Vom fi o sursa media neconventionala, din care sa aflati despre adevaruri deranjante, mistere si secrete ancestrale ale omenirii, ocultate de cei ce inca ne conduc. E timpul sa ne trezim din letargie si sa ne realizam cu adevarat menirea!Nu suntem oameni cu traire spirituala, ci Spirite cu existenta umana. Pentru dezvoltarea si promovarea acestui blog, rugam cititorii sa recomande lectura blogului cat mai multor cititori.
”Când voi cadea prada spaimei si groazei eu Îl voi binecuvanta. Când ma voi afla la ananghie, Îl voi preamari. Si când El ma va salva, voi striga de bucurie. ”(Manuscrisele de la Marea Moarta)
În lumea aceasta, necazuri veti avea, dar întrazniti, Eu am biruit lumea.(Sfânta Scriptura)
Fiecare lucru ce ţi se întâmplă în viaţă este o parte din experienţa legată de Dumnezeu. Uneori tragediile se transformă în binecuvântări neaşteptate. A-ţi auzit oameni care spun: Mulţumesc Lui Dumnezeu pentru lecţia pe care am primit-o, ea m-a ajutat să mă trezesc şi să-mi găsesc scopul în această viaţă. Uneori ceea ce vă este luat, e de fapt cel mai mare dar, deoarece vă împinge înainte, spre evoluţia spirituală. Durerea este un mare egalizator. Ea ne aşează pe toţi în genuchi, ne face mai umili şi mai sensibili la nevoile celorlalţi. Fără durere nu există dezvoltare spirituală.
Să păstrăm iubirea faţă de Dumnezeu indiferent ce ni s-a întâmplat şi să nu învinuim pe nimeni niciodată. În tot ceea ce se întâmplă să vedem voinţa Divină. Ştiinţa de a primi în orice secundă pierderea fericirii omeneşti, aspirând în acel moment spre Divin, reprezintă posibilitatea unei evoluţii spirituale normale.
Dacă noi nu ştim să pierdem, atunci suntem privaţi de posibilitatea de a dobândi. Orice boală pe care o primim de la soartă constituie zălogul fericirii viitoare. Cu cât un om este mai perfect cu atât îi vine mai greu să suporte înjosirea sau pierderea şi devine mai agresiv. În final, el cade răpus de un puternic program de autodistrugere. Ori de câte ori intervenim în ordinea firească a lucrurilor apare suferinţa. Îndată ce nu mai intervenim suferinţa încetează. Noi suntem creatorii fericirii sau a nefericirii noastre.
Cu cât există în subconştientul dvs. mai multă iubire cu atât suntem mai uniţi cu Dumnezeu. În acest caz, orice încercare de a vă conduce şi de a vă influenţa înseamnă o agresiune la adresa Lui Dumnezeu şi cu cât va fi mai puternic agresorul, cu atât va fi mai periculos pentru el. Un rău făcut cândva de om nu se pierde niciodată, el se cuibăreşte în subconştient şi, mai devreme sau mai târziu, răbufneşte în exterior şi, adesea, se îndreaptă spre cei care ne sunt alături şi pe care noi îi iubim cel mai mult. Sentimentele şi trăirile negative, pătrunzând în subconştient, nu mai pot fi controlate de om şi, întrucât sănătatea fizică este strâns legată de subconştient, apar anumite porniri greu de controlat. Apare astfel o influenţă a subconştientului asupra tuturor sistemelor de autoreglare fiziologică şi psihică.
“Cea mai comună metodă de reeducare, folosită atât de comunişti, cât şi de stăpânitorii de azi, de altfel aceiaşi securişti doar cu altă pălărie, este metoda şedinţelor. Înainte erau şedinţele de partid, acum sunt şedinţe culturale sau simpozioane…Dar se fac studii de martirologie tot în hoteluri, tot cu străini, al căror neam a torturat pe martirii noştri. Străinul îşi expune teoria lui bagatelizantă, românul nostru râde şi în felul acesta ne batem joc de suferinţa unui neam întreg. Dacă nu trăieşti martirologia este ca şi cum te-ai duce la apă şi te întorci cu găleata goală. Martirologia nu se face în laborator şi în eprubetă, ci prin trăire. Păi cum să se pogoare harul lui Dumnezeu cu mâinile în sân şi cu ţigara în gură? Pentru ei, acest martiriu este un parfum ortodox. Aceasta este o blasfemie la adresa suferinţei. În timp ce ei şi-au jertfit viaţa lor, au stat îngheţaţi în celular, înfometaţi, maltrataţi şi câte şi mai câte metode de tortură, din care Harul lui Dumnezeu pe mulţi i-a scos nevătămaţi.”
Părintele Justin Pârvu: Trăim într-un veac al minciunii şi al înşelării
Părinte, spuneaţi că trăim într-un lagăr electronic, chiar dacă noi nu sesizăm şi încă avem impresia că suntem liberi, într-o societate democratică. Credeţi că este vreo diferenţă între acest lagăr şi cel comunist?
Dragii mei, nu este nicio diferenţă. Că este comunism sau neocomunism, că este sub Ceauşescu, sau sub Iliescu, sau sub oricare alt x-ulescu, prizonierul tot prizonier rămâne. De aici putem vedea noi arta şi dibăcia la care au ajuns aceşti stăpâni ai lumii, după cum au reuşit sa transpună în minţile noastre comunismul drept democraţie, cenzura drept libertate, încât au ajuns să desăvârşească această artă demonică, arta minciunii; trăim într-un veac al minciunii şi al înşelării, încât nimic nu mai e autentic, nici noi, ca persoane, nici plantele sau hrana pe care le consumăm, toate sunt modificate şi nefireşti. Se lucrează cu informarea şi dezinformarea în aşa grad, încât nici tu nu mai ştii care este partea reală a lucrurilor. Ca să distingi azi adevărul de minciună e greu şi pentru oamenii duhovniceşti şi cât de cât aşezaţi; este nevoie de o mare atenţie şi trezvie, să ne cunoaştem inamicul ce ne stă înainte. Este însuşi tatăl minciunii şi îşi adună în laboratorul minciunii toate uneltele acestea prin care lucrează şi pe care le compromite neîncetat. Ei folosesc astfel de tehnici pentru un scop foarte important – să inducă confuzia –, aceasta este o armă importantă a sionismului internaţional. Prin îndoială şi confuzie anulezi tot, chiar orice fundament care a stat la baza unei civilizaţii. Adică este o descompunere şi morală, şi spirituală a omului, încât el nu mai există ca fiinţă umană; este o depersonalizare a fiinţei umane. Acesta a fost de altfel şi scopul lor, de a aduce omenirea într-un stadiu de neîncredere. Diavolul, vrăjmaşul de moarte al omului, a reuşit să îl dezmoştenească pe om de toate calităţile cu care a fost înzestrat în rai.
Dar cum poate reuşi fără voia noastră?
Păi, desigur că prin voia noastră; prin neascultarea noastră de poruncile lui Dumnezeu, am lăsat portiţe deschise pentru tatăl minciunii. Cine mai ţine azi seama pentru ce înălţime duhovnicească am fost creaţi şi de ce bogăţie ne facem lipsiţi prin neascultarea noastră? Cine mai ascultă de sfaturile Părinţilor Bisericii? Dacă nu suntem într-un rost duhovnicesc, nu ne aflăm pe o axă bună. Degeaba avem noi raţiuni drepte şi logice, dacă nu îşi au rostul duhovnicesc, sunt fără valoare; nu eşti acoperit de har. Discernământul este sarea Harului dumnezeiesc. Ei amestecă lucrurile şi prezintă unele informaţii reale, unele false, astfel încât să ne slăbească puterea de a discerne. Acesta este, de altfel, scopul lor demonic.
Dacă ajungi să fii prizonierul unei reeducări a minţii, cum reuşeşti să mai evadezi?
Cea mai comună metodă de reeducare, folosită atât de comunişti, cât şi de stăpânitorii de azi, de altfel aceiaşi securişti doar cu altă pălărie, este metoda şedinţelor. Înainte erau şedinţele de partid, acum sunt şedinţe culturale sau simpozioane. În momentul în care a intrat în presa aceasta a şedinţelor şi a strângerilor de mâini, omul începe deja să aibă îndoieli şi să renunţe la crezul său de o viaţă şi astfel să îmbrăţişeze doctrina partidului. Nu deodată. Azi, mâine, poimâine, încet-încet, începe să îşi facă loc în suflet schimbarea concepţiilor pe care le aveai şi aşa toată ciocăneala asta a lor are până la urmă un rezultat pozitiv pentru ei, chiar dacă la început pare o tactică banală.
Ei conduc lumea din umbră, cu un nucleu de oameni, o elită a întunericului şi a răutăţii. Şi noi, dacă am crea o elită duhovnicească am mai putea realiza ceva şi să le stăm împotrivă.
Mai e posibil aşa ceva, când frâiele naţiunii noastre sunt în mâinile altora?
