Opus Dei (organizaţia ce conduce Biserica Catolică) sau Sfânta Mafie

Opus Dei (organizaţia ce conduce Biserica Catolică) sau Sfânta Mafie

Opus Dei

Opus Dei a fost fondată în 1934, în Spania, de către preotul aragonez Jose Maria Escriva de Balaguer (1902-1975). Doctrina sa spirituală este conţinută în întregime de singura lucrare scrisă de el, intitulată Camino, care nu este decât o culegere de maxime, fără mare originalitate, şi unde teologia propriu-zisă este absentă. Găsim însă aici următoarea maximă, care caracterizează o întreagă morală: „Ştii cum acţionează societăţile secrete; ele nu au căutat niciodată să câştige masele. E mai bine să rămâi ascuns: nu dezvălui niciun detaliu al apostolatului tău.”

Societăţile secrete catolice nu sunt o noutate

În lumina acestei recomandări, vedem cât valorează silogismul menţionat mai sus. În fapt, societăţile secrete catolice n-au lipsit de-a lungul istoriei: în secolul al XVII-lea a existat Compania Sfintei Taine, specializată în drenarea moştenirilor şi extorcarea secretelor de familie în umbra confesionalelor, şi împotriva căreia Moliere a scris Tartuffe; în timpul Papei Pius al X-lea a fiinţat Sodalitium Pianum, societate secretă integralistă creată de monseniorul Benigni, prelat roman, şi ale cărei denunţuri au terorizat pe toţi catolicii liberali; a mai existat, mult mai puţin cunoscut, Hieronul din Val-d’Or, o sectă de catolici ezoterişti creată pe la 1880 de un aristocrat spaniol, marchizul de Sarachaga, la Paray-le-Monial (Sa ne-et-Loire), leagăn al cultului Sacre-Coeur.

Fondatorul Opus Dei a fost beatificat

Să ne oprim aici cu comparaţia, deoarece Opus Dei a cucerit în cadrul Bisericii catolice o poziţie cât se poate de oficială. A fost ridicată de Pius al XII-lea la rangul de institut secular în 1947, apoi la cel de pre-latură, depinzând direct de Sfântul Scaun, de către Ioan-Paul al II-lea, care are pentru ea o predilecţie evidentă, în aşa măsură încât în 1992 l-a beatificat pe fondatorul Escriva de Balaguer la numai şaptesprezece ani de la moarte, fapt fără precedent în istoria Bisericii.

Opus Dei nu este deci o societate secretă; nu este însă mai puţin o societate cu secrete. Cea mai bună dovadă o constituie faptul că nu şi-a publicat niciodată constituţiile, adică statutele, al căror text le este necunoscut până şi membrilor ei. Escriva de Balaguer a scris: „Opus Dei nu urmăreşte niciun scop temporal sau politic; dacă prin absurd acest fapt s-ar produce, ea ar fi imediat dizolvată.” Spunând acestea, viitorul preafericit profera o mare minciună.

Opus Dei cucereşte puterea politică în Spania

În 1936, când izbucneşte războiul din Spania, Opus există doar de doi ani, iar Balaguer, care are 34, se află la Burgos, în zona franchistă. Îl întâlneşte acolo pe Caudillo în persoană. În 1939, după înfrângerea republicană, Opus controlează Consiliul superior al cercetării ştiinţifice; în 1956, unul dintre conducătorii ei, Lopez Rodo, este secretar de stat însărcinat cu reforma administrativă, apoi devine viceprim-ministru; în 1957, Opus are deja trei miniştri, în 1962 un al patrulea, iar în 1969 numărul lor se ridică la 10.

Odată cucerite poziţiile-cheie ale puterii, Opus face totul pentru a elimina Falanga, cea mai mare parte a ei fiind sclerozată în spiritul „fost combatant”, şi în care o minoritate evoluează periculos spre stânga. După ce a infiltrat cu uşurinţă tehnocraţia şi sectoarele cele mai dinamice ale patronatului, Opus lucrează, nu fără succes, la modernizarea vechiului capitalism spaniol. Planul este, deoarece Franco e octogenar, să proclame un rege de paie, după ce va fi instalat la conducere un om cu mână de fier, pe amiralul Carrero Blanco. Planul se va izbi însă de două evenimente neprevăzute, răsunătoare: întâi, amiralul, promovat vicepreşedinte al guvernului, este executat de un comando de antifranchişti basci; apoi, ieşită la lumină, o urâtă afacere zdruncină Opus – afacerea MATESA.

Afacerea MATESA

Societatea cu această siglă, care are şaptezeci de filiale în toată lumea şi al cărei preşedinte-di rector general, Juan Vila Reyes, este un fidel al Opus, se ocupă oficial de exportul războaielor de ţesut şi beneficiază, în acest sens, de importante ajutoare pentru export, acordate de Banca de credit industrial, ai cărei preşedinte şi vicepreşedinte sunt, de asemenea, membri ai pioasei instituţii. În realitate, MATESA nu exportă decât puţine maşini şi converteşte cea mai mare parte a ajutoarelor în cote de participare la societăţi controlate – aţi ghicit – de Opus. Scandalul care nu întârzie a se declanşa, în 1969, face lumină asupra metodelor de finanţare a acesteia, supranumite de aici înainte Sfânta-Mafia.

