MĂCELUL.. de la Mănăstirea CUCOVA…

CITEZ:.. un ziar naţional de spiritualitate şi atitudine ortodoxă

În anul 1992, înainte de trecerea sa la Domnul, părintele schimonah Ioanichie Pârâială, ucenicul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul (Românul), a trimis ultima sa mărturie, despre măcelul de la Mănăstirea Cucova, citând un articol apărut în presa vremii, respectiv într-un număr al ziarului “Dreptatea Putnei” din luna decembrie a anului 1935; iată în cele ce urmează mărturia părintelui Ioanichie.

În ziua de 22 decembrie, distinsul nostru prieten, deputat de Cetatea Alba, dl. Theodor Iacobescu, în urma intervenţiilor domnului Nicuşor Graur, a adresat domnilor miniştrii de Interne şi Justiţie, următoarea interpelare:

“Domnul ministru de Interne, în discursul rostit, accentua marea grijă pe care domnia sa a avut-o pentru păstrarea ordinii şi mai ales abilitatea ce s-a manifestat în preîntâmpinarea dezordinelor.

În judeţul Putna, în tot timpul anilor 1934-1935, a fost dezlănţuită o adevărată teroare împotriva credincioşilor stilului vechi.

Teroarea administrativă, după devastările bisericilor din Răcoasa şi Angheleşti, a culminat cu măcelul de la Cucova, unde s-au comis sălbăticii şi orori nemaipomenite.

Credincioşii de stil vechi din judeţele Putna, Bacău şi Tecuci, au hotărât ridicarea unei mănăstiri în comuna Cucova, judeţul Putna.

Ei au cerut şi au primit autorizaţie de construcţie atât de la ministerul de interne cât şi de la primăria din Cucova.

Având deci toate formalităţile legale îndeplinite, credincioşii au dobândit un teren prin act autentic întocmit la Judecătoria Sascut şi au ridicat apoi mănăstirea şi câteva chilii, împrejmuind totul cu un gard.

Au început şicanele administrative, zi şi noapte, jandarmii încercând să pătrundă în curtea mănăstirii sub diferite pretexte, insultând, ameninţând şi lovind.

În ziua de 27 mai a.c, la trei săptămâni după ordinul de mai sus, organele administrative şi numeroşi jandarmi au descins la Cucova, cu hotărârea de a pătrunde cu forţă în curtea mănăstirii.

Credincioşii din interior s-au opus, închizând porţile şi comunicând că nu primesc jandarmii înăuntru, pentru că le este teamă.

A început atacul care repede s-a transformat într-un adevărat măcel. S-au tras sute de focuri de armă, s-au aruncat bolovani şi pietre, s-a izbit cu parul, sapa, toporul, ciomagul etc., pentru a-i forţa pe cei dinăuntru să deschidă porţile.

Credincioşii n-au ripostat cu nici cel mai mic act de violenţă, au luat icoana Maicii Domnului şi au ridicat-o strigând: „Omorâţi-ne, privim moartea cu ochii”.

Atacul a durat toată ziua, terminându-se fatal cu pătrunderea jandarmilor în curtea mănăstirii, fiind omorâţi 5 oameni şi rănite 28 de persoane, din care multe au rămas infirme pe toată viaţa.

S-a devastat totul, fiind dărâmate biserica, chiliile, gardul şi fiind distruse icoanele, cărţile sfinte, odoarele bisericeşti şi veşmintele.

Astăzi pe locul unde a fost mănăstirea, chiliile şi gardul nu se mai găseşte nimic, totul a fost ras până la pământ.

Terminându-se măcelul, a început urmărirea credincioşilor care au putut să scape şi sute de oameni au fost fugăriţi prin păduri timp de două luni de zile, iar acei care au fost prinşi, în frunte cu răniţii, au fost bătuţi, maltrataţi, raşi pe cap, li s-au tăiat bărbile şi au fost deferiţi Parchetului Putna.

Un număr de 40 de persoane au fost deţinute timp de 4-5 luni de zile, fiind închişi în închisori împreună cu criminalii de rând şi torturaţi zilnic pentru a mărturisi lepădarea de credinţa lor.

