Apelul de pe mobil, localizat cu o precizie de doi metri

Serviciul de urgenta 112 e gata sa localizeze apelul initiat de pe mobil cu o precizie de doi metri, in functie de datele oferite de operatorul de telefonie mobila, serviciul de localizare a apelantului urmind sa fie complet functional din 20 noiembrie, potrivit reprezentantilor MCTI.


Potrivit reprezentantilor Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI), din 15 octombrie aceasta solutie va fi testata in toata Romania, urmind ca pe 20 noiembrie aceste serivciu de localizare a apelantului de pe telefonul mobil al serviciului de urgenta 112, sa intre in categoria serviciilor normale.

"Serviciul de urgenta 112 trebuie sa functioneze la parametrii Uniunii Europene. Planul a fost respectat in totalitate si va continua pina la sfirsitul lunii noiembrie, fiind intr-o etapa finala. Va asigur ca voi comunica cu toate partile implicate cu un singur scop, ca toti cetatenii care vor cere ajutorul, sa li se ofere asistenta prompt, pentru ca in 99%, aceste apeluri salveaza vieti", a declarat ministrul comunicatiilor si tenhologiei informatiei, Karoly Borbely.

preluare de pe sursa:

http://spyology.myforum.ro/2-vt112.html?postdays=0&postorder=asc&start=15

Rusia către Cipru: “Kakaia UE? Noi vă împrumutăm, noi vă apărăm!” Începe războiul rece ruso-turc? RUSIA a trimis 2 SUBMARINE NUCLEARE în zona CIPRU…

Anunturi

Citez:Rusia către Cipru: “Kakaia UE? Noi vă împrumutăm, noi vă apărăm!” Începe războiul rece ruso-turc? « standard.ro 

Cipru negociază cu Rusia un împrumut de 2,5 miliarde de euro, cu dobândă de doar 4,5% pe an, scrie Bloomberg . Țara are nevoie de bani după ceprincipala termocentrală a explodat, în iulie, din cauza unui depozit de muniție confiscată. Uniunea Europeană are deja destule pe cap iar creditorii privați au cerut dobânzi de până la 14%.

Rusia este țara emergentă cu cele mai mari exporturi de capital – 60 de miliarde de dolari doar în primul semestru, iar jumătate din banii depuși în băncile cipriote aparțin, direct sau indirect unor ruși.

Însă, pe lângă motivele economice, par să existe și unele geo-politice.

Rusia a trimis două submarine nucleare în zona economică a Ciprului, ca răspuns la cele trei submarine diesel-electrice turcești, care erau deja acolo.

Turcia este supărată pentru că guvernul cipriot a început prospecțiunile după petrol și gaze în Marea Mediterană, și susține că de banii obținuți ar trebui să beneficieze și separatiștii turci din partea de nord a insulei.

Nu că Rusia ar avea nevoie de petrol sau de gaze, are prea multe. Însă are și plăcerea nebună de-a hărțui Turcia cât poate de mult, alăturându-se unei alianțe pestrițe – de protecție a Ciprului – din care deja fac parte Grecia și Israel.

preluare de pe sursa: piatza.net

Cum scapam de nisipul de la rinichi?

Nisipul la rinichi reprezinta una dintre afectiunile foarte des intalnite in randul romanilor si se manifesta prin dureri la nivelul spatelui ce iradiaza spre organele genitale.

Calculii renali, asa cum se numesc din punct de vedere medical, pot fi distrusi cu ajutorul undelor de soc, al endoscopului, cateterului sau prin operatie.

Pietrele de dimensiuni mai mici se pot elimina pe cale naturala, o data cu urina, dupa ce ureterul a fost dilatat cu ajutorul unor medicamente.

Acestea pot fi eliminate si cu undele de soc extracorporale, care pulverizeaza pietrele. “Se fac una-cinci sedinte de maximum 20 de minute, in functie de localizarea pietrei”, a declarat Mircea Penescu, medic nefrolog la Spitalul de Nefrologie “Carol Davila” din Bucuresti, pentru Romania Libera.

O alta metoda de a scapa de pietrele de la rinichi o reprezinta ureteroscopia, care consta in introducerea unui endoscop special prevazut cu o camera video prin uretra, care vizualizeaza calculul, si, ulterior, extragerea acestuia fie integral, fie in bucati, dupa distrugerea lui.

“Metoda prin care tratam un pacient depinde de marimea pietrei, duritatea acesteia, de localizarea ei si de starea pacientului”, spune Cristian Surcel, medic urolog la Spitalul Fundeni din Bucuresti.

Pentru calculii renali de peste 2,5 cm se foloseste drept metoda nefrolitotomia percutanata, ce consta in introducerea unui cateter in rinichi ce vizualizeaza si extrage sau distruge pietrele.

