Războiul parapsihologic – Dezvăluiri uimitoare (documentar RO)

preluare de pe sursa: Esența vieții … între adevăr și iluzie…

Care sunt cele mai sanatoase 100 de alimente ce iti protejeaza organele?

 

 

Nutritionistii germani au raspunsul la intrebarea: Care sunt cele mai sanatoase 100 de alimente ce iti protejeaza organele?
Cei mai renumiti dintre ei au stabilit care sunt cele mai sanatoase 100 de alimente ce iti protejeaza principalele organe. Lista acestora a fost publicata recent in ziarul Bild din Germania si a facut deja furori in intreaga lume. In cazul legumelor si fructelor se recomanda ca acestea sa fie consumate proaspete sau congelate, iar plantele medicinale indicate de medicii germani trebuie administrate sub forma de infuzii, comprese sau tincturi. 

Piele/par

1. Pepenele.
   Are foarte putine calorii si e un fruct excelent pentru mentinerea fermitatii pielii.
2. Iaurtul degresat.
   Are o concentratie ridicata de vitamina A, iar bacteriile sale imbunatatesc aspectul pielii.
3. Graul.
   Are calciu, acizi grasi, dioxid de siliciu – provizii de sanatate pentru piele, par si unghii.
4. Orzul.
   Contine substante bioactive, infrumuseteaza si revitalizeaza.
5. Cimbrul.
   Curata organismul si reda stralucirea pielii.
6. Hreanul.
   Regenereaza parul, pielea si unghiile, multumita substantelor active continute.
7. Mustarul.
   Regleaza fluxul sangvin la nivelul pielii.

Rinichi
8. Sfecla rosie.
Stimuleaza arderile celulare.
9. Visinele.
Contin potasiu, substanta pe care rinichii “se lupta” sa o elimine din sange, cand e in exces.
10. Castravetele.
Are multa apa si stimuleaza activitatea rinichilor.
11. Telina.
Protejeaza rinichii de virusi. Afrodisiac…
12. Varza rosie.
Aminoacizii si proteinele sale actioneaza ca un filtru pentru rinichi.
13. Gulia.
Vitamina C protejeaza celulele renale, iar fierul si fosforul energizeaza.
14. Ridichea neagra.
Are proprietati de antibiotice naturale.
15. Varza murata.
Detoxifica intregul organism.
16. Hrisca.
In medicina complementara, e folosita ca produs dietetic in cazul bolilor de rinichi si in diabet.
E eficienta daca suferiti de hipertensiune arteriala.
17. Patrunjelul.
Detine combinatia ideala de minerale pentru a curata rinichii.
Oase
18. Migdalele.
Contin magneziu, care ajuta oasele sa ramana sanatoase.
19. Spanacul.
Aduce in organism necesarul de calciu pentru rezistenta oaselor si functionarea muschilor.
20. Meiul.
Deosebit de bun pentru copii, carora le intareste dintii, oasele si le stimuleaza cresterea.
21. Secara.
Benefica pentru dinti, oase si muschi. E o sursa ideala de oligtlemente, cum ar fi B-vitamine, potasiu, magneziu, mangan, fier si zinc.
22. Branza.
Este o sursa de calciu, contribuind la intarirea oaselor.
Intestine/stomac
23. Tinctura de fenicul.
Protejeaza mucoasele intestinale.
24. Pastarnacul.
Stimuleaza digestia.
25. Mango.
Are vitamina A si antioxidanti ce apara mucoasa intestinala.
26. Arpacasul.
Aduce in organism necesarul de fibre, magneziu si fosfor pentru o digestie sanatoasa.
27. Mararul.
Amelioreaza indigestia.
28. Soia.
Are proprietati anticancerigene.
29. Nucile.
Contin o forma purificata de Omega 3, care ajuta la reducerea riscului de cancer al intestinelor.
Ficat
30. Anghinarea.
Are proteine regenerative, iar acidul folic si antioxidantii sai previn bolile hepatice.
31. Sucul de ridiche.
Stimuleaza secretia bilei.
32. Conopida.
Contribuie la protejarea si imbunatatirea activitii ficatului.
33. Drojdia de bere.
E o importanta sursa de vitamina B, detoxifica ficatul.
34. Nasturelul (Nasturtium Officinale).
E folosit la producerea mustarului si a uleiurilor bune pentru metabolismul bilei si al ficatului.
35. Papadia.
Reduce colesterolul si ajuta la buna functionare a ficatului.
36. Laptele.
Apara ficatul de diferite afectiuni frecvente.
37. Menta.
Uleiurile sale esentiale stimuleaza secretia biliara si ajuta la calmarea crampelor.
38. Sunatoarea.
Degreseaza ficatul.
39. Algele marine.
Contin vitamina B, fier si proteine de buna calitate.
Creier
40. Lintea.
Contine proteine, glucide si lecitina de care au nevoie celulele creierului.
41. Quinoa.
Bogat in fier, intareste memoria si incetineste procesul de imbatranire.
42. Carnea de pasare de curte.
Are grasimi si uleiuri care ofera energie celulelor nervoase.
43. Fasolea.
Creste puterea de concentrare.
44. Oul.
E o sursa grozava de proteine, iar galbenusul contine colina, care ajuta la dezvoltarea memoriei.
45. Avocado.
E un fruct care combate stresul, nervozitatea si insomnia.
46. Bananele.
Contin substante benefice pentru creier. Glucoza, vitaminele si mineralele fructelor il energizeaza.
47. Caisele.
Un amestec ideal de minerale ce stimuleaza neuronii.
48. Stafidele.
Au mult zahar (75%), resursa energetica pentru creier.
49. Perele.
Ajuta circulatia sangvina, iar zaharul si substantele asemanatoare hormonilor intensifica puterea “de lucru” a creierului.
50. Mazarea.
E bogata in proteine bune pentru memorie si concentrare.
51. Salata verde
Substantele opiacee calmeaza sistemul nervos.
Ochi
52. Castanul salbatic.
Substantele sale active calmeaza iritatiile si senzatia de usturime.
53. Arnica.
Uleiurile esentiale calmeaza inflamatiile oculare.
54. Mesteacanul alb.
Vitamina C, potasiul si calciul continute intaresc imunitatea ochilor.
55. Limba de miel.
Are o multime de taninuri si saponine ce reduc inflamarea vaselor conjunctivale.
56. Rostopasca.
Este eficienta impotriva virusilor, in special pentru ochii uscati.
57. Gutuia.
Cu pectina si calciu, e buna pentru alergii si febra fanului.
58. Iarba de silur (Euphrasia Officinalis).
Calmeaza ochii in cazul persoanele tensionate, care stau mult in fata calculatorului.
59. Grasimea de gaina.
Impreuna cu iarba de silur, face minuni daca e aplicata ca unguent pe ochi.
60. Strugurii.
Aceste fructe ajuta cu precadere ochiul in timpul vederii nocturne.
61. Patlagina.
Taninurile sale trateaza infectiile oculare.
62. Capsunele.
Ajuta ochiul in timpul vederii nocturne.
63. Centaurium minus.
Tinctura acestei plante vindeca afectiunile oculare.
64. Ananasul.
Contine numeroase enzime ce relaxeaza ochii celor care stau mult la calculator.
65. Rozmarin.
Purifica ochii si protejeaza vasele de sange oculare.
Inima
66. Varza.
Are mult potasiu si fier, necesare inimii si circulatiei sangvine.
67. Broccoli.
Previne ateroscleroza si atacurile de cord, prin continutul de calciu, fier si caroten.
68. Ridichea.
Apara impotriva atacurilor de inima.
69. Portocalele.
Contin vitamina C, care scade valoarea colesterolului din sange. In plus, are si putine calorii.
70. Morcovul.
Acidul folic si bioflavonoidele radacinoasei protejeaza inima.
71. Pestele.
Acizii grasi Omega 3 apara sistemul vascular de inflamatii si de calcifieri.
72. Ceapa.
Scade presiunea sangelui, imbunatateste activitatea inimii si circulatia.
73. Usturoiul.
Alicina continuta previne accidentele vasculare cerebrale.
74. Usturoiul salbatic.
Substantele sale curata sangele de toxine.
75. Sparanghelul.
Asparagina curata cordul si vasele mari de sange.
76. Cicoarea.
Scade tensiunea arteriala si colesterolul, curata sangele cu ajutorul unor minerale specifice.
77. Uleiul de masline.
Energizeaza cordul si reduce colesterolul.
78. Somonul.
Acest peste e o sursa buna de acizi grasi Omega 3, care reusesc sa scada din nivelul trigliceridelor din sange.
79. Dovleacul.
Are efect benefic in cazul hipertensiunii arteriale si in bolile de inima.
80. Cartofii.
Protejeaza contra accidentelor cerebro-vasculare, oferind o cantitate mare de vitamina C pentru sistemul vascular.
81. Paprika.
Protejeaza inima si vasele de sange.
82. Rosiile.
Diuretice eficiente, normalizeaza tensiunea arteriala.
83. Maslinele.
Reduc colesterolul nociv si tensiunea arteriala.
84. Merele.
Contin 300 de substante esentiale pentru protectia intregului sistem vascular.
85. Fasolea neagra.
O cana din acest aliment furnizeaza intre 120 si 320 miligrame de magneziu, mineral ce previne aparitia tulburarilor de ritm cardiac.
86. Coacazele.
Cu cea mai mare concentratie de minerale si de vitamine C, B, D si E, sunt bune pentru circulatia sangelui.
87. Zmeura.
Actioneaza ca o aspirina naturala, intarind sistemul imunitar.
88. Murele.
Sunt considerate de specialistii germani fructe cardioactive, ajutand la functionarea optima a cordului.
89. Socul.
Imbunatateste circulatia sangelui.
90. Piersicile.
Au multe vitamine si oligtlemente care protejeaza inima.
91. Ciresele.
Improspateaza resursele de potasiu, calciu, magneziu, fier, fosfor si siliciu.
92. Rubarba.
Fortifica inima si scade tensiunea arteriala.
93. Grepfrutul.
Are o enzima speciala, care previne obstructiile vasculare si tromboza.
94. Ciuperca Shitake.
Reduce colesterolul.
95. Prunele.
Previn tromboza.
96. Curmalele.
Sunt bogate in fier, calciu si potasiu. Reduc tensiunea arteriala, protejeaza impotriva aterosclerozei.
97. Afinele.
Pigmentul lor albastru ajuta la elasticitatea vaselor sangvine.
98. Ovazul.
Are acizi grasi, benefici in bolile cardiovasculare.
99. Porumbul.
Are vitamina D si vitamina K.

100. Ardeiul iute.
Previne cresterea zaharului din sange, care poate duce la formarea colesterolului pe vasele inimii.

preluare de pe: http://codexalimentarius.info/?p=763

PAGINI CENZURATE, PAGINI OCULTATE

 

                                                                                                                              Publicat de Ion Coja

„Istoria neamului românesc n-a fost decât o lungă, necontenită, halucinantă hemoragie. Ne-am alcătuit într-un uragan şi am crescut între vifore. Popor de frontieră, luptam şi muream pentru toţi”. Mircea Eliade

“Vreme trece… vreme vine!” Omenirea evoluează… Spre bine, spre rău? Dar asta-i altă poveste. În zilele noastre nu se derulează numai o transformare firească a structurilor si a institutiilor ci şi crearea unei noi caste, stăpână atotputernică a destinului celorlalţi şi al controlării istoriei, conştientă fiind de sensul şi de absurditatea ambelor, dar ignorându-le deopotrivă. (foto: români basarabeni deportaţi)
“Ne-am născut într-o lume controlată de forţe nevăzute care au invadat şi care manipulează omenirea de mii de ani. Nu, acesta nu este un scenariu de la Hollywood, este chiar ceea ce trăim în prezent. Dacă privim în jur, am putea crede că ceea ce vedem este “real”. De fapt trăim în iluzie, o iluzie proiectată să ne menţină într-o închisoare mentală, emoţională şi spirituală.” (David Icke, COPIII MATRICEI, Bucureşti, Ed. DAKSHA, 2008)
Au trecut anii…   Numeroase documente, sau aspecte ale celei mai mari conflagraţii din istoria omenirii au fost fie uitate, fie mistificate de către “fabricanţii” de istorie, fie ocultate de cei interesaţi, însă ştergerea memoriei este definitivă numai dacă raţiunea umanităţii dă semne de oboseală. Din când în când, memoria trebuie reînprospătată.
Constat în ultima vreme, că despre unele din aceste momente ale istoriei, se aminteşte din ce în ce mai rar, iar atunci când se întâmplă, apare doar o scurtă notiţă, cu caracter informativ. Ici-colo, câte un contemporan “nonconformist” încăpăţânat, încearcă să scuture colbul aşternut de trecerea vremii, să şteargă uitarea şi să le readucă la lumina zilei.
S-au scurs 69 de ani de la semnarea ne-denunţatului, deci a încă actualului Pact Molotov-Ribbentrop, 68 de ani de la pierderea unor provincii româneşti şi împunerea Diktatului de la Viena, mai bine de 64 de ani de la bombardarea, cu cruzime a  oraşului Dresda şi tot atâţia ani de la necondamnata trădare a regelui Mihai I,  63 de ani de la explozia primei bombe atomice americane la Hiroshima…
Poate vă întrebaţi care raţionamentul selectiei acestora? Toate s-au consumat, de-a lungul anilor, în timpul celei mai mari conflagra omenirii şi în împrejurări cu conexiuni de cauzalitate; să le luăm pe rând :

