Vindecarea prin meditaţie

Medicina moderna a început să ia în serios străvechile precepte ale filosofiilor orientale. A scădea tensiunea arterială sau a preveni cancerul prin concentrare se consideră acum perfect normal şi posibil.

Biologi şi neurofiziologi prestigioşi (din SUA, Elveţia, Franţa, Germania, Anglia) au realizat numeroase cercetări şi verificări ştiinţifice pentru a înţelege complex şi profund efectele binefăcătoare ale meditaţiei yoghine.

Pentru a ajunge la performanţe surprinzătoare, antrenamentul în meditaţie este destul de scurt: de la una la cinci luni, în timpul cărora se exersează două şedinţe zilnice, între 15 şi 30 de minute.

În timpul meditaţiei profunde, subiectul se instalează confortabil într-o cameră cât mai bine izolată fonic, în semiobscuritate, orientându-şi faţa către Nordul magnetic, profund relaxat, cu ochii închişi.

În prealabil, va învăţa de la un ghid competent o metodă interioară specifică de evocare a unei imagini vizuale unice, a unui sunet lăuntric special sau a unei idei universal valabile (de exemplu: iubire, fericire, bucurie, calm profund). Această modalitate îi va permite punerea în rezonanţă şi acordul telepatic cu anumite aspecte mentale benefice sau energii spirituale infinite din Macrocosmos. Prin urmare, meditaţia este şi un fenomen telepatic de rezonanţă sublimă, spirituală, elevată.


Exersarea mentalului

Punctul de plecare în meditaţia propriu-zisă nu este furnizat de aparenta întâmplare a unei banale asociaţii de idei, de anumite sunete sau imagini. El este întotdeauna în strânsă legătură cu tradiţia filosofică autentică orientală. Dar practicantul occidental nu are neapărat nevoie să se preocupe de filozofie. Totdeauna Ghidul spiritual competent va fi cel care posedă anumite chei, graţie cărora ştie că o anumită imagine, un anumit sunet sau un anumit gând i se va potrivi sau nu aspirantului, în funcţie de structura sa şi de continuitatea dezvoltării procesului de meditaţie.

În prezent, mulţi oameni de ştiinţă fac cercetări de laborator şi urmăresc să înţeleagă, servindu-se de modelele neurocibernetice, cum funcţionează celulele cerebrale pentru a permite anumite manifestări ale minţii, cum ar fi: percepţia, memoria, emoţia. Este evident pentru oricine că o aceeaşi imagine mentală (pipa, de exemplu) va lăsa complet indiferent un tânăr care nu fumează decât ţigări, emoţionând totuşi foarte mult o femeie care şi-a pierdut de curând soţul iubit, fost fumător de pipă. Această evocare interioară, specifică de la caz la caz, va antrena anumite repercusiuni sau rezonanţe lăuntrice.

Prin urmare vor surveni unele fenomene diferite de consonanţă subtilă inefabilă în sfera funcţionarii intime a celulelor cerebrale ale unui subiect în comparaţie cu cele care vor apărea la un altul. Nu este deloc întâmplător că înţelepţii Extremului Orient care au acces la o tradiţie milenară secretă, cunoscând criteriile după care o anumită imagine mentală, un anumit sunet, o anumită idee sau culoare evocată lăuntric va mobiliza dominanta caracteristică a unei fiinţe umane, punându-i mentalul în starea cea mai favorabilă exersării meditaţiei profunde. Odată ce a evocat imaginea, sunetul, ideea sau culoarea, subiectul învaţă să experimenteze în mod liber gândul primar de impulsionare. Practicantul îşi lasă mentalul să manipuleze imaginea, sunetul sau, altfel spus gândul primar, fără eforturi sau sforţări tensionate de concentrarea lăuntrică.
 
 
 
Concentrarea

Dezvoltarea punctului de plecare a meditaţiei devine precum o spirală din ce în ce mai vastă, care se ridică într-o creativitate din ce în ce mai fină, din ce în ce mai bogată, din ce în ce mai detaşată de orice ambianţă prezentă sau trecută. În virtutea imuabilelor fenomene de rezonanţă mentală cu infinitul din afara sa (Macrocosmosul), gândul se izolează de tot ceea ce nu este el însuşi în acel moment.

Este trăită o conştiinţă totală, eliberată de orice vigilenţă exterioară experienţei sale (inclusiv atenţia automatică reprezentată de controlul involuntar al activităţilor corporale). Trupul abandonat astfel lui însuşi este în totalitate relaxat şi nu are nevoie decât să-şi menţină activităţile minime care permit supravieţuirea vegetativă.

Astfel, într-o oarecare măsură este atinsă starea de YOGA, definită ca „o rezonanţă plenară cu nemărginirea divină, într-o conştiinţă individualizată, mai elevată şi mai detaşată acum într-un corp în totalitate relaxat”.

Să nu uităm că YOGA înseamnă, de fapt, fuziunea plenară între conştiinţa individuală şi conştiinţa divină universală, macrocosmică, fuziune pe care nimic nu o mai poate distrage, nici chiar senzaţia inconştientă a luminii, a temperaturii ambiante, a poziţiei corpului – ceea ce formează în mod obişnuit, când suntem treji, „zgomotul de fond” al conştiinţei noastre.



Dinamizarea cerebrală maximă

Cea mai simplă stare de relaxare interioară pe care un om o obţine în mod voluntar se traduce la electroencefalograf, atunci când are ochii închişi, prin apariţia unor unde regulate (alpha) cu amplitudinea medie, într-un ritm de 9-12 unde pe secundă. Se ştie că este suficient ca subiectul să deschidă ochii, chiar dacă rămâne în continuare destins psihic, pentru ca aceste unde să dispară şi să fie înlocuite de un ritm mai rapid, mai neregulat: aşa-zisul „ritm de bază”. S-a atribuit adeseori undelor alpha semnificaţia de „ritm de repaus”, iar ritmului de bază „ritm de activitate”.

Este de ajuns deci ca retina să intre în contact cu lumina din ambianţă, pentru ca aceasta să declanşeze în mod automat suficient de multă energie subtilă vigilentă, pentru a activa cortexul cerebral. Invers, este suficient ca, deşi ţinem în continuare ochii închişi, să ne gândim în mod sistematic şi activ la o problemă oarecare, pentru ca undele alpha să dispară.

Este semnificativ să menţionăm însă că la subiecţii anxioşi sau foarte stresaţi, chiar dacă menţin ochii închişi, nu se ajunge, adesea, la apariţia undelor alpha. În schimb s-a constatat că yoghinii în meditaţie pot să deschidă ochii şi chiar să-i menţină deschişi, fără ca prin aceasta undele alpha să dispară! Este un miracol? Trebuie să considerăm deci ca perfect posibilă ipoteza conform căreia aceste unde nu corespund repausului nostru privit în sensul său cel mai simplu, deoarece meditaţia yoghină nu este nici pe departe o oprire a activităţi psihice, ci, din contră, o perioadă de maximă creativitate superioară, în care fabulosul nostru potenţial cerebral este dinamizat şi folosit într-o măsură mult mai mare.



Secretul undelor theta

În sprijinul acestei ipoteze (a undelor alpha de o altă natură) se pot cita rezultatele doctorilor Das şi Gastaut care au înregistrat elecroencefalograma yoghinilor în timpul progresiei lor lăuntrice în meditaţie, punând în evidenţă câteva etape distincte. În primele minute, în care subiectul se află aşezat în postură, cu ochii închişi, sunt remarcate unde alpha obişnuite în cazul deconectării şi relaxării banale, care dispar odată cu deschiderea ochilor. Apoi, undele alpha sunt înlocuite de o activitate mentală rapidă, dovadă a „activităţii intelectuale”.

Această etapă corespunde căutării imaginii, sunetului, culorii sau ideii punct de plecare şi începutului asociaţiilor mentale modulate pe care meditaţia le antrenează. În timp ce meditaţia interioară se dezvoltă, apar undele alpha specifice, care nu mai sunt blocate odată cu deschiderea ochilor.

Sub influenţa acestei activităţi mentale particulare din ce în ce mai ample şi euforice, se petrece ceva nou şi misterios în cortexul cerebral. Apar undele theta, mai lente, cu un ritm de 7-8 unde pe secundă, care gradat se vor extinde pe toată suprafaţa scalpului. Surprinzător, căci aceste unde apar în condiţii biologice cu totul diferite.



O stare biologică unicat

Condiţiile care par să se apropie cel mai mult de ceea ce ne interesează corespund unor experienţe ale savantului englez Grey Walter. Acesta a înregistrat în condiţii de laborator electroencefalogramele unor studenţi în timpul unor anumite stimulări, mâinile şi faţa lor erau mângâiate de o femeie deosebit de frumoasă (ceea ce, de fapt, Grey Walter numeşte „stimulare agreabilă”).

Or, în timpul stimulării agreabile, acest savant a constatat înregistrarea unui ritm rapid martor al „activităţii” corticale în timp ce, imediat cu încetarea acestuia, el vede apărând un ritm theta! El a atribuit acestui ritm semnificaţia unui „scanning”, un fel de căutare aspiraţie în vid (a acelei plăceri brusc dispărute).

Se poate lansa deci ipoteza că apariţia undelor theta în cursul meditaţiei corespunde momentului în care mentalul oarecum detaşat, se mişcă „în vid”, liber acum de orice contact cu realitatea terestră. De altfel, absenţa blocajului undelor alpha la deschiderea ochilor e cea mai bună dovadă a acestei detaşări de lumea ambiantă, pentru a rezona amplu cu o lume nouă, spirituală, elevată, sublimă, cu care se află în inefabilă rezonanţă (acord).