Această păţanie nu va descuraja deloc Opus Dei să se angajeze în alte combinaţii financiare, dar cu o prudenţă sporită. Când unul dintre membri, Ruiz Mateos, la început simplu producător de vinuri în Jerez, care înfiinţase cu ajutorul ei şi în mare parte spre profitul ei o societate multinaţională, RUMASA, grupând şase sute de întreprinderi şi douăzeci de bănci, a fost prins în 1983 cu un pasiv ilicit de 2 miliarde de dolari, Opus l-a lăsat, cu sânge rece, să se prăbuşească. Văzând că a fost ţap ispăşitor, imprudentul om de afaceri a făcut judecătorilor numeroase dezvăluiri, bazate pe documente, arătând cum finanţase Opus Dei.

De câte ori se produce un astfel de accident, Sfânta-Mafia are un răspuns gata pregătit, dar care este un pic prea şubred: „Acţiunile unuia sau altuia dintre membrii noştri sunt afaceri private care nu angajează cu nimic instituţia.”

O altă afacere marca Opus Dei

În 1981, Institutul activităţilor religioase, altă bancă vaticană al cărei preşedinte este, în acel moment, episcopul american Marcinkus, este antrenată în falimentul surorii sale gemene Ambrosiano, la conducerea căreia se afla Roberto Calvi, un membru al P2 (societate francmasonică italiană). Or, deşi în acel timp Vaticanul se plânge că are greutăţi cu plata personalului, Marcinkus găseşte 250 de milioane de dolari pentru a-i rambursa creditorilor. S-a spus că această sumă a fost furnizată de Opus Dei, care ar fi pretins, în schimb, dreptul de a orienta politica Sfântului Scaun faţă de ţările din Est şi din lumea a treia. Este genul de situaţie care nu poate fi demonstrată niciodată prin A plus B, dar totul s-a petrecut ca şi cum acest zvon ar fi fost adevărat.

Puterea lui Opus Dei în interiorul Bisericii Catolice

Cu cei optzeci de mii de membri în toată lumea, din care în jur de două mii în Franţa, cu numeroase instituţii de învăţământ superior şi reţelele mediatice a căror paternitate n-o recunoaşte niciodată deschis, Opus Dei a reuşit să ocupe multe pârghii de conducere în cadrul Biserici şi este în mare parte responsabilă de sabotarea poziţiilor luate de conciliul Vatican II, de opoziţia faţă de teologia eliberării, de directivele, aberante în epoca SIDA, în privinţa contracepţiei, pe scurt de neo-fundamentalismul care îşi face din nou apariţia în ierarhia catolică.

Puterea ei ocultă se face însă simţită în Europa de Est, reconvertită la economia de piaţă, în ţările lumii a treia, în America Latină, în Irlanda şi, bineînţeles, în locul de origine, adică statul spaniol. Disciplina de tip militar, morala obedienţei pasive, abilitatea în manipularea spiritelor şi, la nevoie, smulgerea membrilor din mediul lor familial, spiritul elitist şi cultul secretului fac din această grupare, totuşi, o sectă printre celelalte, dar a cărei putere o face cu atât mai mult periculoasă.

preluare de pe sursa:

http://www.lovendal.net/wp52/opus-dei-organizatia-ce-conduce-biserica-catolica-sau-sfanta-mafie/

Papa ( eretic) si ultimul secret

Biserica Romano-Catolică are nevoie ca anumite evenimente de care este interesată să se desfăsoare în fata lumii; să poată proclama că ,Mesia a revenit!”.

In primul rând, trebuie să întelegeti că, timp de secole, Vaticanul s-a străduit să obtină controlul asupra Ierusalimului. Inceputul l-au făcut cruciatii.

Pentru a convinge lumea că Mesia pe care ei îl impuneau era cel adevărat, trebuia să preia controlul asupra Orasului Vechi, cadru ideal pentru aplicarea planurilor lor. Conform acestora, “Mesia” îsi propune să fuzioneze cele trei religii monoteiste, să facă în asa fel încât lumea să intre într-o eră de pace si armonie si să solutioneze conflictul din Orientul Mijlociu.Locul unde trebuie să se joace această “superproductie” nu este altul decât Orasul Vechi al Ierusalimului.

Pretinsul “Mesia” pe care-si propune să-l aclame Biserica Catolică va fi un fals Mesia. El se va strădui să instaureze un “guvern mondial” (sub egida Natiunilor Unite), care va duce lumea spre pace si armonie. Dar asta nu va fi decât o minciună si o fraudă. N-are nici o importantă. Adevărul nu interesează deloc lumea noastră.

Pentru a-i câstiga pe evrei de partea sa, Vaticanul ar dori să-i convingă că adevăratul lor Mesia este cel pe care Sfântul Scaun îl impune si că este timpul să reconstruiască al Treilea Templu, succesorul templului lui Solomon.

