Biblioteca Vaticanului confirma: dacii nu au fost romanizati niciodata, dacii erau de fapt stramosii romanilor condusi de Traian...

Ceea ce afirmă acum oamenii de ştiinţă şi istoricii din Occident, dar şi cercetătorii de la Hamburg, care au prelevat AND-ul unor morminte străvechi de pe teritoriul Daciei, că românii sunt urmaşii dacilor, ramura nordică a tracilor, este tot mai evident şi devine un curent istoriografic autentic.

Miceal Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea şi omul care a avut acces la toate documentele secrete din biblioteca Vaticanului, a făcut recent o afirmaţie care a şocat lumea academică şi nu numai.

 

El a declarat că latina cultă se trage din limba română străveche, nu invers, cum se credea până acum! Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, în decembrie 2012, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, unul din oamenii care au avut acces la cei 230 de kilometri de rafturi cu cărţi din arhiva bibliotecii Vaticanului şi fost membru al Comisiei Teologice Internaţionale, a făcut o declaraţie şocantă: “Chiar dacă se ştie că latina e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers!!!

 

Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină – n.r.)”.

 

În general, istoricii români au mers pe pista falsă a cercetărilor făcute de Şcoala Ardeleană că dacii au fost exterminaţi de romani şi noi suntem latini puri. Sigur, în perioada interbelică, curentul acesta latinist, mai mult politic decât ştiinţific, a fost atenuat, sub influenţa lui BP Haşdeu, de istoricii Giurescu, Iorga sau PP Panaitescu, care au presărat şi elemente dacice de continuitate şi chiar o importantă influenţă slavă. A fost comod pentru istoricii români să susţină continuitatea latină şi originea romană a românilor din considerente politice, pentru a avea un loc important în Europa, iar românii ardeleni oprimaţi să aibă drepturi egale cu ungurii şi austriecii în Transilvania.

 

În anii 90, la facultatea de istorie a UBB am susţinut în scrieri şi seminarii elementul etnic major de origine dacică a românilor în dauna celui latin. Eu eram un adept al teoriilor lui Nicloae Densuşianu şi Vasile Pârvan şi chiar editasem celebra carte a lui Nicolae Miulescu, “Dacia – Ţara Zeilor”, ce susţinea originea dacă a românilor şi chiar că limba geto-dacilor era înrudită cu latina, astfel explicându-se de ce Traian vorbea, conform imaginilor de pe Columnă, cu dacii capturaţi fără translator. Pentru susţinerea acestor teze am fost ostracizat la UBB. Era moda atunci ca noi românii să fim latini, slavi, mongoli, cumani sau avari, numai români NU. Bineînţeles, colegii mei, adepţii teoriei cumane, slave şi maghiare la baza originii poporului român erau repede răsplătiţi de Marga şi profesorii de la UBB cu burse în străinătate şi invitaţii la conferinţe naţionale şi internaţionale, pentru a se susţine tot felul de teze soroşiste.

 

De dragul adevărului istoric, chiar dacă am fost izolat în universitate, nu am renunţat la ideea că românii sunt urmaşii dacilor, ca trunchi etnic major. Pur şi simplu m-am bazat pe logica istorică simplă. Romanii au cucerit numai circa 28% din teritoriul Daciei. Pe Traian nu l-a interesat decât un culoar de ocupaţie spre capitala Sarmisegetuza şi minele de sare şi aur de la Roşia Montana din Munţii Apuseni, ca să-şi umple tezaurul de la Roma. Dacia lui Burebista şi Decebal se întindea de la Tisa, Carpaţii Păduroşi în Slovacia, Bucovina de nord din Ucraina de azi, peste Nistru până la Bug. În concluzie, romanii au cucerit abia o treime din teritoriul ocupat de daci: ei controlau Banatul, o parte din Oltenia, Munţii Orăştiei şi Munţii Apuseni. Dacii liberi au rămas în Partium, Maramureş, Tisa, Bucovina de Nord, Moldova până la Nistru -Bug şi Muntenia. Deci cea mai mare parte a teritoriului Daciei a rămas în stăpânirea dacilor liberi.

 

Istoricul Dio Cassius (n.155 – d.229 e.n.) descrie razboaiele purtate de Daci si Romani – spunand despre Traian (conducatorul Legiunii Romane) ca a fost un trac veritabil si ca razboaiele purtate erau fraticide (intre popoare de aceeasi origine). Iar Traian, spunea inainte de a porni la lupta: “ma intorc in tara strabunilor mei“

 

Ocupaţia romană a durat din 105 până în 275 e.n., adică 170 de ani şi numai pe un teritoriu restrâns. În consecinţă cum puteau fi romanizaţi şi să-şi însuşească limba latină dacii, dacă numai o treime din teritoriul lor era ocupat de către romani. Mai mult, ocupaţia romană a durat numai 170 de ani, cu mult mai puţin ca în Galia şi Britania, iar englezii nu vorbesc o limbă latină, iar galeza se mai vorbeşte popular până azi în unele regiuni ale Franţei rurale. Transilvania a fost ocupată de către austrieci de la 1700 la 1918, adică 218 ani şi românii ardeleni nu vorbesc germana nici acasă şi nici pe stradă, poate numai elevii de la un liceu de profil. Basarabenii au fost ocupaţi 200 de ani de ruşi dar vorbesc limba română în familie. Deci ideea romanizării Daciei ocupată teritorial numai o treime de Roma cade şi din punct de vedere al simplei logici istorice.

