In noaptea de 22 spre 23 decembrie 1943 Forţa 13340 a Special Operations Executive (SOE) a Marii Britanii a trimis în România un avion militar care paraşutează trei ofiţeri de informatii în împrejurimile oraşului Alexandria, zona satului Plosca.
Astfel debutează operaţiunea “Autonomous”. Locotenentul-colonel Gardyne de Chastelain (Alfred George Gardyne de Chastelain – indicativ secret DIH 1342) era şeful misiunii şi fusese timp de 13 ani (1927-1941) directorul societăţii petroliere “Unirea” şi şeful rezidenţei lntelligence Service pentru România.
Căpitanul Ivor Porter fusese timp de un an asistent la Universitatea din Bucureşti, predând cursul de limba şi literatura engleză, apoi, dupa 23 august, devine ataşatul Legaţiei Engleze până în februarie 1945.
Cel de-al treilea, căpitanul roman Silviu Meţianu, participase la primul război mondial, apoi emigrase în Anglia. Pana la 23 august 1944 cei trei au fost “prizonieri de lux” in apartamentul de serviciu al sefului Jandarmeriei Romane, generalul Constantin Z. “Piki” Vasiliu, din sediul institutiei de pe Stefan cel Mare, si au intermediat negocierile Guvernului Roman cu Marea Britanie.
Cei trei se bucurau de notorietate si chiar o oarecare celebritate in Romania, inca de dinainte de a fi parasutati, daca ne gandim la simplul fapt ca au vrut sa o recruteze si pe Maria Tanase ca agent secret al Intelligence Service.
Dupa Pozitia SSI fata de Operatiunea “Autonomous” a SOE » Ziaristi Online va ofera astazi a doua parte a documentarului despre Intelligence Service si negocierile Maresalului Ion Antonescu cu Aliatii urmand sa revenim cu un Raport Top Secret catre SOE semnat de AGG de Chastelain si obtinut de Ziaristi Online din arhivele secrete ale SSI.
In acest episod prezentam extrase din memoriile capitanului Ivor Porter, publicate, in 1989, sub titlul “Operation Autonomous: With S.O.E. In Wartime Romania”, de editura Chatto & Windus si traduse ulterior si in limba romana.
Fragmentele de mai jos demonstreaza marea tradare a Regelui Mihai din 23 august 1944, faptul ca Maresalul Ion Antonescu se afla in negocieri finale atat cu anglo-americanii cat si cu rusii dar si, mai ales, dovedesc din nou predarea Romaniei de catre Marea Britanie in mainile URSS, fara nici cea mai mica remuscare, alta decat cea a agentilor secreti de pe teren care simpatizau romanii si lupta lor antibolsevica.
Totodata, ni se releva si prietenia stransa a Maresalului Antonescu cu seful comunitatii evreiesti, dr Filderman, pe care il rugase sa intervina la randul sau pe langa Washington si Londra pentru a fi acceptate conditiile Bucurestilor.
Intertitlurile apartin redactiei.
Conditiile de Armistitiu cerute de Maresalul Antonescu
“A doua zi, miercuri, 19 aprilie [1944], cand Chas [de Chastelain] i-a intrebat pe Tobescu [șeful Siguranței Jandarmeriei] şi Cristescu [seful SSI - foto dreapta alaturi de Antonescu] in legătură cu reacţia lui Antonescu la condiţiile de armistiţiu, ei au spus că Mareşalul nu dădea nici un răspuns.
Cu toate acestea, după părerea lor (care era desigur cea a Mareşalului), condiţiile erau inacceptabile pentru că punerea liniilor de comunicaţie la dispoziţia armatei sovietice era echivalentă cu o ocupaţie.
Chas, care simţea acut că trebuia trimis la Cairo un răspuns oarecare, a conceput chiar atunci şi chiar acolo, un mesaj şi a cerut permisiunea să-1 cifreze.