PACTUL MOLOTOV – RIBBENTROP

La 23 august 1939 Uniunea Sovietică şi Germania, urmărindu-şi propriile scopuri şi aparent căzând de acord,  au parafat nefericitul tratat, cunoscut sub numele  „Pactul Molotov-Ribbentrop”. Consecinţele acestuia au fost dezastruoase pentru România, iar unele mai dăinuie şi astăzi. Urmare a prevederilor pactului, Uniunea Sovietică a prezentat României ultimatumul prin care aceasta din urmă era obligată să părăsească pământurile strămoşeşti ale Basarabiei şi ale nordului Bucovinei, într-un interval imposibil de realizat şi pe care chiar sovieticii l-au călcat în picioare.
Sub conducerea Regelui Carol al II-lea Consiliul de Coroană a hotărât abandonarea cetăţenilor români şi a teritoriilor amintite, fără opunerea unei minime rezistenţe, hotărâre condamnată de întreaga populaţia românească. Dintre puţinii care au avut demnitatea de a se împotrivi acestei decizii voi aminti pe marele savant Nicolae Iorga şi pe generalul Ion Antonescu.
La data de 26 iunie 1940, Viaceslav Molotov a prezentat ministrului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, nota ultimativă prin care sovieticii cereau românilor să părăsească teritoriul Basarabiei şi al nordului Bucovinei. La 28 iunie 1940, sovieticii au adresat Romaniei o noua notă ultimativă, prin care cereau ca evacuarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, de către autoritaţile române să fie realizată în patru zile.
Populaţia din teritoriile menţionate au fost anunţate abia în dimineaţa zilei de 28 iunie 1940, de intrarea iminentă a trupelor sovietice în Cernăuţi, Chişinău, Tighina şi Cetatea Albă. Nu fusese luată nici o măsură prealabilă, deşi cu luni de zile înainte, factorii de răspundere ştiau, că Uniunea Sovietică avea în vedere reanexarea Moldovei dintre Prut şi Nistru. Nerespectând termenul pe care l-au impus în a doua nota ultimativă, sovieticii au ocupat oraşele Cernăuţi şi Chişinău încă din data de 29 iunie 1940.
Mulţi români nevinovaţi au căzut victime abuzurilor Armatei Roşii, comise asupra celor care încercau să se refugieze dincoace de Prut, una din dureroasele amintiri fiind măcelul românilor seceraţi fără milă de gloanţele grănicerilor sovietici, la Fântâna Albă, în Bucovina. Purtau în faţă un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină). Erau neînarmaţi şi aveau asupra lor doar merinde pentru drum. Numărul exact al victimelor nu s-a aflat şi este puţin probabil să se afle vreodată, dar puţinii supravieţuitori amintesc de un număr cuprins între 3.000 şi 5.000 de săteni. După masacru răniţii au fost târâţi până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropaţi, unii fiind încă în viaţă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morţi sau muribunzi. Câţiva, „mai norocoşi”, au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi după torturi înfiorătoare, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var. După câteva zile, mii de familii au fost urcate în trenuri şi deportate în Siberia, numai pentru  „vina” de a fi români.
Nu după mult timp în ziarul „Universul” a apărut impresionantului articol al marelui savant Nicolae Iorga (foto stânga jos ), sub titlul „DE CE ATÂTA URĂ?” pe care îl redau:

„Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, actele oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ. Înalţi magistraţi şi bravi ofiţeri, care şi-au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumăratele acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale căror valuri de ură s-au dezlănţuit ca sub o comandă nevăzută.
De unde atâta ură?
Aşa ni se răsplăteşte bunăvoinţa şi bunătatea noastră?
Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Şi de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate.
Fraţii noştri îşi părăseau copiii bolnavi, părinţii bătrâni, averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar o fărâmă de milă. Sprijin cald şi un cuvânt înţelegător, fie şi numai sentimental, ar fi fost primit cu recunoştinţă. Li s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoarele, destui dintre ei şi-au dat sufletul. Li s-au smuls hainele şi li s-a furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii, care se lăuda până mai ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.”
„Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 şi anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru, la Uniunea Sovietică, a fost întâmpinată cu bucurie de evreii din aripa stângă şi comunişti.” (Alexandru Şafran, fost Rabin Şef al evreilor din România – declaraţie din anul 1946)
Apreciez deosebit de relevant şi comentariul lui Paul Goma din lucrarea sa, „BASARABIA ŞI „PROBLEMA”:
„Nu am auzit să fi existat vreun singur evreu, atunci, acolo, în Basarabia-Bucovina „Săptămânii roşii” (28 iunie-3 iulie 1940) care să fi protestat verbal – necum să se opună – coreligionarilor beţi de ură  (de rasă, nu de clasă) care s-au dedat la acte de pură bestialitate. Victime: Românii militari în retragere, Românii civili porniţi în refugiu… (…) Fireşte, „nu toţi Evreii”, scriind despre cauza masacrării Evreilor de către Români, între anii 1941 şi 1943, „ignoră” adevărul cronologic, istoric, acela care spune:
- întâi a avut loc cedarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, evacuarea tragică (pentru Români şi numai pentru ei), între 28 iunie şi 2 iulie 1940;
- abia apoi, la 29 iunie 1941 a fost pogromul de la Iaşi, primul act sângeros – victime : Evreii din România
Adevărul spune: „evacuarea” armatei şi a civililor din teritoriile cedate a constituit, din partea Eveilor, nu a Ruşilor ocupanţi – o agresiune sălbatică, fanatică, rasistă, anti-românească, anti-goi, anti-creştină; şi încă mai spune: agresiunea EVREILOR în timpul evacuării, împotriva militarilor şi a civililor români din teritoriile cedate a însemnat „Ochiul-prim”, iar ce s-a întâmplat după un an de zile – inadmisibil, reprobabil – „Ochiul-scos”. „Ochiul-scos” a fost răzbunarea Românului pe Evreu.”
Referitor la pogromul de la Iaşi, Mihai Pelin combate cu documente afirmaţiile nefondate şi nereale, făcute în presa vremii de publicistul Curzio Malaparte: „Fapt dovedit, principala răspundere a masacrului de la Iaşi revine elementelor din Organizaţiile TODT şi SS, existente în oraş, chiar dacă generalul german Eugen Ritter von Schöbert nu părea a fi un nazist înfocat…” (Josif Constantin Drăgan, MAREŞALUL ANTONESCU ŞI RĂSBOAIELE DE REÎNTREGIRE, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, Ed. Nagard, 1986, documente,p.576).


DIKTATUL DE LA VIENA

Între 28 iunie şi 7 septembrie 1940, România a pierdut 99.926 kmp cu 6.829.288 locuitori. Prin acordul de la Craiova, a retrocedat Bulgariei Cadrilaterul, iar la 30 august 1940 României i-a fost impus Diktatul de la Viena, prin care a fost silită să cedeze 43.492 km² din teritoriul Transilvaniei, în favoarea Ungariei.
S-a abătut o avalanşă de crime, torturi şi violuri comise de trupele şi organizaţiile horthyste împotriva locuitorilor români din localităţile ocupate: în noaptea de 13/14 septembrie 1940, „Comuna Ip a fost a fost teatrul unui sălbatic act de violenţă. La începutul nopţii echipe de ostaşi unguri, însoţite de iredentişti şi membri ai Gărzii Naţionale au scos din case pe toţi românii care nu fugiseră, i-au bătut până la sânge şi i-au schingiuit, zdrobindu-le oasele şi smulgându-le unghiile, apoi, fără a ţine seamă de sex şi vârstă, i-au împuşcat cu focuri de armă şi de mitralieră. Femeile au fost batjocorite, iar copii spintecaţi (…) după măcel a urmat jaful cadavrelor şi al caselor celor omorâţi. Cadavrele au fost cărate cu căruţele – unii încă mai respirau – şi îngropate într-o groapă comună, de 35/25 m, peste care s-a turnat var şi apoi pământ. ” Au căzut victime 157 de români, copii, femei, bătrâni şi bărbaţi. (Arhiva MAI, fond documentar, dosar nr. 10, vol. 16, p.217)
Au urmat atrocităţi comise de armata horthystă, de Poliţia Regală Maghiară şi de diverse organizaţii ungureşti, maltratarea şi expulzarea preoţilor şi a intelectualilor români.
Iată ce scria publicistul american, Milton G. Lehrer, martor al unor astfel de atrocităţi, în lucrarea sa LES ASSASINATS: „Comuna Trăznea a fost ocupată de trupele ungureşti, la 9 septembrie 1940. Ca şi când armata de ocupaţie ar fi executat un ordin primit, îndată ce satul a fost invadat de soldaţi, un veritabil potop de foc şi sânge s-a abătut asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instinctele brutale: puşti, mitraliere, tunuri şi grenade. După ce au fost trase primele salve, soldaţii au pătruns în case şi au asasinat pe oricine găseau în calea lor, incendiind casele”.
Un martor ocular descrie scenele de groază care au urmat: „După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de români şi îi aruncau, de vii, în văpaia focului (casele care ardeau n.a.), arzând de vii în chinuri groaznice şi mare jale răsuna în tot locul de plânsetele lor” Rezultatul masacrului de la Trăznea: 263 români (copii, femei, bărbaţi, tineri şi bătrâni). (Arhiva MAI fond documentar, dosar 541, vol.122)