Astăzi s-a dat împotriva lor rechizitoriul Parchetului de Putna, pentru acuzaţia de rebeliune în masă.

Acestea sunt faptele.

Aşa că, nu numai că nimeni n-a fost pedepsit pentru crimele comise, nu numai că nimeni n-a fost tras la răspundere pentru barbariile, ticăloşiile şi maltratările săvârşite, nu numai că nimănui nu i s-a cerut socoteală pentru sângele vărsat, dar tot credincioşii au avut de suferit în urmă, fiind arestaţi şi deţinuţi luni de zile, iar astăzi trimişi în judecată.
Întrebam: Au cunoştinţă domnii miniştrii de Interne şi Justiţie de măcelul de la Cucova?

Au cunoştinţă că acolo organele administrative au ucis 5 oameni şi au rănit grav 28 de persoane?

Cine sunt autorii crimelor comise? Cine sunt autorii barbariilor săvârşite?

Cine răspunde pentru sângele vărsat?

Ce măsuri au luat domnii miniştrii de Interne şi Justiţie împotriva autorilor acestui măcel?

Cine a fost dat în judecată dintre ei? “

La Cucova a fost măcel în toată puterea cuvântului, au fost ucişi oameni care nu vroiau nici măcar să se apere; asasinii au fost acoperiţi de imunitate: credinţa se plăteşte cu sânge.

Eu am fost aici – m-am pus cu faţa la pământ ca să scap cu viaţă.

Monahul Ioanichie, rugaţi-vă pentru mine, păcătosul.

Sfântul Ioan Iacob Românul. Din Ierihon catre Sion, Ierusalim, 1999.

NOTĂ: Faptele s-au petrecut astfel: în ziua de Paşti a anului 1935, preotul nou-calendarist din localitate, Trăistaru, a declarat oficial în biserică faptul că va distruge mănăstirea vechi calendaristă.

Această ameninţare a fost transmisă de către cei ce o auziseră credincioşilor din Cucova, care au organizat paza mănăstirii pe timp de zi şi noapte.

În ziua de 23 aprilie 1935, dimineaţa, au sosit jandarmii din Valea Seacă şi Sascut, împreună cu doi preoţi de nou-calendarişti şi un grup de civili din localitate, ca sprijin.

Credincioşii baricadaţi în interiorul mănăstirii au fost somaţi să deschidă porţile.

Întrucât jandarmii s-au convins că nu pot face faţă, au cerut ajutor la eşalonul superior şi în jurul prânzului au sosit circa 200 de jandarmi înarmaţi de la Legiunea din Focşani, însoţiţi de un procuror.

Au început din nou somaţiile şi focurile de avertisment.

Pentru a forţa intrarea în interiorul mănăstirii, primarul din comună, Ioan Tâţu, a adus doi boi şi un lanţ, cu care a smuls o bucată de gard.

Au pătruns jandarmii şi au început să tragă în mulţime omorând primul om, în persoana lui Ioan Hanga din Cucova.

Călugărul Eftimie Ioan, de loc din localitatea Balş, judeţul Iaşi, a fost rănit, maltratat, i-au băgat un par pe gură şi l-au aruncat într-o groapă din curtea mănăstirii, unde a murit.

Chiar şi numai acest exemplu este de ajuns pentru a descrie barbaria măcelului, însă au fost omorâţi 5 credincioşi şi alţi 28 au fost răniţi grav.

Cei ce au fost arestaţi, au fost transportaţi la sediul legiunii de jandarmi din Focşani şi bătuţi groaznic, iar în urma refuzului acestora de a trece la calendarul nou, au fost condamnaţi la 6 luni închisoare.

Biserica şi altarul Mănăstirii Cucova au fost devastate şi dărâmate, iar cărămida transportată la preotul Trăistaru, participant activ la crimele săvârşite.

Măcelul de la Cucova n-a încheiat şirul crimelor săvârşite împotriva Bisericii Ortodoxe păstrătoare a vechiului calendar din România; aceasta pentru că forţele răului care au introdus schimbarea calendarului bisericesc, nu erau călăuzite de Duhul Sfânt şi nu se puteau opri când au văzut rezistenţa eroică a celor ce iubeau adevărul de credinţă.

preluare de pe sursa: Ortodoxia

Vinul – cel mai vechi antibiotic natural

Timp de mii de ani, vinul a rămas în conştiinţa oamenilor ca cea mai delicioasă băutură, care a încântat locuitorii de pe toate meridianele Pământului.