Noiembrie 1992:

…Un document redactat personal de Yossi Beilin si intitulat “Caracterul nelegitim al suveranitătii Israelului asupra Ierusalimului” … stabileste directiile principale ale programului guvernului israelian privind viitorul Ierusalimului. El propune o împărtire a Orasului Vechi în sectoare, posturile de intrare si control aflându-se sub autoritatea Natiunilor Unite.

Septembrie 1993:La 10 septembrie… ziarul italian ,La Stampa” scrie că ministrul israelian al afacerilor externe a încheiat un acord secret cu Vaticanul, pentru a-i ceda acestuia din urmă suveranitatea asupra Orasului Vechi, si că acest acord continea clauze secrete… Yasser Arafat a fost de acord cu acest plan chiar înainte de faimoasa strângere de mână cu Yitzhak Rabin de la Washington, din 1993. Dar când a înteles că Vaticanul intentiona să lase Israelul să-si ducă la bun sfârsit proiectele privind Muntele Templului, si-a schimbat pozitia initială si a respins planul.

…In timpul cruciadelor din secolul al XIII-lea, templierii au săpat sub ruinele Templului timp de 9 ani, descoperind o întreagă retea de tuneluri în care sacrificatorii evrei îsi ascunseseră comorile de romani, în anul 70 d.Hr. Deasemenea, se crede că si arhivele originale ale Bisericii primare din Ierusalim
ar fi fost îngropate acolo. Ele ar dovedi că crestinismul practicat de Vatican nu corespunde adevăratului crestinism, asa cum a fost el instituit de fondatorii săi. In particular, în planul lui Dumnezeu n-ar exista nici un loc pentru un papă ce detine dreptul exclusiv de a interpreta Cuvântul Domnului.

Dacă aceste manuscrise crestine de primă mână ar fi date publicitătii, ele ar pune în mare pericol legitimitatea Bisericii de la Roma. Este deci essential pentru Vatican ca evreii să fie îndepărtati de la Muntele Templului, pentru ca ei să nu poată descoperi aceste importante manuscrise. Autoritatea Palestiniană nu face decât să servească de ,antrepenor de lucrări publice” în contul Vaticanului, în speranta că Sfântul Scaun îi va ajuta e palestinieni în conflictul cu Israelul…

…Vaticanul vrea să convingă lumea întreagă să accepte acest “misterios individ care va uni toate religiile” si
care va apărea într-un Ierusalim controlat de o organizatie care va fi de fapt la ordinele Vaticanului. Ceea ce trebuie stiut este că există deja un acord care conferă Vaticanului extrateritorialitate pntru toate posesiunile sale din Israel, cu promisiunea de a controla Orasul Vechi al Ierusalimului. Acordul a fost anuntat de toate media din lume, iar existent sa este usor de dovedit… Pe scurt, am acceptat ca Vaticanul să aibă dreptul
de a instala un ,,mini Vatican”, cu ambasade suverane, chiar în inima capitalei noastre eterne Ierusalim. Mai mult, acelasi Vatican s-a angajat în mod for-mal, în public si printr-un acord scris, să concesioneze palestinienilor o zonă de suveranitate în Orasul Vechi”. (Barry Chamish – ziarist evreu israelian; extras din cartea ,De la Vatican la Ierusalim si înapoi” – Ed. Lumea).

Guvernul Mondial, Biserica Mondială si “portile iadului”

…Crearea unei biserici mondiale merge mână în mână cu crearea unui govern mondial. Papa chiar a declarat de curând că este de dorit o nouă ordine mondială, realizată prin intermediul Natiunilor Unite. Ori această nouă ordine mondială se finalizează, logic si inevitabil, cu un guvern mondial. Dar acest plan, oricât ar părea de curios, nu este o noutate. El există de secole.

In sec. XI, Godefroy a fondat ordinul monahalo-cavaleresc Stăretia Sionului (cu resedinta într-o veche abatie de pe muntele Sion), al cărei scop (tinut secret) era refacerea Imperiului Roman (care cuprindea si Israelul de azi). In acest plan (numit planul merovingian) s-au înscris multele cruciade ce au urmat (aprobate de papi), până ce cuceritorii otomani i-au linistit pentru multă vreme. Au continuat însă să lucreze în subteran, stabilind legături strânse cu organizatii opuse doctrinar, dar având acelasi tel: crearea unui imperiu european (care să cuprindă si Israelul). Aceste organizatii sunt: Inteleptii Sionului (evrei!), Rozicrucienii (bratul secret al protestantismului! Luther a fost rozicrucian), ordine cavaleresti si cluburi mondialiste, Francmasoneria, liberalii, bolsevicii, miscarea sinarhică (fondatoare a U.E.!)…

,De câteva decenii s-a impus si ideea ecumenică, poate o răsplată pentru atitudinea Vaticanului fată de planul merovingian de-a lungul secolelor. La realizarea ei au lucrat si Masoneria si cluburile politice selecte, mai
multi atei decât credinciosi… Prin stabilirea capitalei Uniunii Europene la Strasbourg (veche posesiune merovingiană) cercul istoriei merovingiene se închide” – Emanuel Bădescu.

