MĂCELUL.. de la Mănăstirea CUCOVA…

CITEZ:.. un ziar naţional de spiritualitate şi atitudine ortodoxă

În anul 1992, înainte de trecerea sa la Domnul, părintele schimonah Ioanichie Pârâială, ucenicul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul (Românul), a trimis ultima sa mărturie, despre măcelul de la Mănăstirea Cucova, citând un articol apărut în presa vremii, respectiv într-un număr al ziarului “Dreptatea Putnei” din luna decembrie a anului 1935; iată în cele ce urmează mărturia părintelui Ioanichie.

În ziua de 22 decembrie, distinsul nostru prieten, deputat de Cetatea Alba, dl. Theodor Iacobescu, în urma intervenţiilor domnului Nicuşor Graur, a adresat domnilor miniştrii de Interne şi Justiţie, următoarea interpelare:

“Domnul ministru de Interne, în discursul rostit, accentua marea grijă pe care domnia sa a avut-o pentru păstrarea ordinii şi mai ales abilitatea ce s-a manifestat în preîntâmpinarea dezordinelor.

În judeţul Putna, în tot timpul anilor 1934-1935, a fost dezlănţuită o adevărată teroare împotriva credincioşilor stilului vechi.

Teroarea administrativă, după devastările bisericilor din Răcoasa şi Angheleşti, a culminat cu măcelul de la Cucova, unde s-au comis sălbăticii şi orori nemaipomenite.

Credincioşii de stil vechi din judeţele Putna, Bacău şi Tecuci, au hotărât ridicarea unei mănăstiri în comuna Cucova, judeţul Putna.

Ei au cerut şi au primit autorizaţie de construcţie atât de la ministerul de interne cât şi de la primăria din Cucova.

Având deci toate formalităţile legale îndeplinite, credincioşii au dobândit un teren prin act autentic întocmit la Judecătoria Sascut şi au ridicat apoi mănăstirea şi câteva chilii, împrejmuind totul cu un gard.

Au început şicanele administrative, zi şi noapte, jandarmii încercând să pătrundă în curtea mănăstirii sub diferite pretexte, insultând, ameninţând şi lovind.

În ziua de 27 mai a.c, la trei săptămâni după ordinul de mai sus, organele administrative şi numeroşi jandarmi au descins la Cucova, cu hotărârea de a pătrunde cu forţă în curtea mănăstirii.

Credincioşii din interior s-au opus, închizând porţile şi comunicând că nu primesc jandarmii înăuntru, pentru că le este teamă.

A început atacul care repede s-a transformat într-un adevărat măcel. S-au tras sute de focuri de armă, s-au aruncat bolovani şi pietre, s-a izbit cu parul, sapa, toporul, ciomagul etc., pentru a-i forţa pe cei dinăuntru să deschidă porţile.

Credincioşii n-au ripostat cu nici cel mai mic act de violenţă, au luat icoana Maicii Domnului şi au ridicat-o strigând: „Omorâţi-ne, privim moartea cu ochii”.

Atacul a durat toată ziua, terminându-se fatal cu pătrunderea jandarmilor în curtea mănăstirii, fiind omorâţi 5 oameni şi rănite 28 de persoane, din care multe au rămas infirme pe toată viaţa.

S-a devastat totul, fiind dărâmate biserica, chiliile, gardul şi fiind distruse icoanele, cărţile sfinte, odoarele bisericeşti şi veşmintele.

Astăzi pe locul unde a fost mănăstirea, chiliile şi gardul nu se mai găseşte nimic, totul a fost ras până la pământ.

Terminându-se măcelul, a început urmărirea credincioşilor care au putut să scape şi sute de oameni au fost fugăriţi prin păduri timp de două luni de zile, iar acei care au fost prinşi, în frunte cu răniţii, au fost bătuţi, maltrataţi, raşi pe cap, li s-au tăiat bărbile şi au fost deferiţi Parchetului Putna.

Un număr de 40 de persoane au fost deţinute timp de 4-5 luni de zile, fiind închişi în închisori împreună cu criminalii de rând şi torturaţi zilnic pentru a mărturisi lepădarea de credinţa lor.

Astăzi s-a dat împotriva lor rechizitoriul Parchetului de Putna, pentru acuzaţia de rebeliune în masă.

Acestea sunt faptele.

Aşa că, nu numai că nimeni n-a fost pedepsit pentru crimele comise, nu numai că nimeni n-a fost tras la răspundere pentru barbariile, ticăloşiile şi maltratările săvârşite, nu numai că nimănui nu i s-a cerut socoteală pentru sângele vărsat, dar tot credincioşii au avut de suferit în urmă, fiind arestaţi şi deţinuţi luni de zile, iar astăzi trimişi în judecată.
Întrebam: Au cunoştinţă domnii miniştrii de Interne şi Justiţie de măcelul de la Cucova?