Simptomele care indica aceasta afectiune constau in dureri violente de la nivelul spatelui care iradiaza spre organele genitale, care pot fi insotite de greata, varsaturi, balonari sau hipertensiune arteriala.

Cand apare febra, bolnavul trebuie internat de urgenta, pentru ca urina suprainfectata se poate raspandi in tot organismul, ducand la pielonefrita acuta obstructiva si chiar la deces.

Nisipul la rinichi apare atunci cand substantele din urina depasesc cantitatea la care rinichii reusesc sa le mentina in stare dizolvata, ceea ce conduce la cristalizarea acestor componente si astfel apar microcalculii.

Pentru a preveni formarea de nisip la rinichi, medicii va recomanda sa faceti o ecografie pe an.

Totodata, este bine sa beti peste doi litri de lichide pe zi (ceaiuri din plante, apa, supe), astfel incat cantitatea de urina eliminata zilnic sa fie de peste un litru si jumatate.

Este important sa nu se abuzeze de alimentele bogate in calciu si vitamina C, precum lactate, branzeturi ori ciocolata, cacao.


preluare de pe sursa: http://piatza.net/cum-scapam-de-nisipul-de-la-rinichi/

ÎN LIBIA, FRANŢA JOACĂ LA DOUĂ CAPETE. O NOUĂ PERSPECTIVĂ ASUPRA “PRIMĂVERII ARABE”

Analiştii israelieni de la Debka.com au avut încă o dată dreptate.

Semn că informaţiile de care dispun conservă poziţia Israelului în topul intelligence-ului mondial, mai ales într-o regiune vitală pentru securitatea naţională a ţării.

Capitala libiană Tripoli a căzut în mîinile rebelilor. Insurgenţii au avansat în trei coloane pătrunzînd în inima capitalei cu ajutorul navelor şi elicopterelor NATO, ce supravegheau zona de coastă a Tripoli.

Analiştii de la Debka.com consideră că cucerirea Tripoli de către rebeli rămîne o enigmă şi că şapte întrebări privind această chestiune nu şi-au găsit încă un răspuns mulţumitor.

Una dintre aceste întrebări, retorice, fără îndoială, a fost: cum a reuşit o mînă de rebeli fără experienţă să se organizeze într-o forţă armată, să folosească arme fără să aibă în prealabil parte de instruire specializată în acest sens şi să pătrundă în inima capitalei libiene cu atîta uşurinţă.

Oare printre insurgenţi a existat o mînă de soldaţi profesionişti din alte state care a dus lucrurile la bun sfîrşit?, se întreabă Debka.com.

Răspunsul e DA, şi plasează într-o nouă perspectivă întreaga “primăvară arabă”, aruncînd serioase semne de întrebare asupra capabilităţii democraţiilor occidentale de a gestiona perioadele post-conflict!

Exemplul Iraq-ului este evident! Incapabil de poziţii ferme, Europa a jucat în Maghreb şi Orientul Mijlociu, acelaşi joc dual, la două capete, lipsit de sinceritate, care a generat multe dintre problemele actuale ale acestui spaţiu, şi care ar trebui să ridice numeroase semne de întrebare politicienilor şi responsabililor de securitate israelieni.

De altfel, ieri, generalul Eyal Eisenberg, şeful apărării civile israeliene, a estimat că “o iarnă islamistă radicală” ar putea succeda “primăverii arabe”, sporind riscul unui “război general şi total”, relatează AFP.

“Ceea ce a fost considerată drept primăvara popoarelor arabe se poate transforma într-o iarnă islamistă radicală, crescînd probabilitatea unui război general şi total în regiune cu o posibilă folosire a armelor de distrugere în masă”, a afirmat generalul, într-un discurs la Institutul de Cercetare privind Securitatea Naţională din Tel Aviv.

O serie de agenţii de ştiri şi publicaţii importante au susţinut, discret, că “victoria rebelilor se bazează pe asistenţa vitală, sub acoperire, furnizată de serviciile de informaţii din Vest.

Cotidianul britanic “The Independent” constata, încă din luna martie, că victoriile rebelilor libieni au fost asistate, la toate nivelurile, de ” o armată de diplomaţi, consilieri militari, foşti membri ai forţelor speciale, ciudaţi, britanici”, o întreagă desfăşurare de personal care a permis Londrei “să influenţeze evenimentele din Libia, dincolo de acţiunea militară aeriană şi navală”.

Informaţiile privind o implicare substanţială şi “timpurie” a Marii Britanii, sub acoperire, în războiul civil libanez a parvenit încă din luna martie, atunci cînd 20 de membri ai SAS, deghizaţi în muncitori, au fost arestaţi de către rebeli, bănuiţi fiind de a avea legături cu Guvernul de la Tripoli.