Sucul fermentat din struguri de bună calitate este prelucrat după tehnologii moştenite din generaţie în generaţie, dar perfecţionate necontenit.

Sec, dulce sau spumos, alb sau roşu, roz sau negru, vinul se serveşte la masă, acasă sau în restaurant, la ocazii speciale sau fără nici un eveniment deosebit.

Uneori, intră în preparatele alimentare pentru a da gust mâncărurilor.

Este suficient să-l vezi într-un pahar perfect curat ca să te tenteze să-i probezi gustul.

Oamenii din lumea largă i-au apreciat calităţile de peste 7000 de ani.

Chinezii, în timpul împăratului Yu, prin anul 2205 î.Hr., consumau vinul atât pentru gustul deosebit, cât şi pentru efectul calmant.

Virtuţile vinului erau foarte bine apreciate încă din Antichitate.

Istoricul grec Tucidides considera că locuitorii din bazinul mediteranean au încheiat perioada barbară şi au trecut la civilizaţie atunci când au început să cultive măslinul şi viţa de vie, consumând minunatele lor produse, uleiul şi vinul.

Istoria vinului este strâns legată de evoluţia civilizaţiei.

În ţările mai dezvoltate s-au extins foarte mult culturile viţei de vie şi s-au perfecţionat tehnologiile de obţinere a vinului.

Cele mai mari ţări producătoare din lume sunt Franţa (lider mondial), Italia, Spania, S.U.A., Argentina şi Portugalia.

România ocupă locul 10 pe plan mondial şi locul 6 în Europa.

Principalele soiuri cultivate în România sunt: soiuri pentru vinuri albe: Fetească regală şi albă, Riesling, Aligote, Traminer, Muscat Ottonel; soiuri pentru vinuri roşii: Merlot, Băbească, Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Fetească neagră.



Efectele nutritive şi terapeutice ale vinului

Printr-o compoziţie chimică foarte amplă (zaharuri, acizi organici, glicerol, compuşi fenolici, aminoacizi, vitamine – A, B1, B2, PP şi săruri minerale), vinul asigură un deosebit aport nutritiv şi mineralizant pentru organismul uman.

Acest conţinut depinde de soiul de struguri, tehnologia de prelucrare şi gradul de învechire în butoaie speciale, cisterne sau vinoteci.

Efectele terapeutice ale vinului sunt necontestate.

Încă din vechime, numeroase scrieri au subliniat calităţile vindecătoare ale vinului.

Dacă Hipocrate din Antichitate recomanda vinul pentru tratarea unor debilităţi fiziologice, pneumonie, plăgi deschise şi muşcături de şarpe, marele savant Louis Pasteur considera vinul ca „cea mai sănătoasă şi igienică băutură“.

În toate timpurile, vinul era recomandat, în primul rând, pentru proprietăţile antianemice, fortifiante, revigorante şi energizante.

Pentru aceste efecte intră şi astăzi în numeroase reţete cu vinuri tonice.

De altfel, medicina populară a recomandat vinul, în cantităţi rezonabile, ca fortifiant al bătrânilor, convalescenţilor, lehuzelor şi persoanelor anemice, bolnave şi clorotice (palide).

La copiii palizi este bine să li se dea la mese câte un păhărel (30 ml) de vin roşu, având ca efect creşterea poftei de mâncare şi îmbunătăţirea circulaţiei sângelui.

La persoanele slăbite, vinul stimulează pofta de mâncare; dacă se bea în timpul meselor, are efect de stimulare a digestiei.

Bătrânii noştri consumau un vin alb-sec după o mâncare cu peşte, un vin roşu după o friptură de porc şi un vin dulce după o plăcintă, la desert.



Vinurile albe au efect diuretic

Vinurile albe, uşor acrişoare, sunt diuretice pentru un rinichi sănătos şi cu rol în stimularea digestiei.

Prin conţinutul lor în metionină, evacuează toxinele din ficat.

