Centura fotonică, Soarele şi 2012

Iată că vorbim din nou despre ceea ce ar putea să se manifeste în intervalul 20.12.2012 – 20.02.2013, deci într-un interval de două luni.

Pînă de curând s-au emis tot felul de ipoteze care au avut ca punct de plecare calculele realizate conform ciclurilor prezentate de calendarul mayaş. Foarte multe cercuri ştiinţifice şi esoterice au fost unanim de acord că acest calendar stabileşte o dată exactă în care va avea loc un important eveniment cosmic, ce va afecta într-o anumită măsură planeta şi omenirea.

 

Dacă totul este ciclic în Univers, deci matematic, atunci înseamnă că în urmă cu 25.950 de ani un asemenea eveniment s-a produs, şi probabilitatea ca efectele de atunci să fie identice cu cele ce se vor petrece în 2012-2013 este destul de mare.

Unii au spus, din dorinţa de a împiedica saltul în conştiinţă al omenirii, că toate predicţiile şi profeţiile calendarului mayaş sînt doar nişte bazaconii inventate pentru a crea o stare generală efervescentă în interiorul civilizaţiei noastre. Cert este că, dacă s-ar face cercetări arheologice în straturile planetei, în zonele care corespund ca vechime perioadei din urmă cu 26.000 de ani, s-ar putea constata anumite modificări chimice şi de structură ale acelor straturi.

 

Ne putem da seama foarte uşor că dacă atunci s-a produs ceva similar cu ce va fi în 2012, atunci am avea un răspuns clar, prin deducţii şi analogii, în privinţa fenomenelor care se vor manifesta. Şi asta deoarece aceleaşi energii, radiaţii şi cîmpuri electromagnetice s-au manifestat în urmă cu 26.000 de ani.

 

Se pare că periodic sistemul nostru solar se aliniază cu un coridor de energie cosmică, ce deversează dinspre centrul galaxiei către periferie unde ne aflăm noi un flux intens de particule cuantice şi subcuantice, ce transformă sau modifică într-o anume măsură activitatea Soarelui și a planetelor.

Însă în prezentul articol vorbim despre ceea ce ar putea să fie în următoarea perioadă de timp, pînă în 2012 și după acest an. Așa cum ați mai citit în numere anterioare ale revistei, am comentat pe larg despre acest prag psihologic, spiritual și de conștiință care este anul 2012.

 

Desigur subiectul nu este epuizat nici pe departe, și tocmai din acest punct de vedere vom aborda acum o altă fațetă a acestui fenomen care deja bate la ușa noastră. Mă voi referi în cele ce ur-mează la viitorul foarte apropiat, mai exact la următoarele luni de pînă la sfârșitul acestui an.

 

Desigur, este foarte posibil ca fenomenul la care voi face referire să continue și în 2011.

Specialiștii de la NASA au tras un semnal de alarmă în urmă cu cîteva săptămâni, deoarece constatările lor cu privire la activitatea Soarelui erau oarecum îngrijorătoare. Cercetările cercurilor astrofizice din lumea întreagă au stabilit în unanimitate că Soarele prezintă așa zisa activitate a petelor solare în cicluri de cîte 11 ani.

 

Ultimul din aceste cicluri a fost cel mai intens dintr-o asemenea perspectivă, erupţiile jerbelor solare şi mărimea petelor fiind cele mai mari şi mai intense din ultimii 300 de ani, conform tuturor calculelor specialiştilor. În prezent actualul ciclu ar fi trebuit să se manifeste la o cotă destul de ridicată, ca emisii electromagnetice şi radiaţii solare, însă astrofizicienii de la NASA au detectat o bruscă liniştire a activităţii solare, cînd de fapt ea trebuia să fie mult crescută.

 

Erupţiile jerbelor au scăzut foarte mult, mărimea acestora pe suprafaţa Soarelui fiind deja la jumătate. Aceste ciudăţenii i-au intrigat pe specialişti, care estimează că o asemenea scădere şi liniştire a activităţii solare nu este altceva decît liniştea dinaintea Marii Furtuni. Cei de la NASA au investigat cu ajutorul aparaturii ce se întâmplă cu Soarele, şi au constatat că în interiorul astrului solar se petrec fenomene foarte ciudate, pe care astrofizicienii nu au putut să le explice în niciun fel.

Este ceva nou şi provocator pentru specialiştii în astrofizică, însă concluzia lor vizavi de liniştirea activităţii Soarelui este că brusc va izbucni o radiaţie solară enormă, însoţită de cele mai mari erupţii de jerbe solare, care vor fi de cîteva ori mai mari decât cele mai mari cunoscute pînă acum. Un astfel de fenomen ar perturba aproape total întregul sistem de comunicaţii de pe Pământ, orice sistem bazat pe curent electric şi pe energie electromagentică fiind perturbat pînă la scoaterea din funcţiune.

 

Deja estimările sînt alarmante, şi profeţiile mayaşe tind să se contureze tot mai mult în ceea ce priveşte efectele. Odată cu apropierea tot mai mult a Soarelui de Centura Fotonică, această zonă de radiaţie plasmatică, în astrul solar se produc modificări substanţiale de radiaţie şi electromag-netism ce anunţă o mare transformare în întregul sistem solar.

În plus, să nu uităm de apropierea planetei Nibiru, care în realitate, aşa cum s-a descoperit şi nu se vrea să fie dată opiniei publice această informaţie, este un corp ceresc prin care steaua acelui sistem stelar din care provine – Nemesis, un pulsar cu intensă radiaţie electromagnetică, amplifică şi emite către sistemul nostru solar acea radiaţie primită de la Nemesis.

 

Deci noi ca fiinţe pământene vom fi şi chiar sîntem deja între două surse de energii galatice foarte intense, iar Soarele răspunde prin structura sa la astfel de influenţe. Ce ne aşteaptă? Este foarte important să înţelegem că trebuie să ne ridicăm vibraţiile proprii, de la nivelul corpului fizic, pînă la cel sufletesc, prin înţelegerea realităţii tridimensionale şi a celei spirituale.

 

Deja prin ajutorul Fraţilor din Spaţiu, din Confederaţia Galactică, s-a activat cea de-a treia spirală de ADN din corpurile noastre. Nu trebuie să vă luaţi după alte surse care spun că deja s-ar fi activat 6, 7, 8 sau 9 spirale din ADN-ul nostru, pentru că un asemenea proces nu se produce atît de repede, ci este determinat doar de strădaniile noastre personale în planul spiritual şi moral. Este logic un asemenea raţionament.

Aşadar să privim către anul 2012 şi să ne pregătim pentru a face faţă noilor energii care vor remodela structurile energetice şi fizice ale sistemului solar, de la Soare pînă la ultima insectă de pe Pământ. Vom continua în numărul următor cu prezentarea a ceea ce ar putea fi în 2012 şi după.

 

preluare de pe sursa: http://www.revistacosmos.ro/centura-fotonica-soarele-si-2012/

2012 , APOCALIPSA SAU GENEZA ?

Anunturi

Se zvonesc multe despre anul 2012 si despre schimbarile prin care trecem,printre care unele plauzibile iar altele mai putin plauzibile.Cele mai mediatizate sunt cele legate de cultura mayasa , religie , apocalipsa.Am sa va prezint dovezile stiintifice dar si multe altele.

Planeta terra se manifesta ca un imens circuit electic. Intre suprafata si ultimul strat al ionosferei, la aproximativ 55 de km distanta de suprafata, exista un fel de cavitate electromagnetica. Proprietatile rezonante ale acestei cavitati magnetice au fost descoperite de fizicianul german W.O.Schumann, intre 1952-1957 si permit masurarea frecventei vibratorii medii a planetei Terra.

