Aș vrea să aduc în discuție un fenomen larg răspândit în ultima perioadă marcată de evoluția spectaculoasă a mijloacelor de comunicare și informare, în special a internetului. Este vorba de o adevărată bătălie din umbră, prea puțin cunoscută, dar nu mai puțin importantă, care se desfășoară zi de zi, ceas de ceas, 24 de ore pe zi și șapte zile pe săptâmână, chiar și în acest moment este în plină desfășurare. Principalul câmp de luptă, dar nu singurul, este internetul, iar ținta luptei este mintea și creierul cetățenilor din lumea întreagă.
Vă amintiți momentul 22 martie 1990? Luptele de stradă dintre români și maghiari din Târgu Mureș? Inițiativa media a fost atunci de partea maghiarilor, principalele ziare și televiziuni de pe mapamond prezentând imaginile cu Mihăilă Cofariu bătut cu cruzime de către unguri ca și cum ar fi fost vorba de un maghiar bătut de români. Așa s-a difuzat știrea, chiar dacă ulterior într-un colț de pagină a apărut vreo erată, era prea târziu, pentru majoritatea cititorilor sau spectatorilor din lumea întreagă a rămas ideea conform căreia românii îi bat pe unguri cu bestialitate.
Războiul pshihologic a fost dintotdeauna parte a războiului clasic, deși doar de curând a primit această denumire. Scopul este același dintotdeauna, iar parte a acestuia este și cel propagandistic. Câmpul de luptă principal a devenit spațiul virtual, internetul, deoarece în 1990 acesta nu exista și nici sumedenia de rețele de socializare, forumuri de discuții, site-uri specializate, filmulețe pe youtube, o avalanșă de informații de toate tipurile și categoriile. Iar informațiile circulă liber, oricine poate spune ce vrea, chiar și neadevăruri sau propagandă negativă la adresa României și românilor. Sunt atâția care ne vor răul, mă refer numai la vecinii noștri cu extraordinarul lor potențial propagandistic.
La ora actuală, un astfel de război se duce pentru influențarea opiniei publice, pentru căștigarea ei, pentru mintea fiecărui om de pe planetă cu acces la internet. Toate evenimentele ultimilor ani de pe mapamond au fost influențate de opinia publică, fie că vorbim de războiul din Vietnam sau de retragerea din Somalia din 1993. Aici apare rolul pe care opinia publică îl are în ziua de astăzi. Liderii politici iau decizii în funcție de opinia publică, își cântăresc cu grijă fiecare cuvânt pentru a nu o întoarce această opinie publică împotriva lor, o opinie publică ostilă înseamnă automat pierderea alegerilor și a puterii. Prin extensie, în țările arabe din nordul Africii, tot opinia publică sub forma manifestanților au răsturnat regimurile dictatoriale.
De aceea, de fiecare dată, înaintea declanșării unui război sau eveniment, mai întâi este pregătită opinia publică prin ceea ce se numesc operațiuni psihologice (amintiți-vă de campania intensă înaintea declanșării invaziei Irakului din 2003). Iar aceste operațiuni psihologice sunt cu atât mai ușor de declanșat cu cât sunt deja pregătite printr-o propagandă continuă, doar-doar va veni odată cazul. Dacă nu va veni, nu face nimic, cu cât mai mulți din opinia publică mondială vor fi împotriva românilor, cu cât îi vor denigra mai mulți, cu atât mai bine. Și această propagandă are efect chiar și în rândul românilor, mulți fiind convinși de multe neadevăruri din rațiuni complexe, care nu țin numai cu efectele îndoctrinării comuniste. Dar care poate fi scopul acestui război psihologic?
Nu doresc să intru sau să induc vreo temă ce ar ține mai mult de vreo teorie a conspirației, dar aș vrea să amintesc că nu numai noi, românii, suntem ținte, sunt și alții, și cei ce duc astfel de atacuri, majoritatea, o fac pur și simplu din ură, fără a avea un scop ascuns. Dar servesc foarte bine acestui trend antiromânesc manifestat cu furie, căruia am să încerc să-i explic motivațiile profunde.
