RASCRUCEA DIAVOLULUI

                                NORMAL, ANORMAL, PARANORMAL ŞI PARADODOXAL

                                                                                                    Nicolae Rotaru, scriitor

                                                                                                  - Uniunea Scriitorilor, Bucuresti



Deşi nu e la prima faptă editorială, Gioni Popa-Gavrilovici nu poate fi considerat...recidivist. „Răscurucea Diavolului" - subintitulată „Pseudomonografia fantasmelor de la Palanca" - este o carte aproape unică, cel puţin din punct de vedere formal. Dacă am considera-o nuvelă (deşi nu e), i-am putea spune că este una în care naraţiunea se-mpleteşte cu relatarea de tip jurnalistic, dac-am cataloga-o jurnal me-morialistic (deşi, iarăşi nu e!), am vedea că descrierile sunt însoţite de dialoguri şi „epicizări" proprii beletristicii. O putem eticheta eseu (deşi nu este!), căci seamănă cu un product textualist post-modern, cum o putem omologa şi scriere detectivistică (deşi nu este!), căci pare mai degrabă un amplu decupaj de realitate înconjurătoare.


Fapt este că acest puzzle literar-jurnalistic-memorialistic are un ce al său, un „fals tratat" ludic şi misterios, în care o localitate moldavă - comuna Palanca - devine pentru un parcurs aproape calendaristic, centrul de interes şi vrajă (un fel de buric al Pământului, cum ar fi spus Petre Ţuţea!) al propriilor locuitori, dar mai ales al unui jurnalist (cu stofă de detectiv, dacă nu chiar de poliţist) - Tudor Aurelian, care-şi exercită, cu dezinvoltură şi naturaleţe, pe aproape 300 de pagini, expertiza de povestitor, măiestria de creator de saga, profesionalismul de culegător şi valorificator de date de interes public şi publicistic.

„Răscrucea..." este o carte ce se parcurge uşor, un op de vacanţă, în care se-mpleteşte faptul divers (întâmplări cotidiene, unele cunoscute şi repetabile, dar valorificate prin repovestire din alt unghi), cu misterul (dat de valorificarea acumulărilor de paranormal şi ritualism, de cutume şi mituri ale locului, stocate de conştiinţa localnicilor şi vehiculate de spiritul lor locvace). Ca, odinioară, cel numit metaforic „Ceahlăul literaturii române", moldoveanul de geniu Mihail Sadoveanu, ce şi-a tras seva inspiraţiei din aceleaşi meleaguri de vis, şi Gioni Popa-Gavilovici recurge la descrierea filmică a unor secvenţe (fie la stâna lui Moş Gheorghe, fie la primăria unde boss este primarul Andrei sau la diferite adrese din Palanca) de genul poveştilor din „Hanu Ancuţei".

Reporterul de investigaţie (autorul narator) este un drumeţ şi un popositor, un colecţionar de curiozităţi şi un traficant de surprize. El catalizează harul de povestitor al celor cu care vine în relaţie şi rupe coaja de uitare de pe obiceiuri care au făcut carieră în timp, chit că o perioadă (de o jumătate de secol de experiment impropriu spiritului naţional!) au fost falsificate (Moş Crăciun ca şi pomul lui au devenit Gerilă şi pom de iarnă sau de Anul Nou) sau trecute în adormire (precum credinţele şi ritualurile legate de credinţa ortodoxă).

Istorisirea ziaristic-epică „Rascrucea..." este o interferenţă de trecut şi imediateţe, o invocaţie a acumulărilor de specific cultural raportată la noile tendinţe organizaţionale, marcate de aculturaţie şi globalism. Fie că descrie întâmplări de concreteţe indubitabilă (aspectele de tip iredentist al organizaţiei transilvănene Tineretul Maghiar din Ardeal - EMI, petrecute la „Iezerul Ielelor" ), ori de un realism credibil (precum avionul rusesc invizibil doborât de laserul Coandă, folosirea Armei Supreme împotriva tancurilor ruseşti şi ale Tratatului de la Varşovia în acel an 1968, al invadării Cehoslovaciei, fie cele legate de ticuri şi comportamente sau înlocuirea, la Târgoviştea asasinării şefului statului din ziua de Crăciun a anului 1989, cu o sosie a lui Ceauşescu, acesta fiind extras de ruşi şi dus în Irak, unde ar fi murit de inimă rea în 2000), fie că recurge la prezentarea unor dialoguri cu personaje (precum acel baci bătrân de la care află istoria ciobanului Ioan Ardeleanu devenit lup după moarte, aşa încât sătenii l-au dezgropat şi i-au dat foc, ori „pariul fatal" ce o are eroină pe Maria care a mers în cimitir, a cules flori şi a înfipt cuţitul în mormântul defunctei Baba Raveda, ajunsă şi ea moroi, aşa încât simţindu-se trasă de sutană, leşină şi înnebuneşte), fie că, pur şi simplu, invocă săteni ciudaţi (ca ajutorul de cioban Ionuţ, cel zăpăcit de iele, ori ca Ghiţă a Mutii care vorbeşte cu Iisus), animale (precum căţeaua Rita) sau fapte paranormale (stafiile lui Ioniche din pădurea de lângă unitatea militară, mesajele divine despre finalul eschatologic sau pur şi simplu „autocombustia spontană umană" petrecută sub însuşi nasul naratorului, ce aminteşte de aprinderea grijaniei în trupul păcătosului care nu se spovedeşte şi nu se smereşte), toate „prozele în proză" şi „poveştile în poveste" ale autorului (ce ne promite o continuare a travaliului) sunt magnetice şi interesante (unele, ca povestirile despre Sfinţii Andrei şi Nicolae, sunt de-a dreptul ezoterice!), produc o recreaţie şi o informaţie transmise simultan şi fără prea mult efort constructivist.
Credem că Gini Popa-Gavrilovici, dacă-şi va şlefui cu atenţie arta epică şi mai ales de va renunţa la interferenţa gazetăresc/narativ, printr-un efort precaut şi eficace de „limpidizare şi îmbătrânire" a efervescentelor şi spumantelor lui texte, va reuşi să ofere producte beletristice meritorii, devenind o voce inconfundabilă în corul încă eterogen al celor ce aleg să se afirme (din pasiune) prin ostenitoarea şi refrişanta îndeletnicire a cioplirii cuvintelor. Altfel, tomul întâi a posibilei sale saga a pseudomonografierii fantasmelor şi normalităţii din localitatea băcăuană Palanca de pe Trotuş - şi din alte aşezări învecinate - condusă (în carte) de primarul Andrei sau de alţi aleşi ai eşichierului politic contemporan, este o reuşită editorială a unui autor ce va deveni, sigur, o voce.
15.01.2009

 ------------------------------------------------------------------------------------------------

 

 

 

 

                                       Palanca în/între Istorie şi Cercurile misterelor

Trilogia romanescă <RASCRUCEA  DIAVOLULUI>, în ciuda titlului, se vrea o monografie atipică a unui topos misterios, Palanca, unde „jumătate din accidente, decese şi îmbolnăviri au o cauză aşa-zis paranormală" şi în care fantomele halucinaţiei, vrăjitoriile, ocultismul, credinţele, eresurile, miturile, plăcerea sadică a locuitorilor comunei de a se închipui trăitori în pragul misterelor, frumuseţea ideală a locului etc. îl va fi determinat pe Gioni Popa-Gavrilovici să radiografieze cu uneltele literaturii, infernul miraculosului cu rădăcini milenare în folclorul autohton.

 

Investigaţiile Autorului (în acelaşi timp personaj - actant, martor, narator, scrib ce notează inconştient discursuri dictate/auzite în vis), desigur ficţiuni (reamintim: numai ficţiunea nu minte) marcate de urmele realului, dar şi de duhul inconştient al naşterii, al morţii şi al devenirii veşnice. Structura romanescă e cea a unui labirint existenţial în care predestinarea, opţiunea, fatalitatea, zădărnicia, înstrăinarea, frica, resemnarea, ignoranţa etc. potenţează enigma ocultă a locului şi mitizează Istoria.