22 IUNIE 1941

Franţa şi Anglia, aliaţii tradiţionali ai României erau mult prea preocupaţi de propria situaţie, iar în condiţiile amintite, alinierea României la Reich devenise singura opţiune rămasă disponibilă pentru recuperarea teritoriilor pierdute.
Având girul tuturor românilor, la 22 iunie 1941 Conducătorul Statului, generalul Ion Antonescu, a dat celebrul ordin de zi: „OSTAŞI, VĂ ORDON TRECEŢI PRUTUL! ” luptând alături de trupele germane împotriva URSS. Armata Română a fost întâmpinată cu multă bucurie şi recunoştinţă de populaţia românească din Basarabia şi Bucovina.
Cunoscutul scriitor Constantin Virgil Gheorghiu, a cărui probitate morală nu poate fi pusă la îndoială, a fost puternic marcat de realităţile din Basarabia, care stătuse doar un an în raiul comunist sovietic. În volumul-document ARD MALURILE NISTRULUI , cu subtitlul: „Reportaj de război din teritoriile dezrobite” autorul descrie, fără a le îndulci, o multitudine de aspecte ale tratamentului la care au fost supuşi românii de dincolo de Prut până în iunie 1941. Biserici pângărite, crime, maltratări, abuzuri, supunerea la umilinţe greu de descris, din partea bolşevicilor năvălitori şi mai cu seamă din partea localnicilor evrei. Dar  veţi afla mai multe decât v-aş putea relata eu din lectura fragmentului următor, extras din paginile cărţii sale,: „Aflu că dincolo de Nistru sunt mii de basarabeni tineri care muncesc făcând şosele pentru retragerea ruşilor. Supraveghetorii sunt evrei din Basarabia. Cea mai mică greşeală, cel mai nevinovat cuvânt spus de vreunul din aceşti români basarabeni dezlănţuie furia evreului care-i comandă.
Cu câteva zile înainte de a se retrage armatele bolşevice, evreii din Căuşani au strâns din sate câteva sute de căruţe în care au încărcat averile şi le-au trecut Nistrul. Ţăranii care le-au condus căruţele nu s-au mai întors. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu ei. Evreii le spuseseră că or să-i împuşte. Nici la Căuşani, nici la Ursoaica, nici în satele de pe întinderea Bugeacului şi pe malul Nistrului nu am mai întâlnit decât câteva vite. Fuseseră luaţi toţi caii, toţi boii, toate oile şi căruţele, cirezi de mii de vite (…) Un ţăran tânăr, Oltu Boris îl chema, a fost luat de evrei pentru a lucra la şosele, dincolo de Nistru. Cu o noapte înainte fugise trecând Nistrul înnot, în pielea goală, împreună cu alţi doi prieteni.
-  (…) Da, am venit în pielea goală, numai noi şi sufletele noastre…
- În sectorul în care lucram eu era comandant unul Herşcu, care fusese negustor aici, la Ermoclia. În fiecare zi împuşca Herşcu câte unul de-ai noştri. Acolo, în taberele de muncă silnică nu exista altă pedeapsă decât împuşcarea. Evreul comandant era mai puternic decât orice dictator. Ne spunea că după ce vom termina şoseaua, are să ne împuşte pe toţi, fiindcă suntem basarabeni trădători.
- Dar de mâncare vă dădeau?
- O sută de grame de pâine pe zi. Asta era hrana pe care trebuiau să ne-o dea, dar nu ne-o dădeau nici pe-asta. Trăiam din mila românilor de dincolo de Nistru. Ne făceau câte o mămăligă pe care o mâncam goală, pe furiş.” (Constantin Virgil Gheorghiu. ARD MALURILE NISTRULUI. Bucureşti, ed. GEEA, 1993, p.185-185)
Prin forţa împrejurărilor, România s-a aflat, fără voia ei, în hăţişurile marii conflagraţii a celui de-al doilea război mondial. Trecerea Prutului de către Armata Română a avut sprijinul întregii populaţii şi al partidelor politice. Mai târziu s-au auzit voci care au contestat trecerea armatelor române peste Nistru.
Era oare posibilă oprirea la Nistru ? Din ce se ştie astăzi şi după cum afirmă chiar autorii tratatului de ISTORIA ROMÂNILOR, vol. IX, apărut la Editura Enciclopedica, sub egida Academiei Române, în 2008, răspunsul este negativ. Legile aspre ale războiului nu permit jumătăţile de măsură.
Era posibilă oprirea Armatei Române la graniţa de vest a ţării? Ce-au căutat militarii români în Ungaria, dar în Cehoslovacia? Răspunsul este acelaşi ca şi în primul caz. Diferenţa constă în faptul că la începutul războiului am fost aliaţi cu Germania, iar în al doilea, „aliaţi”, cu de-a sila, cu Uniunea Sovietică.
„Toate sacrificiile făcute în luptele pentru eliberarea Ungariei şi a Cehoslovaciei (aproape 200.000 de militari români) au fost inutile. Victoriile româneşti nu au fost recunoscute, ci atribuite numai trupelor sovietice”. (Josif Constantin Drăgan, MAREŞALUL ANTONESCU ŞI RĂSBOAIELE DE REÎNTREGIRE, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, Ed. Nagard, 1986).
Nu trebuie ignorat nici faptul, aparent nesemnificativ, că trupelor româneşti le-a fost blocată intrarea pe teritoriul Germaniei, un motiv în plus de a nu-i fi recunoscut României, statului de ţară cobeligerantă, cu consecinţele cunoscute astăzi.
S-au consumat cisterne de cerneală pentru a fi „descrise” „crimele” românilor pe frontul de est, exagerându-se voit „chestiunea evreiască” şi numărul victimelor. Se impune să ştim că cele mai multe „dovezi” prezentate pentru a susţine aceste acuzaţii s-au materializat prin „mărturii” subiective ale unor „martori”, mai mult sau mai puţin oculari, sau prin relatări indirecte.
În mod deliberat sunt ignorate sau ocultate, afirmaţiile unor mari personalităţi evreieşti, din acele vremuri tulburi ale războiului, cum este şi cazul declaraţiei ce urmează:
„Subsemnatul Wilhelm Filderman, Doctor în Drept la Facultatea din Paris, fost Preşedinte al Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România şi Preşedinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New zork, USA, Hotel Alameda (…) declar următoarele: „ (…) În timpul perioadei de dominaţie hitleristă în Europa, eu am fost în legătură susţinută cu Mareşalul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuşi la persecuţia germanilor-nazişti. Am fost martor al unor mişcătoare scene de solidaritate şi de ajutor între români şi evrei… Mareşalul Ion Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziste, care impunea măsuri dure împotriva evreilor. Aş aminti doar câteva exemple:
- Graţie intervenţiei energice a Mareşalului Antonescu, a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina;
- El a dat paşaport în alb, pentru a salva evreii din Ungaria, a căror viaţă era în pericol;
- Graţie politicii sale, bunurile evreilor au fost puse sub regim de administrare tranzitorie, care, făcându-le să pară pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii la momentul oportun.”
Este inuman şi regretabil că un singur om a murit, pentru „vina” de a fi român, german, ungur, evreu sau rus. Este evident şi incontestabil faptul că s-au comis abuzuri şi de o parte şi de cealaltă, însă este un gest la fel de criminal să acuzi o naţiune întreagă, pe baza unor dovezi, deseori aflate sub semnul incertitudinii al subiectivismului şi chiar al falsului.


13/14 FEBRUARIE 1945- DRESDA

Dacă tot am pomenit de abuzuri,  voi relata  unul din acte al civilizatei aviaţii aliate împotriva oraşelor germane.
În 1942, W. Churcill a primit de la profesorul Lindeman un plan de bombardament aerian al oraşelor germane, prin care era luată în considerare atacarea unui număr de 58 de oraşe germane, cu o populaţie de peste 100.000 de locuitori fiecare; lansarea de fiecare bombardier al aviaţiei britanice în medie a 40 de tone de bombe ar fi permis distrugerea unui număr cuprins între 4000 şi 8000 de imobile, lăsând, după estimări cam o treime din populaţia Germaniei, fără adăpost. Bombele lansate împotriva Germaniei au atins înspăimântătoarea cantitate de 1.215.300 tone de bombe. (Jacques de Launay, MARI DECIZII ALE CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, VOL.II, Buc., Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988).
Desigur, veţi spune: „Era război! Care pe care!” Aşa să fie?
Redau mai jos două declaraţii edificatoare:
„Trebuie să subliniez că Luftwaffe a acţionat conform legilor războiului. Nu a atacat decât obiective militare. Dacă au existat civili ucişi sau răniţi, aceasta s-a datorat faptului că se aflau în apropierea obiectivelor respective. Este important ca acest lucru să se ştie în Franţa şi în Anglia, pentru a nu se recurge la represalii nejustificate (…)”. (Raportul generalului Armengaud, ataşat al Forţelor franceze la Varşovia, 14 septembrie 1939).
La 30 octombrie 1940 Churchill afirma:
„Respectând regula după care obiectivele noastre sunt pur militare, populaţia civilă, aflată în apropierea acestora, trebuie să simtă în aceeaşi  măsură greutatea războiului. Nu este vorba de o schimbare fundamentală a politicii. Nici o declaraţie publică nu va trebui făcută despre acest subiect!” (Jacques de Launay, MARI DECIZII ALE CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, VOL.II, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1988, p.166).
În cadrul programului menţionat anterior se numără şi bombardamentul asupra oraşului Dresda, în luna februarie a anului 1945, raid de teroare al aviaţiei aliate, îndreptat exclusiv împotriva populaţiei civile şi apreciat de istorici drept O PATĂ PE BLAZONUL BRITANIC. Raidul asupra Dresdei a fost executat, din ordinul generalului Harris, precedat fiind de cele asupra oraşelor Brawnschweig din octombrie 1944 (soldat cu 80.000 de morţi şi 300.000 de persoane rămase fără adăpost) şi asupra Berlinului, la 3 februarie 1945 (25.000 morţi). (D.Irvind THE DESTRUCTION OF DRESDEN, Londra, 1963)
Dresda, capitala Saxoniei, oraş fără obiective militare, care adăpostea o populaţie CIVILĂ de peste un milion de persoane, printre care se aflau numeroşi refugiaţi, a constituit ţinta bombardierelor aliate. Atacul s-a produs în două etape: prima, un atac masiv cu bombe, a doua, un atac consecutiv împotriva formaţiunilor de ajutor şi apărare germane.
„In noaptea de 13/14 februarie 1945, 1.400 de bombardiere britanice din clasa “Lancaster” aparţinând Grupului 5 din Royal Air Force, au aruncat asupra oraşului 650.000 bombe incendiare şi 3.000 de proiectile explozive de mare putere. Recurgând la o statistică macabră, se poate constata că aliaţii au utilizat o bombă la fiecare doi germani, o rată cu adevarat “apocaliptică”. Din 28.010 de imobile – cât avea Dresda înaintea bombardamentelor, au fost distruse circa 95%, iar numărul morţilor variază după sursă, între 120.000 si 150.000, cei mai mulţi, civili.
Raidul a fost urmat de un al doilea val de bombardiere al Flotei a 8-a americane, la mijlocul zilei următoare, această operaţiune „complementară”, total inutilă ducând la întreruperea, pentru doar trei, zile a circulaţiei feroviare.” (D.Irvind THE DESTRUCTION OF DRESDEN, Londra, 1963)
Măcelul civililor germani a fost condamnat chiar în Camera Comunelor, prilej cu care Churchill a afirmat: „Consider că a sosit momentul să revizuim politica de bombardare a oraşelor germane, fondată doar pe intenţia de a răspândi teroarea (…). Altfel, vom prelua o ţară complet distrusă…”




6 AUGUST 1945 – HIROSHIMA –

Japonia militaristă îşi prelungea, neputincioasă, agonia. Deşi zilele războiului „cald” erau numărate, Statele Unite ale Americii au decis să demonstreze întregii planete noua sa capacitate de distrugere.
LITTLE BOY, băieţelul, aşa a fost botezată  prima bombă atomică, cea lansată la Hiroshima, în dimineaţa zilei de 6 august 1945. Nu era chiar aşa de micuţ cum sugerează numele; avea 4,25m lungime şi cântărea cam 4.500 de kilograme.
Explozia „băieţelului” a dezvoltat o energie echivalentă cu cea  a cca. 25.000 tone de trinitrotoluen. Efectele bombei i-au făcut să se cutremure şi pe creatorii ei: profesorul Oppenheimer, generalul Groves, laureatul premiului Nobel, Enrico Fermi şi pe mulţi alţii, care abia atunci au perceput adevărata noţiune a apocalisei.
Ora 8, 15 minute, 17 secunde. A izbucnit o lumină, un fulger care a orbit 300.000 de oameni şi a făcut să dispară orice umbră chiar şi din cele mai întunecate unghere. După globul de foc a urmat explozia, dar aceasta n-a putut fi auzită decât la 40-50 de km de Hiroshima, pentru cei aflaţi mai aproape, ea transformându-se în tăcere veşnică.   Suflul provocat de explozie a atins o viteza de 1300 de km pe oră dinspre sfera de foc, smulgând din temelii, pe o raza de mulţi km patraţi, casele care mai rămăsesera în picioare. Vântul  de foc care se pornise, se întorcea către centrul exploziei pe măsură ce deasupra oraşului aerul devenea irespirabil, iar apa râurilor   s-a evaporat…
Rezultatele bombardamentului de la Hiroshima: 78.150 morţi, 13.983 dispăruţi şi 37.425 răniţi (fără a-i include pe cei care au pierit, în chinuri, zeci de ani după explozie n. a.). Pe o raza de 2,5 km de la centrul exploziei toate clădirile au fost distruse, făcând loc deşertului atomic, pe o suprafata de 11 km patraţi – 17.000 de victime pe km patrat dintre care 8000 morţi şi dispăruţi. (Castelani Gigante, 6 august 1945-ISTORIA BOMBEI ATOMICE, Bucureşti, E.P.,1968)
Cunoscutul cotidian „Le Figaro” scria, la 10 august 1945, sub semnătura lui François Mauriac: „Astăzi, după anunţarea celor petrecute la Hiroshima, lumea ştie că materia poate să piară într-o zi în care un om, chiar unul singur, va fi luat în sinea lui o asemenea hotărâre.”