Timp de mii de ani, Rezonanta Schumann sau pulsul Terrei, a fost de 7,83 cicli pe secunda, constanta fiind folosita in domeniul militar.

Insa, din 1980, rezonanta a inceput sa creasca incet, acum fiind de 12 cicli pe secunda.

Acest lucru inseamna ca ziua are numai 16 ore, in loc de 24, cit era odinioara.

De altfel, fiecare dintre noi si-a dat seama de accelerarea timpului, multi se pling ca nu le ajunge ziua pentru tot ceea ce au de facut.

In acest ritm in 2012, timpul va ajunge la 0.

De asemenea in anul 2012, planul Sistemului nostru solar, se va alinia peste planul Galaxiei, Calea Lactee.

Deci ciclul de 26.000 ani va fi complet.

O data cu Rezonanta Schumann , creste nivelul vibrational al oricarei fiinte de pe Terra.

Mayasii, civilizatie din America Centrala, au avut cele mai inalte cunostinte despre Timp si Spatiu. Calendarul Mayas este cel mai précis de pe Terra. In acest calendar, cea de-a 5-a Lume se sfirseste in 1987.

A Sasea Lume incepe in 2012. Deci, acum suntem intre doua Lumi. Acest timp este numit ” Apocalipsa” sau Revelatia. Acest lucru inseamna ca Adevarul ne va fi revelat, si NU ” Sfirsitul Lumii” , asa cum multi considera in mod eronat.

Mai inseamna si faptul ca exclusiv de NOI depinde cum vom construi aceasta Noua Lume si Civilizatie care va veni.

Mayasii mai spun despre 2012 urmatoarele:

–vom depasi tehnologia, asa cum o cunoastem noi azi.

–vom depasi constiintele actuale despre Timp si Spatiu.

–vom depasi necesitatea Banului.

–dupa ce vom trece rapid prin Dimensiunea a 4-a, vom intra in Dimensiunea a 5-a.

–planeta Terra si intreg Sistemul Solar se vor sincroniza cu Galaxia si intregul Univers.

–ADN-ul uman va fi reprogramat si imbunatatit, si va avea 12 spirale in loc de 2.

In acest Timp dintre Lumi, oamenii se schimba. Isi schimba relatiile, felul de a gindi, locul de munca, atitudinea, deciziile.

Mai ales tinerii, nu mai accepta vechile sisteme si institutii, care vor disparea cu timpul.

Deciziile noastre nu se pot baza decit ori pe Iubire, ori pe Frica.

Trebuie sa alegem in orice moment Iubirea, sa urmam Intuitia, Inima. Trebuie sa creem forme-gind positive, si sa ne inconjuram de oameni care gindesc pozitiv.

Totul face parte dintr-un Plan Divin, nimic nu este intimplator in Univers.

Marea Schimbare ne afecteaza ciclul veghe-somn, relatiile cu ceilalti, reglarea imunitara a organismului si perceptia asupra Timpului si Spatiului.

Posibile efecte ale Schimbarii ar mai fi:

–migrene, dureri de cap, oboseala.

–senzatia trecerii unui curent electric prin creier si coloana vertebrala.

–crampe musculare.

–simtome de gripa.

–vise intense.

–creste sensibilitatea corpului uman ca rezultat al vibratiilor noi, mult mai inalte.

–actualmente 16 ore echivaleaza cu 24 de ore, Timpul se contracta.

–corpul fizic a inceput sa se schimbe, se creaza un nou corp de Lumina.

– cresc abilitatile intuitive si de vindecare, dovada multimea de bioterapeuti aparuta in ultimul timp.

–structura interna a ochiului uman se transforma in functie de noua atmosfera planetara si cresterea luminozitatii.

–activarea capacitatilor latente a fiintelor, noii nascuti avind capacitate telepatica mult marita.

–toate bolile incurabile ale sec . XX vor dispare, inclusive SIDA si cancerul.

Noi informatii despre anul 2012 ne sunt aduse la cunostiinta de Proiectul Montauk.

In cadrul acestui proiect, s-a construit pe baza unor informatii din surse extraterestre, un dispozitiv cu ajutorul caruia diferite persoane puteau fi trimise in Timp si puteau descrie ceea ce vedeau.

Cei care au fost, relateaza ca anul 2012 este ca un zid abrupt peste care nu au putut trece pentru a vedea ce se va intimpla pina in anul 10.000 D.C.

Ceea ce se afla dincolo de 2012 este ascuns perceptiei noastre la ora actuala, desi nivelul constiintei umane se eleveaza pe masura ce ne apropiem de acel prag de trecere in a 4-a Dimensiune, adica o vibratie mult superioara.

Acest lucru va revela tuturor fiintelor faptul ca nu suntem cu nimic separati de Creator.

Crestinii numesc acesta “Revenirea in Glorie” , si este vorba mai mult de o stare interioara a constiintei, nu de o fiinta care vine in carne si oase.

A 4-a Dimensiune e plina de Viata, si acolo predomina Compasiunea, Intelegerea si Iubirea.

La nivel de planeta asistam in primul rind la inceputul inversiunii Polilor magnetici, ceea ce se intimpla o data la 13 .000 de ani, deci de doua ori intr-un Mare Ciclu Cosmic de 26.000 de ani.

In ultimii mii de ani, liniile de cimp magnetic ieseau din Polul Sud si intrau pe la Polul Nord.

Acum, oamenii de stiinta observa ca acest cimp magnetic stabil, incepe sa se schimbe, sa slabeasca. In ultimul secol, slabirea a fost de 10-15%, dar in ultimii ani s-a accelerat mult.

Geofizicianul francez Gauthier Hulot afirma ca acest cimp, in Atlanticul de Sud si in America de Sud, este cu 30% mai slab.

Dr. Garry Glatzmaier, profesorul de Fizica Pamintului la Universitatea California din Santa Cruz, afirma ca miezul metalic lichid al planetei se misca continuu, pentru a se putea raci. Aceste miscari genereaza cimpul magnetic terestru. Dar miezul se misca si in directii opuse cimpului majoritar, si care pot creste in intensitate, ducind in cele din urma la o inversare a Polilor magnetici ai planetei. Acesta inversare e precedata intotdeauna de o slabire a cimpului magnetic.

Pentru satelitii care se afla deasupra atmosferei , cimpul magnetic planetar este singurul scut protector impotriva particulelor din vintul solar. Ei se defecteaza cind trec printr-un cimp magnetic slab.

Iminenta inversare a Polilor ar putea fi aratata si de extinderea Aurorei Polare, care se observa numai la Polul Sud, urmind ca acum sa se extinda si asupra Atlanticului de Sud.

Slabirea cimpului magnetic duce de asemenea la sporirea cazurilor de cancer.

Dupa cum se stie, si pasarile folosesc pentru orientare cimpul magnetic terestru. In Suedia au disparut mii de porumbei, , in S.U.A. a disparut o intreaga specie de pelicani, iar in Carolina de Sud egretele zboara de la est la vest in loc de nord-sud.

Columbofilii aradeni au trimis la Atena, pentru deschiderea Jocurilor Olimpice, 850 de porumbei, dintre care nu s-au mai intors decit 50. Ungaria a trimis 1500 de porumbei si s-au reintors 40.

Alte efecte ale marilor transformari cosmice la care asistam, sunt atmosferele planetelor Sistemului Solar.

Atmosfera lui Marte creste rapid, acum e dubla si a dus la defectarea lui Mars Observer in anul 1997.

Luna, isi ” fabrica” atmosfera proprie care acum se intinde pe o suprafata de 6.000 de km, fiind compusa din compusi ai sodiului, dupa cum declara Alexei Dimitriev, cercetator rus.

Atmosfera Terrei se schimba si ea, in straturile superioare formindu-se un nou gaz, care pina acum nu exista.

Venus ne arata o crestere marcanta de intensitate luminoasa.