 

Scriitura solicită cititorul, prin simbolismul esoteric, bizareria mistică din parabole, limbajul miturilor şi al alegoriilor, jocul estetic dintre infrarealism, realismul magic, realismul balzacian, toponimia şi topografia recognoscibile, sufletul fluidic al toposului numit Palanca şi credinţa nemărturisită a Autorului că superstiţia domneşte în sânul creştinismului.

 

Miraculosul, fantasticul şi fabulosul coexistă cu realitatea imediată, efemeră, banală, fără a fi marcată, aparent, de Înalta Magie din Lumea de dincolo. Atât sacru, cât şi diabolicul se ascund sub profan, iar cheia Binelui şi/sau a Răului nu poa-te deschide pentru vulg, decât regatul tenebrelor, al duhurilor rele cărora li se atribuie toate viciile şi dorinţele obscure ale omului. Aşa se explică de ce Mesajul divin transmis prin vis lui Tudor, un alter ego al autorului, un mesaj incredibil pentru români, dacă avem în vedere că „în cel mai scurt timp, România va fi cea mai bogată ţară de pe suprafaţa Pământului", este interzis de Departamentul Zero în urmă-torii 50 de ani. Desigur, interdicţie călcată de „domnul ziarist de la judeţ", convins, se pare, că „lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi", şi că în Palanca - loc predestinat de Dumnezeu - va descoperi sub miturile şi poveştile Locului, Ştiinţa eternă a Fiinţei Inefabile. Temă pretext excelentă pentru a crea un Text despre „răscrucea diavolului" şi despre adevărul de necontestat că dogma esoterică a căzut pradă stupizeniei şi imbecilităţii mulţimilor. Astfel s-a ajuns ca esoterismul sacerdotal să fie condamnat tocmai că nu este înţeles şi, în consecinţă, nu e acceptat de gloată. Se pare că Sinesius avea dreptate când susţinea: „Adevărul trebuie ascuns; mulţimilor nu trebuie să li se dea decât o învăţătură pe măsura priceperii lor..."(Vezi Interdicţia Departamentului Zero).

 

De ce? Pentru că poporul dispreţuieşte adevărurile simple, el are nevoie de impostori care să preschimbe Lumea după dorinţa lui, care să-i alimenteze ignoranţa, orgoliul, fanatismul, frica. Gioni Popa - Gavrilovici, folosind procedeul literar-artistic cunoscut cititorului din celebrul Hanu - Ancuţei îşi propune să dezvăluie impactul exoterismului şi esoterismulului sacerdotal, al edificiului monstruos al su-perstiţiilor ridicole ce acţionează asupra omului care confundă dogmele existenţei lui Dumnezeu şi a nemuririi sufletului, cu vechile simboluri ale cabalei, astrologiei, ştiinţelor divinatorii, alchimiei, medicinei oculte etc.

 

Scriitura «Răscrucea Diavolului » trădează fascinaţia lui Gioni Popa-Gavrilovici, pentru marile probleme ale omului secolului XXI, care aspiră simultan la cunoaşterea lumii divine, lumii morale şi lumii naturale/ sensibile, plecând de la scara analogică a corespondentelor ce revelă pluralitatea şi integritatea Lumilor.

Citind cartea tânărului şi iscoditorului scriitor, nu poţi să nu-ţi aduci aminte de ceea ce scria Plutarh: „ omul superstiţios se teme de orice: de uscat şi de ape, de văzduh şi de cer, de întuneric şi lumină, de zgomot şi linişte, el se teme chiar şi de un vis". Vezi vizita astrală pe Lună a naratorului şi cordonul „argintiu, întins la maxim, intim legat de spatele meu".

 

În mod paradoxal, frica, fanatismul, ignoranţa şi orgoliul sunt cele patru cau-ze care asigură veşnicia filosofiei oculte. Lăsăm Măriei - Sale Cititorul plăcerea de a descoperi inefabilul sub/între/în cercurile misterelor ce fac din Palanca un axis mundi ... în chestiunea ocultismului şi a capacităţilor de a evada în şi din vis.

 

În fond, Gioni Popa-Gavrilovici pledează blagian pentru păstrarea „corolei de minuni a Lumii," pentru păstrarea adevărurilor imuabile, pe care Dumnezeu le-a eternizat în tripla oglindă analogică a universului, a omului şi a revelaţiei. În mod cert, toate lucrurile au un mister. Desigur, misterul misterelor este figurat în omul din Palanca... Nu putem să-l contrazicem pe Autor - demiurgic, dictatorial, ocult, teosof - care ne propulsează în arcanele misterului existenţial, anulând cu graţia poveştilor/miturilor, hotarul dintre real (nu realitate) şi miraculos /fantastic/ fabu-los... Retorica ţinteşte vagul, precizează nesigurul, defineşte infinitul din noi... Impresia e că templul regelui Solomon s-ar putea afla la Palanca..., undeva sub Muntele Mare, iar deasupra stâna lui Moş Gheorghe. Cu condiţia să stăpâneşti poetica tainei. Şi încă o idee în contextul scriiturii lui G.P.G.: dualitatea lumii aparenţelor în care trăim este înşelătoare; ea constituie starea de păcat şi nu există izbăvire decât în contopirea cu realitatea divină.... "

Petre ISACHI, critic literar

----------------------------------------------------------------

 

 

Catharsis la „Rascrucea Diavolului”

 

 

Gioni Popa-Gavrilovici ne obisnuise, ca autor, cu reflectiile juridice. Editura Alma Mater Sibiu ni-l propune, ca prozator, cu volumul Rascrucea Diavolului, asumata ca Pesudomonografia fantasmelor de la Palanca. Acesta este primul volum dintr-o trilogie aflata in bucuriile facerii.

 

Volumul poate fi perceput, intr-un prim nivel al decriptarii, ca un sumum de istorisiri captivante, cu titluri provocatoare: Ielele si vizita pascala din Cealalta Lume, Semne divine pe tavanul primariei, Moarta iubareata, Legenda Omului-Urs etc. Avizat si de condeiul fermecat al criticului literar Petre Isachi, in Cuvant anainte, cititorul este invitat sa decripteze si nivelul cel mai profund al scriiturii in care fantomele halucinatiei, vrajitoriile, ocultismul, credintele, eseurile, miturile, placerea sadica a locuitorilor comunei de a se inchipui traitori in pragul misterelor, frumusetea ideala a locului" devin vedetele discursului, Gioni Popa-Gavrilovici inventariind cu fervoare literara elemente din infernul miraculosului cu radacini milenare in folclorul autohton". Mitul, parabola si alegoria sunt hainele de gala ale istorisirii. Peste tot, retorica tinteste vagul, precizeaza nesigurul, defineste infinitul din noi... Impresia e ca templul regelui Solomon s-ar putea afla la Palanca." (Petre Isachi).

 

Rascrucea Diavolului poate fi perceput, ca roman, si ca un interesant exercitiu literar de catharsis, efect terapeutic obtinut prin descarcarea unei trairi refulate. Autorul plonjeaza intr-o lume uitata, dar care, explorata acum cu mijloacele maturitatii si esteticii, descopera aproape peste tot prezenta miraculosului, fantasticului si fabulosului. Suntem invitati, fabuland de-a toarta cu un personaj cristic, pe taramul neinchipuitelor posibilitati: in cel mai scurt timp, Romania va fi cea mai bogata tara (...), aducandu-se aici sute si mii de vagoane cu metale nobile, incat Romania va fi Banca Internationala a globului pamantesc (...) Poporul roman va fi reeducat si, in mijlocul acestui popor minunat va fi resedinta Dumnezeirii".