România la ora actuală nu mai este condusă de români, ci de străini, în special evrei şi unguri, care au găsit în ţara noastră o gazdă plăcută din toate punctele de vedere; din punct de vedere economic, dar şi din punct de vedere al laşităţii românului. Îţi dă şi papucul din picioare, numai să îl laşi în pace acolo să trăiască liniştit în noroiul şi în greutatea lui. Şi în special aici în Moldova, mai aproape de Răsărit, este o invazie de evrei, ca astfel să poată avea ei un atu în privinţa succesului lor iudaic, să poată avea trecere din zona Occidentului spre Răsărit. Pentru că toate mişcările politice şi teritoriale nu sunt altceva decât un interes viu pentru viitorul lor, nu un viitor de 10-15 ani, ci un viitor cu o perspectivă şi de peste 50 de ani, viitor pe care să-l aibă la îndemână şi să îl pună la dispoziţia neamului lor, spre realizarea unui guvern unic mondial.
Citeam într-o carte câteva metode de manipulare evreieşti. Primul secret sionist este să deruteze cu zvonul opinia publică. Al doilea secret: a înmulţi aşa de tare defectele poporului, obişnuinţele, pasiunile, relaţiile vieţii în comun încât să nu se mai înţeleagă unii cu alţii. Iată rostul minciunii evreieşti.
Şi care credeţi că ar fi rolul ungurilor la noi în ţară de ocupă funcţii atât de importante în fiecare guvernare?
La noi în ţară au condus şi vor conduce minorităţile. Dar nu numai la noi în ţară, toate conducerile mari ale lumii sunt dirijate tot de minorităţi. Ruşii, de pildă, sunt conduşi în cea mai mare parte de evrei. Americanii, tot de evrei. Pentru că aceste două imperii mari pe care se bazează sunt forţa lor militară. Mafia masonică ţine Rusia şi America aşa, faţă în faţă – când prieteni, când duşmani, când binevoitori, când răuvoitori, când în cântece frăţeşti, când în cântece duşmăneşti. Dacă ai să găseşti nişte români puşi în guvern, aceia sunt la ministerele cele mai neînsemnate, la ape, în agricultură, pe la aviaţie. Ungurii niciodată nu ne-au putut avea în sufletul lor şi nici nu ne vor avea, pentru că e ura acestei rase mongole împotriva rasei latine. Dacă am avea nişte oameni de jertfă, poate am avea şi altă soartă, dar bineînţeles că aceşti oameni sunt repede lichidaţi sau intimidaţi. Şi cei care ar mai putea face ceva sunt de altfel oameni foarte obosiţi, fiind suprasolicitaţi. Asta face parte tot din planul lor, să obosească naţia în aşa fel încât să nu mai poată gândi limpede şi să doarmă în momentele cele mai importante. În parlament, de pildă, vorbeşte unul, ceilalţi sforăie. Şi apoi se întreabă oare când o fi trecut legea cutare? Şi ajung să banalizeze lucrurile de vârf.
Asistăm acum la o demascare a masonilor şi a societăţilor masonice şi ei înşişi încep să îşi facă lucrările cunoscute. Cum se explică aceasta?
Păi, la ce să mai stea ascunşi, dacă şi-au atins ţelul? Acum conduc lumea şi mai trebuie şi să ni le închinăm. Acum nu mai au niciun secret.
Spuneaţi mai devreme de şedinţele de partid care au rostul de a ne reeduca. Acelaşi lucru este valabil şi pentru întrunirile ecumeniste? Adică se poate întâmpla ca să participi iniţial la aceste întruniri cu intenţii bune, şi să ajungi să te trezeşti ecumenist?
Păi ei asta şi urmăresc, aici e şi înşelătoria. Îţi prezintă lucrurile cu înşelăciune, ca şi cum ei ar fi doritori de pace şi plini de iubire, dar în spate se ascunde dorinţa demonică, supusă sistemului politic, de a denatura adevărul, de a-ţi perverti credinţa. Nimic nu se începe fără reuşită. Dacă din planul sionist au făcut parte aceste întruniri ecumeniste, asta înseamnă că ele au şi un scop precis, pe care, de altfel, îl vor şi atinge. Ei întâi fac pacea şi după aceea războiul. Totul este foarte calculat cu câteva decenii înainte. La ora actuală este o lucrare mare de înşelăciune. Aşa cum pescarul, de pildă, la pescuit are o scânteie mică acolo, deasupra apei, care pluteşte; peştele o vede şi vine repede din adânc să prindă momeala, şi este prins. Dacă într-adevăr ar avea nişte scopuri sincere şi nobile aceste adunări ecumeniste, nu s-ar întruni în hotelurile cele mai luxoase sau în locurile cele mai pline de erezii şi păgânisme. Noi cunoaştem cele şapte soboare ecumenice, aceste sinoade erau în puterea harului lui Dumnezeu. Făceau privegheri îndelungi, cu post şi nevoinţă, liturghie, şi abia apoi se făcea conferinţa comună, unde dezbăteau toate problemele. Pentru întâlnirile acestea erau alese locurile dintre cele mai simple, cele mai modeste, cu încărcătură duhovnicească. Pentru că se adunau acolo să vorbească în cinstea suferinţelor, în cinstea chinurilor şi a necazurilor prin care au trecut generaţiile acestea. Păi noi, dacă ne pregătim cu maşini de lux, la viteză maximă, în hotelurile cele mai alese, cu ce respect ne apropiem de jertfa aceasta? Evreii însă ştiu cum. Nu aţi văzut cum se bat evreii cu capul de Zidul Plângerii!? Păi ei ştiu să îşi cinstească înaintaşii mai degrabă decât ne cinstim noi sfinţii. Bat acolo ca berbecii în zidul acela, desigur un act primitiv, dar aşa primitiv cum este, acela stă la baza adevărului iudaic şi întreţine respectul şi evlavia. Noi îndată punem mâinile în buzunar şi trecem cu uşurinţă peste tradiţie, peste bogăţia istorică şi culturală a Bisericii şi a neamului, că nu ne pasă nouă – noi trăim acum alte vremuri, altă conjunctură, noi suntem oameni „deştepţi”, „evoluăm” altfel şi, de fapt, ne deformăm.
Toată această falsitate care a apărut în lumea noastră nu are alt scop decât să stânjenească şi să submineze toată tradiţia şi convingerile unui neam.
Şi noi, când facem o comemorare a martirilor noştri, să o facem în aşa fel încât să insufli un respect faţă de eroi, martiri, mărturisitori; nu trebuie compromisă jertfa şi lucrarea lor, amestecând-o cu tot felul de teorii mizere ale străinilor, atâta timp cât toată viaţa lor ei (evreii) au urât tot ce a fost valoros în ţara noastră. Dar se fac studii de martirologie tot în hoteluri, tot cu străini, al căror neam a torturat pe martirii noştri. Străinul îşi expune teoria lui bagatelizantă, românul nostru râde şi în felul acesta ne batem joc de suferinţa unui neam întreg. Dacă nu trăieşti martirologia este ca şi cum te-ai duce la apă şi te întorci cu găleata goală. Martirologia nu se face în laborator şi în eprubetă, ci prin trăire. Păi cum să se pogoare harul lui Dumnezeu cu mâinile în sân şi cu ţigara în gură? Pentru ei, acest martiriu este un parfum ortodox. Aceasta este o blasfemie la adresa suferinţei. În timp ce ei şi-au jertfit viaţa lor, au stat îngheţaţi în celular, înfometaţi, maltrataţi şi câte şi mai câte metode de tortură, din care Harul lui Dumnezeu pe mulţi i-a scos nevătămaţi.
La astfel de înşelare şi minciună cum trebuie să reacţionăm?
Trebuie să reacţionăm, măi, cât mai „latin”, pentru că latinul nu contemplă apa care se duce la vale, şi în urma lui e prăpădul. Latinul acţionează. Cu toţii avem mare vină, pentru că nu ne facem datoria la timp. Fiecare poate şi e dator să contribuie cu ceva ca să scoată din noroiul acesta al străinilor şi ereticilor adevărul la suprafaţă. Măcar un paraclis să ne silim să facem şi noi, o metanie bătută din neputinţa noastră. Noi nu trebuie să căutăm soluţii lumeşti, dar fiecare să mărturisească şi să lucreze după putere la locul în care este, şi Domnul va da soluţia; Domnul este cel care aduce roadele şi El le rânduieşte pe toate, noi numai să ne aflăm lucrând ţarina şi ogorul. Izbânda e a lui Dumnezeu, nu a oamenilor.
Este nevoie de un număr mare de rugători, astfel încât să se simtă puterea rugăciunii şi să ardă planurile antihriştilor.
Dar în acelaşi timp este un pericol şi de-a dreapta, de a cădea în zelotismul imatur care să ne conducă la schisme sau alte rătăciri, după cum ştim că a procedat Părintele Nichita de la mănăstirea Brâncoveni, despre care se tot discută… De acest pericol cum să ne păzim?