Astfel, electroencefalograma face dovada că meditaţia profundă este o stare biologică particulară extraordinară, o veritabilă transformare şi o amplificare uriaşă a funcţiilor cerebrale pe care nu o produc celelalte metode cum sunt hipnoza, autosugestia, relaxarea simplă sau chiar experienţele de condiţionare datorate sugestiei. Prin urmare, este evident că muşchii şi viscerele depind intim de gradul de conştiinţă, însăşi viaţa vegetativă fiind rapid şi considerabil modificată prin meditaţie.



Modificări spectaculoase

Acestea sunt în practică cele mai interesante şi au fost studiate în mai multe laboratoare universitare mari, pe subiecţi voluntari, în timpul unor perioade suficient de lungi pentru a permite studii comparative:

- 30 de minute de punere în stare, în timpul cărora subiectul ce meditează se obişnuieşte cu fotoliul laboratorului, cu aparatele aşezate în anumite zone ale corpului sau cu ustensilele necesare acestor înregistrări;

- de la 20 la 30 de minute de relaxare înainte de meditaţie;

- de la 20 la 30 de minute de meditaţie propriu-zisă;

- de la 20 la 30 de minute de repaus sau conştientizare ulterioară după meditaţie.

De îndată ce s-a obţinut starea de calm interior profund, apare o scădere a presiunii arteriale, o uşoară încetinire a ritmului cardiac şi respirator. Se constată însă că, odată cu intrarea în meditaţia propriu-zisă, apar anumite modificări remarcabile: presiunea arterială rămâne neschimbată, dar ritmul cardiac scade până la mai puţin de 30 de bătăi pe minut, iar respiraţia se diminuează în amplitudine şi în frecvenţă până când devine abia perceptibilă.

Aceasta este dovada rezonanţei microcosmosului celui care meditează cu energii cosmice extrem de elevate ce îi compensează spontan aproape toate necesităţile interioare şi fac posibile „economii” surprinzătoare. Meditaţia profundă face ca celulele să înceapă să „ardă” complet oxigenul, ceea ce este, după cum se vede, excelent pentru inimă. Un aspect fundamental se remarcă prin transformarea funcţionării biologice în însăşi intimitatea sa: consumul de oxigen scade rapid de la 251 cm3 pe minut (în faza de relaxare) la 211 cm3 pe minut.

Acelaşi consum de oxigen va urca, în faza ulterioară meditaţiei, la 242 cm3 pe minut. La fel, eliminarea de gaz carbonic va trece de la 219 cm3 pe minut în faza de relaxare, la 187 cm3 pe minut în timpul meditaţiei profunde, pentru a reveni la 219 cm3 pe minut după meditaţie. Astfel, raportul eliminare de gaz carbonic / absorbţie a oxigenului rămâne neschimbat (excepţie: la sfârşitul meditaţiei, el înclină în favoarea unei creşteri proporţionale uşoare a eliminării de gaz carbonic). Ritmul intim al metabolismului este cel care s-a schimbat, prin diminuarea consumului de oxigen la nivelul ţesutului.

Dat fiind că eliminarea de gaz carbonic este în mod proporţional menţinută, aceasta declanşează, prin reflex involuntar, diminuarea ritmului respirator. Într-adevăr, dacă se face contraexperienţa de a se diminua în mod involuntar propriul ritm respirator, nevoia la nivelul ţesutului nu face decât să crească, căci gazul carbonic nu mai este deloc eliminat în cantitate suficientă. Se poate ajunge astfel, rapid, la o intoxicare şi experienţa nu poate fi menţinută fără tulburări grave.



Relaxare profundă

Savanţii au urmărit să înţeleagă semnificaţia acestei diminuări a consumului de oxigen la nivelul ţesutului. Se ştie că celulele dispun de două cicluri de funcţionare diferită: ciclul anaerobic, în care schimburile metabolice se efectuează în absenţa oxigenului liber, şi ciclul aerobic, în cursul căruia oxigenul este în mod direct „ars” de celulă prin operaţiile sale metabolice. Ţesuturile nu „aleg” în totalitate un ciclu mai mult decât celălalt. Ele funcţionează după un raport variabil anaerobioză/aerobioză, determinat de un întreg ansamblu de condiţii hormonale, nutritive etc.

Concentraţia de acid lactic în sânge este un indice utilizat în practică pentru a aprecia importanţa proporţională a funcţionării anaerobe în raport cu aerobioza. Cu cât există mai mult acid lactic, cu atât mai mult funcţionarea metabolică generală este anaerobă. Eliminarea de acid lactic în timpul relaxării, înainte de meditaţie, este de 11,4 mg pe oră prin 100 cm3 de sânge circulant. În timpul meditaţiei, eliminarea de acid lactic trece de la 8 mg pe oră prin 100 cm3 de sânge circulant şi chiar la puţin timp după meditaţie el coboară încă la 7,3 mg/h în 100 cm3 de sânge circulant!

Se ştie că acidul lactic este produsul deşeu al contracţiei musculare şi se poate deci considera că diminuarea sa este datorată scăderii tonusului muscular. Este evident deci că deja din timpul fazei de relaxare tonusul este considerabil diminuat şi el nu se va schimba deloc în timpul meditaţiei.

În timp ce procentajul de eliminare a lactatului, care este de 11,4 mg în 100 cm3 de sânge circulant la începutul relaxării, poate atinge 10, 25 mg în 100 cm3 de sânge circulant la sfârşitul relaxării. Dacă se face o relaxare suficient de prelungită, ea scade, dar nu cade într-un mod atât de brutal decât atunci când subiectul trece în „meditaţie profundă”.



O cale de salvare

Iată deci că meditaţia face să basculeze metabolismul general către aerobioză şi nu într-un mod simplu prin diminuarea tonusului muscular, ci printr-o acţiune mai intimă asupra comenzii metabolice.

În cazul de faţă această comandă este de origine mentală şi merge la ţesuturi pe cale sistemului nervos autonom care acţionează modificând diametrul vaselor, influenţând secreţiile hormonale şi secretând el însuşi hormoni, dintre care noradrenalina este de o importanţă considerabilă (atât în organism, cât şi pentru funcţionarea creierului). Se ştie acum că o asemenea creştere proporţională a aerobiozei este în mod special binefăcătoare şi în prezent nenumăraţi cercetători vor să găsească mijloace medicamentoase pentru a o obţine: acesta ar fi un tratament de calitate şi cu totul natural al muşchiului cardiac, permiţând chiar prevenirea infarctului şi tratarea anginei pectorale.

Pe de altă parte, se ştie că neoplasmul este însoţit de viraj anaerobic al metabolismului. Este deci logic să gândim că aceste curbe de aerobioză nu ar însemna neapărat tratamentul cancerului, ci un mijloc util de a-l preveni. Aşadar este evident că meditaţia profundă obţine aerobioza prin frânarea activităţii simpatice, diminuarea noradrenalinei etc. La această diminuare a activităţii simpatice nu se poate ajunge doar prin voinţă: este o parte a sistemului nervos autonom şi toate experienţele care s-au făcut în vederea condiţionării şi frânării simpatice au arătat că acest reflex dificil de înscris se şterge foarte repede.

Medicamentele care pe o altă cale (nenaturală) frânează simpaticul nu antrenează deviaţia aerobică a metabolismului. Altfel spus, meditaţia profundă realizată sistematic este o modalitate simplă şi absolut naturală ce declanşează în organism modificări benefice concertate, acolo unde terapeuţii noştri au adeseori doar efecte parţiale. Lăsând la o parte interesul pe care meditaţia poate să-l aibă în confruntarea cu cardiopatiile sau pe terenul fenomenelor canceroase, ea poate să joace un rol marcant chiar în existenţa noastră cotidiană.

Mai mult decât atât, importanţa proporţională a anaerobiozei – importanţa noradrenalinei circulante – sunt indici ai procentului de anxietate şi agresivitate.

Antrenarea gradată şi practica perseverentă în întregime lipsită de pericole a meditaţiei profunde ar putea să devină pentru omul înţelept spaţiile verzi în universul viitor de poluare: o cale divină de salvare.

Este metoda inefabilă prin care ne putem transforma şi îndumnezei conştiinţa. Cu siguranţă ne va oferi, în cele din urmă, iluminarea spirituală şi un puternic sentiment de siguranţă şi încredere în sine, pe care nicio altă conjunctură existenţială sau nu contează ce acumulare materială nu ni l-ar putea oferi.

preluare de pe sursa: Descopera realitatea din spatele conspiratiei

Oricand se poate declansa un cutremur de peste 7 grade. Ca atare, e bine sa stim cateva REGULI DE COMPORTARE IN CAZ DE CUTREMUR

Anunturi

   Iata ce aflam din articolul Reguli de comportare în caz de cutremur:

Pentru a preveni urmările dezastruoase ale cutremurelor, un rol important revine instruirii tuturor cetăţenilor cu privire la regulile de comportare înainte, pe timpul şi în perioadele următoare producerii acestora.

Întrucât mişcarea seismică este un eveniment imprevizibil, apărut de regulă prin surprindere, este necesar să cunoaştem bine modul şi locurile care pot asigura protecţie în toate împrejurările: acasă, la serviciu, în locurile publice, în mijloacele de transport etc. Acestea, cu atât mai mult cu cât timpul pe care îl avem la dispoziţie pentru realizarea unei oarecare protecţii este foarte scurt.

Regulile de comportare şi măsurile de protecţie în caz de cutremur, trebuie să le realizăm înainte de producere, pe timpul producerii cutremurului şi după ce mişcarea seismică a trecut.

Pentru protecţie înainte de cutremur este necesar să se realizeze măsuri de protecţie a locuinţei şi în afara acesteia.

