RASCRUCEA DIAVOLULUI

                                NORMAL, ANORMAL, PARANORMAL ŞI PARADODOXAL

                                                                                                    Nicolae Rotaru, scriitor

                                                                                                  - Uniunea Scriitorilor, Bucuresti



Deşi nu e la prima faptă editorială, Gioni Popa-Gavrilovici nu poate fi considerat...recidivist. „Răscurucea Diavolului" - subintitulată „Pseudomonografia fantasmelor de la Palanca" - este o carte aproape unică, cel puţin din punct de vedere formal. Dacă am considera-o nuvelă (deşi nu e), i-am putea spune că este una în care naraţiunea se-mpleteşte cu relatarea de tip jurnalistic, dac-am cataloga-o jurnal me-morialistic (deşi, iarăşi nu e!), am vedea că descrierile sunt însoţite de dialoguri şi „epicizări" proprii beletristicii. O putem eticheta eseu (deşi nu este!), căci seamănă cu un product textualist post-modern, cum o putem omologa şi scriere detectivistică (deşi nu este!), căci pare mai degrabă un amplu decupaj de realitate înconjurătoare.


Fapt este că acest puzzle literar-jurnalistic-memorialistic are un ce al său, un „fals tratat" ludic şi misterios, în care o localitate moldavă - comuna Palanca - devine pentru un parcurs aproape calendaristic, centrul de interes şi vrajă (un fel de buric al Pământului, cum ar fi spus Petre Ţuţea!) al propriilor locuitori, dar mai ales al unui jurnalist (cu stofă de detectiv, dacă nu chiar de poliţist) - Tudor Aurelian, care-şi exercită, cu dezinvoltură şi naturaleţe, pe aproape 300 de pagini, expertiza de povestitor, măiestria de creator de saga, profesionalismul de culegător şi valorificator de date de interes public şi publicistic.

„Răscrucea..." este o carte ce se parcurge uşor, un op de vacanţă, în care se-mpleteşte faptul divers (întâmplări cotidiene, unele cunoscute şi repetabile, dar valorificate prin repovestire din alt unghi), cu misterul (dat de valorificarea acumulărilor de paranormal şi ritualism, de cutume şi mituri ale locului, stocate de conştiinţa localnicilor şi vehiculate de spiritul lor locvace). Ca, odinioară, cel numit metaforic „Ceahlăul literaturii române", moldoveanul de geniu Mihail Sadoveanu, ce şi-a tras seva inspiraţiei din aceleaşi meleaguri de vis, şi Gioni Popa-Gavilovici recurge la descrierea filmică a unor secvenţe (fie la stâna lui Moş Gheorghe, fie la primăria unde boss este primarul Andrei sau la diferite adrese din Palanca) de genul poveştilor din „Hanu Ancuţei".

Reporterul de investigaţie (autorul narator) este un drumeţ şi un popositor, un colecţionar de curiozităţi şi un traficant de surprize. El catalizează harul de povestitor al celor cu care vine în relaţie şi rupe coaja de uitare de pe obiceiuri care au făcut carieră în timp, chit că o perioadă (de o jumătate de secol de experiment impropriu spiritului naţional!) au fost falsificate (Moş Crăciun ca şi pomul lui au devenit Gerilă şi pom de iarnă sau de Anul Nou) sau trecute în adormire (precum credinţele şi ritualurile legate de credinţa ortodoxă).

Istorisirea ziaristic-epică „Rascrucea..." este o interferenţă de trecut şi imediateţe, o invocaţie a acumulărilor de specific cultural raportată la noile tendinţe organizaţionale, marcate de aculturaţie şi globalism. Fie că descrie întâmplări de concreteţe indubitabilă (aspectele de tip iredentist al organizaţiei transilvănene Tineretul Maghiar din Ardeal - EMI, petrecute la „Iezerul Ielelor" ), ori de un realism credibil (precum avionul rusesc invizibil doborât de laserul Coandă, folosirea Armei Supreme împotriva tancurilor ruseşti şi ale Tratatului de la Varşovia în acel an 1968, al invadării Cehoslovaciei, fie cele legate de ticuri şi comportamente sau înlocuirea, la Târgoviştea asasinării şefului statului din ziua de Crăciun a anului 1989, cu o sosie a lui Ceauşescu, acesta fiind extras de ruşi şi dus în Irak, unde ar fi murit de inimă rea în 2000), fie că recurge la prezentarea unor dialoguri cu personaje (precum acel baci bătrân de la care află istoria ciobanului Ioan Ardeleanu devenit lup după moarte, aşa încât sătenii l-au dezgropat şi i-au dat foc, ori „pariul fatal" ce o are eroină pe Maria care a mers în cimitir, a cules flori şi a înfipt cuţitul în mormântul defunctei Baba Raveda, ajunsă şi ea moroi, aşa încât simţindu-se trasă de sutană, leşină şi înnebuneşte), fie că, pur şi simplu, invocă săteni ciudaţi (ca ajutorul de cioban Ionuţ, cel zăpăcit de iele, ori ca Ghiţă a Mutii care vorbeşte cu Iisus), animale (precum căţeaua Rita) sau fapte paranormale (stafiile lui Ioniche din pădurea de lângă unitatea militară, mesajele divine despre finalul eschatologic sau pur şi simplu „autocombustia spontană umană" petrecută sub însuşi nasul naratorului, ce aminteşte de aprinderea grijaniei în trupul păcătosului care nu se spovedeşte şi nu se smereşte), toate „prozele în proză" şi „poveştile în poveste" ale autorului (ce ne promite o continuare a travaliului) sunt magnetice şi interesante (unele, ca povestirile despre Sfinţii Andrei şi Nicolae, sunt de-a dreptul ezoterice!), produc o recreaţie şi o informaţie transmise simultan şi fără prea mult efort constructivist.
Credem că Gini Popa-Gavrilovici, dacă-şi va şlefui cu atenţie arta epică şi mai ales de va renunţa la interferenţa gazetăresc/narativ, printr-un efort precaut şi eficace de „limpidizare şi îmbătrânire" a efervescentelor şi spumantelor lui texte, va reuşi să ofere producte beletristice meritorii, devenind o voce inconfundabilă în corul încă eterogen al celor ce aleg să se afirme (din pasiune) prin ostenitoarea şi refrişanta îndeletnicire a cioplirii cuvintelor. Altfel, tomul întâi a posibilei sale saga a pseudomonografierii fantasmelor şi normalităţii din localitatea băcăuană Palanca de pe Trotuş - şi din alte aşezări învecinate - condusă (în carte) de primarul Andrei sau de alţi aleşi ai eşichierului politic contemporan, este o reuşită editorială a unui autor ce va deveni, sigur, o voce.
15.01.2009

 ------------------------------------------------------------------------------------------------

 

 

 

 

                                       Palanca în/între Istorie şi Cercurile misterelor

Trilogia romanescă <RASCRUCEA  DIAVOLULUI>, în ciuda titlului, se vrea o monografie atipică a unui topos misterios, Palanca, unde „jumătate din accidente, decese şi îmbolnăviri au o cauză aşa-zis paranormală" şi în care fantomele halucinaţiei, vrăjitoriile, ocultismul, credinţele, eresurile, miturile, plăcerea sadică a locuitorilor comunei de a se închipui trăitori în pragul misterelor, frumuseţea ideală a locului etc. îl va fi determinat pe Gioni Popa-Gavrilovici să radiografieze cu uneltele literaturii, infernul miraculosului cu rădăcini milenare în folclorul autohton.

 

Investigaţiile Autorului (în acelaşi timp personaj - actant, martor, narator, scrib ce notează inconştient discursuri dictate/auzite în vis), desigur ficţiuni (reamintim: numai ficţiunea nu minte) marcate de urmele realului, dar şi de duhul inconştient al naşterii, al morţii şi al devenirii veşnice. Structura romanescă e cea a unui labirint existenţial în care predestinarea, opţiunea, fatalitatea, zădărnicia, înstrăinarea, frica, resemnarea, ignoranţa etc. potenţează enigma ocultă a locului şi mitizează Istoria.