Este o încercare de a da o lovitură unităţii Bisericii noastre. Pentru că toate aceste atitudini extreme, care nu au altă finalitate decât fărâmiţarea în alte şi alte schisme, sunt lucrarea tot a securităţii, care şi-a infiltrat oamenii spre a realiza această dezbinare. Iar bieţii creştini naivi, sau creduli, cad în plasa lor. Dar ca să faci un astfel de act, este nevoie şi de puţină mândrie, să te crezi tu puţin mai special, vrednic de harul şi mântuirea lui Dumnezeu. Toate aceste biserici schismatice şi rătăcite pot reveni la Trupul Bisericii din care s-au desprins, doar atunci când capii lor îşi vor înmuia cerbicele şi se vor smeri să recunoască adevărul. Dar cum să îşi piardă ei scaunele şi autoritatea? Doar aşa am mai putea nădăjdui la o revenire a lor. Părintele Nichita era un duhovnic deosebit, care aduna oameni în jurul lui şi îi învăţa o conduită bună, dar uneori se poate ca şi din cauza mândriei să aluneci. Mai greu este că după tine se duc valuri şi valuri de ucenici, şi te faci pricină şi începătură a căderii şi altor suflete. Încrederea în propriile forţe şi propriile cunoştinţe mereu a dat greş. Părintele Nichita este victimă a propriei sale înşelări. Ce înseamnă a minţi? A te ascunde în spatele unui adevăr. Şi atunci când stai cu spatele la adevăr, ce să mai vezi?
Cum să prindem puterea de a ne ruga atunci când suntem prigoniţi sau în cazul în care suntem victime ale unui control al minţii sau psihotronic?
Dacă noi am avea o stare de rugăciune cum se cuvine unui creştin, am avea puterea să întoarcem răul spre bine. Să facem din ţara asta un Canaan de rugăciune. Iar dacă vom avea smerenie, Dumnezeu ne va învrednici şi de darul rugăciunii care să ridice solzii de pe ochii minţii. Dar o smerenie îmbrăcată în haina demnităţii, o smerenie nesupusă potrivnicilor lui Hristos, aceasta ne va acoperi şi vom trece prin cuptorul cel de foc al ispitelor nevătămaţi.
Marea Britanie a ordonat ambasadelor să fie pregătite să ajute expaţii britanici din statele Eurozonei pentru momentul în care euro s-ar prăbuşi şi ar urma revolte violente. E doar o chestiune de timp până când se va întâmpla, declară un înalt oficial pentru “Telegraph”, potrivit Adevărul.
Ministerul de Externe britanic a trimis circulare ambasadelor sale din Eurozonă, prin care le cere să îşi facă planuri de acum pentru momentul în care moneda euro s-ar prăbuşi. Reprezentanţele diplomatice britanice vor trebui să fie capabile să ajute de urgenţă cetăţenii britanici din aceste state, relatează “Telegraph”.
Avertizarea vine în contextul adâncirii crizei, cu Spania şi Italia care nu mai reuşesc să se împrumute pe pieţele externe decât la preţuri exorbitante, imposibil de susţinut.
Diplomaţii britanici sunt avertizaţi că prăbuşirea euro devine din ce în ce mai plauzibilă şi că ar trebui să fie pregătiţi de eventuale colapsuri ale sistemelor bancare din anumite state şi chiar de revolte. Ţinând cont de ce s-a întâmplat în Grecia şi în Italia – proteste extrem de violente şi bănci atacate – Ministerul de Externe britanic consideră că acelaşi scenariu s-ar putea repeta şi în alte state ale Eurozonei.
Ambasadele trebuie să fie pregătite să evacueze expaţii britanici, dar şi să îi ajute financiar, în cazul în care, ca urmare a unui colaps financiar al statului unde se află, aceştia nu ar mai avea acces la propriile conturi.
Ministerul de Finanţe britanic confirmase la începutul lunii că Marea Britanie îşi face planuri de urgenţă pentru a putea contracara consecinţele eventualei prăbuşiri a monedei europene.
Totul e acum o chestiune de timp. “E în interesul nostru că ei (n.r. – oficialii din Eurozonă) mai încearcă să câştige timp pentru că asta ne dp timp şi nouă să ne pregătim”, a declarat un înalt oficial guvernamental pentru cotidianul britanic.
Îngrijorările ţin în special de Italia şi de Spania, ale căror randamente (dobânzi la obligaţiuni) cresc continuu, mărind costurile la care se împrumută aceste state. Noul guvern de la Roma al lui Mario Monti va trebui să găsească până la sfârşitul lui ianuarie 30 de miliarde de euro pentru partea din datorie care ajunge la scadenţă.
Sâmbătă, guvernul italian a declarat că premierul Monti a apreciat, la întâlnirea cu cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, că un colaps al Italiei “va însemna inevitabil sfârşitul euro”.
Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, planifică mai multe măsuri drastice, inclusiv un nou şi rapid Pact de Stabilitate, pentru combaterea crizei datoriilor suverane din zona euro, potrvit publicaţiei Welt am Sonntag, citate de Adevărul.
Ziarul a raportat duminică, înainte de publicare, că dacă este necesar Germania şi Franţa sunt gata să se li se alăture un număr de ţări, care să fie de accord cu disciplina bugetară dură.
Raportul, care repetă analiza Reuters prezentată vineri la Bruxelles, citează surse din guvernul german care au spus că planul de combatere a crizei ar putea fi, eventual, anunţat de Merkel şi Sarkozy, săptămâna următoare.
Deoarece ar lua prea mult timp pentru a schimba tratatele Uniunii Europene, ţările din zona euro trebuie să evite întârzierile prin acceptarea unui nou plan de stabilitate, care ar putea fi implementat la începutul anului 2012, se mai arată în raport.
Ar putea fi similar cu acordul Schengen, care permite călătoriile transfrontaliere fără probleme pentru cetăţenii din ţările care iau parte. În ţările în care ar putea fi adoptat Planul de Stabilitate, va fi un tratat scris cu reguli stricte, în ceea ce priveşte regulile deficitului şi controlul asupra bugetelor naţionale.
Banca Central Europeană(BCE) trebuie să lupte mai mult pentru a combate criza din zona euro. BCE este independentă şi de aceea guvernele nu îi pot spune ce să facă. Dar aşteptările din parte BCE sunt clare, a mai scris Welt am Sonntag.
“Pe baza acestor măsuri, ar trebui să existe o majoritate în cadrul BCE, pentru o intervenţie mai puternică pe pieţele de capital ”, potrivit Welt am Sonntag. Publicaţia a mai citat un reprezentant al BCE : “În cazul în care politicieni sunt de acord în privinţa unui pas hotărâtor, BCE va sări imediat în ajutor”.
Vineri în Bruxelles, reprezentanţii zonei euro au spus că o simplă apăsare de către ţările din zona euro spre integrarea fiscală foarte strânsă, ar putea da BCE spaţiul necesar pentru o intensifica achiziţiile de obligaţiuni din zona euro şi pentru a stabiliza pieţele.
Un fost şef al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), economistul francez Jacques Attali, avertizează că moneda unică europeană s-ar putea prăbuşi până de Crăciun dacă la nivelul UE nu se vor lua măsuri adecvate împotriva crizei.
În opinia lui Attali, considerat unul dintre ideologii globalizării, pentru a preveni colapsul monedei unice este necesar ca BCE să cumpere obligaţiuni guvernamentale ale ţărilor din zona euro aflate în criză. Acestea ar urma să fie private de o parte din suveranitatea financiară prin instituirea unui control supranaţional asupra bugetului şi amendarea corespunzătoare a legislaţiei UE.
„Întrebarea dominantă în prezent este dacă moneda euro va continua să existe şi după sărbătorile de Crăciun. Există o singură şansă din două ca moneda unică să reziste după această dată, sau cel puţin să fie angrenată în procesul care duce la colaps“, a afirmat el, într-o declaraţie pentru un post de radio din Bruxelles, preluată de agenţia rusă de presă Ria Novosti.
O soluţie: ieşirea Greciei din zona euro
La rândul său, parlamentarul european Derk Yan Eppink susține că ieșirea Greciei din zona euro ar putea reprezenta o soluție pentru criza datoriilor din Europa. Dacă această măsură nu va fi luată, Yan Eppink crede că poate să urmeze colapsul monedei unice.
“Uneori mă întreb dacă fie situația se va rezolva, Grecia părăsind zona euro, fie, dacă Grecia nu iese din zona euro, situația se va înrăutăți până în punctul în care, de exemplu, Germania, Olanda, Finlanda și Austria vor spune “ok, noi vom ieși din zona euro”. Și atunci vom avea o prăbușire completă a zonei euro. Desigur, acest lucru nu e ceva ce s-ar putea întâmpla mâine, dar poate fi unul dintre scenariile pe care trebuie să le avem în vedere”, spus parlamentarul european.
Nici Italia nu se simte tocmai bine
O altă ţară europeană care dă multe bătăi de cap liderilor europeni este Italia. O prăbuşire a economiei italiene ar însemna moartea euro. Atât preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, cât şi cancelarul german, Angela Merkel, şi-au reafirmat ieri “sprijinul pentru Italia”, declarând că sunt conştienţi că o prăbuşire a Italiei va conduce inevitabil la sfârşitul zonei euro, ceea ce va implica o stagnare în procesul de integrare europeană cu consecinţe imprevizibile”, arată un comunicat al guvernului italian, citat de agenţia AFP.