După clarificarea situaţiei, ei au fost eliberaţi, nu înainte, însă, de a face prima pagină a ziarelor din întreaga lume.

Această experienţă i-a făcut pe planificatorii serviciilor secrete britanice să-şi regîndească strategia. În cele din urmă, s-a apelat la varianta clasică: Guvernul de la Londra a cerut Consiliului Naţional de Tranziţie să utilizeze o parte însemnată a donaţiilor britanice pentru a angaja foşti luptători în forţele speciale, acum angajaţi ai unor companii private de securitate! În acest fel, implicarea Guvernului Majestăţii Sale era minimă!

Aşa se face că de la începutul lunii aprilie, jurnaliştii care însoţeau armata rebelilor libieni, în marşul victorios spre Tripoli, au putut vedea mici grupuri de bărbaţi caucazieni, cu accent britanic, echipaţi cu ochelari de soare, autovehicule 4X4 şi kalaşnikoave, în avangarda “armatei” rebele! Corespondenţii Associated Press au remarcat că aceste “echipe sub acoperire din Marea Britanie, Franţa şi unele state est-europene au oferit asistenţă crucială” şi au sfătuit conducerea militară a rebelilor cu privire la asaltul final asupra capitalei Tripoli, care a fost un succes!

AP aminteşte că echipele operative europene au inclus “logisticieni, consilieri de securitate şi transmisiuni, agenţi de informaţii”.

Mulţi dintre aceştia din urmă, americani sînt americani şi au acţionat separat de structura de comandă a NATO, care are mandat limitat din partea ONU, exclusiv de a proteja civilii.

Motivul acestei asistenţe pare să fie, după cum scria The Independent, acela de a fi văzut ca prieten “într-un grajd bogat în petrol”, aşa cum era considerată Libia!

Pe de altă parte, în luna mai a acestui an, o altă publicaţie importantă, “The New York Times”, scria că unul dintre fondatorii celei mai mari companii de securitate privată şi lider de piaţă!, din Franţa, SECOPEX, Pierre Marziali, a fost împuşcat mortal de rebeli, la Benghazi!

La început, rebelii au dat vina pentru moartea sa pe “bandele înarmate ale vechiului regim”.

Cîteva zile mai tîrziu, însă, într-un comunicat de presă, Consiliul Naţional de Tranziţie spunea că Marziali se afla “printre mulţii spioni francezi angajaţi de către regimul lui Ghadafi”!

“Time” scria, la rîndul său, că Marziali se dusese în Libia într-o misiune “ordonată de Franţa”.

Pe 23 august 2011, agenţia IntellNews amintea că guvernele occidentale au cerut rebelilor ca o parte însemntă din fondurile donate să fie utilizate pentru plata companiilor private de securitate occidentale, această manevră asigurînd negarea plauzibilă din partea aliaţilor că statele nu sînt angajate DECÎT în lupta aeriană, conform ONU, dar şi angajarea prezenţei terestre, în afara structurii de comandă a NATO.

Dar, de ce ar fi membrii unei firme private de securitate, cu sediul în Franţa, o ţară care acceptă opoziţia libienă, ar spiona în favoarea liderului Muammar al-Gaddafi?

Caz de deces al lui Marziali ne arată că nu totul este ceea ce pare a fi în Libia, iar “neînfricatul” preşedinte francez a jucat la două capete!

Nimeni nu pare să aibă informaţii despre misiunile şi operaţiunile Secopex în Africa de Nord.

Dar, conform revistei “Wired”, se pare că rebelii libieni au încercat să-l reţină pe Marziali, şi alţi patru angajaţi francezi ai Secopex, după ce au văzut că paşapoartele lor au vize libien de intrare de la Tripoli-o indicaţie că au intrat în ţară cu binecuvîntările regimului Gaddafi!

Marziali a fost împuşcat iar restul francezilor au fost reţinuţi şi interogaţi, înainte de a fi expulzaţi în Franţa, zece zile mai tîrziu.

Previzibil, guvernul francez, care a fost unul dintre “susţinătorii de nădejde ai rebelilor “, nu a protestat faţă de moartea lui Marziali şi nici nu a recunoscut vreo legătură oficială cu echipa Secopex, în Libia.

Reprezentantul Secopex, Wallier Karen, a negat acuzaţiile de spionaj, dar a spus că Secopex nu se va întoarce la Libia. Compania a suspendat toate operaţiunile pînă în septembrie.

În lumina acestor noi informaţii, parvenite din “surse deschise”, se confirmă faptul că Franţa, ca orice mare putere, nu are prieteni prmanenţi ci doar interese permanente.

Şi, ar mai fi ceva: devin MAI interesante “revoltele” din Lumea arabă şi evoluţiile din acest spaţiu, ştiut fiind faptul că Occidentul este incapabil de gestiunea post-conflict!