Dreptul istoric și starea de fapt
Dreptul unei națiuni la stăpânirea unui teritoriu este dat, practic, de două aspecte: dreptul istoric asupra acestuia și starea de fapt a momentului. Așa gândesc organizațiile internaționale și opinia publică. De cele mai multe ori, situația de fapt este mai importantă decât dreptul istoric, dar acesta din urmă este esențial pentru a justifica schimbarea unei stări de fapt, atunci când este posibil.
Pentru a înțelege mai bine, sunt necesare câteva exemple.
Există unguri care contestă dreptul istoric românesc asupra Ardealului, dar starea de fapt este că Transilvania aparține României, deci nimic de făcut pe moment pentru ei. Dar ei continuă să sape la temelia dreptului nostru istoric prin fel de fel de teorii difuzate în cea mai mare măsură pe internet pentru a convinge cât mai mult din opinia publică internațională că România nu are vreun drept istoric asupra Ardealului, deoarece dacă în curând va interveni vreo mutație geopolitică, sau un cutremur geopolitic, lumea să fie oarecum pregătită pentru ca România să piardă Ardealul, cel puțin asta este ideea lor. Iar pentru această idee sau utopie, niciun efort nu este îndeajuns.
Alt exemplu, România are dreptul istoric asupra Bucovinei de Nord, dar situația de fapt este că acum aparține Ucrainei, iar nimeni nu pune în discuție asta. Nici opinia publică internațională nu este pregătită și conștientizată asupra dreptului nostru istoric, pentru ca atunci când Ucraina se va rupe, România să poată reprimi nordul Bucovinei. Dar ucrainenii sunt conștienți de asta, de aceea încearcă să-i deznaționalizeze prin toate mijloacele pe românii de pe teritoriul lor, îi numesc moldoveni, și mai departe, trec la contraofensivă, mistificând istoria noastră, falsificând-o cu nerușinare după întreaga rețetă bolșevică ale cărei efecte sunt persistentă până astăzi.
Uneori dreptul istoric nu mai contează atât de mult în fața situației de fapt, mai ales când în teritoriul disputat s-au petrecut modificări. Vorbesc aici de cazul Kosovo, dreptul istoric este al sârbilor, dar în timp sărbii s-au trezit minoritari, dar Kosovo tot nu a putut fi declarat independent decât după modificarea situației de fapt, respectic retragerea sârbilor din provincie după bombardamentele din 1999 și cedarea administrării provinciei către ONU. Și totuși, au mai trecut încă aproape nouă ani până la proclamația de independență, iar statul Kosovo încă nu a fost recunoscut de toate țările membre ONU (nici România nu l-a recunoscut).
După cum spuneam dreptul istoric este perfect pentru a justifica o modificare a stării de fapt, dar abia după producerea acesteia. Iar cel mai adesea, modificările stării de fapt se petrec în urma unor cutremure geopolitice, care pot fi majore sau mai mici, regionale.
Cutremurele geopolitice
Cutremurele geopolitice se referă la schimbarea bruscă a situației geopolitice dintr-o regiune dată, iar un cutremur geopolitic major implică schimarea situației geopolitice aproape pe întreg mapamondul. Această schimbare bruscă se referă la o reașezare majoră într-un timp limitat, redus, cu impact major asupra realităților geopolitice ale momentului.
Aș vrea să compar, pentru o mai bună înțelegere, schimbarea realităților geopolitice cu schimbarea vitezei din fizica elementară, accelerarea. Un vehicul, pornit de pe loc, respectiv de la viteza de 0 km/h la viteza de 100 km/h. Această accelerare se poate face lent, în zece minute de creștere înceată a vitezei, și nimeni nu simte impactul acestei creșteri. Sau se poate face rapid, ca și în cazul mașinilor performante, în trei secunde. În cazul unui avion de luptă în mai puțin de o secundă. Mai trebuie să dau exemplul navetelor spațiale? La fel și cutremurul geoplitic. Închipuiți-vă schimbarea realităților geopolitice în timp ca și trecerea de la 0 la 100 km/h în trei secunde. Timpul este prea scurt, nici nu vă dați seama că s-a schimbat ceva. La 0 km/h puteți deschide portiera și puteți coborî din mașină fără vreun pericol. Trei secunde mai târziu, nu v-aș sfătui să faceți asta. La fel se întâmplă cu realitatea geopolitică în cazul unui cutremur geopolitic. Cel mai important, ca și cutremurul clasic, și cel geopolitic este urmat de o o sumedenie de replici, dar în cazul celui geopolitic acestea sunt destinate să reașeze situația locală sau regională după forțele principale implicate.