 

Tot mai evident ies la lumină cercetări ştiinţifice legate de ADN, că românii sunt urmaşii dacilor. Nu va trece mult timp când curentul istoriografic al originii geto-dace a limbii şi poprului român se va impune, bineînţeles cu recunoaşterea unor influenţe istorice latine sau slave.

 

sursa foto:www,descopera.ro

De Ionuţ Ţene – NapocaNews.ro

http://manifestulromanuluiscuipat.blogspot.ro/2014/02/bibliotecile-vaticanului-confirma-dacii.html

Studentă româncă la Londra: “Dumnezeu a fost ucis de Occident, VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ACASĂ!”

Autor:  Silvana Chiujdea

Un site din Iaşi a preluat o scrisoare a unei românce, plecată la studii în Marea Britanie, ce circulă pe reţelele de socializare. Tânăra susţine că lumea occidentală este una în care credinţa a murit, un loc fără identitate, în care toţi se tem de extremism şi în care dorinţele şi năzuinţele personale sunt privite cu indiferenţă. Dezamăgită de mirajul străinătăţii tânăra scrie: “Dumnezeu a fost ucis de Occident, vreau să mă întorc acasă!”

Vă prezentăm integral scrisoarea studentei, preluată de site-ul 7est.ro, de pe rbnpress.info.

“Sunt studentă în Londra la una dintre cele mai bune universităţi europene. Sunt mândră că am reuşit să ajung aici şi le voi fi recunoscătoare părinţilor mei pt educaţie şi efortul material extraordinar pe care l-au depus pentru a mă trimite la studii de calitate mereu.

Dar mă deranjează teribil întrebarea tuturor „Te mai întorci?” Şi uimirea clară la auzul unui ferm „da”. Acest DA nu era atât de ferm înainte de a mă muta în Londra.  Înainte era un „mi-aş dori, dacă voi avea unde să mă întorc mă voi întoarce”.

Suntem o generaţie crescută într-o scârbă pentru patrie, am crescut cu Badea care înjura tara mereu, am crescut fiind educaţi să admirăm valorile occidentale „superioare” şi „ideale”.

Credem că politica, cultura şi educaţia cât mai internaţională este foarte benefică, credem În globalizare, suntem de acord câteodată că România e frumoasă dar păcat că e locuită şi parcă tot mai bine e în Londra… Români scumpi, cât putem să ne înşelăm…

Ce este Occidentul….?

Un loc care nu mai are identitate, globalizarea îi distruge încet încet toate tradiţiile, cenzura comunismului bolşevic s-a transformat în a fi , trăieşti cu riscul ca un islamist extremist poate să bombardeze pentrut Allahul lui locuitorii unei ţări în care el s-a mutat, istoria nu mai poate fi spusă pt că poate jigni anumite popoare, copiii pot fi ucişi în pântece de către propria lor mamă - avortul fiind văzut că o metodă contraceptivă în loc să i se spună crimă, Crăciunul şi Pastele precum şi alte tradiţii străvechi subt doar un prilej de marketing , aici nu există nici un pic de profunzime,; relaţiile dintre oameni sunt pur profesionale, prietenia, iubirea sunt toate o afacere, tot ce facem e pentrut CV şi când vrem să ne căsătorim găsim noi pe perfectmatch.com ceva nu?

Lumea discuta oameni, nimănui nu îi pasă ce gândeşti, ce simţi ce îţi doreşti. 

Puţini mai ştiu să iubească, feminismul distruge relaţiile bărbat femeie tot mai mult, gender role este considerat învăţat aşa că nu mai învăţăm copiii de mici să se comporte ca băietei sau fetiţe ci îi lăsăm pe ei să îşi aleagă ce sex vor să aibă, ajungându-se la un nr imens de homosexuali creaţi de societate, Dumnezeu a fost ucis de Occident.

De ce oare admiram atât de mult haosul Europei vestice?

Noi avem oameni, noi ştim să trăim, noi radem că fugim cu nasu de acasă o săptămână în munţi cu corturile.

Noi ne salutăm cu „Doamne ajută!”

Noi avem un pământ binecuvântat de oasele şi sângele atâtor martiri… De ce s-au sacrificat atâţia romani pt viitorul nostru şi noi fugim ca vitele în Occident?