Israelul are motive serioase de îngrijorare…

preluare de pe sursa: MERKAVA

INTOXICAREA EXTRATERESTRA CONTINUA: cica doua OZN-uri în drum spre Terra: sunt aici pe 10 septembrie

Două OZN-uri în drum spre Terra: sunt aici pe 10 septembrie

 Astronomul argentinian Sergio Toscano, directorul Centrului de Studii Astronomice din provincia Misiones, susţine că cele două OZN-uri sunt ascunse de ochii pământenilor de cometa Elenin, care străbate în prezent sistemul nostru solar, relatează marţi tabloidul rus Komsomolskaia Pravda, citat de Agerpres.

Cometa a fost numita Elenin dupa numele astronomului care a descoperit-o, Leonid Elenin

Într-un raport publicat luna trecută, Sergio Toscano indică 10 septembrie 2011 ca data la care pământenii ar putea primi vizita reprezentanţilor unor civilizaţii extraterestre.

Argumentele sale în favoarea unei vizite a extratereştrilor pe Pământ gravitează în jurul cometei Elenin, descoperită în decembrie anul trecut.

Astronomul argentinian afirmă că a studiat cu atenţie cometa şi a văzut clar că ea este urmată în zbor de doi cilindri uriaşi, despre care a declarat publicaţiei argentiniene Contexto că sunt nave spaţiale ale unor civilizaţii extraterestre.

“Omuleţii verzi se ascund în spatele cometei pentru a nu fi descoperiţi mai devreme.

În plus, aceasta le serveşte şi ca scut împotriva asteroizilor.

Sau poate cometa este ea însăşi parte a unei nave gigantice, formată din două compartimente, cu care extratereştrii călătoresc în spaţiu, vizitând diferite planete”, a prezentat Sergio Toscano presupusul eveniment.

Potrivit acestuia, şi astronomii chinezi au avansat astfel de supoziţii anul trecut, dar NASA a căutat să clasifice aceste informaţii.

Conform calculelor sale, pământenii ar urma să primească vizita “străinilor” din Univers la 10 septembrie 2011, scrie evz.ro.

Însă s-au încins dezbaterile în acest sens, deoarece referinţele astronomice arată că Elenin, cometa, se va apropia la o distanţă minimă de Pământ – 34,9 milioane km – la 16 octombrie 2011.

Şi dacă omuleţii verzi ar dori într-adevăr să aterizeze pe Terra, o ocazie ca aceasta mai rar să găsească, comentează Komsomolskaia Pravda, întrebându-se dacă Toscano nu a comis cumva vreo eroare de calcul.

“Este vorba nu doar de o eroare, ci de o inflamare deliberată a pasiunilor nesănătoase faţă de această cometă”, afirmă astronomul rus Leonid Elenin, angajat al Institutului de Matematică Aplicată Keldâş din Moscova, care a şi descoperit cometa.

Efortul de observare a cometei s-a făcut de la observatorul independent ISON- NM, care funcţionează în baza proiectului rusesc de cercetare a asteroizilor ISON (International Scientific Optical Network).

Descoperirea cometei în decembrie trecut de către un savant rus a fost un fapt remarcabil, întrucât ultima descoperire a oamenilor de ştiinţă sovietici datează din 1990.

În prezent, cometa se află la 60 milioane de km de Pământ, de aproximativ cinci ori mai departe decât Luna.

Dar, chiar şi aşa generează foarte multe speculaţii pe internet.

preluare de pe sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE

Doi ani într-un univers paralel

Dieter Kersting, un agent de schimb, în vârstă de 44 ani, din Germania, a dispărut într-o zi printr-o uşă rotativă, petrecând doi ani într-o lume paralelă, unde timpul nu avea niciun înţeles şi totul părea straniu.

A reapărut în noiembrie 1993, fiind găsit în toiul nopţii, plimbându-se de-a lungul unei artere foarte aglomerate.

La început, poliţiştii au fost şocaţi de înfăţişarea sa şi de limba neînţeleasă pe care o vorbea.

Convinşi că este un psihopat, doctorii i-au administrat un sedativ.

Calmat, agentul de schimb din Frankfurt, Germania, a descris câteva etape ale călătoriei sale într-o altă lume.

Helmut Stein, medicul care s-a ocupat de caz, spunea:

„Există universuri paralele şi acest om aduce încă o dovadă asupra acestei realităţi. Nu putem încă explica fenomenul, dar lumi ciudate, necunoscute nouă, există alături de a noastră. Şi, uneori, din motive pe care nu le putem deocamdată înţelege, uşile se deschid, permiţând oamenilor să pătrundă.”

Dieter Kiersting a dispărut la 27 februarie 1991, în timp ce mergea la slujbă, printr-o uşă rotativă.