Măsurile de protecţie a locuinţei:

• recunoaşterea locurilor în care ne putem proteja: grindă, tocul uşii, birou sau masă rezistentă etc.;
• identificarea şi consolidarea unor obiecte care pot cădea sau deplasa în timpul seismului;
• asigurarea măsurilor de înlăturare a pericolelor de incendiu: protecţia şi evitarea distrugerilor la instalaţiile de alimentare cu electricitate, apă şi gaze;
• cunoaşterea locurilor de întrerupere a alimentării cu aceste surse;
• asigurarea stării de rezistenţă a locuinţei. La nevoie se consultă specialişti în domeniu;
• asigurarea, în locuri cunoscute şi uşor accesibile, a îmbrăcămintei pentru timp rece, a unei rezerve de alimente, a unor materiale şi obiecte necesare realizării unei truse de prim ajutor familial;
• asigurarea unei lanterne, a unui aparat de radio cu tranzistor şi bateriile necesare.

Măsuri de protecţie în afara locuinţei:

• cunoaşterea locurilor celor mai apropiate unităţi medicale, sediile inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, de poliţie, de cruce roşie, precum şi alte adrese utile;
• cunoaşterea bună a drumului pe care vă deplasaţi zilnic la şcoală, cumpărături, având în vedere pericolele care pot apărea: spargeri de geamuri, căderea unor obiecte de pe balcoane, conducte de gaze, abur, apă etc.

Măsurile ce trebuie luate în timpul producerii unui cutremur puternic, sunt următoarele:

• păstrarea calmului, să nu se intre în panică şi să liniştiţi pe ceilalţi membrii ai familiei: copii, bătrâni, femei;
• prevenirea tendinţelor de a părăsi locuinţa: putem fi surprinşi de faza puternică a mişcării seismice în holuri, scări etc. Nu se foloseşte în nici un caz ascensorul;
• dacă suntem în interiorul unei locuinţe – rămânem acolo, departe de ferestre, care se pot sparge, să se stea înspre centrul locuinţei (clădirii), lângă un perete. Protejarea se face sub o grindă, toc de uşă solid, birou, masă sau bancă din clasă suficient de rezistente spre a ne feri de căderea unor lămpi, obiecte mobile suprapuse, tencuieli ornamentele etc.;
• dacă suntem surprinşi în afara unei locuinţe (clădiri) rămânem departe de aceasta, ne ferim de tencuieli, cărămizi, coşuri, parapete, cornişe, geamuri care de obicei se pot prăbuşi pe stradă;
• dacă suntem la şcoală (serviciu), nu fugim la uşi, nu sărim pe fereastră, nu se aleargă pe scări, nu se utilizează liftul, nu alergaţi pe stradă. Deplasarea se face cu calm spre un loc deschis şi sigur;
• dacă a trecut şocul puternic al seismului, se închid imediat sursele de foc cât se poate de repede, iar dacă a luat foc ceva se intervine imediat;
• dacă seismul ne surprinde în autoturism, ne oprim cât se poate de repede într-un loc deschis, se evită clădirile prea aproape de stradă, dincolo de poduri, pasaje, linii electrice aeriene şi ne ferim de firele de curent electric căzute;
• dacă suntem într-un mijloc de transport în comun sau în tren, stăm pe locul nostru până se termina mişcarea seismică. Conducătorul trebuie să oprească şi să deschidă uşile, dar nu este indicat să vă îmbulziţi la coborâre sau să spargeţi ferestrele. În metrou păstraţi-vă calmul şi ascultaţi recomandările personalului trenului, dacă acesta s-a oprit între staţii în tunel, nu părăsiţi vagoanele;
• dacă vă aflaţi într-un loc public cu aglomerări de persoane (teatru, cinematograf, stadion, sală de şedinţă etc.) nu alergaţi către ieşire, îmbulzeala produce mai multe victime decât cutremurul. Staţi calm şi liniştiţi-vă vecinii de rând.

După producerea unui cutremur puternic este necesar să luăm următoarele măsuri:

• nu plecaţi imediat din locuinţă. Acordaţi mai întâi primul ajutor celor afectaţi de seism. Calmaţi persoanele speriate şi copii;
• ajutaţi-i pe cei răniţi sau prinşi sub mobilier, obiecte sau elemente uşoare de construcţii căzute, să se degajeze.

Atenţie!

Nu mişcaţi răniţii grav (dacă nu sunt în pericol imediat de a fi răniţi suplimentar din alte cauze), până la acordarea unui ajutor sanitar – medical calificat. Ajutaţi-i pe loc. Curăţaţi traseele de circulaţie de cioburi sau substanţe toxice, chimicale vărsate, alimente etc.

Îngrijiţi-vă de siguranţa copiilor, bolnavilor, bătrânilor, liniştiţi-i asigurându-le îmbrăcăminte şi încălţăminte corespunzătoare sezonului în care ne aflăm;

Ascultaţi numai anunţurile posturilor de radio-televiziune şi recomandările acestora;

Verificaţi preliminar starea instalaţiilor de electricitate, gaz, apă, canal din locuinţă;

Părăsiţi calm locuinţa după seism, fără a lua cu dvs. lucruri inutile. Verificaţi mai întâi scara şi drumul spre ieşire;

Dacă la ieşire întâlniţi uşi blocate, acţionaţi fără panică pentru deblocare. Daca nu reuşiţi, procedaţi cu calm la spargerea geamurilor şi curăţaţi bine şi zona de cioburi, utilizând un scaun, o vază metalică (lemn) etc.

Deplasaţi-vă într-un loc deschis şi sigur (parc, stadion etc.);

Fiţi pregătiţi psihic şi fizic pentru eventualitatea unor şocuri (replici) ulterioare primei mişcări seismice, care de regulă este mai redus decât cel iniţial. Nu daţi crezare zvonurilor privind eventualele replici seismice şi urmările lor, utilizaţi numai informaţiile şi recomandările transmise oficial, recepţionate direct de dvs. şi nu din auzite;

Nu ascultaţi sfaturile unor aşa-zişi specialişti necunoscuţi de dvs. care în asemenea situaţii apar ad-hoc.


   Comentariu saccsiv:

   In primul rand sa ne rugam bunului Dumnezeu.

In rest, regulile le consider bune de urmat. Fratilor, trebuie sa intelegem ca un cutremur de peste 7 grade se poate declansa oricand in Romania.

Fiecare secunda care trece ne apropie si mai mult de cumplita miscare telurica.

Dar trebuie sa avem mintea limpede si sa ne pregatim de pe acum.

Maine s-ar putea sa fie deja prea tarziu … 


preluare de pe sursa: Saccsiv’s Weblog

Geoingineria, soluţia salvatoare pentru Terra?

Foto (10)

În ultimii ani, evenimentele asociate schimbărilor climatice au început să-şi facă simţită prezenţa peste tot în lume. De la recordurile de temperatură înregistrate în ultimii ani în numeroase părţi ale planetei (vara anului 2010 a fost cea mai caldă din istoria emisferei nordice) şi fenomenele meteorologice extreme (precum inundaţiile fără precedent din Pakistan şi seceta din China), efectele par de netăgăduit.

Dezbaterile aprinse din ultimii ani pe tema încălzirii globale au fost, în mare măsură, sterile. Chiar dacă reprezentanţii celor mai mari ţări au recunoscut că schimbările climatice provocate de om reprezintă o realitate care va afecta întreaga planetă, discuţiile la nivel global pe această temă nu au produs soluţii.

Principala cale de rezolvare a încălzirii globale provocate de om este reducerea emisiilor de gaze poluante ce duc la încălzirea atmosferei. Acest lucru implică renunţarea la utilizarea combustibililor fosili în favoarea energiei regenerabile şi non-poluante, sau cel puţin diminuarea gradului de utilizare a acestora. Deşi s-au făcut paşi în această direcţie, cele mai multe ţări nu par dispuse să reducă nivelul de emisii poluante într-un ritm care să încetinească efectul de încălzire globală.

Tot mai mulţi oameni de ştiinţă din întreaga lume propun o soluţie alternativă (sau cel puţin complementară) pentru a rezolva problemele provocate de schimbările climatice: geoingineria. Ce este geoingineria? Nici mai mult, nici mai puţin decât modificarea directă, la scară largă, a mediului planetar, în scopul contracarării efectelor schimbărilor climatice provocate de om.

Iniţial, această idee părea mai mult o propunere ştiinţifico-fantastică a oamenilor de ştiinţă, iar cei care abordau acest subiect nu erau văzuţi cu ochi buni de către vasta majoritate a cercetătorilor. În ultimii ani, însă, ca urmare a ritmului redus cu care au fost adoptate măsurile de reducere a emisiilor, aceste variante au devenit din ce în ce mai plauzibile.

Organizaţii prestigioase precum The Royal Society, cea mai veche societate ştiinţifică din lume, pledează acum în favoarea geoingineriei, solicitând factorilor de decizie să ia în calcul această variantă drept un plan de rezervă pentru problema încălzirii globale. În 2006, Paul Crutzen, câştigător al Premiului Nobel în Chimie pentru cercetările efectuate asupra găurii din stratul de ozon, a publicat în jurnalul Climatic Change un articol în care anunţa că omenirea ar putea fi nevoită să recurgă la geoinginerie în cazul în care încălzirea globală scapă de sub control.

Mulţi activişti de mediu protestează vehement împotriva geoingineriei, considerând că existenţa acestui plan de rezervă distrage atenţia de la adevărata problemă, reducerea emisiilor de carbon, şi permite părţilor implicate să amâne luarea unor decizii necesare în acest domeniu. Un alt motiv pentru care aceştia se opun geoingineriei este riscul ca aceasta să aibă consecinţe neprevăzute, care să înrăutăţească situaţia.