23 AUGUST 1944 – BUCUREŞTI

S-au împlinit 64 de ani de la invazia sovietică şi instaurarea comunismului în Romania, realizată cu nemijlocitul sprijin regal,  şi consolidată cu ajutorul “baionetelor sovietice” – aceleaşi care, trei ani mai târziu  l-au forţat să abdice. Opera a fost desăvârşită de Ana Pauker,  Emil Bodnăraş, Petru Groza şi Lucreţiu Pătrăşcanu, care au pregătit distrugerea României în anticamera regalului birou al lui Mihai I, urmaţi de Roitman-Chişinevski, Nicolski, Răutu… M. Roller & Co.
În noaptea de 22/23 august 1944, Maniu, Btătianu şi Titel Petrescu, de comun acord cu faptul că numai Mareşalul Ion Antonescu poate incheia un armistiţiu rezonabil cu aliaţii, l-au trimis pe Brătianu la Mareşal, pentru a-i comunica sprijinul lor. După audienţă, Brătianu le-a comunicat hotărârea acestuia de a încheia, chiar a doua zi, armistiţiul, cu solicitarea unui acord în scris de la cei trei: “Vă rog, domnule Brătianu să mă înţelegeţi, este vorba de o răspundere istorică şi atunci luaţi-vă şi dumneavoastră, printr-un act scris, răspunderea şi nu prin discuţiuni care se pierd şi mâine pot fi negate.” Acest lucru reiese şi din depoziţia generalului Pichi Vasiliu, în timpul procesului: “După plecarea lui Brătianu de la audienţa avută la Mareşal, acesta mi-a declarat că este hotărât să facă armistiţiul împreună cu Maniu şi Brătianu.” Aceeaşi declaraţie făcut-o în instanţă şi Eugen Cristescu, şeful serviciului secret.
La ora 13.00 a zilei de 23 august 1944, şefii partidelor de opoziţie: I. Maniu, Gh. Brătianu şi Titel Petrescu rămăseseră pe aceeaşi poziţie, aceea de a-l sprijini pe Ion Antonescu să încheie armistiţiul, un motiv în plus pentru aceasta, cântărind şi întrevederea şefilor opoziţiei cu Lucreţiu Pătrăşcanu şi Constantin Agiu, reprezentanţii comuniştilor. Pe parcursul acestei întâlniri, la insistenţa imperativă a celor doi comunişti, referitoare la răsturnarea Mareşalului, exprimată prin somaţia: “…Răspundeţi: acceptaţi sau nu. Nu mai poate interveni din partea dvs încă o amânare!”, Generalul Sănătescu, reprezentantul Palatului, prezent şi el la intrunirea conspirativă nu a reacţionat în nici un fel atunci când delegatul comuniştilor a bătut cu pumnul în masă. Iuliu Maniu, care sesizase caracterul ultimativ al proiectului prezentat de comunişti, a întrerupt insolenţa vorbitorului, a răspunzând surăzâtor: “Drăguţă… eu nu sunt obişnuit să se discute cu mine cu revolverul pe masă.”
Evenimentele s-au precipitat. Sătul de tutela Mareşalului,  Regele a decis să facă el armistiţiul, “Dacă îl lăsăm pe Ion Antonescu să facă armistiţiul - a spus Regele – ne va ţine iar sub papuc.” (Memoriile lui Brătianu).
Preocupat de soarta frontului şi de complexitatea situaţiei, Mareşalul nu avea de gând şi nici vreme de irosit pentru o vizită la Palat, însă după insistenţa – prin telefon -  a generalului Sănătescu, în cele din urmă a acceptat. Între timp, la Palat, Regele împreună cu complotiştii: Mocioni-Stârcea, generalul revanşard Aurel Aldea şi Ioaniţiu, secretarul Regelui, colonelul-adjutant Emilian Ionescu, colonelul D. Dămăceanu şi alţii, suporterii ideii comuniştilor – aceea de a folosi vizita Mareşalului pentru a-l aresta – făceau pregătiri. Însuşi Regele a format o echipă din trei subofiţeri din paza sa personală: Bâlă, Dumitru Rusu şi Dinu, sub comanda maiorului Anton Dumitrescu. Subofiţerului Bâlă, Regele i-a încredinţat cifrul camerei-seif – o încăpere îngustă, fără aerisire – în interiorul căreia, i-a spus  să aducă o măsuţă şi două scaune. ”În cazul că îl arestăm, aici ai să-l închizi!”. Abia atunci subofiţerul a înţeles ce se pregătea. În acel moment Regele a căzut de la înălţimea tronului, la nivelul ordonanţei, iar “Coroana” s-a rostogolit lamentabil.
Misiunile încredinţate nu mai lasă nici un semn de îndoială asupra faptului că oricare ar fi fost răspunsul Mareşalului, orice ar fi dorit să facă, arestarea era hotărâtă, iar numele persoanelor ce se găseau în Casa Nouă, din spatele Palatului Regal nu mai lasă loc niciunei îndoieli.
Asupra dialogului purtat la Palatul Regal şi a celor întâmplate în după-amiaza zilei de 23 august 1944, declaraţiile sunt foarte controversate şi contradictorii. Singurul supravieţuitor al evenimentelor care ar putea relata derularea “filmului” arestării Mareşalului este fostul suveran, dar “Majestatea Sa” nu are nici un interes să fie aflat întregul adevăr; păstrează tăcerea şi … nu va vorbi niciodată.
Regele a nesocotit  opţiunea partidelor politice şi prin gestul condamnabil al arestării Conducătorului Statului – şi de facto al Armatei – a adus prejudicii şi suferinţe inimaginabile neamului românesc.
Regele şi complotiştii nu s-au sfiit să-şi însuşească toată acţiunea de încheiere a armistiţiului pe care Mareşalul o definitivase la Snagov, înainte de a pleca la Palat, ca şi toate măsurile de pregătire militară prevăzute de Mareşal în acest scop. Pentru a-şi pune în aplicare planurile nechibzuite, complotiştii au abuzat de toate înlesnirile pe care Mareşalul le acordase opoziţiei pentru a stabili contacte şi a trata cu aliaţii, nefiind niciodată deranjaţi de organele de siguranţă ale ţării.
După marea infamie – arestarea Mareşalului – Regele a mai comis imensa eroare materializată prin citirea, în seara aceleiaşi zile, la radio, a proclamaţiei întocmite de comunişti şi care a echivalat cu capitularea necondiţionată a României. Nesăbuinţa Regelui a permis sovieticilor, ca între 23 august şi 12 septembrie 1944, să ia în prizonierat între 130.000 şi 170.000 de ostaşi şi ofiţeri români, aceştia adăugându-li-se celor  luaţi anterior. (Raportul M.St. M. al Armatei Române din 1945).
De teama represaliilor germanilor, dovedind “marele său curaj” Regele a plecat din Bucureşti, refugiindu-se la moşia sa din judeţul Gorj, de unde s-a reîntors doar când situaţia a trecut sub control sovietic. Dorind cu orice preţ să se transforme din personaj de decor, în erou,  Regele Mihai a decis să culeagă laurii personali pe seama altora. Cum a fost recompensat pentru trădarea sa? A obţinut doar satisfacţii efemere: URSS i-a acordat cea mai mare distincţie sovietică, pe care doar Stalin, Eisenhower, Montgomery şi marii comandanţi sovietici o mai deţineau – Ordinul „VICTORIA”.
Decretul care însoţea distincţia, menţiona:
„Pentru actul curajos al cotiturii hotărâtoare a politicii României spre ruptura cu Germania hitleristă, în clipa în care nu se precizase clar înfrângerea Germaniei, Majestatea Sa Mihai I, Regele României, se decorează cu ORDINUL VICTORIA.
Prezidiul Sovietului Suprem al URSS, M. Kalinin, Secretarul Sovietului Suprem al URSS, Gorkin. Moscova, Kremlin, 6 iunie 1945”. (Ştind că regelui îi plac motoarele, i-a trimis cadou şi două avioane).
În 1946 Monumentul Ostaşului Sovietic era dezvelit în prezenţa Regelui Mihai I, a premierului Petru Groza, a Anei Pauker şi a altor fruntaşi politici ai vremii.
Cu o „oarecare” întârziere, la 10 mai 1947, ambasadorul SUA la Bucureşti i-a înmânat Regelui Mihai, Medalia şi Decretul Legiunii Meritului cu gradul de Comandor, acordate de Preşedintele Statelor Unite, Harry Truman.
Consecinţele acelui nefericit 23 AUGUST 1944 – ZI A TRĂDĂRII NAŢIONALE s-au repercutat asupra a sute de mii de români, deportaţi sau aruncaţi în inchisori unde doar foarte puţini au mai suprevieţuit. Scriitorul Ştefan Dumitrescu, referindu-se la complotişi, scria: „(…) au săvârşituna dintre cele mai mari ticăloşii din istoria poporului român, de când este acesta în vatra sa” … caracterizând actul actul trădării: „O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă”. (Ştefan Dumitrescu, DELIRUL vol. II, Râmnicu Vâlcea, Ed. Fortuna, 2004)
În România postdecembristă, cuvântul TRĂDARE a fost înlocuit cu găselniţa-surogat DEFECTARE. În acest fel TRĂDAREA este astăzi promovată, neoficial, ca politică de stat.
Fostul suveran, revenit în România după decenii îşi trăieşte ultimii ani de viaţă condus de alţii, aşa cum a trăit în copilărie, în adolescenţă şi în anii tinereţii. Niciodată nu a dat socoteală pentru trădarea sa.  Generalului Pacepa i-au fost înapoiate averea, gradul şi solda pentru serviciile aduse altora. A fost absolvit de orice vină, ba s-au făcut auzite voci demente care îl declară erou…  Din păcate, exemplele pot continua.