După câteva săptămâni de cercetare, poliţia a declarat că „nu există nicio explicaţie pentru dispariţia d-lui Kersting dar, cu siguranţă, nu este vorba despre o glumă proastă”.

La începutul cercetărilor, dr. Stein era sceptic, dar după ce l-a ascultat, a început să se convingă că spune adevărul.

Deşi erau lipsuri uriaşe în memoria sa, descrierea lumii în care trăise doi ani nu avea nicio legătură cu Pământul.

Conform povestirii sale, totul era negru şi, la început, a avut o senzaţie de cădere.

Apoi, Kersting nu-şi mai amintea ce s-a petrecut mai departe.

Însă, brusc, a ajuns pe o stradă aglomerată, într-un oraş unde caii şi boii trăgeau căruţele în formă de ou şi zeci de mii de oameni se deplasau dintr-o parte în alta a străzii, răcnind ceva într-o limbă pe care el nu o înţelegea, fiind deosebit de violenţi: se atacau unii pe alţii cu cuţite şi arme şi chiar dacă existau victime, nimeni nu părea să sufere şi nimeni nu murea.

Kersting a mai vorbit despre nişte sunete şi umbre care păreau a fi entităţi.

Însă, când i s-au cerut alte explicaţii, deodată a intrat într-o stare de agitaţie şi tulburare, s-a speriat şi a început să ţipe…

Deşi trecuseră doi ani, Dieter insista că timpul stătuse pe loc, iar Dr. Stein specula ideea că pacientul său ar fi intrat într-o lume în care trecutul, prezentul şi viitorul se petreceau simultan (se percepeau în simultaneitate), fără a exista o desfăşurare secvenţială, o progresie a timpului…

„Experienţa acestui om ar putea să ne schimbe fundamental concepţia despre realitate şi existenţă pentru totdeauna”, declară el.

Fragment din lucrarea „Spaţiu, timp şi dincolo de ele prin yoga”

 

preluare de pe sursa: http://misterelelumi.blogspot.com/2011/07/doi-ani-intr-un-univers-paralel.html

Noua Era Glaciara: Pamantul ca un bulgare de nea

Dupa ce, de ani de zile, aflam pe pielea noastra ca verile sunt din ce in ce mai fierbinti, iata ca, de la o vreme, a aparut o noua amenintare.

Savantii ne anunta ca nu de caldura trebuie sa ne temem, ci de iarna care va sa vina.

Si care ar fi cauzele acesteia?

Noi si “efectele adverse” ale dezvoltarii civilizatiei noastre?

Sau e ceva de dincolo de noi?

Una calda, una rece… si tot asa

In ultimele doua milioane de ani, Terra a trecut prin vreo 20 de glaciatiuni.

Acestea au durat in total 1.800.000 de ani, acoperind 90% din perioada despre care discutam.

Suntem foarte norocosi sa fi apucat o blanda perioada interglaciara.

Ultima glaciatiune a inceput in urma cu aproximativ 115.000 de ani.

Temperaturile medii au inceput sa scada, ajungand sa fie cu 7-10 grade mai mici decat astazi.

Iarna a juns la apogeu cu 18.000 de ani in urma.

Scuturi de gheata groase de cativa kilometri acopereau cea mai mare parte a Americii de Nord si Europei.

A urmat o schimbare foarte rapida de situatie: in urma cu 10.000 de ani, temperaturile au crescut din nou; glaciatiunea luase sfarsit.

De atunci, au mai existat cateva “toane”, precum Mica Era Glaciara, cum a fost numita perioada dintre anii 1350 si 1850 d.Hr.

In acesta grea jumatate de mileniu, recoltele agricole au avut mult de suferit, iar foametea a bantuit deseori in Europa.

In Anglia, in perioada respectiva, Tamisa ingheta de la un mal la altul, iar pe gheata astfel formata se organizau targuri de iarna.

Inghetau si canalele din Olanda, iar in anul 1780, portul New York a inghetat asa de zdravan, incat se putea merge pe jos din Manhattan pana pe insula Staten.

Timp de sute de milioane de ani, Terra a cunoscut alternante climatice.

Perioade cu clima tropicala au fost precedate si urmate de lungi epoci in care gheata a acoperit planeta pe intinderi mari.

Or, daca asemenea lucruri s-au tot intamplat in decursul istoriei Pamantului (si in absenta efectelor perturbatoare ale civilizatiei umane), e logic sa presupunem ca s-ar putea repeta.

Iar daca se vor repeta, va fi vorba despre fenomene in producerea carora oamenii chiar nu au nici un amestec, caci doar legile inca neintelese care guverneaza miscarea corpurilor ceresti fi-vor vinovate de lunga iarna ce ne-asteapta.

Stiu, e poetic si abscons.

Lamuririle urmeaza.