De ce acceptăm ca Securiştii comunişti să ne conducă în continuare prin politica şi educaţie?

De ce acceptăm ideile occidentale cu braţele deschise?

De ce acceptăm ca bărbaţii noştri să fie carne de tun pt NATO dar nu suntem în stare să ne recuperăm Moldova de peste Prut după atâţia ani de la căderea comunismului?

De ce acceptăm ca în continuare memoria luptătorilor anticomunişti să fie călcată în picioare şi la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului încă nu le sunt recunoscute meritele? 

De ce eşti drogată scumpa Românie cu iluzii occidentale?

În Occident unde pleacă bieţii romani să facă o pâine, germanii, francezii, englezii îi tratează ca pe nişte sclavi, fiind roman eşti privit ca o subrasa, în Anglia un non-european are mai multe drepturi şi privilegii doar datorită faptului că a trăit sub dominaţia imperiului pt decenii…

Şi noi românii care avem o ţară superbă, un pământ fertil, plin de zăcăminte, Roşia montană, delta, Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră stăm să cerşim şi să ne umilim pt o pâine prin Anglia, Italia şi Spania….

Îmi plânge inima când văd cum sunt trataţi pe pământ străin când acasă la ei puteau mânca din belşug, dacă nu ar fi fost lăcomia hoţilor de la putere… care au vândut țara pe nimic.

VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ÎN ROMÂNIA cu toate că nu voi avea niciodată banii pe care i-aş avea lucrând aici. Dar cum spunea tatăl lui Nicolae Steinhardt: vei avea zile frumoase dar nopţile îţi vor fi îngrozitoare.

Omul nu are numai trup de hrănit, mai e şi sufletul. Şi mai distrugătoare este setea şi foamea sufletului îndepărtat de pământ şi de neam decât foamea trupească…

Aşa că români, plecaţi, plecaţi la studii, plecaţi ca să vedeţi în ce hal a ajuns occidentul liberal, plecaţi şi învăţaţi să vă iubiţi ţară şi realizaţi ce frumuseţe aţi lăsat în urmă.

Şi apoi ne vom întoarce cu toţii, valuri valuri, cu şi mai multă forţă şi dorinţa de schimbare, şi după 68 de ani de asuprire, România va fi a românilor din nou, aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Citiţi mai mult: Studentă româncă la Londra: “Dumnezeu a fost ucis de Occident, VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ACASĂ!” - Social > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/student-roman-la-londra-dumnezeu-a-fost-ucis-de-occident-vreau-sa-ma-intorc-acasa-1049148.html#ixzz2WHVGtgJJ 

EVZ.ro 

Crucifixul, crucea răsturnată şi unele semnale satanice transmise de Papalitate în ultima vreme ne confirmă avertismentele profetice

Biserica Creştină este la răscruce!

de Rodica Apostol

Motto: „Dintr-o spânzurătoare, creştinii au făcut un obiect de podoabă.”
Napoléon Adolphe Didron

Unul dintre cele mai des folosite simboluri creştine, crucifixul care îl reprezintă pe Iisus răstignit, nu are nimic de-a face cu simbolismul profund spiritual, înălţător şi atotcuprinzător al crucii. Pentru oricine este înzestrat cu un minim de sensibilitate, inteligenţă şi bun-simţ este destul de evident faptul că acest crucifix evocă suferinţa şi tortura la care a fost supus Iisus. Nu vrem să negăm realitatea istorică şi nici semnificaţia profundă a Patimilor lui Christos, dar ne permitem să sugerăm că religia creştină ar fi fost mult mai bine reprezentată de un simbol care să evoce învierea lui Iisus, triumful Său asupra morţii, învăţăturile Sale spirituale, victoria Sa deplină în misiunea Sa pe Pământ sau modelul divin pe care El Îl reprezintă. Folosirea ostentativă, neinspirată, a crucifixului este cu atât mai revoltătoare prin asociere cu unele mesaje francmasonice care arată o dubioasă infiltrare a satanismului chiar la vârful Bisericii, iar aceste devieri au fost prezise de profeţi încă de la originea creştinismului.

Simbolul spiritual al crucii

Crucea reprezintă unul dintre cele mai vechi simboluri spirituale ale umanităţii fiind folosită din timpuri antice. Ea nu a început să existe în lume odată cu Biserica Creştină. Întâlnim simbolul crucii la civilizaţia primitivă ariană, la egipteni,  precum şi la babilonieni. Crucea este formată din două linii intersectate perpendicular pe mijlocul uneia dintre ele. Semnificaţia spirituală a crucii poate fi explicată în mai multe moduri.

Crucea poate fi privită precum emblema iradierii din centru, de natură solară sau divină. Pentru arheologul şi scriitorul Paul Pierret (autor alDicţionarului de arheologie egipteană) crucea este cea care protejează tainele sfinte. Crucea mai are şi valoare de simbol ascensional. În legendele orientale crucea este puntea sau scara pe care urcă la DUMNEZEU sufletele oamenilor. Bisericile catolice şi ortodoxe sunt proiectate în aşa fel ca să formeze o cruce pe pământ.

