Despre McDonnalds si “hrana sanatoasa” cu care isi imbolnaveste clientii

Protest in SUA: Sute de specialisti in nutritie, sanatate, medici si reprezentantii mai multor ONG-uri din Statele Unite au trimis grupului McDonald’s o scrisoare deschisa in care cer retragerea mascotei Ronald McDonald, pe motiv ca acesta ademeneste copiii sa consume hrana de tip fast food. Ei vor ca Ronald McDonald sa fie retras dupa mai bine de 40 de ani de “existenta”, scrie The Independent. 

Scrisoarea deschisa este semnata in total de 550 de specialisti in sanatate si nutritie, medici si reprezentanti ai unor ONG-uri si a fost publicata in mai multe ziare importante de pe intreg teritoriul Statelor Unite.

“Dorim sa protejam sanatatea copiilor nostri si sa prevenim imbolnavirile printr-o educatie publica buna. Dar eforturile noastre nu pot fi complete atata timp cat se investesc milioane de dolari in strategii de marketing care ii vizeaza direct pe copii. Publicitatea este sufletul modelului de afacere McDonald’s”, se arata in document.

Reprezentantii grupului McDonald’s sustin, insa, ca mascota Ronald McDonald nu are o influenta negativa asupra copiilor, aratand ca mascota promoveaza mancarea buna si un stil de viata echilibrat si sanatos. In plus, compania puncteaza si in legatura cu actele caritabile facute in numele indragitului clovn cu peruca rosie si subliniaza, de asemenea, ca in meniurile McDonald’s pentru copii, celebrele Happy Meal, sunt incluse si fructe sau lapte degresat.

In iunie anul trecut, o organizatie pentru protectia consumatorilor din Statele Unite acuza grupul McDonald’s de practici comerciale “incorecte si inselatoare”, din cauza distribuirii de jucarii impreuna cu meniul Happy Meal, produs destinat copiilor, si ameninta ca va da grupul in judecata din acest motiv, daca nu retrage jucariile. “Suntem mandri de meniurile Happy Meal, care le ofera clientilor nostri atat mancare sanatoasa, cat si jucarii de cea mai buna calitate si care corespund celor mai inalte standarde de siguranta. Oferirea de jucarii reprezinta doar o parte din distractia de care au parte familiile care aleg McDonald’s”, raspundea, atunci, compania. Hotnews.ro

Amenintarea fast-food

Studiile de specialitate din lumea întreaga atrag atentia asupra efectului nociv pe care alimentatia necorespunzatoare, mai ales cea de tip fast-food o are asupra sanatatii. Continutul nutritional al produselor de tip fast-food e neglijabil comparativ cu cel caloric, motiv pentru care aceste produse sînt contraindicate. Anul acesta, protestele consumatorilor împotriva acestui gen de alimentatie, au determinat autoritatile române sa ia masuri de interzicere a comercializarii fast-food în incinta si apropierea scolilor. Petitiile parintilor au dus la o propunere de lege, care conform declaratiilor lui Mircea Giurgiu, deputat independent, sustinator al ofensivei fast-food, ” va intra în vigoare în urmatorul an scolar”. Deputatul este de parere ca “tara nostra are nevoie de campanii agresive de constientizare a consecintelor consumului de fast-food, publicul român fiind înca atras de acest sistem alimentar defectuos”. În ceea ce priveste copiii, Mircea Giurgiu considera “parintii drept principalii vinovati, lor revenindu-le capacitatea de a decide tipul de alimentatie al acestora la vîrste fragede” . Tot el nu exclude posibilitatea introducerii în scoli a alimentelor ecologice, ca alternativa pentru fast-food.

Imagine sifonata

Cel mai adesea, criticile împotriva McDonald’s aduc în discutie probleme referitore la obezitate, mediu, proprietate intelectuala, drepturile animalelor, decese survenite în urma problemelor medicale cu inima, si distrugerea societatii moderne. Însa cel mai mediatizat scandal McDonald’s la nivel mondial ramîne procesul McLibel, catalogat de presa drept “cel mai mare dezastru PR din istoria omenirii” pentru companie. Principalii actori ai povestii au fost doi activisti englezi, David Morris si Helen Steel, care au distribuit în Londra fluturasi cu titlul “Ce nu este în regula la McDonald’s?”. McDonald’s i-a somat pe cei doi sa îsi ceara scuze, iar atunci cînd acestia au refuzat, compania i-a dat în judecata. Procesul a durat mai mult de doi ani. Evident decizia a fost în favoarea McDonald’s, dar compania a fost serios afectata de scandal.

Concurenta ataca

McDonald’s are o concurenta deloc neglijabila. Kentucky Fried Chicken (KFC) si Burger King sînt doi adversari pe masura McDonald’s, ritmul de dezvoltare al acestora fiind unul agresiv, care acopera segmente de piata din ce în ce mai mari. Desi a intrat pe piata româneasca dupa McDonald’s, KFC si-a propus sa recupereze acest dezavantaj, scopul sau declarat fiind deschiderea a cîte 8 noi restaurante anual la nivel de tara.