Această telegramă din 19 aprilie, care a starnit ulterior un mare tămbălău, suna după cum urmează:
„Antonescu informat asupra condiţiilor de către Maniu. Nu cunoaştem reacţiile lor, dar cele ale oficialităţilor cu care suntem in legătură indică următoarele:
a) neincredere in sovietici;
b) imposibilitatea unei colaborări intre Romania şi Armata Roşie;
c) convingerea că punerea liniilor de comunicaţie la dispoziţia Aliaţilor este echivalentă cu ocupaţia de către Armata Roşie;
d) deziluzie din cauza faptului că termenii au fost stabiliţi de ruşi şi nu de către toţi cei trei Aliaţi cu care Romania se află efectiv in stare de război de la inceputul bombardamentelor. Cu toate că admit că armata germană nu apără Romania la răsărit de Carpaţi, ei consideră dezonorantă ideea de a nu se bate cu ≪roşii≫ pană la capăt. Ei recunosc că ţara vrea pace, dar nu doresc să inceapă o nouă luptă impotriva Germaniei. Sunt convinşi că Romania a fost abandonată sovieticilor intrucat noi am pierdut iniţiativa şi supremaţia. Cred că Armata Roşie nu se va opri inainte de Bosfor şi Adriatica. Ei lasă să se inţeleagă că atitudinea lor s-ar schimba, dacă trupele anglo-americane s-ar apropia de teritoriul Romaniei. Sperăm să avem răspunsul lui Maniu intr-o zi sau două.”
Telegrama lui Antonescu catre Churchill ajunge la Molotov
“După cum imi amintesc, această telegramă, folosind un cifru complicat, era o incercare de a ne asigura că ai noştri cunoşteau motivul real al tergiversărilor Romaniei.
A fost scrisă in grabă, in stare de mare incredere şi dezamăgire şi a fost destinată doar privirilor britanice sau cel mult celor americane.
Lui Chas nu i-a trecut nici o clipă prin minte că va fi arătată ruşilor.”
“Telegrama lui Molotov era agresivă atat ca ton, cat şi in conţinut. „Autonomous” era „o misiune semioficială britanică pe langă guvernul Antonescu”, cu propria sa staţie de emisie şi recepţie, utilizată pentru corespondenţă codificată cu reprezentanţii britanici de la Cairo.
„Se ştie, de asemenea, că reprezentantul roman la Cairo, Ştirbey, foloseşte aceeaşi staţie şi aceleaşi cifruri pentru comunicările cu Maniu şi Antonescu.
” Corespondenţa politică susţinută intre Bucureşti şi Cairo, cu ajutorul grupului „Autonomous”, „dovedeşte că guvernul Antonescu cooperează cu el in această activitate. O asemenea situaţie nu ar fi posibilă decat ca rezultat al unei inţelegeri intre guvernul Marii Britanii şi guvernul Romaniei”.
Prezenţa pe langă mareşalul Antonescu a unei misiuni britanice „ale cărei scopuri sunt necunoscute guvernului sovietic” nu va fi de natură să contribuie in nici un fel la grăbirea capitulării Romaniei şi a acceptării de către aceasta a condiţiilor sovietice de armistiţiu. „Guvernul sovietic aşteaptă o explicaţie in această chestiune din partea guvernului Marii Britanii.” (…)
Dar este de asemenea posibil ca Molotov să fi crezut o parte din propriile sale acuzaţii.
La sosirea noastră, presa turcă anunţase că aduceam documente pentru guvernul roman.
Fusesem paraşutaţi la nimereală şi neinarmaţi şi in momentul arestării declaraserăm că dorim să fim puşi in legătură cu o persoană oficială romană importantă.
Zvonurile care circulau in Bucureşti că fuseserăm văzuţi cinand la Cercul Militar ajunseseră desigur şi la urechile Moscovei. intr-un fel, trebuie să recunoaştem că am fost trataţi mai curand ca oaspeţi decat ca prizonieri de război şi că ni s-a permis să trimitem mesaje codificate englezilor la Cairo.
Romanii nu aveau incredere in ruşi
Intr-adevăr, cand a explodat Molotov, SOE tocmai incerca să-i trimită lui de Chastelain o a doua staţie de radiotelecomunicaţii prin intermediul unei delegaţii comerciale romane.
Iniţiativele pe care le-am luat la faţa locului, mergand pană la a contacta un guvern inamic, erau de neconceput pentru agenţii NKVD.