Jupiter sufera o modificare atit de puternica , incit s-a format un tub de radiatie ionizata, intre el si un satelit al sau , Io. De asemenea cimpul lui magnetic a crescut in intensitate de 2 ori.

Uranus si Neptun au suferit recente inversari de poli si acum isi intensifica cimpul magnetic si devin tot mai stralucitoare.

Activitatea vulcanica pe Terra a crescut cu 500% din 1875 incoace, iar cimpul magnetic al Soarelui a crescut cu 230% din 1901.

Conform Academiei Nationale de Stiinte din Siberia, aceste multiple schimbari se datoresc intrarii Sistemului Solar intr-o zona cosmica cu o energie mult mai intensa.

Plasma stralucitoare de la marginea Sistemului Solar, a crescut recent de 10 ori in intensitate.

Soarele are un cimp magnetic numit heliosfera, care inglobeaza intregul Sistem Solar.

Cercetatorii rusi au studiat partea frontala a heliosferei, si au observat acolo plasma stralucitoare, ca si cum integul Sistem Solar a intrat intr-o zona cu o energie mult mai inalta, numita Centura Fotonica.

Acesta energie aprinde plasma heliosferei in partea frontala, care devine mai luminoasa, mai stralucitoare.

Acesta energie patrunde apoi in Soare, care o va raspindi apoi in intregul Sistem Solar, saturind spatiul interplanetar, astfel ca toate planetele vor primi un supliment mare de energie.

preluare de pe sursa: Fata nevazuta a lumii….

Geoingineria, soluţia salvatoare pentru Terra?

Foto (10)

În ultimii ani, evenimentele asociate schimbărilor climatice au început să-şi facă simţită prezenţa peste tot în lume. De la recordurile de temperatură înregistrate în ultimii ani în numeroase părţi ale planetei (vara anului 2010 a fost cea mai caldă din istoria emisferei nordice) şi fenomenele meteorologice extreme (precum inundaţiile fără precedent din Pakistan şi seceta din China), efectele par de netăgăduit.

Dezbaterile aprinse din ultimii ani pe tema încălzirii globale au fost, în mare măsură, sterile. Chiar dacă reprezentanţii celor mai mari ţări au recunoscut că schimbările climatice provocate de om reprezintă o realitate care va afecta întreaga planetă, discuţiile la nivel global pe această temă nu au produs soluţii.

Principala cale de rezolvare a încălzirii globale provocate de om este reducerea emisiilor de gaze poluante ce duc la încălzirea atmosferei. Acest lucru implică renunţarea la utilizarea combustibililor fosili în favoarea energiei regenerabile şi non-poluante, sau cel puţin diminuarea gradului de utilizare a acestora. Deşi s-au făcut paşi în această direcţie, cele mai multe ţări nu par dispuse să reducă nivelul de emisii poluante într-un ritm care să încetinească efectul de încălzire globală.

Tot mai mulţi oameni de ştiinţă din întreaga lume propun o soluţie alternativă (sau cel puţin complementară) pentru a rezolva problemele provocate de schimbările climatice: geoingineria. Ce este geoingineria? Nici mai mult, nici mai puţin decât modificarea directă, la scară largă, a mediului planetar, în scopul contracarării efectelor schimbărilor climatice provocate de om.

Iniţial, această idee părea mai mult o propunere ştiinţifico-fantastică a oamenilor de ştiinţă, iar cei care abordau acest subiect nu erau văzuţi cu ochi buni de către vasta majoritate a cercetătorilor. În ultimii ani, însă, ca urmare a ritmului redus cu care au fost adoptate măsurile de reducere a emisiilor, aceste variante au devenit din ce în ce mai plauzibile.

Organizaţii prestigioase precum The Royal Society, cea mai veche societate ştiinţifică din lume, pledează acum în favoarea geoingineriei, solicitând factorilor de decizie să ia în calcul această variantă drept un plan de rezervă pentru problema încălzirii globale. În 2006, Paul Crutzen, câştigător al Premiului Nobel în Chimie pentru cercetările efectuate asupra găurii din stratul de ozon, a publicat în jurnalul Climatic Change un articol în care anunţa că omenirea ar putea fi nevoită să recurgă la geoinginerie în cazul în care încălzirea globală scapă de sub control.

Mulţi activişti de mediu protestează vehement împotriva geoingineriei, considerând că existenţa acestui plan de rezervă distrage atenţia de la adevărata problemă, reducerea emisiilor de carbon, şi permite părţilor implicate să amâne luarea unor decizii necesare în acest domeniu. Un alt motiv pentru care aceştia se opun geoingineriei este riscul ca aceasta să aibă consecinţe neprevăzute, care să înrăutăţească situaţia.

Cum a apărut, însă, ideea geoingineriei, şi cât de fezabilă este această soluţie?

Istoria geoingineriei

Ideea manipulării pe scară largă a climei unei planete a fost popularizată pentru prima dată de scrierile de tip science-fiction. Acestea au introdus conceptul de terraformare, prin care planete precum Marte erau transformate pentru a deveni locuibile de către oameni.

Cu toate acestea, scriitorii romanelor ştiinţifico-fantastice nu au fost primii care s-au gândit la modificări climatice la nivel planetar. Suedezul Svante Arrhenius, care a trăit între 1859 şi 1927, a fost primul om de ştiinţă care a recunoscut legătura dintre dioxidul de carbon şi efectul de seră, acesta realizând în 1896 că folosirea cărbunelui pe scară largă drept sursă de energie va conduce la încălzire globală. Arrhenius a luat în calcul ipoteza arderii a unei cantităţi mai mari de cărbune, pentru a crea un efect de seră care să facă iernile suedeze mai puţin neplăcute.

Sovieticii au fost primii care s-au gândit să pună în practică geoingineria, cercetătorii din URSS propunând în anii 1960 mai multe metode prin care tundra îngheţată să fie încălzită, pentru a fi transformată în teren fertil care să poate fi folosit în agricultură.

Astăzi, oamenii de ştiinţă dedicaţi studiului climei afirmă că o creştere a temperaturii la nivel global cu mai mult de 2 grade Celsius ar putea avea consecinţe devastatoare, fiind imperios necesar ca acest eveniment să fie evitat. Ultimele estimări ale specialiştilor arată că o reducere cu 50% a emisiilor de dioxid de carbon până în 2050 ar fi insuficientă pentru a menţine încălzirea globală sub pragul celor 2 grade.

Deşi majoritatea ţărilor lumii a luat parte la Summitul de la Copenhaga din 2009 dedicat schimbărilor climatice, acordul atins la această întâlnire de rang înalt nu obligă ţările să reducă masiv emisiile poluante.

Cum reducerea emisiilor de dioxid de carbon nu are loc într-un ritm suficient de rapid pentru a evita un deznodământ nedorit, oamenii de ştiinţă au elaborat mai multe variante prin care geoingineria ar putea ajuta la atingerea acestui ţel important.

Profesorul John Shepherd, conducătorul unui studiu exhaustiv efectuat de Royal Society asupra geoingineriei, a afirmat: “Niciuna dintre tehnologiile geoinginereşti nu constituie o soluţie magică, toate prezintă riscuri asociate. Este esenţial să reducem emisiile de carbon, dar trebuie să luăm în calcul şi posibilitatea deloc nerealistă că vom eşua să facem acest lucru. De aceea, dacă va fi nevoie de un «Plan B», este nevoie să efectuăm acum cercetările necesare pentru a vedea ce impact ar avea geoingineria şi cum ar putea fi ea aplicată în cazul în care vom avea nevoie”.