Crucea este – după Gérard de Champeaux, autor al cărţii Introducere în lumea simbolurilor – al treilea din cele patru simboluri fundamentale alături de centru, cerc şi pătrat. Ea stabileşte o relaţie între celelalte trei. Intersecţia celor două drepte ale sale coincide cu centrul, pe care ea îl deschide astfel spre exterior. Pe de altă parte, crucea se înscrie în cerc, împărţindu-l în patru. Din ea se obţin pătratul şi triunghiul, dacă i se unesc vârfurile prin patru drepte. Ca şi pătratul, crucea simbolizează pământul fiind însă expresia aspectelor intermediare, dinamice şi subtile ale acestuia. Crucea are o funcţie de sinteză şi măsură, în ea se întâlnesc cerul şi pământul. În ea se amestecă timpul şi spaţiul. Dintre toate simbolurile, crucea este cel mai universal, cel mai totalizator. Crucea este simbolul intermediarului, al mijlocitorului, al celui care este prin chiar natura sa, comunicarea între pământ şi cer. René Guénon, renumit filosof şi gânditor esoteric francez spune despre cruce, căreia i-a dedicat un întreg volum, că este simbolul totalizării spaţiale, apropierea şi unirea contrariilor.

Simbolul Crucii la creştini

Tradiţia creştină a îmbogăţit foarte mult simbolismul crucii, condensând în această imagine mântuirea şi patimile lui Iisus. Ea devine astfel mai mult decât o „figură” a lui Christos, identificându-se cu persoana Lui. Putem observa puterea simbolistică a crucii creştine prin exemplul crucii pecete (săpată în piatră) datând din primele secole ale creştinismului. Ea este prezentată de către Napoléon Adolphe Didron, arheolog şi istoric francez de artă care a trăit în sec XIX, în lucrarea sa Istoria lui DUMNEZEU. Pecetea poartă gravată o cruce în T, litera chi (X) traversează verticala T-ului care se rotunjeşte în partea de sus ca litera rho (P). Aceste linii rezumă numele lui Hristos şi forma crucii Lui. Hristos, Fiul lui DUMNEZEU este începutul şi sfârşitul a toate, literele alfa şi omega însoţind crucea de-o parte şi de alta.

Crucea l-a zdrobit şi l-a îmblânzit pe Satana, simbolizat de şarpele care stă  încolăcit pe piciorul crucii. Acest duşman al neamului omenesc caută să aducă sufletul la pierzanie, suflet reprezentat sub forma unui porumbel. Deşi ameninţat, porumbelul priveşte la crucea care îi dă putere şi care îl mântuie de otrava Satanei. Cuvântul SALVS, scris pe pământul unde este înfiptă crucea, este cântecul de izbândă al creştinului credincios prin care el preamăreşte crucea şi pe Christos. Artiştii medievali au împrumutat de la Părinţii Bisericii (persoane care, prin viaţa şi activitatea lor, au meritat şi au primit de la Biserică titlul de Părinte al ei) tema crucii cosmice. Ea este pusă în valoare de Sfântul Augustin (filosof şi teolog faimos, care a susţinut dezvoltarea creştinismului occidental) în lucrarea sa De Genesi ad literam. Pentru Sfântul Chiril al Ierusalimului, crucea este polul lumii, pentru Sfântul Grigorie de Nyssa „părinte al misticii”, ea este pecetea cosmică.

În lumea simbolurilor creştine, crucea mai semnifică raiul celor aleşi. În Divina Comedia a lui Dante, ea este simbolul nemuririi, al slavei veşnice dobândite prin jertfă care culminează într-o fericire extatică: „căci sus străfulgera Christos şi pilde n-am să-I dovedesc prin ele. Dar cei ce-şi poartă crucea întru Christos mă vor ierta că-mi scap din mâini unealta, când fi-vor să-L zărească pe Christos.”

Simbolul Crucifixului utilizat de Biserica Creştină

N. A. Didron afirmă referindu-se la Crucifix – cel mai cunoscut şi mai utilizat simbol creştin, o cruce care conţine reprezentarea tridimensională a trupului crucificat al lui Iisus Hristos – că: „Dintr-o spânzurătoare, creştinii au făcut un obiect de podoabă”.

Este necesar de făcut o distincţie clară între crucea patimilor lui Christos, adică Crucifixul, care este de fapt un instrument de supliciu şi tortură şi crucea de slavă, care trebuie interpretată în sens eschatologic (doctrină mistică-religioasă despre destinele finale ale omenirii, despre Sfârşitul Lumii şi Judecata de Apoi). Găsim referiri la cea din urmă în Noul Testament care afirmă că această cruce de slavă va apărea înaintea celei de-a doua veniri a lui Christos.