 

Sub orice pojghita de real, in Rascrucea Diavolului se ascunde un "regat al tenebrelor" sau al duhurilor rele sau, dimpotriva, se zvarcolesc universuri de suprarealism. Stiati, de pilda, de ce pe o strada ieseana, cea a Prudentei, au fost anregistrate cele mai multe decese cauzate de bolile cardiovasculare, cancerul galopant si accidentele casnice si rutiere, de ce omorurile si violentele domestice au fost, tot aici, de top national? Pentru ca toate blocurile (...) au fost construite peste sute de morminte de crestini si turci (...) spiritele celor morti terorizandu-i (...) pe locatari". Stam in asteptarea urmatoarelor volume ale trilogiei, dar nu inainte de a aplauda si o interogatie interesanta a autorului - personaj - actant: "Diavole, nu v-ati intrebat niciodata de ce nu v-ati retrage voi definitiv in Iad, sa va multumiti doar cu sufletele celor care mor pacatosi si vin cu repartitie  direct la cazanele voastre? Si sa intrerupeti orice contact cu oamenii vii de pe Pamant"...

 

(Ion Fercu)

 

http://www.desteptarea.bacau.rdsnet.ro/catharsis-la-e2809erascrucea-diavoluluie2809d.html

 

 

 

volumul I din <<RASCRUCEA DIAVOLULUI>>, precum si volumul de proza <<FANTOME LA AUTOSTOP>>, le puteti comanda on-line, la un pret de 15 lei/volum, dupa procedura de mai jos:

 

I - la adresa de email: americansaylor@yahoo.com,

trimiteti adresa dvs. completa (nume, strada, numar, bloc/casa, scara, apartament, oficiu postal, localitate, judet,

 

II - odata cu adresa dvs., specificati si care din cele doua titluri disponibile il comandati si in cate exemplare [<<RASCRUCEA DIAVOLULUI>> sau/si <<FANTOME LA AUTOSTOP>>],

 

III- plata o veti face ramburs, la primirea coletului;

 

IV- la comenzile de minim 50 lei, veti fi scutiti de cheltuielile postale de expeditie;

Părintele ARSENIE BOCA – "Sfântul Ardealului" - Autobiografie

Subsemnatul m-am născut în 1910, septembrie 29, în Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele raţiunii” iscălită: „Boca Zian cl. IV. lic.”


La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fiul său. Ştiu până astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n-am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă.


În cursul liceului mi-au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.

În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală.

În timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu când va afla că m-am călugărit.

Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n-am reuşit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia, şi m-am pomenit cu câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n-am. Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceam parte şi din „Reuniunea de muzică Gh. Dima” din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, şi care era mixtă.

Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe, şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţei.

Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţei şi a conştiinţei se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti, şi-mi parveneau pe această cale.

Toate acestea mă interesau să le aflu şi să le probez în vederea călugăriei. Mă abţineam de la „voia în oraş”, ci stam în curtea şcolii cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieşeam în oraş decât dacă trebuia în interesul şcolii, a vreunui profesor, sau însoţiţi de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N-am dansat şi n-am învăţat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta – şi mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac aşa ceva.

De viaţa altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectă indiferenţă şi necunoştinţă. Toate preocupările mele erau şi sunt până astăzi interioare, nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urâtă de când mă ştiu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie îşi alesese nevoinţa tăcerii, prin care s-a desăvârşit interior.

Teza de licenţă în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârşire interioară a omului, şi purta titlul: „Încercări asupra vieţii duhovniceşti”. Terminam teologia prin 1933.

În vacanţă mă ocupam cu pictura.

Pictura mi-a lungit şcoala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucureşti, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Şirato, Costin Petrescu şi Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină.

La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor şi grevelor studenţeşti, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea şi cunoştinţele de anatomie şi antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-şi ţină cursul. Abia aci m-am lovit de mişcările politice studenţeşti, care mi-au produs o impresie neplăcută.

În mişcări studenţeşti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerată în cadrul Universităţii, ci ca o şcoală aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafară de studenţii ce să se poată înscrie în centrul studenţesc Bucureşti. Am fost complet în afară de orice mişcare studenţească sau înscriere în vreo mişcare politică.

Vremea în Bucureşti

Am petrecut-o nelipsind de la şcoală niciodată. Bolnav încă n-am fost, ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineaţa şi mă întorceam la internatul Radu Vodă unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanţie pentru mine că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau şi studenţi legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Şcoala mă absorbea total şi n-aveam vreme de pierdut. (Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor.)

Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind şi discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Aşa s-a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în româneşte, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie.

În vremea aceea, mişcarea legionară era în toi şi se discuta de ea în toate părţile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinaţie către mişcare. Apoi s-a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morţi, Moţa şi Marin, am ieşit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii „Calea Griviţei”, pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviţei. Deci am privit o parte din convoi şi pe cei doi morţi. Atâta tot.

Colegi la şcoală am avut de toate soiurile şi neamurile. Aveam, la alţi profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roşie, însă discuţii n-am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Iţhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu eşti evreu şi eu creştin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine şi tu n-ai să te poţi supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viaţă.

Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.

Am terminat Belleartele cu bine, am făcut anul de practică, ce însă a fost mai scurt; am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieşi din ţară. Eu, neavând absolut nimic la activ, am obţinut paşaport de călătorie: în Europa „sans Russie”, de la Prefectura poliţiei din Sibiu.

Iar întrucât eram diacon, am obţinut şi încuviinţările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului şi a Atenei, precum şi a celor două guverne: român şi grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârşirea interioară prin meşteşugul călugăriei.

M-am întors în ţară la 8 iunie 1938. Ţin minte data pe aceea, că intrând în ţară prin Moraviţa am văzut drapelele româneşti, de acel 8 Iunie de odată.

De la data aceasta, până la Paştile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învăţat la Chişinău cu nişte meşteri ruşi poleitura cu aur „cicanca”, şi alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.

În Vinerea Izvorului după Paştile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.

Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus jud. Făgăraş. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m-am luat de grijă că am învăţat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor şi evlavie la Mănăstire şi călugări. Mai intrase în călugărie Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoţia – eu simţindu-mă nevrednic. A primit-o. Aşa au început slujbele la Mănăstire după puteri.

Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m-am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s-ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi).

Despre această învăţătură, martori îmi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi arena vieţii.

Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.

De alte gânduri şi rosturi sunt străin.

Ieromonahul Arsenie. – R. Vâlcii. 17 iulie 1945

”Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.” – Pr. Arsenie Boca

preluare de pe sursa: http://www.arsenieboca.ro/autobio/autobio.html

Creierul uman, un releu interdimensional

Suntem fiinţe raţionale înzestrate cu chakre, glande, fluide vitale, cu suflet şi minte.

Această alcătuire ne permite să fim pe planeta pe care trăim specia dominatoare din multe puncte de vedere, deşi trebuie să recunoaştem că în faţa urgiilor naturii încă nu dispunem de soluţii eficiente.

Cu toate acestea beneficiem de raţiune şi logică pentru a cerceta atât mediul înconjurător, cât şi pe noi înşine.

Maeştrii spirituali din vechime ne-au lăsat moştenire o serie întreagă de cunoştiinţe necesare procesului nostru de dezvoltare ca specie trăitoare pe o minunată planetă amenajată cândva de o supercivilizaţie care a colonizat întreaga Cale Lactee.

Faptul că suntem lăsaţi să evoluăm prin propriile noastre capacităţi, pe care trebuie să ni le descoperim pas cu pas, reprezintă o şansă acordată speciei noastre pentru a reuşi să ne completăm rezervorul conştiinţei şi astfel să evoluăm către un stadiu elevat de existenţă.

Din acest motiv principal fondul genetic şi spiritual al speciei noastre conţine structuri energetice şi psihoinformaţionale care pot fi folosite, odată ce sunt descoperite, pentru dezvoltarea gradată a fiinţei personale.

Vorbim aici de evoluţia fiecărui individ uman care înţelege acest proces al extinderii propriilor structuri pornind de la planul fizic şi până la cel spiritual.