Ceea ce putem spune despre un cutremur geopolitic este că multă lume simte că se va întâmpla sau este posibil să se întâmple, dar la fel ca și în cazul unui cutremur normal, nimeni nu știe cu exactitate când se va întâmpla, unde se va întâmpla, cât va dura și care vor fi efectele sale. La fel ca și în cazul cutremurelor, sunt zone și regiuni care sunt predispuse unor astfel de evenimente, cum este Cercul de Foc al Pacificului. La fel, în geopolitică sunt zone predispuse la conflicte, cum ar fi Orientul Mijlociu. Ca și în geologie, și în geopolitică, tensiunile acumulate pot răbufni cu efecte devastatoare. Legile naturii sunt universale, fie că vorbim de fizica Pământului sau de geopolitică.
Secolul trecut, al XX-lea, cel mai violent din istoria omenirii, a avut parte doar de trei cutremure geopolitice majore și de o serie de altele minore, regionale. Primul a fost anul 1918, cel mai mare cutremur geopolitic al secolului, când patru imperii s-au prăbușit. Imperiul rus, german, austro-ungar și turc au dispărut peste noapte ca urmare a războiului mondial. În locul lor au apărut state independente, războaiele care au urmat au fost doar războaie de reașezare (replici) a noii realități geopolitice, iar aici includ și războiul româno-ungar de la 1919, războiul greco-turc sau războiul sovieto-polonez.. Impactul acestui cutremur geopolitic a fost imens, s-a resimțit pe toate meridianele, inclusiv în coloniile marilor puteri.
Al doilea cutremur geopolitic major a fost anul 1945. Unii ar putea spune că data reală ar fi 23 augusr 1939, pactul Molotov-Ribbentrop, dar eu mă refer doar la efecte, nu la cauze. De la 1945 lumea a fost împărțită în două blocuri antagoniste, relevate ulterior prin NATO și Pactul de la Varșovia. Ceea ce a urmat, respectiv blocada Berlinului din 1948 sau războiul civil din Grecia (1946-1949) au fost doar replicile acestui cutremur geopolitic major. Revoluția iraniană din 1979 a fost doar un cxemplu de cutremur geopolitic minor, cu influență regională, la fel ca și cazul războaielor din Vietnam, Afghanistan, sau din Orientul Mijlociu.
Al treilea cutremur geopolitic major a fost în anii 1989-1991, dar l-aș plasa mai degrabă în 1989, dizolvarea URSS din 1991 fiind o consecință, o replică a anului 1989, anul revoluțiilor esteuropene. Chiar și aici au fost replici, separarea Cehoslovaciei sau dizolvarea sângeroasă a Iugoslaviei. Apariția Transnistriei se înscrie în același cadru, al replicilor cutremurului geopolitic de la 1989 – 1991. Întreaga lume s-a schimbat, transformându-se dintr-una bipolară în alta unipolară, cu un hegemon încă de necontestat.
De atunci nu au mai fost cutremure geopolitice majore. Chiar seria de revoluții arabe, care încă nu știm încotro se vor îndrepta, ar putea fi incluse în categoria cutremurelor geopolitice minore, cu impact regional. Liderii politici, cei responsabili, se feresc ca de foc și se tem de apariția unui cutremur geopolitic deoarece acesta nu poate fi gestionat, iar consecințele sale pot fi imprevizibile, lecțiile istoriei fiind elocvente în acest sens. De aceea vedem că toate declarațiile, deciziile, rezoluțiile ONU sau ale oricărui organism internațional responsabil se circumscriu acestui deziderat, păstrarea status quo-ului, a stării de fapt, orice modificare considerată a fi necesară într-o regiune să se facă lent, treptat, pentru a putea fi gestionată și consecințele să fie previzibile, astfel încât să fie suficient timp pentru a acționa înainte ca situația să ia o turnură de neoprit.