Ne întrebăm oare cât de inspirată este alegerea simbolului care evocă suferinţele cumplite şi moartea lui Iisus pe cruce, pentru a fi adorat de milioane de creştini? Pe vremea lui Iisus Christos crucificarea era un lucru ruşinos şi chiar terifiant, un simbol al condamnării şi torturii publice. În primele două secole ale creştinismului, simbolul Crucifixului nici măcar nu era folosit în iconologia creştină deoarece el descrie o metodă crudă şi barbară de execuţie publică a celor mai mari răufăcători. Merită să ne punem întrebarea dacă primii discipoli ai lui Iisus, care chiar L-au cunoscut îşi doreau să privească imaginea Învăţătorului lor mort crucificat? Oare nu ar fi fost mai inspirată Biserica Creştină dacă ar fi ales un alt simbol principal creştin care să evoce spre exemplu renaşterea lui Iisus?

Crucea Petrină

În tradiţia Bisercii Catolice se recunoaşte unanim că la alegerea sa, Sfântul Petru a murit crucificat pe un crucifix inversat. Conform romano-catolicilor, Papa este succesorul Sfântului Petru ca şi episcop al Romei. Astfel, Papalitatea este reprezentată de simboluri care se folosesc de asemenea şi pentru a-l reprezenta în iconografia creştină pe Sfântul Petru, cum ar fi spre exemplu cheile raiului sau Crucea Petrină (inversată).

Spre deosebire de simbolismul crucii despre care am vorbit în introducerea articolului, Crucea Petrină nu are o valoare simbolică consacrată universal, ci ea este mai mult o adaptare pe care Biserica Catolică a făcut-o crucifixului inversat pe care a fost răstignit Sf. Petru. Acest lucru a putut fi observat la vizita Papei Ioan Paul II în Israel, în luna martie 2000. Poze ale Papei şezând în faţa unei Cruci Petrine (adică inversate) se pot găsi pe internet împreună cu diverse încercări de a dovedi asocierea Bisericii Catolice şi mai bine zis a Papalităţii cu satanismul.

Oare cât de justificată este Papalitatea la ora actuală să folosească drept unul din simbolurile sale principale Crucea Petrină inversată? Crucea inversată, ca orice simbol spiritual inversat, vehiculează influenţe satanice şi este folosită frecvent în satanism. Diferenţa dintre „crucea lui Petru” şi un crucifix inversat (considerat satanic de către catolici) este de multe ori obscură, conducând la confuzie în legătură cu utilizarea acestor simboluri.

Romano-catolicii asociază crucea inversată cu crucificarea apostolului Petru pentru a motiva succesiunea apostolică care este folosită pentru a sprijini infailibilitatea liniei Papale a Bisericii Romano-Catolice. Lucrarea lui Sheldon (teolog faimos din sec XX, autor a peste 20 de volume de studii religioase) Apostolii Principali (History of the Church, vol. 1, Hendrickson Publishers, reprint, 1999, pp. 68-78) prezintă ipoteze care refuză motivele invocate de Biserica Romano-Catolică cu privire la succesiunea Papală. În primul volum al acestei istorii a Bisericii, Sheldon scrie: „nu există niciun motiv pentru care protestanţii să nege faptul că Iisus a vorbit despre Petru ca fiind o „fundaţie”, dar în acelaşi timp este necesar de avut în vedere următoarele consideraţii: din copiile exacte ale Noului Testament reiese clar că, cuvintele din Evanghelia după Matei nu erau adresate lui Petru într-un sens exclusiv, ci doar că el era considerat de către Iisus una dintre pietrele importante ale „fundaţiei” creştinismului. A fi o fundaţie înseamnă ca în contactul cu orice agent uman să realizezi doar munca unui fondator, a unui iniţiator. „Biroul” unui fondator nu este un lucru care să fie transmis sau moştenit. Cineva ar putea de exemplu să construiască pe „fundaţia ” aşezată de Petru, sau chiar să imite munca lui Petru prin introducerea creştinismului în noi regiuni. Dar în  niciun caz nu se pune problema succesiunii. De exemplu, ne putem gândi la fondatorii Republicii Americane ca fiind fiecare în parte moştenitorii locului lui Petru în fundaţia Bisericii.”

Crucifixul „îndoit sau rupt”

După ce în anul 2000 Papa Ioan Paul al II-lea a apărut în timpul unui discurs în faţa a peste 80.000 de oameni având în spatele său o cruce inversată, la rândul său, actualul Papă Benedict al XVI-lea se afişează destul de des cu un crucifix îndoit. 

Se spune că diavolul nu are puterea să creeze, ci doar să batjocorească şi să deformeze. Din punctul de vedere al simbolismului, o figură inversată semnifică întotdeauna o putere pervertită. Sataniştii şi magicienii negrii folosesc în rău semnificaţia spirituală a crucii, prin inversarea acesteia. Ei cad din spiritualitate şi nemurire, rămânând „închişi” în materie şi moarte.