Autorităţile de peste Ocean au recomandat unor bănci americane să-şi reducă expunerea la zona euro.
Acum, băncile îşi fac planuri de urgenţă pentru a nu fi luate prin surprindere dacă euro se va prăbuşi, reiese din editorialul publicat azi de „The New York Times“.
Editorialul prezintă situaţia din Europa şi conturează un scenariu în care principalele instituţii internaţionale de credit se pregătesc pentru impactul unui „default generalizat“ în zona euro.
„Nu trebuie să ignorăm perspectiva unei ieşiri dezordonate a unor ţări din zona euro“, afirmă un funcţionar al Autorităţii Serviciilor Financiare din Marea Britanie.
Criza, într-o etapă „mult mai periculoasă“
Potrivit editorialului din New York Times, bănci precum Merrill Lynch, Barclays Capital şi Nomura au lansat, în ultima perioadă, o serie de rapoarte care arată posibilitatea unui colaps al zonei euro. Spre exemplu, analiştii băncii japoneze Nomura spun că, în zona euro, criza financiară „a intrat într-o etapă mult mai periculoasă“, iar dacă Banca Centrală Europeană nu intervine pentru a ajuta acolo unde politicienii au eşuat, „un colaps al euro pare pentru moment mai probabil decât posibil“.
Şi englezii sunt pesimişti
Principalele instituţii financiare britanice, precum Royal Bank of Scotland, pregătesc planuri de urgenţă în cazul în care ceea ce este de negândit devine o realitate, au indicat autorităţile de supraveghere joi, se mai arată în editorialul cotidianului american.
Politicienii, hotărâţi să ţină în viaţă moneda unică
Cu toate acestea, băncile din ţările mari din zona euro, care au fost recent contaminate de criză, nu par să fie atât de agitate. Băncile din Franţa şi Italia nu elaborează planuri de rezervă, afirmă bancherii, pentru simplul motiv că au ajuns la concluzia că este imposibil ca euro să se prăbuşească. Liderii europeni s-au declarat în ultimele zile mai hotărâţi ca oricând să menţină moneda unică în viaţă, mai ales în perspectiva alegerilor celor mai importante, în Franţa în 2012 şi în Germania în 2013.
Comisarul UE pentru Afaceri Economice, Olli Rehn, a dat asigurări vineri, la Roma, că zona euro nu se va destrăma, subliniind că Italia va continua să joace un rol central.
“Nu văd cum s-ar putea destrăma zona euro”, a insistat Rehn într-o conferinţă de presă organizată după întâlnirea cu noul premier italian Mario Monti, subliniind că “nu există motive pentru speculaţii privind destrămarea zonei euro”.
“Italia este membră fondatoare a Uniunii Europene şi a zonei euro şi va rămâne parte centrală a euro şi în viitor”, adaugă el.
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german Angela Merkel l-au avertizat, joi, pe noul premier italian Mario Monti că “prăbuşirea economiei Italiei ar conduce inevitabil la sfârşitul monedei euro”, a anunţat Guvernul italian. Cei trei lideri europeni au participat joi la un mini-summit desfăşurat în oraşul francez Strasbourg.
Sarkozy şi Merkel au reafirmat susţinerea lor pentru Italia, “declarându-se conştienţi că o prăbuşire a economiei Italiei ar conduce inevitabil la sfârşitul euro, provocând o blocare a procesului de integrare europeană cu consecinţe imprevizibile”, conform unui comunicat al Guvernului italian.
În cursul întrevederii de joi, Sarkozy şi Merkel şi-au exprimat “încrederea” în Mario Monti şi “convingerea privind angajamentul Italiei în efortul comun destinat găsirii unor soluţii la grava criză financiară şi economică din zona euro”.
La rândul său, Monti a confimat obiectivul Italiei de a atinge echilibrul bugetar în 2013, dând asigurări că Roma va adopta rapid măsuri pentru relansarea creşterii economice.
Banca Angliei este pregătită să pompeze mai mulţi bani în economia slăbită în februarie, prin “quantitative easing”, adică să tipărească bani, a fost mesajul transmis de Martin Weale, membru al Comitetului de Politică Monetară al Băncii Angliei, potrivit Daily Telegraph.
El a declarat că, în cazul în care perspectivele economice nu se îmbunătăţesc, probabilitatea de extindere a programului de achiziţie a activelor, după încheierea celui actual, în trei luni, este tot mai mare. Dacă va exista o creştere economică mai puternică decât cea pe care Banca centrală o anticipează. iar inflaţia rămâne ridicată, Weale va fi pregătit să voteze pentru o înăsprire a politicii monetare
Ultima oară când Banca Naţională a Angliei a pornit tiparniţa de bani a fost în luna octombrie, când era clar că economia Marii Britanii va fi lovită de criza datoriilor din zona euro, măsura dorind să ajute economia ţării să iasă din starea de stagnare economică. Atunci, programul de relaxare monetară a fost extins la 275 miliarde lire sterline, de la 200 miliarde lire sterline, piaţa datoriilor fiind invadată de lichidităţi, program prin care se speră la o creştere a PIB-ului cu 0,5 procente.
Cu toate acestea, Martin Weale este de părere că economiei britanice îi va lua peste cinci ani să-şi revină la nivelul anterior recesiunii, actuala criză fiind cea mai lungă prin care a trecut Marea Britanie din anii ’20 încoace.
Din Vest, criza zonei euro se vede foarte apocaliptic (în cazul în care acest adjectiv suportă grad de comparație). Ultima și cea mai plastică exprimare a acestui lucru este cea mai recentă copertă a publicației economice The Economist, care se întreabă “Acesta este într-adevăr sfârșitul?”
Într-o tulburătoare analiză despre zona euro în care nu lipsesc termeni precum disaster, panics, bank failures, sau collapse, cei de The Economist, poate cea mai prestigioasă economică din lume, scriu că ruperea zonei euro ar înseamna o criză globală mult mai gravă decât cea din 2008-2009.
Alegerea pentru Merkel s-a luat deja
Cuvinte dure la adresa cancelarului german, Angela Merkel. Jurnaliștii The Economist fac o scurtă dar tranșantă analiză a poziției în care se află acum Angela Merkel, arătând că Banca Centrală și cancelarul german nu mai pot continua făcând un corp separat de restul și promițând salvarea euro.
“Dacă nu va face o alegere curând, cancelarul german va constata că alegerile s-au luat pentru ea”. Cu aceste cuvinte se încheie una dintre cele mai pesimiste analize ale publicației.
Time: Declinul şi căderea Europei
Nu este prima dată în acest an când o copertă a unei publicații stârnește reacții.
O ediţie a revistei Time din luna august trimite lumii un mesaj care face pielea de găină: Declinul şi căderea Europei.
Un bărbat îmbrăcat precum cei care au jefuit Londra, pe o stradă în flăcări. Dacă, în general, revista are o copertă diferită pentru fiecare continent, această ediţie are o temă şi o imagine unică.
“Uniunea sa economică se destramă, Londra este în flăcări, iar paretenerul său comercial care ieri era viabil este astăzi pra slab pentru a îi veni în ajutor sau pentru a ajuta euro. Spuneţi adio vechiului ordin”, explicau editorii alegerea făcută.
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german Angela Merkel l-au avertizat joi pe noul premier italian Mario Monti că “prăbuşirea economiei Italiei ar conduce inevitabil la sfârşitul monedei euro”, anunţă Guvernul italian, potrivit Mediafax.
Avertismentul franco-german a fost formulat ieri la mini-summit-ul desfăşurat în oraşul francez Strasbourg şi a fost anunţat de Roma azi, într-un moment dificil pentru economia italiană, care se confruntă iarăşi cu creşterea costurilor de creditare.
Italia a atras vineri de pe piaţă 8 miliarde euro prin vânzarea de obligaţiuni cu maturitatea la şase luni, reuşind să împrumute suma ţintită, însă la cea mai mare dobândă din august 1997, de 6,5%, aproape dublă faţă de randamentul de 3,5% acceptat la finele lunii octombrie.
Creşterea costurilor de împrumut are loc în ciuda eforturilor BCE, care cumpără obligaţiunile Italiei şi Spaniei de pe pieţe din august, încercând să împingă în jos dobânzile plătite de cele două ţări.
Dobânda obligaţiunilor italiene de referinţă, cu maturitatea la zece ani, a sărit la 7,3%, peste pragul considerat nesustenabil de mulţi economişti.
Sumele “par prohibitive, dar nu sunt, deşi situaţia a devenit ceva mai complicată, pentru că investitorii se tem de volatilitate”, a declarat săptămâna trecută Maria Cannata, director responsabil de datoria publică la Trezoreria Italiei.
Următoarea scadenţă semnificativă a Italiei va avea loc pe 1 februarie, când guvernul trebuie să răscumpere obligaţiuni de 26 miliarde euro vândute acum zece ani.