Să luăm exemplul apariției statului palestinian. Problema s-a lungit și se va mai lungi suficient de mult încât procesul de tranziție să fie lent, previzibil, prin tratative îndelungate, foi de parcurs și altele, astfel încât această mutație geopolitică necesară până la urmă, cu care toate părțile sunt de acord, să se petreacă încet, mai ales într-o regiune deosebit de sensibilă cum este cea a Orientului Mijlociu.
Deci, un cutremur geoplitic nu este de dorit, nimeni nu dorește să se petreacă, credeți că Wilhelm, kaiserul german ar fi pornit războiul la 1914 dacă ar fi știut consecințele de la 1918? Sau Hitler, dacă ar fi știut că va sfârși în buncăr, ar fi atacat Polonia în 1939? Lecțiile istoriei se învață, dar numai de către cei ce doresc să le învețe. Dar problema majoră este că odată și odată acest cutremur geopolitic se petrece, indiferent că vrem sau nu vrem. Este la fel ca și cutremurele clasice, nu le dorim, încercăm să le evităm, dar pur și simplu se întâmplă, oricât am încerca să le prevenim cumva, întrebați-i pe japonezi.
Dar să vedem care ar fi legătura între dreptul istoric, starea de fapt și cutremurele geopolitice. Pentru asta va trebui să revenim la ziua de azi, la conflictul și bătălia permanentă ce se duce 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână. Chiar și acum când citiți aceste rânduri, o bătălie este în toi și sunt români care luptă în primele linii. Singuri, uitați, nerecunoscuți, sunt eroii de astăzi care duc această luptă de cele mai multe ori inegală. Mă refer la bătălia internetului, după mediul în care se desfășoară.
Un exemplu la îndemână, în general se știe că România are dreptul istoric asupra Bucovinei de Nord, dar nimeni nu va risca o forțare cerându-i Ucrainei acest teritoriu, de teamă de a nu declanșa un cutremur geopolitic ale cărui urmări ar putea deveni imprevizibile. Dar asta nu înseamnă că o luptă subversivă, tenace și continuă nu se duce și pe acest front. Pe lângă acțiunile fizice, de deznaționalizare a românilor, ucrainenii duc o luptă underground, de justificare a ocupației lor asupra Basarabiei, încercând prin toate mijloacele, mai ales prin intermediul internetului, să submineze dreptul istoric al României asupra Bucovinei de Nord.
Un alt front este cel al Transilvaniei, ungurii care încearcă să submineze dreptul istoric al României asupra Transilvaniei. Forumuri de istorie, discuții pe marginea oricărui articol de ziar cu tente revizioniste, reșaparea îmbunătățită a teoriilor discontinuității românilor în Ardeal, contestarea dovezilor acestei continuități și multe altele.
Mai există și fronturile secundare, dar nu mai puțin importante, în care sârbii și bulgarii încearcă dezrădăcinarea românilor, minorități în țările lor. Dar frontul principal, datorită evenimentelor politice, a ajuns cel basarabean. Teoria moldovenistă este la mare modă, susținută și de către unii români moldoveni interesați sau pur și simplu naivi. Aici bătălia este mai mult decât inegală, luptătorii români pe frontul internetului trebuind să facă față inclusiv puternicului aparat de propagandă rusesc care s-a aruncat pur și simplu în această bătălie disperată pentru ei, fiindcă încep să simtă că s-ar putea să piardă. Să piardă ce, ați putea întreba. Răspunsul e simplu, să piardă controlul asupra Republicii Moldova, iar rezultatele vizibile de la fiecare rundă de alegeri arată că sunt în defensivă, în retragere. De aceea niciun efort nu este prea mic pentru bătălia pe conștiința cetățenilor moldoveni.