Crucifixul „îndoit sau rupt”  este un simbol sinistru folosit de către satanişti încă din secolul VI. Acesta constă dintr-un crucifix îndoit pe care se află corpul deformat, foarte slab, a lui Iisus atârnând patetic de cruce cu braţele şi picioarele dureros de subţiri şi emaciate de parcă ar fi fost victima foametei. Linia orizontală a acestui crucifix este îndoită în jos. Magicienii negrii şi vrăjitorii din Evul Mediu foloseau acest crucifix îndoit pentru a reprezenta termenul biblic „semnul fiarei”.

În anul 2004, Papa Ioan Paul al II-lea a transmis în timpul unei slujbe mesajul necesităţii unei „noi ordini internaţionale”. Acelaşi Papă a reinstaurat Biroul Inchiziţiei care acum poartă numele Biroului pentru Apărarea Credinţei avându-l drept coordonator pe Cardinalul Ratzinger, actualul Papă Benedict al XVI-lea.
Papa Benedict a afirmat în anul 2009 „nevoia puternică de înfiinţare a unui singur guvern mondial, cu o singură economie mondială”.

În cartea sa „Cheile Sângelui” (Keys of This Blood), preotul şi teologul romano-catolic Malachi Martin a afirmat că Papa Paul Ioan al II-lea este devotat planului instaurării unei Noi Ordini Mondiale de către cumplita sectă satanică a „iluminaţilor” francmasoni. 
Tot Malachi Martin, care a fost o perioadă apropiat al Vaticanului, afirmă că Papalitatea ascunde omenirii un secret terifiant şi cutremurător. Al treilea secret de la Fatima este o profeţie făcută de Fecioara Maria în 1917 asupra unei cumplite pedepse apocaliptice pe care omenirea o va suporta dacă nu se întoarce către DUMNEZEU cu tot sufletul. Părintele Malachi afirmă „când mă aflam în preajma Papei Ioan al XXIII- lea, această coală de hârtie era păstrată într-o cutie aşezată pe şemineul apartamentului privat în care locuia Papa la Roma.” Tot el afirmă că Papa Paul Ioan al II-lea nu a fost de acord cu divulgarea profeţiei Fecioarei Maria deoarece „mesajul secretului este foarte apocaliptic.”

Profeţiile Sfântului Malachia şi ale Fecioarei Maria

Odată cu semnalele nu tocmai creştine transmise de ultimii doi Papi, din ce în ce mai multă lume se întreabă dacă trăim cumva vremurile din urmă ale apocalipsei. În Evul Mediu a existat un Sfânt catolic pe numele Malachia care a avut viziuni extatice cu toţi papii (în număr de 111, conform spuselor Sfântului) care vor fi la conducerea Bisericii Catolice. El a făcut profeţii despre fiecare dintre aceştia, care s-au dovedit a fi uluitor de exacte până în prezent. Sfântul Malachia a afirmat despre utimul Papă, care se pare că după profeţiile sale (şi nu numai), este Benedict al XVI- lea, următoarele: „În timpul ultimei persecuţii la care va fi supusă Sfânta Biserică Romano-Catolică, ea va fi condusă de Petru Romanul. El va păstori turma credincioşilor în vâltoarea a numeroase frământări, care vor culmina cu distrugerea cetăţii celor şapte coline (Roma), iar apoi Judecătorul cel de temut va judeca poporul.”
În conformitate cu profeţia Fecioarei Maria de la Garabandal, odată cu Papa Benedict al XVI-lea încep vremurile din urmă. În anul 1962, Fecioara Maria i-a spus stigmatizatei Teresa Musco că „oamenii şi clerul au mărit cloaca necurăţiei... Biserica se află la o răscruce: ori va merge spre pieirea sa, ori îşi va regăsi calea, pe care nu ar fi trebuit să o părăsească niciodată.”

Bibliografie: 
Dictionnaire des symboles: Mythes, rêves, coutumes, gestes, formes, figures, couleurs, nombres, Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Ed. Robert Laffont, Collection Bouquins, 1982
Iconographie Chrétienne: Histoire De Dieu (1843), Adolphe Napoléon Didron, Ed. Kessinger Publishing, 2010
Dictionnaire d'archéologie Egyptienne, Paul Pierret, Ed. Imprimerie Nationale, 1875
Introduction au monde des symboles, Gérard de Champeaux, Ed. Zodiaque, 1989
History of the Christian Church, Henry C. Sheldon, Ed. Hendrickson Publishers, 1999
Keys of This Blood - Pope John Paul II Versus Russia and the West for Control of the New World Order, Malachi Martin, Ed. Simon & Schuster, 1991

yogaesoteric
30 martie 2011

preluare de pe sursa:

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6625

Secte satanice la Vatican

Dezvăluirile şocante ale lui Don Gabriele Amorth, exorcistul şef al Vaticanului

de Mihai Vasilescu

În memoriile sale publicate în anul 2010, Don Gabriele Amorth, exorcist şef la Vatican, preşedinte pe viaţă al Asociaţiei Internaţionale a Exorciştilor, denunţă prezenţa satanismului în cetatea Sfântului Scaun. Încă din ianuarie 2008, într-un interviu oferit lui Alexander Smoltczyk pentru ziarul german Der Spiegel, el afirma că „la Vatican există secte sataniste. Nu sunt la vedere, dar ele există.”