Ştim că avem 7 chakre considerate principale, deşi Sahasrara poziţionată în creştet face parte dintre Chakrele Superioare.

În interiorul capului avem 6 Chakre Superioare care delimitează clar zone de activitate psihoinformaţională – adică informaţia psihică/sufletească interioară care circulă în fiinţa noastră – ce coordonează nu numai funcţiile cerebrale cum ar fi scrisul, cititul sau percepţia vizuală, ci şi percepţiile care trec de nivelul fizic tridimensional.

Creierul nostru este asemenea unui jeleu încărcat electromagnetic, şi el vehiculează în interiorul său fluide energetice care preiau substanţele biochimice şi semnalele lor bioelectrice şi le transpun în fluxuri de energii subtile care iau calea spaţiului interdimensional, prin intermediul dublurii eterice a creierului.

În partea subtilă a creierului există membrane eterice care în literatura esoterică şi iniţiatică sunt numite Porţile Tainice, Portaluri sau Praguri aceste membrane servind de separare şi schimb de energii psihomentale între planul tridimensional şi planurile dimensiunilor superioare.

Unii cursanţi yoga din Europa sau America de Nord riscă să mediteze asupra acestor Porţi fără îndrumarea profesorului, astfel expunându-se unor pericole grave, unele membrane rupându-se datorită faptului că este forţată evoluţia conştiinţei atunci când nivelul spiritual personal nu este unul adecvat.

Altfel spus, mulţi îşi doresc puteri paranormale fără a avea nivelul spiritual necesar pentru aşa ceva.

Ştiinţa modernă a reuşit să descopere după anul 2000 încoace ceea ce Ştiinţa Iniţiatică deţinea, ca informaţie, de mii de ani, şi anume că omul dispune de o formidabilă maşinărie vie aşa cum este considerat creierul.

Studiat în laboratoare cu multă minuţiozitate, creierul uman s-a dovedit a fi un organism alimentat de oxigen şi de fluxuri de energii subtile dovedite că există cu ajutorul aparaturii de analiză spectrometrică.

Dacă vă amintiţi şi dacă aţi văzut vreodată în vreun documentar la televizor, există anumite arii cerebrale active situate undeva în partea de mijloc-centrală a creierului, ceea ce dovedeşte faptul că acea zonă manifestă cea mai intensă activitate.

Culoarea specifică acestor zone indicate de aparatura de analiză este roşie cu margini galbene, în rest creierul are culoarea albastră, indice al non activităţii intense.

Adăugând la aceste dovezi ştiinţifice realitatea că ne folosim doar maxim 15% din procentul de 100% al creierului, acest 15% fiind indicat de către zona culorii roşie, înţelegem că restul de 85% arătat de către culoarea albastră reprezintă potenţialul în aşteptare al creierului.

Acest potenţial urmează să se dezvolte în viitorul apropiat al speciei noastre, în funcţie de complexitatea factorilor din mediul ambiant şi energetic.

Au existat cazuri de persoane paranormale studiate care, la nivel cerebral li s-au identificat şi alte zone mai mici de culoare roşie, de jur împrejurul zonei roşii despre care am explicat anterior.

Studiile au demonstrat că aceste zone suplimentare de culoare roşie erau câteva procente peste cele 15 şi erau responsabile de capacităţile paranormale manifestate de acele persoane.

Însă trebuie reţinut faptul că aceste zone suplimentare se dezvoltă treptat la indivizii respectivi care lucrează la îmbunătăţirea propriului nivel spiritual, astfel încât ariile de culoare roşie se pot extinde de-a lungul anilor până la maxim 35% din capacitatea cerebrală.

Cu alte cuvinte, restul de zone albastre ale creierului, care stau în aşteptare, sunt practic zone care fac conexiunile psihoenergetice cu dimensiunile superioare.

În acest fel se explică acele capacităţi vizionare ale clarvăzătorilor.

Dar lucrurile nu se opresc aici, pentru că putem realiza conexiuni nu numai cu planurile subtile de pe planeta noastră, respectiv cu lumile paralele de lângă noi, ci şi cu lumi din dimensiuni superioare, cum ar fi lumile angelice, planurile subtile pe care există spiritele Maeştrilor Înălţaţi sau chiar putem merge până aproape de dimensiunea a 10-a, unde se află Conştiinţele Universului.

Dar despre acestea şi contactul cu dimensiunile superioare, citiţi în numerele viitoare ale revistei…

preluare de pe sursa: http://www.revistacosmos.ro/creierul-uman-un-releu-interdimensional/

Arsenie Boca si manastirea Prislop

Am decis ca dupa articolul cu vizita mea la Targu-Jiu, anul trecut in mai cu scopul de a vizita “Masa Tacerii”, “Poarta Sarutului” si “Coloana Infinitului”, operele unice si exceptionale ale artistului de geniu Constantin Brancusi; sa prezint pelerinajul realizat in mai 2010 la manastirea Prislop, locul unde a slujit ca ieromonah, parintele Arsenie Boca. Voi insera in articol pozele realizate de mine cu acea ocazie deosebita.


Arsenie Boca, dupa numele de mirean Zian Boca, a fost un ieromonah, teolog si artist român.


S-a nascut la 29 septembrie 1910 la Vata de Sus, în judetul Hunedoara.


“Subsemnatul m-am nascut în 1910, septembrie 29, în Vata de Sus, jud. Hunedoara. Scoala primara si liceul în oraselul Brad, acelasi judet.


De pe atunci mi se remarca o anumita înclinatie spre singuratate si spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Asa spre pilda am o carte a lui Immanuel Kant: „Religia în limitele ratiunii” iscalita: „Boca Zian cl. IV. lic.”


La intrarea în cursul superior de liceu am ramas orfan de tata, care era cizmar de meserie si foarte bun pedagog cu fiul sau.


Stiu pâna astazi ca m-a batut odata pentru ca sa nu mai pierd timpul – ceea ce i-am fagaduit cu lacrimi si n-am uitat pâna acum, si de multe ori mi-a folosit în viata.


În cursul liceului mi-au placut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul si muzica.


Terminând liceul si luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre stiintele pozitive, dar daca aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviatie la Cotroceni – ceea ce n-a fost, împiedicându-ma saracia.

Drept aceea a biruit înclinatia contemplativa, sau speculativa si în 1929 m-am înscris la Academia Teologica din Sibiu.”

Sotia si fetita pe drumul spre Prislop

Dupa ce in urma cu o saptamana, pe 20 mai vizitam ansamblul arhitectural brancusian, pe 28 mai am fost in pelerinaj la manastirea Prislop, am oprit pe un camp din apropiere si am cules maci, asa cum se vede si in poza de mai sus.

Pictura veche din exteriorul bisericii, exact la intrare

Odata ajunsi la manastire am relizat cateva poze din exterior, precum si din interior, mi-au atras atentia icoana din stanga de la intrare de un purpuriu asemanator macilor culesi cu putin timp in urma, precum si piatra ciudata din dreapta cu inscrisuri ciudate.

Aceasi pictura de aproape

Cu toate ca exista semnul care avertiza ca este interzis sa faci poze in interiorul biserici, nu m-am putut abtine si am realizat poze la intrare.

Splendida Icoana a Maicii Domnului

Si ciudata piatra din dreapta la intrarea in biserica

Am mers apoi putin mai sus de biserica, pe un drum prin padure unde am aflat cimitirul si crucile maicutelor ce s-au invrednicit in nemurire la manastirea Prislop, iar in cele din urma am ajuns la Crucea lui Arsenie Boca, unde am ramas impresionat de florile care erau jur-imprejurul crucii.

Am ingenuncheat la crucea parintelui, unde am pastrat un moment de reculegere in memoria sa si o scurta rugaciune catre Dumnezeu.