Initiative anti McDonald’s

În anul 2004, filmul documentar al lui Morgan Spurlock “Super Size Me” (Mareste-ma) a constituit o bila neagra pentru McDonald’s. Acuzatiile aduse erau legate de ipoteza conform careia mîncarea McDonald’s contribuie în mare masura la raspândirea obezitatii în societatea americana, deoarece nu furnizeaza clientilor sai informatii nutritionale. Timp de 30 de zile Spurlock a mîncat doar produse McDonald’s . La sfîrsitul lunii, consecintele înregistrate de Spurlock erau modificari rapide în atitudine si o crestere în greutate de aproximativ 11.11 kg. Drept urmare a filmului documentar a lui Spurlock, McDonald’s a introdus informatii detaliate cu privire la aportul caloric si nutritional al produselor comercializate, astfel încît la ora actuala consumatorul sa aiba acces la aportul caloric al produselor consumate de la McDonald’s. La nivel international, 16 octombrie , cunoscuta drept Ziua Mondiala a Alimentatiei este totodata si Ziua Mondiala de protest împotriva McDonald’s si a efectelor negative pe care consumul acestor alimente le are împotriva sanatatii consumatorului. ftr.ro

Daca si “mancarea” de la McDonnalds e sanatoasa, ori sunt prea spalati pe creieri, ori prea machiavelici angajatii lor… Recomandam si consultarea urmatoarelor surse in ce priveste “sanatatea” provocata de alimentele tip fast-food provenite din SUA:

SuperSize Me:

Consequences:

The Truth about McDonnalds:

The Ugly Thruth about McDonnalds

McDonnalds Exposed

10 Nasty reasons not to eat McDonalds

Si un site Anti-McDonnalds:

http://www.mypage.tsn.cc/c_richardson/maccas.htm

Don’t eat McShit!

Cititi mai mult pe www.infoalternative.net

preluare de pe sursa:

Sursa: Centrul de Informare Alternativa

Societatea supravegheată

Guvernele si agentiile subordonate acestora din SUA si China, elogiaza beneficiile cipurilor de identificare prin unde radio (RFID), datorita abilitatii acestora de a localiza, monitoriza si a aduna date personale despre fiecare individ si deci, de a tine populatia sub control.


Noi amenintari la adresa vietii private si a drepturilor civile

Daca incorporarea datelor personale intr-un RFID (dispozitiv de identificare prin intermediul undelor radio) implantat intr-un pasaport sau intr-un permis de conducere vi se poate parea o alternativa „inteligenta“ la cozile nesfarsite de la aeroport sau la intrebarile deranjante ale personalului de securitate din diverse zone, va sfatuim sa va mai ganditi.

Inca din anii ’90, sustinatorii corporatiilor au laudat „beneficiile“ acestor transmitatoare, prezentandu-le drept un mijloc „comod“ si „ieftin“ de a eticheta diverse produse, unul ce va „revolutiona“ modul de administrare a marfurilor si va contribui la prevenirea furturilor.

Intr-adevar, toate obiectele, de la servetelele de hartie pana la papuci, animale de companie si lenjerie de corp, a fost „etichetate“ cu cipuri. Iar „economiile“ realizate astfel vor deveni „beneficii“ pentru consumatori.

Etichetele RFID sunt mici cipuri, cu o antena in miniatura, care pot fi fixate sau implantate in interiorul diverselor obiecte, inclusiv a fiintelor umane.

Cipul RFID contine un „Cod Electronic de Articol (Produs)“ care poate fi „citit“ atunci cand un cititor RFID emite un semnal radio. Cipurile se impart in doua categorii: pasive si active.

O eticheta „pasiva“ nu contine o baterie si distanta de la care poate fi citita este variabila, de la mai putin de 2,5 cm pana la 6,1 sau chiar 9,14 m.

Pe de alta parte, o eticheta „activa“ contine o baterie si distanta de la care poate fi citita este mult mai mare.

Datele continute intr-o eticheta „activa“ pot fi trimise direct intr-un computer, realizandu-se astfel un inventar sau o supraveghere.

Asa cum au declarat organizatiile Consumers Against Supermarket Privacy Invasion and Numbering (CASPIAN) impreuna cu American Civil Liberties Union (ACLU), Electronic Frontier Foundation (EFF) si Electronic Privacy Information Center (EPIC) in anul 2003 intr-o declaratie comuna:

„Cipurile RFID ameninta dreptul cumparatorilor la viata privata, reduc sau chiar elimina anonimatul consumatorilor si ameninta libertatile civililor“ (Comunicat cu privire la utilizarea dispozitivelor RFID la etichetarea produselor, Privacy Rights Clearinghouse, 14 noiembrie 2003, http://w2.eff.org/Privacy/ Surveillance/RFID/rfid_position_statement.php).