În memoriile sale, însă, el merge mult mai departe: „Da, chiar la Vatican există membri ai unor secte sataniste, (...) preoţi, prelaţi şi chiar cardinali. (...) Am aflat acest lucru de la persoane care i-au cunoscut direct pe aceştia. Şi, de mai multe ori, am auzit acest lucru mărturisit de diavolul însuşi, în timpul exorcizărilor. (...) Bineînţeles, l-am informat (pe Papă)! Dar face şi el ce poate. Este ceva cutremurător. Ţineţi cont de faptul că papa Benedict al XVI-lea este german, o ţară foarte ostilă acestor lucruri. În Germania, practic nu există exorcişti, dar am avut ocazia să discut cu Papa de trei ori pe vremea când era încă prefect al congregaţiei pentru Doctrina credinţei.

M-am hotărât să vorbesc despre aceste lucruri pentru că ele sunt de o importanţă capitală pentru a înţelege situaţia actuală a Bisericii (nu putem înţelege criza Bisericii fără a admite că fraza lui Paul al VI-lea despre fumul lui Satan care a invadat Biserica nu este doar un fel poetic de a se exprima). Dar prezint, de asemeni, aceste fapte pentru că sunt intim convins că pedofilia are de a face – cel puţin în anumite cercuri – cu practicile satanice.”

Apariţia cărţii Memoriile unui exorcist a declanşat un imens scandal, bătrânul Don Amorth fiind literalmente ridiculizat în presă. Merită însă să ne punem întrebarea dacă nu cumva el a văzut în inima Vaticanului lucruri şi mai teribile, dacă a riscat să-şi piardă respectabilitatea, denunţând un grup de cardinali din interiorul Sfântului Scaun.

 

Amintim că în septembrie 2011, Papa Benedict al XVI-lea şi înalţi oficiali ai Bisericii Catolice au fost acuzaţi la Curtea Penală Internaţională de la Haga de crime împotriva umanităţii, de către o organizaţie care apără victimele abuzurilor sexuale comise de preoţii catolici. Înalţii responsabili de la Vatican sunt acuzaţi că „au tolerat şi acoperit, în mod sistematic, violurile şi actele sexuale comise împotriva minorilor, în întreaga lume”.

preluare de pe sursa:

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7005

Opinii: Rufele murdare ale Bisericii Ortodoxe Romane

De curand, pe mai toate mijloacele de informare, o stire ne-a umplut inimile de bucurie: "In cadrul manifestarilor prilejuite de sarbatorirea hramului Catedralei patriarhale, in Bucuresti si-a deschis portile prima spalatorie pentru vesminte liturgice din tara".

Concept al Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, spalatoria "Bob de roua" functioneaza in cadrul SC Tarina Pastorului SRL si dispune de cea mai moderna aparatura pentru spalarea, calcarea si ambalarea textilelor folosite in cult si nu numai. 

Pentru ca, atentie, " hainele preotesti nu pot fi puse la un loc cu cele ale mirenilor, pe langa un utilaj special destinat hainelor preotesti, alte trei utilaje vor fi folosite pentru publicul larg". 

Chiar daca aceasta initiativa a fost tratata mai in gluma mai in serios, de catre mijloacele media, personal nu vad nimic nelalocul sau in acest eveniment. 

Poate la noi in tara suna oarecum ciudat, dar mai peste tot in lumea civilizata, biserica - indiferent de confesiunea de care vorbim - este preocupata si de gasirea unor mijloace de a aduce bani in vistieria sa. 

In incinta unor manastiri celebre - de exemplu Welttenburg, din Germania - functioneaza bine mersi o berarie ale caror beneficii ajuta intretinerea bisericii si manastirii cu acelasi nume. 

Este mult mai normal asa, decat sa vezi pe la un colt de strada un preot sau o maicuta tinand in mana un carton pe care sta scris ca enoriasii ar putea contribui la construirea sau renovarea unui lacas sfant. 

Semne de intrebare si nevoia de curatenie

Nici initiativa de a separa hainele preotesti de cele ale simplilor credinciosi nu mi se pare neaparat de luat in ras. Nu-i asa, rufele murdare se spala in familie! 