In 1534, papa fondează (prin Ignatius de Loyola) Ordinul iezuitilor (cel mai mare ordin romano-catolic), cu scopul de a se opune protestantilor. Ei au ucis în 1572 (de Sf. Bartolomeu) 70.000 de hughenoti (protestanti francezi). In 1773, papa a desfiintat Ordinul iezuitilor pentru că era ,imoral si constituie o amenintare la adresa Bisericii si a Credintei”. Iezuitii au activat în continuare, în secret, stabilind legături strânse cu lojile masonice, asa cum au făcut si cei din Stăretia Sionului. Aceste legături cu masonii au prins bine Vaticanului.

Când Vaticanul o ducea foarte rău din punct de vedere financiar si nici un bancher crestin nu-l ajuta, a fost ajutat de un mason. In 1835, J.M.Rothschild a împrumutat Vaticanului 200.000 de dolari. Pentru acest ajutor, familia Rothschild a primit o decoratie papală si de atunci reprezentantii acestei familii s-au numărat printre agentii financiari ai Vaticanului. Ordinul iezuitilor a fost reînfiintat în 1814, acum limitându-se – chipurile! – doar la contracararea ereticilor. In realitate, ei au continuat să colaboreze cu masonii în realizarea imperiului. Astfel, ei au fost pe baricadele revolutiilor din 1830 si 1848, si în timpul Comunei din Paris.

Ordinul iezuitilor este foarte activ si astăzi, fiind format numai din elite. Este activ si în România.

In 1776, un iezuit (doctor în teologie, dar si ocultist si fiu de rabin!), Adam Weishaupt, a întemeiat un ordin strict secret, Ordinul Secret al Iluminatilor Bavarezi, al cărui scop final era conducerea lumii, folosind ca mijloc

Revolutia Mondială (revolutia socială absolută, radicală). Printre cei 5 fondatori se afla si un Rothschild si cunoscutul scriitor A.D. de Sade, de la care am mostenit cuvântul sadism. Doctrina lui era foarte asemănătoare cu a ,esenienilor”, grupare reînviată de Rothschild (care a si finantat ordinal iluminatilor) si dramaturgul rosicrucian G.E. Lessing. Iluminatii urmăreau anarhia, disparitia oricărei subordonări (egalitate din toate punctele de vedere), iar acest lucru nu putea fi realizat decât prin abolirea familiei, a natiunilor si a religiilor (Adam W. vroia cu orice pret distrugerea crestinismului). Pe scurt, vroiau o Nouă Ordine Mondială. 

Pentru a putea impune acest lucru iluminatii trebuiau să acapareze toate puterile din stat! Aveau chiar un plan de împărtire între ei a puterilor. Erau în număr de 300 de personalităti (printre care si Herder si Goethe!). Iezuitii nu puteau intra în ordin, ei fiind considerati prea fideli papei si Bisericii Catolice. In 1783 fratii iluminati erau în număr de 600, crestini si evrei, inclusiv masoni, cu care Adam W. a luat decizii împreună. In 1784 erau deja

3.000 de frati. In 1786 aveau filiale secrete în toată lumea si erau infiltrate în toate organizatiile masone. Dar, s-a întâmplat ca tocmai curierul ce ducea lista membrilor si planul conspiratiei, să fie lovit de trăsnet! Toate actele au ajuns pe mâna politiei. Iezuitul si iluminatul Adam Weishaupt s-a refugiat la Paris si a fondat loja Marelui Orient! Urmasul lui Adam W. a fost Giuseppe Mazzini (carbonar), care a elaborat un plan de dominatie mondială prin 3 războaie mondiale (planul se găseste la Biblioteca Muzeului Britanic din Londra). Două au avut loc, iar al treilea va fi în Orientul Apropiat, unde s-au concentrat interesele sionismului politic (părintii sionismului politic sunt masoni: Moses Hess, Lionel Rothschild, Edmond de Rothschild, Theodor Herzl).

Un alt urmas al lui Adam W. a fost Karl Marx, care participa activ la liturghiile satanice si care a înfiintat Liga Dreptilor.

Ordinul iluminatilor (si conspiratia lor) a crescut mereu, jucând un rol imens în contextul Revolutiei Franceze (1789), motorul tuturor miscărilor din secolul XIX. Latura politică si atee a ordinului a creat Iluminismul, care, putem spune, este fiara ce iese din adânc odată cu Revolutia Franceză (iluminstii globalisti conduc acum U.E., doresc refacerea Imperiului Roman – asa a declarat Schroder – si se opun introducerii cuvântului crestinism în Constitutia U.E.),iar latura mistică a ordinului a creat miscarea Noua Era (New Age), care, putem spune, este proorocul mincinos.

In multele conflicte ce aveau loc în lume, Masoneria juca rolul unui instrument de răzbunare folosit de evrei (legea talionului). Acest lucru a deranjat pe multi masoni catolici (precum Andre Malraux), care astfel s-au separat de evrei. Pe acest fond, în 1928, în Spania, s-a născut organizatia secretă Opus Dei, singura organizatie de tip masonic care a avut într-adevăr un rol pozitiv (după părerea noastră), dar lumesc, în Biserica Catolică. Arhitectul ei, preotul de tară Jose Maria Escriva, a preluat tot ce aveau mai bun alte organizatii secrete si i-a dat o formă bisericească.