Astăzi s-a întâmplat ceea ce mulţi experţi economici şi propagandişti mediatici considerau absolut imposibil.
Criza a ajuns în “inima” Uniunii Europene. Germania a înregistrat prima licitaţie eşuată de obligaţiuni de stat, ceea ce a provocat un veritabil şoc atât în rândul politicienilor, cât şi al economiştilor germani.
O licitaţie eşuată este un vot de blam la adresa politicii economice germane şi va înmormânta o dată şi pentru totdeauna orice speranţă a ţărilor precum Italia, Spania şi Franţa de a fi salvate cu ajutorul Germaniei. Începând de astăzi, orice participant la pieţele financiare ştie că Germania se află pe lista ţărilor care au nevoie de ajutor şi nu mai este în măsură să ajute pe cineva.
Ce înseamnă o “licitaţie eşuată” şi de ce o “licitaţie eşuată” este un semn de rău augur pentru economia germană? Statele îşi finanţează deficitele bugetare şi îşi “rostogolesc” datoriile acumulate anterior prin vânzarea la licitaţii a obligaţiunilor de stat. Înainte de licitaţie, trezoreria sau ministerul de finanţe anunţă valoarea obligaţiunilor scoase la licitaţie şi parametrii obligaţiunilor scoase la vânzare: randamentul nominal, preţul nominal şi calendarul de plată a cupoanelor, adică a dobânzii. Băncile transmit ofertele de cumpărare şi, de obicei, valoarea pentru care se depun ofertele depăşeşte substanţial valoarea pachetului de obligaţiuni scoase la vânzare.
Raportul dintre valoarea cererii de obligaţiuni şi valoarea ofertei de obligaţiuni se numeşte “bid-to-cover ratio” şi este un indicator important al interesului investitorilor şi al încrederii acestora în forţa financiară a statului emitent. În mod normal, pentru o ţară cu rating investiţional de triplu A, acest raport trebuie să fie mai mare de 2, deşi în perioadele de glorie a economiilor vestice, acest raport depăşea 4, reflectând încrederea care exista faţă de stabilitatea financiară a statelor cu rating investiţional înalt. O licitaţie de obligaţiuni se consideră “eşuată” (“failed”) în condiţiile în care valoarea ofertelor depuse de potenţialii cumpărători este mai mică decât valoarea portofoliului scos la vânzare.
Ieri, statul german a scos la licitaţie un pachet de obligaţiuni cu o valoare nominală de 6 miliarde de euro şi o scadenţă de 10 ani. Din acest pachet, s-au vândut obligaţiuni în valoare de doar 3,644 miliarde de euro, ceea ce este un caz fără precedent în istoria recentă a Germaniei. Se pare că investitorii instituţionali care considerau obligaţiunile germane o investiţie sigură pe timp de criză au ajuns la concluzia că economia germană nu este în măsură să susţină datoria publică şi nu s-au mai prezentat la licitaţie.
Astăzi, se poate spune cu certitudine că criza datoriilor suverane a început să genereze crăpături în fundamentul economiei europene şi piaţa nu mai crede în invulnerabilitatea Germaniei faţă de contagiunea crizei europene. Este remarcabil faptul că piaţa a dat un vot de neîncredere statului german în condiţiile în care Germania nu şi-a dat acordul pentru pornirea tiparniţei Băncii Centrale Europene şi nu a acceptat finanţarea deficitelor bugetare ale Italiei, Spaniei sau Franţei prin emisiuni de eurobonduri garantate de Berlin.
Din perspectiva investitorilor instituţionali, economia Germaniei pare a fi extrem de vulnerabilă chiar dacă Germania încearcă să nu-şi asume datoriile acumulate de restul ţărilor europene şi se opune măsurilor care ar putea provoca o devalorizare rapidă a euro. Dacă Germania nu poate să-şi refinanţeze propriile datorii, atunci nu poate fi nici vorbă de ajutor pentru alte ţări europene. Discursul extrem de dur al Angelei Merkel, care a declarat ieri în Bundestag că “amestecarea datoriilor ţărilor europene prin intermediul eurobondurilor nu va rezolva în vreun fel problema fundamentală a uniunii monetare şi a statelor care s-au obişnuit să trăiască din contul creditorilor” pare a fi rezultatul eşecului licitaţiei de obligaţiuni.
Clasa politică germană nu-şi mai poate permite să acorde sprijin, fie şi verbal, economiei unionale, deoarece economia germană este percepută ca fiind slabă şi orice umbră de îndoială asupra stabilităţii financiare a statului poate conduce la prăbuşirea rapidă şi dramatică a economiei. Spania, Italia, Franţa şi restul ţărilor europene vor rămâne singure în faţa crizei. Scapă cine poate. Pentru guvernul de la Berlin, ultimele evenimente pot fi pretextul perfect pentru luarea unor măsuri drastice şi deloc plăcute pentru partenerii europeni.
Fundamentul Uniunii Europene are crăpături vizibile. Prăbuşirea edificiului european este extrem de aproape.
Economia zonei euro este deja intrată în recesiune, a declarat miercuri Institutul Internaţional de Finanţe /IIF/, remarcând o degradare a conjuncturii economice mai rapide decât se aştepta.
“Situaţia din zona euro a luat o întorsătură gravă în timpul acestei luni. Economia a intrat în ceea ce vedem a fi o recesiune, care nu va creşte decât deficitele bugetare”, a scris această organizaţie bancară mondială într-o notă asupra conjuncturii economice, citată de AFP.
“Datele care ne-au sosit la sfârşitul trimestrului trei şi începutul celui de-al patrulea au fost mai slabe decât se preconizase”, au estimat economiştii organizaţiei, citând şomajul în creştere în Germania şi încetinirea producţiei industriale în toate ţările zonei euro.
IIF se aştepta la o scădere a produsului intern brut al zonei de 2% în ritm anual în al patrulea trimestru al anului 2011, ca şi în primul trimestru al anului 2012. Pentru întregul an 2012, proiecţia sa este o contracţie de 1%.
“Slăbiciunea economiei zonei euro are potenţialul de a se răspândi în restul lumii printr-un anumit număr de canale. Unul dintre cele mai imediate şi mai puternice este sectorul bancar”, a remarcat Institutul.
Bancherii au criticat sever guvernele europene pentru gestionarea de către ele a crizei datoriei publice, estimând că “unele dintre acţiunile lor fac probabil problema mai gravă”.
IIF a inclus acordul pe care el însuşi l-a semnat la sfârşitul lunii octombrie pentru a şterge jumătate din datoria Greciei deţinută de privaţi, deplângând că acesta “a speriat investitorii obligatari” ai pieţelor datoriei ţărilor “periferice”.AGERPRES
Zona euro nu va supravieţui crizei datoriilor suverane în forma actuală, fiind posibilă transformarea într-o uniune monetară mai mică, potrivit majorităţii analiştilor intervievaţi.
Astfel, 14 din 20 de profesori, foşti şi actuali directori de instituţii financiare, institute de cercetări şi consultanţi independenţi consideră că zona euro se va schimba.
O posibilă soluţie ar putea fi transformarea zonei euro într-o uniune monetară cu mai puţini membri, este opinia a zece dintre participanţii la sondaj, în timp ce şapte sunt de părere că Grecia ar trebui exclusă din uniunea monetară.
Doar şase dintre cei intervievaţi cred că zona euro va rezista în forma actuală, chiar dacă liderii europeni nu au decis încă măsurile necesare pentru rezolvarea crizei care sufocă financiar Italia şi Spania, a treia, respectiv a patru mare economie din regiune.
“Zona euro poate şi trebuie să supravieţuiască, dar nu pe traiectoria actuală”, a declarat Jeffrey Sachs, directorul Institutului Pământului al Universităţii Columbia din New York.
Între respondenţi se mai află Martin Feldstein, profesor la Harvard şi profesor emerit la Biroul Naţional pentru Cercetări Economice al SUA, reputatul economist Takatoshi Ito, David Blanchflower, fost director la Banca Angliei, şi Mohamed El-Erian, director la fondul de investiţii PIMCO.
Criza datoriilor a luat miercuri o întorsătură neaşteptată, când o licitaţie de obligaţiuni germane pe termen de 10 ani a atras cea mai slabă cerere de la lansarea euro, provocând temeri că Germania ar putea începe să fie afectată, perspectivă care ar putea schimba strategia celei mai mari economii din Europa.
Participanţii la sondaj şi-au exprimat clar frustrarea din cauza incapacităţii liderilor din zona euro de a folosi resursele vaste avute la dispoziţie pentru rezolvarea crizei.
“În acest moment, cred că trebuie să dea dovadă de voinţă politică pentru o anumită integrare fiscală”, a declarat Francois Bourguigon, director al Şcoala de Economie din Paris şi fost economist şef al Băncii Mondiale.
El a arătat că se poate începe cu o autoritate a zonei euro care să aibă capacitatea să intervină dacă ţările încalcă regulile bugetare de bază.