 

Crucea maicutei Trifilia


La crucea maicutei Trifilia, am ales in mod special acest nume (care aminteste de un nume cu o vechime considerabila in zona Daciei preistorice – stiu asta din monumentala lucrare a lui Densusianu – unde este prezentata vechimea si istoria numelui Trifilios) ca o legatura in vesnicie cu numele meu de familie, Trif.

Aici, conform traditiei, am depus un buchet de flori in amintirea maicutei ce poarta numele meu.

Sotia si fetita care se roaga la Crucea lui Arsenie Boca

La crucea parintelui Arsenie Boca ne-am rugat in tacere, dupa care am fost in padure la chilia sapata in stanca a lui Ioan de la Prislop, acolo insa nu am facut poze.

Crucea lui Arsenie Boca Ieromonahul

Mormântul parintelui Arsenie de la manastirea Prislop constituie azi unul din importantele locuri de pelerinaj din tara, unii considerându-l sfânt.

preluare de pe Sursa: Dezvatatorul

Paranormalul si… sexul

S-au scris carti.

S-au scris articole.

S-a comentat in media mai mult sau mai putin familiarizata cu subiectul.

Relevant sau nu, ce-i drept, subiectul e fascinant.

Atat pentru publicul larg cat si pentru “cunoscatori” sau poate “consumatori”.

Pentru a intelege pe deplin si a sintetiza cat mai mult posibil volumul imens de informatii si inregistrari ar trebui sa facem o distinctie clara intre termeni.

 

Termeni si concepte

Fenemonele parapsihologice, in speta intalnirile intre fiinte umane si alte sfere, sunt definite dupa cum urmeaza:

Parapsihologia reprezinta un studiu efectuat asupra unor evenimente asociate cu experienta umana.

Desi aceasta definitie are o sfera de cuprindere foarte larga, ea isi pastreaza rigurozitatea caci intr-adevar, parapsihologia este menita sa reconsidere intreaga experienta umana, oferind o noua viziune asupra vietii.

O premisa aparent de bun simt, ce a dominat multa vreme mentalitatea comuna, este faptul ca lumea obiectiva si cea subiectiva sunt complet distincte, neexistand bucle sau interconexiuni intre ele.

Lumea subiectiva este aici, in cap iar cea obiectiva este acolo, in exterior, in lume.

Exista 3 categorii de fenomene incluse in aceasta sfera:

-ESP – perceptii extrasenzoriale posibile ca urmare a dinamizarii aspectului receptiv, lunar, Yin al fiintei; din aceasta categorie fac parte: intuitia, premonitia, clarviziunea, clarauditia s.a.

Din categoria de oameni care au asemenea capacitati fac parte mediumii, si in general persoanele foarte sensibile.

-PK – psihokinezie – fenomene psihokinetice prin care constiinta poate actiona fizic asupra materiei.

Aceste fenomene se realizeaza in urma dinamizarii aspectului emisiv, solar, Yang al fiintei.

Din aceasta categorie fac parte: levitatia, telekinezia, psihofotografia, materializarile, inedia. Oamenii care au asemenea capacitati sunt persoane cu o vointa foarte puternica.

-Fenomene sugestive privind supravietuirea dupa moartea corpului fizic, incluzand experientele din preajma mortii (NDE – “near death experiences”), aparitiile unor spirite si reincarnarea.

Pana avem de-a face cu aceste “intalniri” nocturne.

Scepticii le-au pus pe seama perceptiilor extrasenzoriale acute, iar optimistii le-au vazut ca pe niste “treceri”, experiente la limita dintre somn si realitate, dintre vis si reverie, limita subconstientului.

Indiferent cum am privi problema trebuie sa intelegem mai intai originea acestor fenomene iar apoi sa trecem la analizarea atenta a diverselor cazuri amanuntit diagnosticate.

 

Religia

In privinta originii, este foarte evident ca religia a avut un rol covarstitor in crearea lor.

Nu atat religia, cat miturile, legendele si povestile populare.

Inca din vremea vechiului Ierihon avem semnalate astfel de intalniri.

Se pare ca intreaga fabulatie se afla in spatele panzei de paianjen tesute de rabini in acele vremuri.

Luand spre analiza Kabbalah ebraica, Torah, Talmudul, Zoharul si nu numai vom observa ca toate aceste relatari isi au originea in mitul lui Lilith, prima femeie si deasemenea, prima sotie a lui Adam.

Izgonita de sotul ei, din motive “adamice” desigur, Lilith devine printr-o neferiita intorsura a sortii, sau prin prisma rabinilor mama demonilor succubus si incubus.

Cu timpul, povestirile despre ea devin din ce in ce mai sacabroase, perverse si nefondate.

Sa ne intrebam care a fost motivul decaderii.

Ce a simbolizat Lilith si izgonirea ei.

Ca si urmatoarea ei surata, care cedeaza sarpelui si ispitei, Lilith ar fi trebuit sa aiba o vina.

Care a fost aceea si oare invatatorii acelor timpuri au expus-o asa cum trebuia?

Oare urmasii au transmis-o si noi am receptionat-o asa cum trebuie?

Am inteles intr-totul sau ceva s-a pierdut pe drum?

Sa reluam putin povestea.

Adam si Lilith

In prima varianta a Bibliei foarte importanta era semnificatia cuvintelor.

Pentru ca traducerea a luat din sensul cuvintelor. Adam si Lilith – Adam si Eva.

Numele de Adam asa cum apare in Geneza – Domnul Dumnezeu a plamadit pe om/Adam din tarana pamantului si a suflat in narile lui suflare de viata si s-a facut omul/Adam fiinta vie“ – provine, de la tarana”, “pamant” Dumnezeu l-a plamadit pe Adam din “adama” deci, “cel pamantesc”.

Numele de “adam” este folosit in Biblie pentru om in general si ca nume colectiv pentru tot neamul omenesc.

Adam a chemat numele femeii sale Eva, fiindca este mama tuturor celor vii“.

Numele de Eva, inseamna “cea vie”, provenind din radacina (“a fi viu”).

Lilith – Conform legendei Cabala, Dumnezeu ar fi creat pe Adam si pe Lilith din tarana (“Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut” – Genesa 1:27)

Exista si alte relatari conform carora Adam si Lilith au fost conceputi ca frati gemeni, cea din urma cerand sa ii fie recunoscute drepturile a fost izgonita.

La musulmani, ea devine sotia Satanei.

Tot in Cabala ea se imperecheaza cu demonii avand copii cu acestia.

De aici deriva intreaga malformatie a adevarului pe care l-au scris parintii patriarhi.

 

Antichitatea

Destul de ciudat, dar in Antichitate a fii rapit de zeii Olimpului, a procrea cu monstrii Eladei, a fii purtat pe nori era o practica nicidecum obscura.

Exista zeci de astfel de relatari in mitologie si mitografie.

De la buddhisti la greci pana la precolumbieni.

Ce-i drept, grecii au dus la apoteoza impreunarea cu fiintele ceresti.

La fel si evreii, babilonienii si alte neamuri din Semiluna fertila care aveau legende despre impreunarea cu ingerii Domnului sau cu Uriasii acelor vremuri antediluviene.

Chiar in relatarile prebiblice Eva il insala pe Adam cu Sarpele.

 

Evul mediu

Tot din cauza Bisericii din ce in ce mai des in Evul Mediu s-a crezut ca aceste “intalniri” iau forma posesiunilor demonice.

Inchizitia a devenit celebra din cauza cazurilor judecate pe aceste baze putin probate si bineinteles probabile.

Acuzate de vrajitorie sau ca s-ar fi culcat cu insusi Diavolul sau cu genii de-ale acestuia, femeile erau arse pe rug.

Aici putem ajunge desigur si la conceptia maniacala a Evului Mediu despre erotism si sexualitate.

Conceptii sau mai bine zis prejudecati, tare morale bine inradacinate, traditie si fanatism religios.

In aceste cazuri, orice copil conceput cu o astfel de entitate malefica ar fi avut puteri speciale (de aici legenda lui Merlin, nasterea Antichristului).