Cum a apărut, însă, ideea geoingineriei, şi cât de fezabilă este această soluţie?

Istoria geoingineriei

Ideea manipulării pe scară largă a climei unei planete a fost popularizată pentru prima dată de scrierile de tip science-fiction. Acestea au introdus conceptul de terraformare, prin care planete precum Marte erau transformate pentru a deveni locuibile de către oameni.

Cu toate acestea, scriitorii romanelor ştiinţifico-fantastice nu au fost primii care s-au gândit la modificări climatice la nivel planetar. Suedezul Svante Arrhenius, care a trăit între 1859 şi 1927, a fost primul om de ştiinţă care a recunoscut legătura dintre dioxidul de carbon şi efectul de seră, acesta realizând în 1896 că folosirea cărbunelui pe scară largă drept sursă de energie va conduce la încălzire globală. Arrhenius a luat în calcul ipoteza arderii a unei cantităţi mai mari de cărbune, pentru a crea un efect de seră care să facă iernile suedeze mai puţin neplăcute.

Sovieticii au fost primii care s-au gândit să pună în practică geoingineria, cercetătorii din URSS propunând în anii 1960 mai multe metode prin care tundra îngheţată să fie încălzită, pentru a fi transformată în teren fertil care să poate fi folosit în agricultură.

Astăzi, oamenii de ştiinţă dedicaţi studiului climei afirmă că o creştere a temperaturii la nivel global cu mai mult de 2 grade Celsius ar putea avea consecinţe devastatoare, fiind imperios necesar ca acest eveniment să fie evitat. Ultimele estimări ale specialiştilor arată că o reducere cu 50% a emisiilor de dioxid de carbon până în 2050 ar fi insuficientă pentru a menţine încălzirea globală sub pragul celor 2 grade.

Deşi majoritatea ţărilor lumii a luat parte la Summitul de la Copenhaga din 2009 dedicat schimbărilor climatice, acordul atins la această întâlnire de rang înalt nu obligă ţările să reducă masiv emisiile poluante.

Cum reducerea emisiilor de dioxid de carbon nu are loc într-un ritm suficient de rapid pentru a evita un deznodământ nedorit, oamenii de ştiinţă au elaborat mai multe variante prin care geoingineria ar putea ajuta la atingerea acestui ţel important.

Profesorul John Shepherd, conducătorul unui studiu exhaustiv efectuat de Royal Society asupra geoingineriei, a afirmat: “Niciuna dintre tehnologiile geoinginereşti nu constituie o soluţie magică, toate prezintă riscuri asociate. Este esenţial să reducem emisiile de carbon, dar trebuie să luăm în calcul şi posibilitatea deloc nerealistă că vom eşua să facem acest lucru. De aceea, dacă va fi nevoie de un «Plan B», este nevoie să efectuăm acum cercetările necesare pentru a vedea ce impact ar avea geoingineria şi cum ar putea fi ea aplicată în cazul în care vom avea nevoie”.

Cele două metode

Ideile geoinginereşti sunt numeroase şi variază de la idei practice, aplicabile astăzi, la propuneri fanteziste, aparent desprinse din paginile unui roman science-fiction. Toate, însă, par să se încadreze în una din cele două direcţii abordate: reducerea nivelului dioxidului de carbon din aer, diminuând astfel efectul de seră, sau scăderea cantităţii de energie solară absorbite de planetă, care ar avea un efect de răcire asupra acesteia.

Prima variantă abordează direct sursa problemei – dioxidul de carbon prezent în atmosferă în exces, pe când cea de-a doua tratează simptomele, nu cauza. Oamenii de ştiinţă consideră că soluţiile ce scad temperatura planetei prin reducerea nivelului de energie solară absorbit de către Terra trebuie folosite doar ca un răspuns rapid la o creştere semnificativă a temperaturii, pentru că acestea nu rezolvă o altă problemă provocată de dioxidul de carbon, acidificarea oceanelor, care are ca efect distrugerea ecosistemelor marine.

Reducerea nivelului dioxidului de carbon poate fi obţinută prin mai multe metode, iar cea mai simplă pare a fi plantarea de păduri. Această soluţie pare, însă, ineficientă şi costisitoare, necesitând întinderi mari de pământ pentru a produce un efect notabil.

O altă propunere ia în calcul folosirea oceanului ca mediu de stocare a carbonului. Acum, oceanul absoarbe 25% din emisiile de dioxid de carbon ce au ca sursă acţiunile umane. Unii cercetători propun introducerea de fier în apa oceanului, fapt ce ar conduce la dezvoltarea fitoplanctonului.

Metodele mai puţin fanteziste implică extragerea dioxidului de carbon din aer prin metode chimice (folosirea de hidroxid de sodiu pentru a obţine carbonat de sodiu) sau fizice (prin folosirea de filtre care elimină dioxidul de carbon din aer), ca apoi acesta să fie stocat în pământ. Aceasta variantă are avantajul de a ţinti direct cauza încălzirii globale, însă este costisitoare. David Keith, expert în geoinginerie la Universitatea din Calgary, a fondat compania Carbon Engineering. Inginerii companiei au proiectat turnuri gigant care au rolul de a purifica aerul, eliminând dioxidul de carbon cu ajutorul hidroxidului de sodiu. Printre cei convinşi de propunerea lui Keith se numără Bill Gates, care a investit 5 milioane de dolari în companie.

Cercetătorii în domeniul energiei şi mediului de la Institution of Mechanical Engineers din Marea Britanie au conceput, de asemenea, o “pădure” de copaci artificiali ce absorb dioxidul de carbon din aer şi îl stochează în pământ. Tim Fox, şeful departamentului de Mediu al organizaţiei, a explicat: “tehnologia necesară producerii acestor «copaci» capabili să absoarbă dioxid de carbon există deja – ce-i drept, într-o fază incipientă. De aceea, este esenţial ca guvernul şi companiile private să prioritizeze finanţarea acestor tehnologii, pentru ca ele să poată folosite în timp util şi pe o scară suficient de largă încât efectul lor să fie vizibil”.

Blocarea razelor Soarelui, soluţia de avarie

Cea de-a doua variantă, considerată o soluţie ce trebuie aplicată doar în cazul unei crize climatice, este “managementul radiaţiilor solare”, denumire dată metodelor propuse pentru a obţine reducerea cantităţii de raze solare absorbite de către planeta noastră.co

Temperatura medie înregistrată pe Terra este produsul echilibrului dintre radiaţiile solare absorbite de către Pământ şi radiaţiile infraroşii pierdute în spaţiu. Astfel, intervenind asupra unui element ce formează această ecuaţie, oamenii pot răci planeta fie contribuind la mărirea cantităţii de radiaţii solare pierdute în spaţiu, fie prin reducerea cantităţii de radiaţii solare absorbite de către planetă.

Printre tehnicile propuse se numără blocarea parţială a razelor soarelui şi modificarea albedoului, adică a coeficientului de reflectare al solului, clădirilor şi chiar al norilor.

Pentru a creşte proporţia de energie luminoasă radiată înapoi în spaţiu, cercetătorii au prezentat mai multe propuneri: folosirea predominantă a culorii alb pe acoperişurile aşezărilor umane, utilizarea în agricultură a speciilor de plante a căror frunze reflectă mai multă lumină în spaţiu şi chiar acoperirea unor suprafeţe mari ale deşerturilor planetei cu fragmente largi de materiale ce prezintă un albedo ridicat.

Fiecare dintre aceste metode are dezavantajele sale: aşezările umane constituie doar 2% din suprafaţa planetei, astfel că chiar şi un pas radical precum vopsirea în alb a tuturor acoperişurilor clădirilor de pe Terra nu ar fi suficient pentru a reduce temperatura globală. Totuşi, această metodă ar putea produce rezultate locale, ajutând la reducerea temperaturilor ridicate din aglomeraţiile urbane.

În ceea ce priveşte agricultura, folosirea plantelor cu un grad de reflexie mare ar influenţa semnificativ temperatura globală, însă această soluţie ar implica reducerea productivităţii, lucru greu de acceptat atunci când populaţia globală atinge 7 miliarde şi este în continuă creştere.

Transformarea deşerturilor în “oglinzi” gigant ar reduce temperatura planetei, însă riscă să producă efecte secundare nedorite, prin modificarea circulaţiei atmosferice, lucru ce ar putea provoca evenimente climatice nedorite, precum musonii.

Există şi metode inedite propuse de unii oameni de ştiinţă: lansarea pe orbită a unui paravan solar gigant. Acesta ar reflecta înapoi în spaţiu doar 2% din lumina soarelui, astfel că oamenii nu ar observa o scădere semnificativă a luminozităţii, însă această reducere ar fi suficientă pentru a compensa creşterea de temperatură provocată de dioxidul de carbon din atmosferă.

Creşterea capacităţii de reflexie a norilor, soluţia salvatoare?

O idee propusă pentru prima dată în 1999 de către un om de ştiinţă american, Jonathan Latham, are ca ţintă norii ce plutesc deasupra oceanelor. Pornind de la faptul că aceştia reflectă în spaţiu o bună parte din radiaţia emisă de soare, el propune folosirea unor nave pentru a lansa spre nori jeturi fine de apă de mare.

Astfel, norii ar conţine mai multe particule, reuşind să reflecte mai multe raze solare înapoi în spaţiu şi compensând astfel efectul de încălzire globală provocat de emisiile de dioxid de carbon.

Un inginer scoţian, Stephen Salter, a conceput un plan pe baza ideii lui Latham. Conform acestuia, este nevoie de maxim 1.500 de vase care să patruleze oceanele planetei. Acestea ar trage după ele propulsoare capabile să ridice particulele de apă de mare la o altitudine suficient de mare ca să permită vântului să le poarte spre nori.