Vinurile roşii, bogate în taninuri, sunt astringente şi au un efect uşor constipant.

Acestea ajută la absorbţia vitaminei B12, cu rol în formarea sângelui.

În vremea romanilor se considera că vinul roşu evită albirea timpurie a părului şi dă mai multă vigoare organismului, chiar la vârste înaintate.

Este consumat cu multă plăcere, fiind mai bine tolerat de stomac şi ficat.

Atât în vinul alb, cât şi în cel roşu, se pregătesc multe macerate terapeutice pentru diferite maladii.

La nivelul aparatului digestiv, un vin bun favorizează digestia şi menţine starea de confort digestiv, fără dureri şi fără balonări.

După o hrană copioasă, cu carne şi multă grăsime, un pahar de vin ajută la evacuarea reziduurilor nefolositoare din intestin.

În plus, reduce riscul apariţiei ulcerului gastric sau duodenal, prin combaterea bacteriilor din segmentul piloric, cum este cazul bacteriei Helicobacter pylori, precum şi a altor germeni dăunători, cum ar fi Salmonella.

Nu este de mică importanţă efectul vinului ca medicament, în combaterea intoxicaţiilor cu metanol şi etilenglicol.



Un consum ponderat de vin previne bolile inimii

Cele mai clare efecte pozitive ale vinului sunt legate de afecţiunile inimii şi ale sistemului circulator.

Vinul roşu ajută la menţinerea sănătăţii vaselor de sânge, cu activarea circulaţiei periferice, chiar în cazul persoanelor în vârstă de peste 70 de ani.

Se reduce, de asemenea, inflamarea vaselor sanguine la fumătorii cronici.

În general, este redus riscul afecţiunilor aterosclerotice la nivelul arterelor cerebrale şi la nivelul picioarelor.

În mod semnificativ, scade riscul atacurilor de cord şi a congestiei cerebrale.

S-a constatat că un pahar de vin roşu, consumat după masa de prânz, prezintă un mare potenţial terapeutic de evitare a apariţiei celui de-al doilea atac de cord.

Un test făcut timp de 16 ani pe un eşantion de 13.000 de persoane a demonstrat faptul că atacul de cord scade cu 32% la persoanele care au consumat zilnic 1-2 pahare cu vin roşu.

Acest efect benefic se explică prin acţiunile vasodilatatoare, menţinerea permeabilităţii peretelui arterelor şi a venelor, reducerea aterosclerozei coronariene şi a colesterolului „rău“ din sânge.

Acelaşi test a arătat că în cazul unui consum zilnic de peste două pahare de vin, atât alb, cât şi roşu, creşte riscul apariţiei atacurilor de cord şi a cirozei hepatice.



Abuzul de vin dăunează

Vinul ridică tensiunea sanguină la hipotensivi, dar nu este indicat la hipertensivi decât îndoit cu apă.

Acţiunea dăunătoare a abuzului de vin a fost descrisă foarte plastic de marele scriitor Petrarca: „Vinul este nevătămător, dacă se respectă doza şi dacă se bea cu moderaţie şi cumpătare.

Primul pahar de vin taie setea, al doilea dă bună dispoziţie, al treilea dă plăcere, al patrulea ţine în spate beţia, al cincilea mânia, al şaselea cearta, al şaptelea furia, al optulea somnul, iar al nouălea boala sigură“.

La nivelul aparatului respirator, vinul roşu, printr-un component important numit resveratrol, ajută la reducerea inflamaţiilor şi a riscurilor de boli cronice ale plămânilor, respectiv pneumonie, pleurezie, guturai şi gripă.

Vinul fiert cu puţină coajă de lămâie, cu scorţişoară sau cuişoare, constituie un remediu minunat, care produce sudaţie în pneumonie şi grăbeşte vindecarea în răceli, febră, oboseală generală şi unele afecţiuni epuizante.

La nivelul creierului, consumul moderat de vin de calitate ajută la prevenirea afecţiunilor degenerative, precum maladia Alzheimer şi reduce semnificativ apariţia unui accident cerebro-vascular.