Au cunoştinţă că acolo organele administrative au ucis 5 oameni şi au rănit grav 28 de persoane?

Cine sunt autorii crimelor comise? Cine sunt autorii barbariilor săvârşite?

Cine răspunde pentru sângele vărsat?

Ce măsuri au luat domnii miniştrii de Interne şi Justiţie împotriva autorilor acestui măcel?

Cine a fost dat în judecată dintre ei? “

La Cucova a fost măcel în toată puterea cuvântului, au fost ucişi oameni care nu vroiau nici măcar să se apere; asasinii au fost acoperiţi de imunitate: credinţa se plăteşte cu sânge.

Eu am fost aici – m-am pus cu faţa la pământ ca să scap cu viaţă.

Monahul Ioanichie, rugaţi-vă pentru mine, păcătosul.

Sfântul Ioan Iacob Românul. Din Ierihon catre Sion, Ierusalim, 1999.

NOTĂ: Faptele s-au petrecut astfel: în ziua de Paşti a anului 1935, preotul nou-calendarist din localitate, Trăistaru, a declarat oficial în biserică faptul că va distruge mănăstirea vechi calendaristă.

Această ameninţare a fost transmisă de către cei ce o auziseră credincioşilor din Cucova, care au organizat paza mănăstirii pe timp de zi şi noapte.

În ziua de 23 aprilie 1935, dimineaţa, au sosit jandarmii din Valea Seacă şi Sascut, împreună cu doi preoţi de nou-calendarişti şi un grup de civili din localitate, ca sprijin.

Credincioşii baricadaţi în interiorul mănăstirii au fost somaţi să deschidă porţile.

Întrucât jandarmii s-au convins că nu pot face faţă, au cerut ajutor la eşalonul superior şi în jurul prânzului au sosit circa 200 de jandarmi înarmaţi de la Legiunea din Focşani, însoţiţi de un procuror.

Au început din nou somaţiile şi focurile de avertisment.

Pentru a forţa intrarea în interiorul mănăstirii, primarul din comună, Ioan Tâţu, a adus doi boi şi un lanţ, cu care a smuls o bucată de gard.

Au pătruns jandarmii şi au început să tragă în mulţime omorând primul om, în persoana lui Ioan Hanga din Cucova.

Călugărul Eftimie Ioan, de loc din localitatea Balş, judeţul Iaşi, a fost rănit, maltratat, i-au băgat un par pe gură şi l-au aruncat într-o groapă din curtea mănăstirii, unde a murit.

Chiar şi numai acest exemplu este de ajuns pentru a descrie barbaria măcelului, însă au fost omorâţi 5 credincioşi şi alţi 28 au fost răniţi grav.

Cei ce au fost arestaţi, au fost transportaţi la sediul legiunii de jandarmi din Focşani şi bătuţi groaznic, iar în urma refuzului acestora de a trece la calendarul nou, au fost condamnaţi la 6 luni închisoare.

Biserica şi altarul Mănăstirii Cucova au fost devastate şi dărâmate, iar cărămida transportată la preotul Trăistaru, participant activ la crimele săvârşite.

Măcelul de la Cucova n-a încheiat şirul crimelor săvârşite împotriva Bisericii Ortodoxe păstrătoare a vechiului calendar din România; aceasta pentru că forţele răului care au introdus schimbarea calendarului bisericesc, nu erau călăuzite de Duhul Sfânt şi nu se puteau opri când au văzut rezistenţa eroică a celor ce iubeau adevărul de credinţă.

preluare de pe sursa: Ortodoxia

Dovezi in sprijinul autenticitatii reincarnarii: incredibilul caz Karl

Trebuie sa recuperam amintiri specifice, cu cat mai multe detalii, si dovezi independente, cel putin pentru o parte din ele. (Nici amintirile noastre recente nu pot fi confirmate mereu si in totalitate, ci doar o parte din ele.)

Desigur, amintirile din vietile anterioare sunt mult mai greu de verificat decat cele din viata actuala. Ele nu contin totdeauna informatii concrete verificabile.

Dovezile sunt mai greu de gasit, deoarece evenimentele pe care incercam sa le confirmam sunt mult mai vechi si deseori implica alte tari si culturi.

Putine amintiri din vietile anterioare permit acelasi grad de verificare ca acelea spontane relatate de Stevenson, care sunt de obicei mai recente si mai bogate in detalii.

Totusi, in cazuri rare, imprejurarile permit verificarea amintirilor din vietile anterioare cu detalii remarcabile, asa cum arata cele doua cazuri prezentate in continuare, in aceste cazuri, cele mai neobisnuite aspecte ale acestor experiente au putut fi verificate prin cercetare istorica.