Salter estimează că pentru construcţia a 300 de nave, numărul minim de ambarcaţiuni care ar asigura un efect notabil asupra climatului planetar, este necesară o sumă de 600 de milioane de dolari, la aceasta adăugându-se anual încă 100 de milioane de dolari pentru costurile operaţionale.

Cercetătorii estimează că folosirea acestei metode ar conduce la o reducere semnificativă a temperaturii globale, însă există riscul de a produce schimbări neaşteptate asupra curenţilor oceanici şi sistemelor climatice.

O altă variantă luată în calcul de oamenii de ştiinţă este aceea de a imita efectul produs de erupţiile vulcanice. Cercetătorii au descoperit că erupţia vulcanului Pinatubo în 1991 a dus la o reducere a temperaturii globale cu 0,5 grade Celsius. Acest lucru s-a datorat sulfului aruncat de erupţia vulcanică în stratosferă, partea superioară a atmosferei.

Primul care a propus folosirea sulfului ca metodă de răcire a planetei a fost fizicianul rus Mihail Budyko, în anii ‘70, însă această variantă a început să fie cu adevărat luată în serios în 2006, când a fost propusă de Paul Crutzen, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie. Un mare avantaj al acestei propuneri este costul relativ scăzut, fiind necesare doar câteva aeronave capabile de a zbura la altitudini mari, unde ar urma să pulverizeze aerosoli de sulf.

Şi această variantă prezintă riscuri, susţin contestatarii proiectului, care afirmă că injectarea de sulf în atmosferă ar putea duce la reducerea stratului de ozon şi la ploaie acidă, care ar decima flora şi fauna. De asemenea, experţii avertizează că un astfel de proiect ar putea produce efecte pozitive asupra unei bune părţi a suprafeţei Pământului, dar cu costul înrăutăţirii climei în Africa (unde temperaturile ar fi mai ridicate, iar climatul mai uscat) şi în India, unde nivelul precipitaţiilor ar scădea masiv.

Este geoingineria o soluţie realistă pentru problemele
climatice?

Efectuarea de experimente geoinginereşti pe plan global pare să rămână pentru următorii ani doar o variantă teoretică, recunosc cercetătorii implicaţi în acest domeniu. Aceştia însă insistă ca acest plan de rezervă să fie luat în serios, mai ales în cazul în care emisiile de dioxid de carbon nu vor fi reduse la timp, iar schimbările climatice vor avea efecte devastatoare, precum topirea gheţarilor din Groenlanda.

David Keith, profesor la Universitatea din Calgary şi expert în geoinginerie de peste 20 de ani, afirmă că “treptat, omenirea dezvoltă uneltele tehnologice ce ne permit să avem un control tot mai mare asupra mediului şi climei. Vom ajunge să putem controla clima la nivel global – poate nu în 20 de ani, dar într-un secol, cu siguranţă. De aceea este esenţial să începem de acum să analizăm ce înseamnă să deţinem această putere, ce implicaţii morale şi politice are acest lucru. Este important pentru a putea construi instituţiile care ne vor permite să folosim eficient această tehnologie. Exemple precum e-mailul sau telefoanele mobile ne arată că tehnologia evoluează cu o viteză mai mare decât cea cu care se schimbă sistemele noastre sociale. Aşadar, trebuie să anticipăm felul în care vom aplica această tehnologie”.

Mulţi ar putea considera periculoasă ideea de bază a geoingineriei – omul să încerce să modifice întreaga planetă – însă aceasta nu reprezintă nimic nou. Acest lucru se întâmplă deja, iar în ultimii ani tot mai mulţi oameni de ştiinţă denumesc perioada în care Terra a fost dominată de om drept Antropocen, pentru a reflecta faptul că nicio altă specie nu a schimbat faţa acestei planete într-atât.

Vasta majoritate a ecosistemelor planetei poartă urmele prezenţei omului, iar geoingineria implică doar direcţionarea acestei imense influenţe umane pe o cale ce va permite perpetuarea speciei noastre, prin menţinerea parametrilor climatici planetari la un nivel de echilibru.

Nici cei mai mari susţinători ai geoingineriei, precum David Keith, nu afirmă că aceasta ar fi soluţia pentru încălzirea globală. “Reducerea emisiilor de carbon constituie prioritatea numărul unu, fără dubiu. A te gândi la geoinginerie ca fiind singura soluţie este absurd”, afirmă acesta.

Vor reuşi marile puteri să accepte reducerea emisiilor de carbon?

Protocolul de la Kyoto, singurul tratat cu impact global care limitează emisiile de carbon, urmează să expire la finalul anului 2012. SUA şi China, ţările cu cele mai mari emisii, nu se numără printre cele care au căzut de acord să reducă emisiile de gaze poluante.

La finalul acestui an, între 28 noiembrie şi 9 decembrie, urmează să aibă loc la Durban, în Africa de Sud, summitul ONU asupra schimbărilor climatice. Mai multe ţări, printre care Brazilia, Africa de Sud, India şi China, au anunţat că extinderea protocolului Kyoto constituie prioritatea numărul unu a acestei întâlniri de nivel înalt. Cu toate acestea, şansele ca acest summit să ducă la o nouă rundă de reducere a emisiilor poluante este zero, această variantă fiind exclusă din start de SUA, Japonia, Canada şi Rusia.

Uniunea Europeană a anunţat că va accepta o nouă rundă de reducere a emisiilor doar dacă acest lucru va fi acceptat şi de către alte ţări, inclusiv India şi China, ce nu sunt obligate în acest moment să limiteze emisiile de gaze poluante.

În acest context, în care societatea nu pare dispusă să accepte reduceri masive ale emisiilor poluante, este de aşteptat ca schimbările climatice să devină, pe zi ce trece, mai devastatoare. De aceea, planul de rezervă, geoingineria, ar putea constitui ultima speranţă a omenirii.

preluare de pe sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Am fi putut hrăni toată Germania, dăm de mâncare la doar un sfert de Românie

După două decenii de capitalism, agricultura României poate hrăni doar un sfert din populaţia ţării, în condiţiile în care ar putea produce pentru 80 milioane de persoane. Este cel mai mare eşec al tranziţiei. Citiţi de ce am ajuns din mândrul „grânar al Europei” importator de mâncare într-o analiză capital.ro din seria ”România după 20 de ani”.

   

România realizează doar 10% din potenţialul său agricol şi importă aproape trei sferturi din necesarul intern de alimente. Din mare producător agricol, ţara noastră a ajuns să aibă o agricultură de subzistenţă, care nu poate asigura hrana propriilor cetăţeni.

   „În 20 de ani s-a reuşit neutralizarea celui mai important factor competitiv al României – agricultura. De la o agricultură de suport s-a ajuns la una de subzistenţă. Agriculura este cel mai mare eşec al perioadei de tranziţie”, spune analistul economic Mircea Coşea.

   În ciuda faptului că ar putea hrăni 15% din populaţia Uniunii Europene, agricultorii români nu pot asigura alimentele de strictă necesitate decât pentru un sfert din populaţia României. Aceasta în condiţiile în care potenţialul agricol al ţării noastre ar permite asigurarea hranei pentru 80 milioane de persoane, iar UE are 500 de milioane de locuitori.

   „Noi nu suntem în stare să producem pentru populaţia ţării. În loc să exportăm şi să fim o forţă pe piaţa agricolă europeană, am ajuns să mâncăm de la carne, până la legume şi fructe aduse din străinătate. Şi pentru a fi şi mai rău, produsele importate sunt de slabă calitate, mai ales în comparaţie cu cele româneşti. Românii sunt infometaţi pentru că agricultura a fost neglijată”, consideră Culiţă Tărâţă.

   Potrivit datelor oficiale, zonele rurale din România acoperă 87% din teritoriul ţării, cuprinzând 45% din populaţie, adică 9,7 milioane de locuitori. Având o suprafaţă agricolă de 14.741,2 mii de hectare (sau 61,8% din suprafaţa totală a ţării), România dispune de resurse agricole importante în Europa Centrală şi de Est.

   Agricultura ne putea salva din criză

   Analiştii economici, politicienii şi oamenii de afaceri din domeniul agricol sunt de acord că România nu a ştiut să folosească potenţialul de care beneficiază şi că autorităţile au făcut multe greşeli în ultimii 20 de ani. În primul rând, au ignorant agricultura, considerându-o un domeniu marginal, când de fapt era printre primele sectoare care trebuiau dezvoltate pentru ca economia în ansamblu să funcţioneze bine pe termen lung.

   „La cât pământ are România şi la ce producţie agricolă ar fi putut obţine dacă se investea serios în acest domeniu, ţara noatră trebuia să treacă fluierând peste această criză economică. Dacă aveam agricultura bine pusă la punct, pământul era cultivat şi aveam o strategie de valorificare a producţiei agricole şi zootehnice, România se afla acum printre fruntaşele Europei, cu un PIB bine alimentat”, explică Culiţă Tărâţă, unul dintre principalii agricultori din ţară.

România se putea salva din criză dacă avea o producţie agricolă mare  pe care să o exporte. „Acum nu mai trăiam cu teama că nu putem asigura hrana celor 22 de milioane de locuitori. Aveam posibilitatea de a vinde altora alimente şi de a avea bani pentru a scăpa cu bine din criză”, crede Valeriu Tabără.