Asa cum au observat si aceste organizatii: „In timp ce exista si beneficii ale utilizarii dispozitivelor RFID, anumite atribute ale acestei tehnologi pot fi utilizate in moduri ce reprezinta o amenintare directa la adresa libertatilor civile si la o viata privata:


• Ascunderea etichetelor RFID.

Etichetele RFID pot fi incastrate in obiecte si documente, fara ca individul care cumpara acel produs sa stie de existenta lor.
O unda radio poate trece usor printr-o tesatura, plastic sau alte materiale; este perfect posibila citirea unei etichete RFID ascunsa intr-o captuseala sau atasata pe obiecte continute intr-o geanta, sacosa, etc.

• Cod de identificare unic pentru toate obiectele din intreaga lume
Codul Electronic de Produs permite ca fiecare obiect de pe fata pamantului sa detina un cod unic.
Utilizarea unor coduri unice poate duce la crearea unui sistem global de contorizare (supraveghere) in cadrul caruia fiecare obiect este identificat si pus in legatura cu cumparatorul sau detinatorul lui in momentul in care este vandut sau transferat

• Acumularea masiva de informatii.
Utilizarea dispozitivelor RFID necesita crearea unei baze de date masive care sa contina datele unice ale fiecarei etichete.
Aceste inregistrari pot fi puse in legatura cu datele personale de identificare, tinand mai ales cont de faptul ca memoria computerelor si capacitatea lor de procesare se extind pe zi ce trece.

• Dispozitive de citire ascunse.
Etichetele RFID pot fi citite de la distanta, de dispozitive de citire nu neaparat vizibile, ce pot fi incorporate intr-un mod aproape invizibil in aproape orice loc public.
Dispozitive de citire ascunse au fost deja incastrate in mod experimental in dalele pardoselii, in covoare, in cadrele usilor, in rafturile magazinelor si la ghisee, devenind astfel imposibil pentru un cumparator sa stie daca a fost sau nu „scanat“.

• Supravegherea individului si colectarea unor date personale
Daca identitatea personala este pusa in legatura cu codurile unice ale unor etichete RFID, indivizii pot fi monitorizati si se pot obtine date personale despre ei, fara ca acestia sa stie si fara sa li se ceara acordul cu privire la astfel de actiuni.
De exemplu, o eticheta RFID incastrata intr-un pantof poate servi pur si simplu ca mijloc de identificare a persoanei care poarta acei pantofi.
Chiar si daca informatia obtinuta astfel este generica, identificarea articolelor pe care oamenii le poarta sau le imbraca ii poate asocia cu diverse evenimente particulare, cum ar fi de exemplu un miting politic.“



Securitatea statului

Pe masura ce statul politienesc corporatist isi dezvaluie tot mai mult tentaculele in SUA, nu ar trebui sa ne mire faptul ca birocratii ce se ocupa cu securitatea ridica in slavi „beneficiile“ dispozitivelor RFID, in ceea ce priveste „securitatea statului“.

Nu trebuie sa fi un geniu sa intelegi ca atunci cand faci legatura dintre acestea si masivele baze de date comerciale, cat si bazele de date intocmite de cele 16 agentii de informatii diferite – cum ar fi de exemplu Terrorist Identities Datamart Environment (TIDE), agentie ce hraneste monstruosul sistem guvernamental de supraveghere cu numele celor suspectati de „terorism“ – arhitectura unui vast proiect totalitar a ajuns din stadiul de idee, pe strazi, in realitatea de zi cu zi.

Asa cum s-a putut vedea si in cadrul reprimarii protestelor pasnice de la Conventia Republicana Nationala din St. Paul, Minnesota, strategia „razboiului preemptiv“ a inceput deja sa fie aplicata. (Tom Eley, RNC in doua orase: opt protestatari au fost acuzati de terorism in baza a Patriot Act, WSWS, 6 septembrie 2008, http://www.wsws.org/articles/2008/sep2008/poli-s06.shtml)



RFID, AIM si biometria

Dispozitivele RFID sunt comparate cu codurile de bare de pe produsele de larg consum, dar ceea ce promoterii industriali cum ar fi de exemplu Association for Automatic Identification and Mobility (AAIM) uita sa mentioneze in cadrul propagandei pe care o fac dispozitivelor RFID este ca informatia care este inmagazinata intr-un pasaport sau carnet de conducere poate fi cu usurinta furata de catre orice persoana care detine un dispozitiv de citire (vanzatori, agenti de securitate, criminali, etc.) fara macar ca detinatorul sa stie ca este monitorizat si ca informatie aflata in deplina „siguranta“ este de fapt furata.

Conform unei prezentari de pe site-ul AAIM: „Tehnologiile de Identificare Automata si Mobilitate“
(Automatic Identification and Mobility – AIM) sunt o familie de tehnologii diferite ce au toate un scop comun, acela de a identifica, monitoriza, inregistra, inmagazina si comunica informatii esentiale de natura personala, informatii legate de produse sau informatii necesare in cadrul unei companii.