Este foarte posibil ca cineva de la NKVD, poate Stalin insuşi, să fi văzut in toate acestea o cardăşie anglo-romană la nivel guvernamental.
Iar in ceea ce priveşte ideea că ai noştri le arătau lor chiar toate informaţiile operative provenind din dispozitiv, fără nici un fel de aranjament de reciprocitate, era tot atat de greu de inghiţit de către unii de la Moscova cum mi-a fost şi mie cand am auzit despre acest lucru, deşi era adevărul adevărat.
Revenind la mesajul „abject”, acesta era acea telegramă pe care de Chastelain o redactase la 19 aprilie prezentand SOE din Cairo motivele respingerii de către Antonescu a condiţiilor de armistiţiu.
Dacă ar fi ştiut că aceasta va fi arătată ruşilor, cu siguranţă de Chastelain ar fi elaborat-o in alţi termeni sau nu ar mai fi trimis-o deloc.
Moscova ştia că romanii nu aveau incredere in ruşi, dar niciodată inainte acest lucru nu fusese pus pe hartie – şi de către cine, de către un ofiţer britanic – in astfel de termeni tăioşi, ca apoi să mai fie şi larg difuzat printre aliaţii Rusiei.
Stalin nu era obişnuit cu un asemenea comportament din partea respectuoşilor săi parteneri; Lordul Moyne s-a gandit iniţial să nu i-o arate lui Novikov, dar apoi a socotit că, fiind doar o informare asupra atitudinii romaneşti, nu ar avea de ce să-i starnească pe ruşi impotriva Marii Britanii.
N-a vrut nici să fie acuzat că ar ascunde ceva, mai ales ceva neplăcut, pentru că dacă ar fi procedat in felul acesta nu ar fi făcut decat să intărească orice suspiciune posibilă de complicitate cu romanii.
Aşa cum s-a dovedit pană la urmă, comenta lordul Moyne cu mahnire, el şi oamenii lui au căzut „victimă propriei lor sincerităţi”.
După această bombă, lordul Moyne [ministrul Reginei in Egipt, ulterior asasinat la Cairo in noiembrie 1944] a informat Foreign Office ca Antonescu il folosea pe de Chastelain ca unealtă.
„Nu putem impiedica acest lucru, dar putem şi trebuie să ne asigurăm că nu suntem deturnaţi prin manevrele lor de la principalele noastre scopuri de război.”
De Chastelain nu era manipulat. El a fost acela, şi nu Vasiliu, care a insistat să se explice faţă de Cairo refuzul lui Antonescu de a accepta condiţiile de armistiţiu.
Din nefericire, telegrama sa putea să lase impresia că, deşi regreta atitudinea romanilor, de Chastelain o inţelegea, un sentiment pe care nici Molotov, nici Moyne nu puteau să-1 impărtăşească.
Efectele bombei lui Molotov au fost considerabile.
Churchill, rănit de acuzaţiile de rea-credinţă, a dat vina pe SOE.
Toate operaţiunile SOE din Balcani au fost suspendate, iar cele din Romania, oprite.
Churchill a sugerat ca organizaţia să treacă la Foreign Office, o parte, şi la armată, o altă parte. Cu toate că acest lucru nu s-a intamplat, Molotov a reuşit să o dezbine grav. (…)
Ultimele pregătiri pentru lovitură si rolul PCdR
Pentru Maniu, debarcările din Normandia erau semnalul unei offensive timpurii ruseşti pe frontul de sud; dacă nu acţiona rapid in vederea unei rupture cu Axa, Romania risca să piardă şansa de a deveni cobeligerantă. Antonescu nu era de aceeaşi părere.
După el, cel de-al doilea front oferea un motiv in plus pentru a ţine piept ruşilor, pană ce raportul militar de forţe in Europa se schimba in favoarea anglo-americanilor; potrivit credinţei sale ferme, aceasta era ceea ce voiau, cu adevărat, englezii.
Noi, prizonierii, ne puseserăm speranţele intr-o lovitură a lui Maniu şi a lui Antonescu.