Astronomii si teoriile lor

Incercand sa explice aparitia erelor glaciare si a subdiviziunilor lor, glaciatiunile, astrofizicianul sarb Milutin Milankovitch (1879-1958) a emis teoria conform careia erele glaciare sunt efecte ale modificarilor pe care le sufera orbita Pamantului in miscarea acestuia in jurul Soarelui.

Asa-numitele cicluri Milankovitch sunt de trei tipuri.

In primul rand, pot aparea variatii ale formei orbitei Pamantului (excentricitatea).

Orbita are conturul unei elipse, iar lungimea axelor ei poate varia, facand-o mai mult sau mai putin alungita.

In al doilea rand, poate varia unghiul dintre axa de rotatie a Pamantului si planul orbitei (oblicitatea).

Si, in fine, pot aparea variatii ale directiei in care este orientata axa de rotatie a planetei (precesie), asa cum oscileaza axa unui titirez fata de verticala.

Toate acestea afecteaza cantitatea de caldura pe care Pamantul o primeste de la Soare.

Milankovitch a calculat efectele respectivelor variatii de-a lungul ultimilor 600.000 de ani si a gasit o corelatie intre ciclurile cosmice descrise de el si periodicitatea erelor glaciare.

Ideea parea promitatoare, dar nu a fost luata in serios pana spre mijlocul anilor ‘70 din secolul XX, cand noi date au venit sa intareasca unele dintre afirmatiile astrofizicianului sarb.

Cauza principala, dupa Milankovitch, ar fi excentricitatea.

Alungirea elipsei inseamna ca, la un moment dat, Pamantul se va gasi la o distanta marita fata de Soare, deci va primi mai putina caldura si gata glaciatiunea!

Excentricitatea variaza cu o periodicitate de cca 100.000 de ani, aproximativ aceeasi cu care apar glaciatiunile. Pare o corelatie convingatoare si, cu toate acestea, nu toata lumea e convinsa de ea.

Profesorul Richard Muller, de la Lawrence Berkeley Laboratory din California, este unul dintre “necredinciosi”.

El sustine ca, desi Milankovitch a descris corect, in linii mari, cele trei cicluri cosmice, metodologia sa nu a fost fara cusur.

Muller afirma ca efectul excentricitatii este mai slab decat credea savantul sarb, iar suprapunerea dintre periodicitatea variatiilor orbitei si cea a aparitiei erelor glaciare nu este perfecta.

Exista si o alta teorie, ce are la baza un ciclu cosmic nestudiat de Milankovitch: orientarea orbitei Pamantului, care se modifica in raport cu ecuatorul Soarelui.

Cand Pamantul se apropie de planul ecuatorului solar, el cade victima asa-numitului praf zodiacal – pulberi provenite din evaporarea cometelor si din ciocnirile asteroizilor.

Iar acest praf, aidoma cenusii vulcanice, spun adeptii teoriei, impiedica razele Soarelui sa ajunga pe suprafata Terrei.

Cand insa Muller a cautat in gheturile din Groenlanda dovezi care sa confirme aceasta teorie, a gasit cu mult mai putin praf decat se astepta, asa ca nici teoria prafului zodiacal n-a reusit sa explice, de una singura, aparitia erelor glaciare.

Dupa parerea savantului american, acestea se datoreaza unei multitudini de cauze, intre care anumiti factori interni, proprii Terrei, care potenteaza efectele ciclurilor cosmice pentru a declansa o racire de durata a climei.

De unde stim cum a fost?

Pe toti ne intereseaza cum va fi vremea, dar unii vor sa stie cum a fost vremea.

Paleoclimatologia exploreaza trecutul climatic al planetei noastre, dezvaluind, unul cate unul, secretele vremii de acum mii si milioane de ani.

Metodele sunt diverse.

Astfel, pot fi utilizate marturii istorice, cum sunt vestigiile artei rupestre.

Oamenii primitivi desenau animale care traiau in zona respectiva si aceasta constituie o marturie asupra conditiilor de clima.

Am putut afla, astfel, ca Sahara era, in urma cu sapte mii de ani, o intindere verde, roditoare, populata de animale specifice zonelor de campie, animale care azi nu mai exista in pustiul saharian.

Desene ce reprezinta asemenea animale au fost descoperite in marele desert si, iata, avem marturia indirecta, dar clara, ca pe atunci clima acestei parti a Africii era cu totul altfel decat azi.

Studiul unor organisme marine fosile, cum sunt foraminiferele, poate aduce informatii asupra temperaturilor din acele perioade indepartate.

O metoda frecvent utilizata este studiul ghetii din zone unde aceasta s-a acumulat, in decursul timpului, strat dupa strat (cum s-a intamplat in Antarctica).

Cu ajutorul unor utilaje speciale, care foreaza vertical, sunt extrasi cilindri lungi de gheata, numiti carote.