In cele mai multe cazuri, tehnologiile AIM reprezinta partea frontala a programelor de securitate ale unei firme, avand rolul de a colectiona rapid si sigur o serie de informatii“ (AAIM, http://www.aimglobal.org/ technologies/).

In cadrul acestei „familii de tehnologii“, multe au potentialul de a fi utilizate in moduri complet diferite; adica, aceeasi tehnologie care poate monitoriza un palet de bauturi racoritoare poate de asemenea fi folosita pentru monitorizarea unui om.

Intr-adevar, AAIM face reclama biometricii drept o „metoda automata de recunoastere a unei persoane pe baza unor caracteristici fiziologice sau comportamentale“. Acest lucru este foarte important, din moment ce „nevoia folosirii metodelor biometrice se face simtita intr-o multime de state, in cadrul administratiilor locale, in cadrul armatei si in cadrul firmelor private.“

Cand sunt folosite individual sau impreuna cu dispozitivele RFID, tehnologiile biometrice sunt „programate sa patrunda in aproape toate aspectele economiei si a vietii de zi cu zi.“ (AAIM, http://www.aimglobal.org/ technologies/biometrics). Halal „revolutie“.



„Unitatea de monitorizare individuala“ IBM

Industria a primit un puternic imbold din partea statului cand Serviciul Administrativ Guvernamental a emis un memorandum in decembrie 2004, care indemna conducatorii tuturor agentiilor federale „sa analizeze actiunile ce pot fi intreprinse pentru ca industria RFID sa avanseze“. (http://www.spychips.com/ press-releases/gsa-document.html). Un exemplu de spirit „inventiv“ capitalist sau o alta invazie insidioasa a vietii noastre private?

In anul 2006, IBM a obtinut un patent care va fi folosit pentru monitorizarea si obtinerea de informatii despre un consumator, pe masura ce acesta se deplaseaza printr-un magazin, chiar daca accesul la bazele de date comerciale este strict limitat.

Cand vine insa vorba de supravegherea si obtinerea de informatii despre un grup de oameni – de exemplu pentru a fi exterminati in masa la comanda nazistilor – concernul IBM are o pozitie unica.

In uimitoarea lucrare publicata in anul 2001 de jurnalistul de investigatie Edwin Black, numita „IBM si Holocaustul“, sunt explorate tehnologiile ce au contribuit la masacrarea a atat de multi evrei, comunisti, tigani si homosexuali.

Autorul arata cum incepand din 1933, concernul IBM si sucursalele sale au creat „solutii“ tehnologice care au ajutat la identificarea persoanelor „indezirabile“ pentru a li se putea confisca rapid si eficient bunurile, a fi deportati, dusi la munca silnica si in cele din urma ucisi. („IBM and the Holocaust: The Strategic Alliance between Nazi Germany and America’s Most Powerful Corporation“, Crown, New York, 2001, pp. 7-8, extrase din aceasta puteti gasi la: http://www.ibmandtheholocaust.com/ excerpts.php)

Acesta este un cumplit ecou al regimului politienesc ce a fost pus in scena in zilele noastre impotriva musulmanilor si a „extremistilor“ de stanga de coruptul regim politic al lui Bush, in „exaltata“ sa incercare de a face ca America sa fie „in siguranta“, urmand astfel si mai departe obiectivul capitalist si imperialist al unei dominatii globale.

Asa cum observa si analistul pe probleme de securitate si viata privata, Katherine Albrecht in descrierea patentului IBM de Identificare si monitorizare a persoanelor prin intermediul utilizarii unor etichete RFID in interiorul magazinelor: „Acesta descrie intr-un mod sec, potentialul dispozitivelor RFID de a asigura o buna monitorizare, intr-o lume in care dispozitive de citire RFID (cuplate la o retea), numite «unitati de supraveghere a persoanelor» vor fi incorporate practic pretutindeni – in magazine, aeroporturi, trenuri, statii de autobuze, lifturi, avioane, arene sportive, teatre, muzee – pentru a supraveghea indeaproape miscarile oamenilor“ (How RFID Tags Could Be Used to Track Unsuspecting People, Scientific American, august 2008, http://www. sciam.com/article.cfm?id=how-rfid-tagscould- be-used)

Conform patentului citat de Albrecht, pe masura ce un individ se deplaseaza printr-un magazin sau printr-un oras: „Un cititor RFID … scaneaza dispozitivul RFID aflat asupra persoanei ce se doreste a fi monitorizata… Pe masura ce aceasta persoana se deplaseaza prin magazin, diverse dispozitive de citire a etichetelor RFID, plasate peste tot in magazin preiau semnalele radio provenite de la dispozitivul RFID aflat asupra persoanei, astfel ca miscarile acesteia sunt monitorizate pe baza acestor detectii…«Unitatile de supraveghere a persoanelor» pot inregistra diversele locuri pe care persoana in cauza le-a vizitat, cat si timpul petrecut acolo“.