Nu ne-a dat prin cap, ca multor altora din Romania, că in momentul in care Antonescu eşua, cand Maniu mai ezita incă, regele Mihai va fi acela care va face saltul hotărator in necunoscut. (…)
Antonescu a apreciat intotdeauna forţa electorală a lui Maniu.
I-a spus odată generalului Friessner că el, cum nu se bucura de sprijin popular, n-ar fi fost in stare de mai mult ca invins.
Decretul lui Antonescu din februarie 1941, prin care se interziceau toate activităţile politice neguvernamentale, nu a fost aplicat niciodată partidelor tradiţionale.
Maniu şi Brătianu ii trimiteau lui Antonescu aproape lunar cate un memoriu critic, pe care il difuzau apoi misiunilor străine chiar pe sub nasul Siguranţei.
Ori de cate ori Hitler ridica problema activităţilor lui Maniu – Ribbentrop i-a spus odată lui Antonescu că un astfel de om ar fi fost spanzurat pană atunci in Germania -, Mareşalul refuza cu tenacitate să intreprindă ceva impotriva lui.
Antonescu işi investise toată increderea in Germania, iar aceasta 1-a trădat.
Maniu işi investise toată increderea in Aliaţii occidentali, iar aceştia, in concepţia romanilor, l-au trădat.
Dar nici unul dintre ei nu ar fi invinuit ţara faţă de care se angajaseră iniţial – Germania şi Marea Britanie – şi se respectau unul pe celălalt pentru acest lucru.
Lovitura de stat nu ar fi reuşit fară pregătirea minuţioasă a lui Maniu şi fară saltul Regelui in necunoscut.
Dar in vara anului 1944 a mai fost un factor de care a trebuit să se ţină seama – Partidul Comunist Roman.
Cu toate că nu era esenţial pentru succesul loviturii, Maniu spera – aşa cum o făcuse Rose de la Foreign Office – că participarea comunistă ii va asigura un ajutor sovietic pentru ceea ce urma să intreprindă. (…)
Maniu recunoaste ca Antonescu obtinuse “conditii mai favorabile” pentru Armistitiu
Referirea lui Maniu la „condiţii mai puţin favorabile decat cele oferite lui Antonescu” privea termenii mai buni asupra cărora Moscova convenise cu Nanu, la Stockholm, cu trei săptămani inainte, fără ştirea aliaţilor săi.
In conformitate cu acestea, reparaţiile de război cerute Romaniei vor fi reexaminate.
Se va rezerva ca reşedinţă a guvernului roman un judeţ care să nu fie sub ocupaţia trupelor sovietice.
Intrucat Antonescu dorea să Joace cinstit” cu aliatul său, Moscova căzuse, de asemenea, de acord să li se dea nemţilor două săptămani in care să părăsească Romania inainte ca armata romană să intoarcă armele impotriva lor. in cazul puţin probabil in care nemţii ar pleca de bună voie, Romania s-ar putea considera neutră.
Cu toate că pe hartie condiţiile acestea erau mult mai bune decat cele oferite de Cairo, Antonescu nu se putea hotări să le accepte, atata vreme cat simţea că ar mai fi o şansă de a ajunge la o inţelegere cu Aliaţii occidentali.
Maniu nu-i informase in prealabil pe englezi şi pe americani despre această ofertă mai bună.
Fie presupunea că Londra şi Washingtonul o cunoşteau dc la ruşi, fie a ghicit adevărul, dar nu dorea să se expună unei alte acuzaţii că ar pune beţe in roate.
In zorii zilei de 22 [august], Ionel Starcea a dus la Snagov cele două telegrame aprobate pentru a fi expediate la Cairo, via Ankara, prin Cretzianu.
Le-a inmanat lui Pogoneanu, şeful cifrului de la Centrul de comunicaţii de la Snagov al Ministerului Afacerilor Străine.
Pogoneanu, asemenea lui Buzeşti, se bucura de increderea Regelui.
El va codifica mesajele şi va asigura transmiterea lor prin emisia de la ora 19.00.
Cretzianu le va descifra şi le va da in clar reprezentantului SOE din Turcia, care le va recodifica şi le va transmite la baza SOE de la Cairo.
Procesul era complicat şi greoi.
O baie in Snagov a decis ziua loviturii
Pe Starcea l-a apucat cheful să inoate in lac, dis-de-dimineaţă, inainte de a se intoarce la Bucureşti, aşa că a aflat din pură intamplare o ştire care necesita schimbarea imediată a planului.
Ştefan Davidescu, secretarul general al Ministerului Afacerilor Străine, era pe lac, intr-o barcă, şi pescuia. Starcea a inotat pană la el şi, dintr-un scurt schimb de cuvinte, a aflat că Antonescu, care era aşteptat să sosească de la Bacău in seara aceea, se va intoarce pe front pe data de 24. insemna că nu se va afla in Bucureşti in 26, cand trebuia să aibă loc lovitura de stat.
O oră mai tarziu, şi noi, prizonierii, am intrat parţial in acţiune.
Potrivit raportului intocmit de către de Chastelain o lună mai tarziu:
„La orele 20.00, pe data de 22 august, am fost chemat de către generalul Vasiliu, inspector general al Jandarmeriei şi subsecretar la Ministerul de Interne.
Acesta mi-a prezentat situaţia de pe frontul rusesc in măsura in care se referee la Romania. in această etapă, ruşii se aflau la 50 de kilometri sud de Iaşi şi atacaseră Cetatea Albă.
Generalul a explicat că romanii aveau numai o divizie de blindate, faţă de un număr estimativ de şase sau şapte divizii ruseşti de blindate la sud de Iaşi, ceea ce excludea posibilitatea continuării rezistenţei.
In cazul unui atac in sud, inaltul Comandament roman prevăzuse anterior o retragere, trupele romane urmand să se replieze spre Dunăre, la sud, şi spre poarta Galaţilor, la vest.
Generalul a prezentat situaţia ca fiind foarte gravă şi a adăugat că, din fericire, prim-ministrul Mihai Antonescu avea „o perspectivă mai flexibilă” decat Mareşalul.
Cel dintai hotărase că era timpul să se facă pace cu Aliaţii.
Am fost intrebat dacă aş dori să pornesc in scurt timp spre Cairo, impreună cu prim-ministrul, şi am răspuns că, deşi in principiu nu aveam nimic impotrivă, insistam ca inainte de plecare să fie implinite anumite condiţii.
Generalul s-a arătat mulţumit de răspunsul meu şi a plecat să raporteze primministrului, după ce ne-am inţeles că a doua zi dimineaţa ii voi prezenta condiţiile.”
Maresalul Ion Antonescu si Mihai Antonescu aveau pregatit Armistitiul
Potrivit inseninărilor mele, in aceeaşi seară, la orele 19.00, Mareşalul s-a intors de pe front „deziluzionat”.
Ică, după spusele lui Vasiliu, urma să fie investit cu puteri depline pentru negocierea unui armistiţiu şi, insoţit de către de Chastelain, in dimineaţa zilei de 24 august, va zbura pană in Turcia, de unde urma să-şi continue drumul spre Cairo.
Deşi nu prea avea mare incredere in Ică, de Chastelain era gata să colaboreze la orice plan care oferea o şansă rezonabilă de a aduce Romania de partea noastră in război.
In drumul de la aeroport, Ică i-a pus la curent pe Mareşal asupra celor plănuite.
Antonescu vorbise cu Ică de două ori de la Bacău, dar acesta din urmă, pe propria-i răspundere şi fără să aştepte reintoarcerea Mareşalului, a incercat să forţeze lucrurile.
Il chemase pe insărcinatul cu afaceri turc şi, prin acesta, ceruse guvernului turc să-i informeze pe Aliaţi asupra dorinţei Romaniei de a semna armistiţiul, cerand, ca prim pas, o incetare a focului.
Nu este clar dacă i-a impărtăşit Mareşalului planul său de a se duce personal in Turcia, insoţit de către de Chastelain.
Cand, o oră mai tarziu, Vasiliu i-a prezentat lui de Chastelain propunerea, el a lăsat să se inţeleagă că Ică acţiona independent de Mareşal.
Mai tarziu, in aceeaşi seară, Ică a trimis o telegramă la Legaţia Romaniei de la Ankara, solicitandu-i din nou lui Saracioglu să-i acorde sprijin diplomatic, lui sau oricui va veni in Turcia in numele Romaniei.
El dorea ca Turcia să acţioneze ca mediator in vederea incheierii armistiţiului; voia să fie informat in decurs de douăzeci şi patru de ore asupra soluţiei alese de către anglo-saxoni dintre cele trei propuse.
Se pare că nu invăţase nimic din toate hapurile inghiţite din partea anglo-saxonilor in ultimele optsprezece luni.
Mareşalul a avut trei intrevederi importante in seara aceea.
Două dintre ele au fost urmarea pranzului de lucru de la Palat.
Mai intai, Ion Mihalache a venit in vizită, in numele lui Maniu.
S-a căzut de acord asupra necesităţii incheierii unui armistiţiu şi s-a discutat posibilitatea intervenţiei militare angloamericane.
Apoi s-a prezentat Gheorghe Brătianu, in numele lui Constantin Brătianu, şi a promis că va veni din nou la Mareşal a doua zi dimineaţa, la Snagov, cu propuneri concrete din partea ambelor partide.
Antonescu l-a văzut şi pe Clodius [ministrul german] in aceeaşi seară.
I-a reamintit că promisiunea Germaniei de a menţine frontul din Moldeva nu fusese respectată.
Dacă nu primea pe loc ajutor din partea lui Hitler, se va vedea nevoit să incheie armistiţiul cu cele Trei Puteri.
Pentru Antonescu, care nu dorea să ridice armele impotriva vechiului său aliat, aceasta era calea proprie de a obţine acordul lui Hitler pentru retragerea din război.
Potrivit unui raport german, trimis ministrului Afacerilor Externe de la Berlin, pe data de 24 august, Mareşalul i-a declarat lui Clodius că va arunca in luptă ultimele rezerve in efortul său de a-I opri pe ruşi şi, dacă nu va reuşi, va trebui să-şi recapete libertatea de acţiune politică.
Clodius inţelesese că Mareşalul dorea să aibă mană liberă să iasă din război numai in cazul prăbuşirii frontului.
Faptul că inaltul Comandament militar german socotea, după cat se pare, atacul sovietic din sud drept o pură diversiune ar putea explica de ce Berlinul nu a fost alertat imediat cu privire la demersul Mareşalului.
Ceva mai devreme, in aceeaşi zi, Hitler ţinuse o consfătuire la cartierul său general pentru a discuta problema Balcanilor, işi exprimase ingrijorarea in legătură cu pericolul unei Serbii Mari, dar n-a pomenit nimic despre Romania.
După intalnirea cu Clodius, Ică a trimis de urgenţă un curier la Stockholm cu instrucţiuni pentru Nanu de a o informa pe doamna Kollontay despre faptul că guvernul roman era dispus să incheie armistiţiul.
Apoi Mareşalul, doamna Antonescu, Ică şi aghiotanţii au plecat la Snagov, unde dispuneau de casa prinţului Nicolae, şi au ajuns noaptea, după ora unu, atunci cand lacul apare, vara, in toată splendoarea sa.
Tradarea Maresalului, tradarea Romaniei
A doua zi, dis-de-dimineaţă, Ică i-a spus lui Antonescu că liderii partidelor se vor intalni cu Regele in aceeaşi după-amiază. Doreau să semneze armistiţiul impreună cu Mareşalul.
El l-a conjurat pe Antonescu să se intalnească şi el cu Regele. Doamna Antonescu l-a sprijinit şi ea:
„Vai, Ionele, poate e mai bine cum spune Ică, să faci un armistiţiu impreună cu opoziţia. De ce iarăşi tu să-ţi iei toată răspunderea ?”
Cu toate acestea, Antonescu era departe de a fi convins.
Ică se pare că a mers şi mai departe, sculandu-l din somn pe Mircea Ioniţiu cu un apel telefonic pentru a-i spune că el şi Mareşalul solicitau să fie primiţi in aceeaşi zi in audienţă. Mircea – care cu ocazia acelor vizite la Bucureşti innopta in cabinetul Regelui din Casa Nouă – s-a frecat la ochi să-şi alunge somnul, i-a comunicat Regelui vestea bună şi 1-a informat pe Ică Antonescu că Regele ii va primi in acea după-amiază.
Şi noi, la inchisoare, ne-am deşteptat devreme in acea dimineaţă.
Chas aştepta să fie chemat jos dintr-un minut intr-altul pentru aranjarea călătoriei sale cu Ică in Turcia. işi pregătise lista condiţiilor: cerea ca inainte de plecare să aibă loc o intrevedere cu Maniu, un schimb de mesaje confidenţiale, in propriul său cifru, cu baza de la Cairo, precum şi includerea in suita lui Ică a unui expert militar, capabil să furnizeze Aliaţilor informaţii complete asupra dispozitivului de luptă din Romania al trupelor germane şi romane.
Cu o noapte inainte, Chas obţinuse asigurări din partea lui Vasiliu in legătură cu securitatea lui Silviu şi a mea in cazul plecării sale din ţară.
Neprimind nici un semn de viaţă din partea lui Vasiliu pană la ora 10, Chas a cerut să-1 vadă şi i s-a răspuns că generalul nu va fi disponibil inainte de orele 17.30.
Ca urmare, Chas a trimis condiţiile sale lui Tobescu, exprimandu-şi totodată surprinderea că, in imprejurările date, era posibilă o amanare atat de mare. in raportul său final el adăuga:
„Nu am primit răspunsul nici la scrisoarea mea, nici vreo aluzie la condiţiile formulate, şi nici nu i-am mai văzut pe generalul Tobescu sau pe generalul Vasiliu.”
Atunci cand, mai tarziu, in aceeaşi zi, a vorbit cu de Chastelain, Regele era incă scandalizat de raţionamentul lui Antonescu.
Mareşalul ii ceruse şefului comunităţii evreieşti, doctorul Filderman (foto in centrul imaginii alaturate), să convingă cercurile oficiale americane şi britanice să trimită misiuni in Romania in eventualitatea unei ocupaţii ruseşti.
Antonescu era un prieten apropiat al doctorului Filderman, dar să-ţi inchipui că acesta putea influenţa politica celor Trei Puteri intr-o astfel de chestiune arăta cat de rupt puteai fi de realitate.(…)
[23 august 1944]
Subofiţerul a intrat la noi să-i anunţe pe gardieni, dar aceştia aflaseră vestea.
Şi-au lăsat armele intr-un colţ şi au venit să ne strangă mainile.
Duţă a năvălit in incăpere, mi-a dat una peste umeri şi mi-a spus că sunt liber, mai mult sau mai puţin liber, a adăugat, razand.
M-am simţit deodată mai bătran, ca şi cum ultimele opt luni se ingrămădiseră toate in spatele meu. Am inceput să torn vin cu mai multă siguranţă in paharele pe care le intindeau soldaţii.
La orele 23.00, s-a primit un telefon de la Palat prin care se anunţa să fim conduşi acolo de indată.
Ne-am strans puţinul pe care il aveam, ne-am luat rămas-bun de la soldaţi, am luat-o la goană pe scări in jos şi, insoţiţi de Duţă, Rădulescu şi o escortă de motociclişti, am năvălit afară pe poartă, am trecut de staţia de tramvai şi de chioşcul de ţigări.
Dar, de-abia cand am ajuns in Piaţa Universităţii şi am văzut clădirea veche şi familiară şi cand am simţit mirosul lăsat seara de asfaltul incins, mi-am dat seama că sunt intr-adevăr liber. Am auzit mai tarziu că Regele insuşi a fost acela care, in ciuda evenimentelor din noaptea aceea, şi-a adus aminte de noi. (…)
Regele Mihai a “garantat” pentru increderea in Soviete
Cand Regele a intrat printr-o uşă mică, oamenii s-au dat deoparte şi i-am fost prezentaţi.
Mi-1 amintesc şi acum: un bărbat inalt şi timid, căruia nu-I venea la indemană să spună fleacuri.
Dar in seara aceea simţea preaplinul evenimentelor de dupăamiază.