   Pământul, principalul atuu ratat

   Principala greşeală făcută a fost de neglijare a principalului element care trebuia valorificat – pământul.
„Nu mai există nicăieri în lume atâta risipă de teren arabil ca la noi. Fie pământul este lăsat nelucrat, fie este transferat în intravilan pentru a se construi diverse, de la case la mall-uri. Am fost în multe zone ale lumii şi peste tot oamenii sunt interesaţi să folosească şi ultima bucăţică de pământ pentru a-l cultiva şi a obţine produse agricole. Numai la noi terenul agricol a ajuns o bătaie de joc”, acuză Tabără.

   Primul pas care trebuia făcut după Revoluţie a fost ratat, spun specialiştii. Dacă împroprietărirea avea loc rapid şi fără imixtiuni, situaţia terenurilor era clară şi oamenii se puteau ocupa de agricultură. Dacă problema proprietăţii era rezolvată mai repede, agricultura ar fi fost un domeniu profitabil şi nu doar unul cu potenţial extraordinar. S-a ajuns acum în situaţia în care terenul este mult prea fărâmiţat pentru a se putea face o agricultură performantă.

   „A durat prea mult rezolvarea problemei proprietăţilor. În plus, privatizarea fostelor IAS-uri s-a făcut fără să se pună în mâna prorietarilor şi mijloacele de utilizare a pământului”, a arătat Tabără.

   Aproape jumătate din suprafaţa totală şi din efectivul total de animale se află în exploataţii de subzistenţă, care acoperă 45% din suprafaţa agricolă a României, reprezentând 91% din numărul total de ferme. Majoritatea exploataţiilor au sub 5 hectare de teren, având în medie 1,63 hectare, potrivit datelor Ministerului Agriculturii.

   Majoritatea acestor exploataţii de subzistenţă nu sunt nici măcar considerate ferme. Condiţia preliminară pentru a fi înregistrat în Registrul Fermelor şi pentru a beneficia de subvenţii europene este aceea de a lucra cel puţin un hectar de teren, compus din parcele care nu sunt mai mici de 0,3 hectare.

   Analiştii economici spun că mediul rural în general a fost neglijat, nefăcându-se nici un fel de investiţii. „Nu s-a făcut nimic. Ruralul românesc s-a transferat la urbanul din Spania şi Italia. Sunt necesare servicii alternative în mediul rural, este nevoie de altceva decât agro-turism”, crede Liviu Voinea, directorul Grupului de Economie Aplicată.

   În plus, produsele româneşti nu beneficiază nici de o piaţă de desfacere bine reglementată şi nici de promovare. „Nu s-a reuşit crearea unei pieţe a pământului, dar nici a unei pieţe de desfacere a produselor. În plus, nu există o reţea de depozitare, prelucrare, de punere în valoare şi de distribuţie a produselor”, susţine Coşea.

  

O criză alimentară ar putea îmbogăţi România agrară

   Pe termen lung, specialiştii nu dau prea mari şanse agriculturii. Aceasta nu pentru că nu s-ar putea face foarte mult în acest domeniu, ci pentru că, în continuare, autorităţile nu par a-şi da seama de importanţa agriculturii. „Nu există interes pentru a rezolva problemele acestui sector. Mai mult, pentru anii 2020-2025 se preconizează o criză mondială a alimentelor, iar ţările cu potenţial agricol vor devein atunci ceea ce sunt acum ţările petroliere, furnizoarele materiei de bază şi transformarea în nişte state super bogate”, arată Coşea.

   Specialiştii estimează că principalele sectoare în care trebuie investit sunt  infrastructura de irigaţii, tehnologia modernă şi zootehnia. „Sunt necesare investiţii masive în elementele care să ne elibereze de meteodependenţă. Aceasta înseamnă în primul rând că trebuie să punem la punct un sistem de irigaţii eficient. Apoi, avem nevoie de investiţii în industria echipamentelor agricole, pe care noi tocmai am reuşit să o distrugem şi să nu mai producem tractoare aproape deloc”, a spus Coşea.

   Pentru că România beneficiază de 4,5 milioane hectare de păşuni, dezvoltarea fermelor ar trebui să vină de la sine. „Noi am ajuns să importăm muşchi de vită din  Argentina, în timp ce păşunile sunt neutilizate”, spune Culiţă Tărâţă.

  Polonia şi Ungaria au găsit soluţii

   Dacă România nu a reuşit să se trezească la realitate nici după aderarea la Uniunea Europeană, nereuşind să atragă fondurile puse la dispoziţia agriculturii româneşti de UE, nu acelaşi lucru se poate spune de Polonia.

„După integrare, polonezii au regândit întrega politică agricolă. În primul rând, au renegociat condiţiile privind agricultura pentru că şi ei, ca şi noi, n-au ştiut să negocieze de la îneput foarte profitabil. Au reuşit însă să schimbe lucrurile în favoarea lor şi acum au o agricultură tot mai performantă. Polonia este singura ţară europeană care înregistrează creştere economică în această perioadă de criză mondială şi asta se datorează şi agriculturii, căreia i s-a dat mare atenţie după aderarea ţării al UE”, spune Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii.

   Un alt stat din fostul bloc comunist care a ajuns să aibă o agricultură mai avansată decât a României este Ungaria. Deşi au puţin teren agricol, ungurii au ştiut să găsească exact modalităţile care să le creeze avantaje. „Ungaria are producţie bună chiar dacă are pământ puţin pentru că a înţeles să investească în sisteme de irigaţii şi în tehnologie modernă. În plus, au stimulat fermierii să investească pentru dezvoltarea pe termen lung”, a precizat Culiţă Tărâţă.

preluare de pe sursa: Fata nevazuta a lumii….

Numai un atac terorist il poate salva pe Obama

Un fost consilier al preşedintelui Bill Clinton, Robert Shapiro, spune că singurul lucru care poate salva popularitatea din ce în ce mai redusă a lui Barack Obama este un atac terorist asemanator celor din Oklahoma City sau 9 / 11, momente de care au beneficiat cei aflati la putere.

Intr-un articol publicat in Financial Times despre administratia Obama aflata sub “criza credibilitatii” şi temerile Democraţilor că acestia ar putea pierde nu numai Casa Albă, dar şi Senatul, Robert Shapiro, spune ca în mod clar Obama se bazează pe o surpriză in luna octombrie, poate sub forma unui atac terorist, care ar duce la salvarea administratiei sale.

“Din perspectiva omului de rand, americanii nu mai cred in calitatile de lider ale preşedintelui Obama” a declarat Shapiro, adăugând “El trebuie să găsească o cale de acum şi pana in noiembrie pentru a demonstra că este un lider care poate gestiona evenimente de tipul 9 / 11 si nu stiu cum poate realiza acest lucru”.

Avertizarile lui Shapiro nu trebuiesc respinse cu uşurinţă.

 El a fost subsecretarul comerţului si economiei in administratia Clinton si a acţionat în calitate de consilier economic principal al acestuia în campania 1991-1992.

Shapiro este acum director al Iniţiativei pentru Globalizare NDN, o organizatie politica şi, de asemenea, de preşedinte al Climate Task Force.

Este un sustinator al globalizarii si a participat la numeroase reuniuni ale Grupului Bilderberg din ultimul deceniu.

Shapiro arata în mod clar despre necesitatea unui atac terorist care ii va oferi posibilitatea lui Obama să reunească în jurul sau populatia tarii, în numele luptei împotriva teroriştilor, asa cum a facut si preşedintele Bush în perioada de după 9 / 11 cand indicele lui de popularitate scazuse.

În mod similar, Bill Clinton a fost capabil să stinga o rebeliune anti-tradiţionala, la mijlocul anilor 1990, prin exploatarea atentatelor de la Oklahoma City, pentru a demoniza inamicii săi politici ca extremisti.

Numai prin exploatarea unui atac terorist, care sa fie pus pe seama radicalilor de dreapta, Obama poate spera să readuca increderea in administratia sa.

Dupa cum subliniaza Shapiro, atacurile teroriste, servesc oriunde in lume celor aflati la putere.

Moderatorul CNN, Rick Sanchez a recunoscut la emisiunea din această săptămână că atacurile mortale din Uganda in care au fost ucise 74 de persoane au fost “un ajutor” pentru a extinde războiul împotriva terorii în Africa.

In ultimii ani ai administratiei Bush, secretarul apararii Donald Rumsfeld, spunea ca razboiul impotriva terorismului poate fi sustinut numai cu ajutorul altor atacuri teroriste.

Locotenent-colonelul Doug Delaney, preşedinte al Colegiului Militar Regal din Kingston, Ontario, a declarat pentru Star Toronto în iulie 2007, “cheia consolidarii problemelor este un alt atac terorist, gen 9 / 11 sau ca atacurile cu bombă din metroul londonez”

Acelaşi sentiment a fost exprimat în mod explicit, într-o notă din 2005 a Partidului Republican, care isi dorea noi atacuri care ar putea “valida” războiul presedintelui împotriva terorismului şi sa “refacă imaginea sa ca lider al poporului american.”

În iunie 2007, preşedintele Partidului Republican din Arkansas, Dennis Milligan a spus că nu era nevoie de atatea atacuri teroriste pe teritoriul american pentru ca preşedintele Bush sa recastige increderea populatiei.

Având în vedere faptul că un atac terorist pe teritoriul SUA va servi numai la salvarea preşedinţiei lui Barack Obama, şi ca nu va face absolut nimic pentru a contribui la realizarea obiectivelor cu privire la asa zisa “lupta impotriva terorismului” in seama cui poate fi atribuit un astfel de atac terorist?

Fără îndoială, primii oameni care ar trebui suspectati ca vinovaţi sunt luptatorii civili ai lui Obama.