 

Scriitura solicită cititorul, prin simbolismul esoteric, bizareria mistică din parabole, limbajul miturilor şi al alegoriilor, jocul estetic dintre infrarealism, realismul magic, realismul balzacian, toponimia şi topografia recognoscibile, sufletul fluidic al toposului numit Palanca şi credinţa nemărturisită a Autorului că superstiţia domneşte în sânul creştinismului.

 

Miraculosul, fantasticul şi fabulosul coexistă cu realitatea imediată, efemeră, banală, fără a fi marcată, aparent, de Înalta Magie din Lumea de dincolo. Atât sacru, cât şi diabolicul se ascund sub profan, iar cheia Binelui şi/sau a Răului nu poa-te deschide pentru vulg, decât regatul tenebrelor, al duhurilor rele cărora li se atribuie toate viciile şi dorinţele obscure ale omului. Aşa se explică de ce Mesajul divin transmis prin vis lui Tudor, un alter ego al autorului, un mesaj incredibil pentru români, dacă avem în vedere că „în cel mai scurt timp, România va fi cea mai bogată ţară de pe suprafaţa Pământului", este interzis de Departamentul Zero în urmă-torii 50 de ani. Desigur, interdicţie călcată de „domnul ziarist de la judeţ", convins, se pare, că „lucrurile nu sunt întotdeauna ce par a fi", şi că în Palanca - loc predestinat de Dumnezeu - va descoperi sub miturile şi poveştile Locului, Ştiinţa eternă a Fiinţei Inefabile. Temă pretext excelentă pentru a crea un Text despre „răscrucea diavolului" şi despre adevărul de necontestat că dogma esoterică a căzut pradă stupizeniei şi imbecilităţii mulţimilor. Astfel s-a ajuns ca esoterismul sacerdotal să fie condamnat tocmai că nu este înţeles şi, în consecinţă, nu e acceptat de gloată. Se pare că Sinesius avea dreptate când susţinea: „Adevărul trebuie ascuns; mulţimilor nu trebuie să li se dea decât o învăţătură pe măsura priceperii lor..."(Vezi Interdicţia Departamentului Zero).

 

De ce? Pentru că poporul dispreţuieşte adevărurile simple, el are nevoie de impostori care să preschimbe Lumea după dorinţa lui, care să-i alimenteze ignoranţa, orgoliul, fanatismul, frica. Gioni Popa - Gavrilovici, folosind procedeul literar-artistic cunoscut cititorului din celebrul Hanu - Ancuţei îşi propune să dezvăluie impactul exoterismului şi esoterismulului sacerdotal, al edificiului monstruos al su-perstiţiilor ridicole ce acţionează asupra omului care confundă dogmele existenţei lui Dumnezeu şi a nemuririi sufletului, cu vechile simboluri ale cabalei, astrologiei, ştiinţelor divinatorii, alchimiei, medicinei oculte etc.

 

Scriitura «Răscrucea Diavolului » trădează fascinaţia lui Gioni Popa-Gavrilovici, pentru marile probleme ale omului secolului XXI, care aspiră simultan la cunoaşterea lumii divine, lumii morale şi lumii naturale/ sensibile, plecând de la scara analogică a corespondentelor ce revelă pluralitatea şi integritatea Lumilor.

Citind cartea tânărului şi iscoditorului scriitor, nu poţi să nu-ţi aduci aminte de ceea ce scria Plutarh: „ omul superstiţios se teme de orice: de uscat şi de ape, de văzduh şi de cer, de întuneric şi lumină, de zgomot şi linişte, el se teme chiar şi de un vis". Vezi vizita astrală pe Lună a naratorului şi cordonul „argintiu, întins la maxim, intim legat de spatele meu".

 

În mod paradoxal, frica, fanatismul, ignoranţa şi orgoliul sunt cele patru cau-ze care asigură veşnicia filosofiei oculte. Lăsăm Măriei - Sale Cititorul plăcerea de a descoperi inefabilul sub/între/în cercurile misterelor ce fac din Palanca un axis mundi ... în chestiunea ocultismului şi a capacităţilor de a evada în şi din vis.

 

În fond, Gioni Popa-Gavrilovici pledează blagian pentru păstrarea „corolei de minuni a Lumii," pentru păstrarea adevărurilor imuabile, pe care Dumnezeu le-a eternizat în tripla oglindă analogică a universului, a omului şi a revelaţiei. În mod cert, toate lucrurile au un mister. Desigur, misterul misterelor este figurat în omul din Palanca... Nu putem să-l contrazicem pe Autor - demiurgic, dictatorial, ocult, teosof - care ne propulsează în arcanele misterului existenţial, anulând cu graţia poveştilor/miturilor, hotarul dintre real (nu realitate) şi miraculos /fantastic/ fabu-los... Retorica ţinteşte vagul, precizează nesigurul, defineşte infinitul din noi... Impresia e că templul regelui Solomon s-ar putea afla la Palanca..., undeva sub Muntele Mare, iar deasupra stâna lui Moş Gheorghe. Cu condiţia să stăpâneşti poetica tainei. Şi încă o idee în contextul scriiturii lui G.P.G.: dualitatea lumii aparenţelor în care trăim este înşelătoare; ea constituie starea de păcat şi nu există izbăvire decât în contopirea cu realitatea divină.... "

Petre ISACHI, critic literar

----------------------------------------------------------------

 

 

Catharsis la „Rascrucea Diavolului”

 

 

Gioni Popa-Gavrilovici ne obisnuise, ca autor, cu reflectiile juridice. Editura Alma Mater Sibiu ni-l propune, ca prozator, cu volumul Rascrucea Diavolului, asumata ca Pesudomonografia fantasmelor de la Palanca. Acesta este primul volum dintr-o trilogie aflata in bucuriile facerii.

 

Volumul poate fi perceput, intr-un prim nivel al decriptarii, ca un sumum de istorisiri captivante, cu titluri provocatoare: Ielele si vizita pascala din Cealalta Lume, Semne divine pe tavanul primariei, Moarta iubareata, Legenda Omului-Urs etc. Avizat si de condeiul fermecat al criticului literar Petre Isachi, in Cuvant anainte, cititorul este invitat sa decripteze si nivelul cel mai profund al scriiturii in care fantomele halucinatiei, vrajitoriile, ocultismul, credintele, eseurile, miturile, placerea sadica a locuitorilor comunei de a se inchipui traitori in pragul misterelor, frumusetea ideala a locului" devin vedetele discursului, Gioni Popa-Gavrilovici inventariind cu fervoare literara elemente din infernul miraculosului cu radacini milenare in folclorul autohton". Mitul, parabola si alegoria sunt hainele de gala ale istorisirii. Peste tot, retorica tinteste vagul, precizeaza nesigurul, defineste infinitul din noi... Impresia e ca templul regelui Solomon s-ar putea afla la Palanca." (Petre Isachi).

 

Rascrucea Diavolului poate fi perceput, ca roman, si ca un interesant exercitiu literar de catharsis, efect terapeutic obtinut prin descarcarea unei trairi refulate. Autorul plonjeaza intr-o lume uitata, dar care, explorata acum cu mijloacele maturitatii si esteticii, descopera aproape peste tot prezenta miraculosului, fantasticului si fabulosului. Suntem invitati, fabuland de-a toarta cu un personaj cristic, pe taramul neinchipuitelor posibilitati: in cel mai scurt timp, Romania va fi cea mai bogata tara (...), aducandu-se aici sute si mii de vagoane cu metale nobile, incat Romania va fi Banca Internationala a globului pamantesc (...) Poporul roman va fi reeducat si, in mijlocul acestui popor minunat va fi resedinta Dumnezeirii".