Chiar si in situatia in care nu sunt stocate in eticheta RFID nici un fel de informatii private, acest lucru nu constituie o problema, explica IBM, deoarece „aceste informatii personale vor fi obtinute atunci cand persoana in cauza isi utilizeaza cartea de credit“. Asa cum subliniaza si Albrecht, legatura dintre un cod RFID unic si identitatea unei persoane „trebuie sa fie realizata doar o singura data pentru ca si cardul sa serveasca ulterior drept un indiciu pentru identitatea persoanei“.



Supravegherea populatiei in China si in SUA

Daca partenerul cel mai important al Americii in domeniul comertului si uneori rivalul geopolitic in lupta pentru acapararea resurselor lumii – China, ne poate oferi o indicatie in privinta directiei in care vor evolua in viitorul apropiat tehnologiile de supraveghere datorita „miracolului pietei“, atunci cortina drepturilor individuale si a dreptului la viata privata va disparea curand. Albrecht scrie:

„De exemplu, cardurile de identitate din China contin o cantitate de informatii private pe care cea mai mare parte a oamenilor ar considera-o socanta, incluzand aici: trecutul medical, ocupatia, religia, etnia si chiar si numele si numarul de telefon al angajatorului detinatorului de card.

Ceea ce este si mai amenintator, este faptul ca aceste carduri reprezinta doar o componenta dintr-un proiect mai mare, ce urmareste in final supravegherea intregului teritoriu al Chinei, utilizandu-se in acest sens cele mai avansate tehnologii existente la ora actuala.

Michael Lin, vicepresedinte la China Public Security Technology, o companie privata ce furnizeaza carduri RFID pentru acest program, a descris fara sovaiala pentru publicatia New York Times aceste carduri drept «o cale prin care guvernul va putea sa controleze populatia in viitor». Si chiar daca guvernele nu vor utiliza imensul potential de supraveghere pe care il prezinta noile carduri de identitate dotate cu dispozitive RFID, exista deja dovezi clare care arata ca diverse corporatii vor face acest lucru“.

Nu sunt de acord cu Albrecht intr-un singur punct: guvernele, in particular marile corporatii, cu siguranta vor utiliza imensul potential de supraveghere a populatiei, pe care il ofera dispozitivele de tip RFID.

De exemplu, in martie 2005, Senate Republican High Tech Task Force, a laudat posibilele aplicatii ale dispozitivelor RFID, considerandu-le drept „noi tehnologii, extrem de interesante“, ce „promit foarte mult pentru economia americana“.

In acest spirit, ei au declarat ca vor „proteja“ tehnologiile RFID de diversele reglementari si legislatii (http:// republican.senate.gov/httf/)

In conditiile in care se contureaza o mare criza economica, un numar tot mai mare de someri, datorii ametitoare, prabusirea pietelor financiare si continuarea razboaielor de ocupatie din Irak si Afganistan, imperialismul american, in incercarea de proptire a imperiului ce e pe cale sa se prabuseasca, va continua sa utilizeze metodele totalitare de guvernare, pe care le-a introdus in „razboiul impotriva terorii“. Introducerea pasapoartelor si a carnetelor de conducere dotate cu dispozitive RFID, ce au ca scop supravegherea populatiei si reprimarea politica a populatiei americane, este doar o urmare a acestui fapt.
Infocrestin

preluare de pe sursa: http://piatza.net/societatea-supravegheata/

Armata permanentă (doc)

Anunturi

Armata permanentă – Sursa puterii imperiale americane

“Doi italieni de această dată, Enrico Parenti şi Thomas Fazi, lansau în 2010 primul lor film documentar de lung-metraj, Standing Army, invitat la peste 19 festivaluri cinematografice, care prin vocile unor somităţi de talia lui Noam Chomsky, Gore Vidal sau Chalmers Johnson, dă glas unei probleme stringente, care a afectat peste 130 de ţări din întreaga lume – reţeaua caracatiţă a bazelor militare americane, înfiinţate în toată lumea după cel de-al doilea război mondial, fără a mai avea vreun alt corespondent în istoria cunoscută a omenirii.

Situaţia statelor lumii ar putea fi sintetizată astfel: la ora actuală există 193 de state suverane şi independente, Vaticanul plus 192 de ţări membre ale ONU şi, de asemenea, încă două entităţi statale, Kosovo şi Taiwan, care sunt recunoscute, fiecare în parte, ca state suverane şi independente, de circa un sfert din totalul celorlalte state.

O operaţie matematică banală, vă va furniza rezultatul uluitor de 66,67% (două treimi) dintre statele lumii, care mai au naivitatea de a se considera “suverane şi independente”, când plaga militară americană se manifestă prin trupe de ocupaţie, în fiecare dintre ele.