Cele două metode

Ideile geoinginereşti sunt numeroase şi variază de la idei practice, aplicabile astăzi, la propuneri fanteziste, aparent desprinse din paginile unui roman science-fiction. Toate, însă, par să se încadreze în una din cele două direcţii abordate: reducerea nivelului dioxidului de carbon din aer, diminuând astfel efectul de seră, sau scăderea cantităţii de energie solară absorbite de planetă, care ar avea un efect de răcire asupra acesteia.

Prima variantă abordează direct sursa problemei – dioxidul de carbon prezent în atmosferă în exces, pe când cea de-a doua tratează simptomele, nu cauza. Oamenii de ştiinţă consideră că soluţiile ce scad temperatura planetei prin reducerea nivelului de energie solară absorbit de către Terra trebuie folosite doar ca un răspuns rapid la o creştere semnificativă a temperaturii, pentru că acestea nu rezolvă o altă problemă provocată de dioxidul de carbon, acidificarea oceanelor, care are ca efect distrugerea ecosistemelor marine.

Reducerea nivelului dioxidului de carbon poate fi obţinută prin mai multe metode, iar cea mai simplă pare a fi plantarea de păduri. Această soluţie pare, însă, ineficientă şi costisitoare, necesitând întinderi mari de pământ pentru a produce un efect notabil.

O altă propunere ia în calcul folosirea oceanului ca mediu de stocare a carbonului. Acum, oceanul absoarbe 25% din emisiile de dioxid de carbon ce au ca sursă acţiunile umane. Unii cercetători propun introducerea de fier în apa oceanului, fapt ce ar conduce la dezvoltarea fitoplanctonului.

Metodele mai puţin fanteziste implică extragerea dioxidului de carbon din aer prin metode chimice (folosirea de hidroxid de sodiu pentru a obţine carbonat de sodiu) sau fizice (prin folosirea de filtre care elimină dioxidul de carbon din aer), ca apoi acesta să fie stocat în pământ. Aceasta variantă are avantajul de a ţinti direct cauza încălzirii globale, însă este costisitoare. David Keith, expert în geoinginerie la Universitatea din Calgary, a fondat compania Carbon Engineering. Inginerii companiei au proiectat turnuri gigant care au rolul de a purifica aerul, eliminând dioxidul de carbon cu ajutorul hidroxidului de sodiu. Printre cei convinşi de propunerea lui Keith se numără Bill Gates, care a investit 5 milioane de dolari în companie.

Cercetătorii în domeniul energiei şi mediului de la Institution of Mechanical Engineers din Marea Britanie au conceput, de asemenea, o “pădure” de copaci artificiali ce absorb dioxidul de carbon din aer şi îl stochează în pământ. Tim Fox, şeful departamentului de Mediu al organizaţiei, a explicat: “tehnologia necesară producerii acestor «copaci» capabili să absoarbă dioxid de carbon există deja – ce-i drept, într-o fază incipientă. De aceea, este esenţial ca guvernul şi companiile private să prioritizeze finanţarea acestor tehnologii, pentru ca ele să poată folosite în timp util şi pe o scară suficient de largă încât efectul lor să fie vizibil”.

Blocarea razelor Soarelui, soluţia de avarie

Cea de-a doua variantă, considerată o soluţie ce trebuie aplicată doar în cazul unei crize climatice, este “managementul radiaţiilor solare”, denumire dată metodelor propuse pentru a obţine reducerea cantităţii de raze solare absorbite de către planeta noastră.co

Temperatura medie înregistrată pe Terra este produsul echilibrului dintre radiaţiile solare absorbite de către Pământ şi radiaţiile infraroşii pierdute în spaţiu. Astfel, intervenind asupra unui element ce formează această ecuaţie, oamenii pot răci planeta fie contribuind la mărirea cantităţii de radiaţii solare pierdute în spaţiu, fie prin reducerea cantităţii de radiaţii solare absorbite de către planetă.

Printre tehnicile propuse se numără blocarea parţială a razelor soarelui şi modificarea albedoului, adică a coeficientului de reflectare al solului, clădirilor şi chiar al norilor.

Pentru a creşte proporţia de energie luminoasă radiată înapoi în spaţiu, cercetătorii au prezentat mai multe propuneri: folosirea predominantă a culorii alb pe acoperişurile aşezărilor umane, utilizarea în agricultură a speciilor de plante a căror frunze reflectă mai multă lumină în spaţiu şi chiar acoperirea unor suprafeţe mari ale deşerturilor planetei cu fragmente largi de materiale ce prezintă un albedo ridicat.

Fiecare dintre aceste metode are dezavantajele sale: aşezările umane constituie doar 2% din suprafaţa planetei, astfel că chiar şi un pas radical precum vopsirea în alb a tuturor acoperişurilor clădirilor de pe Terra nu ar fi suficient pentru a reduce temperatura globală. Totuşi, această metodă ar putea produce rezultate locale, ajutând la reducerea temperaturilor ridicate din aglomeraţiile urbane.

În ceea ce priveşte agricultura, folosirea plantelor cu un grad de reflexie mare ar influenţa semnificativ temperatura globală, însă această soluţie ar implica reducerea productivităţii, lucru greu de acceptat atunci când populaţia globală atinge 7 miliarde şi este în continuă creştere.

Transformarea deşerturilor în “oglinzi” gigant ar reduce temperatura planetei, însă riscă să producă efecte secundare nedorite, prin modificarea circulaţiei atmosferice, lucru ce ar putea provoca evenimente climatice nedorite, precum musonii.

Există şi metode inedite propuse de unii oameni de ştiinţă: lansarea pe orbită a unui paravan solar gigant. Acesta ar reflecta înapoi în spaţiu doar 2% din lumina soarelui, astfel că oamenii nu ar observa o scădere semnificativă a luminozităţii, însă această reducere ar fi suficientă pentru a compensa creşterea de temperatură provocată de dioxidul de carbon din atmosferă.

Creşterea capacităţii de reflexie a norilor, soluţia salvatoare?

O idee propusă pentru prima dată în 1999 de către un om de ştiinţă american, Jonathan Latham, are ca ţintă norii ce plutesc deasupra oceanelor. Pornind de la faptul că aceştia reflectă în spaţiu o bună parte din radiaţia emisă de soare, el propune folosirea unor nave pentru a lansa spre nori jeturi fine de apă de mare.

Astfel, norii ar conţine mai multe particule, reuşind să reflecte mai multe raze solare înapoi în spaţiu şi compensând astfel efectul de încălzire globală provocat de emisiile de dioxid de carbon.

Un inginer scoţian, Stephen Salter, a conceput un plan pe baza ideii lui Latham. Conform acestuia, este nevoie de maxim 1.500 de vase care să patruleze oceanele planetei. Acestea ar trage după ele propulsoare capabile să ridice particulele de apă de mare la o altitudine suficient de mare ca să permită vântului să le poarte spre nori.

Salter estimează că pentru construcţia a 300 de nave, numărul minim de ambarcaţiuni care ar asigura un efect notabil asupra climatului planetar, este necesară o sumă de 600 de milioane de dolari, la aceasta adăugându-se anual încă 100 de milioane de dolari pentru costurile operaţionale.

Cercetătorii estimează că folosirea acestei metode ar conduce la o reducere semnificativă a temperaturii globale, însă există riscul de a produce schimbări neaşteptate asupra curenţilor oceanici şi sistemelor climatice.

O altă variantă luată în calcul de oamenii de ştiinţă este aceea de a imita efectul produs de erupţiile vulcanice. Cercetătorii au descoperit că erupţia vulcanului Pinatubo în 1991 a dus la o reducere a temperaturii globale cu 0,5 grade Celsius. Acest lucru s-a datorat sulfului aruncat de erupţia vulcanică în stratosferă, partea superioară a atmosferei.