Dar obiectivul acestui război al internetului nu este numai conștiința și părerea cetățenilor români sau moldoveni, dar în primul rând părerea cetățeanului străin, iar prin fiecare cetățean străin ce citește forumurile sau urmărește filmulețele de pe youtube și este convins de o parte sau alta, o fărâmă din opinia publică internațională se poziționează de partea uneia dintre părți. Pare a fi greutatea unui fir de nisip, dar fir cu fir, grăunte cu grăunte, se poate ajunge la o cantitate care la un moment dat ar putea înclina balanța de o parte sau alta.
Vă puteți întreba pe bună dreptate pentru ce acest efort, din moment ce dreptul istoric cumulat cu starea de fapt ne dă situația actuală, pe care nimeni nu are interesul să o schimbe de teama situațiilor imprevizibile cu care ar putea să fie confruntat în viitorul imediat acestei schimbări. Așa este, dar am spus tot aici că aceste cutremure geopolitice se întâmplă, fie că le dorim sau nu, fie că ne plac sau nu, la fel ca și cutremurele clasice, geologice. Dacă mâine se va petrece un cutremur geopolitic, întregul eșichier geopolitic ar putea fi zdruncinat. Alianțe bine stabilite în trecut ar putea fi răsturnate, lideri ajunși la putere prin forța evenimentelor ar putea decide un curs sau altul de acțiune, conflicte armate ar putea apărea peste noapte. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, într-un astfel de caz nu am fi în cea mai fericită situație, ținând cont de animozitățile istorice care ne-au marcat relațiile cu toți vecinii noștri.
Și atunci am avea nevoie de aportul direct al celor pe care astăzi îi considerăm aliați de nădejde, dar să nu uităm că și ei ar putea fi prinși în evenimentele în cascadă ce le presupune un cutremur geopolitic major. Iar atunci, decizia lor va fi neapărat condiționată de ceea ce se cheamă la ei opinia publică. Aceeași opinie publică care a decis retragerea americanilor din Vietnam sau din Somalia. Cum credeți că această opinie publică și-ar da acordul pentru o intervenția într-o țară de care majoritatea nici nu au auzit? Nu trebuie uitat că în ultima vreme deciziile președinților americani sunt legate direct de rezultatele sondajelor de opinie. Și dacă această opinie publică, în urma acestui război al internetului care se desfășoară inclusiv acum, este convinsă de adversarii noștri că noi nu avem dreptul istoric, sau acesta este cu semnul întrebării?
Pentru a exemplifica acest aspect aș propune doar ca și exercițiu de imaginație un posibil conflict care ar duce la un cutremur geopolitic major. Repet, nu zic că acesta se va întâmpla, dar este posibil să se întâmple. Exercițiul este infinit mai complex, dar mă voi referi strict la situația noastră geopolitică regională, la fel cum am făcut în romanele mele.
Studiu de caz, Ucraina:
Astăzi, fostul premier Iulia Timoshenko este arestat pentru ceva, orice, a făcut în timpul mandatului ei de premier. Demonstranții care o susțin se adună cu zecile de mii să ceară eliberarea ei. La un moment dat, din greșeală sau din prostie, se trage în mulțime. Cererile se radicalizează și încep confruntările radicale, se dau lupte de stradă. Forțele guvernamentale reușesc prin luptă și snge să pacifice Kievul, dar cu prețul a sute de morți dintre demonstranți.
Revolta este înfrântă, dar peste câteva zile izbucnește o confruntare minoră în raioanele de la vest, forțele pro-vestice se mobilizează și reușesc să ocupe sediile simbolurilor puterii. Tot mai mulți ucraineni favorabili orientării spre vest a țării se implică, ceea ce duce la răsturnarea liderilor locali ai regimului de la Kiev. Confruntat cu perspectiva unui război civil, guvernul de la Kiev cere ajutor Rusiei, iar aceasta își trimite trupele. Încep primele cofruntări, când SUA cee retragerea rușilor pentru a lăsa ucrainenilor decizia asupra viitorului lor. Rusia refuză și continuă avansul împotriva rebelilor, ajungând în fața orașului Lvov. Polonia intervine diplomatic, cerând retragerea rușilor pentru a-i cruța pe etnicii polonezi. Rusia refuză și bombardează orașul, în speranța terminării rapide a conflictului, dar ucrainenii provestici rezistă. Imagini cu civili uciși de bombardamente fac înconjurul lumii, cerând intervenția. Polonia presează și concentrează trupe la granița cu Ucraina.
