din rezervele de aur ale Apusenilor a luat proporţii în perioada regimului comunist.

Nicolae Ceauşescu a dat un ordin strict de extragere a unor cantităţi cât mai mari de aur; dacă în perioada interbelică se extrăgeau doar 2 tone de aur anual, Ceauşescu a ordonat extragerea a 4 tone pe an, deşi cheltuielile finale erau de zeci de ori mai mari decît valoarea pe piaţă a aurului la acea vreme.

Hoţii şi aventurierii aurului

Comorile şi tezaurele vechi rămase îngropate în pământul României sunt ameninţate, azi, de adevărate reţele organizate de infractori înarmaţi cu detectoare de metal de ultimă generaţie.

Aceste reţele nu cuprind doar “cavaleri ai norocului”, care speră să se îmbogăţească peste noapte, ci implică numeroase “persoane grele” din rândul autorităţilor, după cum au demonstrat-o cazuri destul de recente, cum a fost “Scandalul Brăţărilor Dacice”.

Subiectul căutătorilor de aur din România include numeroase exemple, multe dintre ele relatate cu lux de amănunte de presă, de-a lungul timpului.

Cert este că se fură în continuare, mulţi vânători de aur colindând în special zona adiacentă cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, în speranţa descoperirii cosonilor, celebrele monede dacice din aur, sau a vaselor şi podoabelor făurite din acelaşi metal preţios.

Dacă ne reîntoarcem la situaţia rezervelor de aur rămase în Apuseni, Maramureş sau Banat, descoperim o întreagă industrie internaţională de exploatare a aurului care se îndreaptă cu paşi mărunţi, dar perseverenţi, spre Munţii Apuseni.

Miza este una deosebit de importantă, dacă ţinem cont de cotaţia tot mai mare pe care o are aurul la burse, la ora actuală.

Mai mult de 20 de localităţi din 8 judeţe ale ţării vor fi cercetate amănunţit în căutarea aurului.

Trebuie doar un simplu search pe Internet pentru găsi numele a multe companii care, după informaţiile vehiculate în presă, ar fi primit licenţă să sape după aurul din România – în frunte cu controversata Gabriel Resources.

Nici Barrick Gold Corporation, cel mai mare producător de aur din lume, nu a trecut cu vederea aurul dacilor, acest grup canadian deţinând, la ora actuală, trei permise de prospecţiuni în judeţele Arad şi Caraş-Severin.

Între marii jucători în hora aurului României se detaşează European Goldfields din Canada, Dacian Mining din Suedia (sic!), Romaltyn Ltd din Isle of Man, Valhalla Resources din Cipru, Samax România Ltd. din Marea Britanie şi Elisedor Ltd. din Cipru.

Unul dintre cei mai bogaţi şi puternici oligarhi ruşi, Mihail Prokhorov, este de asemenea interesat în expolatarea minereului aurifer de la noi.

Conform informaţiilor vehiculate de mari cotidiene din Bucureşti, prosperul afacerist rus ar controla o companie implicată în industria de prelucrare a aurului din zona Baia Mare şi ar deţine trei licenţe de prospectare în judeţele Satu Mare şi Maramureş.

Recent, au “transpirat” în presă unele informaţii trecute la capitolul “secret de stat”, conform cărora România ar mai deţine încă, în subsol, cantităţi de aur mult mai mari decăt cele estimate şi acceptate oficial.

În aceste condiţii, orice estimare a viitorului aurului românesc este extrem de nesigură, ţinând cont şi de climatul politic internaţional şi naţional de la ora actuală.

Şi atunci, întrebarea: “Oare aurul din subsolul României va fi exploatat în beneficiul statului şi al cetăţenilor români?”, devine una de al cărei răspuns ne temem cu toţii…

preluare de pe sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

În Coreea de Nord încep să apară cazuri de canibalism

Situaţia din cea mai izolată ţară a lumii devine din ce în ce mai gravă. Un document oficial al poliţiei nord-coreene a detaliat cel puţin un caz de canibalism.

Dacă acest raport ar fi adevărat, ar valida câteva zvonuri ce s-au răspândit în Nord în ultima vreme, care susţin faptul că oamenii sunt atât de înfometaţi, încât s-ar mânca unii pe alţii.