“Când se va face acest lucru, vor fi posibile emisiuni de euroobligaţiuni şi modificarea regulilor referitoare la Banca Centrală Europeană”, a spus Bourguigon.
Comentariile sale au prefaţat propunerea de miercuri a Comisiei Europene de introducere a unor noi legi care să împiedice ţările să încalce reglementările bugetare. Aceste legi ar putea crea condiţiile pentru emisiunile de obligaţiuni comune.
James K. Galbraith, profesor la Universitatea din Texas, a spus că actualii lideri din zona euro ar trebui să se dea deoparte şi să permită votanţilor să aleagă lideri noi, potriviţi pentru sarcina de a scoate Europa din criză.
“Este nevoie de lideri care cunosc economia reală, înţeleg contabilitatea venitului naţional, au o viziune practică asupra operaţiunilor băncii centrale, nu împiedică achiziţiile mari de obligaţiuni ale BCE şi sunt dedicaţi succesului economic al Europei”, a arătat Galbraith.
Cei 10 analişti care cred într-o uniune monetară mai mică au avertizat că există riscuri de mai multe tipuri.
“Da, ar putea fi viabilă, în principiu. Dar va depinde mult de cine va fi exclus şi în ce condiţii”, a declarat George Magnus, consilier economic la banca de investiţii UBS.
Cinci analişti resping în totalitate crearea unei uniuni monetare mai mici, pe temeiul că nu ar fi funcţională. În prezent, nu este posibil, din punct de vedere legal, ca o ţară să iasă din zona euro.
Mesajul general al participanţilor la sondajul Reuters este necesitatea urgentă a unor măsuri majore de combatere a crizei.
Când nici Germania nu mai reuşeşte să se împrumute, atunci înseamnă că dezastrul din Zona euro este la apogeu. O licitaţie de bonduri nemţeşti cu scadenţa la 10 ani nu a găsit cumpărători în piaţă şi banca centrală a fost nevoită să cumpere.
Germania a vândut datorie guvernamentală de 3,644 miliarde de euro în obligaţiuni la 10 ani la un randament de 2%, faţă de pragul de 6 miliarde de euro propus. Problema este că nu a existat cerere din partea pieţei pentru hârtiile nemţeşti. Pentru a evita un dezastru complet, Bundesbank a intervenit la licitaţie şi a cumpărat de 2,356 miliarde de euro. Chiar şi aşa, licitaţia a fost suprasubscrisă la un nivel de doar 1,1, însă fără aportul Bundesbank ar fi fost la 0,65.
“Este un dezastru complet”, spune Marc Ostwald, analist la compania Monument Securities din Londra, citat de Reuters.
Citat de Bloomberg, Mark Grant, director la Southwest Securities, Florida, se întreabă, după această licitaţia pe care o cataloghează drept dezastruoasă, cine o să mai cumpere datorie în Europa, dacă cea mai puternică ţară are asemenea dificultăţi în a se împrumuta.
Ca urmare a anunţului rezultatului licitaţiei, randmentele cerute de investitori pentru obligaţiunile la 10 ani din piaţa secundară au crescut cu 7% la 2,053% şi euro a pierdut 1% faţă de dolar la 1,377.
Ultimele săptămâni au arătat o aversiune a pieţelor de datorie pentru tot ce nu e hârtie nemţească. Când Banca Centrală Europeană a intervenit în piaţă să cumpere obligaţiuni italiene, cele ale Franţei, Olandei, Austriei sau Finlandei (toate ţări AAA) s-au apreciat şi ele. Când presiunea pe vânzare a hârtiilor Italiei a crescut şi randamentele au luat-o în sus, peste pragul de 7%, obligaţiunile ţărilor enumerate au urmat aceeaşi tendinţă, în timp ce cele ale Germaniei au crescut în valoare. Până acum câteva săptămâni nu exista această sincronizare nefericită. Până acum, pentru investitori a existat o singură ţară puternică în Europa, în rest fiind doar risc.
Însă, de fiecare dată când Germania şi-a asumat mai multe responsabiliăţi financiare pentru a salva euro, finanţele ţării au avut de suferit, fără se se ajungă însă la niveluri dramatice. Punerea în funcţiune a unei pieţe de datorie comună pentru toată Zona euro înseamnă o povară mai mare pe bugetul Germaniei, la fel ca şi asumarea unor garanţii mai mari pentru susţinerea Fondului de bailout.
Dacă licitaţia de astăzi se va dovedi că nu a fost doar un accident, cauzat poate de declaraţiile lui Barroso privind eurobondurile sau de randamentele prea mici, atunci lucrurile se vor precipita. Când investitorii vor fugi de datoria întregii Zone, şi apoi de monedă în sine, ţările europene vor fi nevoite să ia o decizie.
Întâmplări mărunte din viața noastră, unele coincidențe stranii sau ciudate care se leagă de alte întâmplări care par rupte de contextul firului cursiv al vieții de zi cu zi dar care se pot corela mai târziu cu alte evenimente și brusc totul pare să prindă sens, se luminează, are un înțeles pentru noi, ne ghidează pașii către locul în care trebuie să fim sau ne descoperă un adevăr de care depinde viitorul și evoluția noastră – aceasta este sincronicitatea, este ceva mai mult decât o simplă coincidență, este ceva mai mult decât simplul noroc sau soarta.
Sincronicităţile şi magia din spatele acestor coincidenţe pline de semnificații pot fi infomații dezvăluite dinspre dimensiunile nevăzute ale universului nostru unde Îngerii, Ghizii Spirituali şi alţi mesageri divini ai luminii și iubirii plutesc într-un zbor liber… mereu prezenți în jurul nostru, îndrumându-ne, pe tot parcursul călătoriei noastre spirituale, aici şi acum! Este modul de comunicare al universului cu noi şi mesajul începe să devină din ce în ce mai clar atunci când din mintea egoistă, iluzia separării a fost transformată şi transcende permiţând luminii divine a sufletului nostru să răzbească şi să strălucească. Formula magică este să te încrezi în această devenire şi să te racordezi la cea mai înaltă vibraţie a iubirii pentru tot ce există, să te deschizi și să primești universul trăindu-i fiecare cuantă în orice manifestare a sa.
Aşa cum rezonăm când ne acordăm şi ne aliniem câmpului energetic infinit, aşa suntem și noi. Decalajul dintre gând şi manifestarea acestuia începe să se micşoreze… mergând către realizarea potenţialului individual maxim şi a abilităţilor de a manifesta binele suprem pentru cei din jur. Momentul în care toate acestea încep să se manifeste aduce cu sine trezirea spirituală sau realizarea dumnezeirii. Fiind esenţa iubirii şi a luminii începem să descoperim ceva magic: iniţiem acea conversaţie continuă cu invizibilul şi devenim canale clare și limpezi ale expresiei divine, care permit luminii să strălucească prin noi.
Darul sincronicităţii
Sincronicitatea – este manifestarea unei coincidenţe importante şi semnificative. Este o asemănare, o corepondenţă, sau o conexiune între ceva ce se întâmplă în afara noastră şi ceva ce se întâmplă în interiorul nostru. În cazul unei coincidenţe obişnuite, evenimentele sunt conectate prin însemnătate mai degrabă decât de cauză şi efect. Acest lucru nu poate fi considerat încă sincronicitate, ci pur şi simplu o sincronizare. Ea devine sincronicitate atunci când acesta face o legătură semnificativă cu scopul vieţii noastre sau ajută la devoalarea destinului nostru pentru a arăta dragoste, a vedea cu înţelepciune şi pentru a aduce vindecarea pentru noi înşine şi lumea noastră.
Toate coincidenţele sunt conectate prin însemnătate, dar sincronicitatea se întâmplă atunci când această însemnătate este relevantă pentru evoluţia noastră personală. Este impulsul momentului în care suntem aruncaţi pe o traiectorie a vieţii şi care se poate întâmpla dintr-o dată! Se întâmplă exact la timpul potrivit. De asemenea, se întâmplă exact în momentul potivit în sensul că este parte integrantă a dreptăţii în univers şi ne aduce exact acele piese, acele bucăţi de puzzle de care avem nevoie pentru a ne contura, sau pentru a fi conturaţi de destinul nostru.
„sin” – cu, alăturat
„cronos” – timp
Sincronicitatea este o legătură sau o conexiune care se întâmplă într-un mod anume şi în timp util. O corespondenţă între două lucruri este clarificată deodată. Conexiunea care să le unifice a fost mereu prezentă, dar o coincidenţă imediată şi semnificativă o face vizibilă aici şi acum. Sincronicitatea combină, astfel, o unicitate esenţială cu una existenţială. Prezentul etern îşi face o apariţie în prezentul momentan.
Acesta este motivul pentru care pare potrivit să spun că sincronicităţile ne ghidează în drumul nostru spiritual.
Jung spunea despre sincronicitate că este „o relaţie ne-provocată, dar semnificativă între evenimente fizice şi psihice …. Un exemplu special de ordine a-cauzală …. succesiunea conştientă devine simultaneitate …. Sincronicitatea produce evenimentele în spaţiu şi timp mai mult ca însemnătate decât ca şi o simplă întâmplare”.