 

Sub orice pojghita de real, in Rascrucea Diavolului se ascunde un "regat al tenebrelor" sau al duhurilor rele sau, dimpotriva, se zvarcolesc universuri de suprarealism. Stiati, de pilda, de ce pe o strada ieseana, cea a Prudentei, au fost anregistrate cele mai multe decese cauzate de bolile cardiovasculare, cancerul galopant si accidentele casnice si rutiere, de ce omorurile si violentele domestice au fost, tot aici, de top national? Pentru ca toate blocurile (...) au fost construite peste sute de morminte de crestini si turci (...) spiritele celor morti terorizandu-i (...) pe locatari". Stam in asteptarea urmatoarelor volume ale trilogiei, dar nu inainte de a aplauda si o interogatie interesanta a autorului - personaj - actant: "Diavole, nu v-ati intrebat niciodata de ce nu v-ati retrage voi definitiv in Iad, sa va multumiti doar cu sufletele celor care mor pacatosi si vin cu repartitie  direct la cazanele voastre? Si sa intrerupeti orice contact cu oamenii vii de pe Pamant"...

 

(Ion Fercu)

 

http://www.desteptarea.bacau.rdsnet.ro/catharsis-la-e2809erascrucea-diavoluluie2809d.html

 

 

 

volumul I din <<RASCRUCEA DIAVOLULUI>>, precum si volumul de proza <<FANTOME LA AUTOSTOP>>, le puteti comanda on-line, la un pret de 15 lei/volum, dupa procedura de mai jos:

 

I - la adresa de email: americansaylor@yahoo.com,

trimiteti adresa dvs. completa (nume, strada, numar, bloc/casa, scara, apartament, oficiu postal, localitate, judet,

 

II - odata cu adresa dvs., specificati si care din cele doua titluri disponibile il comandati si in cate exemplare [<<RASCRUCEA DIAVOLULUI>> sau/si <<FANTOME LA AUTOSTOP>>],

 

III- plata o veti face ramburs, la primirea coletului;

 

IV- la comenzile de minim 50 lei, veti fi scutiti de cheltuielile postale de expeditie;

Pamanturi paralele

Planeta pe care trăim este minunată… Alcătuirea sa este pe deplin în armonie cu ceea ce există pe ea, adică aproximativ 30% suprafaţa uscatului reprezentată de continente, 70% fiind apă, aceste procente regăsindu-se uimitor în structura organismului uman.

Acesta deşi pare material şi consistent ca substanţă, conţine totuşi aşa cum s-a stabilit de către şti-inţă 70 % apă, această apă fiind în realitate o sumă de substanţe lichide ce au la bază apa sub o formă superioară apei cunoscute – H2O, respectiv o formă apropiată cunoscută în Ştiinţa Iniţiatică sub forma H3O sau Apa Vie.

 

Din acest motiv putem considera că existenţa planetei noastre este strâns legată de simbioza cu fiinţa umană care stăpâneşte peste toate celelalte vieţuitoare, precum şi asupra mediului ambiant. Dar aici vorbim despre lucruri care trec dincolo de această simbioză şi care ne poartă către miste-rul originii Pământului.

 

Oare Ter-Ra, Pământul Luminii, este una originală şi originară în acelaşi timp? Adică altfel spus, este planeta noastră prima de genul ei în această galaxie? Şi reţineţi vă rog că întrebarea nu se referă la teoria astrofizicienilor care încă se gândesc dacă sîntem sau nu singuri în Univers, ori dacă mai există planete asemănătoare Pământului undeva în infinitatea Cosmosului.

 

Pur şi simplu vorbim despre o cu totul altă chestiune aici. Dacă planeta noastră este structurată atât de armonios, astfel încât deşi suprafaţa de uscat este de trei ori mai mică decât cea a apei există o faună şi floră extrem de bogate, atunci putem privi această chestiune drept o consecinţă sau rezultat a funcţionării unei Matrici care produce, prin folosirea de către civilizaţii foarte avan-sate, duplicate ale unui model original.

 

Ne-am putea închipui oare cât de avansate şi de performan-te sînt asemenea civilizaţii galactice, dacă ele sînt capabile să construiască planete ce ulterior sînt pur şi simplu amenajate astfel încât să găzduiască variate forme de viaţă, chiar şi inteligentă aşa cum este fiinţa umană?

 

Am putea doar visa la aşa ceva… Desigur, mai putem vorbi aici despre realităţile aşa zise para-lele, care de fapt există deşi ar mai trece ceva vreme până ce aparatura modernă ar putea demon-stra la propriu aşa ceva.

 

Realităţile paralele se manifestă, cel puţin există oameni care s-au întâlnit cu ei înşişi din lumi paralele de pe Pământ – omeniri paralele, aşa cum prezintă fără îndoială mărturii susţinute şi de martori oculari. Ştiţi cu ce am putea asemui realităţile lumilor paralele de pe Pământ? Gândiţi-vă că zona de spaţiu unde se află Pământul nostru, pe care noi cei din anul 2010 îl cunoaştem, se comportă întocmai ca o scală de unde radio, care porneşte de la undele lungi, continuă cu cele medii, scurte şi ultrascurte.

 

Şi aşa cum pe fiecare lungime de undă,mai ales pe cele ultrascurte sau FM aşa cum sînt cunoscute azi, există o sumedenie de posturi, la fel în această zonă a spaţiului de care am menţionat pot exista mai multe posturi – adică mai multe Pământuri.

Aşa putem explica de ce uneori se produc în mod des fenomene de interferenţă cu unele lumi paralele, iar alteori asemenea chestii se produc rar. Adică unele lumi ale Pământului, paralele cu a noastră, se află destul de aproape ca frecvenţă de emisie unele faţă de altele, şi faţă de a noastră, exact ca posturile de radio care interferează.

 

În schimb, alte lumi paralele de pe Pământ sînt pe frecvenţe depărtate unele faţă de celelalte, de aceea interferenţele sînt foarte rare. Iar asemenea posibilităţi dese sau rare dau naştere la modele de evoluţie în funcţie de modul în care o lume paralelă o poate influenţa pe alta, în această zonă a spaţiului unde se află planeta noastră.

Dar acum să trecem la un alt aspect care este mult mai important. Vorbeam de faptul că undeva există o Matrice ce produce duplicate care seamănă cu modelul original. Această Matrice conţine modelul prim al prototipului de planetă care găzduieşte, conform simbiozei dintre energiile şi formele mediului, modelul de fiinţă umanoidă ca variantă genetică primordială de multiplicat apoi în serie nelimitată. Aşa putem merge cu ideea până la prototipul iniţial al Pământului Prim, să-l numim astfel, care găzduia cea mai echilibrată simbioză între primele fiinţe umanoide şi regnul vegetal şi animal.

 

Acest Prim Pământ există şi la ora actuală într-o zonă liniştită a Căii Lactee, fiind mult mai mare decât Pământul nostru, având la un loc toate speciile de plante şi animale care există, şi care apoi au fost răspândite pe categorii, pe celelalte Pământuri ce au fost create în Calea Lactee. În altă ordine de idei, pe Pământul nostru sînt animalele pe care le cunoaştem, dar pe alte Pământuri există alte animale şi tot aşa, pe fiecare dintre Pământuri există animale şi plante care nu seamănă cu cele de pe celelalte.

Despre Pământul Prim se poate spune că are o vechime de peste 10 miliarde de ani, şi a reprezen-tat sălaşul cosmic al Genezei, ceea ce stă scris în Biblia noastră fiind doar o amintire aproape uitată de timp a acelui loc. De acolo au fost alungaţi primii Oameni, datorită unor greşeli făcute din neascultarea faţă de Părinţii lor care i-au creat. Cum era Pământul Primordial? Fiţi cu noi şi în episodul următor, pentru a vedea cât de minunat era acest Pământ Dintâi…

 

 

 

preluare de pe sursa: http://www.revistacosmos.ro/pamanturi-paralele/

Doi ani într-un univers paralel

Dieter Kersting, un agent de schimb, în vârstă de 44 ani, din Germania, a dispărut într-o zi printr-o uşă rotativă, petrecând doi ani într-o lume paralelă, unde timpul nu avea niciun înţeles şi totul părea straniu.

A reapărut în noiembrie 1993, fiind găsit în toiul nopţii, plimbându-se de-a lungul unei artere foarte aglomerate.

La început, poliţiştii au fost şocaţi de înfăţişarea sa şi de limba neînţeleasă pe care o vorbea.

Convinşi că este un psihopat, doctorii i-au administrat un sedativ.