Între timp, ca și o posibilă contralovitură, Rusia concentrează trupe la granița cu Țările Baltice și își întărește garnizoana de la Kalinigrad, cu graniță directă cu Polonia. Presați de propria opinia publică, americanii se decid să-i sprijine pe polonezi, cel puțin cu armament și muniție. Șase zile mai târziu, un obuz de artilerie explodează într-o piață centrală din Lvov. Șaizeci de morți, toți civili, inclusiv femei și copii. Imaginile cadavrelor copiilor sfâtecate de explozii fac înconjurul lumii. Opinia publică americană cere o reacție decisvă.
Polonezii trec granița ucraineană cu blindatele în față pentru a proteja civilii. Forțele militare ruse se dispun în dipozitiv defensiv contra polonezilor, în timp ce trupele lor din Kalinigrad atacă trecând pe teritoriul polonez. Țările Baltice sunt ocupate rapid de către ruși care continuă înaintarea peste granița poloneză. Între timp, trupele poloneze înaintează spre Lvov…
Vi se pare un scenariu de SF?
Nu, poate fi piatra care ar putea declanșa un nou cutremur geopolitic. Dar revenind la expunerea noastră, ce s-ar fi putut întâmpla dacă opinia publică americană era total antipoloneză, dacă majoritatea americanilor ar fi fost convinși că Lvov ete un oraș rusesc care niciodată nu a aparținut Poloniei, că nu există picior de etnic polonez acolo, ci doar ruteni, care în tot decursul istoriei s-au jurat că ei sunt etnici ruși (!).
Și că SUA nu ar avea de ce să-i susțină pe polonezi cu materiale și armament, deoarece au mult mai mari probleme cu disputele cu chinezii, de exemplu. Forte ușor s-ar fi ajuns la situația asta doar printr-o masivă campanie de Public Relations (PR) și de o bătălie cîștigatpă pe internet asupra dreptului istoric. Dacă mâine un american curios dă căutare pe Google “Lvov Polski”, în cazul în care bătălia internetului este pierdută deja de polonezi, va obține pe primele pagini doar dovezi că Lvovul aparține pe drept și pe veci Ucrainei. Și atunci credeți că își va da acceptul pentru trimiterea de soldați, armament și muniții Poloniei, pe care el, ca cetățean american liber o consideră stat agresor?
Dar hai să mergem mai departe și în loc de Polonia să punem România. Care va fi situația, care va fi rezultatul? În cazul unui cutremur geopolitic, credeți că ne vom putea baza pe vreunul dintre vecinii noștri? O recapitulare istorică cred că ar fi benefică și relevantă.
La primul cutremur geopolitic major al secolului XX, am fost singuri împotriva tuturor. Ruși, bulgari, ucraineni, unguri, toți erau împotriva noastră. Până și sârbii, considerați aliați, au profitat și ne-au luat o parte din Banat. Ne-am bătut cu arma în mână, am luptat împotriva rușilor, împotriva ucrainenilor, împotriva ungurilor, și am realizat România Mare.
Un aspect uitat în timp, România Mare nu au făcut-o diplomații, ci militarii, respectiv soldații care au ocupat teritoriul cu arma în mână, impunând o stare de fapt în concordanță cu dreptul istoric. Credeți că dacă Transilvania ar fi fost sub unguri la 1919, data Conferinței de Pace de la Versailles, această conferință ne-ar fi dat-o nouă? Sau dacă ar fi dat vreo rezoluție, și Ardealul ar fi fost sub unguri, ar fi mișcat vreun deget pentru a ne da nouă ceea ce ni se cuvenea, respectiv Ardealul?