Primul care a propus folosirea sulfului ca metodă de răcire a planetei a fost fizicianul rus Mihail Budyko, în anii ‘70, însă această variantă a început să fie cu adevărat luată în serios în 2006, când a fost propusă de Paul Crutzen, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie. Un mare avantaj al acestei propuneri este costul relativ scăzut, fiind necesare doar câteva aeronave capabile de a zbura la altitudini mari, unde ar urma să pulverizeze aerosoli de sulf.

Şi această variantă prezintă riscuri, susţin contestatarii proiectului, care afirmă că injectarea de sulf în atmosferă ar putea duce la reducerea stratului de ozon şi la ploaie acidă, care ar decima flora şi fauna. De asemenea, experţii avertizează că un astfel de proiect ar putea produce efecte pozitive asupra unei bune părţi a suprafeţei Pământului, dar cu costul înrăutăţirii climei în Africa (unde temperaturile ar fi mai ridicate, iar climatul mai uscat) şi în India, unde nivelul precipitaţiilor ar scădea masiv.

Este geoingineria o soluţie realistă pentru problemele
climatice?

Efectuarea de experimente geoinginereşti pe plan global pare să rămână pentru următorii ani doar o variantă teoretică, recunosc cercetătorii implicaţi în acest domeniu. Aceştia însă insistă ca acest plan de rezervă să fie luat în serios, mai ales în cazul în care emisiile de dioxid de carbon nu vor fi reduse la timp, iar schimbările climatice vor avea efecte devastatoare, precum topirea gheţarilor din Groenlanda.

David Keith, profesor la Universitatea din Calgary şi expert în geoinginerie de peste 20 de ani, afirmă că “treptat, omenirea dezvoltă uneltele tehnologice ce ne permit să avem un control tot mai mare asupra mediului şi climei. Vom ajunge să putem controla clima la nivel global – poate nu în 20 de ani, dar într-un secol, cu siguranţă. De aceea este esenţial să începem de acum să analizăm ce înseamnă să deţinem această putere, ce implicaţii morale şi politice are acest lucru. Este important pentru a putea construi instituţiile care ne vor permite să folosim eficient această tehnologie. Exemple precum e-mailul sau telefoanele mobile ne arată că tehnologia evoluează cu o viteză mai mare decât cea cu care se schimbă sistemele noastre sociale. Aşadar, trebuie să anticipăm felul în care vom aplica această tehnologie”.

Mulţi ar putea considera periculoasă ideea de bază a geoingineriei – omul să încerce să modifice întreaga planetă – însă aceasta nu reprezintă nimic nou. Acest lucru se întâmplă deja, iar în ultimii ani tot mai mulţi oameni de ştiinţă denumesc perioada în care Terra a fost dominată de om drept Antropocen, pentru a reflecta faptul că nicio altă specie nu a schimbat faţa acestei planete într-atât.

Vasta majoritate a ecosistemelor planetei poartă urmele prezenţei omului, iar geoingineria implică doar direcţionarea acestei imense influenţe umane pe o cale ce va permite perpetuarea speciei noastre, prin menţinerea parametrilor climatici planetari la un nivel de echilibru.

Nici cei mai mari susţinători ai geoingineriei, precum David Keith, nu afirmă că aceasta ar fi soluţia pentru încălzirea globală. “Reducerea emisiilor de carbon constituie prioritatea numărul unu, fără dubiu. A te gândi la geoinginerie ca fiind singura soluţie este absurd”, afirmă acesta.

Vor reuşi marile puteri să accepte reducerea emisiilor de carbon?

Protocolul de la Kyoto, singurul tratat cu impact global care limitează emisiile de carbon, urmează să expire la finalul anului 2012. SUA şi China, ţările cu cele mai mari emisii, nu se numără printre cele care au căzut de acord să reducă emisiile de gaze poluante.

La finalul acestui an, între 28 noiembrie şi 9 decembrie, urmează să aibă loc la Durban, în Africa de Sud, summitul ONU asupra schimbărilor climatice. Mai multe ţări, printre care Brazilia, Africa de Sud, India şi China, au anunţat că extinderea protocolului Kyoto constituie prioritatea numărul unu a acestei întâlniri de nivel înalt. Cu toate acestea, şansele ca acest summit să ducă la o nouă rundă de reducere a emisiilor poluante este zero, această variantă fiind exclusă din start de SUA, Japonia, Canada şi Rusia.

Uniunea Europeană a anunţat că va accepta o nouă rundă de reducere a emisiilor doar dacă acest lucru va fi acceptat şi de către alte ţări, inclusiv India şi China, ce nu sunt obligate în acest moment să limiteze emisiile de gaze poluante.

În acest context, în care societatea nu pare dispusă să accepte reduceri masive ale emisiilor poluante, este de aşteptat ca schimbările climatice să devină, pe zi ce trece, mai devastatoare. De aceea, planul de rezervă, geoingineria, ar putea constitui ultima speranţă a omenirii.

preluare de pe sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

NASA a descoperit dovezi ale existenţei apei lichide pe Marte

NASA a anunţat joi că a găsit dovezi ale existenţei apei lichide pe Marte, ceea ce ar putea înseamna că găzduieşte şi forme de viaţă primitivă, spun cercetătorii.

Descoperirea a fost făcută de sonda Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), care a observat mai multe văi sculptate pe suprafaţa marţiană, ce par a fi create de scurgerea apelor sărate lichide, spune NASA.

Văile par a se schimba pe parcursul sezoanelor de pe Marte, sugerând că apa lichidă ar fi prezentă doar în timpul primăverii marţiene.

În ultimii ani, s-a descoperit că pe Marte există apă îngheţată la poli, însă noua observaţie a sondei NASA este cea mai puternică dovadă a existenţei apei lichide pe Planeta Roşie, precizează cercetătorii.

“Aceste văi sunt la latitudini mai mici, unde temperaturile sunt mai calde şi unde chiar este posibil ca apa lichidă să existe”, a spus geofizicianul Phillip Christensen de la Arizona State University, în conferinţa NASA de joi.

Apa lichidă este precum Sfântul Graal pentru cercetătorii care caută viaţă în afara Pământului.

Toată viaţă de pe planeta noastră se bazează pe apa lichidă, iar experţii cred că şi extratereştrii depind de ea.

Marte, următoarea planetă după Pământ, de la Soare, este unul dintre principalele locuri unde ar putea exista forme de viaţă extraterestră.

http://www.cotidianul.ro/nasa-a-descoperit-dovezi-ale-existentei-apei-lichide-pe-marte-153912/

preluare de pe sursa: MISTERELE LUMII

Ce se va intampla in 2012? Afla misterul din spatele alinierii planetelor

2012 este un an spre care toata lumea priveste cu o oarecare teama.

Inca de acum 1500 de ani maiasii au prezis ca in aceasta perioada lumea va fi data peste cap de alinierea Soarelui cu Pamantul si Constelatia Pleiadelor.

World Mysteries: Un impatimit al astronomiei, si totodata o persoana care nu crede prezicerile facute de maiasi, a studiat cu atentie fenomenul alinierii planetelor si insemnatatea aceasta pentru noi.

El a realizat cu ajutorul unor programe mai multe diagrame care demonstreaza ca alinierea stelelor din constelatia Orion va fi la inceputul lunii decembrie 2012, mai exact pe data de 3, si reprezinta momentul convergentei cu piramidele egiptene de la Giza.

“Manat de dorinta de a cunoaste adevarul din spatele misterului, am inceput sa cercetez cerul noaptea si am inceput sa caut daca exista ceva in spatele alinierii planetelor”, isi incepe articolul sau ziaristul Charles Marcello.

“Am fost foarte uimit sa aflu ca ceea ce se va intampla pe cer in acea noapte este foarte interesant.

 Aceasta aliniere planetara completata de varfurile piramidelor de la Giza se intampla cu doar 18 zile inainte de presupusul sfarsit al lumii de pe data de 12.12.12.