Calmat, agentul de schimb din Frankfurt, Germania, a descris câteva etape ale călătoriei sale într-o altă lume.

Helmut Stein, medicul care s-a ocupat de caz, spunea:

„Există universuri paralele şi acest om aduce încă o dovadă asupra acestei realităţi. Nu putem încă explica fenomenul, dar lumi ciudate, necunoscute nouă, există alături de a noastră. Şi, uneori, din motive pe care nu le putem deocamdată înţelege, uşile se deschid, permiţând oamenilor să pătrundă.”

Dieter Kiersting a dispărut la 27 februarie 1991, în timp ce mergea la slujbă, printr-o uşă rotativă.

După câteva săptămâni de cercetare, poliţia a declarat că „nu există nicio explicaţie pentru dispariţia d-lui Kersting dar, cu siguranţă, nu este vorba despre o glumă proastă”.

La începutul cercetărilor, dr. Stein era sceptic, dar după ce l-a ascultat, a început să se convingă că spune adevărul.

Deşi erau lipsuri uriaşe în memoria sa, descrierea lumii în care trăise doi ani nu avea nicio legătură cu Pământul.

Conform povestirii sale, totul era negru şi, la început, a avut o senzaţie de cădere.

Apoi, Kersting nu-şi mai amintea ce s-a petrecut mai departe.

Însă, brusc, a ajuns pe o stradă aglomerată, într-un oraş unde caii şi boii trăgeau căruţele în formă de ou şi zeci de mii de oameni se deplasau dintr-o parte în alta a străzii, răcnind ceva într-o limbă pe care el nu o înţelegea, fiind deosebit de violenţi: se atacau unii pe alţii cu cuţite şi arme şi chiar dacă existau victime, nimeni nu părea să sufere şi nimeni nu murea.

Kersting a mai vorbit despre nişte sunete şi umbre care păreau a fi entităţi.

Însă, când i s-au cerut alte explicaţii, deodată a intrat într-o stare de agitaţie şi tulburare, s-a speriat şi a început să ţipe…

Deşi trecuseră doi ani, Dieter insista că timpul stătuse pe loc, iar Dr. Stein specula ideea că pacientul său ar fi intrat într-o lume în care trecutul, prezentul şi viitorul se petreceau simultan (se percepeau în simultaneitate), fără a exista o desfăşurare secvenţială, o progresie a timpului…

„Experienţa acestui om ar putea să ne schimbe fundamental concepţia despre realitate şi existenţă pentru totdeauna”, declară el.

Fragment din lucrarea „Spaţiu, timp şi dincolo de ele prin yoga”

 

preluare de pe sursa: http://misterelelumi.blogspot.com/2011/07/doi-ani-intr-un-univers-paralel.html

Doppelganger, devoratorul de identitate .

 Dublura sau “doppelgangerul” i-a fascinat dintotdeauna pe oameni. Nu-i chiar asa de usor sa te intalnesti pe strada cu… tine insuti, fara sa te infiori. O halucinatie? O umbra vie care ne urmareste peste tot? Scriitorii si psihologii din lumea intreaga sunt cat se poate de pasionati de acest fenomen, care ajunge chiar sa puna in ecuatie notiunea de identitate -

Povestea e veche. Primele marturii se afla in legendele germane din Evul Mediu, in care e vorba de cavaleri aflati in turniruri sau pe campul de lupta, care sunt salvati de la moarte de propria lor dublura. Un doppelganger, un individ identic, calare si in armura, ivit ca prin miracol in preajma lui.

O alta relatare vine din Franta jumatatii de secol 19. In 1845, directorul unui internat pentru fete de origine nobila angajeaza ca profesoara de franceza o tanara pe nume Emilie Sage, in varsta de 32 de ani. Pensionul cu pricina este situat in Letonia, la distanta de 60 de kilometri de Riga. Nou-venita este vesela, are o inteligenta vie si un talent pedagogic innascut, ceea ce o face repede apreciata de director si de eleve. Dar, cateva saptamani mai tarziu, incep sa circule povesti bizare, legate de noua venita. Elevele pensionului spun, cumva speriate, ca profesoara lor apare in mai multe locuri deodata.

La inceput, directorul nu da crezare povestilor: zvonuri, si-atata tot. Lucrurile se schimba, insa, in ziua cand 15 eleve vad, uluite, acelasi lucru: cum alaturi de Emilie, care scrie pe tabla, apare o dublura identica cu a ei. Aceasta “geamana”, care va aparea si in cursul lunilor urmatoare, vazuta si de personalul de intretinere al pensionului, adopta un comportament din ce in ce mai independent.

Intr-o zi, in timp ce brodeaza intr-o sala de la parter, supravegheate de una din profesoarele lor, toate cele 42 de eleve o vad, pe fereastra, in gradina, pe profesoara lor de franceza. La un moment dat, institutoarea care preda lucrul manual pleaca din incapere, fiind imediat inlocuita de dublul lui Emilie. Profesoara de franceza era si in gradina, plimbandu-se cu umbreluta de soare, dar si pe scaunul din dosul catedrei, cu acul de brodat in mana.

Prinzand curaj, elevele inconjoara dublura, o ating, dar mainile lor nu intalnesc decat aerul. Apoi dublura dispare, la fel de repede pe cat aparuse… Incidentul provoaca mare valva in pension si, rand pe rand, parintii isi retrag fetele.

Directorul, hotarat s-o concedieze pe Emile Sagee, o convoaca in biroul lui. Tanara plange si-i spune ca este a 19-a oara cand este nevoita sa-si paraseasca postul in cei 15 ani de invatamant. Una dintre elevele sale, viitoarea baroana Julie von Guldenstubbe, de la care scriitorul francez Camille Flammarion, dar si parapsihologul rus Aleksandr Aksakov detin aceste informatii, va continua sa ramana in contact cu Emilie Sage, pana in 1850, cand, dupa ce se angajeaza ca institutoare intr-o familie de nobili rusi, i se pierde urma.

Dublura care merge

“Doppelganger” este un termen german ce semnifica “dublura care merge”. Aceasta expresie arata ca in cazul de fata este vorba despre un fel de spectru care il urmareste ca o umbra pe cel cu care seamana in mod perfect. “Doppelgangerii” sunt niste aparitii in marime naturala a unor persoane vii, intotdeauna dotate cu o transparenta spectrala si de multe ori percepute ca avand o singura culoare, foarte palida.

Unii mari scriitori, cum ar fi Baudelaire, au numit aceasta faptura, acest trecator supra-natural drept “vampir”, un soi de devorator de identitate. Tema regasita si in “Horla” lui Maupassant, fara indoiala, cea mai celebra incarnare literara a “doppelgangerului”.

Doppelgangerii nu apar sub o forma corporalizata, sunt un soi de fantome vizibile, ce reproduc miscarile si expresiile dublurii lor, ca o reflectie. Aceasta experienta este foarte rara si are tendinta sa se petreaca la miezul noptii sau chiar mai tarziu, legata de persoane tensionate sau foarte obosite. Psihologii identifica acest fenomen cu autoscopia, o halucinatie in timpul careia te vezi pe tine insuti.

Dar aceasta notiune nu defineste decat partial “doppelgangerul”, care adeseori poate fi vazut si de altii. Cea mai veche mentiune scrisa legata de un “doppelganger” vine din secolul al IV-lea inainte de Hristos. Filosoful grec Aristotel evoca un om care nu se putea plimba fara sa se intalneasca pe strada cu dublura sa. Credinta in dublurile spirituale este prezenta pana in Persia Antica, ea fiind comuna la mai multe culturi.
Intalnirea lui Goethe

Expresia “doppelganger” s-a raspandit putin cate putin in vorbirea curenta, pana cand a ajuns sa isi piarda o parte din specificitate. In prezent, el a devenit un termen general, servind la desemnarea oricarui fel de intalnire cu o dublura spirituala, care poate sa priveasca si pe altcineva. “Dublul meu”, “sufletul pereche”. In cazuri analoge cu povestea lui Emilie Sage, scepticii fac apel fie la iluzie, fie la halucinatie, sau, si mai des, la sugestie colectiva.