Totul se făcea în ascuns căci existau dusmani puternici chiar în interiorul Bisericii Catolice (majoritatea cardinalilor ajunseseră un fel de slujbasi ai marii finante evreiesti!). Se recrutau doar cei care mai aveau încă o facultate, de obicei de finante (în afara teologiei), plus doctoratul. In afara profesionalismului, un alt criteriu era puritatea sufletească. Pentru a nu fi sub ispita vietii lumesti, ei trăiau lipsiti de confort, masa era frugală, rugăciunile erau prelungi si întrerupte de dureroase autoflagelări. 

Acestia formau treapta superioară, a numerarilor.Treapta inferioară, a supernumerarilor, era formată din civili, dar care, dacă nu erau căsătoriti erau îndemnati să se preotească, pentru a deveni numerari.Toti acestia au concurat marea finantă evreiască, au salvat Spania si au revigorat Vaticanul. In 1958 Spania devine membră a Fondului Monetar International si a Băncii Mondiale, agentii acestor institutii în Spania fiind membri ai Opus Dei. Ministrii Spaniei erau proveniti tot din rândul Opus Dei.

Din 1953 Opus Dei devine activă si în afara Spaniei si în câtiva ani cuprinde Europa, America Latină, Africa, Filipine, dar având asociatii foarte puternice si în SUA si Canada. Prin anii ’90 existau 80.000 de numerari! Marea finantă numeste Opus Dei, Mafia Sfântă, în derâdere. Mai este numită si masoneria albă.Papa Ioan Paul al II-lea, înainte de a multumi cardinalilor care l-au alespapă, el s-a rugat la mormântul lui Escriva, pe care l-a si beatificat, dar abia la 6 octombrie 2002. Astăzi, Opus Dei are multi membri în Parlamentul European si în ONU, patronează multe institutii internationale, bănci elvetiene, fundatii. In România actionează fundatia Hans Seidel, adeptă a liniei Hungtinton!

Dar a avut loc nu numai o separare între masonii evrei si masonii catolici ci, mai apoi, si o separare între sionisti si iluministi, sionistii fiind masonii evrei (atei) care si-au propus ca tel refacerea statului Israel, iar iluministii fiind masoni europeni (tot atei). Acum, interesele sionistilor sunt concentrate în Orientul Apropiat si în SUA (iar prin SUA, în întreaga lume).

Sionistii politici doresc refacerea statului Israel, dar, în final, îsi propun, mai mult pentru imagine politică, dar si pentru că mitul fondator al masonilor spune că ei au construit Templul lui Solomon, să refacă Templul din Ierusalim. Aici se întâlnesc cu ultraortodocsii evrei, care doresc acelasi lucru, în vederea
venirii lui Mesia.

Iluministii doresc refacerea Imperiului Roman (acum Uniunea Europeană), dar, pentru a putea
avea sub control masele, ar dori să unească toate confesiunile si chiar toate religiile într-o biserică unică, mondială. Aici se întâlnesc îndeosebi cu catolicii, care doresc o unire a tuturor bisericilor crestine (o turmă si-un păstor – papa), pentru a putea declara că Mesia a revenit.

Dar Imperiul Roman cuprindea si Iudeea. Tot asa, Uniunea Europeană va cuprinde si Israelul. Deocamdată numai Berlusconi (Italia) a propus ca în U.E. să poată intra si Israelul. Iar Shimon Peres a propus ca Ierusalimul să fie declarat capitala lumii, primar urmând a fi secretarul general al ONU. Incet-încet sionistii se reunesc cu iluministii în vederea creării unui guvern mondial, Vaticanul se uneste cu Ierusalimul în vederea creării unei biserici mondiale (neuitându-i nici pe palestinieni), iar într-un final va apare si conducătorul unic: Antihrist, ,urâciunea pustiirii” pe tronul din Templul lui Solomon.

Ordinul Templierilor, Ordinul de Malta si multe alte organizatii secrete ar mai fi putut fi adăugate celor de mai sus. Dacă despre mânăstiri se spune că sunt oaze de rugăciune pentru lume si ,portile raiului”, despre organizatiile de tip masonic se poate spune că sunt centre de conspiratie împotriva lumii si ,portile iadului”.

,Tu esti Petru si pe această piatră voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui” (Mt. 16, 18). Dar pentru că de 3 ori s-a lepădat Petru de Hristos, de 3 ori a fost lepădată Biserica Catolică (1054 – ortodocsi; 1517 – protestanti; 1531 – anglicani).

preluare de pe sursa: Fata nevazuta a lumii….

Lumea secreta a organizatiei Opus Dei

colaj de articole de pe internet cat si informatii oficiale de pe site-ul opusdei.ro din 2011

Pana prin anul 2004 , mai nimeni nu auzise de Opus Dei, o organizatie prea putin cunoscuta, dar foarte influenta in randul Bisericii Catolice. In 2004, lucrurile s-au schimbat radical o data cu aparitia bestseller-ului lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci.