Analiza lor aduce informatii precise despre temperatura la care s-a format gheata in straturile ce corespund diverselor perioade.

Mai precis, temperatura este corelata cu concentratia anumitor izotopi ai hidrogenului si ai oxigenului din apa.

In gheata pot fi incluse si bule de aer, datorita carora poate fi studiata compozitia atmosferei in perioade mai indepartate sau mai recente din istoria Pamantului.

Asemenea bule de “aer stravechi” se gasesc uneori si in chihlimbar sau in diferite minerale si roci.

In fine, o metoda mult folosita pentru cunoasterea climei din trecut este dendrocronologia, bazata pe studiul inelelor de crestere ale copacilor, intrucat acestea prezinta caracteristici legate de temperatura si de regimul precipitatiilor.

Iarna vine din Soare

Daca ipotezele cu amenintari venite din spatiul extraterestru va pasioneaza, iata o varianta dezvoltata de astrofizicienii de la Centrul National de Cercetare Stiintifica din Franta.

Este un posibil scenariu al efectelor climatice generate de intrarea Soarelui intr-un nor de gaze dense.

In jurul astrului zilei se afla o “bula” imaginara, numita heliosfera, ce reprezinta zona in care isi face simtita influenta asa-numitul vant solar, o emanatie a Soarelui compusa din particule subatomice incarcate electric (protoni si electroni), nuclee de heliu si radiatii magnetice (campul magnetic al Soarelui).

Vantul solar bate in toate directiile, cu viteze supersonice, pentru ca, la o anumita distanta de Soare, sa slabeasca brusc: viteza sa devine subsonica si, in cele din urma, el nu mai razbate in spatiul interstelar.

Zona in care vantul solar isi inceteaza activitatea, intalnind mediul interstelar, poarta numele de heliopauza.

In spatiul interstelar exista, de asemenea, materie: atomi de heliu si de hidrogen, particule incarcate electric, praf cosmic.

Numai ca respectiva materie nu este distribuita uniform.

In unele zone, trebuie sa rascolesti prin 1.000 cm3 de spatiu ca sa gasesti un atom de gaz, in timp ce, in alte zone, materia interstelara formeaza nori gigantici, foarte densi.

Acum vine partea cea mai palpitanta.

De fapt, nu chiar acum, ci peste vreo doua milioane de ani.

Atunci, Soarele, care acum se plimba linistit printr-o zona aproape goala a galaxiei noastre, va intalni unul dintre acesti nori uriasi si va intra drept in el.

Intr-o asemenea zona de gaze dense, miscarea Soarelui va produce un curent de materie, un vant interstelar, asa cum, atunci cand mergem cu motocicleta, inaintarea acesteia produce o miscare in sens opus a aerului – ceea ce simtim noi ca fiind vantul ce ne bate in fata.

In heliopauza, vantul solar nu va mai intalni, asadar, un mediu interstelar aproape vid, ci unul dens populat cu materie.

Particulele incarcate electric vor fi respinse de cele din vantul solar, dar particulele neutre, precum praful, vor patrunde in heliosfera.

Pamantul se va afla chiar in zona de contact (sau de conflict), unde se infrunta cele doua vanturi.

Planeta noastra va fi, asadar, bombardata de tot ceea ce se misca pe-acolo: particule incarcate electric (care, probabil, vor fi respinse in mare masura de atmosfera terestra) si praf.

Ei, si tocmai praful va fi problema.

Datorita gravitatiei, acesta va tinde sa se acumuleze in jurul Soarelui, corpul ceresc cel mai mare (si care exercita, prin urmare, cea mai puternica atractie gravitationala) din sistemul solar.

Dar Soarele se afla in continua miscare, asa ca praful se va tari in urma lui formand o trena ca o coada de cometa.

Iar biet Pamantul nostru, cum se invarte el mereu in jurul Soarelui, va fi bombardat mai tot anul de particule – mai rare, dar destule -, iar o data pe an, cand va trece fix prin coada densa a Soarelui, va fi invaluit de un nor greu de pulbere cosmica.

Si nu va fi nici o placere.

Acest praf va impiedica radiatia solara sa ajunga la Pamant si sa-l incalzeasca asa cum face de miliarde de ani.

La scara mai redusa, si eruptiile vulcanilor pot avea efecte de acest soi.

Cand, in anul 1991, a erupt Pinatubo (din Filipine), temperatura medie anuala a fost cu 0,5 grade sub cea obisnuita.

Iar eruptia vulcanului indonezian Tambora (1815), care a aruncat in atmosfera cantitati imense de cenusa vulcanica, a avut ca efect o scadere sensibila a temperaturii medii: anul urmator, 1816, a fost supranumit “anul fara vara”.