In istoria fenomenului exista insa prea multi martori credibili, care te obliga la o analiza ceva mai temeinica. Iar printre ei, la loc de frunte se afla mari scriitori. Dramaturgul si poetul german Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832) a povestit o intamplare ce ilustreaza perfect notiunea de “doppelganger”. In timp ce se intorcea calare, acasa, de la un prieten de-al sau ce locuia in Alsacia, el si-a vazut propria dublura, imbracata cu haine perlate, gri. Aparitia nu a durat decat cateva secunde si Goethe, care nu era superstitios, nu a facut mare caz de ea. Cu toate acestea, peste opt ani, el a mers pe acelasi drum, pentru a-l vizita din nou pe amicul sau. Abia in clipa aceea si-a dat seama ca purta aceleasi haine lucioase pe care le avea aparitia aceea, cu opt ani in urma.

Extrem de emotionat, Goethe a tras concluzia ca avusese o viziune despre sine in viitor, perceputa, dupa cum a scris el, cu “ochii spiritului”. Aceasta viziune anticipata a unui eveniment ce va fi trait in viitor este una dintre multiplele forme ale dublurii spirituale. O experienta similara a fost traita si de prozatorul francez Guy de Maupassant, care si-a vazut de cateva ori dublul, venind si asezandu-se in fata sa.

Trimisii netrimisi

O alta forma de dublura spirituala este cea cunoscuta sub numele de “vardoger”. Este vorba despre un predecesor in sensul propriu, adica un spectru care ne precede in timpul unei calatorii sau a unei vizite prevazute cu mult timp inainte.

Unii martori pretind ca au vazut, ba chiar au vorbit, cu o astfel de dublura spirituala, in timp ce persoana respectiva tocmai se pregatea sa plece pentru a-i vizita, la sute de kilometri departare de acolo. In 1955, new-yorkezul Erikson Gorique a plecat intr-o calatorie de afaceri in Norvegia, la Oslo. Era pentru prima data cand mergea in acel oras, sau cel putin asa credea el. Cand receptionerul de la hotel i-a spus ca se bucura de revedere, Gorique a crezut ca este vorba despre o confuzie. Dar a doua zi, a avut o alta surpriza. In clipa in care a mers la un partener de afaceri, pe nume Olsen, acesta i-a spus ca se mai intalnisera cu doua luni inainte, pentru a discuta aceeasi afacere.

Psihologia cunoaste multe astfel de cazuri. Cu toate acestea, nu s-a gasit inca un raspuns unic la acest fenomen. Teoria conform careia toate dublurile spirituale ar rezulta dintr-o imagine proiectata de catre spirit, o halucinatie, nu se poate aplica, de exemplu, experientei stranii prin care a trecut reverendul american Mountford, din Massachussetts (SUA). Impreuna cu niste prieteni, prelatul se afla acasa la el, unde asteptau sa vina inca doi musafiri, un sot si sotia sa. La un moment dat, au hotarat sa iasa afara din casa, pentru a-i astepta pe invitati in soarele dupa-amiezii de vara.

La un moment dat, siderati, au vazut cum masina acestora a aparut pe drum, dar a trecut chiar pe langa ei si a mers mai departe, fara ca pasagerii sa ii salute macar. In mod incredibil, peste numai cateva secunde, masina a aparut din nou, si de data aceasta a parcat langa casa, iar cei doi soti au coborat din ea si i-au salutat calduros pe toti cei de fata. Dar oare ce a fost prima imagine? Efectul unei halucinatii colective sau un adevarat “vardoger”?

Cercetatorii au propus mai multe explicatii. Se poate ca unul dintre cei doi soti sa fi proiectat, in mod inconstient, o imagine a masinii pe care o conducea si cu care voia sa ajunga cat mai degraba la destinatie. Imaginea ar fi rezultatul unei proiectii psihice, o dorinta intensa, proiectata de catre vointa. In punctul acesta, fenomenul dublurii se apropie de bilocatie, care consta in a te afla simultan in doua locuri, o data real si o data imaginar. Spiritul poate sa intre in contact cu persoane indepartate si sa le vada. El poate sa li se arate si ca o aparitie materiala, dar nu gasim nimic sub mana daca “vrem sa o atingem” cum spune Michle Curcio, in cartea sa “La Parapsychologie de A a Z”.

Eroi adevarati si falsi

Uneori ni se intampla tuturor sa-i confundam de la distanta pe straini cu persoane cunoscute. La fel, asemanari frapante intre indivizi mai mult sau mai putin cunoscuti ii pot tulbura profund pe cei care ii observa. Tocmai pe acest principiu al asemanarii strict fizice au fost folosite sosii de mai multe ori de-a lungul istoriei, pentru a fi pacalit dusmanul.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial, se stie ca aliatii, la fel ca si puterile axei, au folosit dubluri, pentru a-si proteja liderii politici sau militari. Asa s-a intamplat cu Clifton – James, un secretar al armatei britanice si actor amator in timpul liber, care a jucat rolul celebrului general Montgomery, in timp ce acesta se afla intr-un loc secret, pregatind invazia pentru eliberarea Frantei. In cazul de fata, dublura nu a patit absolut nimic. Dar nu de fiecare data a fost asa, unele dintre sosii platind cu viata rolul jucat in istorie.

Necunoscutul de la volan

Povestea incepe in iarna anului 1946, intr-una dintre regiunile cele mai desertice si mai accidentate din Wyoming, Statele Unite. Gorden Barrows, care tocmai terminase armata, era nerabdator sa ajunga acasa. Conducea de mai bine de 18 ore. Era rupt de oboseala si i se facea din ce in ce mai frig. La iesirea din localitatea Laramie, a vazut pe marginea drumului un autostopist. In mod instinctiv, a oprit masina chiar langa el. In timp ce cobora geamul masinii pentru a-l invita pe acel individ sa urce, Barrows a avut socul vietii lui. Omul acela era sosia sa perfecta. Singura diferenta dintre ei erau hainele.

Desi purta o uniforma de vara a armatei, strainul nu parea sa sufere de frig. Dupa ce a urcat in masina, el i-a propus lui Barows sa il lase pe el sa conduca si sa se odihneasca.

Acesta a acceptat si, fiind epuizat, a adormit pe loc. Mai tarziu, cand s-a trezit, masina era oprita pe o portiune pustie de drum, iar omul acela statea nemiscat la volan. A coborat din masina si a pornit intr-o directie necunoscuta. Barrows nu a avut timp decat sa-i multumeasca. De atunci, nu a putut sa gaseasca nici o explicatie plauzibila pentru acea intamplare.

Autoscopia

Autoscopia este termenul tehnic folosit de catre psihologi pentru a desemna halucinatiile in care te vezi pe tine insuti. Acest fenomen a fost destul de putin studiat. Se stie, totusi, ca nu este vorba despre o halucinatie de ordin strict vizual. Intr-adevar, multi subiecti au afirmat ca pot sa isi vada si sa isi atinga dublura, ceea ce, dupa parerea lui Graham Reed, psiholog la Universitatea din Toronto (Canada), pare a fi un fenomen de aceeasi natura ca si cel de “deja-vu” (deja trait). Teoria lui Reed sustine ca autoscopia este o consecinta halucinatorie, rezultand din epilepsie sau din alte tulburari cerebrale. Pe de o parte, fenomenul este mai frecvent la pacientii deliranti, care prezinta dezordine cerebrala.

Pe de alta parte, el apare ca o consecinta a efectelor secundare ale crizelor de epilepsie. De altfel, este semnificativ faptul ca “doppelgangerii” apar in operele unor autori, victime ale tulburarilor psihologice grave, precum Edgar Allan Poe, Guy de Maupassant, Kafka sau Oscar Wilde.

sursa : Formula-as.ro

MOARTEA FIZICA, TRANSMIGRAREA SUFLETULUI SI INCARNAREA

Din punct de vedere hermetic, o persoana decedata nu mai este subiectul timpului si spatiului atunci cand intra in sferele astrale!
*Sufletul tanjeste dupa reintoarcerea pe pamant, nu numai pentru ca doreste echilibrarea, prin forta legii Karmei a cauzei si efectului si a erorilor comise in timpul vietii, dar, deasemenea doreste sa se intoarca, pentru a avea o alta sansa de a se dezvolta in lumea fizica si sa acumuleze noi experiente spirituale pentru a avea posibilitatea ascensiunii spre sfere spirituale mai inalte!