PRELUARE DE PE: http://piatza.net/numai-un-atac-terorist-il-poate-salva-pe-obama/

Strugurii şi vinul ne salvează pielea – la propriu

Consumul de vin sau struguri ar putea să ne protejeze de efectele negative ale razelor solare, susţine un nou studiu, care a descoperit în fructe o substanţă ce poate limita deteriorarea celulelor.

Razele ultraviolete emise de Soare sunt principala cauză externă care duce la afecţiuni ale pielii, îmbătrânire prematură, arsuri solare sau chiar cancer cutanat.

Oamenii de ştiinţă spanioli de la Universitatea din Barcelona şi Consiliul Naţional Spaniol de Cercetare au descoperit în struguri anumite substanţe care protejează celulele pielii. Deja companiile cosmetice şi-au arătat interesul faţă de aceste substanţe, în ideea de a dezvolta noi creme şi pastile care să imite procesul creat de ele.

Cercetători au analizat reacţia chimică ce se produce la nivelul pielii atunci când aceasta intră în contact cu razele UV provenite de la Soare. Ei au descoperit că flavonoizii din struguri pot bloca reacţia chimică ce cauzează distrugerea celulelor şi provoacă, ulterior, afecţiuni ale pielii.

Studiul a fost efectuat în condiţii de laborator, iar rezultatele au fost publicate în Jurnalul de Agricultură şi Chimie Alimentară.

Sursa: The Telegraph

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Vindecarea prin meditaţie

Medicina moderna a început să ia în serios străvechile precepte ale filosofiilor orientale. A scădea tensiunea arterială sau a preveni cancerul prin concentrare se consideră acum perfect normal şi posibil. Biologi şi neurofiziologi prestigioşi (din SUA, Elveţia, Franţa, Germania, Anglia) au realizat numeroase cercetări şi verificări ştiinţifice pentru a înţelege complex şi profund efectele binefăcătoare ale meditaţiei yoghine.
Pentru a ajunge la performanţe surprinzătoare, antrenamentul în meditaţie este destul de scurt: de la una la cinci luni, în timpul cărora se exersează două şedinţe zilnice, între 15 şi 30 de minute. În timpul meditaţiei profunde, subiectul se instalează confortabil într-o cameră cât mai bine izolată fonic, în semiobscuritate, orientându-şi faţa către Nordul magnetic, profund relaxat, cu ochii închişi. În prealabil, va învăţa de la un ghid competent o metodă interioară specifică de evocare a unei imagini vizuale unice, a unui sunet lăuntric special sau a unei idei universal valabile (de exemplu: iubire, fericire, bucurie, calm profund). Această modalitate îi va permite punerea în rezonanţă şi acordul telepatic cu anumite aspecte mentale benefice sau energii spirituale infinite din Macrocosmos. Prin urmare, meditaţia este şi un fenomen telepatic de rezonanţă sublimă, spirituală, elevată.


Exersarea mentalului

Punctul de plecare în meditaţia propriu-zisă nu este furnizat de aparenta întâmplare a unei banale asociaţii de idei, de anumite sunete sau imagini. El este întotdeauna în strânsă legătură cu tradiţia filosofică autentică orientală. Dar practicantul occidental nu are neapărat nevoie să se preocupe de filozofie. Totdeauna Ghidul spiritual competent va fi cel care posedă anumite chei, graţie cărora ştie că o anumită imagine, un anumit sunet sau un anumit gând i se va potrivi sau nu aspirantului, în funcţie de structura sa şi de continuitatea dezvoltării procesului de meditaţie.
În prezent, mulţi oameni de ştiinţă fac cercetări de laborator şi urmăresc să înţeleagă, servindu-se de modelele neurocibernetice, cum funcţionează celulele cerebrale pentru a permite anumite manifestări ale minţii, cum ar fi: percepţia, memoria, emoţia. Este evident pentru oricine că o aceeaşi imagine mentală (pipa, de exemplu) va lăsa complet indiferent un tânăr care nu fumează decât ţigări, emoţionând totuşi foarte mult o femeie care şi-a pierdut de curând soţul iubit, fost fumător de pipă. Această evocare interioară, specifică de la caz la caz, va antrena anumite repercusiuni sau rezonanţe lăuntrice. Prin urmare vor surveni unele fenomene diferite de consonanţă subtilă inefabilă în sfera funcţionarii intime a celulelor cerebrale ale unui subiect în comparaţie cu cele care vor apărea la un altul. Nu este deloc întâmplător că înţelepţii Extremului Orient care au acces la o tradiţie milenară secretă, cunoscând criteriile după care o anumită imagine mentală, un anumit sunet, o anumită idee sau culoare evocată lăuntric va mobiliza dominanta caracteristică a unei fiinţe umane, punându-i mentalul în starea cea mai favorabilă exersării meditaţiei profunde. Odată ce a evocat imaginea, sunetul, ideea sau culoarea, subiectul învaţă să experimenteze în mod liber gândul primar de impulsionare. Practicantul îşi lasă mentalul să manipuleze imaginea, sunetul sau, altfel spus gândul primar, fără eforturi sau sforţări tensionate de concentrarea lăuntrică.


Concentrarea

Dezvoltarea punctului de plecare a meditaţiei devine precum o spirală din ce în ce mai vastă, care se ridică într-o creativitate din ce în ce mai fină, din ce în ce mai bogată, din ce în ce mai detaşată de orice ambianţă prezentă sau trecută. În virtutea imuabilelor fenomene de rezonanţă mentală cu infinitul din afara sa (Macrocosmosul), gândul se izolează de tot ceea ce nu este el însuşi în acel moment. Este trăită o conştiinţă totală, eliberată de orice vigilenţă exterioară experienţei sale (inclusiv atenţia automatică reprezentată de controlul involuntar al activităţilor corporale). Trupul abandonat astfel lui însuşi este în totalitate relaxat şi nu are nevoie decât să-şi menţină activităţile minime care permit supravieţuirea vegetativă. Astfel, într-o oarecare măsură este atinsă starea de YOGA, definită ca „o rezonanţă plenară cu nemărginirea divină, într-o conştiinţă individualizată, mai elevată şi mai detaşată acum într-un corp în totalitate relaxat”. Să nu uităm că YOGA înseamnă, de fapt, fuziunea plenară între conştiinţa individuală şi conştiinţa divină universală, macrocosmică, fuziune pe care nimic nu o mai poate distrage, nici chiar senzaţia inconştientă a luminii, a temperaturii ambiante, a poziţiei corpului – ceea ce formează în mod obişnuit, când suntem treji, „zgomotul de fond” al conştiinţei noastre.


Dinamizarea cerebrală maximă

Cea mai simplă stare de relaxare interioară pe care un om o obţine în mod voluntar se traduce la electroencefalograf, atunci când are ochii închişi, prin apariţia unor unde regulate (alpha) cu amplitudinea medie, într-un ritm de 9-12 unde pe secundă. Se ştie că este suficient ca subiectul să deschidă ochii, chiar dacă rămâne în continuare destins psihic, pentru ca aceste unde să dispară şi să fie înlocuite de un ritm mai rapid, mai neregulat: aşa-zisul „ritm de bază”. S-a atribuit adeseori undelor alpha semnificaţia de „ritm de repaus”, iar ritmului de bază „ritm de activitate”.
Este de ajuns deci ca retina să intre în contact cu lumina din ambianţă, pentru ca aceasta să declanşeze în mod automat suficient de multă energie subtilă vigilentă, pentru a activa cortexul cerebral. Invers, este suficient ca, deşi ţinem în continuare ochii închişi, să ne gândim în mod sistematic şi activ la o problemă oarecare, pentru ca undele alpha să dispară. Este semnificativ să menţionăm însă că la subiecţii anxioşi sau foarte stresaţi, chiar dacă menţin ochii închişi, nu se ajunge, adesea, la apariţia undelor alpha. În schimb s-a constatat că yoghinii în meditaţie pot să deschidă ochii şi chiar să-i menţină deschişi, fără ca prin aceasta undele alpha să dispară! Este un miracol? Trebuie să considerăm deci ca perfect posibilă ipoteza conform căreia aceste unde nu corespund repausului nostru privit în sensul său cel mai simplu, deoarece meditaţia yoghină nu este nici pe departe o oprire a activităţi psihice, ci, din contră, o perioadă de maximă creativitate superioară, în care fabulosul nostru potenţial cerebral este dinamizat şi folosit într-o măsură mult mai mare.


Secretul undelor theta

În sprijinul acestei ipoteze (a undelor alpha de o altă natură) se pot cita rezultatele doctorilor Das şi Gastaut care au înregistrat elecroencefalograma yoghinilor în timpul progresiei lor lăuntrice în meditaţie, punând în evidenţă câteva etape distincte. În primele minute, în care subiectul se află aşezat în postură, cu ochii închişi, sunt remarcate unde alpha obişnuite în cazul deconectării şi relaxării banale, care dispar odată cu deschiderea ochilor. Apoi, undele alpha sunt înlocuite de o activitate mentală rapidă, dovadă a „activităţii intelectuale”.
Această etapă corespunde căutării imaginii, sunetului, culorii sau ideii punct de plecare şi începutului asociaţiilor mentale modulate pe care meditaţia le antrenează. În timp ce meditaţia interioară se dezvoltă, apar undele alpha specifice, care nu mai sunt blocate odată cu deschiderea ochilor. Sub influenţa acestei activităţi mentale particulare din ce în ce mai ample şi euforice, se petrece ceva nou şi misterios în cortexul cerebral. Apar undele theta, mai lente, cu un ritm de 7-8 unde pe secundă, care gradat se vor extinde pe toată suprafaţa scalpului. Surprinzător, căci aceste unde apar în condiţii biologice cu totul diferite.