Cu toate acestea, harta întocmită de Hugh d’Andrade şi Bob Wing în 2002, intitulată “U.S. Military Troops and Bases around the World, The Cost of ‘Permanent War”, confirmă prezenţa personalului militar american în 156 de ţări.

Aşadar, deşi filmul oferă anumite date cifrice, îmi permit să vă ofer altele, ceva mai alarmante, privind natura reală a prezenţei militare americane în lume, potrivit profesorului Jules Dufour:

- totalul personalului militar american este de circa 1,4 milioane de oameni, dintre care 325.000 sunt staţionaţi în străinătate;

- cifra de 716 baze militare, oferită de film şi Pentagon, este corectată de unii autori la 737, argumentată fiind de existenţa bazelor militare secrete;

- în SUA, armata deţine 6.000 de baze militare, unele sub diverse acoperiri, cele mai secrete fiind administrate, se zice, de către NSA (National Security Agency);

- suprafaţa acoperită de toate aceste baze este de 2.202.735 hectare, care transformă Pentagonul în unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din lume;

- aceste baze includ un total de 845.441 cădiri şi alte instalaţii.

O cerinţă fundamentală a strategiei militare, impune unui stat pentru a evita falimentul, să nu întreţină, pe timp de pace, o armată permanentă care să depăşească 1% din populaţia ţării.

Armata SUA pare să se conformeze acestui concept, reprezentând doar 0,45% din totalul de 312 milioane, dar bugetele militare uriaşe, care au atins recordul mondial sub “pacifistul” Obama şi întreţinerea unei permanente stări de conflict, undeva în lume, trebuie să-şi fi adus contribuţia la starea iminentă de faliment în care se află acest imperiu contemporan.

Care ar putea fi ameninţarea globală, care justifică existenţa acestui monstru militar ?

Raportul administraţiei Carter, “2000 Global Report” – menţionat în filmul anterior postat pe blog – publicat în 1980, sublinia “starea lumii” focalizându-se pe aşa-numitul “nivel al ameninţărilor”, care ar fi putut influenţa negativ sau chiar submina “interesele” americane în lume.

Îmi voi cere scuze o singură dată, pentru ghilimelele pe care sunt forţat să le folosesc, când citez din limbajul dogmatic american, fiindcă aceşti nemernici au pervertit total limba, inversând sau denaturând continuu sensurile cuvintelor şi voi exemplifica prin cea mai sugestivă denumire posibilă: SUA îşi numeşte ministerul de resort, “Departament al Apărării”, când, de fapt, ştim cu toţii că cel puţin de la al doilea război mondial încoace, americanii nu au mai fost forţaţi să se apere în faţa nimănui, ci dimpotrivă, au iniţiat şi purtat războaie de cotropire în toată lumea.

La 20 de ani de la definirea “doctrinei Carter”, strategii SUA, într-o încercare sfidătoare de a justifica intervenţiile lor militare în diferite părţi ale lumii, au scornit un alt concept, cea mai mare fraudă din istorie şi anume “Războiul global contra terorismului” sau GWOT, ca să folosesc acronimul lor preferat, un inamic fantomă care, spre deosebire de perioada războiului rece când era destul de clar definit, va permite SUA să menţină o stare perpetuă de război, pe întreaga planetă, ce le va justifica cumva lista de crime, ce devine interminabil de lungă.

Ulterior, folosind pretexte fabricate impuse lumii prin scandalul monstruos orchestrat de mass media corporatistă şi nu prin existenţa vreunei ameninţări concrete, SUA a declarat război tuturor celor care s-au opus, într-un fel sau altul, hegemoniei sale economico-militare, o formă modernă de sclavie, instrumentată prin militarizare obsesivă şi “piaţă liberă”.

Elementele majore ale strategiei SUA, de cucerire şi dominare a întregii lumi, ar putea fi definite prin:

1. controlul economiei mondiale şi a pieţelor sale financiare;

2. preluarea (a se citi tâlhărirea) tuturor resurselor naturale ale lumii şi, în special, a materiilor prime şi a surselor non-regenerabile de energie. Aceasta din urmă constituie piatra de temelie a puterii SUA, exercitată prin intermediul corporaţiilor transnaţionale.

Ultimul obiectiv s-a apropiat destul de mult de rezultatul scontat, o dată cu invadarea Afganistanului şi a Irakului, iar alte ţări care nu se supun cu obedienţă directivelor Washington-ului, cum ar fi Iran, Coreea de Nord, Siria şi Venezuela, au fost deja marcate ca posibile ţinte ale unei viitoare intervenţii militare.

Pe lângă controlul politic, exercitat prin ONU, SUA şi-a consolidat stăpânirea militară asupra celor 191 de guverne membre, prin cucerire, ocupare şi/sau “consiliere” militară, exercitată prin reţeaua integrală de baze militare, care acoperă practic întregul glob – continente, oceane şi chiar spaţiu cosmic.

Toate acestea definesc practic un imperiu, ale cărui dimensiuni exacte sunt aproape imposibil de stabilit.