*Orice fiinta umana, dupa moarte, va intelege inca un aspect al lumii astrale, si anume acela ca, avand un nivel (grad) inferior de evolutie spirituala, se va afla in imposibilitatea de a comunica cu fiinte, care in timpul vietii au atins un nivel mai inalt de constiinta (de evolutie spirituala) --- este ceea ce in mod foarte naiv este numit "iad" in terminologia diferitelor curente religioase---, deoarece aceste fiinte vor sta intr-o sfera subtila mai inalta a lumii astrale, iar cea mai inevoluata nu va putea calatori in sfera superioara luminoasa. Chiar daca va putea sa se miste in aceste sfere superioare, nu va putea suporta vibratia elevata a acestora si va cadea in sfera astrala careia ii corepunde nivelului lui (sufletului) de dezvoltare. O persoana (suflet omenesc) cu un nivel inalt de perfectiune, poate insa sa se aseze intr-o sfera astrala mai joasa, prin acomodarea vibratiei acelei sfere cu starea spirituala a sufletului sau!
*Un spirit cu un nivel scazut de dezvoltare care doreste sa contacteze un spirit mai evoluat, prin forta imaginatiei trebuie sa ceara spiritului superior sa vina in sfera sa! (Insa LUMINA sta in intuneric...si intunericul nu o percepe!)

*Sunt spirite care vampirizeaza fluidul electro-magnetic (energia vitala) a corpurilor vii pentru a acumula in corpurile lor fizice abandonate energia vitala, crezand ca asa vor renaste. Un corp fizic parasit de o astfel de fiinta, nu putrezeste timp de sute de ani!

*In lumea fizica, corpul fizic si corpul astral sunt mentinute impreuna de hrana, respiratie si cele trei parti - trup, suflet si spirit - care sunt potentate de sfere superioare, de elemente materiale mult mai subtile, iar pe de alta parte, corpul astral este revigorat de impresiile date de vibratiile materiale din sferele astrale!

*Daca o fiinta umana se intoarce din lumea astrala in lumea fizica, se datoreaza faptului ca, banda(cordonul) dintre corpul astral si mental, induce moartea corpului astral pentru a se renaste in lumea fizica. Actul mortii astrale este similar cu cel al mortii fizice. (Corpul astral nu mai este hranit de corpul mental cu impresiile lumii astrale.) Procesul degenerarii corpului astral este mult mai indelungat decat cel al corpului fizic.

*Fiintele astrale care pot avea influenta pozitiva cat si negativa, sunt uneltele pentru ceea ce are loc in lumea noastra fizica. Ele sunt cauzele tuturor efectelor in corpul astral al fiecarei fiinte, nu conteaza daca este initiata sau neinitiata!

*Diferenta dintre un Elemental si un Om este aceea ca, prima fiinta este constituita dintr-un singur element, iar omul este compus din cele 4 elemente, plus al 5-lea (Etherul sau Principiul Akasha)!

*PROVIDENTA DIVINA sau PRINCIPIUL AKASHA (ETHERUL), este factorul determinant pentru ca o fiinta umana este capabila de reincarnare. O fiinta elementala nu poate face acest lucru de una singura. O fiinta Elementala se dizolva numai in propriul element; un corp astral uman se dizolva in cele 4 elemente. O alta diferenta este, ca o fiinta Elementala in momentul mortii va inceta sa mai existe, intrucat spiritul ei este muritor; OMUL care este similar unui mic microcosmos, fiind CREATIE A LUI DUMNEZEU, ESTE NEMURITOR!!!

*Principiul Akasha al sferei astrale determina reincarnarea in lumea fizica a unei fiinte umane ce traieste in lumea astrala. Materialul astral al Luminii, numit de obicei LUMINA ASTRALA, este cea mai DIVINA EMANATIE IN LUMEA ASTRALA!
Initiatul care vede principiul divin al lumii astrale - acest pricipiu al Luminii apare stralucitor ca Lumina Soarelui arzator sau Soarele insusi!

CONCEPTIA INDIVIDUALA DESPRE DUMNEZEU, DETERMINA DE OBICEI LOCUL REINCARNARII.

EVOLUTIA SPIRITUALA A FIINTEI UMANE IN TIMPUL INCARNARII DETERMINA PREGATIREA PENTRU VIATA IN SFERE ASTRALE SUPERIOARE!

*DESTINUL/soarta , avand obiectivul de a purifica spiritul omului in lumea fizica, ajutandu-l sa obtina experienta necesara pentru evolutia spirituala, ESTE DEJA PREGATIT SI DETERMINAT DE PROVIDENTA DIVINA IN LUMEA ASTRALA, pentru fiecare om, individual, in acord cu maturitatea si gradul de dezvoltarea spirituala inainte de intrupare (incarnare). Sufletul cunoaste tipul de invataturi pe care trebuie sa le acumuleze in lumea fizica, si nu numai ca e de acord cu ele, dar simte intens sa treaca prin aceste invataturi!

*In momentul nasterii, fiinta isi pierde cunoasterea despre tot ceea ce Providenta Divina a planificat pentru ea. Daca un individ care traieste in aceasta lume ar putea sti in avans tot prin ceea ce ar trebui sa treaca, atunci nu ar mai avea Liber Arbitru in lumea fizica. Astfel de individ ar fi ca un simplu robot in tot ceea ce intreprinde ( un automat), iar misiunea ce trebuie indeplinita in acesta lume fizica ar deveni inpracticabila!!!

*Doar un INITIAT DE GRAD INALT, FIIND MAESTRU AL PROPRIEI KARMA, care se afla deasupra CAUZEI SI EFECTULUI, si simtindu-se egal familiar cu LUMEA FIZICA SI ASTRALA, este destul de MATUR SA CUNOASCA TOTUL IN AVANS, fara a avea sa se teama de orice influente dezavantajoase asupra LIBERULUI SAU ARBITRU!!!

(Un initiat nu este un filozof care a acumulat cunoastere teoretica, ci o persoana care si-a obtinut cunoasterea prin practica! Un initiat si invatator are misiune sfanta de a ghida indivizii inferiori din punct de vedere spiritual!)

*Impedimentele lumii materiale, INTARESC SPIRITUL SI CREAZA DEZVOLTAREA MULT MAI RAPIDA din punct de vedere SPIRITUAL, decat ar fi posibil in lumile astrale! De aceea fiintele umane din astral sunt nerabdatoare se obtina reincarnarea in aceasta lume, pe cat de repede posibil, fiind pregatite sa accepte cele mai grele conditii pentru a putea sa-si continue EVOLUTIA SPIRITUALA!

ORICE OM POATE ATINGE PERFECTIUNEA, deoarece EVOLUTIA INTREGII UMANITATI CONDUCE SPRE ACEASTA STARE!

"Aripile" ingerilor sunt o analogie a pasarilor care se misca liber in AER (ELEMENT CARE PATRUNDE PESTE TOT). ARIPILE SUNT SIMBOLUL SUPERIORITATII, AGILITATII, LIBERTATII!!!!

preluare de pe: http://daciacreatemybb2comindexphp.createmybb2.com/showthread.php?tid=621

Triunghiul Bermudelor din Marea Neagra.

În Marea Neagră, în imediata vecinătate a Insulei Şerpilor, aflat la 45 kilometri nord-vest de Sulina, se află un misterios Triunghi al Bermudelor.

Deşi zona este cunoscută încă din Evul Mediu, puţini au auzit despre acest triunghi, supranumit al “morţii”, care “călătoreşte” prin apele Mării Negre. Turcii au făcut primele relatări despre această zonă stranie, denumită de ei “Vârtejul Morţii”. Nenumărate asemenea povestiri relatau despre dispariţii surprinzătoare în apele relativ liniştite şi în plină zi! Surprinzătoare sunt şi unele povestiri ruseşti din secolele XIII şi XIV care relatează despre un “vârtej alb” care târa la fundul mării păsări, corăbii şi chiar mici insule! Relatările erau făcute de către oameni care au fost de faţă şi au scăpat cu greu din aceste vârtejuri.