Pentru cei care inca nu au citit cartea, Brown descrie o conspiratie universala, in centrul careia se afla Opus Dei, un soi de secta ai carei membri practica auto-mortificarea corporala si auto-flagelarea. Face o impresie puternica mai ales un personaj albinos, un fel de agent al Opus Dei care ucide din instinct si apoi isi pedepseste trupul.

Dincolo de fictiune exista insa si cateva fapte cunoscute despre Opus Dei. Organizatia, al carei nume inseamna Opera lui Dumnezeu, a fost fondata in 1928, in Spania, de catre Josemaria Escriva Belaguer si de atunci a castigat constant in influenta si bogatie, deci in putere. Are 85.000 de membri, clerici, dar mai ales laici, iar calitatea de membru este secreta, desi exista oameni care si-au recunoscut apartenenta la Opus Dei.

Printre ei se numara fostul purtator de cuvant al Papei Ioan Paul al II-lea, Joaquin Navarro Valls, ministrul britanic al Educatiei, Ruth Kelly, sau presedintele Columbiei, Alvaro Uribe. Se mai stie ca membrii Opus Dei contribuie financiar la bugetul organizatiei si ca organizatia dispune de centre - numite numerarii - in care locuiesc in special membri celibatari.

In 2002, a fost deschis un centru de 17 etaje, in valoare de 43 de milioane de dolari, in Manhattan. Misiunea organizatiei se trage din mesajul lui Josemaria Escriva, care a proclamat ca sanctitatea este accesibila oricarui om care isi traieste viata urmand invataturile lui Hristos. Opus Dei a prosperat in timpul dictaturii lui Franco.

Privita ca o incercare de reevanghelizare a Occidentului secularizat, Opus Dei a fost foarte aproape de inima lui Ioan Paul al II-lea. In 2002, Papa l-a canonizat pe Escriva, devenit sfantul Josemaria, la numai 27 de ani de la moarte. Sanctificarea lui Escriva a devenit cea mai rapida din istoria Vaticanului, iar Ioan Paul al II-lea, campion la canonizari-viteza, spun criticii. Opus Dei a capatat calitatea de "preotie particulara", adica privilegiul de a raspandi cuvantul lui Dumnezeu indiferent de dioceze, adica o "Biserica in interiorul Bisericii". Saptamana aceasta, papa Benedict al XVI-lea a binecuvantat statuia lui Escriva, plasata intr-o nisa a bazilicii Sfantul Petru.

Oriunde exista secrete exista si intrebari si contestari. Opus Dei este acuzata ca functioneaza ca un soi de varianta catolica a Masoneriei. Multi dintre membri sunt persoane foarte bine situate in cercuri politice, economice si financiare. Ei au obligatia sa doneze sume substantiale organizatiei, iar cei care locuiesc in celebrele numerarii trebuie sa-isi doneze toate veniturile.

Desi membrii Opus Dei sustin ca in afara de rugaciuni si slujbe se admit doar forme usoare de penitenta corporala, se vorbeste adesea de ritualuri bizare, cum ar fi crucificarea si autoflagelarea. Interesant este si modul in care se apara Opus Dei. Ei sustin ca toate aceste zvonuri nu sunt decat calomnii lansate de iezuiti.

Cert este insa ca iezuitii au contestat canonizarea lui Escriva si si-au pierdut controlul asupra Vaticanului in favoarea Opus Dei in asa masura incat se spune ca Benedict ar fi primul papa al misterioasei organizatii. Si, sa te fereasca Dumnezeu de mania iezuitilor!

Cronologie

Opus Dei a fost întemeiat în 1928 în Spania și este stabilit în prezent în 68 de țări.

1928, 2 octombrie. Josemaría Escrivá de Balaguer, în timpul unei reculegeri la Madrid, din inspirație divină, întemeiază Opus Dei.

1930, 14 februarie. La Madrid, în timpul slujirii Sfintei Liturghii, Dumnezeu îl face pe Sfântul Josemaría să înțeleagă că Opus Dei este și pentru femei.

1933. La Madrid este deschis primul centru Opus Dei: Academia DYA deschisă mai ales pentru studenți, unde se țin cursuri de drept și arhitectură.

1936. Războiul civil din Spania: împrejurările impun suspendarea momentană a planurilor Fondatorului de a extinde lucrarea apostolică a Opus Dei în alte țări.

1939. Josemaría Escrivá se întoarce la Madrid. Opus Dei se extinde și în alte orașe din Spania. Începutul celui de-al Doilea Război Mondial împiedică din nou inițierea lucrării apostolice în alte țări.

1941, 19 martie. Episcopul de Madrid, Leopoldo Eijo y Garay, acordă prima aprobare diecezană a Opus Dei.

1943, 14 februarie. Tot în timpul Sfintei Liturghii, Dumnezeu îi arată lui Josemaría Escrivá soluția juridică ce va permite hirotonirea de preoți pentru Opus Dei: Societatea sacerdotală a Sfintei Cruci.

1944, 25 iunie. Episcopul Madridului hirotonește primii trei credincioși din Opus Dei: Álvaro del Portillo, José María Hernández de Garnica și José Luis Múzquiz.

1946. Fondatorul lui Opus Dei se stabilește la Roma. În anii ce urmează, călătorește prin diferite țări din Europa, pregătind inițierea activității apostolice a Opus Dei în mai multe locuri.