Un pahar de vin sec, recomandat chiar şi diabeticilor

Pentru bolnavii de diabet, un consum moderat de vin sec şi demi-sec ajută la asimilarea generală şi reduce cantitatea de acetonă şi zaharuri eliminate în urină, caz constatat la persoanele cu glicemie ridicată.

În vechea Romă, cu 1600 de ani înainte de a fi descoperită insulina, era un celebru medic, numit Araeteus, care recomanda vinul sec pentru tratamentul diabeticilor.

Polifenolii din vin, mai ales din cel roşu, s-au dovedit de mare eficienţă în extirparea celulelor canceroase din sân.

Atât în formă naturală, cât şi diluat, în proporţie de 1:10, vinul are efecte bactericide, fiind unul dintre cele mai vechi antibiotice naturale, mai ales atunci când se amestecă cu miere de albine şi se aplică pe diferite ulceraţii şi plăgi externe, având acţiune cicatrizantă.

Alte virtuţi terapeutice ale vinului sunt: acţiune antivirală la virusul poliomielitei, a virusului hepatic, a unor heterovirusuri şi în scăderea colesterolului sanguin.

În perioadele trecute, cu frecvente epidemii de boli infecţioase (holera, dizenteria, tifosul), se spunea că persoana care bea vin se îmbolnăveşte mai puţin, întrucât vinul previne infecţiile intestinale.

Încă din Antichitate, Iulius Cezar cerea soldaţilor romani să-şi bea raţia de vin pentru a evita multe boli legate de infecţiile interne.

Mai târziu, în secolul al XVII-lea, marinarii francezi primeau zilnic o porţie de 3 litri de vin, cu efect profilactic faţă de îmbolnăvirile digestive.

Nu întâmplător, rezervele de vin de pe flota spaniolă depăşea cu mult rezervele de apă dulce pentru marinari.

Este adevărat că marinarii nu prea se îmbolnăveau, dar, după un consum prea ridicat de vin, deveneau agresivi şi aruncau peste bord pe căpitanul navei.

Un alt eveniment legat de consumul de vin este consemnat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când soldaţii italieni primeau zilnic raţia de vin roşu şi nu avea probleme cu epidemiile de dizenterie sau tifos, ceea ce îi deosebeau de soldaţii germani, mai bolnăvicioşi, fără raţia asigurată de vin.



Vinul stimulează sistemul nervos central

Vinul este un veritabil stimulent atât pentru trup, cât şi pentru suflet.

Prin aromă, miros, gust şi culoare, vinul predispune favorabil spiritul, stimulează simţurile, având efect, în primul rând, asupra sistemului nervos central, respectiv asupra creierului.

Din toate timpurile, vinul a fost considerat ca o băutură mistică, făcând legătura dintre om şi puterile supranaturale.

La majoritatea religiilor, a fost şi este folosit în practicile rituale, fiind adus ca ofrandă zeilor.

La creştini, hrana vieţii spirituale se practică prin Împărtăşania cu pâine şi vin care simbolizează Trupul şi Sângele Domnului.

Este bine de menţionat că, sub efectul euforic al vinului, mari personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice de pe tot Globul au creat pagini nemuritoare în poezie, proză şi tehnică, schiţând o lume nouă în beletristică, artă şi ştiinţă.

Consumat cu înţelepciune, poate fi un sprijin de nădejde, atât în stări de necaz, cât şi la bucurii.

S-a demonstrat că este un component necesar în alimentaţie şi, în acelaşi timp, un veritabil medicament natural, deosebit de benefic pentru sănătatea omului cumpătat.

Dar atenţie!

Consumat în cantităţi exagerate, poate duce la accidente fatale, la degradarea gravă a personalităţii în faţa semenilor şi la distrugerea treptată a sănătăţii.

Constantin I. Milică este profesor universitar la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Iaşi.

Este specializat în fitoterapie şi tratează anual sute de persoane din toate colţurile ţării, prescriind pentru orice boală preparate complexe din plante pe care cel mai adesea le ignorăm.

A salvat oameni cărora nu li se mai dădeau şanse de supravieţuire, preparatele fiind realizate în laborator, după metode ştiinţifice şi după atenta analiză a fiecărei afecţiuni în parte.


preluare de pe sursa: http://www.farmacia-verde.ro/