Studiind cu atenţie acest fenomen cercetătorii au ajuns la concluzia că este vorba despre o suprafaţă de aproximativ 8-10 km – relativ triunghiulară – în care se manifestă o formă stranie de magnetism, mult modificat faţă de cel detectat ca fiind “normal”.

Cercetătorii ruşi şi ucraineni afirmă ca falia magnetică din misteriosul triunghi mobil din Marea Neagră se deschide de la o fracţiune de secundă până la câteva minute. Această anomalie magnetică se deplasează lent prin zona Mării Negre şi, la ora actuală, zona se deplasează spre litoralul românesc, mai precis spre Sulina.


Diverse dispariţii

Date mai complete asupra altor dispariţii misterioase s-au evidenţiat după dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice, deoarece abia atunci unele secrete straşnic păzite au ieşit la lumină. Astfel, din dosarele ultra-secrete ale armatei roşii aflăm despre dispariţia la 31 mai 1944 a crucişătorului Tiolkovsloi, la sud de Crimeea (la 70 km în larg), în plină zi.

Cu toate că vremea era excelentă, căpitanul navei vecine povesteşte că respectivul crucişător a fost învăluit deodată de o ceaţă neagră cu sclipiri verzi, după care. a dispărut pur şi simplu de pe ecranele radar. La numai două luni după aceasta, o altă dispariţie: cinci avioane militare plecate în recunoaştere au intrat în ceaţa neagră cu sclipiri verzi, au dispărut de pe ecranele radar cu care erau urmărite şi nu s-au mai întors niciodată.

Pe 5 decembrie 1945, 5 bombardiere americane de tip Grumnan TBM-3 Avenger, dispăreau în întunericul Triunghiului Bermudelor. Un lucru foarte straniu, însă deosebit

de discutat la vremea aceea, a fost dispariţia a 5 bombardiere ruseşti, în aceeaşi zi în interiorul Triunghiului Morţii de lângă Crimeea (la numai 70 km de ţărm).

Expediţia de cercetare sovietică ce a fost dezlănţuită după anunţul oficial al dispariţiei bombardierelor nu a reuşit să găsească nicio urmă. Unele surse spun că ultimele transmisiuni ale aparatelor în zbor au relatat despre o ceaţă deasă din care avioanele nu

reuşeau să iasă. Exact ca şi în relatările avioanelor americane din Triunghiul Bermudelor.

Fiind pe timp de pace, la ora acea nu exista nicio bază duşmană prin apropiere, de aceea ofiţerii ruşi au crezut că este vorba despre un accident, dar de pe urma lui ar fi

trebuit să mai rămână măcar nişte urme fizice.

O altă dispariţie misterioasă s-a petrecut mult mai recent, în 1990, când un mic aparat de zbor grecesc dispărea la numai 30-40 km de ţărmul românesc.


Zona este cunoscută de pescari

Pescarii români şi bulgari din zona de coastă ocoleau de multă vreme acea regiune, deoarece existau diferite legende şi superstiţii că acolo este o “apă blestemată”.

Presa grecească din Atena atrăgea atenţia că, fiind un avion particular, pilotul nu cunoştea “traseul de ocolire” care era semnalat avioanelor “oficiale”, dar sublinia că este necesar ca oficialităţile române să precizeze clar care sunt coordonatele acestei forme, pentru a evita alte dispariţii tragice.

Totuşi frecvenţa lor este mică, aceasta mai ales datorită faptului că este o zonă relativ puţin frecventată şi în general ocolită. Oficiali ruşi, însă, sunt de altă părere, ei susţin că aceste anomalii magnetice au o frecvenţă îngrijorătoare (una la două zile). Şi aici se emite ipoteza că aceste anomalii ar putea fi porţi către lumi paralele, care se deschid doar în anumite momente.

Una din cele mai surprinzătoare dispariţii este cea petrecută cu câţiva ani în urmă (în 1991) cand au disparut 80 de oameni care lucrau pe o platformă marină rusească de extracţie a petrolului. Platforma era legată prin staţie de baza de la ţărm, cu care era stabilit un protocol de comunicare zilnic. Într-o zi, fără niciun SOS, platforma a rămas mută la toate încercările de stabilire a contactului.

După câteva ore, baza a alertat poliţia de coastă, o escadrilă militară a făcut o recunoaştere şi platforma a fost descoperită şi recuperată la 50 km distanţă de locul iniţial de amplasare, plutind în derivă, fără nicio urmă de viaţă la bord şi fără niciun indiciu care să lămurească misterul dispariţiei echipei tehnice.

Platforma arăta de parcă cei 80 de oameni o prăsiseră în grabă, fără sa-şi ia niciun fel de bagaj.

preluare de pe: http://www.2012en.ro/?p=5379

România secretă – fenomenele paranormale din pădurea Baciu

Pădurea Baciu, de lângă Cluj-Napoca, şi-a creat o faimă aparte în România şi în lume din cauza fenomenelor paranormale care se presupune că au loc aici. Pădurea a devenit celebră în 1968, după ce tehnicianul militar Emil Barnea a fotografiat aici ceea ce se presupune a fi fost un OZN.  Acest film documentar prezintă materiale foto şi video ale fenomenelor paranormale din pădure, dar şi mărturiile a doi cercetători care au studiat acest loc timp de zeci de ani.

Cercetările întreprinse de clujeanul Adrian Pătruţ au descoperit în pădure “structuri sau forme zburătoare la nivelul solului, vizibile sau invizibile cu ochiul liber, lumini nocturne simple sau colorate, zburătoare sau staţionare”. Aparatele de măsură instalate în pădure au scos la iveală emisii radioactive, anomalii magnetice, perturbaţii electromagnetice, emisii de microunde, dar şi emisii anormale în spectrul infraroşu. Din această cauză, foarte puţine persoane se aventurează în pădurea Baciu, după ce mulţi au raportat apariţia inexplicabilă a unor cazuri de arsuri, dureri de cap, anxietate sau stări de vomă.

Ultima filmare a unui OZN deasupra pădurii Baciu a fost realizată în 2002 de către doi clujeni care locuiau la ultimul etaj al unui bloc de la marginea cartierului Mănăştur. Cei doi au surprins timp de 27 de secunde un obiect luminos cu o lungime de aproximativ 50 de metri. OZN-ul a urcat şi a coborât pe cer, iar apoi a dispărut într-o masă de nori.

Vizionare online România necunoscută – fenomenele paranormale din pădurea Baciu

preluare de pe: http://filmedocumentare.com/romania-secreta-fenomenele-paranormale-din-padurea-baciu/

O experienţă paranormală excepţională: între două lumi

Mergeam spre serviciu. Era un traseu pe care îl fac rareori. Trebuia să iau un alt troleu doar pentru trei staţii şi pentru că zona îmi era foarte cunoscută am hotărât să merg pe jos. Din acel loc în care mă aflam drumul se bifurca. Înainte să aleg pe ce stradă voi merge mai departe am avut o senzaţie, de fapt o intuiţie mai specială. Ştiam că urmează ceva important şi că e bine să fiu cât se poate de atentă. Intuiţia mi-a spus să aleg strada din dreapta.

Am păşit încrezătoare pe străduţa îngustă. Brusc mi se făcuse frig, mi-am ridicat gulerul, mi-am aranjat sacoul şi cămaşa. Mi s-a strecurat în minte şi gândul că a venit primăvara şi nu reuşisem să mă bucur prea mult de zăpadă, de munte, de obraji trandafirii. Melodia ce-mi curgea prin căşti mi-a absorbit toate gândurile. Eram pur şi simplu cu mintea şi cu sufletul într-un singur punct şi din acel punct se năştea melodia. Mintea parcă era absentă, niciun gând nu-mi traversa conştiinţa, eram cuprinsă de pace şi centrată în suflet. Doar trei cuvinte mi-au rămas suspendate în conştiinţă „strada Sfinţii Voievozi”.