Scopul declarat al bazelor militare este de pregătire pentru luptă şi stocare a echipamentelor militare, realitatea fiind prea puţin cunoscută, fiindcă nu sunt accesibile publicului, dar chiar dacă se prezintă sub diverse forme, potrivit funcţiunii militare de bază ar putea fi clasificate în patru mari categorii: baze aeriene, baze terestre, baze navale şi baze de comunicaţii & spionaj electronic.

Subiectul este extrem de vast şi poate imposibil de acoperit chiar şi de un tratat istoric, nicidecum de un simplu articol de blog, dar nu ar fi fost atât de dureros, dacă nu am fi noi înşine în situaţia de ţară ocupată, prin prezenţa imperialilor la baza de la Mihail Kogălniceanu, la adresa căreia au fost deja lansate acuzaţii în presa internaţională, că ar servi drept centru de interogare, prin tortură, al CIA.

Una dintre metodele preferate de denigrare a tuturor informaţiilor, care ar putea dezvălui scopurile reale ale prezenţei bazelor militare în ţările “gazdă”, cum sunt denumite în film, este încadrarea acestora în categoria de “teorii ale conspiraţiei” şi batjocorirea lor în mass media aservită, ceea ce mă face să mă întreb, ce denumire ai putea găsi pentru un tratat militar, care poate afecta grav independenţa şi suveranitatea unei ţări, atunci când este încheiat în secret şi fără a fi ratificat de parlament (asta neînsemnând că gaşca de vânduţi din parlament ar putea fi cumva salvarea noastră).

Ce se întâmplă când ai militari străini pe teritoriu, antrenaţi intensiv pentru a manifesta agresivitate pe câmpul de luptă, care sunt avertizaţi din start că nu vor fi condamnaţi, indiferent ce infracţiune ar comite în ţara gazdă ?

Şi de ce s-a plecat de la premisa scutirii anticipate a acestor militari, de consecinţele faptelor lor penale, de parcă ar fi diplomaţi ?

Şi cât de tâmpit şi trădător poate fi un preşedinte de ţară, ca să accepte ca implicită o asemenea condiţie ?

Din fericire, nu ne aflăm în situaţia Japoniei care se află sub ocupaţie de aproape şapte decenii, timp suficient pentru ca lista de infracţiuni şi accidente provocate de militarii americani să nu mai încapă pe pereţii unei case, nici măcar pentru o singură insulă ca Okinawa.

Teo Peter a fost ucis în data de 4 decembrie 2004, de un infanterist american, Christopher R. Vangoethem, aflat în stare de ebrietate, care nu a acordat prioritate taxiului în care se afla artistul român, lovindu-l în plin.

Consecinţa ?

Individul a fost judecat de Curtea Marţială în SUA, într-o caricatură de proces, în care a fost achitat de acuzaţia de ucidere din culpă a basistului trupei Compact, dar a fost condamnat simbolic pentru adulter, fiind cu amanta în maşină, pedeapsa constând într-o simplă mustrare scrisă.

Unor astfel de gunoaie umane, un guvern şi un preşedinte corupt şi laş, le-au acordat imunitate în propria noastră ţară, în care am ajuns să ne rugăm să ne omoare un român, dacă vrem cumva să se facă şi dreptate ulterior.

Revenind la film, care ar putea fi, ca o ultimă concluzie, scopul întreţinerii unei asemenea armate permanente ?

Pentru a putea clarifica scopurile insidioase ale conduitei unor criminali ca americanii, cred că cel mai corect ar fi să-i dau cuvântul unui alt criminal notoriu, Hermann Goering, judecat la Nuremberg, creaţie a bancherilor americani, care cunoştea intim jocul de culise al ocultei mondiale:

“În mod natural, omul obişnuit nu doreşte război: nici în Rusia, nici în Anglia, nici măcar în Germania. E ceva de la sine înţeles. Dar, până la urmă, LIDERII ţării sunt cei care determină politica şi nu este decât o problemă simplă, de a trage oamenii după ei, fie că e vorba de o democraţie, de o dictatură fascistă sau parlamentară sau comunistă. Cu sau fără voce publică, poporul poate fi întotdeauna scos la mezat de către lideri. E uşor ! Tot ce trebuie făcut, este să-i spui că este atacat şi să denunţi pacifiştii pentru lipsă de patriotism şi expunerea ţării unui pericol iminent. MERGE FĂRĂ PROBLEME ÎN ORICE ŢARĂ.”"

Un comentariu de Marian Matei

preluare de pe sursa: Dezvaluiri

Marea Neagra, arma Rusiei intr-un eventual conflict cu NATO

Cantitatile mari de hidrogen sulfurat de pe fundul Marii Negre puteau fi folosite de Uniunea Sovietica intr-un eventual conflict cu statele membre ale NATO.

Gazul devine periculos la contactul cu oxigenul atmosferic si poate provoca o deflagratie puternica.