Deasemenea, femeile posedate pe demon erau “insemnate” cu sigiliul acestuia, cel mai des un sarpe stilizat.

Lipsa educatiei, a tratamentului medical de specialitate (in cazul nevrozelor, epilepsiilor, bolilior psihice), fanatismul clerului au condus la episoade sangeroase precum cel din Harlem si arderea vrajitoarelor pe rug.

 

Explicatii medicale – Sleepparalysis

Psihologii refuza sa creada in existenta unor forte nevazute si cu puteri supranaturale.

Ei spun ca totul este absolut normal si ca trairile respective sunt declansate de o stare speciala a organismului, numita sleepparalysis.

Fenomenul de “sleepparalysis” este foarte intalnit, in special la fete si femei tinere.

Acestea primesc vizita unei entitati malefice, denumita incubus sau popular, zburator, care se poate finaliza cu un contact sexual violent si dureros.

Cauzele agresiunii pot fi mai multe: fie e vorba de o legatura psihica intre agresat si agresor fie intrarea victimei intr-o stare de rezonanta cu entitatea agresiva, pe fondul unui psihism necorespunzator frustrari sexuale, stari de furie, de deznadejde s.a.m. d – fie e vorba, pur si simplu, de o incarcatura malefica a locului unde se produce agresiunea.

Starea se produce de regula in timpul somnului, atunci cand legaturile nervoase catre membre se taie, pentru a impiedica starea de somnambulism.

Starea de paralizie se instaureaza fie putin mai devreme, cand omul este intre starea de trezie si somn, numita si stare hypnagogica fie putin mai tirziu, la trezire, in starea numita hypnopompica.

E ceea ce s-ar spune o nesincronizare a doua functiuni de baza ale organismului.

Oare cati nu-si amintesc de cosmaruri si de senzatiile traite in timpul acestora cand nimeni nu poate fugi sau fuge foarte greu?!

Cauza e aceeasi: sunteti in somn si nu aveti conexiune cu sistemul nervos care guverneaza mainile si picioarele.

Partea din creier care este vinovata de sleep paralysis o afecteaza si pe cea vecina cu ea, oferind omului senzatia ca langa el mai este cineva, ca nu este singur, ca se sufoca si ca aude respiratia unei alte persoane.

In cele din urma ramane la termenul pura fictiune?

Au aceste relatari si enigme disputate vreo baza reala?

Sunt ascunse doar in subconstientul nostru primitiv?

Sunt ele oare asemanatoare acelor arhetipuri tipice lui Jung?

Sunt insasi parte a sufletului si temerilor noastre?

Asta vom continua sa ne intrebam…

www.descopera.org

Reincarnarea, enciclopedie, informatii, paranormal

Reincarnarea ofera speranta multor oameni.

Daca nu facem ce trebuie in aceasta viata, mai avem o sansa intr-o viata ulterioara.

Totusi, chiar si cei care cred in reincarnare admit faptul ca marea majoritate a oamenilor nu isi aminteste de viata anterioara.

Atunci cum putem invata din greselile trecute daca nu ni le putem aminti?

Se pare ca facem aceleasi greseli din nou si din nou. 

Ţinand seama de rata greselilor morale din istoria omenirii, avem oare vreun motiv sa speram ca, intr-o viata viitoare, vom face lucrurile asa cum trebuie?

De asemenea, reincarnarea pretinde ca asigura dreptatea.

Conform legii karma (o lege impersonala si inflexibila a universului), in fiecare viata primim ceea ce meritam.

Faptele nostre bune atrag dupa ele rezultate bune, iar faptele noastre rele atrag dupa ele rezultate rele de la o viata la alta.

Conform legii karma, nicio suferinta nu este nedreapta, pentru ca niciun om nu este nevinovat.

Orice suferinta este bine meritata pe baza unei karme rele.

Copilasul nascut fara picioare merita acest lucru, la fel si femeia care a fost violata.

Fiecare ne purtam karma de la o viata la alta.

Nu exista har, iertare sau mila.

Nu numai ca acest lucru nu este o veste buna pentru cei impovarati cu o constiinta incarcata, dar karma intra in conflict si cu simtul nostru moral, care ne spune ca anumite suferinte nu sunt meritate, ca trebuie sa ne fie mila de cei suferinzi si ca trebuie sa facem ceva pentru a alina durerea.

Limitarile reincarnarii

Poate reincarnarea sa ofere in mod realist speranta si un simt al dreptatii unei lumi in necaz?

Ce mangaiere ofera ea pentru problema sacaitoare a mortii?

Legea karmei este necrutatoare.

Cu toate acestea, mesajul lui Iisus Cristos este diferit.

Iisus nu a negat faptul ca exista suferinte nedrepte.

El ofera iertare celor care produc aceasta suferinta si alinare celor care o experimenteaza.

Iisus a spus ca nimeni nu poate respecta legea morala.

Inima omului este lipsita de puritate, inclinata spre atitudini si fapte gresite, care reprezinta ofense la adresa unui Dumnezeu iubitor si intru totul bun.

Ca Salvator al nostru, Iisus a spus ca ne ofera iertare, platind El Însusi pentru pacatele noastre impotriva lui Dumnezeu.

Despre reincarnare

Informatii referitoare la reincarnare au existat (si mai exista) în Biblie si in unele texte apocrife.

Biserica primelor secole a acceptat teza reincarnarii, sustinuta si de Iisus.

In anul 553 însa, la cel de al cincelea Conciliu Ecumenic de la Constantinopol, teza reincarnarii a fost anatemizata, fiind considerata drept o eroare dogmatica.

Imparatul Justinian (leit-motivul sãu: “Afurisit fie cel care, de aici încolo, va mai crede in preexistenta sufletului !”) a impus clerului propriul sau crez, a pus sub arest pe Papa Vigilius (spre a nu conturba Conciliul !) si a obligat episcopii sa accepte noua dogma.

Justinian a considerat ca teza reincarnarii acorda omenirii o prea lunga perioada de timp pentru atingerea unei trepte mai înalte de dezvoltare a constiintei.

Dupa anul 553, credinciosilor li s-a spus de catre biserica ca au la dispozitie o singura viata pentru a reveni din nou la stadiul dinaintea comiterii pacatului originar.

Noua teza a lui Justinian, propagata masiv în rândul enoriasilor de pretutindeni in cursul secolelor urmatoare, continuata pâna azi, a dus la erori si mai mari de comportament ale oamenilor, majoritatea încercând sa traiasca din plin asa-zisa unica viata.

Biserica a exclus treptat aproape toate textele, documentele si cele 31 evanghelii apocrife, neconforme noii linii dogmatice trasate.

Cu toata cenzura impusa textelor originare, s-au mai pastrat pe alocuri unele referiri ale lui Iisus la reincarnare (Evanghelia lui Ioan [3,1-8], deasemeni afirmatiile lui Iisus despre reincarnarea profetului Ilie in trupul lui Ioan Botezatorul din Evanghelia lui Matei [11,14 si 17,10-13], sau cele spuse de Iisus fariseilor, in legatura cu faptul ca el ar mai fi trait odata pe pamânt, inca inaintea patriarhului Avraam [Evanghelia lui Ioan, 8,56-58]).

Alte pasaje biblice care aduc indicii asupra reincarnarii: “Ieremia” (1,5), “Cartea Intelepciunii” (2,5 si 8,20), “Cartea lui Kohelet” (12,6), “Evanghelia lui Matei” (26,52), “Evanghelia lui Ioan” (9,1-3), “Epistola lui Pavel catre Filipeni” (2,6-7), “Epistola soborniceasca a lui Iacov” (3,6).

Deasemenea, in documentele necanonice (apocrife): “Evanghelia dupa Pistis Sophia”, “Evanghelia lui Toma” s.a.