Cazul lui Karl

Experientele lui Karl de memorie karmica au inceput sa apara in timpul sedintelor de terapie cu metoda strigatului primordial.

Materialul a continuat sa iasa la suprafata si sa se definitiveze in sedintele de respiratie holotropica, in timpul unui seminar de o luna la Institutul Esalen.

Intr-o faza incipienta a terapiei, cand Karl retraia diverse aspecte ale traumei nasterii, a inceput sa vada fragmente din scene dramatice, situate parca in alta tara si intr-un alt secol.

Scenele erau insotite de emotii puternice si senzatii fizice si pareau sa se afle intr-o relatie profunda si intima cu viata lui, desi niciuna din ele nu avea legatura logica evidenta cu biografia lui actuala.

A avut viziuni cu tuneluri, depozite subterane, baraci militare, ziduri groase si fortificatii ce pareau a face parte dintr-o fortareata situata pe o stanca, cu priveliste la tarmul oceanului.

Aceste scene erau amestecate cu imagini de soldati in diferite imprejurari.

Karl a fost derutat, fiindca soldatii pareau sa fie spanioli, insa peisajul semana mai mult cu cel din Scotia sau Irlanda.

Cat timp procesul a continuat, scenele au devenit mai dramatice si mai complicate.

Multe dintre ele reprezentau lupte crancene si maceluri sangeroase.

Desi era inconjurat de soldati, Karl s-a identificat cu un preot si a avut la un moment dat o viziune profunda cu o Biblie si o cruce.

In acest moment, a vazut un inel cu sigiliu la mana lui si a recunoscut initialele de pe acesta.

Fiind un artist talentat, a decis sa ilustreze acest proces straniu, chiar daca la vremea respectiva nu l-a inteles.

A realizat o serie de desene si cateva picturi cu degetele, facute impulsiv, dar foarte elocvente.

Anumite imagini zugraveau diferite parti ale fortaretei, altele, scene sangeroase, iar cateva, experientele lui proprii, intre care si o scena in care a fost strapuns cu o sabie, aruncat peste meterezele fortaretei si a murit pe plaja.

A desenat de asemenea inelul cu sigiliu si initialele de pe el.

Pe masura ce a scos la lumina tot mai multe fragmente din poveste, a descoperit legaturi semnificative cu viata lui actuala.

Si-a dat seama ca multe trairi emotionale si psihosomatice, ca si problemele lui din relatiile interpersonale din acea perioada a vietii lui cotidiene aveau o legatura clara cu acest proces interior si cu misteriosul eveniment din trecut.

Un punct de cotitura a fost marcat de momentul in care Karl a decis, manat de un impuls, sa-si petreaca vacanta in vestul Irlandei.

La intoarcere, cand a vazut pentru prima oara imaginile fotografiate pe coasta vestica a Irlandei, si-a dat seama ca facuse unsprezece fotografii consecutive cu acelasi peisaj, care nu parea prea interesant.

A luat o harta si a identificat locul unde se afla in acel moment si directia in care a fotografiat.

Si-a dat seama ca locul care i-a atras atentia era ruina unei vechi fortarete, numite Dun An Oir sau Forte de Oro (Fortareata de Aur).

Banuind ca exista o legatura intre aceasta si experientele lui din autoexplorare, Karl a decis sa studieze istoria cetatii Dun An Oir.

A descoperit, spre imensa lui surpriza, ca in perioada lui Walter Raleigh, fortareata a fost ocupata de spanioli si apoi asediata de britanici.

Walter Raleigh a negociat cu spaniolii si le-a promis ca ii va lasa sa paraseasca teferi fortareata daca deschid portile si se predau in fata britanicilor.

Spaniolii au acceptat conditiile, dar britanicii nu si-au tinut promisiunea.

Dupa ce au patruns in fortareata, i-au macelarit fara mila pe spanioli si i-au aruncat peste metereze, lasandu-i sa moara pe tarmul oceanului.

In pofida acestei confirmari absolut uimitoare a povestii pe care o reconstituise cu mult efort in sedintele de terapie, Karl nu a fost multumit.

A continuat sa caute in arhive pana cand a descoperit un document special despre Batalia de la Dun An Oir, din care a aflat ca un preot insotise soldatii spanioli si murise impreuna cu ei.

Initialele acestui barbat erau identice cu cele pe care le-a vazut Karl in viziunea cu inelul cu sigiliu si pe care le-a infatisat intr-unul din desenele lui.

preluare de pe: http://www.almeea.com/

Criteriile de verificare a autenticitatii si veridicitatii amintirilor din vieti anterioare sunt aceleasi cu cele pentru verificarea amintirilor de saptamana trecuta, luna trecuta sau din urma cu zece ani.