Chiar si pentru cei sceptici trebuie sa recunoasca ca aceasta este mai mult decat o coincidenta.

Alinierea planetara care va avea loc pe 3 decembrie 2012 reprezinta momentul unirii cu piramidele de la Giza.

Acest lucru se va intampla intr-un moment cheie, noaptea, in Egipt, cu o ora inainte de rasaritul soarelui”, continua jurnalistul.                                                                  

sursa: http://www.world-mysteries.com

Sursa: misteriosii

În raportul «Viitoarele şocuri mondiale», Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică avertizează: cinci pericole ameninţă omenirea!

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a dat publicităţii recent un raport intitulat “Viitoarele şocuri mondiale”, care cuprinde cele mai mari ameninţări ce vizează omenirea în perioada următoare.

Pentru unele s-au găsit soluţii, pentru altele, nu.

• 

Principalele pericole care ameninţă omenirea în viitorul apropiat sunt: o criză financiară fără precedent; conflicte violente între populaţie şi autorităţi, determinate de sărăcie; o furtună geomagnetică catastrofală cauzată de exploziile solare; o pandemie declanşată de un microorganism împotriva căruia nu există antidot; un atac cibernetic care ar putea paraliza internetul şi toate sistemele informatice.

Generalul dr. Emil Străinu, specialist în ameninţări asimetrice, care a participat în ultimele luni la mai multe reuniuni internaţionale pe tema ştiinţelor neconvenţionale, ne-a explicat care sunt amănuntele legate de acest raport.

 

1. Criza economică

Criza care a lovit statele lumii în ultimii ani şi care pare a se încheia va reizbucni cu şi mai mare forţă peste doi ani.

Problemele fiscale din SUA, încetinirea ritmului de dezvoltare din China şi daunele cu care se confruntă Japonia ar putea forma “furtuna perfectă” care ar face din nou economia mondială să se clatine.

“Există deja indicii pentru anumite elemente de fragilitate. Toată lumea avertizează că datoriile private şi publice au ajuns la un nivel nemaiîntâlnit. Dacă continuăm aşa, problema s-ar putea agrava începând cu 2013”, a declarat, de curând, profesorul Nouriel Roubini, cel supranumit ”Profetul crizei”, după ce a prevăzut criza din 2007.

Previziunile sale sumbre asupra stării economice a lumii par a confirma raportul OCDE.

 

 

2. Conflicte violente de stradă

În urmă cu două săptămâni, luptele de stradă din Atena, capitala Greciei, îngrozeau întreaga Europă.

Pentru câteva zile, oraşul elen a fost transformat într-un câmp de luptă de manifestanţii nemulţumiţi de măsurile de austeritate impuse guvernului de reprezentanţii FMI pentru acordarea unei noi tranşe de împrumut, care ar putea ajuta ţara să scape de faliment.

Conform specialiştilor, populaţiile din tot mai multe state ar putea recurge la violenţe, din pricina nemulţumirilor provocate de măsurile drastice impuse de autorităţi.

 

Barack Obama vrea desecretizarea invenţiilor ca să genereze  

                  creştere economică la nivel mondial

În contextul pericolului unei noi crize, şefii statelor se gândesc la introducerea unor noi tehnologii care să ajute economia.

“Mai multe personalităţi din lumea ştiinţifică au confirmat că, la iniţiativa preşedintelui SUA, Barack Obama, corporaţiile transnaţionale vor introduce tehnologii noi în industrie, ţinute la secret de mulţi ani.

Obama a cerut desecretizarea invenţiilor, pentru că acestea vor realiza un salt tehnologic faţă de momentul actual şi vor genera creştere economică la nivel mondial”, ne-a explicat Emil Străinu.

Pe scurt, e vorba despre introducerea pe piaţă a unor noi tipuri de obiecte, pe care populaţia să le cumpere, iar în acest fel să se accelereze circulaţia banilor în economie – lucru care determină creştere economică generală.

 

 

3. Pandemie declanşată de o bacterie

În ultimii ani, omenirea este ameninţată de bacterii necunoscute, rezistente la antibiotice.

Potrivit unui studiu realizat de britanici, există pericolul răspândirii unor astfel de microbi la nivel global.

În urmă cu câteva săptămâni, nemţii aveau să se confrunte cu primele cazuri de E.coli, care s-au tot înmulţit de atunci, ajungând şi în alte ţări, Franţa, Marea Britanie, Statele Unite.

Cum se transmite boala?

Iniţial, s-a spus că ea a fost descoperită în castraveţi, apoi în roşii, ca în final “vinovate” de transmiterea bacteriei să fie găsite seminţele germinate.

Aşa că, în curând, este foarte posibil ca o nouă bacterie să invadeze lumea.

 

4. Atac cibernetic

Recent, The Daily Telegraph a dat publicităţii un raport al firmei Kaspersky, producătoare de antiviruşi, conform căruia a fost descoperită o reţea formată din 4,5 milioane de calculatoare “ţinute sub control” de hackeri prin metoda atacului cibernetic, din care 80.000 s-ar afla în România.

Specialiştii atrag atenţia că un astfel de atac ar putea paraliza, pe o perioadă lungă şi cu efecte catastrofale, activitatea întregii omeniri.

 

5. Explozii solare

“Lumea ştiinţifică manifestă o îngrijorare accentuată referitoare la modul de evoluţie a activităţii solare, care se pare că nu mai respectă nimic din ceea ce ştiau până acum specialiştii. Aceste modificări vor mări numărul fenomenelor meteo extreme şi vor accentua numărul şi intensitatea cutremurelor şi ale erupţiilor vulcanice”, ne-a spus generalul Străinu.

Din păcate, omenirea nu are cum să se apere, deocamdată, de activitatea solară ieşită din comun.

 

                     Trebuie să cooperăm cu extratereştrii

Cea mai “exotică” temă care nu a fost făcută publică se referă la modul cum ar trebui recunoscute (de cei ce conduc lumea) contactul şi cooperarea cu civilizaţiile extraterestre, realizate de zeci de ani, încă din prima jumătate a secolului trecut.

“Se pare că din motive inexplicabile contactul s-a efectuat într- un mod total dezavantajos cu o civilizaţie care e deosebit de agresivă şi imperativă în relaţiile derulate până acum cu civilizaţia umană”, a mai spus Emil Străinu.

preluare de pe sursa: Fata nevazuta a lumii….

Noua Era Glaciara: Pamantul ca un bulgare de nea

Dupa ce, de ani de zile, aflam pe pielea noastra ca verile sunt din ce in ce mai fierbinti, iata ca, de la o vreme, a aparut o noua amenintare.

Savantii ne anunta ca nu de caldura trebuie sa ne temem, ci de iarna care va sa vina.

Si care ar fi cauzele acesteia?

Noi si “efectele adverse” ale dezvoltarii civilizatiei noastre?

Sau e ceva de dincolo de noi?

Una calda, una rece… si tot asa

In ultimele doua milioane de ani, Terra a trecut prin vreo 20 de glaciatiuni.

Acestea au durat in total 1.800.000 de ani, acoperind 90% din perioada despre care discutam.

Suntem foarte norocosi sa fi apucat o blanda perioada interglaciara.

Ultima glaciatiune a inceput in urma cu aproximativ 115.000 de ani.

Temperaturile medii au inceput sa scada, ajungand sa fie cu 7-10 grade mai mici decat astazi.

Iarna a juns la apogeu cu 18.000 de ani in urma.

Scuturi de gheata groase de cativa kilometri acopereau cea mai mare parte a Americii de Nord si Europei.

A urmat o schimbare foarte rapida de situatie: in urma cu 10.000 de ani, temperaturile au crescut din nou; glaciatiunea luase sfarsit.