EPILOG

Privind retrospectiv, putem construi similitudini, ca şi diferenţe între soarta Mareşalului Ion Antonescu şi a altor protagonişti ai celui de-al doilea război mondial:
Hitler s-a sinucis. Mussolini a fost împuşcat de “partizanii” comunişti.
Mareşalul Mannerheim, deşi a luptat împotriva ruşilor încă din 1918, iar în anii 1939-1940 le-a administrat o ruşinoasă corecţie, deşi a fost aliat cu Hitler, nu a fost judecat, de vreun “Tribunal al poporului” finlandez, nu a fost condamnat şi cu atât mai puţin executat, ba mai mult, în anul 1944 a fost ales Preşedinte al Finlandei, demnitate pe care a deţinut-o până în anul 1946. Astăzi statuia lui ecvestră tronează în piaţa Parlamentului Finlandei, din Helsinki.
Miclos Horthy, „amiralul fără flotă” - aflat şi el de partea Axei – s-a purtat abominabil cu ne-maghiarii: români, slovaci, ruteni, sârbi şi evrei. Nu a fost trimis în faţa vreunui „Tribunal al poporului”, nu a fost condamnat şi nici asasinat de ai lui. După război, a fost adăpostit într-un castel din Germania, apoi mutat în Portugalia. Nu a fost „vânat” de Simon Wiesenthal, de vreun român, de vreun sârb sau de altcineva. Şi-a dat obştescul sfârşit în linişte, nederanjat de nimeni. Spre onoarea conaţionalilor lui, a fost reabilitat şi reînhumat în Ungaria, cu funeralii naţionale. Nimeni nu s-a împotrivit.
Stalin a fost cel mai mare criminal din istoria omenirii, dar evreii se prefac a nu cunoaşte acest adevăr incontestabil. Abia după dispariţia dintre cei vii, crâmpeie de adevăr au început să iasă la lumină şi, parţial, să fie difuzate în văzul lumii. Nici un tribunal internaţional nu a îndrăznit sa-i judece faptele comise, în schimb pe Milosevici-sârbul, nu s-au sfiit să-l „sinucidă”, după ani de temniţă în care nu au reuşit să-l ingenuncheze…  „Vânătoarea de vrăjitoare” continuă.
EX Regele Mihai I. „Când, la sfârşitul anului 1947, comuniştii pe care i-a adus la putere l-au aruncat ca pe o măsea stricată, Regele nu mai era decât un infirm moral. Nici Stalin, nici Truman nu au mai mişcat vreun deget pentru el.” (Josif Constantin Drăgan, MAREŞALUL ANTONESCU ŞI RĂSBOAIELE DE REÎNTREGIRE, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, ed. Nagard, 1986, p.371).
A trăit în străinătate până după evenimentele din decembrie 1989. În urmă cu câţiva ani guvernele postdecembriste i-au „restituit” o serie de bunuri, unele neaparţinându-i vreodată şi i-au acordat favoruri cuvenite foştilor şefi de stat. În contradicţie cu orice legi şi protocoale, a fost inventată “Casa regală” a Republicii România,  iar „Majestatea Sa” a declarat-o pe una din fiicele sale – soţie a  „principelui” de mucava, Duda -  „moştenitoarea  tronului”.
Mareşalul Ion Antonescu a dus un război împotriva Uniunii Sovietice, alături de Germania, pentru recâştigarea teritoriilor răpite de URSS în 1940.
La 23 august 1944 mareşalul-martir al românilor, Ion Antonescu a fost trădat de regele său şi predat, în plin conflict militar inamicului. Regele Mihai a participat doar la sărbătorirea succeselor, reponsabilitatea lăsând-o numai pe umerii Mareşalului.
După arestarea nedemnă de către rege şi camarila sa,  Ion Antonescu a  fost predat ruşilor şi transportat în Uniunea Sovietică, unde, paradoxal, (în prima perioadă a detenţiei) a fost tratat cu respectul cuvenit unui mare conducător militar  - ceea ce nu s-a întâmplat în cazul românilor lui.  În mai 1946, Mareşalul a fost adus în ţară unde a fost „judecat” de  „Tribunalul poporului” – o mascaradă sub regie străină, derulată sub presiunea lozincilor străzii – şi condamnat la moarte. De fapt (ca şi arestarea Mareşalului)  sentinţa fusese hotărâtă înainte de înscenarea „procesului”.
Testamentul politic al Mareşalului, expus în ultima şedinţă a „Tribunalului”, din care redau un scurt fragment, ar trebui să ne pună pe gânduri, el fiind la fel de actual şi poate, chiar în viitor:
„Scump popor român,
(…) Acest război care s-a sfârşit cu înfrângerea Germaniei, nu va pune capăt conflictului mondial în anul 1914.
Prevăd un al treilea război mondial, care va pune omenirea pe adevăratele ei temelii sociale. Ca atare, dvs. Şi urmaşii dvs. Veţi face mâine ceea ce eu am încercat să fac astăzi, dar am fost înfrânt! Dacă aş fi fost învingător, aş fi avut statui în fiecare oraş al României.
Cer să fiu condamnat la moarte şi refuz, dinainte orice graţiere. În felul acesta voi muri pe pământul Patriei, în schimb voi, ceilalţi, nu veţi fi siguri dacă veţi mai fi aici când veţi fi morţi.” (Gh. Buzatu, ROMÂNIA, CU ŞI FĂRĂ ANTONESCU, Iaşi, Ed.Moldova, 1991).
În ultimul cuvânt care i-a fost acordat, Mareşalul a spus:
„Domnule Preşedinte şi Onorat Tribunal, s-a dat aici, în faţa poporului nostru, a istoriei noastre şi a conştiinţei universale, un penibil şi trist spectacol.
Majoritatea foştilor mei colaboratori au găsit că este de demnitatea lor şi a neamului nostru să se desolidarizeze de guvernarea la care au participat.
Eu, Onorat Tribunal, declar solemn, în acest ceas, că, în afară de crime şi furturi, mă solidarizez şi iau asupra mea, toate greşelile pe care, cu ştiinţa sau fără ştiinţa mea, le-am făcut.” (Ioan Dan, „PROCESUL” MAREŞALULUI ION ANTONESCU, Bucureşti, Ed.Lucman, 2005, p.434)
Luându-şi rămas bun de la fostul său colaborator, Gh. Lecca, Mareşalul i-a spus: „Te du cu bine, Lecca! … urmează calea pe care ţi-a hărăzit-o propriul dumnitale destin. Ţi-ai făcut pe deplin datoria. Spune-i Regelui că nu plec supărat pe el şi că l-am iertat. Mai mult, spune-i că-i mulţumesc că mi-a oferit prilejul să mă aşez, cu un minut mai devreme, în rândul celor ce s-au jertfit pentru binele şi onoarea acestui Neam.” (Josif Constantin Drăgan, MAREŞALUL ANTONESCU ŞI RĂSBOAIELE DE REÎNTREGIRE, vol. 1, Cannaregio-Veneţia, ed. Nagard, 1986,p. 511).
Regele i-a refuzat Mareşalului până şi dreptul de a mai trăi. Nu a aprobat cererea de graţiere semnată de mama Mareşalului, doamna Baranga şi de avocatul apărător, Constantin Bălăceanu, dând curs, sine die, executării sentinţei aşa numitului „Tribunal al poporului”. Cu o zi înainte de împlinirea vârstei de 64 de ani, Mareşalul, împreună cu Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu şi generalul Pichi Vasiliu au fost supuşi  unei „execuţii-măcel”.
Ceea pentru ceilalţi protagoniştii învinşi ai celui de-al doilea război mondial este posibil – recercetarea şi reanalizarea evenimentelor în stare de luciditate – pentru mareşalul Ion Antonescu este interzis. Găsiţi domniile voastre răspunsul adecvat la această dilemă. Până şi regelui Carol al II-lea i-au fost reînhumate, cu onoruri oficiale, rămăşiţele pământeşti. Oare ale Mareşalului unde or fi?
În timpul celui de-al doilea război mondial nu doar evreii au suferit, nu doar ei au murit nevinovaţi, ci şi ne-evreii – iar aceştia sunt cu mult mai numeroşi – în ţările de sub influienţa sovietică supravieţuitorii evrei s-au metamorfozat, în călăii-emeriţi ai goim-ilor. Insistenţele excesive, insolente şi zgomotoase ale unor organizaţii evreieşti, nu doar împotriva reabilitării, ci chiar a „necondamnării” mareşalului Ion Antonescu, pretenţiile acestora ca portretul Mareşalului să fie eliminat până şi din galeria primilor miniştri ai României, constituie încălcarea oricăror uzanţe diplomatice, un act de ştergere a memoriei românilor şi un abuz inacceptabil de măsluire brutală a istoriei.
Ariel Sharon, fostul prim ministru al Israelului a ordonat masacrul comis asupra civililor palestinieini din taberele de refugiaţi de la Sabra şi Shatilla, din lagărele Libanului ocupat de Israel (numărul victimelor neevreilor masacraţi nu este accesibil publicului,  el ridicându-se la mii de victime). Ariel Sharon nu a fost pus, niciodată sub acuzare pentru faptele comise, de către aceleaşi organizaţii care îl acuză pe Ion Antonescu.
Bune sau mai puţin onorante, faptele, evenimentele şi personalităţile istoriei unui popor nu pot fi radiate cu un creion, asemenea celebrului instrument de scris al lui Molotov, care a trasat noua  graniţă a României. Din păcate, guvernele româneşti nu au avut demnitatea de a se opune, astfel încât, mareşalul Ion Antonescu este condamnat şi ucis în fiecare nouă zi.
Fac apel, încă odată la Nicolae Iorga:  „DE CE ATÂTA URĂ?”

Ion Măldărescu

5 septembrie 2008

preluare de pe: http://www.ioncoja.ro/2011/06/pagini-cenzurate-pagini-ocultate/

Conspiraţia marijuanei - Utilizarile incredibile ale canepei

Ştiaţi că planta denumită cânepă are peste 25.000 de utilizări? De la alimente, vopsele şi combustibili, şi până la îmbrăcăminte şi materialele de construcţii, cânepa e folosită peste tot. Urme de cânepă se găsesc chiar şi în pliculeţele de ceai Lipton. Şi chiar şi la o parte din maşinile fabricate azi, se găseşte tot cânepă.
Cea mai veche dovadă despre utilizarea ei o reprezintă o bucată de ţesătură de cânepă, descoperită în Mesopotamia, şi datând de peste 10.000 de ani. Cea mai veche hârtie provine din China, în urmă cu două milenii, şi este făcută din fibră de cânepă. Chiar şi faraonii au utilizat cânepa în construcţia marilor piramide.
Cânepa a devenit atât de importantă în Anglia secolului al 16-lea, încât regele Henry al VIII-lea a aprobat o lege în anul 1553 prin care îi amenda pe fermierii care nu creşteau pe pământurile lor cel puţin un sfert de acru de cânepă pentru fiecare 60 de acri deţinuţi.  În America, au existat perioade în care puteai chiar plăti impozite în natură, în cânepă. În anul 1850, în SUA existau mai mult de 8.000 de ferme de cânepă.


La fiecare 3,6 secunde câte un om moare de foame. Seminţele de cânepă sunt cele mai hrănitoare şi o soluţie economică pentru a pune capăt foametei de la nivel mondial. Cu o concentraţie de 80% de „grăsimi bune” de care corpurile noastre au nevoie pentru menţinerea unei sănătăţi acceptabile, precum şi proteinele şi aminoacizii deţinuţi, cânepa reprezintă un echilibru perfect necesar alimentaţiei umane.


Primul motor diesel a fost proiectat să folosească uleiuri vegetale, printre care s-a folosit şi uleiul de cânepă. În anii 1930, Henry Ford  a produs un automobil care era compus 70% din material plastic realizat din cânepă. Picturile marilor artişti Rembrandt, van Gogh sau Gainsborough au fost realizate pe pânze din cânepă, folosindu-se acuarele extrase tot din aceeaşi cânepă.
Peste 50% din pesticidele folosite în lume sunt utilizate în cultivarea bumbacului. Dar cânepa este un material de 8 ori mai puternică decât bumbacul! Cânepa poate creşte într-o sută de zile, fără folosirea erbicidelor şi pesticidelor, astfel ajutând la protejarea mediului înconjurător. De asemenea, din cânepă s-ar putea fabrica hârtie de ziare sau de cărţi, mult mai rezistentă decât cea produsă din lemnul copacilor, ajutând astfel şi prezervarea pădurilor care produc oxigenul atât de necesar vieţii.
Şi totuşi, de ce cânepa este atât de marginalizată în zilele de astăzi? Doar pentru că din ea se produce şi marijuana?

Canabisul e periculos, dar nu pentru corpul uman, ci pentru marile companii

Marijuana e periculoasă, e adevărat, dar nu pentru corpul sau mintea umană, ci pentru companiile petroliere, pentru industriile chimice, de alcool şi de tutun. Afaceri uriaşe, în care se învârt milioane de dolari şi putere, au ascuns adevărul de ochii publicului.

Dacă s-ar afla faptul că acest canabis ar putea fi folosit în produse comerciale, acest lucru ar crea o adevărată bombă atomică la scară industrială! Întreprinzătorii n-au fost învăţaţi niciodată despre potenţialul extraordinar al canabisului, pentru că cei foarte bogaţi au conspirat pentru a oferi dezinformări asupra publicului cu privire la această plantă care, dacă ar fi folosită în mod corespunzător, ar ruina marile companii din domeniile mai sus menţionate.

De unde provine cuvântul „marijuana”? El a fost folosit pentru prima dată la mijlocul anilor 1930 pentru a defăima buna imagine şi istoria fenomenală a plantei de cânepă. Dar iată care sunt faptele înregistrate de-a lungul timpului despre cânepă:
- toate manualele şcolare din SUA au fost tipărite pe hârtie realizată din cânepă până în anii 1880;
- în SUA, din 1631 şi până la începutul anilor 1800 era legal să-ţi plăteşti impozitele sub formă de cânepă;
- refuzul de a creşte cânepă în America, în secolele 17 şi 18, era ilegal. De exemplu, în Virginia, pentru o perioadă de timp, puteai ajunge în închisoare dacă refuzai să creşti cânepă;
- George Washington, Thomas Jefferson şi alţi preşedinţi ai SUA, de la începutul istoriei statului american, au crescut cânepă;
- 80% din toate textilele, confecţiile, hainele etc. erau făcute din cânepă, până când în anii 1820 s-a introdus cultivarea bumbacului;
- primele biblii, hărţi, Declaraţia de Independenţă a SUA, toate au fost scrise pe hârtii realizate din cânepă;
- în anul 1916, guvernul SUA a previzionat faptul că până în anii 1940, toate ziarele vor fi tipărite pe hârtii de cânepă şi astfel nu va mai fi nevoie ca arborii să fie tăiaţi. Studiile arătau că 1 acru de cânepă echivalează cu 4,3 acri de arbori;
- vopsele şi emailuri de calitate au fost realizate din sămânţa de cânepa până în 1937 (în SUA);
- primul model de maşină „T”” pentru Henry Ford mergea pe gazolină extrasă din cânepă, maşina însăşi fiind realizată din cânepă. Maşina avea tăblii de plastic obţinut din cânepă, care erau de 10 ori mai rezistente faţă de oţelul.
- revista „Mechanical Engineering Magazine” (februarie 1938) a publicat un articol intitulat „Cea mai profitabilă cultură ce poate fi crescută”, arătând că aceasta nu poate fi decât cânepa.
- iată un fragment dintr-un film documentar de 14 minute, realizat în 1942 de Departamentul Agriculturii din SUA, prin care se încurajau fermierii americani să crească cânepa pentru a susţine efortul american de război:  „Cânepa există dinaintea construcţiei templelor greceşti. Timp de mii de ani, această plantă a fost folosită în China pentru realizarea îmbrăcăminţii. [...] Acum în Filipine şi în Indiile de Est, cânepa se află în mâinile japonezilor. Cânepa americană este necesară atât pentru industria militară, cât şi pentru celelalte industrii ale noastre.”