O coincidenţă înseamnă două evenimente neprevăzute care se petrec simultan. Ea devine sincronicitate atunci când conectarea celor două întâmplări se face prin sens şi însemnătate. Şi tu şi eu iubim trandafirii roşii. Aceasta este o coincidenţă. Dacă fără să ne cunoaştem reciproc, ne întâlnim în timp ce ne ciocnim capetele când ne aplecăm să mirosim acelaşi trandafir roşu care ne-a captat privirea, şi apoi mai târziu, ne găsim căsătoriţi, asta da, este sincronicitate!
Sincronicitatea ne dă un indiciu despre scopul ascuns în profunzimea şi sensul universului şi modul în care acesta însuşi lucrează prin vieţile noastre. Unicitatea noastră proprie își trage seva şi îşi are fundaţia în ordinea mare a lucrurilor. Toate evenimentele obiective au o configuraţie subiectivă corespunzătoare în psihicul nostru. Sincronicitatea este o secvenţă instantanee a acestei corespondenţe, este surpriza faptului că ceva brusc se potriveste!
Evenimentele spontane şi plasate în viaţa noastră exact la momentul oportun sunt adevărate noduri în caracterul continuu al creaţiei, reamintiri despre unitatea inviolabilă care stă la baza acesteia. Sincronicitate este întotdeauna remarcabilă, şocantă şi, uneori stranie. Sentimetul de „pe altă lume” pe care îl avem atunci când aceasta se întâmplă poate fi un indicator despre faptul că un tipar originar se relevă în conştiinţa noastră, iar sămânţa lui a germinat în adancurile psihicului nostru.
Lucrurile se întâmplă aşa cum este nevoie pentru a sluji cel mai bine scopului universului. Convingerea că putem interveni cu acesta este un alt tertip al aroganţei Ego-ului. Poate că nu ştim despre felul în care ceea ce se întâmplă acum se încadrează într-adevăr în viitorul nostru. Putem doar să avem încredere că, în plus faţă de tot ceea ce se petrece, nu există o altă viziune care să ne confirme şi să facă toată acesteă „realitate” să pară varianta corectă.
Cu toate acestea, sincronicitatea nu se poate întâmpla prin orice intervenţie conştientă a ego-ului, deoarece acesta este un fenomen al esenţei universului: o intrare a lumii transpersonale în cea personală, în grădina curţii noastre. Este un moment în care se manifestă acea unitate care a fost mereu şi deja a existat între psihologic şi spiritual, între minte si univers, între TU şi EU, între EU şi INFINIT – tot ceea ce fiinţează şi există.
Apare atunci când inconştientul din noi este gata să facă un pas în conştiinţa cuprinzătoare şi extinsă a universului. Tocmai despre aspectul ăsta se ocupau oracolele antice!
Artistul interior al Sinelui nostru adevărat utilizează două pensule: una conştientă: sincronicitatea; şi una inconştientă: visele. Sincronicităţile (coincidenţele pline de sens) din vieţile noastre şi imaginile din vise care ne-au entuziasmat cel mai mult sau ne-au stupefiat, sunt cele mai bune (deşi de cele mai multe ori ambigue) indicii despre auto-actualizarea noastră. Atunci când un vis confirmă o mişcare în psihic, aceasta este ea însăşi sincronicitate. Rugăciunea care îşi găseşte răspuns este sincronicitate deoarece acest tip de rugăciuni sunt cele care sunt în concordanţă cu destinul nostru şi vibrează în acelaşi ton cu universul.
Sincronism este momentul special în care destinul ne împinge să mergem mai departe. Este impulsul actului care iniţiază un alt val de mişcare şi este trăit ca şi cum ar fi un gând ce ne ghidează inteligent. Este ca şi cum o putere ascunsă alege unde să arunce o picătură într-un vas cu apă (vasul fiind EU, TU), și ea ştie cu precizie ce va provoca: un şir de alte valuri, şi mai ştie, de asemenea, care va fi direcţia urmată de aceste valuri.
Acesta este procesul prin care realitatea arhetipală se întrupează în timpul istoric: ceva necunoscut ne determină să facem ceva şi nu ştim cine este, ce, de ce sau prin cine acţionează. Sincronicitatea ne confirmă că, într-adevăr, nu suntem niciodată singuri în univers: „O măreaţă iubire! Omul este o lume unică, şi este însoţit mereu de alta”, a scris George Herbert.
Multe evenimente psihice nu apar instantaneu, ele sunt supuse unei perioade de „incubaţie” în inconştient.
Este ceva ce nu s-a întâmplat încă, dar care se pregăteşte. Sincronicitatea taie prin legăturile urzelii timpului.
Ea transcende limitele fiinţării şi devenirii. Aceasta se datorează faptului că în lumea interioară nu există nici o separare între trecut şi viitor, clipa din secunda de acum sau veşnicie, ceea ce se întamplă, ceea ce este pe cale să se întâmple, şi ce se va întâmpla. Numai prezentul există, şi el include totul. În sincronicitate ne întâlnim viitorul sau trecutul, toate dimensiunile timpului, în prezentul nostru: „pentru a se transforma pe el însuşi în interiorul nostru, viitorul intră în noi cu mult înainte de a se întâmpla” – Rilke.
Sincronicitatea frapează prin coincidenţa semnificativă a două evenimente sau de o serie de evenimente, dar ea poate fi, de asemenea, coincidenţă de percepţie psihică şi un eveniment care se întâmplă în acelaşi timp, ca şi în cazul ESP. Premoniţiile fac parte din această categorie. În ambele cazuri, şi ESP-ul şi premoniţia, se poate vorbi de sincronicitate numai dacă este prezentă semnificaţia coincidenţei, acesta este întotdeauna ultimul criteriu de identificare. Sincronicitatea apare într-un vis care dezvăluie ceea ce este deja cunoscut ca fiind adevărat sau pe cale de a deveni adevărat.
Visele şi astrologia manifestă multe corespondenţe sincrone. Există o sincronicitate imensă între zodiac şi înclinaţiile noastre sau alegerile pe care le facem în viaţă. Ritualurile sunt forme de sincronicitate prin care sunt puse în scena acte corespunzătoare harului lăuntric.
Sincronicitatea apare în munca noastră cu noi înşine, asupra noastră. S-ar putea să fie sincronicitate în faptul că informaţiile şi cunoştinţele noastre despre problemele reale cu care ne confruntăm, în sinea noastră şi în relaţiile noastre cu cei din jur, vin simultan cu puterea de a le face faţă. De obicei suntem intr-o fază de negare, pentru o lungă perioadă de timp înainte de a recunoaşte şi a ne însişi în cele din urmă adevărata realitate. Sincronismul constă în faptul că de multe ori doar ne permitem să ştim când ne putem folosi de ceea ce cunoaştem.
Când suntem gata pentru a învăţa ceva nou, apare din senin un profesor.
Acest lucru înseamnă sincronicitate. Ocazional, o persoană, care a murit mai demult sau recent, ne apare în minte iar şi iar în cursul unei săptămâni sau chiar o perioadă mai lungă de timp. S-ar putea ca importanţa acestei persoane în viaţa noastră să revină în mintea noastră într-un mod convingător. Poate că am învăţat ceva de la acea persoană şi acum trebuie să ne amintim acea lecţie de viaţă, sau poate că există ceva pe care abia acum suntem pregătiţi să învăţăm. Aceasta poate fi o altă formă de sincronicitate. Faţa profesorului / bunicului apare atunci când a venit timpul să fim instruiţi sau pentru a obţine o înţelegere mai profundă asupra ceea ce suntem.
Acesta ar putea fi chiar un moment bun să cerem acelei persoane să fie ghidul nostru din cealaltă lume, dacă acest demers se potriveşte punctului nostru de vedere asupra lumii.
Sincronicitatea, de asemenea, apare atunci când arunci o privire înapoi în viaţa ta şi vezi modul în care toate întâmplările te-au pregătit sau te-au îndrumat întru totul pentru realizarea ta la cel mai mare potenţial. Un sentiment ascuns sau un adevăr a aşteptat să fie trezit întocmai de persoana potrivita sau de anumite circumstanţe, deşi uneori poate a fost dureroasă experienţa. Destinul trebuia să aibă doar un astfel de început și să urmeze acest parcurs. Fiecare om şi fiecare eveniment din teatrul vieţii este parte a metaforei călătoriei noastre. Problema dintr-o relaţie mai veche nu poate fi: “cât de rău a fost”, ci: „cât de multă nevoie am avut de acest moment al vieţii pentru a învăţa!”.