In cazul unei invaluiri generale in praf, temperatura medie anuala ar putea scadea, in numai cativa ani, cu vreo 30 grade.

Nu numai praful ne-ar dauna, ci si hidrogenul prezent in norul gazos.

Hidrogenul s-ar combina cu oxigenul atmosferic si ar forma apa; procesul s-ar petrece in partea superioara a atmosferei, la 80 km de scoarta terestra, unde temperaturile sunt de zeci de grade sub zero; prin urmare, apa rezultata ar ingheta instantaneu, formand nori de cristale de gheata care ar reflecta razele solare, impiedicandu-le, in buna masura, sa ajunga la Pamant.

Rezultatul?

O racire si mai accentuata.

O astfel de iarna ar face sa dispara un numar incalculabil de vietuitoare.

Dupa atatea vesti proaste, una buna (oarecum…): acest scenariu nu este, totusi, foarte precis.

Nu e deloc simplu sa prevezi ce se va intampla peste doua milioane ani, sa calculezi consecintele intrarii Soarelui intr-un nor de praf cosmic si sa stabilesti masura in care heliosfera ne va proteja de amenintarile mediului interstelar.

Daca e prea cald, vine iarna

Ce se va intampla in Europa in conditiile incalzirii globale a climei?

a) Va fi vara tot timpul.

b) Va fi iarna tot timpul.

Raspuns corect: b

Aceasta este parerea unei parti a comunitatii stiintifice internationale; noi nu ne asumam raspunderea, iar cealalta parte a comunitatii stiintifice – nici atat.

Dar poate va intereseaza sa cunoasteti logica acestui raspuns, pentru ca o logica exista.

E vorba despre vechea poveste cu incalzirea globala cauzata de efectul de sera.

Ca temperaturile medii anuale au tendinta sa creasca, e clar.

Ca asta ar putea duce la topirea calotelor glaciare – suna logic.

Paradoxala pare doar afirmatia ca, in cazul in care clima ar continua sa se incalzeasca, Europa ar putea cunoaste o iarna interminabila, practic o noua glaciatiune.

Fenomenul – spun specialistii – poate deveni posibil din cauza perturbarii mecanismului de actiune al Curentului Golfului (Gulf Stream). Caci daca Gulf Stream nu e, nici caldura in nordul Europei nu prea mai e.

Gulf Stream este un curent oceanic – asemanator unui fluviu care ar curge prin ocean -, si anume unul cald. Curentul Golfului ia nastere in apropierea Ecuatorului, se indreapta spre Caraibe si apoi o ia drept spre nordul Atlanticului.

Pe masura ce inainteaza spre miazanoapte, apa calda (care, la Ecuator, are 26-280C) se evapora, fapt ce duce la cresterea concentratiei de saruri.

La cca 55 de grade latitudine nordica, apele sarate, fiind mai dense, coboara la adancimi mai mari (2.000-3.000 m), unde, in contact cu apele reci de profunzime, se racesc la randul lor.

Intorcandu-se spre punctul de plecare, ele ies din nou la suprafata in dreptul Ecuatorului si ciclul se reia.

Dupa cum se vede, totul se bazeaza pe diferentele de temperatura, de salinitate si de densitate ale apelor Oceanului Atlantic.

Or, daca gheturile polare s-ar topi, apa oceanului s-ar indulci, iar modificarile de salinitate ar putea perturba delicatul echilibru al fenomenului.

Iar daca apele calde ale Curentului Golfului nu ar mai scalda coastele nordice ale continentului european si insulele din preajma lor, clima acestor tinuturi – care e suportabila doar datorita curentului cald al Golfului – s-ar modifica dramatic.

Islanda, Norvegia, Anglia ar fi acoperite de gheturi vesnice.

E un scenariu tulburator dar, asa cum afirma savantul italian Mario Giuliacci, nu stim cum vor evolua lucrurile.

E posibil ca temperatura sa se stabilizeze printr-un mecanism natural de compensare si reglare.

Cum se spune, natura va gasi o cale.

Asta nu inseamna sa ne culcam pe o ureche si sa stam linistiti, bizuindu-ne doar pe natura.

Efectul artificial de sera exista, e din ce in ce mai accentuat si orice masura care conduce la reducerea lui este binevenita.

Concluzie:

intervalul de timp in care vom trece de la clima actuala – care, sa recunoastem, e destul de placuta in zona temperata – la o iarna grea si nesfarsita variaza, dupa cum se vede, foarte mult.

Unii spun ca iarna “aceea” va veni cam in doua milioane ani.

Cei mai pesimisti o “asteapta” in numai 100-150 ani.

Fata de atata imprecizie, ce-ar mai fi de spus?

Important e sa avem timp sa ne cumparam ce ne trebuie si, mai ales, sa ne obisnuim cu ideea.

Si cu frigul!

Sursa: Descopera-Terra