“Raportul, obţinut prin intermediul organizaţiei Misiunea lui Caleb din Coreea de Sud, a oferit o privire rară asupra canibalismului presupus şi a altor crime, dar nu a precizat dacă practicarea canibalismului a devenit foarte răspândită.

Un gardian de sex masculin, care nu a putut să îşi stăpânească foamea, şi-a ucis colegul cu ajutorul unui topor, a mâncat o parte din trupul lui şi a vândut restul într-o piaţă, spunând că este carne de viţel. Raportul nu a adus detalii suplimentare despre momentul în care a avut loc crima”, relatează Korea Herald.

Documentul confidenţial de 791 pagini, numit “Manual pentru lucrătorii în acţiunea de pedepsire”, menţionează 721 de infracţiuni. Majoritatea dintre aceste cazuri implică mâncarea.

Cinci dintre cazuri implică practicarea canibalismului, susţine International Business Times.

În timp ce există dubii cu privire la veridicitatea a tot ceea ce este descris în raport, caracterul său oficial îi conduce pe experţi către ideea că cea mai mare parte a conţinutului raportului trebuie luat ca atare.

“Am studiat legile Nord Coreene pentru ultimii 40 de ani şi niciodată nu am văzut nimic asemănător cu acest document secret al departamentului nord-coreean de aplicare a legii. Acest document oferă o imagine şocantă a vieţii din societatea nord-coreană“, susţine Jang Myung-bong, un specialist în legile nord-coreene.

Nu este nicio îndoială că multor nord-coreeni le este foame. Dar un raport recent sugerează că foametea nu este larg răspândită.

Descoperirile echipei americane conduse de Robert King, trimisul special al Statelor Unite privind drepturile omului în Coreea de Nord, susţine că nu există o criză în desfăşurare, deşi unele părţi ale ţării se confruntă cu o penurie drastică.

Pe baza acestei evaluări, Washington-ul recomandă o asistenţă alimentară pentru anumite regiuni ale Coreei de Nord, mai ales în locurile unde există puţine rezerve de hrană.

Sursa: GlobalPost

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

SOROS VREA AURUL DIN KOSOVO !! - Iata de ce Kosovo, leaganul culturii sarbe, cucerit demografic de musulmanii albanezi, trebuia sa fie independent.!!

Daca romii locuiau la Rosia Montana, pana acum se infiinta primul stat tiganesc din Europa. Sa speram ca Soros se va intalni cu Moise cat de curand...

George Soros, unul dintre cei mai faimoşi oameni de afaceri din lume, s-a arătat interesat să cumpere minele din Kosovo, conform Wall Street Journal. Valoarea rezervelor se ridică la 300 de miliarde de euro.

Acordul ar urma să fie încheiat cu deplina colaborare a miliardarului albanez Sahit Muja, care locuieşte la ora actuală în America, la New York.

Sahit Muja, care este director al companiei Albanian Minerals, are acces la bogăţiile minerale ale statului Kosovo care cuprind mine de cărbuna şi zăcăminte de zinc, crom, aur, argint şi nichel.

În acest sens, se pare că au avut loc mai multe vizite pentru a se ajunge la câteva acorduri.

Preşedintele Agenţiei de Privatizare din Kosovo este Dino Asanaj, implicat în activităţi realizate în Statele Unite. Asanaj a fost reprezentant al KLA (Kosovo Liberation Army) în Statele Unite. KLA ar fi primit ajutoare financiare de la Fundaţia lui George Soros.

Până anul trecut cele mai mari plasamente ale miliardarului George Soros erau în aur, potrivit datelor Comisiei americane pentru bursă şi valori mobiliare, scrie money.ro.

 

În cursul lui 2011, acesta şi-a vândut însă aproape în întregime plasamentele de 800 milioane de dolari.

 

Totuşi, fondul lui Soros nu a renunţat la deţinerile în companii miniere care extrag şi proceseaza aur şi se pare că în viitorul apropiat omul de afaceri mizează serios pe acest business.

 

preluare de pe: http://secretele--sistemului.blogspot.com/2011/07/soros-vrea-aurul-din-kosovo-iata-de-ce.html