1947, 24 februarie. Sfântul Scaun acordă prima aprobare pontificală.

1950, 16 iunie. Pius al XII-lea acordă aprobarea definitivă pentru Opus Dei, făcând posibilă admiterea persoanelor căsătorite și înscrierea în Societatea sacerdotală a Sfintei Cruci a preoților din clerul secular.

1969. Se reunește un Congres General extraordinar al Opus Dei la Roma, pentru a studia transformarea în prelatură personală, o formă juridică prevăzută de Conciliul Vatican II, care părea potrivită fenomenului pastoral Opus Dei.

1970-1975. Fondatorul face mai multe călătorii de cateheză creștină prin Europa și America.

1975, 26 iunie: Josemaría Escrivá moare la Roma. La această dată, fac parte din Opus Dei aproximativ 60.000 de persoane, de pe cinci continente.

15 septembrie. Álvaro del Portillo este ales să-i urmeze fondatorului Opus Dei.

1982, 28 noiembrie. Ioan-Paul al II-lea ridică Opus Dei la rangul de prelatură personală și îl numește prelat pe Álvaro del Portillo.

1991, 6 ianuarie. Ioan-Paul al II-lea îl sfințește episcop pe Álvaro del Portillo, prelatul lui Opus Dei.

1992, 17 mai. Josemaría Escrivá este beatificat de Papa, în Piața Sfântul Petru, la Roma.

1994, 23 martie. Moare la Roma Mons. Alvaro del Portillo, la vârsta de 80 de ani, la câteva ore după întoarcerea dintr-o călătorie în Țara Sfântă.

20 Aprilie. Ioan-Paul al II-lea îl numește pe Mons. Javier Echevarría prelat Opus Dei, confirmând astfel alegerea de la Congresul General de alegeri al Opus Dei, ținut în Roma.

1995, 6 ianuarie. Mons. Javier Echevarria este sfințit episcop de către Papa Ioan-Paul al II-lea.

2002, 6 Octombrie. Josemaría Escrivá este canonizat în piața Sfântul Petru de la Roma.

Date la care Opus Dei și-a început activitatea în diferite țări:

1945 Portugalia, 1946 Italia, 1947 Franța, Irlanda, 1949 Mexic, Statele Unite ale Americii, 1950 Chile, Argentina, 1951 Columbia, Venezuela, 1953 Guatemala, Peru, 1954 Ecuador, 1956 Uruguay, Elveția, 1957 Brazilia, Austria, Canada, 1958 Japonia, Kenya, El Salvador, 1959 Costa Rica, 1960 Olanda, 1962 Paraguay, 1963 Australia, 1965 Belgia, Nigeria, 1969 Puerto Rico, 1978 Bolivia, 1980 Congo, Honduras, Coasta de Fildeș, 1981 Hong Kong, 1982 Singapore, 1983 Trinidad Tobago, 1984 Suedia,1985 Taiwan, 1987 Finlanda, Camerun, Republica Dominicană, 1989 Macao, Noua Zeelandă, Polonia, 1990 Ungaria, Cehia, 1992 Nicaragua, 1993 India, Israel, 1994 Lituania, 1996 Estonia, Slovacia, Liban, Panama, Uganda, 1997 Kazakhstan, 1998 Africa de Sud, 2003 Croația, Slovenia, Letonia, 2007 Rusia , 2009 Indonezia, România, Coreea de Sud

Membri Opus Dei

Din cei mai mult de 88.000 de membri, 98% sunt laici, bărbați și femei, majoritatea căsătoriți. În jur de 1.900 sunt preoți. Opus Dei este constituit dintr-un prelat, o preoțime proprie și laici, atât femei cât și bărbați.

În Opus Dei nu există categorii diferite de membri. Există doar diferite feluri de a trăi aceeași chemare creștină, în funcție de împrejurările personale ale fiecăruia: celibatari sau căsătoriți, sănătoși sau bolnavi, etc.

Majoritatea credincioșilor Prelaturii (în prezent, în jur de 70%) sunt membri supranumerari: Este vorba în general de bărbați și femei căsătoriți, pentru care sfințirea îndatoririlor familiale reprezintă o parte de cea mai mare importanță a vieții creștine.

Restul credincioșilor Prelaturii sunt bărbați și femei care se angajează să trăiască celibatul din motive apostolice. Așa-numiții asociați ai Prelaturii locuiesc în familiile lor, sau acolo unde este mai potrivit pentru activitatea lor profesională.

Numerarii trăiesc de obicei în centrele Opus Dei, pentru că astfel sunt total disponibili pentru sarcini apostolice, pentru formarea celorlalți membri ai Prelaturii. Numerarii auxiliari se consacră în principal activităților casnice din sediile centrelor Prelaturii, acesta fiind activitatea lor profesională obișnuită.

Preoții Prelaturii provin dintre credincioșii laici ai Opus Dei: numerari sau asociați, care, dispuși în mod liber să devină preoți, după mai mulți ani de apartenență la Prelatură și după ce au terminat studiile teologice de pregătire pentru preoție, sunt invitați de către Prelat să primească sfânta hirotonire. Lucrarea lor preoțească se desfășoară mai ales în slujba credincioșilor Prelaturii și activităților apostolice promovate de aceștia.