De atunci, au mai existat cateva “toane”, precum Mica Era Glaciara, cum a fost numita perioada dintre anii 1350 si 1850 d.Hr.

In acesta grea jumatate de mileniu, recoltele agricole au avut mult de suferit, iar foametea a bantuit deseori in Europa.

In Anglia, in perioada respectiva, Tamisa ingheta de la un mal la altul, iar pe gheata astfel formata se organizau targuri de iarna.

Inghetau si canalele din Olanda, iar in anul 1780, portul New York a inghetat asa de zdravan, incat se putea merge pe jos din Manhattan pana pe insula Staten.

Timp de sute de milioane de ani, Terra a cunoscut alternante climatice.

Perioade cu clima tropicala au fost precedate si urmate de lungi epoci in care gheata a acoperit planeta pe intinderi mari.

Or, daca asemenea lucruri s-au tot intamplat in decursul istoriei Pamantului (si in absenta efectelor perturbatoare ale civilizatiei umane), e logic sa presupunem ca s-ar putea repeta.

Iar daca se vor repeta, va fi vorba despre fenomene in producerea carora oamenii chiar nu au nici un amestec, caci doar legile inca neintelese care guverneaza miscarea corpurilor ceresti fi-vor vinovate de lunga iarna ce ne-asteapta.

Stiu, e poetic si abscons.

Lamuririle urmeaza.

Astronomii si teoriile lor

Incercand sa explice aparitia erelor glaciare si a subdiviziunilor lor, glaciatiunile, astrofizicianul sarb Milutin Milankovitch (1879-1958) a emis teoria conform careia erele glaciare sunt efecte ale modificarilor pe care le sufera orbita Pamantului in miscarea acestuia in jurul Soarelui.

Asa-numitele cicluri Milankovitch sunt de trei tipuri.

In primul rand, pot aparea variatii ale formei orbitei Pamantului (excentricitatea).

Orbita are conturul unei elipse, iar lungimea axelor ei poate varia, facand-o mai mult sau mai putin alungita.

In al doilea rand, poate varia unghiul dintre axa de rotatie a Pamantului si planul orbitei (oblicitatea).

Si, in fine, pot aparea variatii ale directiei in care este orientata axa de rotatie a planetei (precesie), asa cum oscileaza axa unui titirez fata de verticala.

Toate acestea afecteaza cantitatea de caldura pe care Pamantul o primeste de la Soare.

Milankovitch a calculat efectele respectivelor variatii de-a lungul ultimilor 600.000 de ani si a gasit o corelatie intre ciclurile cosmice descrise de el si periodicitatea erelor glaciare.

Ideea parea promitatoare, dar nu a fost luata in serios pana spre mijlocul anilor ‘70 din secolul XX, cand noi date au venit sa intareasca unele dintre afirmatiile astrofizicianului sarb.

Cauza principala, dupa Milankovitch, ar fi excentricitatea.

Alungirea elipsei inseamna ca, la un moment dat, Pamantul se va gasi la o distanta marita fata de Soare, deci va primi mai putina caldura si gata glaciatiunea!

Excentricitatea variaza cu o periodicitate de cca 100.000 de ani, aproximativ aceeasi cu care apar glaciatiunile. Pare o corelatie convingatoare si, cu toate acestea, nu toata lumea e convinsa de ea.

Profesorul Richard Muller, de la Lawrence Berkeley Laboratory din California, este unul dintre “necredinciosi”.

El sustine ca, desi Milankovitch a descris corect, in linii mari, cele trei cicluri cosmice, metodologia sa nu a fost fara cusur.

Muller afirma ca efectul excentricitatii este mai slab decat credea savantul sarb, iar suprapunerea dintre periodicitatea variatiilor orbitei si cea a aparitiei erelor glaciare nu este perfecta.

Exista si o alta teorie, ce are la baza un ciclu cosmic nestudiat de Milankovitch: orientarea orbitei Pamantului, care se modifica in raport cu ecuatorul Soarelui.

Cand Pamantul se apropie de planul ecuatorului solar, el cade victima asa-numitului praf zodiacal – pulberi provenite din evaporarea cometelor si din ciocnirile asteroizilor.

Iar acest praf, aidoma cenusii vulcanice, spun adeptii teoriei, impiedica razele Soarelui sa ajunga pe suprafata Terrei.

Cand insa Muller a cautat in gheturile din Groenlanda dovezi care sa confirme aceasta teorie, a gasit cu mult mai putin praf decat se astepta, asa ca nici teoria prafului zodiacal n-a reusit sa explice, de una singura, aparitia erelor glaciare.

Dupa parerea savantului american, acestea se datoreaza unei multitudini de cauze, intre care anumiti factori interni, proprii Terrei, care potenteaza efectele ciclurilor cosmice pentru a declansa o racire de durata a climei.

De unde stim cum a fost?

Pe toti ne intereseaza cum va fi vremea, dar unii vor sa stie cum a fost vremea.

Paleoclimatologia exploreaza trecutul climatic al planetei noastre, dezvaluind, unul cate unul, secretele vremii de acum mii si milioane de ani.

Metodele sunt diverse.

Astfel, pot fi utilizate marturii istorice, cum sunt vestigiile artei rupestre.

Oamenii primitivi desenau animale care traiau in zona respectiva si aceasta constituie o marturie asupra conditiilor de clima.

Am putut afla, astfel, ca Sahara era, in urma cu sapte mii de ani, o intindere verde, roditoare, populata de animale specifice zonelor de campie, animale care azi nu mai exista in pustiul saharian.

Desene ce reprezinta asemenea animale au fost descoperite in marele desert si, iata, avem marturia indirecta, dar clara, ca pe atunci clima acestei parti a Africii era cu totul altfel decat azi.

Studiul unor organisme marine fosile, cum sunt foraminiferele, poate aduce informatii asupra temperaturilor din acele perioade indepartate.

O metoda frecvent utilizata este studiul ghetii din zone unde aceasta s-a acumulat, in decursul timpului, strat dupa strat (cum s-a intamplat in Antarctica).

Cu ajutorul unor utilaje speciale, care foreaza vertical, sunt extrasi cilindri lungi de gheata, numiti carote.

Analiza lor aduce informatii precise despre temperatura la care s-a format gheata in straturile ce corespund diverselor perioade.

Mai precis, temperatura este corelata cu concentratia anumitor izotopi ai hidrogenului si ai oxigenului din apa.

In gheata pot fi incluse si bule de aer, datorita carora poate fi studiata compozitia atmosferei in perioade mai indepartate sau mai recente din istoria Pamantului.

Asemenea bule de “aer stravechi” se gasesc uneori si in chihlimbar sau in diferite minerale si roci.

In fine, o metoda mult folosita pentru cunoasterea climei din trecut este dendrocronologia, bazata pe studiul inelelor de crestere ale copacilor, intrucat acestea prezinta caracteristici legate de temperatura si de regimul precipitatiilor.

Iarna vine din Soare

Daca ipotezele cu amenintari venite din spatiul extraterestru va pasioneaza, iata o varianta dezvoltata de astrofizicienii de la Centrul National de Cercetare Stiintifica din Franta.

Este un posibil scenariu al efectelor climatice generate de intrarea Soarelui intr-un nor de gaze dense.

In jurul astrului zilei se afla o “bula” imaginara, numita heliosfera, ce reprezinta zona in care isi face simtita influenta asa-numitul vant solar, o emanatie a Soarelui compusa din particule subatomice incarcate electric (protoni si electroni), nuclee de heliu si radiatii magnetice (campul magnetic al Soarelui).

Vantul solar bate in toate directiile, cu viteze supersonice, pentru ca, la o anumita distanta de Soare, sa slabeasca brusc: viteza sa devine subsonica si, in cele din urma, el nu mai razbate in spatiul interstelar.