REINCARNAREA IN DIVERSE CURENTE DE GANDIRE


GANDIREA GREACA

La baza acesteia se afla unele comunitati practicante ale religiei inspirate de Orfeu (orfismul), aparute in Grecia incepând cu secolul 6 î.C.

Este vorba despre un sistem de credinta care asocia nemurirea sufletului cu ciclurile de reincarnari.

Dupa ciclul nasterilor si roata destinului, existenta trupeasca e considerata ca o pedeapsa.

Exilat in corp, sufletul trebuie sa scape de tristul destin al reincarnarilor si nu poate sa o faca decât prin asceza (adica prin abstinenta de la consumul de carne).

Numerosi filozofi au fost marcati de aceste credinte, dar indiferent de forma pe care o ia doctrina lor, scopul ramâne acela de eliberare a sufletului. Incarnarea sufletului apare ca o pedeapsa pe care sufletul si-a atras-o prin propriile sale greseli; prin urmare reincarnarea functioneaza in acelasi timp ca o fatalitate de care trebuie sa te eliberezi si ca o sansa de eliberare. In orice caz, pentru ca aceasta eliberare sa intervina, e necesara o initiere religioasa sau o constientizare filozofica.


HINDUISMUL

Ideea de reincarnare se exprima cel mai pregnant in hinduism, cu toate ca si aici ea a trecut printr-o serie de reinterpretari.

Cele mai vechi texte (Rigveda) nu pomenesc nimic despre aceasta idee.

Abia in Upanisad, vechea teorie a platii a fuzionat cu ideea de reincarnare.

Ca urmare, se pot observa unele influente reciproce intre religia originara, revolutia adusa de Upanisad, Baghadavad Gita si evlavia populara.

In Upanisad, identificarea salutara a Sinelui (atman) cu Absolutul (brahman) nu poate avea loc decât daca Sinele o rupe cu ciclul infernal al existentei (samsara), adica cu sirul de reincarnari succesive.

Salvarea inseamna oprirea revenirilor pe pamânt si nicidecum inmultirea numarului de reincarnari, cum pretind adeptii occidentali ai unui hinduism deformat.

Nu e vorba aici de o noua nastere; omul se naste o singura data, dar nu moare cu adevarat: din reincarnare in reincarnare, el nu-si schimba decât trupul, pâna ce ajunge la adevarata libertate, in Nirvana.

Principiul care dirijeaza calatoria dintr-un corp in altul este dorinta sau legea karmei.

Scopul spiritualitatii hinduse este acela de eliberare de aceasta legatura karmica, pentru a se putea uni cu brahman.

Prin Bakhti (curent de devotiune) se insista asupra harului divin ca unic mod de salvare.

Omul nu este agentul propriei eliberari din ciclul reincarnarilor.

Hinduismul culmineaza printr-o mistica a eliberarii, dar nu si prin explicarea raului si mortii prin reincarnare.

Este aici o mare diferenta fata de ezoterismul occidental care se considera ca derivând din hinduism.

Pentru Albert Schweitzer, aceasta mistica este legata de o negare a lumii, de o conceptie pesimista a existentei, foarte apropiata de cea greaca privind trupul inchisoare; aceasta idee este contemporana cu predominanta ideii de reincarnare, ea este de asemenea legata de o viziune pesimista a materiei si istoriei.

Ideea de reincarnare este centrata total asupra omului si faptelor sale.

BUDDHISMUL

Buddhismul, ca si hinduismul, crede in existenta unei relatii strânse intre reincarnare si legea karmei.

Sunt totusi numeroase diferente fata de hinduism:

Privind conceptia eliberarii omul se poate elibera singur de lume si de suferinta.

Terapia se bazeaza pe critica iluziilor legate de dorinta si pe renuntare; ea propune un demers mai putin mistic, cat psihologic.

Accentul nu este pus pe fuziunea cu brahman, ci pe detasarea care conduce la Nirvana, inteles ca o privatiune de orice dorinta, ca un calm desavârsit.

Non-permanenta sufletului; continuitatea subiectului uman nu este decât iluzie si aparenta.

Nu se are in vedere nemurirea sufletului. Sufletul este un flux, o curgere, o transformare neîncetata.

Doar curgerea vietii pare sa asigure continuitatea reincarnarilor.

Nirvana: in budismul clasic este definit intr-o maniera negativa.

El nu este de fapt nimic, nu este un loc, el exprima starea de eliberare, de non-dorinta.

Dar anumite secte il vad ca pe locul de beatitudine, de fericire deplina atinsa la sfârsitul procesului de eliberare de catre individul care a trecut printr-o serie de reincarnari.

ALTE CURENTE DE GANDIRE:

Gnosticismul: este o ipoteza iudeo-crestina alcatuita din mai multe curente crestine aparute in cursul celui de al doilea secol dupa Hristos.

Printre altele, aceasta ipoteza atribuie lui Hristos teoria dupa care Ioan Botezatorul ar fi fost Ilie reincarnat.

Cabala ebraica: exista din vremea celui de al doilea secol dupa Hristos, dar propasirea ei s-a facut intre sec. 13-16.

Este o teosofie in forma ebraica.

Cabalistii nu sunt toti de acord asupra ideii de reincarnare.

Sunt multe adaptari succesive, care dau impresia de a te gasi in fata unei compilari doctrinare, in care reincarnarea isi joaca rolul in functie de problemele care se ivesc in constiinta populara.

Filozofii moderni: Ideea de reincarnare a atras mult o serie de filozofi moderni.

Pentru Lessing (1729-1781), aceasta constituie o ipoteza, pentru Arthur Schopenhauer (1786-1860), ea este un element important al unei filozofii extrem de pesimiste (care ar putea fi prezentata ca o filozofie a plictiselii).

Spiritismul:

Reincarnarea se regaseste in curentul spiritist al lui Allan Kardec (1804-1869).

Influenta sa a fost foarte mare in sec.19 si se mai pastreaza inca reminiscente importante in Brazilia si Filipine.

Rozicrucienii:

aceast curent afirma, printre altele, ca reincarnarea nu este un simplu fapt de credinta, ci ceva sigur, accesibil capacitatilor oculte ale initiatului si ca orice fiinta este parte integranta din Dumnezeu (tema care se regaseste azi in curentul New Age), ca doctrina despre reincarnare este o explicatie etica multumitoare a nedreptatilor din aceasta lume; ca reincarnarea si legea de la cauza la efect sunt in perfecta armonie cu astrologia; ca Hristos a dat ucenicilor sai invataturi despre reincarnare, dar ca le-a poruncit sa nu vorbeasca nimanui despre aceasta, de unde ar reiesi o ocultare, o ascundere a existentei reincarnarii timp de 2000 de ani.

Antropozofia:

Rudolf Steiner (1861-1929), fondatorul antropozofiei a trecut prin initierea Rozcrucienilor.

Se observa la el, ca in toate teoriile moderne ale reincarnarii, o deplasare de accente si chiar o rasturnare completa a sensului reincarnarii.

Pentru hindus, scopul era de a fi eliberat de fatalitatea reincarnarilor.

Pentru Rudolf Steiner, reincarnarea nu mai este o lege ingrozitoare a existentei, de care ar trebui sa se elibereze, ci devine un instrument pozitiv, indispensabil dezvoltarii spiritualitatii si a libertatii.

Nasterea intr-un corp este ceva minunat in sensul biblic al creatiei omului dupa chipul lui Dumnezeu.

Ceea ce alieneaza omul, nu este trupul sau, ci atitudinea in fata vietii.

Suferinta legata de karma destinului provine dintr-o nepotrivire a sufletului fata de posibilitatile pe care i le ofera viata actuala.

Sufletul trebuie sa fie eliberat de aceasta nepotrivire, dar nu de corp.

Aceasta conceptie este legata de evolutionismul si ideea de progres a lui Steiner.

Pentru Rudolf Steiner, Hristos constituie impulsul central si hotarîtor al istoriei mondiale.