 

Atmosfera de familie

O trăsătură caracteristică a Opus Dei este atmosfera de familie creștină. Acest aer de familie este prezent în toate activitățile organizate de Prelatură. El se concretizează de asemenea în atmosfera călduroasă, de cămin, a centrelor sale, în simplitatea și încrederea relațiilor dintre membri, în atitudinile de slujire, înțelegere și delicatețe, pe care ei se străduiesc mereu să le trăiască în viața de toate zilele. Conform Anuarului Pontifical 2009, fac parte din Prelatură mai mult de 88.000 de membri, dintre care în jur de 1.900 sunt preoți. Din totalul credincioșilor, aproape jumătate sunt femei și jumătate bărbați.

Distribuția pe continente este aproximativ următoarea:

Africa 1.800

Asia și Oceania 4.800

America 29.400

Europa 49.000

Intrarea în Opus Dei

Cei care devin membri Opus Dei se angajează la o formare continuă în credință, și la o participare activă la misiunea apostolică a Bisericii. Cel care intră în Opus Dei rămâne un cetățean și un catolic obișnuit.

Continuă să aparțină diecezei sale și se poate angaja în orice activitate politică, socială, religioasă sau culturală dorește. Angajamentul pe care îl încheie cu Prelatura are caracter contractual și nu cuprinde voturi (sărăcie, castitate și ascultare) caracteristice ordinelor religioase.

Intrarea în Opus Dei nu desparte de viața anterioară aderării: membrii rămân în același serviciu și cu aceeași viață socială ca de obicei. Membrii Prelaturii nu trăiesc în afara lumii, ci în mijlocul ei.

Mai mult, chemarea la Opus Dei constă în a-L întâlni pe Dumnezeu în viața de toate zilele - acasă, la locul de muncă, pe stradă, - și a arăta celorlalți bucuria unei vieți în care este loc pentru Domnul. De aceea, Opus Dei își încurajează credincioșii să tindă spre sfințenie și să-i ajute pe ceilalți să o caute, în lucrurile mărunte de fiecare zi: în muncă, în greutăți, în rutină...

Ca cetățeni catolici obișnuiți, membrii Opus Dei își trăiesc chemarea în mod firesc, și nu fac caz inutil de apartenența lor la Prelatură, dar nici nu o ascund. Angajamentul lor față de Dumnezeu se reflectă mai ales în munca lor zilnică și prin zelul apostolic în transmiterea credinței.

Angajamente asumate de membrii Opus Dei

Membrii Opus Dei primesc diferite cursuri de formare spirituală, doctrinară și apostolică, adaptată necesităților și circumstanțelor vieții fiecăruia. Instruirea teologică și filozofică urmează liniile directoare ale Bisericii Catolice. Fiecare membru al Opus Dei are un plan de viață spirituală - adică, momente de întâlnire cu Dumnezeu - care înseamnă de obicei participarea la sfânta liturghie, împărtășanie, primirea deasă a tainei spovezii, citirea zilnică a Sfintei Scripturi și altor texte de spiritualitate, recitarea rozariului și consacrarea zilnică a unui timp pentru rugăciune.

Opus Dei își îndeamnă membrii să-și trăiască aceste angajamente în spirit de deplină libertate.

Primirea în Opus Dei : Acela care cere să intre în Opus Dei, o face îndemnat de o chemare divină, care este o concretizare anume a vocației creștine primite la botez, și care duce la căutarea sfințeniei și participarea la misiunea Bisericii, conform spiritului pe care Dumnezeu i l-a inspirat Sfântului Josemaría.

Pentru a face parte din Opus Dei este necesară o solicitare liberă, cu convingerea personală de a fi primit această chemare divină, și admiterea cererii de către conducerea Prelaturii. Cererea se face în scris, iar primirea se acordă după minimum șase luni.

După o perioadă de minimum un an, cel interesat poate fi primit temporar în Prelatură printr-o declarație oficială de natură contractuală, care se reînnoiește anual. Potrivit dreptului canonic, nu pot fi primite în

Prelatură persoanele care nu au împlinit vârsta majoratului (minimum 18 ani). Primirea definitivă are loc la cel puțin cinci ani de la primirea temporară (deci, cel mai devreme, la 23 de ani).

Primirea în Opus Dei presupune din partea Prelaturii angajamentul de a asigura persoanei interesate o formare continuă în credința catolică și în spiritul Opus Dei, precum și asistența pastorală prin preoții Prelaturii.

Din partea persoanei interesate, aceasta antrenează angajamentul de a rămâne sub jurisdicția prelatului în tot ceea ce privește scopul Prelaturii și să respecte normele după care aceasta este condusă.

Legătura cu Prelatura încetează odată cu expirarea termenului de validitate al convenției, sau mai devreme, la cererea persoanei interesate, și cu acordul conducerii Prelaturii. Ieșirea din Prelatură implică încetarea drepturilor și obligațiilor reciproce.

preluare de pe: http://www.politisti.ro/topic/888-articole-interesante-in-presa/page__st__20