Cei mai mulţi dintre noi continuă să întâlnească parteneri care ne arată exact unde trebuie să muncim cu noi înşine, de exemplu: abuzurile, infidelitățile sau o anumită tipologie de caracter. Rănile sunt deschideri către lipsurile din viaţa noastră. De multe ori, singura modalitate prin care o piesă pierdută din sufletul nostru sau din viaţa noastră se întoarce la noi, este prin intermediul unei alte persoane. Necunoscutul este înfricoşător, şi din această cauză oamenii şi evenimentele care vin în viaţa noastră de-a lungul acestei călătorii ne ajută să mergem acolo, la capătul drumului. Acest lucru este tot o sincronicitate. Singura greşeală pe care o facem este să rămânem agăţaţi de unele persoane prea mult, sau, prea puţin timp. Cum şi cu cine am făcut această greşeală? Îi luăm ca pe ei înşişi literalmente, în loc să ținem cont de ei înşişi ca şi forţele metaforice, care apar lângă noi pentru a stimula sau a mustra. Ce m-a eliberat din construcţia unui tipar monoton şi m-a lăsat să respir descătuşat sub cerul liber? Cine m-a ghjidat în cele din urmă pe calea asta în care văd dincolo de limitările mele?
Şi în final, dar nu în ultimul rând, există sincronicitate şi în metodele sau dispozitivele de divinaţie, cum ar fi I Ching sau Tarot: alegem inevitabil hexagrama sau cartea care coincide cu circumstanţele din viaţa noastră.
Această coincidenţă semnificativă se bazează pe convingerea că psihicul ne va direcţiona către informaţiile de care avem nevoie exact atunci când avem nevoie de ele.
Noroc sau destin?
Punctul culminant al sincronicitşţii este relevarea directă a destinului: designul întregului univers funcţionează şi se desfăşoară de la sine afişat în faţa fiecărei vieţi umane unice. „Viaţa este o luptă pentru a reuşi să fim în fapt ceea ce suntem în design … Voinţa noastră este liberă să realizeze sau să nu realizeze designul vital care suntem în esenţă, dar pe care nu-l putem schimba sau abrevia….” a scris Ortega y Gasset.
Ceea ce refuzăm să aducem în conştiinţă, se întoarce la noi ca soartă. Ne loveşte din afară când refuzăm să ţinem seamă de convocările sale din interior. Din punct de vedere spiritual este logic să îţi creezi un acord acord de durată cu universul, care să poate fi doar un „DA” necondiţionat la tot ceea ce este. Atenţia dată sincronicităţilor ne ajută să ne alăturăm evenimentelor în desfăşurare într-un mod conştient. Cuvântul „design” îşi adaugă elementul de măiestrie!
Fiecare generaţie prezintă universului o populaţie de oameni care aduc prin ei înşişi exact acele ingrediente care sunt necesare pentru a face lumea mai bună. Fiecare persoană este o celulă crucială în acest trup mistic al omenirii. Există sincronicitate în faptul că, aici şi acum, lumea are întotdeauna doar resursele umane de care are nevoie în continuare în evoluţia sa, aşa cum se cuvine pentru această epocă. Natura participă la aceeaşi sincronicitate prin multitudinea de specii şi etape de creştere şi schimbare în fiecare epocă: creează o epocă a gheaţii şi o epocă temperată în acord cu toate cerinţele evoluţiei. Sunt aici, la momentul potrivit, şi tocmai la timp pentru mine, ca să-mi aduc și eu contribuţia şi natura mă sprijină oferindu-mi doar condiţiile care pot susţine acest demers. Şi tot aşa sunt şi toţi oamenii din viaţa mea.
Destinul este adesea legat de carieră. Activitatea şi munca noastră în lume este de multe ori modul nostru de a sluji sau de a ne actualiza potenţialul. Iona este arhetipul biblic al refuzului destinului propriu. Deoarece era nevoie de el ca profet, refuzul său la chemarea de a deveni ceea ce trebuia să fie nu a fost luat în considerare. El a fost înghiţit de o balenă şi obligat să-şi înghită mândria proprie. Există, de asemenea, momente pe parcursul vieţii, când refuzurile de tipul acesta sunt permise dar apoi „un mare prinţ zace în închisoare”, cum spune Donne.
Jung spunea: „Ne găsim destinul pe calea pe care o luăm tocmai pentru a-l evita”. Cea mai mare tragedie umană este să ne abatem de la calea destinului şi să pierdem puterea de a ne activa potenţialul din cauza anilor de dependenţă de droguri, alcool, sau a relaţiilor abuzive, fără şanse de reuşită sau epuizante.
Datorită acestora un mare potenţial din noi poate dispărea treptat, şi nimeni nu va face nimic pentru a opri această stingere treptată. Lumea va sta cu mâinile încrucişate şi totodată se va lepăda de un dar de preţ al nostru. Vom sta cu mâinile încrucişate în timp ce ne distrugem pe noi înşine, aruncându-ne cu mult timp în urmă pe scara evoluţiei, mult prea departe de împlinirea pe care o căutăm şi la care trebuie să ajungem. Nu există nici o garanţie că vreo balenă va interveni pentru noi, aşa cum a făcut pentru Iona, îți va suna vreun telefon sau alarma ceasului la timp. Provocarea este să ne găsim destinul nostru exact în ceea ce refuzăm să ne implicăm. Aceasta nu este o sarcină uşoară. Este greu să te opreşti şi să cauţi cu atenţie o altă variantă în timp ce alergi contra cronometru pe un alt drum! Este oare destinul meu scris pe un pergament, sigilat într-o sticlă şi aruncat în mare, pentru a fi eliberat numai la mult timp după ce am plecat?
Am citit că sunt nouă factori care atrag sincronicitatea, și nu ar trebui neglijați – folosindu-ne de ei și punându-i în acțiune, atunci când suntem conștienți de puterea lor, aceștia lucrează în avantajul nostru, creând în jur oportunități și aducându-ne acele resurse de care avem nevoie pentru a ne atinge visele:
1.Competența – să fii competent în ceea ce faci. Dacă vrei să devii bun la ceva, atunci practică, practică, practică până când devii competent. Cu cât ești mai bun și mai abil în ceea ce faci, cu atât atragi mai mult oportunitățile din jur.
2. Starea – „Calitatea vieții tale este dată de calitatea stărilor în care ești zi de zi” – Tony Robbins
Nu poți trăi în afara stărilor pe care le experimentezi, ele ne influențează în fiecare secundă
3.Trecutul – trecutul trebuie lăsat trecutului, e bine să luăm cu noi învățămintele din experiențele pe care le-am trăit. Învață să te ierți și să ierți, împacă-te cu tine însuți! Nu poți înainta dacă faci un pas înainte și apoi un pas înapoi!
4. Convingerile – renunță la credințele și convingerile care te limitează, sunt bariere auto-impuse, sunt frâne: nu poți să devii medic dacă la nivel inconștient crezi că toți medicii sunt incompetenți și incapabili să pună un diagnostic corect.
5.Intenția – stabilește clar o intenție pentru acel tip de experiență care vrei să se întâmple în viața ta. E ca și când ai transmite un mesaj universului că vrei să iți atingi un anumit obiectiv.
6. Valorile – sunt adevărate filtre pe care le avem, asemeni credințelor – încălcându-le devii frustrat și nu faci decât să întorci spatele oportunităților de care ai nevoie; sincronicitatea va lucra împotriva ta.
7. Visele și obiectivele – ai un vis, vrei ceva. Nu mai pierde timpul, transformă visul în obiective și apucă-te de treabă! Ce mai stai? Cine vrei să o facă pentru tine? Era o vorbă: „cu cât muncești mai mult, cu atât ești mai norocos!”
8. Scopul în viață – care este scopul tău? Unde este pasinea din el, pasiunea din viața ta?! Pentru ce exiști? Ai o misiune? Dacă știi care este aceasta, atunci esti foarte aproape de ea!
9. Câmpul morfogenetic – toate sistemele vii trăiesc în interiorul unui câmp energetic. Mediul în care trăiești te poate modela sau poate fi modelat: familia, prietenii, colegii – energia enisă de ei ne influențează în fiecare clipă la un nivel foarte subtil. Scopul în viață este în legatură directă cu locul nostru în acest câmp.
Cum prinde şansa contur? Şansa poate fi pur şi simplu un mod jucăuş al universului de a colabora cu noi în şlefuirea destinului nostru. Astfel, sincronicitatea integrează iraţionalul în competiţia organizată de evoluţie.
Provocarea este întotdeauna aceeaşi: să crezi în designul artistic, în ciuda compoziţiei aleatoare. Amintirile ne arată pe noi, oamenii, ca fiind grosolan de ignoranţi şi distructivi, dar, totodată, înduioşător de sensibili şi reconfortanți. Poate că Gandhi a exprimat această tensiune între înfăţişarea existenţială şi designul nostru esenţial cu o foarte mare acurateţe: „Văd că omenirea încă supravieţuieşte după toate încercările de a se autodistruge, şi drept urmare, presupun că este legea dragostei cea care guvernează omenirea.”
„Sincronicitatea este un dar al universului, disponibil pentru a fi utilizat în fiecare moment. Este muzica subtilă şi dulce a existenţei, pe care o putem auzi numai dacă vom asculta cu adevărat. Dansul nostru către această curgere sincronistică este extazul trăirii şi simţirii. Este dansul împreunării dintre sine şi univers.”
Scott Rabalais