Oameni buni, România Mare a fost realizată cu sabia și baioneta ostașului român, Ardealul a fost ocupat prin forța armelor, la fel și Basarabia sau Bucovina. De la Paris putea oricine să zică că o regiune aparține unuia sau altuia, atâta timp cât acela nu-și impunea stăpânirea, și impunerea însemna ocuparea militară și stabilirea ordinii. Cea ce este important, am fost singuri împotriva tuturor vecinilor. Și ne-am impus dreptul prin forța baionetelor soldaților români, iar apoi acest drept a fost recunoscut și la Paris. Dar mai întâi l-am câștigat cu arma, apoi ne-a fost recunoscut ca o stare de fapt, bazată pe dreptul istoric.
Al doilea cutremur geopolitic a consființit stăpânirea noastră asupra Transilvaniei numai deoarece a fost ocupată militar și de către armatele noastre. Rușii ne-au luat Basarabia și Bucovina de Nord, le ocupaseră deja militar. Ocupaseră și România, impunându-ne regimul comunist de tristă amintire.La Conferința de Pace nu am fost admiși ca și cobeligeranți deoarece s-au opus rușii, deși contribuția noastră în Vest a fost mai mare decât cea a Franței, fiind a patra aliată ca pondere militară.
La al treilea cutremur geopolitic am fost prea fericiți că am scăpat de comunism ca să ne gândim la altceva. În concluzie, nu am obținut nimic ce nu am luat înainte prin puterea noastră, dar garanția rămânerii în posesie a fost puterea militară, nu bunăvoința vecinilor noștri.
Orice război modern nu poate fi declanșat fără o pregătire pshihologică a opiniei publice, dar bătălia pentru opinia publică se desfășoară în fiecare moment în spațiul virtual. Trebuie spus că pe site-urile și forumurile internaționale această dispută se poartă în engleză și este deosebit de complexă. De exemplu, pe un site de istorie, comentatorii de diferite națiuni vorbeau despre regii Ungariei și s-a ajuns și la Carol Robert de Anjou. Când unul dintre cei ce postau, un român, desigur, a menționat înfrângerea lui la Posada de către Basarab I, ceilalți au contestat veridicitatea informației, spunând că doar a fost atacat și nu învins de către Basarab.
După câteva minute bune forumistul nostru a revenit și a postat tradusă în engleză întreaga porțiune din Cronica Pictată de la Viena care se referea la mărimea dezastrului oștirii lui Carol Robert, fapt care a închis gura tuturor. A mai adaugat și părți din Analele lui Duglosz, lucru care i-a cam luat ceva timp numai pentru traducere. Administratorul siteului i-a șters a doua zi comentariul, dar amicul nostru a revenit cu un nou cont și l-a repostat. Uterior, a fost șters din nou, dar a revenit din nou și tot așa câteva zile la rând, arătând adevărul tuturor care au intrat pe acel site.
Ori, acest forumist este unul din eroii anonimi neștiuți ai acestul război al internetului. Unul care ar merita să fie decorat. La fel ca și toți cei care postează zi și noapte adevărul, răspund provocărilor și insinuărilor, realizează filmulețe pe youtube despre istoria noastră adevărată și realizările românești, acești eroi minunați, numeroși, discreți și anonimi, neștiuți, merită tot respectul și considerația noastră, deoarece ei sunt în prima linie de apărare a onoarei și integrității României, sunt prima linie în bătălia pentru conștiința opiniei publice internaționale.
În încheiere, tuturor acestor eroi neștiuți eu le aduc un omagiu călduros, mulțumindu-le pentru tot ceea ce fac ei pentru România, pentru noi toți.
Ambasadorii Frantei si Germaniei nu s-au sfiit chiar sa le transmita public tuturor autoritatilor de la Bucuresti ca nu ii intereseaza decat si mai multe si mai importante condamnari in dosare de coruptie, daca vrem sa ne mai gandim la Spatiul Schengen.