Rusii stiau acest lucru si aveau in plan sa arunce in aer marea in caz de amenintare.

Rusia a stiut intotdeauna sa elaboreze strategii menite sa o scoata din orice situatie delicata, mai ales cand vine vorba de inamici.

Atat in zilele noastre, cat si in vremea Razboiului Rece, rusii au avut obsesia unui posibil conflict cu NATO, fiind deosebit de prudenti la fiecare miscare.

Uniunea Sovietica a luat in calcul un eventual atac venit din partea trupelor NATO, dinspre Turcia, drept pentru care planuise sa detoneze "proiectilul" imens de sub ape.

In "Bomba atomica" in Marea Neagra descriam pericolul la care sunt expuse statele din jurul marii, dar si faptul ca acele cantitati de hidrogen sulfurat, aflate sub stratul de apa sarata, sunt intr-o permanenta crestere.

Acest lucru este un motiv real de ingrijorare, chiar daca Rusia mai are sau nu de gand sa foloseasca drept arma "explozibilul" din Marea Neagra, deoarece un cutremur mare poate aduce gazul la suprafata.

Si interventa umana, printr-o exploatare abuziva, poate determina producerea unei explozii de mari dimensiuni.

Conflictul din 2008 dintre Georgia si Osetia de Sud a fost un alt moment in care Rusia a luat masuri de precautie in contextul intrarii fortelor navale ale NATO in Marea Neagra, intarindu-si prezenta in zona prin trimiterea crucisatorul "Moskva" in Abhazia.

Detonarea ar fi fost asul din maneca ruseasca, ultima carte ce trebuia jucata bine, fara a da gres.

Din acest motiv, Romaniei i s-a interzis sa extraga gazul inflamabil, o resursa valoroasa pentru economia noastra, caci acesta ar fi putut sa inlocuiasca gazul metan.

In acest fel, interesele militare ale Rusiei, si poate si cele economice, l-au impiedicat pe Nicolae Ceausescu sa actioneze in vederea reducerii volumului de gaz acumulat sub mare.

preluare de pe: http://www.ziare.com/international/rusia/marea-neagra-arma-rusiei-intr-un-eventual-conflict-cu-nato-1048316

Telefonul mobil ameninţă fertilitatea masculină

Cercetătorii din Statele Unite au descoperit că radiaţiile electromagnetice de radiofrecvenţă (RF-EMR) emise de telefoanele mobile pot să scadă concentraţia de spermatozoizi şi calitatea acestora.

Deşi rezultatele încă nu sunt concludente, cercetarea se bazează pe câteva studii făcute atât pe animale, cât şi pe oameni. În cazul cercetărilor referitoare la oameni, unele studii au expus sperma provenită de la donatori voluntari, sănătoşi, la RF-EMR. Altele au urmărit calitatea spermatozoizilor proveniţi de la bărbaţi care poartă, de obicei, telefonul mobil în buzunarul din faţă al pantalonilor.

Rezultatele au arătat că sperma expusă la RF-EMR a avut o concentraţie mai scăzută de spermatozoizi, iar motilitatea (capacitatea spermatozoizilor de a se deplasa către un ovul) şi viabilitatea acestora erau, de asemenea, mai scăzute.

În mod similar, subiecţii care îşi purtau telefonul mobil în buzunarul pantalonilor prezentau o concentraţie mai slabă de spermatozoizi în lichidul seminal, comparativ cu cei care nu purtau astfel celularul.

În cazul experimentelor făcute pe şobolani, aceştia au fost puşi într-o cuşcă de plexiglas, iar dedesubt au fost montate telefoane mobile, la distanţă de numai 5 mm de fundul cuştii. După ce şoarecii au fosr expuşi la RF-EMR 6 ore pe zi, timp de 4 luni, cercetătorii au descoperit că numărul spermatozoizilor vii a scăzut cu 25%.
Încă nu se ştie exact ce tip de telefon mobil sau ce benzi de frecvenţă au un impact mai mare, motiv pentru care cercetătorii şi-au propus să efectueze studii pentru a afla exact dacă există produse care nu au efecte negative majore.

Deşi nu este clar modul în care RF-EMR afectează sperma, una din teorii susţine că atunci când telefoanele mobile sunt ţinute pentru o perioada lunga de timp în buzunar, ele generează căldură care afectează sperma. Alte ipoteze susţin ideea că radiaţiile provenite de le telefoane penetrează ţesutul şi interferează cu frecvenţa electromagnetică de la nivel celular, deteriorând sperma.

“Copiii, adolescenţii, tinerii şi femeile însărcinate ar trebui să ţină telefonul cât mai departe de organele lor reproductive, deoarece aceste părţi ale corpului sunt foarte sensibile la radiaţii. Acest studiu este un avertisment pentru cei care ţin telefonul mobil în buzunarul din faţă al pantalonilor,” a declarat dr. Joel Moskowitz de la Universitatea din California.

Sursa: cnet

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA