Terapia de soc sau leninismul rasturnat al lui Jeffrey Sachs

In anii 1989-1991 Socialismul din Europa de Est , inclusiv din URSS , a primit o grea lovitura subterana , care nu a fost inteleasa de o mare parte a populatiei tarilor din Est si nici din Vest deoarece aceasta lovitura era prezentata sub conceptul de Revolutie , iar acest concept are profunde rezonante pozitive in memoria umanitatii.

Aceasta manevra politico-militara desfasurata sub patronajul SUA si NATO care a condus la rasturnarea si distrugerea Socialismului european , pe care am numit-o “ Razboiul secret din anii 1989-1991 “ si al carui nume de cod dat de CIA este “ Covert Operation “ , a fost cea mai mare victorie a serviciilor secrete adversare ale Socialismului. ( 1 ).

Dupa metamorfozele politice impuse societatilor socialiste europene in anii 1989-1991 sub acoperirea de revolutii , intreaga Europa de Est se afla intr-o situatie bizara si bulversata. Emanatii asa-ziselor revolutii acaparasera puterea politica a acestor state. Dar cati erau ei ? Doar o mana de oameni in fiecare tara socialista. Ramanea un puternic mod de productie sustinut de sute de milioane de oameni. Si acest mod de productie se afla la baza societatii socialiste care existase pana atunci.

Trebuia deci sa se faca schimbari in modul de productie , in elementele lui componente , in relatiile de productie si in fortele de productie pentru a determina schimbarea intregii suprastructuri , schimbarea vietii spirituale , etc. Ramanea baza economica a societatii socialiste intemeiata pe proprietatea socialista asupra mijloacelor de productie si pe relatiile de colaborare si ajutor reciproc. Ramanea deci esenta societatii socialiste.

Aceasta era cea care trebuia schimbata , iar schimbarea nu se putea face peste noapte , ci intr-o anumita perioada de timp. Nu s-a stabilit pentru aceasta perioada nici cat va dura , nici care vor fi cheltuielile necesare , nici in favoarea cui se face schimbarea si nici ce societate va rezulta in urma acestei schimbari.

In scop manipulator , lucrurile nu au fost numite. Or , a nu denumi lucrurile este mai grav decat a le denumi gresit.Tot in scop manipulator , aceasta perioada a fost numita tranzitie de catre ocupantii straini si comisarii lor politici si autohtoni.

In realitate , in aceasta perioada de schimbari radicale si rapide a societatii socialiste nu se poate vorbi de o tranzitie in adevaratul sens al cuvantului , ci de o ruptura brutala de Socialism si de abdicare de la suveranitatea politica si economica a tarilor est-europene. In plus , tranzitia de la sistemul socialist spre un alt sistem , ne numit , nu a fost prezentata ca o optiune natiunilor socialiste. Si este greu de crezut ca natiunile socialiste daca ar fi fost intrebate ar fi acceptat sa revina la societatea interbelica – o societate rurala saraca in care taranimea majoritara traia in mizerie , democratia era mimata si valorile civilizatiei industriale marginalizate.

Trecerea s-a facut in mod abrupt , distrugandu-se structurile economice socialiste , fara ca acestea sa poata fi inlocuite cu structurile economiei de piata capitalista care nici macar nu incepusera sa aiba contur si fara a se preciza ca este vorba de transformarea radicala a societatii socialiste in ceva necunoscut . Ce a rezultat din aceste distrugeri ? O tranzitie ? In aceasta situatie istoria ne dovedeste ca toate tranzitiile , toate trecerile de la un regim la alt regim , au asigurat o mai buna dezvoltare a conditiilor de viata ale populatiilor din tarile respective. Fara aceasta finalitate , schimbarea unui sistem economic-social nu se justifica.

In acest proces , impus cu viclenie , de transformare radicala a spatiului european socialist in spatiu capitalist periferic , deci intr-o alta zona geopolitica , in care sunt implicate Statele Unite , tranzitia a avut ca baza teoretica , doctrinara , ideea liberala americana si engleza din anii ’80 , prezentata la acea epoca de Margaret Tacher si Ronald Reagan , care exprima in fond un neoliberalism extremist.

In Romania si in celelalte tari socialiste europene , in urma abdicarii lor de la suveranitatea politica si economica , atunci cand emanatii au acaparat puterea in stat , incepand din 1990 , neoliberalismul a fost introdus prin “Terapia de soc a lui Sachs” (2) si prin Consensul de la Washington (3) , (4)

Dar si prin contributia originala romaneasca a acad. Tudorel Postolache cu privire la Calea Haosului , considerata de el ca fiind singura alternativa pentru tranzitia la economia de piata. (5) , precum si prin Schita de Perspectiva a Romaniei adoptata de Guvernul Provizoriu condus de Petre Roman la 20 aprilie 1990 (6)(7). Schita de perspectiva , in titulatura ei completa “

Schita privind strategia infaptuirii Economiei de Piata in Romania “ a stat la baza programului guvernamental prezentat de prim-ministrul Petre ROMAN la 28 iunie 1990 in fata Parlamentului care fusese ales la 20 mai 1990. Programul a fost adoptat.

Schita de Perspectiva a Romaniei nu a fost decat o viclenie pentru a se putea asuma in mod ascuns Planul lui SACHS. In aceasta Schita , in afara de liberalizarea preturilor , a comertului exterior , etc. , se mai propunea ca prima Lege a Parlamentului roman sa fie Legea Proprietatii , a privatizarii pe scara larga a bogatiei publice , fara consultarea cetatenilor prin referendum , ceea ce s-a si intamplat. (8).

Schita de Perspectiva a Romaniei a fost un model pentru orientarea nu numai a guvernelor din Romania ci si a guvernelor din celelalte tari socialiste , care au avut ca scop remodelarea intregii vieti economice si sociale in conformitate cu obiectivele economice si politice strategice pe care le aveau Statele Unite in Europa de Est.

Romania si-a asumat in mod disimulat Planul lui SACHS (9) pana in 1997 , cand Programul de Guvernare a primit chiar numele de “Terapia de Soc” . Celelalte guverne ale tarilor Europei de Est au adoptat inca de la inceput acest Plan in mod vizibil.

Faptul de a se fi asumat calea Haosului pentru tranzitia la economia de piata , precum si Planul lui SACHS , a avut ca rezultat oprirea brusca , imediata si rapida a rolului Statului in reglarea functionarii economiei. Acesta a fost semnalul dat majoritatii guvernelor neoliberale occidentale si institutiilor economice financiare internationale , dar si agentilor economici ai Grupului G 7 , ca au acum posibilitatea de a patrunde in regiunea Europei de Est fara nici un efort cu produsele si cu capitalul lor sub pretextul Terapiei de Soc , sub pretextul deschiderii fostelor tari socialiste spre globalizare si pentru o integrare rapida in Europa.

In acest mod Romania si intreaga Europa de Est a inceput sa traverseze o asa-zisa Tranzitie , conceputa dupa Planul profesorului de la Universitatea Harvard , Jeffrey SACHS , plan care a fost prezentat in studiul sau sub titlul semnificativ : “What is to be Done ?” , adica “Ce-i de facut ?” si lansat public de Revista The Economist la 13 ianuarie 1990 (10) .

Profesorul SACHS si-a scris studiul in acelasi stil ca LENIN , dar intr-o forma inversata . Adica sa se renunte la colectivizarea marilor exploatatii agricole si sa fie faramitate , sa se renunte la industrializare si sa se faramiteze marea industrie , procese care vor determina abandonarea invatamantului de mase , renuntarea la modernizare , la urbanizare , la cercetare.

Din aceasta cauza Americanii si Englezii au calificat aceasta idee a lui Sachs ca fiind o adevarata teza a Tranzitiei , pentru remodelarea vietii intregii regiuni a Europei de Est.

Profesorul de relatii internationale de la Universitatea Metropolitan din Londra , Peter Gowen , in studiul sau – Teoria neoliberala si aplicarea ei in Europa de Est – arata ca What is to be Done ? al lui Sachs corespunde unui Leninism rasturnat si precizeaza ca , citez , “ Studiul What is to be Done ? nu este numai o chestiune de stil , el priveste intreaga metodologie a modelului lui Sachs pe care noi o putem numi Leninismul rasturnat al lui SACH “ (11) , alias Terapia de Soc.

Sensul profund al strategiei lui Sachs a vizat distrugerea potentialului economic al fostelor tari socialiste si in primul rand al industriei – urmand sa se distruga ramurile si subramurile sistemului economiei nationale cu care aceasta se impletea si se interconditiona , pentru a arunca intregul sistem economic in haos si dezorganizare. In acest sens profesorul Peter Gowen subliniaza ca Sachs a avut in vedere evitarea aparitiei intr-un timp scurt sau mediu a unor potentiali concurenti pentru economiile dezvoltate din Vest . In acest scop functia principala a Planului lui Sachs – dezvaluie Peter Gowen – era de a sabota economiile est-europene , de a controla functionarea si evolutia lor.

Peter Gowen subliniaza ca axul Planului lui Sachs a fost de distrugere a pietei est-europene din cadrul CAER prezentata de Sachs ca fiind o piata a saracilor si lipsita de eficienta. Al doilea ax a fost conceperea Tranzitiei din Est ca fiind un singur proces regional dirijat de statele occidentale prin stimulari pozitive necesare pentru guvernele cooperante si constrangeri pentru cele necooperante.

Relansarea economica , cresterea economica , este vizata sa se realizeze nu prin relansare interna , ci prin comert , al carui succes depinde atat de Est cat si de Vest. De altfel Sachs recunoaste ca problema tranzitiei , a reformelor , este mai mult politica decat sociala sau chiar economica.

Se zice ca tarile socialiste ar fi solicitat chiar ele , din proprie initiativa , serviciile lui Sachs. Ziarista Silvia Benedetti afirma intr-un articol , citez : “Sachs , odata ajuns in tarile socialiste , a lucrat cu echipe locale discrete formate din aproximativ 10 tineri economisti pe care i-a format in colaborare cu Universitati pro-occidentale si cu sprijinul presei nationale. Dotat cu calitati incontestabile de diplomat , Sachs a stiut sa teasa contacte privilegiate cu oameni politici cheie din cadrul guvernelor , dar el a refuzat intotdeauna sa fie platit de tarile socialiste pe care le-a consiliat. (12).

Terapia de Soc a lui Sachs este o teorie americana de laborator care nu a fost niciodata folosita. A existat totusi o Terapie de Soc elaborata de Milton Friedman. Acesta este primul economist american care a folosit termenul de Terapie de Soc in 1975 , la Santiago in Chile si nu in Statele Unite. Pana in 1975 nimeni nu folosise acest termen pentru o criza economica majora din lumea reala.

Ziarista canadiana Noam Klein arata in cartea sa “ Doctrina socului : Nasterea Capitalismului Dezastrelor” ca terapia de soc a lui Friedman potrivit careia o contractie subita va zgudui economia spre amelionare , nu a fost verificata. Cu privire la acest subiect Noam Klein mai arata ca exista o asemanare frapanta intre logica psihiatrilor din anii ’40 – ’50 , care recomandau pacientilor lor electrosocuri , fiind convinsi ca inducerea deliberata de crize convulsive fortifiante reincarca in mod miraculos sistemul de operare al memoriei acestor pacienti. (13).

Friedman este economistul care l-a sfatuit pe Pinochet , devenit seful Statului dupa eliminarea in 1973 a lui Salvador Allende , sa aplice in Chile , Terapia de Soc in economie.

Pinochet si echipa lui de economisti care studiasera in Statele Unite la Scoala din Chicago este primul lider politic de pe planeta pamant care a testat Terapia de Soc in propria tara transformand-o intr-un laborator pentru teoreticienii americani.

Cotidianul The New-York Times scria in legatura cu acest subiect urmatoarele : “Nu se intampla des ca unui economist de prim rang ale carui perspective sunt atat de robuste sa i se ofere sansa de a-si putea testa prescriptiile specifice pentru refacerea unei economii atat de bolnave. Dar este si mai neobisnuit cazul cand Clientul respectivului economist este , din intamplare , o alta tara si nu propria sa tara. (14).

Terapia de Soc , afirma Friedman , este singurul “medicament” care trebuie administrat economiei bolnave.

Asa cum este prezentat in cartea sa Capitalism si Libertate , Friedman are in vedere trei obiective : privatizarea masiva si rapida , eliminarea controlului Guvernului asupra economiei si micsorarea cheltu -ielilor sociale. (15). Toate aceste obiective , afirma Friedman au scopul de a produce un adevarat miracol intr-o scurta perioada de timp , cu o recuperare ulterioara rapida. Noam Klein arata in carte sa “Doctrina Socului” ca Pinochet trebuia sa actioneze rapid si decisiv.

Friedman insista asupra importantei socului , folosind acest cuvant in mod obsesiv si subliniaza ca folosirea unei terapii graduale nu este o alegere buna. (16). Miracolul economic promis de Friedman nu s-a produs.

Din contra , in urma aplicarii Terapiei de Soc economia , care era deja in haos financiar in Chile a aruncat tara in adevarate convulsii , somaj , inflatie , etc. , care au inregistrat nivele alarmante. Junta lui Pinochet – care adoptase metaforele lui Friedman care utilizau in mod obsesiv cuvantul de boala – a sustinut ca Terapia de Soc este singura care lupta direct cu boala. (17).

Un exemplu tulburator de dezastru provocat , printre altele , de Terapia de Soc in Chile , a fost sistemul de asistenta sociala.

In 1975 , seful Statului , Pinochet , si consilierul sau economic superior Sergio di Castro , au inceput sa distruga sistemul de asistenta sociala , reducand brusc cheltuielile de asistenta sociala cu 27 %. Reducerea a fost continuata pana in 1980 cand aceste cheltuieli nu mai reprezentau decat jumatate in comparatie cu cele din perioada lui Allende. (18).

Noam Klein scrie in cartea sa ca sanatatea si educatia au fost cele mai greu lovite. Chiar si Revista The Economist , care este considerata a fi revista economica a economiei de piata libera , referindu-se la aceste reduceri ale cheltuielilor sociale , le-a numit ca fiind “o orgie a automutilarii” (19).

In 1991 Washington Post , cotidian important din SUA , sublinia ca Chile a lui Pinochet ar putea servi ca model pentru economiile fostelor tari socialiste din Europa.

Teoria Terapiei de Soc , sau , Leninismul inversat al lui Sachs , care a fost aplicata in economiile socialiste ale Europei , este un instrument al Statelor Unite si al Occidentului pentru restaurarea capitalismului in forma sa primitiva in zona geopolitica a Europei de Est – fara sa se tina cont de experienta functionarii capitalismului dezvoltat care exista in zilele noastre .

Teoria Terapiei de Soc a lui SACHS , care a fost folosita in fostele tari socialiste , nu a produs o Tranzitie , asa cum se afirma in mod fals si inselator , ci a provocat o ruptura categorica de societatea socialista care a existat pana in 1990 , pentru a exclude aparitia unor eventuali concurenti pentru economiile dezvoltate din Vest si pentru a se exclude orice posibilitate de reinstaurare a socialismului ca ideologie , ca doctrina , ca miscare sociala si ca sistem de organizare economic si social.

BIBLIOGRAFIE :
1. Nina Georgescu , Impotriva Manipularii – Razboiul secret din anul 1989 , Editura Total Publishing , Bucuresti , 2004
2. Peter Gowen , Teoria neoliberala si aplicarea ei in Europa de Est , New Left Review no.213 , sept-oct.1995 , Apud Societe et Culture 1996 , p.32
3. Consensul de la Washington – vezi Internet
4. Tudor Grosu , Cristian Socol , Economia Romaniei. Batalia pentru tendinta. Integrarea in Uniunea Europeana. Editura Economica – Bucuresti – 2003 , p. 9-18.
5. Echipa de sacrificiu. Din culisele guvernului post-revolutio-nar 5 ian.1990 – 5 februarie 1991 , editat de « Romania azi » SA Bucuresti , 1992 , p.17 , 16-23.
6. Ibidem.
7. Schita privind strategia creerii economiei de piata in Romania , in vol. “Economia Romaniei , secolul XX” , coordonator academician Tudorel POSTOLACHE , Editura Academiei , Bucuresti , p.763 – 793.
8. Ibidem , p.744-777 , 777-779 , 770-774.
9. Ibidem , p.768 , Terapia de Soc , sau , Tranzitia graduala de lunga durata.
10. Peter Gowen , op.cit. , p.32
11. Ibidem
12. Silvia Benedetti , articolul “Jeffrey Sachs – un visator pragmatic” , Inteligent com ; 23/01/2005 , SUA
13. Noam Klein , Doctrina Socului : Nasterea Capitalistilor Dezastrelor , Editura Vellant , Bucuresti , 2008 , p.87 Traducere din engleza de Bogdan Lepadatu si Ciprian Siulea
14. Articol de Jonathan Kandell , “Chili , LAB TEST for a Theorist” , New-York Times , 21 martie 1976 , Apud , Noam Klein , op.cit. p.90
15. Noam Klein , op.cit. p.83
16. Friedman et Friedman , Tow Luky Peuple , 592-594 , Apud Noam Klein , op.cit. p.87
17. Ministrul Finantelor numit de Junta militara , Jorge Caus , este autorul declaratiei Constable et Valenzuela , A Nation of Enmies , 173 , Apud Noam Klein , op.cit. p.88
18. In 1980 cheltuielile publice pentru sanatate au scazut cu 27 % fata de 1970 , iar cheltuielile pentru educatie cu 11,3 % , Valdes , Pinochet’s , Economists , 23 , 26 , ; Constable et Valenzuela , A Nation of Enemies , 172-173 ; Robert Harvey , “Chile’s Counter-Revolution” , The Economist , 2 febr.1980 , Apud Noam Klein , op.cit. p.87
19. Noam Klein , op.cit. , p.87

Articol de Nina GEORGESCU, Cercetator politic independent, Redactor AGORAVOX Franta


preluare de pe sursa: http://piatza.net/terapia-de-soc-sau-leninismul-rasturnat-al-lui-jeffrey-sachs/

Tehnicile de programare mentală din spatele Walt Disney

 

Regatul magic al lui Walt Disney, celebrul producător de desene animate, a devenit o instituţie americană care influenţează oamenii din întreaga lume şi îşi pune amprenta asupra vieţilor lor, din leagăn până în mormânt. Dincolo de grandoarea aparentă a lui Disney şi a creaţiilor sale se ascund cele mai groteşti aspecte de ocultism negru pe care le-a văzut lumea până acum.


Cine a fost cu adevărat Walt Disney?

Admirat pe întreg globul, ipostaziat de biografia sa oficială într-un om de o moralitate ireproşabilă, „născut pentru a face lumea să viseze”, Walt Diseny este inventatorul şi cel mai mare producător de desene animate, creatorul Imperiului Disney, care a revoluţionat cea de-a şaptea artă şi industria turismului. Redutabil om de afaceri, „magnatul divertismentului”, a făcut din compania sa un gigant mondial, iar din numele Disney marca de elită a industriei divertismentului şi cea mai respectată marcă din SUA (conform unui sondaj de opinie recent).

În 43 de ani de carieră, a produs peste 600 de filme şi desene animate. A primit 950 de premii şi titluri onorifice şi este deţinătorul a 26 de premii Oscar.

Câţi cunosc oare şi faptul că Walt Disney era francmason în Ordinul DeMolay, iar semnătura sa conţinea ocultată cifra 666 ? Că a lucrat mulţi ani ca agent FBI sub acoperire? Sau că a fost acuzat că ar fi pedofil?

Vă prezentăm mai pe larg câteva date din bibliografia sa oficială. Walter Elias Disney (5 decembrie 1901 – 15 decembrie 1966) a fost regizor, producător, animator, scenarist şi antreprenor american. Cofondator (alături de fratele său, Roy O. Disney) al studioului Walt Disney Productions, Walt a devenit unul din cei mai cunoscuţi producători de film din lume.

Compania sa, cunoscută acum sub numele de Disney sau The Walt Disney Company, are venituri anuale de peste 30 de miliarde de dolari şi este cotată ca fiind a 48-a companie în topul celor mai mari 500 de companii din lume. Disney deţine la ora actuală cinci studiouri cinematografice, nouă canale de televiziune, inclusiv ABC, 21 posturi de radio, şapte cotidiene, câteva edituri, zeci de hoteluri, câteva aeroporturi şi un lanţ de parcuri de distracţii gigant.

Este una din cele mai mari companii de producţie de la Hollywood. Disney a achiziţionat şi studiourile Pixar, astfel luând naştere cel mai mare studio de animaţie din lume, Disney/Pixar.

Disney şi echipa sa au creat filme celebre precum: „Albă ca Zăpada”, „Cartea Junglei”, „Pisicile aristocrate”, „Frumoasa şi bestia”, „Pinochio”, „Fantasia”, „Dumbo”, „Bambi”, „Alice în Ţara Minunilor”, „Peter Pan”, „Cenuşăreasa”, „Doamna şi vagabondul”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „101 dalmaţieni”, „Regele leu,” „Mary Poppins”, „Insula comorii”, „20.000 de leghe sub mări” etc, şi unele din cele mai cunoscute personaje: Mickey Mouse, Pluto, Goofy, Donald, Tom şi Jerry, Tweety etc. Producţii recente de succes ale studiourilor Disney sunt: „Toy Story”, „Compania monştrilor”, „În căutarea lui Nemo”, „Incredibilii”, „Bolt” şi „WALL-E”.

Haideţi să vedem mai de aproape cine a fost cu adevărat Walt Disney. Christopher Finch scrie în cartea sa „Art of Walt Disney: From Mickey Mouse to the Magic Kingdoms” – „Arta lui Walt Disney: de la Mikey Mouse la Regatul Magic”: „prin definiţie, figurile publice sunt cunoscute tuturor; totuşi chiar şi după discuţiile cu unii dintre cei mai apropiaţi asociaţi ai lui Disney este imposibil să sărim peste concluzia că de fapt nimeni nu l-a cunoscut cu adevărat. Mereu au existat aspecte ale personalităţii sale, care rămâneau ascunse.”

Mulţi dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape s-au plâns că acesta era „arogant şi refractar“. Finch nu este singurul autor care a vrut să îi avertizeze pe cititori că imaginea oficială a lui Disney este falsă. De asemenea şi Leonard Mosley, unul dintre biografii lui Walt Disney scria în „Disney’s World” – „Lumea lui Disney”:

„Împărtăşesc şi eu admiraţia generală faţă de un om ale cărui creaţii cinematografice au fost mereu atât de inspirate şi spirituale, dar diferenţa dintre mine şi cei care îl idolatrizează, negăsindu-i nicio greşeală, este că eu îmi doresc să cunosc faptele, oricât de fantastice ar părea la prima vedere, deoarece ştiu că foarte mult din adevăratul Walt Disney a fost ascuns, în mod intenţionat. Caracterul acestui om avea mari lipsuri.”


Ce se ascunde în spatele imaginilor perfecte?

Cum a reuşit Walt Disney să-şi construiască imaginea de om cu o moralitate ireproşabilă? În timp ce Hollywood-ul era frământat de scandaluri, în compania fondată de Walt Disney erau aplicate standarde stricte. În anii ’30, Disney avea un cod al uniformei, care le cerea bărbaţilor să poarte cravată, iar femeilor fuste de culoare închisă.

Dacă vreun bărbat se uita provocator la o femeie la studiourile Walt Disney, risca să fie dat afară imediat. În anii ’50, dacă vreun angajat era auzit spunând nu contează ce fel de înjurătură era concediat instantaneu, indiferent cine era. Disney nu le permitea angajaţilor săi de sex masculin să aibă păr pe faţă, deşi el însuşi purta mustaţă.

Nu era admis să existe alcool în cadrul studiourilor, deşi el însuşi consuma o cantitate foarte mare în biroul său. La început, Walt nu le permitea artiştilor săi să deseneze personaje nud. Aceste reguli stricte nu izvorau dintr-o adevărată convingere morală, ci din necesitatea de a se asigura că reputaţia Disney rămâne nepătată.

Astfel de reguli morale stricte sunt paravanul pentru a ascunde multe, de la un puternic sentiment de vinovăţie, până la ritualuri satanice. De exemplu, Hitler se spăla obsesiv pe mâini de mai multe ori pe zi. Şi despre Disney se povesteşte că se spăla pe mâini de mai multe ori pe oră, în fiecare oră.

Walt Disney făcea eforturi mari pentru a menţine o imagine nealterată asupra afacerii sale. De exemplu, el a scris o reclamaţie foarte vehementă atunci când un personaj din desenele sale animate a apărut într-o reclamă la bere. La fel ca şi în cazul lui Billy Graham (cel mai renumit predicator baptist american din prima perioadă a secolului XX, mason de gradul 33), „iluminaţii” şi-au oferit toată susţinerea pentru promovarea lui Walt Disney.

Walt Disney era mason de grad 32. La casa sa de vacanţă din Palm Springs obişnuia să joace golf împreună cu Ed Sullivan şi Bob Hope, ambii masoni de grad înalt. Dacă Disney era atât de nepătat şi bine intenţionat, cum de avea astfel de prieteni apropiaţi?

Alt prieten apropiat al său era Ronald Reagan. Ambii erau masoni de grad înalt şi proveneau din medii socialiste, ambii erau informatori FBI şi ambii erau implicaţi în abuzuri făcute asupra „sclavilor” controlaţi mental.

Walt a susţinut mereu, plin de generozitate, campaniile politice ale lui Reagan, iar acesta din urmă i-a oferit favoruri politice lui Disney, în calitatea pe care o avea de guvernator al Californiei. Ronald Reagan şi prezentatorul TV, „iluminatul” Art Linkletter, l-au susţinut foarte mult în public pe Disney.

Printre ocultiştii faimoşi care au susţinut industria Disney pe parcursul timpului se numără: Bob Hope, Sammy Davis Junior, Frank Sinatra şi familia Clinton. Uriaşul parc de distracţii construit de Disney, Disneyland, a fost vizitat de-a lungul timpului de toţi preşedinţii americani, de la Dwight D. Eisenhower la George Bush Jr.
, împăratul Akihito al Japoniei, toţi regii „iluminaţi” ai Danemarcei şi ai Belgiei, cel de-al treilea preşedinte al Egiptului – Anwar El Sadat, Robert Kennedy, fostul dictator al Indoneziei – Suharto, şahul Iranului –
Mohamed Reza Pahlavi.

Disney a primit de la începutul carierei sale premii de recunoaştere de la multe organizaţii promotoare ale Noii Ordini Mondiale, cum ar fi loja masonică B’nai B’rith, de la care a primit titlul de „Omul anului”; Camera de Comerţ i-a dăruit în anul 1936 premiul anual „Tânăr remarcabil”;
instituţiile Yale şi Harvard i-au dat medalii de onoare. „Cei care se ocupau de imaginea lui Disney exercitau o presiune imensă asupra oricui insinua măcar că Walt Disney nu ar fi arhetipul perfecţiunii binevoitoare şi al moralităţii ideale,” declară Leonard Mosley în cartea sa „Disney’s World”.

„În spatele faţadei plăcute a lui Disney se găsesc producţii de filme hard porno, snuff (filme care presupun filmarea unei crime), prostituţie, controlul minţii precum şi atragerea mai multor generaţii de oameni către practicile de vrăjitorie”, susţine Fritz Springmeier în cartea „Deeper Insights into the Illuminati Formula”. În America, nimeni nu a mai vândut ocultismul negru şi vrăjitoria aşa cum au făcut-o fraţii Disney.

Film după film, acestea au fost aduse în atenţia publicului sub masca aşa-zisei distracţii. De exemplu, „Întoarcerea de pe muntele vrăjitoarelor” a fost una dintre cele mai mari promovări făcute vreodată vrăjitoriei.

Vincent Price a fost unul dintre principalii ocultişti care a introdus în lume multă oroare ocultă prin cărţile şi scenariile pe care le-a scris. A lucrat câteva proiecte pentru Disney şi a fost vocea lui Ratigan din „Marele şoricel detectiv”.

În ce priveşte filmele pentru adulţi, la un moment dat Disney a rămas dator sindicatelor. Pentru a putea plăti datoria, a început în secret să producă o cantitate mare de filme porno. Fritz Springmeier afirmă că directorul Joe Roth al studiourilor Walt Disney se ocupa de asemenea cu conducerea studiourilor Touchstone, Miramax, Hollywood, „care sunt toate create pentru a ascunde producţia de filme pentru adulţi aparţinând lui Disney”.


Walt Disney şi guvernul SUA

Înaintea celui de-al doilea război mondial, FBI şi CIA l-au recrutat pe Walt Disney ca informator. Documentele obţinute recent din arhivele FBI arată clar că Walt Disney a fost agent informator plătit al FBI-ului. Aceleaşi documente secrete dezvăluie faptul că Walt Disney a fost mai târziu promovat într-o funcţie importantă şi alţii îi raportau lui.

Şi scriitorul Marc Eliot susţine că, în 1940, şeful FBI din acea vreme, John Edgar Hoover, i-a propus lui Walt Disney să devină informator al serviciilor americane de informaţii interne al SUA. Eliot povesteşte că Disney era un conservator notoriu şi avea slăbiciune pentru tot ceea ce era american. Cu toate acestea, despre Disney se vehiculau şi anumite zvonuri cum că acesta era informator dublu, servindu-i şi pe sovietici.
Walt nu a avut nicio remuşcare să participe la „vânătoarea de vrăjitoare” declanşată în vremea aceea în citadela filmului împotriva acelora care simpatizau cu comunismul.

Aceasta a pus pe jar Comisia pentru Activităţi Antiamericane a Congresului, printr-o interminabilă perindare de martori „prietenoşi” care şi-au denunţat prietenii, acuzându-i de comunism şi antiamericanism şi ruinându-le cariera.

Colaborarea cu FBI i-a servit lui Disney pentru a-şi controla personalul de desenatori cu înclinaţie spre grevă, nemulţumiţi de locul de muncă şi având tendinţa de a se înscrie în sindicat pentru a protesta faţă de salariile mizere oferite de patron.

Unul dintre desenatori, care s-a confruntat cu represalii pentru că a participat la o grevă în 1941, a mărturisit că „Disney a refuzat să recunoască talentul desenatorilor săi care au lucrat ore în şir în laboratoarele sale la preţuri scăzute şi care au rămas nişte iluştri anonimi.”

În 1993, atunci când a apărut ştirea că Disney a lucrat ca agent secret pentru FBI, fostul şef al CIA, William Hedcock Webster, a contribuit alături de familia lui Disney la acoperirea acestui scandal. Webster a apărut la TV şi a spus că Walt nu a avut niciodată legătură cu FBI-ul.

Unul dintre multele cazuri scandaloase în care era implicat Walt era acela al unei fetiţe de şase ani, Rose Marie Riddle, care fusese abuzată sexual şi dispăruse în 1961. Conform documentelor din arhivele FBI, agentul FBI W. G. Simon fusese cel care se întâlnise cu Walt pentru a discuta despre acest caz.

Acelaşi Simon este una dintre persoanele care au declarat mincinos pentru public cum că Disney nu ar fi fost niciodată agent FBI. Ne întrebăm de ce este atât de important pentru FBI şi CIA să ascundă faptul că Walt Disney a fost agent FBI?

Un alt fapt divers interesant este că de-a lungul timpului Disney a folosit în mod repetat metode nu tocmai cinstite, dar sigure, de a obţine proprietăţi în teren. Acesta se înţelegea cu oficialii guvernamentali şi bancherii locali pentru ca familia sa, directorii Disney şi acţionarii Disney împreună cu familiile lor să reuşească să
cumpere proprietăţile dorite pe care, după o anumită perioadă de timp, aceştia le vărsau în contul corporaţiei. Un exemplu ar fi Parcul de Istorie Americană din Virginia, din care Disney deţine 1800 de acri (peste 7284,42 hectare).



Mesaje subliminale sexuale în producţiile Disney

Pare greu de crezut că desenele animate cu care cresc copiii noştri abundă de mesaje sexuale subliminale? Vă oferim câteva astfel de exemple, pentru a vă convinge singuri. Internetul abundă de analize detaliate ale unor filme de desene animate produse de Disney, care ascund astfel de mesaje subliminale.

În „Mica Sirenă”, unul dintre turnurile castelului (a treia coloană de la dreapta la stânga) prezintă un organ sexual masculin în erecţie.

Chiar şi preotul care oficiază o nuntă în desenul animat intră la un moment dat în erecţie.

În spatele cuvintelor cântecului din Mica Sirenă „Kiss the girl…” se află un grup Jamaican care pronunţă cuvinte africane pentru a blestema fiecare persoană care priveşte.

În filmul Alladin, dacă rulaţi încet filmul el spune foarte repede ca să nu se înţeleagă „good teenagers, take off your clothes” – „dragi adolescenţi dezbrăcaţi-vă”.

Un alt desen animat faimos este “Pocahontas”. Faţă de povestea originală, Disney „a uitat” să precizeze că personajul principal se converteşte la creştinism.

Filmul animat ,,Lion King”– „Regele leu” conţine de foarte multe ori mesajul subliminal cu cuvântul „sex” şi „lie” (lie înseamnă a minţi). Dacă priviţi filmul Regele Leu cu încetinitorul, în multe imagini apare cuvântul sex. Una dintre cele mai evidente este în momentul când leul loveşte cu labele în pământ: În mijlocul particulelor de praf care se ridică, pe mijlocul ecranului, se formează cuvântul „sex”.


Mesaje subliminale cu cuvântul „sex” pot fi găsite şi în „Frumoasa şi bestia”.

“Gargoleys” este un serial de televiziune de desene animate, care este pură demonologie. Ideea principală a serialului este aceea că o rasă de demoni protejează New York City. Unul dintre personaje se numeşte Demona.

În interviul doctorului James Dobson, din cadrul emisiunii TV „Focalizare asupra familiei”, apare Mickey Mouse prezentând ultima producţie a lui Disney: cartea de benzi desenate „Crescând Homosexual”. d În prezentarea cărţii „Crescând Homosexual”, purtătorul de cuvânt al Disney îi invită pe toţi adolescenţii de sex masculin să exploreze „frumoasa lume a homosexualităţii”.

În ziua de azi, Disney promovează întâlnirile anuale „Gay and Lesbian Day at Walt Disney World.” Disney a permis organizatorilor homosexuali să îi portretizeze pe Mickey Mouse şi Donald Duck ca iubiţi homosexuali, iar pe Minnie Mouse şi Daisy Duck ca lesbiene.

Disney a extins serviciile de sănătate de care beneficiază angajaţii homosexuali ai companiei care „trăiesc” împreună. Această politică nu se aplică însă şi cuplurilor heterosexuale. Preşedintele Disney, Michael Eisner a declarat că circa 40% din cei 63.000 de angajaţi ai companiei sunt homosexuali. Michael Eisner, care deţine 60% din acţiunile Disney, şi-a părăsit soţia şi s-a căsătorit cu un bărbat homosexual la Disneyworld, în Orlando, Florida.



Filmele Disney şi parcurile de distracţii Disney – mari amăgiri ale „iluminaţilor”

Prietenul lui Walt Disney, masonul H. G. Wells afirmă în cartea sa „A Modern Utopia” – „Utopia modernă” că vor fi multe „show-uri şi distracţii” pentru oameni în Noua Ordine Mondială. Iată ce se scria despre Disney în „Anuarul Supravieţuirii

Viitorului” din 1993, publicat de Societatea „Viitorului Lumii”: “Controlul asupra industriei de entertainment şi accesul neîngrădit la aceasta duce foarte uşor la manipularea populaţiei. America postmodernistă este un mare «circ» de distracţii şi de reclame, fiecare dintre ele cerşind cel puţin un moment din atenţia oamenilor.

Lumea comerţului este hrana noastră, iar limbajul entertainment-ului este modalitatea obişnuită a discursurilor publice. Walt Disney World se întinde pe o distanţă de peste 11.000 de km pătraţi în mlaştina şi pădurile din centrul Floridei. Este cel mai important centru de distracţii din lume, fiind vizitat de peste 30 milioane de persoane anual. Putem vedea clar conceptul de «Ţara lui Oz» sau utopia ca afacere profitabilă.”

Disneyland şi Disneyworld sunt faimoase în lumea întreagă, ele fiind o adevărată „mândrie” a Americii. Primul parc de distracţii Disney, din seria care avea să revoluţioneze domeniul turismului, a fost înfiinţat în 1955, în California. Iată ce declara Disney atunci presei: „Disneyland reprezintă idealurile, visurile, eforturile care au stat la baza construirii Americii, dar asta nu înseamnă că nu poate fi şi un simbol universal.”

În cartea lor, „Deeper Insights into the Illuminati Formula”, Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler afirmă: „Se ştie, de asemenea, că Disneyland şi Disneyworld sunt centre deosebit de importante unde «iluminaţii» creează sclavi controlaţi mental. Disneyland este un loc unde se desfăşoară numeroase ritualuri satanice şi activităţi pornografice.

În topul marilor amăgiri ale «iluminaţilor», filmele Disney şi parcurile de distracţii Disney ocupă primele locuri. Aveau nevoie de un loc unde să vină oameni de pe tot globul pământesc, fără a se naşte niciun fel de suspiciuni; acest loc se dorea a fi acoperirea perfectă pentru multe din activităţile lor criminale.”



Tuneluri subterane în Disneyland

Un subiect de conversaţie al personalului din studiourile Disney era comportamentul ciudat al lui Walt. Acesta nu era de găsit până după-amiaza târziu, când ieşea din labirintul de tuneluri subterane, ce erau amplasate sub clădirile studiourilor. Explicaţia pe care el o dădea întotdeauna era aceea că discuta în fiecare zi, timp îndelungat, cu inginerii de la întreţinere.

Potrivit surselor din cadrul CIA, venite de la cei care se opun Noii Ordinii Mondiale, CIA a angajat în 1977 muncitori pentru a construi tuneluri subterane sub Disneyworld. Aceşti muncitori au fost condiţionaţi să ţină secretul şi nu au primit decât informaţii minime cu privire la motivul pentru care CIA se implică în construirea unui parc de distracţii.

Sub Lacul Holden a fost construit un mare centru de programare mentală. Acesta se află la numai câţiva kilometri distanţă de Disneyworld. Deşi au fost luate măsuri foarte riguroase pentru a-l ascunde, în decursul timpului au fost intentate numeroase procese (federale şi statale) de către victimele care doreau să dezvăluie existenţa acestor tuneluri şi a centrului de programare.

Din această cauză, până la urmă, tunelurile împreună cu centrul de programare mentală au fost închise, iar publicului i-au fost prezentate două tuneluri „noi”, unul pentru control tehnic şi celălalt pentru actori.

Parcurile Disney au angajat armate de spioni îmbrăcaţi ca şi turiştii, pentru a-şi spiona angajaţii. Mulţi angajaţi au vrut să facă publice măsurile de securitate mult prea exagerate, dar Disney a reuşit întotdeauna să oprească orice publicitate negativă.

O excepţie ar fi articolele publicate în numărul din 4 noiembrie ’96 în Registrul Nappa Valley sub titlul „Plângeri făcute împotriva Disneyland denunţă măsurile de securitate abuzive care domnesc în Regatul Magic”.

Profesorul de drept din cadrul UCLA, David Sklansky, a spus cu privire la regulile Disney: „Una dintre problemele majore pe care le avem este că nu ştim ce fac ei cu adevărat – dacă se opresc vreodată din supravegherea şi interogarea personalului. Conducerea bineînţeles că nu se supune aceloraşi norme de control.”

Întregul sistem mondial s-a unit pentru a sprijini imaginea şi publicitatea lui Disney, cea dorită de francmasoni. Atunci când ceva ce toată lumea consideră a fi perfect legal si moral nu este atacat de sistemul mondial, aceasta ar trebui să îi facă pe oameni să îşi pună întrebări.

Învăţământul la domiciliu şi alte activităţi cu scop benefic pentru copii au fost într-un mod malefic atacate şi ridiculizate de mass-media. De ce Disney a rămas totuşi neatins? Programul social America’s Most Wanted are un număr mare de documente despre copiii care au fost răpiţi în timp ce vizitau Parcurile de Distracţii Disney.



Programe de control mental

În 1955, Walt Disney a creat emisiunea Clubul Mickey Mouse, ce putea fi urmărită cinci zile pe săptămână, de obicei la ora la care copiii se întorceau de la şcoală. În această emisiune, 24 de copii îl însoţeau pe Mickey Mouse dansând, cântând şi jucându-se.

Clubul lui Mickey Mouse adora acele pălăriuţe cu urechi de şoarece.

Începând din anii ’50, aproape toţi copii care urmăreau emisiunea îşi doreau propriile lor „Urechi de şoarece” şi îşi doreau să devină un „Mouseketeer” adică un „muşchetar şoarece”.

Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler susţin în lucrarea lor „Deeper Insights into the Illuminati Formula” că, de fapt, Clubul Mickey Mouse este, pe lângă o emisiune la televizor, un program în care se aplică tehnici de control mental asupra copiilor.

„Printre celebrităţile care au fost programate mental în cadrul acestor grupuri de «mousketeers» se numără: Britney Spears, Lindsay Lohan, Justin Timberlake, Christina Aguilera.

Aceştia, deşi prezentaţi de către mass-media drept staruri şi luaţi drept modele de comportament de către tineri, nu sunt decât nişte biete fiinţe umane care au devenit marionete fără voia lor şi care suferă cumplit căci nu au absolut deloc o viaţă a lor sau posibilitatea de a alege ce e bun sau rău. Un exemplu în această privinţă îl constituie încercarea lui Britney Spears de acum câţiva ani de a se revolta împotriva acestui control abuziv.

Se spune că pe la 30 de ani, aceste victime pot avea tentative de a scăpa de sub programul impus până atunci. Toate ziarele de pe mapamond au prezentat ştirea cum că Britney «a luat-o razna», s-a tuns cheală în timp ce striga că vrea ca nimeni să nu o mai atingă.

Apoi ea a fost internată într-o clinică de dezintoxicare, unde şi-a scris pe frunte numărul 666, afirmând că este Antichristul spunând că nu mai vrea să nască monştri. La acea dată, ea avea deja doi copii, iar aceştia intraseră în acelaşi program de control mental ca şi ea.

De îndată ce înţelegem modul de programare mentală, este suficient să ne uităm, de exemplu, la producţia TV «Aventuri în Ţara Minunilor», care este transmisă în fiecare dimineaţă, pentru a ne putea convinge de acţiunea criminală de «mind-control» a lui Disney.

În doar câteva minute, într-o dimineaţă, am putut vedea un iepure alb «creând o lume în capul tău» cu un inel – citatul este exact cum era în show! – am privit-o pe Alice trecând prin oglinzi (simbolismul oglinzii este des folosit în tehnicile de mind-control), l-am privit pe Iepurele Alb (care nu este altcineva decât programatorul) citind dintr-o carte unei fetiţe, iar apoi am ascultat mesajul emisiunii: «Iepurele Alb este singura ta şansă!».

Multiplele alter-ego-uri ale sclavilor «iluminaţi», care sunt menite pentru spionaj, şantaj, seducţie, asasinare, sunt programate să trăiască într-o lume de fantezie, de miraj. Ei niciodată nu au priză pe realitatea înconjurătoare. O mare parte din acest tip de programare mentală se realizează la Disneyland,” susţine Fritz Springmeier.

Brice Taylor, una dintre victimele controlate mental, supravieţuitoare a programului MKULTRA, care a avut norocul să îşi recapete amintirile datorită unui accident de maşină şi a multor ani de şedinţe de psihoterapie povesteşte în cartea sa,

„Thanks For the Memories” – „Mulţumesc pentru amintiri”, cum de multe ori a fost dusă la Disneyland. Tot ea afirmă că programatorii ei erau Bob Hope şi Henry Kissinger şi că pe parcursul a zeci de ani ea a fost folosită drept sclavă sexuală prezidenţială şi „computer personal”.

Bob Hope împreună cu alţi masoni importanţi au participat la „Marea deschidere a Lumii Disney”, pe 29 octombrie 1971.

Warren Beatty a jucat împreună cu Madonna în filmul „Dick Tracy”, produs de studiourile Disney. Filmul Dick Tracy foloseşte culoarea într-un anumit mod specific tehnicilor de programare mentală prin culori.

Anumiţi sclavi mentali complet „programaţi” au anumite programe, setate după acest film, pentru a găsi şi elimina ţinte (adică oameni).

Sora lui Beatty este faimoasa Shirley MacLaine, care a fost folosită de către CIA drept sclav sexual. Numele său adoptiv MacLaine, presupus a fi numele de fată al mamei ei, nu este altceva decât un semn al oraşului McLain, acolo unde agenţii CIA au programat-o.

Este o cunoştinţă apropiată a satanistului Stephen Nance.

Shirley Temple Black (Shirley „Templul Negru”) este faimoasa fetiţă care a jucat în producţiile cinemato-grafice Disney. Ea a făcut parte din comitetul de directori al corporaţiei Disney între anii 1974-1975.

Filmele ei au fost printre primele folosite ca tehnici de programare, la începutul anilor ‘40 şi ‘50.

S-a căsătorit cu un personaj ce făcea parte din elita din San Francisco, pe nume Charles A. Black. Shirley a reprezentat SUA la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din 1969 şi a fost decorată cu Crucea de Malta.

Shirley a arătat semne că ar putea fi unul dintre copiii „iluminaţi” controlaţi mental, care sunt „protejaţi şi susţinuţi” de elita mondială.

Interesul lui Walt Disney pentru copii nu era atât de altruist pe cât părea la prima vedere. Walt i-a instruit pe copii să îl numească „Unchiul Walt”. Cei care cunosc metodele de control a minţii ştiu că programatorii sunt numiţi în mod obişnuit cu apelativul „Unchiul” de către victimele lor.

În cartea sa „Hollywood Babylon 2”, Kenneth Anger, „naşul” cinematografiei experimentale de la Hollywod, scriitor şi magician negru, susţine că Disney era pedofil: „Angajaţii au spus că şeful lor, Walt Disney, se pare că s-a îndrăgostit de băiat.

Această afirmaţie este totuşi demnă de luat în seamă…”. Faimosul actor copil Bobby Driscoll, care are propria sa „stea a faimei” pe celebrul bulevard din Hollywood este copilul de care era atras Walt. Acesta era un băieţel foarte talentat, frumuşel şi inteligent, care a jucat în cel puţin două filme faimoase a lui Disney



„Cântecul Sudului” şi „Insula Comorilor”.

De asemenea, vocea lui Bobby fusese folosită pentru Peter Pan, care era un alter-ego al său (tehnicile de mind-control sunt bazate pe fragmentarea personalităţii victimei). Oare Disney l-a ajutat sau a abuzat de acest copil? Dacă într-adevăr Disney era atât de „curat” şi atmosfera de la studiouri atât de minunată şi inocentă, iar acest mic actor avea toate şansele să reuşească în viaţă cu mult succes, de ce Bobby a devenit dependent de metamfetamină la numai 17 ani şi a murit apoi câţiva ani mai târziu?

De ce talentul său recunoscut de toată lumea şi cariera sa începută de mic nu l-au condus la ceva pozitiv, la o viaţă plină de realizări şi împliniri?

Compania a avut în mod repetat probleme cu autorităţile, deoarece a angajat mai mulţi indivizi, cunoscând faptul că aceştia fuseseră condamnaţi pentru pedofilie. Numeroase cazuri de angajaţi ai parcurilor tematice Disney au fost subiectul unor arestări, chiar repetate, al căror motiv au fost atacurile de natură sexuală si pornografia infantilă.

Chiar şi unul din vicepreşedinţii companiei, Patrick Naughton, a fost arestat în anul1999 de către FBI pentru tentativa de corupere a unei fetiţe de 13 ani. Toate aceste cazuri au fost bine ,,îngropate” de către reţeaua de ştiri ABC News, companie TV deţinută de Disney.



Disney este unul dintre principalii responsabili de pervertirea Americii

Fritz Springmeier este unul dintre cei mai bine informaţi oameni la ora actuală cu privire la liniile genealogice ale „iluminaţilor” şi tehnicile pe care „iluminaţii” le folosesc pentru a crea sclavi controlaţi mental.

El a scris cărţi pe acest subiect, împreună cu fostul programator iluminat Cisco Wheeler, ce conţin detalii foarte riguroase şi sunt foarte exacte. El a ţinut o conferinţă despre „iluminaţi” în anul 1998 la Granada Forum, care a fost considerată cea mai bună şi exactă prezentare pe această temă.

Iată concluzia sa zguduitoare cu privire la Disney: „După îndelungi cercetări pe care le-am desfăşurat, nu mai există acum niciun dubiu pentru mine că Disney (atât personalitatea care a fost, împreună cu filmele şi parcurile de distracţii) a contribuit foarte mult la prăbuşirea Americii, dincolo de faţada bogat ornamentată şi colorată pe care o avea şi o are chiar şi în prezent.

După ce am început să primesc rapoarte de la victimele asupra cărora «iluminaţii» şi-au aplicat tehnicile de control mental, cu privire la faptul că Walt Disney ar fi avut un rol important în programarea lor, am fost deschis către aceste relatări, dar în acelaşi timp mi-am propus să găsesc dovezi tangibile.

Din punctul meu de vedere, Disney este unul dintre principalii responsabili de pervertirea Americii. Această expunere asupra lui Disney este fără îndoială una dintre cele mai obiective care au fost făcute până acum.

Sunt sătul să aud cum îl prezintă creştinii din America pe Disney, ca fiind un model de sfinţenie.

Deşi creştinii ar fi trebuit să îşi dea seama de adevăr, totuşi ei au fost înşelaţi de imensa mascaradă a lui Disney. Şi le servesc aproape zilnic copiilor lor o porţie considerabilă de ocultism şi vrăjitorie, deoarece au fost programaţi mental să îl considere pe Disney drept unul dintre cele mai bune produse ale Americii, drept împlinirea visului american.

Mulţi dintre cei care au dorit să facă publice faptele lui Disney au fost opriţi înainte să poată publica vreo carte. Aceştia au trebuit să se confrunte cu serioase atacuri personale şi au trebuit să facă faţă şi să lupte împotriva campaniilor publice plătite de Disney.

Puterea pe care o deţine Disney, mai bine spus puterea celor care se află în spatele acestei industrii Disney, i-a speriat pe majoritatea celor care au vrut să facă dezvăluiri. Dar este necesar să vorbească cineva şi pentru victimele acestor maşinaţii oculte.”

Eva Teodorescu

PRELUARE DE PE SURSA: http://piatza.net/tehnicile-de-programare-mentala-din-spatele-walt-disney/