Îmi amintesc că timp de câteva minute m-am uitat doar la pantofii mei, pentru că doar zona îmi era familiară, mă ghemuisem în sacoul meu. Când am ridicat ochii, casele îmi păreau necunoscute şi deosebit de pustii. Dar atunci nu m-am întrebat de ce, mergeam înainte. Urcam şi coboram străzi. Ajunsă într-o intersecţie, m-am oprit. Şi ceea ce s-a petrecut în continuare, ar putea fi apreciat ca fiind ceva cel puţin ciudat. Imaginea caselor, a străzilor din faţa mea pur şi simplu s-a topit. Spaţiul devenise altfel, de parcă aş fi putut să-l mişc, să-l modelez. Spaţiul se mişca în valuri, în toate direcţiile. Iar epicentrul acelor valuri magice era chiar la 1-2 metri în faţa mea, iar eu nu eram afectată de unda acelor valuri. Fără să-mi pun măcar o întrebare am făcut „dreapta-mprejur” şi am coborât pe străduţă.

Paşii mi-au devenit mai grei şi mai rapizi. Mi-am văzut reflectarea într-una dintre vitrine. Şi imaginea mea am văzut-o în valuri. Am inspirat mai adânc şi mi-am continuat drumul. Am ajuns într-o altă intersecţie, aceleaşi valuri au „topit” arhitectura din jurul meu, chiar şi imaginea cerului a fost cutremurată de miraculoasa transformare. Dar de această dată am hotărât să merg mai departe şi după ce valurile au traversat întreg spaţiul din jurul meu am cercetat mai atent clădirile, care oricum erau necunoscute pentru mine şi am păşit înainte. Doar intuiam că ceva se petrece, că ceva parcă nu ar fi în regulă. Mintea îmi stătea în loc, nu aveam, dar nici nu căutam vreo explicaţie pentru tot ce se petrecea. Pur şi simplu trăiam acel moment din plin.

Urcam o străduţă pavată, admiram casele cărămizii. În întâmpinarea mea venea o femeie. Era deosebit de frumoasă: blondă, părul creţ, buzele şi ochii mari, de statură mică, cu sâni generoşi şi forme foarte feminine. Avea o rochie bleu cu dantele, gulerul, mânecile şi poalele brodate în culori vii. Avea chipul luminos marcat de un zâmbet discret. Când între noi mai rămăseseră doar vreo câţiva paşi i-am dat de înţeles că aş vrea să o întreb ceva. M-am oprit, apoi s-a oprit şi ea. Am întrebat-o: „Strada Sfinţii Voievozi?”. Ea s-a uitat la mine câteva secunde şi mi-a răspuns uimită: „Dar sunteţi foarte departe!”. Fizic eram doar la un pas de ea dar spaţiul dintre noi aş fi putut să-l tai felii. Puteam să disting cum străbate acel spaţiu chiar şi senzaţia ei de văz. Era aproape, dar în acelaşi timp, atât de departe. Am plecat fără să zic un cuvânt. Nu ştiam ce se petrece, nu ştiam cum să apreciez răspunsul ei, încercam să mă focalizez şi să analizez situaţia, dar nu reuşeam, parcă nu mai aveam minte. Toată fiinţa mea era concentrată în zona inimii. Melodia îşi continua cursul, eu căutam ieşirea din labirintul din oraşul necunoscut. Mergeam pe străzi, toate se schimbau, nu ştiam ce să cred. Noi şi noi intersecţii, noi şi noi străzi şi case. Deja obosisem, deja îmi era cald. Căutam un semn, dar nu ştiam ce semn şi nu ştiam pentru ce am nevoie de un semn.

În stânga mea am văzut o clădire galbenă cu trei niveluri şi două intrări cu coloane. O admiram şi încercam să o memorez, ştiam că n-am s-o mai văd vreodată. Cu coada ochiului am observat ceva, am întors capul, am privit atent, simţeam că acolo s-ar putea să găsesc semnul pe care îl căutam. Era o altă clădire albă şi aceasta avea coloane. Căutam acel semn eliberator, dar nu-l găseam. M-am uitat iarăşi la casa galbenă. Dar brusc privirea mi-a revenit asupra casei albe, de parcă cineva îmi trăgea privirea în acea direcţie. M-am oprit, am inspirat adânc, mi-am aranjat ochelarii şi am început să cercetez clădirea albă amănunt cu amănunt. Pentru că mintea îmi era ca şi absentă mă uitam pur şi simplu fără a face vreo judecată despre ceea ce văd. Am făcut ochii mari, pe colţul casei, pe o plăcuţă albă era scris cu albastru „Strada Spiru Haret”. Acesta era semnul!

Următorul pas a însemnat trecerea dincolo, ştiam că am revenit, ştiam cine sunt, unde sunt, unde merg. Am privit la ceas, misterioasa mea călătorie a durat vreo 15-20 minute. În secundele, poate chiar în fracţiunile de secundă care au urmat mi-am dat seama ce s-a petrecut.Când am intrat pe străduţa din dreapta, de fapt atunci intrasem într-o dimensiune spaţio-temporală diferită. În acea perioadă aveam în TAPAS-ul meu zilnic o meditaţie de 15 minute cu ipostaza lui SHIVA-MAYAVIN şi ceea ce s-a petrecut a fost un „cadou” din partea Lui. De asemenea, acele zile reprezentau şi fructificarea unui TAPAS cu Marea Putere Cosmică KALI. Ceasul meu îmi spunea că au trecut 15-20 de minute, dar eu am perceput că ar fi trecut cel puţin trei-patru ore. După această experienţă am aflat că rezonez şi cu Marea Putere Cosmică BHUVANESHWARI. Printr-o graţie şi printr-un miracol divin mi-au fost oferite cheile de intrare şi de ieşire din acea dimensiune spaţio-temporală diferită şi acestea erau denumirile celor două străzi. Din momentul în care am pătruns în acea dimensiune am avut o stare a conştiinţei modificată caracterizată de suspendarea mentalului obişnuit şi „înlocuirea” acestuia prin activarea foarte intensă a lui VISHUDDHA CHAKRA şi o centrare în sine.

În primele clipe după ce am ieşit din acel spaţiu mi-am dat seama că pe acele străzi nu am văzut nicio maşină, că oamenii de pe stradă se uitau foarte miraţi la mine pentru că eram îmbrăcată foarte ciudat pentru acea epocă, toate vitrinele aveau valuri pentru că erau din sticlă turnată. Cu siguranţă că am ajuns tot într-un spaţiu românesc pentru că am vorbit româneşte. Femeia cu care am vorbit avea părul coafat mai deosebit, avea cârlionţii făcuţi ca la păpuşi aşa cum era moda cu vreo 200 de ani în urmă.

Mă tot întrebam după aceasta ce s-ar fi petrecut cu mine dacă nu găseam „portiţa” de ieşire. Mă întrebam dacă m-aş fi panicat sau cum aş fi reacţionat dacă nu ascultam muzică, sau dacă s-ar fi terminat bateriile.

Toată ziua de după această experienţă trăiam aici şi amintindu-mi cum a fost acolo. Micile cadouri din partea lui KALI au continuat să apară şi chiar încet, încet am început să le controlez. Simt cum timpul se scurge altfel, mai repede sau mai încet, pentru mine. În timp chiar mi-am făcut şi aşa numitele „ritualuri” prin care „chem” această modificare a curgerii timpului. Cât despre spaţiu, sunt la etapa în care urmăresc să-l simt, să-i simt vibraţia, să-l simt ca pe o energie care mă înconjoară şi mă îmbrăţişează şi care poate fi controlată. Abia aştept iniţierea în MANTRA Marii Puteri Cosmice BHUVANESHWARI. 

Înţeleg că tot ce s-a petrecut atunci a fost o mare, mare graţie. Au existat cazuri când persoane care au pătruns într-o dimensiune spaţio-temporală diferită nu s-au mai întors. Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Ghidului meu spiritual pentru această exemplificare excepţională. Şi visez să o reîntâlnesc pe preafrumoasa necunoscută din acel tărâm magic, chipul ei n-am să-l uit niciodată.

preluare de pe: http://www.yogaesoteric.net