- cultivarea şi producţia cânepei nu face rău mediului înconjurător. Agenţia Americană de Dezvoltare (USDA) a confirmat acest lucru arătând că această plantă produce de 4 până la 7 ori mai puţină poluare decât ceilalţi înlocuitori organici ai acestei plante.

Conspiraţia DuPont împotriva cânepei
În anul 1937, marea corporaţie petrochimică DuPont şi-a patentat procesul fabricării plasticului din petrol şi cărbune. Raportul anual al companiei le-a recomandat acţionarilor săi să investească în noua sa divizie petrochimică. Produse sintetice ca materialele plastice, celofanul, celuloidul, nylonul etc., puteau fi realizate din petrol. Industria naturală a cânepei ar fi ruinat afacerile DuPont cu peste 80%.
Cine credeţi că era un investitor important al companiei DuPont? Andrew Mellon (1855-1937), care a devenit Ministrul Finanţelor pe timpul preşedinţiei lui Hoover. Mellon l-a numit pe Harry J. Anslinger, nepotul său, la conducerea Biroului Federal de Narcotice şi Droguri Periculoase. Intenţia era foarte clară: cânepa trebuia să fie declarată ilegală, întrucât ameninţa afacerile de miliarde de dolari. Aceşti oameni au introdus un cuvânt mexican obscur „marihuana” pe care l-au „împins” în conştiinţa Americii.

Manipularea mass-mediei în privinţa cânepei
La sfârşitul anilor ’20 şi în anii ’30, în ziarele americane a început o campanie care scotea în evidenţă lucrurile groaznice privind marijuana. Pericolul marijuanei era prezentat în ştirile de primă pagină. Cititorii au fost învăţaţi că marijuana era responsabilă pentru toate de la accidentele de maşină până la pierderea moralităţii.
Filme ca „Reefer Madness” (Nebunia marijuanei) (1936), „Marihuana: Assassin of Youth” (Marijuana, asasinul tinerilor) (1935) şi „Marihuana: The Devil’s Weed” (Marijuana, iarba diavolului) (1936) erau pelicule propagandistice, create de aceşti industriaşi pentru a înlătura un duşman. Scopul lor era acela de a câştiga simpatia publicului, astfel încât să poată fi adoptate legile anti-marijuana.
În anii 1930, oamenii erau foarte naivi, chiar la limita ignoranţei. Masele erau ca oile, aşteptând să fie conduse de către cei puţini. Toate ştirile prezentate în ziare, sau la radio, erau considerate a fi adevărate.
Pe 14 aprilie 1937, legea interzicerii marijuanei a fost introdusă în House Ways and Means Committee (comitet parlamentar din cadrul Congresului SUA), singurul comitet care poate introduce un proiect de lege în camera legislativă, fără a fi dezbătut de alte comitete. Preşedintele acestui comitet era Robert Doughton, care era un apropiat al companiei DuPont. El s-a asigurat că legea va trece prin Congres.

Dr. James Woodward, doctor şi avocat, a depus mărturie, mult mai târziu, din partea Asociaţiei Medicale Americane, că motivul pentru care această asociaţie nu a denunţat legea interzicerii marijuanei mai devreme, a fost faptul că ea tocmai descoperise că marijuana era de fapt cânepa.
În septembrie 1937 cânepa a devenit ilegală. Cea mai folositoare recoltă din lume a fost identificată cu un drog, iar de atunci, planeta noastră suferă. Congresul american a interzis cânepa pentru că i s-a spus că ea este cel mai mare drog cauzator de violenţă. Anslinger, şeful Comisiei de droguri, a promovat ideea că marijuana îi face pe consumatori să se comporte extrem de violent. În anii ’50, sub ameninţarea comunistă din SUA, acelaşi Anslinger a afirmat exact contrariul: marijuana te va linişti atât de mult, încât soldaţii americani nu vor mai lupta deloc. Care e adevărul?

Cânepa, planta minune
Cânepa are o fibră de calitate mult superioară celei produse din lemn. Mult mai puţine chimicale sunt necesare pentru a fabrica hârtia din cânepă, decât hârtia produsă din lemn. Unui copac îi ia zeci de ani de zile pentru a ajunge la maturitate, pe când cânepei îi este destul un singur sezon.
Iată câteva din întrebuinţările pe care cânepa le-ar putea aduce omenirii:

1) Toate materialele din plastic ar trebui realizate din ulei de sămânţă de cânepă. Materialele plastice din cânepă sunt biodegradabile. De-a lungul vieţii lor, ele se descompun şi nu fac rău mediului înconjurător. În schimb, materialele plastice făcute din petrol ruinează natura; ele nu sunt biodegradabile şi fac mare rău planetei. Materialele plastice făcute din cânepă nu vor distruge ape curgătoare aşa cum au făcut DuPont sau alte corporaţii.

2) Din cânepă se pot face medicamente. Să nu uităm că în trecut, Asociaţia Medicală Americană sprijinea tratamentele pe bază de canabis, care sunt mult mai naturale şi mai puţin nocive pentru organismul uman, decât medicamentele care se bazează pe compuşi petrochimici.
Cânepa ajută la lărgirea arterelor, astfel încât sângele să poată circula mai bine. De asemenea, cânepa conţine THC, un agent activ, care ajută în bolile de astm şi glaucom.

3) Cânepa poate ajuta la combaterea foametei în lume. O mulţime de produse alimentare pot fi realizate din cânepă. Seminţele de cânepă conţin proteine naturale în cantităţi mari. De asemenea, ele conţin doi acizi graşi esenţiali care ajută curăţarea trupului de colesterol. Aceşti acizi graşi nu pot fi găsiţi în altă parte în natură.

4) Din cânepă se pot face haine durabile. Hainele realizate din cânepă sunt extrem de durabile de-a lungul timpului. Dar în anumite state din SUA ca de exemplu în Kentucky, s-a ajuns la măsuri extreme, ca de exemplu, purtarea hainelor făcute din cânepă fiind considerată o infracţiune. Vă imaginaţi să fiţi arestat pe stradă pentru că purtaţi blugi din cânepă?

Spuneţi NU manipulării marilor companii!
Lumea e nebună…dar asta nu înseamnă că voi trebuie să vă alăturaţi nebuniei. Adunaţi-vă şi împrăştiaţi vestea. Spuneţi oamenilor, inclusiv copiilor voştri, adevărul. Folosiţi produsele din cânepă. Eliminaţi cuvântul „marijuana” şi gândiţi-vă la povestea care a fost creată. Luptaţi împotriva propagandei care a fost realizată doar pentru a-i favoriza pe cei bogaţi. Cânepa trebuie să fie utilizată în viitor, căci avem nevoie de o energie curată pentru a ne salva planeta.
Spălarea creierelor de către marii producători din industria petrochimică, a tutunului şi a băuturilor alcoolice continuă. Reclamele de la TV spun că „dacă cumpăraţi marijuana, contribuiţi la asasinate şi la războaiele dintre bande”. Ultimele reclame de la TV spun chiar că „dacă cumpăraţi marijuana, sprijiniţi terorismul!” Incredibil! O plantă atât de minunată, cum este cânepa, a devenit între timp una de factură „teroristă”. Atât de departe a ajuns manipularea.
Dar nu uitaţi câteva cifre foarte elocvente: 1/2 de milion de decese anual în lume se produc din cauza fumatului! 1/2 de milion de decese anual în lume se produc din cauza alcoolului! Dar nimeni n-a murit până acum din cauza canabisului! Industria petrochimică a distrus natura, şi nu folosirea cânepei. Care sunt adevăraţii ucigaşi? Nu cumva alcoolul, ţigările, petrolul, chimicalele?
Prejudecata că marijuana ar crea o stare apropiată stării de beţie este una falsă. E adevărat că marijuana te face să simţi că timpul se scurge mai încet, şi astfel poţi deveni mai sensibil. Dar astfel, poţi aprecia mai mult artele şi poţi deveni mai aproape de natură, starea acestea fiind total opusă stării de beţie. Deci, din contră, devii mai conştient.
În concluzie, motivul pentru care cultivarea cânepei este considerată a fi ilegală şi dăunătoare, este faptul că…MILIARDARII PLANETEI DORESC SĂ RĂMÂNĂ ÎN CONTINUARE MILIARDARI, în detrimentul beneficiilor evidente care s-ar putea obţine din cânepă!
Traducere după http://www.world-mysteries.com/marijuana1.htm


preluare de pe: http://salvativasemenii.wordpress.com/

Cateva din secretele Casei Poporului

Casa Poporului are un singur buncăr antiatomic, legat de principalele instituţii ale statului prin 20 de kilometri de catacombe. Aceste secrete ale Bucureştiului au fost dezvăluite pentru Libertatea de colonelul în rezervă Nicolae Kovacs.

"Ceauşescu voia să demonstreze prin Casa Poporului că e cel mai tare conducător din blocul socialist. Şi a reuşit", spune colonelul în rezervă Nicolae Kovacs (82 de ani), omul care a condus partea cea mai secretă a lucrărilor de la Casa Poporului.

 Kovacs, absolvent al secţiei de construcţii speciale din Academia Militară, a avut comanda celor 12.000 de militari rezervişti care au lucrat la acest edificiu gigantic. Colonelul dezvăluie că în Casa Poporului sunt 5.000 de încăperi şi că în subteran există şapte etaje, ultimul fiind ocupat de buncărul antiatomic al lui Ceauşescu, o incintă cu pereţi din beton de 1,5 metri grosime, acoperiţi cu o placă de eclatare, care nu poate fi penetrată de radiaţii.

Adăpostul e compus din sala principală, adică punctul de comandă - cartierul general care trebuia să aibă legături telefonice cu toate unităţile militare din România - şi mai multe apartamente de locuit, destinate conducerii statului, în caz de război.

"Sala principală urma să fie dotată cu o masă mare în mijloc şi pe pereţi, cu un sistem de hărţi ale României, în relief. Pentru ventilaţie s-au adus pompe suedeze, cu filtre speciale, care au fost încastrate în pereţi. Aveam vreo 12 camere mari cu filtre de rezervă, stivuite pe rafturi. Acestea au fost singurele componente străine din Casa Poporului", ne-a declarat Kovacs.

Kovacs a lucrat la toate tunelurile. Ca ofiţer superior specializat în construcţii speciale, Kovacs a lucrat la tot ce înseamnă pasaje secrete realizate în timpul lui
Ceauşescu.

"Este vorba de aproximativ 20 de kilometri de tuneluri realizate în aşa fel încât să se poată circula prin ele cu maşini cu motor electric. Tunelurile principale leagă Palatul Cotroceni de Academia Militară, pe aceasta de Casa Poporului, iar de aici pleacă două tuneluri mari: unul spre fostul Comitet Central (actualul Minister de Interne din Piaţa Revoluţiei - n.r.) şi unul spre actualul Minister al Apărării. Cele dinspre Piaţa Revoluţiei sunt întrerupte din loc în loc de uşi de şapte tone greutate fiecare, pentru a închide etanş zona în caz de necesitate. Au fost înglobate în acest sistem şi
catacombele mai vechi, realizate în perioada interbelică, cum e cea din zona Cotroceni, a lui Carol al II-lea. Sunt şi multe tuneluri secundare, cum e cel dintre Casa Poporului şi staţia de metrou Izvor, care probabil că vor fi folosite, la un moment dat, pentru utilităţi publice", ne-a explicat colonelul Kovacs.

Unele catacombe, ţinute secrete până acum - mai precis cele situate în zona Pieţei Victoria -, vor fi amenajate pentru parcaje subterane.

Al doilea buncăr al lui Ceauşescu... a fost început de Hitler

Concomitent cu şantierul de la Casa Poporului , Kovacs a lucrat şi la clădirile "speciale" din apropiere, actualul Hotel Marriott şi Ministerul Apărării. "Pe locul ales pentru minister era deja un buncăr cu un planşeu din beton de 1,2 metri grosime, construit de nemţi prin 1942. De acolo, armata germană dislocată în România avea legătură telefonică directă
cu Hitler. Am încercat să demolăm acea structură, dar era prea greu şi am hotărât să o înglobăm în noul imobil. Aşa a devenit construcţia lui Hitler al doilea buncăr antiatomic al lui Ceauşescu, care nu este sub Casa Poporului, cum s-a spus mereu, ci, repet, sub Ministerul Apărării", a detaliat Nicolae Kovacs.