Este moartea sfârşitul existenţei, intrarea în eternitate sau o pauză între mai multe vieţi pe pământ? 

Dintotdeauna oamenii s-au întrebat ce se petrece cu sufletul după părăsirea planului fizic.

Reîncarnarea este o temă prezentă în mod constant în literatura, filosofia şi credinţa acestei lumi. Marii înţelepţi care şi-au revelat Sinele Divin Nemuritor

ATMAN afirmă că reîncarnarea este o realitate indubitabilă.

Ce spune ştiinţa? Cum se îmbină diferitele puncte de vedere? Este reîncarnarea o realitate sau o ipoteză?

Doctrina reîncarnării se bazează pe credinţa că orice fiinţă umană este înzestrată, în afară de corpul fizic, cu un ansamblu de structuri subtile invizibile vederii obişnuite, având, în plus, ca element esenţial, o scânteie divină, o picătură de Dumnezeu.

Esenţa noastră divină împreună cu o parte dintre corpurile subtile pot renaşte, după moartea corpului fizic, într-un alt corp.

Deşi această idee a fost dezvoltată îndeosebi în religiile orientale, ea poate fi totuşi recunoscută în toate religiile lumii, iar în zilele noastre provoacă un interes crescut îndeosebi în Occident.

Tot mai mulţi oameni găsesc doctrina reîncarnării cu mult mai atrăgătoare şi mai pertinentă decât opinia ortodoxă a creştinilor conform căreia, după moarte, sufletul merge fie în cer, fie în infern sau în purgatoriu.

Potrivit dogmei creştine, fiinţa umană nu are la dispoziţie decît o viaţă pentru a decide asupra destinului sufletului său, fapt ilogic şi de neînţeles în viziunea unei manifestări create de un Dumnezeu al iubirii şi al justiţiei.

Teoria reîncarnării afirmă că vieţile unui individ se succed eşalonat, la fel ca şi treptele unei scări: cu fiecare renaştere, sufletul său urcă sau coboară, în funcţie de conduita sa într-o existenţă anterioară.

Unul dintre punctele forte ale teoriei este faptul că ea explică existenţa suferinţei într-o viziune a justiţiei cosmice, care „dăruieşte” unora vieţi fericite, iar altora nefericite, în funcţie de KARMA sau suma acţiunilor şi gândurilor bune sau rele realizate în existenţele precedente.

Ideea reîncarnării este probabil la fel de veche ca şi credinţa în Dumnezeu, apărând încă în concepţiile populaţiilor primitive din întreaga lume, pentru a fi apoi acceptată de majoritatea religiilor.

Ea ocupă o poziţie extrem de importantă îndeosebi în hinduism.

Scrierile sacre hinduse, cunoscute sub numele de Upanishade, afirmă că sufletul intră după moarte în paradis sau în infern, acestea nefiind altceva decît lumi superioare sau inferioare ale planului paralel de existenţă, subtil, numit Planul Astral.

Dar acesta nu este decât un stadiu provizoriu, ce poate avea durate variabile, înainte de întoarcerea pe pământ.

Conexă cu această idee se află şi legea KARMEI, potrivit căreia sufletul reîncarnat se prezintă în noua viaţă cu un bilanţ al acţiunilor sale din viaţa anterioară.

BRIHAD ARANYAKA UPANISHAD afirmă: „După cum au fost acţiunile şi atitudinile sufletului într-o altă viaţă, astfel va fi el în actuala existenţă.

Cel care acţionează cu virtute va fi un virtuos.

Cel care face rău, va fi un om rău.

El va deveni un sfânt datorită acţiunilor sale sfinte, sau un ticălos datorită ticăloşeniei sale actuale”.

sursa: ipedia.ro

Sursa: Cerceteaza

Un avion disparut in ‘46 a aterizat in ‘93 in America de Sud

Un avion de pasageri, care a disparut fara urma in anul 1946, pe traseul Rio-Havana, a aterizat in luna decembrie 1993, pe aeroportul Bogota din Columbia.

La bordul sau se aflau 36 de schelete.

Oamenii de specialitate vorbesc despre cel mai mare mister din istoria zborului.

Un mister care a devenit cu atat mai mare, cu cat este vorba despre batrinul avion Lockheed Constellation, care a decolat in anul 1946 si la bordul caruia s-au gasit in 1993, la aterizare, cesti de cafea calda si tigari aprinse marca Old Gold, demult disparuta.

Pe locurile pasagerilor se aflau ziarele zilei cu data de 21.09.1946, care nu erau ingalbenite de vreme si miroseau inca a tipar.

As fi dorit sa pot da o explicatie, dar ma aflu in fata unui mister spune expertul Herman Guevara, conducatorul unui grup foarte numeros de cercetatori, caruia i s-a incredintat misiunea de a cerceta misterioasa aterizare a avionului demult disparut.

Singurul lucru pe care il pot spune cu precizie este faptul ca avionul, impreuna cu toti pasagerii sai, a fost dat disparut in anul 1946, in timpul unui zbor de laRio de Janeiro  la Havanna.

Intr-un mod inexplicabil, avionul a aterizat in 1993 si arata de parca ar fi decolat ieri.

Cum poate ateriza un avion avand doar schelete la bord, numai Dumnezeu stie!

Cei 36 de pasageri, precum si echipajul format din patru persoane au decolat dupa toate regulile.

Incredibila poveste a inceput atunci cand un avion necunoscut, cu o inscriptie foarte veche, din Panair Do Brasil, a aparut deasupra aeroportului Bogota si a inceput aterizarea.

Personalul aeroportului a incercat in zadar sa opreasca aterizarea avionului necunoscut, deoarece, in acelasi moment un Boac din Brussel se pregatea si el sa aterizeze.

Multumita manevrelor abile ale capitanului Anthony Bolard in varsta de 54 de ani, al companiei britanice, s-a putut evita in ultima clipa o ciocnire fatala.

Cand avionul fantoma s-a oprit, personalul de paza a deschis usile si, cu mare groaza, a descoperit in interior lui numai schelete, spune Guevara.

Unul dintre oamenii nostri de paza, un fost soldat in marina, s-a speriat atat de tare, incat si-a pierdut echilibrul.

Dupa o examinare amanuntita, resturile pasagerilor au fost transportate intr-un spital militar, pentru a fi cercetate, iar avionul a fost parcat intr-un hangar bine pazit, in care accesul era strict interzis.

Cercetarile se concentreaza asupra intrebarii: unde a fost avionul in toti acesti ani?

Singurul lucru cert este numarul de zbor al acestuia, 348, locul de decolare si destinatia.

Din grupul de experti care cerceteaza acest caz face parte si cercetatorul in domeniul parapsihologiei Dr. Gloria Hamandez.

Dupa cum afirma aceasta, in acest caz poate fi vorba despre o deplasare in timp.

Ea a lansat si ipoteza ca moartea pasagerilor ar putea avea legatura cu un posibil contact cu fiinte extraterestre.

Daca avionul ar fi zburat intr-un gol din timp, oamenii ar fi ramas cu siguranta in viata.

Si in plus, ei nu ar fi fost nici macar cu o zi mai in varsta decat erau la decolarea ce a avut loc in anul 1946, a adaugat un om de specialitate.

Insa, datorita faptului ca avionul era plin cu schelete si curelele de siguranta erau inca nedesfacute, nu poate fi exclusa teoria ca cineva din afara i-a omorat pe pasagerii aflati la bordul avionului si apoi, dintr-un loc necunoscut, l-ar fi dirijat spre Pamant.

Se stie ca extraterestrii pot executa operatiuni extrem de complexe, datorita tehnologiilor foarte avansate pe care le detin.

Guevara afirma ca echipa de cercetatori va face tot ce ii sta in putinta pentru a elucida acest mister.

Eu ma rog sa fim suficient de puternici pentru a putea accepta realitatea, oricare ar fi ea,incheie Guevara.

Primit pe mail

Sursa: Biblioteca Secreta