23 August 1944

        Autor: Nicolae Manolescu  

 

 

Ideea relatării lui Maurer era că Gheorghiu-Dej şi PCR nu jucaseră niciun rol în evenimentele din ziua de 23 August 1944.

Înainte de 1989 n-am scris niciodată despre 23 August, sărbătoarea naţională a Republicii Socialiste România. Deşi numerele festive ale revistelor erau de rigoare, am reuşit să evit orice comentariu.
Compromiţător, indiferent ce ar fi conţinut.

În 1964, când se împlineau două decenii de la Eliberare (iată o primă denumire a unui eveniment comemorat mai apoi ca Insurecţie Armată, Revoluţie Naţională etc., pe măsură ce ideologia naţional-comunistă tot mai accentuată pretindea o estompare a rolului glorioasei armate sovietice şi creşterea, în compensaţie, a rolului PCR), m-am trezit convocat de G. Ivaşcu, directorul „Contemporanului“, revista la care deţineam de doi ani şi jumătate cronica literară. Mi-a trasat o sarcină care m-a lăsat cu gura căscată: să-i solicit lui Ion Gheorghe Maurer, preşedintele Consiliului de Miniştri, adică, în limbajul de astăzi, prim-ministru al guvernului, un interviu despre măreţul eveniment.

Am acceptat mai mult din curiozitate şi m-am dus la Maurer care, avertizat de Ivaşcu, m-a primit imediat. I-am spus ce vreau, fără introduceri de prisos. A început să râdă: „Crezi că Georgică (se vede că aşa-i zicea directorului „Contemporanului“) o să publice ce-ţi spun?“ „De ce nu?“, a întrebat inocentul din mine. „Bine, a zis Maurer, ia loc, scoate carneţelul (nu se inventase reportofonul) şi stiloul (nici de pix nu auzisem) şi scrie“.

Şi a urmat o poveste pe care n-am putut s-o verific ulterior. Poveste care n-a fost publicată niciodată în „Contemporanul“.Şi de urma căreia n-am dat, când, la moartea oarecum neaşteptată a lui Ivaşcu în 1988, am fost martor la trierea documentelor de tot felul rămase de la el. O reproduc din amintire, cerând iertare nu atât pentru aproximaţiile inevitabile, cât pentru ceea ce nu corespunde adevărului istoric.

Ideea relatării lui Maurer era că Gheorghiu-Dej (care era încă liderul partidului) şi PCR nu jucaseră niciun rol în evenimentele din ziua de 23 August 1944. Il était payé pour le savoir! Aflat în lagărul de la Târgu Jiu, Dej fusese scos de Maurer însuşi pe 21 august, dar un bombardament anunţat îi obligase să se întoarcă. Din lagăr se ieşea deja fără probleme, cum se vede. Frontul rusesc era aproape.

În 22 august, „evadaţii“ au ajuns cu maşina la Mateeşti-Vâlcea şi au fost găzduiţi de preotul Marina, viitorul patriarh Iustinian. Noaptea, sub o anumită presiune, Dej a tras de sub pat, în locul oalei de care avea nevoie, o lădiţă cu arme. Speriat, era totuşi război, putea fi uşor condamnat la moarte, l-a obligat pe Maurer să plece imediat la Bucureşti. Unde au ajuns în seara de 23. Au aflat de la radio că regele îl arestase pe Antonescu şi că România întorsese armele. (Nu, fireşte, acelea de sub patul de la Mateeşti.) Casa conspirativă unde trebuia depus Dej era în cartierul Vatra Luminoasă. Maurer o cunoştea.

N-au fost totuşi lăsaţi să intre de nişte tineri despre care au aflat ulterior că ar fi gărzi patriotice de sub comanda lui Emil Botnăraş. O explicaţie vor avea abia atunci când vor şti că în casă se afla, nici mai mult, nici mai puţin, decât mareşalul Antonescu, pe care regele îl predase lui Botnăraş, fiindcă n-avea încredere în armată. Neposedând altă ascunzătoare, primul sosit a fost şi primul găzduit.

Cu toate că plecase pe grabă de la Mateeşti, Dej sosise al doilea. Maurer şi-a asumat riscul de a-l duce la el acasă, deşi se ştia supravegheat. Dej nu pricepea mare lucru din ce se întâmplă, dar răbda cu stoicism aceste deplasări neprevăzute. Maurer şi-a încheiat ironic relatarea: „Iată care a fost contribuţia PCR la 23 August“.

L-am întrebat uimit dacă avuseseră idee de iniţiativa lui Botnăraş. „N-aveam habar, mi-a răspuns Maurer. Fiecare acţiona de capul lui, Pătrăşcanu, Botnăraş şi alţii“.

Înţelegeţi acum de ce interviul n-a apărut niciodată.

Mi-am ratat cariera de reporter înainte de a o începe.

preluare de pe: http://www.adevarul.ro/financiar/August_0_103789705.html