La mijlocul anilor '80, colonelul Kovacs (rândul de jos, primul din dreapta) era în relaţii foarte bune cu generalul Ion Coman (rândul de jos, al patrulea din dreapta), consilierul special al lui Ceauşescu la şantierul Casei Poporului

Casa Poporului este pe locul doi în lume ca mărime.

Casa Poporului, astăzi Palatul Parlamentului, este pe locul doi în lume ca mărime, după Pentagon, şi are 86 de metri înălţime, de la nivelul solului, şi încă 90 de metri sub pământ. Face parte din zona sistematizată de Ceauşescu, în care sunt cuprinse Ministerul Apărării, Hotel Marriott, Casa Radio, Casa Academiei şi bulevardul Unirii.

preluare de pe: http://biblioteca-secreta.blogspot.com/2011/05/cateva-din-secretele-casei-poporului.html

Valentine’s Day, o “sarbatoare pagana” complet anti-crestina!

Multi cred ca “Sarbatoarea Sf Valentin” ar fi una Catolica… ceea ce este fals si trebuie spus din capul locului! Intr-adevar, in Calendarul Romano-Catolic exista un Sf. Valentin insa fara nici o legatura cu serbarea promovata pe canalele de mass media astazi!

In primul rand, acest Sfant Valentin este comemorat de catolici pe 13 Februarie si nu pe 14 Februarie asa cum ni se spune in mass media, iar in al doilea rand… nu este vorba de o “sarbatoare a dragostei si sexualitatii”, ci de o simpla comemorare…

 

Da, exista o legenda a acestui Sfant Valentin, preot si martir crestin, ucis in chinuri de pagani in secolul III pentru… dragostea sa fata de Dumnezeu ( nu a vrut sa se lepede de Christos) nicidecum pentru vreo femeie!

“Valentine’s Day” este asadar o inventie a unei propagande perverse si ne-crestine, o sarbatoare cu caracter sexual si lubric, – importata din America ( acolo s-a schimbat si data, din 13 care e numar “nenorocos” la americani, in cea de 14) si care nu are nimic de-a face cu Crestinismul, fie el Catolic sau Ortodox. Dealtfel, popoarele Catolice nu sarbatoresc in mod traditional nici un fel de “Valentine’s Day”, – iar asta se poate verifica foarte usor si de catre romanul Ortodox, daca intreaba pe maghiarii, sau pe sasii din Ardeal.

 

Asadar, ce este cu aceasta sarbatoare pagana cu care suntem “bombardati” in fiecare an, din dorinta de a ni se schimba traditiile stramosesti?

Suntem crestini si tinem sarbatorile crestine. Christos si “prietenii – casnicii Lui” (sfintii) vin in viata noastra si prin intermediul sarbatorilor. Omagiind zeitati pagane, cadem in idolatrie si apostazie. Ne indepartam de Dumnezeu.

 

Ziua de “Sfantul Valentin” este o reminiscenta a paganismului, a lipsei lui Dumnezeu din viata omului.

Falsa sarbatoare a “Sfantului Valentin” a fost “inventata” de mult, in Grecia. Era o zi inchinata zeului Pan. Cine e Pan? El este zeul fertilitatii; nu departe de falsul Valentine de azi. Zeul Pan era jumatate om, jumatate tap. Idolul acesta ingrozea oamenii prin infatisarea sa, dar si prin salbaticie si fire imprevizibila. Nu e de mirare de ce unii cercetatori considera ca “panica” este un cuvant ce provine de la “frica de Pan”.

Copiii primesc orice sarbatoare noua cu incantare. Valentine devine falsul sfant de azi. “Sfantul” care-ti da voie “sa faci orice”, un “sfant actual”. Nu este asa.

… nu vom recunoaste niciodata o sarbatoare dedicata altcuiva decat unei persoane sfinte. Credeti voi in acest oribil Pan, nascocit de minti perverse?!

 

Pan este un zeu care amageste.

Legenda despre zeul Pan spune ca era foarte talentat la cantatul la nai si a avut multe aventuri amoroase cu nimfe si zeite. In acesta sa credem?! Grecii credeau ca acest pastor banal de oi are puteri magice in iubire; …dar de cand cred crestinii in magie?

Romanii l-au “furat” pe Pan de la greci, dar i-au schimbat numele in Faunus. Totuna e, tot “fifty-fifty”, adica om-tap. Cand credeti ca era serbat acest zeu? Ati ghicit: in februarie. Ziua era de 25. Romanii erau mandri ca serbau Lupercaliile. Copii, crestinii din acea vreme, mureau pentru Hristos, pentru ca refuzau sa participe la acest “teatru odios si satanic”. Oamenii nu erau tocmai “cuminti” cand era vorba de Pan sau Faunus. Voua nu vi se cere sa muriti azi. Sa stiti doar ca acest Pan-Faunus, ajuns azi Valentine este un zeu contrar lui Christos, inlocuitor de Christos.

 

Vi se pare normal faptul ca romanii serbau pe acest zeu alergand in pielea goala in jurul unui munte si purtand in mana curele din piele de tap? Femeile care doreau sa aiba copii stateau pe marginea cararilor pe unde alergau “nudistii”. Romanii credeau ca femeia atinsa de cureaua lor va dobandi cu siguranta fertilitatea. Nu putem recunoaste acest zeu, pentru ca, din start, L-am nega pe Dumnezeu. Valentine inseamna desfrau, destrabalare, orgie. Asa faceau grecii, romanii, americanii de azi… si sper ca NU si romanii de maine.

 

Ce altceva inseamna “Be my Valentine”? Placerea trupului ca desfrau este un pacat, nu o virtute. Ziua indragostitilor e de fapt ziua desfranatilor. Iubirea pura nu are nici cea mai vaga legatura cu iubirea ocazionala, de o noapte.

Cum a devenit Pan – Valentin? Am vazut ca Pan este zeul fertilitatii la greci. Valentin a fost un om care a trait acum 1700 de ani. A fost inchis pentru ca raspandea invataturi socotite “ciudate” de autoritati. Se spune ca facea si multe minuni. De pilda, se spune ca Valentin a vindecat o fetita oarba. Acesteia i-ar fi trimis o scrisoare semnata “Al tau, Valentin.” Se spune ca acest Valentin trimitea din inchisoare scrisori copiilor si prietenilor. In ziua de 14 februarie, acestui Valentin i s-a taiat capul.

 

In eventualitatea teoretica ca peste ani vom celebra Sfantul Valentin – recunoscut oficial, ca Sfantul Vasile, de exemplu – in nici un caz adevarata sarbatoare nu va trebui sa fie Valentine’s Day. Spiritul sarbatorii va trebui sa fie crestin, nu pagan. Nu poti cinsti un sfant X doar cu numele, cand in realitate copiezi practici pagane, satanice, antihristice.

 

Pe seama unui oarecare episcop Valentin ars pe rug se atribuie casatoriile in secret ale tinerilor, ceea ce contravenea flagrant legilor. Vedem cu stupoare azi cum tinerii se casatoresc pentru o zi (?!) in fata “sfantului” Pan, pardon, Valentin. Ce inseamna asta?! Mesajul e clar: casatori-ti-va in batjocura cu cine vreti, luati si premii, cine mai da doi bani azi pe casatorie si familie?

 

Vedeti? Unde e spiritul crestin in falsele certificate de casatorie? (mai bine zis de deces al faptelor bune si morale) Cum sa fie crestina o sarbatoare in care e proslavit desfraul, legatura amoroasa in afara casatoriei? In vechime, romanii se casatoreau de Valentine “pe nimerite” pentru o zi. Saraca Nunta!

 

Christos ne avertizeaza ca Satana vine la noi ca “inger de lumina” si ne “prosteste”. Sub aparenta lozinca nevinovata “Hai sa trimitem felicitari de Valentine’s Day”, se ascund multe necuratii care lovesc in Biserica lui Hristos. Daca nici Dumnezeu nu ne obliga, cu atat mai putin o vom face noi; sfatuim doar: Aveti grija… un om care se roaga cu adevarat il are pe Dumnezeu in inima sa si ii va fi mai usor sa distinga binele de rau.

Sursa: News.ro Ştiri pe Blog
preluare: http://bloguri.piatza.net/valentines-day-o-sarbatoare-pagana-complet-anti-crestina/

De ce ne imbolnavim grav din cauza sucurilor carbogazoase?

 Mencinicopschi ne spune astazi ce substante otravitoare ‘savuram’ frecvent.

Toate nenorocirile pe care le mancam zilnic, cum sunt, de pilda, mezelurile, le stropim cu alte otravuri care nu fac decat sa ne ofere bilete gratuite catre spitalele mizerabile din Romania. Este vorba de sucurile carbogazoase, la care, spun doctorii, trebuie sa renuntam urgent!
Ne fac viata mai dulce, mai efervescenta si mai colorata. Cel mai mult ne place sa le consumam in combinatie cu mancaruri gustoase din categoria fast-food. Indiferent de perioada anului, din frigiderele noastre nu lipsesc bauturile carbogazoase, cu toate soiurile de arome si care au diferite culori. Ce refuzam noi insa sa acceptam este faptul ca aceste produse ne otravesc de-a binelea!
Despre efectele dezastruoase ale sucurilor acidulate s-au scris tone de pagini si, probabil, se vor mai scrie. Aceasta pentru ca doctorii ne atrag in permanenta atentia ca sunt extrem de nocive. Din pacate, foarte multi dintre noi ignoram sfaturile medicilor.

«Si mai periculoase sunt cele light»
Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, ne dezvaluie, azi, ingredientele aflate in bauturile carbogazoase care ne imbolnavesc. De aceea, ar trebui sa renuntam la ele sau macar sa le consumam cat mai putin. “Pe langa colorantii foarte periculosi, cum este tartrazina (E 102 – care «ingalbeneste » alimentele, dandu-ne impresia ca sunt asa de la portocale), sucurile carbogazoase contin aditivi cu o concentratie glicemica foarte mare. Cu alte cuvinte, multe, multe zaharuri. De exemplu, un litru de bautura de tip cola sau cu aroma de portocala este echivalent cu 100-110 grame de zahar alb, cantitate foarte mare pentru organismul nostru (n.r. – 100 g de zahar inseamna aproximativ jumatate de cana obisnuita, in conditiile in care, pentru un barbat, se admit 60 g de zahar pe zi, iar pentru o femeie, 50 g). Mai ales ca, intr-o zi normala, bem o cafea cu zahar si consumam dulciuri si produse de patiserie, care, pe langa zaharul alb, contin si aditivi cu o concentratie glicemica ridicata”, explica Mencinicopschi.
La toate acestea se adauga, dupa cum prezenta cotidianul Libertatea zilele trecute, si preparatele din carne cu aditivi cu o concentratie glicemica ridicata, cum este dextroza, care se afla in multe mezeluri. Aceasta determina aparitia obezitatii si a multor boli: cerebrale, cardiace, hepatice, diabet. “Si mai periculoase sunt sucurile pe eticheta carora scrie ca nu contin zahar sau bauturile light. Acestea au indulcitori chimici, cancerigeni”, ne-a mai explicat prof. Mencinicopschi.

Care sunt cei mai nenorociti coloranti – Tartrazina poate provoca agitatie permanenta
Tartrazina este colorantul galben care imita, la sucuri, “aportul” de portocale. In realitate, culoarea naturala oferita de citrice pe care o gasim la cele mai multe bauturi racoritoare este de maximum 2%. Restul este tartrazina, sau E 102. Cea mai grava afectiune care poate fi provocata de acest colorant este ADHD sau sindromul agitatiei permanente. Spre exemplu, un copil nu se mai poate concentra la ceea ce face, de pilda la lectii, si este in permanenta agitat, atat fizic, cat si psihic. Totodata, tartra- zina mai poate provoca multe forme de cancer.

Galben de chinolina, interzis micutilor
E 104, sau galben de chinolina, se afla pe lista celor mai periculosi coloranti. Bineinteles, imita culoarea portocalelor sau a lamailor. Potrivit specialistului in alimentatie doctor Gheorghe Mencinicopschi, sucurile care contin aceasta substanta ar trebui interzise urgent copiilor. Substanta este cancerigena, poate provoca obezitate si boli neurovegetative.