A stat de vorbă cu noi in particular despre incăpăţanarea Mareşalului. Antonescu a refuzat să accepte că Romania fusese invinsă; mai dorise incă să se targuiască cu Aliaţii.
Susţinuse că romanii nu puteau avea incredere in Uniunea Sovietică, dar regele Mihai i-a replicat că sunt nevoiţi să se increadă in Soviete şi că el işi asumă răspunderea procedand astfel. In momentul in care a fost limpede că Antonescu nu renunţase la politica sa, a hotărat să-1 aresteze şi să pună imediat in aplicare planul stabilit pentru sambăta.
Pe la orele 23.00, la numai o jumătate de oră de la difuzarea proclamaţiei Regelui, romanii de pe front au inceput să ducă la indeplinire noile ordine şi BBC a dat prima emisiune despre lovitura de stat.
Peste altă jumătate de oră, Mareşalul, incă incuiat in camera blindată de la Palat, a cerut nişte hartie şi şi-a redactat testamentul.
Mihai Antonescu, aflat tot acolo, a cerut să fie pus in legătură cu Regele pentru a-i explica „detaliile importante ale negocierilor sale cu ministrul de externe turc”. intrucat intrevederea i-a fost refuzată, s-a apucat să scrie un lung memoriu, pe care 1-a rupt mai tarziu.
Bodnăraş a apărut apoi cu un grup de muncitori inarmaţi, purtand banderole pe care era scrisă litera „P”, insemnand Uniunea Patrioţilor, şi 1-a preluat pe Mareşal, precum şi pe acei fruntaşi ai guvernului acestuia inchişi la Palat.
Prizonierii au fost ţinuţi la o adresă secretă din cartierul Vatra Luminoasă. Au fost predaţi armatei sovietice la intrarea acesteia in Bucureşti şi au fost duşi apoi cu trenul la Moscova. [inclusiv seful SSI, Eugen Cristescu, arestat ulterior din refugiul sau de la ambasadorul Germaniei - foto de la inchisoarea NKVD din subsolurile de la Lubianka] (…)
(Maniu) Mi-a spus că sperase să poată obţine eliberarea noastră.
Dar Ion Antonescu era un om incăpăţanat.
Nu a fost trădător, deşi acum va fi considerat ca atare.
„Are doar vederi prea mărginite pentru a rămane la putere.”
Ministrul de externe s-a uitat la mine in aşteptarea unui răspuns, dar după atatea luni de izolare in inchisoare mă simţeam oarecum depăşit de probleme.
După o pauză, Maniu a adăugat că emisarul său de la Cairo nu putea să vorbească niciodată liber fiindcă ambasadorul rus era intotdeauna de faţă. I-am răspuns că era de aşteptat. Ruşii erau aliaţii noştri.
Inainte de plecarea sa la Snagov, in seara de 22 august, Ică trimisese un curier la Stockholm.
Acesta a petrecut noaptea de 23 la Berlin.
Intrucat guvernul german nu difuzase nici un fel de ştiri in legătură cu evenimentele din Romania, neinformand nici propria-i poliţie, curierul a putut să ia avionul de Stockholm a doua zi dimineaţa.
Potrivit celor relatate de Nanu, el a năvălit in cameră spunand:
“Domnul Antonescu este de acord cu dumneavoastră.
Motivele care l-au reţinut pană acum sunt mai multe, dar o să vi le spun mai tarziu…
De aceea, vă aduc acum instrucţiuni să o vedeţi pe doamna Kollontay neintarziat…
Mareşalul Antonescu este pregătit să se dea la o parte, indată ce va fi necesar, şi i-a dat mană liberă să semneze armistiţiul“,
,Mă tem că aţi sosit cu douăzeci şi patru de ore mai tarziu”, i-a replicat Nanu, care aşteptase luni in şir să primească astfel de instrucţiuni.”
Ivor Porter – agent secret si diplomat al Coroanei Marii Britanii
http://www.ziaristionline.ro/2011/07/04/negocierile-maresalului-cu-aliatii-si-marea-tradare-de-la-23-august-1944-relatate-de-un-agent-secret-al-intelligence-service-ivor-porter-operation-autonomous/ 