Zona in care vantul solar isi inceteaza activitatea, intalnind mediul interstelar, poarta numele de heliopauza.

In spatiul interstelar exista, de asemenea, materie: atomi de heliu si de hidrogen, particule incarcate electric, praf cosmic.

Numai ca respectiva materie nu este distribuita uniform.

In unele zone, trebuie sa rascolesti prin 1.000 cm3 de spatiu ca sa gasesti un atom de gaz, in timp ce, in alte zone, materia interstelara formeaza nori gigantici, foarte densi.

Acum vine partea cea mai palpitanta.

De fapt, nu chiar acum, ci peste vreo doua milioane de ani.

Atunci, Soarele, care acum se plimba linistit printr-o zona aproape goala a galaxiei noastre, va intalni unul dintre acesti nori uriasi si va intra drept in el.

Intr-o asemenea zona de gaze dense, miscarea Soarelui va produce un curent de materie, un vant interstelar, asa cum, atunci cand mergem cu motocicleta, inaintarea acesteia produce o miscare in sens opus a aerului – ceea ce simtim noi ca fiind vantul ce ne bate in fata.

In heliopauza, vantul solar nu va mai intalni, asadar, un mediu interstelar aproape vid, ci unul dens populat cu materie.

Particulele incarcate electric vor fi respinse de cele din vantul solar, dar particulele neutre, precum praful, vor patrunde in heliosfera.

Pamantul se va afla chiar in zona de contact (sau de conflict), unde se infrunta cele doua vanturi.

Planeta noastra va fi, asadar, bombardata de tot ceea ce se misca pe-acolo: particule incarcate electric (care, probabil, vor fi respinse in mare masura de atmosfera terestra) si praf.

Ei, si tocmai praful va fi problema.

Datorita gravitatiei, acesta va tinde sa se acumuleze in jurul Soarelui, corpul ceresc cel mai mare (si care exercita, prin urmare, cea mai puternica atractie gravitationala) din sistemul solar.

Dar Soarele se afla in continua miscare, asa ca praful se va tari in urma lui formand o trena ca o coada de cometa.

Iar biet Pamantul nostru, cum se invarte el mereu in jurul Soarelui, va fi bombardat mai tot anul de particule – mai rare, dar destule -, iar o data pe an, cand va trece fix prin coada densa a Soarelui, va fi invaluit de un nor greu de pulbere cosmica.

Si nu va fi nici o placere.

Acest praf va impiedica radiatia solara sa ajunga la Pamant si sa-l incalzeasca asa cum face de miliarde de ani.

La scara mai redusa, si eruptiile vulcanilor pot avea efecte de acest soi.

Cand, in anul 1991, a erupt Pinatubo (din Filipine), temperatura medie anuala a fost cu 0,5 grade sub cea obisnuita.

Iar eruptia vulcanului indonezian Tambora (1815), care a aruncat in atmosfera cantitati imense de cenusa vulcanica, a avut ca efect o scadere sensibila a temperaturii medii: anul urmator, 1816, a fost supranumit “anul fara vara”.

In cazul unei invaluiri generale in praf, temperatura medie anuala ar putea scadea, in numai cativa ani, cu vreo 30 grade.

Nu numai praful ne-ar dauna, ci si hidrogenul prezent in norul gazos.

Hidrogenul s-ar combina cu oxigenul atmosferic si ar forma apa; procesul s-ar petrece in partea superioara a atmosferei, la 80 km de scoarta terestra, unde temperaturile sunt de zeci de grade sub zero; prin urmare, apa rezultata ar ingheta instantaneu, formand nori de cristale de gheata care ar reflecta razele solare, impiedicandu-le, in buna masura, sa ajunga la Pamant.

Rezultatul?

O racire si mai accentuata.

O astfel de iarna ar face sa dispara un numar incalculabil de vietuitoare.

Dupa atatea vesti proaste, una buna (oarecum…): acest scenariu nu este, totusi, foarte precis.

Nu e deloc simplu sa prevezi ce se va intampla peste doua milioane ani, sa calculezi consecintele intrarii Soarelui intr-un nor de praf cosmic si sa stabilesti masura in care heliosfera ne va proteja de amenintarile mediului interstelar.

Daca e prea cald, vine iarna

Ce se va intampla in Europa in conditiile incalzirii globale a climei?

a) Va fi vara tot timpul.

b) Va fi iarna tot timpul.

Raspuns corect: b

Aceasta este parerea unei parti a comunitatii stiintifice internationale; noi nu ne asumam raspunderea, iar cealalta parte a comunitatii stiintifice – nici atat.

Dar poate va intereseaza sa cunoasteti logica acestui raspuns, pentru ca o logica exista.

E vorba despre vechea poveste cu incalzirea globala cauzata de efectul de sera.

Ca temperaturile medii anuale au tendinta sa creasca, e clar.

Ca asta ar putea duce la topirea calotelor glaciare – suna logic.

Paradoxala pare doar afirmatia ca, in cazul in care clima ar continua sa se incalzeasca, Europa ar putea cunoaste o iarna interminabila, practic o noua glaciatiune.

Fenomenul – spun specialistii – poate deveni posibil din cauza perturbarii mecanismului de actiune al Curentului Golfului (Gulf Stream). Caci daca Gulf Stream nu e, nici caldura in nordul Europei nu prea mai e.

Gulf Stream este un curent oceanic – asemanator unui fluviu care ar curge prin ocean -, si anume unul cald. Curentul Golfului ia nastere in apropierea Ecuatorului, se indreapta spre Caraibe si apoi o ia drept spre nordul Atlanticului.

Pe masura ce inainteaza spre miazanoapte, apa calda (care, la Ecuator, are 26-280C) se evapora, fapt ce duce la cresterea concentratiei de saruri.

La cca 55 de grade latitudine nordica, apele sarate, fiind mai dense, coboara la adancimi mai mari (2.000-3.000 m), unde, in contact cu apele reci de profunzime, se racesc la randul lor.

Intorcandu-se spre punctul de plecare, ele ies din nou la suprafata in dreptul Ecuatorului si ciclul se reia.

Dupa cum se vede, totul se bazeaza pe diferentele de temperatura, de salinitate si de densitate ale apelor Oceanului Atlantic.

Or, daca gheturile polare s-ar topi, apa oceanului s-ar indulci, iar modificarile de salinitate ar putea perturba delicatul echilibru al fenomenului.

Iar daca apele calde ale Curentului Golfului nu ar mai scalda coastele nordice ale continentului european si insulele din preajma lor, clima acestor tinuturi – care e suportabila doar datorita curentului cald al Golfului – s-ar modifica dramatic.

Islanda, Norvegia, Anglia ar fi acoperite de gheturi vesnice.

E un scenariu tulburator dar, asa cum afirma savantul italian Mario Giuliacci, nu stim cum vor evolua lucrurile.

E posibil ca temperatura sa se stabilizeze printr-un mecanism natural de compensare si reglare.

Cum se spune, natura va gasi o cale.

Asta nu inseamna sa ne culcam pe o ureche si sa stam linistiti, bizuindu-ne doar pe natura.

Efectul artificial de sera exista, e din ce in ce mai accentuat si orice masura care conduce la reducerea lui este binevenita.

Concluzie:

intervalul de timp in care vom trece de la clima actuala – care, sa recunoastem, e destul de placuta in zona temperata – la o iarna grea si nesfarsita variaza, dupa cum se vede, foarte mult.

Unii spun ca iarna “aceea” va veni cam in doua milioane ani.

Cei mai pesimisti o “asteapta” in numai 100-150 ani.

Fata de atata imprecizie, ce-ar mai fi de spus?

Important e sa avem timp sa ne cumparam ce ne trebuie si, mai ales, sa ne obisnuim cu ideea.

Si cu frigul!

Sursa: Descopera-Terra