Galbenul portocaliu poate provoca alergii
E 110 e un alt colorant care imita culoarea galbena a fructelor. Se gaseste in foarte multe sucuri, dar si in guma de mestecat. Poate provoca alergii, congestie nazala, astm si disfunctii ale perceptiei gustului. Incercati sa excludeti din alimentatia voastra, dar mai ales a copiilor, produsele care contin galben sau portocaliu.

Aspartamul (E 951), extrem de nociv - Una dintre cele mai nocive substante pe care o gasim in sucuri. Este un indulcitor chimic extrem de daunator organismului, folosit la asa-zisele bauturi care nu contin zahar sau la cele light. Pentru a i se ascunde gustul chimic, aspartamul este folosit in combinatie cu alti aditivi, care, la randul lor, sunt extrem de nocivi. Poate provoca boli grave, precum cancer, scleroza, eplilepsie, maladiile Parkinson si Alzheimer.

Zaharina E 954, periculoasa - Adesea, multe dintre femeile care tin cura de slabire, pentru a evita zaharul, consuma zaharina – E 954. Si in bauturile racoritoare gasim acest aditiv. Studiile au aratat ca prezenta acestei substante in stomac, pe o perioada lunga de timp, duce la aparitia cancerului.

Acidul ciclamic care ne face obezi - Acidul ciclamic, sau E 952, e un alt indulcitor si potentator de gust care se gaseste in bauturile racoritoare. Potrivit lui Mencinicopschi, acest aditiv este nociv si poate crea obezitate, avand un indice glicemic ridicat. Cu alte cuvinte, fugim de bauturile cu zahar ca sa nu ne ingrasam, dar ne imbolnavim de la indulcitori. La randul ei, obezitatea aduce alte boli – de ficat, cardio-vasculare si chiar cerebrale.

Cancerul si sucraloza (E 955) – Unul dintre cei mai periculosi aditivi, care indulceste de 600 de ori mai mult decat zaharul si de doua ori mai mult decat zaharina, e sucraloza, sau E 955. Studiile arata ca aceasta afecteaza timusul (un organ mic, aflat in cavitatea toracica, care lupta contra cancerului). Timusul e dirijorul sistemului imunitar, iar sucraloza ii poate afecta activitatea si riscam sa ajungem la boli grave, precum cancerul.

De ce trebuie sa evite femeile insarcinate aceste bauturi
“Femeile insarcinate care consuma sucuri carbogazoase ar trebui sa renunte urgent la ele! Substantele nocive ale acestora pot intra si in lichidul amniotic (n.r. – lichidul in care se dezvolta fatul) si pot afecta copilul, care se poate naste cu o predispozitie la obezitate”, explica profesorul Mencinicopschi.

Fructele, mai bune decat «fresh»-ul
Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi subliniaza faptul ca fructele, precum merele sau portocalele, sunt mai bune daca le mancam si nu le stoarcem cu un robot de bucatarie. Asadar, o parte din proprietatile fructelor se pierd atunci cand le transformam in “fresh”. Totusi, asta nu inseamna ca sucurile naturale pe care le facem in casa nu sunt bune, ba din contra, e bine sa inlocuim cu ele sucurile carbogazoase.

 Sursa: codexalimentarius.info
preluare: http://bloguri.piatza.net/de-ce-ne-imbolnavim-grav-din-cauza-sucurilor-carbogazoase/ 

Misterele Ceahlaului: Fenomene paranormale pe muntele lui Zamolxis

Dincolo de maretia peisajului, menita sa taie pur si simplu respiratia privitorului, Ceahlaul a intrat si a ramas insa in istorie datorita misterelor care il inconjoara. Departe de a a egala prin inaltime alte piscuri din tara, masivul poate fi totusi vazut, in zile senine si in anumite conditii de luminozitate a soarelui, de pe tarmul Marii Negre aflat la aproape 500 de kilometri distanta, sau de pe malul la fel de indepartat al Nistrului.La orele rasaritului, deasupra Ceahlaului se produc jocuri de lumini unice si inexplicabile. Localnicii vad deseori aparitii misterioase pe cer si descopera pe pasunile din jur cercuri perfect trasate, pe care le pun pe seama altor fiinte din Univers. Cei din vechime considerau muntele ca fiind salas al zeului Zamolxis, iar cei de astazi spun ca masivul este strabatut de cea mai puternica axa energetica a globului pamântesc.

Geograful antic grec, Strabon, povestea in scrierile sale despre muntele sfânt Kogaion, unde traia marele preot Zamolxis, devenit, mai apoi, zeu suprem al dacilor locuitori pe acele meleaguri.Legenda spune ca Dochia, fiica lui Decebal , a ales drept loc de refugiu din calea romanilor acelasi Ceahlau al zeului Zamolxis. impresurata de ostile imparatului Traian, ea s-a rugat divinitatii si  s-a prefacut in stana de piatra. Stânca Dochiei strajuieste si astazi masivul, fiind considerata de unii cercetatori ca fiind o creatie a mâinii omenesti, asemeni Sfinxului.
Martial povesteste despre „muntele cel faimos din tara hyperboreenilor (identificati a fi stramosii nostri daci –n.r.) unde zeii olimpici se legasera cu juramânt in fata altarului cel mare sa lupte contra gigantilor”. La spusele grecului se adauga o legenda care circula si azi printre localnicii de la poalele Ceahlaului si care istoriseste ca plaiurile acestuia au fost locuite cândva „de un neam de uriasi, grozav de inalti si de tari, care au fost in cele din urma infrânti de urgia cereasca”. Cercetarile arata ca, poate deloc intâmplator, aici s-a facut reala tranzitie intre religia pagâna si crestinismul de la noi, pe Ceahlau fiind ridicate unele din primele altare crestine din tara noastra. Astazi,  prin numarul impresionant de biserici si de manastiri inaltate pe cuprinsul lui, Ceahlaul este considerat drept al doilea munte sfânt al crestinatatii ortodoxe, dupa Athos. si poate ca acest lucru nu a fost deloc intâmplator. Poate ca primii crestini din tara noastra s-au conformat unei porunci biblice in care li se spunea sa ridice, pe Ceahlaul considerat sfânt,  locuri de inchinare catre Dumnezeu. Fiindca in Biblie, Dumnezeu i s-a aratat lui Ghedeon si i-a spus sa ridice altarul Sau pe stâncile muntelui, in locul altarului lui Baal si-al stâlpului acestuia de inchinaciune (Judecatori -6, 25). Astazi, pe Ceahlaul zilelor noastre, una din frumusetile naturale admirata cu prisosinta de turisti este locul numit Altarul lui Ghedeon, sau Piatra Lata a lui Ghedeon. Iar numele strabun al Ceahlaului este Pion, sau Peon, cuvânt care provine din greaca veche si care, in traducere, inseamna „casa stâlpului” –cu referire la stâlpii de tip obelisc, pe care anticii ii ridicau ca locuri de inchinare la zei.

Holograme ciudate si aparitii luminoase inexplicabile

Ceahlaul nu se ridica, nici pe departe, la altitudinea altor piscuri muntoase din România sau din tarile vecine. Cu toate acestea, in mod paradoxal, el este singurul masiv care poate fi vazut de la sute de kilometri departare. in anumite conditii atmosferice si de luminozitate solara, piscurile Ceahlaului se zaresc cu o deosebita claritate de pe tarmul Marii Negre si de pe malurile Nistrului. Gheorghe Asachi scria despre acest fenomen inca din anul 1859: „Corabierul de pe Marea Neagra vede piscul cel inalt al acestui munte, de la Capul Mangaliei si pâna la Cetatea Alba. Locuitorul de pe tarmul Nistrului vede soarele apunând dupa masa acestui munte, iar pastorul nomad, dupa ce si-a iernat turmele sale pe câmpiile Bugeacului, se intoarce catre casa având in vedere vârful Pionului, sau Ceahlaului”. Acesta nu este, insa, singurul lucru uimitor care se leaga de existenta masivului muntos. Pe Ceahlau se petrec an de an, cu regularitate, doua fenomene optice inexplixabile. in prima decada a lunii august, sub lumina rasaritului de soare, umbrele vârfurilor Toaca si Piatra Ciobanului formeaza, timp de peste o ora si jumatate, o holograma naturala imensa, având forma unei piramide perfecte. Din acest motiv, fenomenul a fost denumit Umbra Piramidei. Tot in aceeasi perioada a anului si tot la rasaritul soarelui, deasupra vârfului Toaca se produce un fenomen optic care dureaza doar câteva minute si pe care localnicii l-au numit, inca din vechime, Calea Cerului. Practic, deasupra muntelui se formeaza un stâlp de o luminozitate intensa si stranie, care se pierde in imensitatea cerului si care este marginit pe laturi de doua benzi intunecate. Unii cercetatori ai respectivelor fenomene sunt de parere ca acestea se datoreaza faptului ca prin Ceahlau, respectiv prin vârful Toaca, trece una din axele energetice ale globului pamântesc.

Varful Toaca, o piramida cu baza patrata
La aceasta teorie trebuie adaugat ca vârful Toaca reprezinta el insusi un mister. Acesta are aspectul unei piramide cu baza patrata, figura considerata a se forma extrem de rar in mod natural. Masuratorile efectuate de specialisti au aratat ca laturile bazei au exact dublul lungimii piramidei lui Keops, din Egipt, iar unghiul pantelor este cu doar 10 grade mai mare decât cel al aceleiasi piramide. Acest lucru ar fi putut fi catalogat doar ca o simpla si intâmplatoare coincidenta, daca la numai 30 de kilometri distanta de Ceahlau nu ar fi fost descoperita celebra cultura Cucuteni, datând din perioada anilor 4.800 inainte de Hristos. Printre vestigiile scoase la iveala s-au gasit nenumarate obiecte din ceramica, ce aveau imprimate proiectii in plan ale unor piramide cu baza patrata si cu diagonalele perfect trasate. in zilele noastre, localnicii din zona Ceahlaului sunt, frecvent, martori ai unor fenomene inexplicabile cu care, deja, s-au obisnuit. Tit Tihon este  renumit profesor de matematica in Roman si autor al unor carti de specialitate, deci o persoana  a carui credibilitate poate fi pusa greu la indoiala. Originar din Bicaz, localitate aflata la poalele masivului Ceahlau, el se afla in vizita la parinti si a fost martorul unei aparitii luminoase pe cer, chiar in noaptea revelionului acestui an. Profesorul Tihon a surprins fenomenul cu ajutorul unui telefon mobil dotat cu camera foto, insa imaginea de o calitate extrem de slaba nu le-a permis specialistilor, ulterior, sa stabileasca daca este vorba de un obiect neidentificat aflat in zbor sau de o simpla reflexie optica. Alti localnici declara, cu mâna pe inima, ca vad deseori fâsii de lumina strabatând padurile Ceahlaului. Calugarii de la Schitul Durau fac afirmatii asemanatoare, sustinând ca vad, in miez de noapte, când se duc la rugaciune, ploi de luminite albastre pogorându-se deasupra piscurilor muntelui. Ei spun ca acest lucru este harul lui Dumnezeu, care ii indeamna la credinta pe monahii tuturor manastirilor ce impânzesc masivul Ceahlau.

Zona Ceahlaului, vizitata de extraterestri

In vara acestui an, la Trifesti, localitate aflata in zona in care poalele Ceahlaului se pierd pe coame de dealuri, au aparut peste noapte nu mai putin de cinci cercuri perfect trasate pe islaz, sub forma unor inele, fiecare având, cu o regularitate uimitoare, diametrul de 20 de metri si grosimea de 50 de centimetri. Incredintati ca satul lor fusese vizitat de OZN-uri, oamenii locului si-au facut cruce, apoi au chemat autoritatile si specialistii in domeniu. La fata locului au venit reprezentanti ai Agentiei pentru Protectia Mediului si ai organizatiei “Romanian UFO Network”. Acestia au luat probe ale solului ars, au facut masuratori, analize si fotografii, insa nu au reusit sa dea o explicatie plauzibila fenomenului. Faptul a fost catalogat ca inexplicabil, la fel cum au fost, sunt si inca vor fi catalogate toate celelalte fenomene care fac din Ceahlau si din imprejurimile sale un veritabil tarâm al misterelor de nepatruns.

http://www.2012en.ro/?p=65

preluare: http://bloguri.piatza.net/misterele-ceahlaului-fenomene-paranormale-pe-muntele-lui-zamolxis/