O stare biologică unicat

Condiţiile care par să se apropie cel mai mult de ceea ce ne interesează corespund unor experienţe ale savantului englez Grey Walter. Acesta a înregistrat în condiţii de laborator electroencefalogramele unor studenţi în timpul unor anumite stimulări, mâinile şi faţa lor erau mângâiate de o femeie deosebit de frumoasă (ceea ce, de fapt, Grey Walter numeşte „stimulare agreabilă”). Or, în timpul stimulării agreabile, acest savant a constatat înregistrarea unui ritm rapid martor al „activităţii” corticale în timp ce, imediat cu încetarea acestuia, el vede apărând un ritm theta! El a atribuit acestui ritm semnificaţia unui „scanning”, un fel de căutare aspiraţie în vid (a acelei plăceri brusc dispărute).
Se poate lansa deci ipoteza că apariţia undelor theta în cursul meditaţiei corespunde momentului în care mentalul oarecum detaşat, se mişcă „în vid”, liber acum de orice contact cu realitatea terestră. De altfel, absenţa blocajului undelor alpha la deschiderea ochilor e cea mai bună dovadă a acestei detaşări de lumea ambiantă, pentru a rezona amplu cu o lume nouă, spirituală, elevată, sublimă, cu care se află în inefabilă rezonanţă (acord). Astfel, electroencefalograma face dovada că meditaţia profundă este o stare biologică particulară extraordinară, o veritabilă transformare şi o amplificare uriaşă a funcţiilor cerebrale pe care nu o produc celelalte metode cum sunt hipnoza, autosugestia, relaxarea simplă sau chiar experienţele de condiţionare datorate sugestiei. Prin urmare, este evident că muşchii şi viscerele depind intim de gradul de conştiinţă, însăşi viaţa vegetativă fiind rapid şi considerabil modificată prin meditaţie.


Modificări spectaculoase

Acestea sunt în practică cele mai interesante şi au fost studiate în mai multe laboratoare universitare mari, pe subiecţi voluntari, în timpul unor perioade suficient de lungi pentru a permite studii comparative:
- 30 de minute de punere în stare, în timpul cărora subiectul ce meditează se obişnuieşte cu fotoliul laboratorului, cu aparatele aşezate în anumite zone ale corpului sau cu ustensilele necesare acestor înregistrări;
- de la 20 la 30 de minute de relaxare înainte de meditaţie;
- de la 20 la 30 de minute de meditaţie propriu-zisă;
- de la 20 la 30 de minute de repaus sau conştientizare ulterioară după meditaţie.
De îndată ce s-a obţinut starea de calm interior profund, apare o scădere a presiunii arteriale, o uşoară încetinire a ritmului cardiac şi respirator. Se constată însă că, odată cu intrarea în meditaţia propriu-zisă, apar anumite modificări remarcabile: presiunea arterială rămâne neschimbată, dar ritmul cardiac scade până la mai puţin de 30 de bătăi pe minut, iar respiraţia se diminuează în amplitudine şi în frecvenţă până când devine abia perceptibilă. Aceasta este dovada rezonanţei microcosmosului celui care meditează cu energii cosmice extrem de elevate ce îi compensează spontan aproape toate necesităţile interioare şi fac posibile „economii” surprinzătoare. Meditaţia profundă face ca celulele să înceapă să „ardă” complet oxigenul, ceea ce este, după cum se vede, excelent pentru inimă. Un aspect fundamental se remarcă prin transformarea funcţionării biologice în însăşi intimitatea sa: consumul de oxigen scade rapid de la 251 cm3 pe minut (în faza de relaxare) la 211 cm3 pe minut. Acelaşi consum de oxigen va urca, în faza ulterioară meditaţiei, la 242 cm3 pe minut. La fel, eliminarea de gaz carbonic va trece de la 219 cm3 pe minut în faza de relaxare, la 187 cm3 pe minut în timpul meditaţiei profunde, pentru a reveni la 219 cm3 pe minut după meditaţie. Astfel, raportul eliminare de gaz carbonic / absorbţie a oxigenului rămâne neschimbat (excepţie: la sfârşitul meditaţiei, el înclină în favoarea unei creşteri proporţionale uşoare a eliminării de gaz carbonic). Ritmul intim al metabolismului este cel care s-a schimbat, prin diminuarea consumului de oxigen la nivelul ţesutului.
Dat fiind că eliminarea de gaz carbonic este în mod proporţional menţinută, aceasta declanşează, prin reflex involuntar, diminuarea ritmului respirator. Într-adevăr, dacă se face contraexperienţa de a se diminua în mod involuntar propriul ritm respirator, nevoia la nivelul ţesutului nu face decât să crească, căci gazul carbonic nu mai este deloc eliminat în cantitate suficientă. Se poate ajunge astfel, rapid, la o intoxicare şi experienţa nu poate fi menţinută fără tulburări grave.


Relaxare profundă

Savanţii au urmărit să înţeleagă semnificaţia acestei diminuări a consumului de oxigen la nivelul ţesutului. Se ştie că celulele dispun de două cicluri de funcţionare diferită: ciclul anaerobic, în care schimburile metabolice se efectuează în absenţa oxigenului liber, şi ciclul aerobic, în cursul căruia oxigenul este în mod direct „ars” de celulă prin operaţiile sale metabolice. Ţesuturile nu „aleg” în totalitate un ciclu mai mult decât celălalt. Ele funcţionează după un raport variabil anaerobioză/aerobioză, determinat de un întreg ansamblu de condiţii hormonale, nutritive etc. Concentraţia de acid lactic în sânge este un indice utilizat în practică pentru a aprecia importanţa proporţională a funcţionării anaerobe în raport cu aerobioza. Cu cât există mai mult acid lactic, cu atât mai mult funcţionarea metabolică generală este anaerobă. Eliminarea de acid lactic în timpul relaxării, înainte de meditaţie, este de 11,4 mg pe oră prin 100 cm3 de sânge circulant. În timpul meditaţiei, eliminarea de acid lactic trece de la 8 mg pe oră prin 100 cm3 de sânge circulant şi chiar la puţin timp după meditaţie el coboară încă la 7,3 mg/h în 100 cm3 de sânge circulant!


Se ştie că acidul lactic este produsul deşeu al contracţiei musculare şi se poate deci considera că diminuarea sa este datorată scăderii tonusului muscular. Este evident deci că deja din timpul fazei de relaxare tonusul este considerabil diminuat şi el nu se va schimba deloc în timpul meditaţiei. În timp ce procentajul de eliminare a lactatului, care este de 11,4 mg în 100 cm3 de sânge circulant la începutul relaxării, poate atinge 10, 25 mg în 100 cm3 de sânge circulant la sfârşitul relaxării. Dacă se face o relaxare suficient de prelungită, ea scade, dar nu cade într-un mod atât de brutal decât atunci când subiectul trece în „meditaţie profundă”.


O cale de salvare

Iată deci că meditaţia face să basculeze metabolismul general către aerobioză şi nu într-un mod simplu prin diminuarea tonusului muscular, ci printr-o acţiune mai intimă asupra comenzii metabolice. În cazul de faţă această comandă este de origine mentală şi merge la ţesuturi pe cale sistemului nervos autonom care acţionează modificând diametrul vaselor, influenţând secreţiile hormonale şi secretând el însuşi hormoni, dintre care noradrenalina este de o importanţă considerabilă (atât în organism, cât şi pentru funcţionarea creierului). Se ştie acum că o asemenea creştere proporţională a aerobiozei este în mod special binefăcătoare şi în prezent nenumăraţi cercetători vor să găsească mijloace medicamentoase pentru a o obţine: acesta ar fi un tratament de calitate şi cu totul natural al muşchiului cardiac, permiţând chiar prevenirea infarctului şi tratarea anginei pectorale. Pe de altă parte, se ştie că neoplasmul este însoţit de viraj anaerobic al metabolismului. Este deci logic să gândim că aceste curbe de aerobioză nu ar însemna neapărat tratamentul cancerului, ci un mijloc util de a-l preveni. Aşadar este evident că meditaţia profundă obţine aerobioza prin frânarea activităţii simpatice, diminuarea noradrenalinei etc. La această diminuare a activităţii simpatice nu se poate ajunge doar prin voinţă: este o parte a sistemului nervos autonom şi toate experienţele care s-au făcut în vederea condiţionării şi frânării simpatice au arătat că acest reflex dificil de înscris se şterge foarte repede.
Medicamentele care pe o altă cale (nenaturală) frânează simpaticul nu antrenează deviaţia aerobică a metabolismului. Altfel spus, meditaţia profundă realizată sistematic este o modalitate simplă şi absolut naturală ce declanşează în organism modificări benefice concertate, acolo unde terapeuţii noştri au adeseori doar efecte parţiale. Lăsând la o parte interesul pe care meditaţia poate să-l aibă în confruntarea cu cardiopatiile sau pe terenul fenomenelor canceroase, ea poate să joace un rol marcant chiar în existenţa noastră cotidiană. Mai mult decât atât, importanţa proporţională a anaerobiozei – importanţa noradrenalinei circulante – sunt indici ai procentului de anxietate şi agresivitate.
Antrenarea gradată şi practica perseverentă în întregime lipsită de pericole a meditaţiei profunde ar putea să devină pentru omul înţelept spaţiile verzi în universul viitor de poluare: o cale divină de salvare.
Este metoda inefabilă prin care ne putem transforma şi îndumnezei conştiinţa. Cu siguranţă ne va oferi, în cele din urmă, iluminarea spirituală şi un puternic sentiment de siguranţă şi încredere în sine, pe care nicio altă conjunctură existenţială sau nu contează ce acumulare materială nu ni l-ar putea oferi.

Sursa: Descopera realitatea din spatele conspiratiei
preluare de pe: http://bloguri.piatza.net/