Dar daca tot am luat-o pe panta analogiilor - si mai aflam ca pe langa aceasta spalatorie ecologica, din data de 28 octombrie, va fi sfintita si Croitoria "Reverenda", unde se vor croi nu numai vesminte bisericesti, dar si alte articole textile la comanda - uite ca imi vin in minte si alte ganduri. 

Grija pentru separarea lucrurilor strict bisericesti de cele lumesti - vreau, nu vreau - ma trimite cu gandul la reactia vehementa a Bisericii Ortodoxe impotriva studierii dosarelor Securitatii, din care ar fi putut rezulta colaborarea unor inalte fete bisericesti cu serviciile de informatii.

Astfel, mi se pare emblematica reactia purtatorului de cuvant al Patriarhiei Romane, Constantin Stoica, care a spus ca "Patriarhia nu va cere CNSAS verificarea informatiilor cu privire la presupusele legaturi intrte sefii Bisericii si fosta Securitate, pentru ca ar insemna ca acestor informatii sa li se dea prea multa importanta".

Nu am sa insist aici in mod special nici asupra altor lucruri mai putin curate aparute in presa in ultimul timp, despre bunurile imobiliare pe care biserica ortodoxa le-a primit cu prea mare usurinta din partea tuturor guvernelor Romaniei din 1990 si pana astazi. 

Chiar daca aceste bunuri, in treacat fie spus, insumeaza peste 3.000.000 de metri patrati de teren arabil sau intravilan si peste 442.000 de metri patrati de constructii, aceste date seci ar putea fi usor demontate prin faptul ca toate acestea nu reprezinta decat o compensatie fireasca fata de abuzul comis de regimul comunist prin confiscarea unor bunuri apartinand Bisercii Ortodoxe. 

Nu la fel de entuziast a fost statul roman in privinta restituirilor in bunuri imobiliare, ce s-ar fi cuvenit a fi facute bisericilior greco- catolice. 

Bunuri imobiliare care, astazi, se afla in posesia aceleiasi Biserici Ortodoxe Romane. Dar asta este o alta discutie, care ar avea nevoie de o ecologica mult mai performanta, pentru a fi clarificata.

Sau, mai pe intelesul tuturor enoriasilor de buna credinta, de o mai mare transparenta din partea inaltelor fete bisericesti. 

preluare de pe sursa:

http://www.ziare.com/social/biserica/opinii-rufele-murdare-ale-bisericii-ortodoxe-romane-1054654

Biserica Ortodoxă implicată în Grupul Bilderberg. Unde se ţin întâlnirile secrete ale controversatei grupări

Scandalurile în care a fost implicată Biserica Catolică au stârnit numeroase controverse în rândul enoriaşilor. Dar acum este rândul Bisericii Ortodoxe să aibă rol principal într-un scandal care implică cel mai secret grup din lume - Grupul Bilderberg.

Biserica Ortodoxă din Grecia este acţionar la National Bank of Greece (cu toate că acest lucru nu se potriveşte deloc cu ceea ce scrie în Biblie privitor la luarea banilor cu dobândă). Însă ceea ce este foarte interesat este faptul că NBG doreşte să scoată la vânzare complexul de lux Astir Palace, locul în care sute de vedete şi staruri vin în fiecare an, din ultimele cinci decenii.

Mai mult, complexul, asupra căruia şi Biserica Ortodoxă are o oarecare influenţă, a fost locul în care grupul Bilderberg s-a întrunit între anii 1993 - 2009. De aici s-au născut mai multe speculaţii potrivit cărora şi capii Bisericii Ortodoxe ar avea o oarecare influenţă în cadrul grupului, scrie Bloomberg.

Prima întâlnire oficială a grupului

Prima întrunire oficială a Clubului Bilderberg a avut loc între 29 și 31 mai 1954, în localitatea olandeză Oosterbeek. Cu ocazia acesteia, grupul și-a luat numele de la amfitrionul său, Hotelul Bilderberg, al cărui proprietar era Prințul Bernhard. Suveranul, având strânse legături cu Shell Oil și cu holdingul internațional Societe Generale din Belgia, a fost gazdă și maestru de ceremonii. 

În cursul primei întâlniri, participanții și-au manifestat indignarea față de politica macabră a senatorului Joseph Raymond McCarthy, și „vânătoarea de vrăjitoare” cocepută de acesta. Ideologia lui naționalistă bloca drumul planurilor globale ale celor prezenți și numeroși europeni și-au manifestat teama în legătură cu posibilitatea ca SUA să evolueze spre o dictatură fascistă.

În a treia zi, Prințul Bernhard a anunțat: „Deși nu figura pe agendă, s-a vorbit atât de mult despre mccarthism că, dacă vom avea timp, am să cer ca Jackson să expună opinia americană despre el”. C.D. Jackson a domolit temerile manifestate de o serie de bilderbergi europeni, dând asigurări: „Fie că moare de glonțul unui asasin, fie că dispare în modul tradițional american, vă spun că, atunci când vom asista la următoarea noastră întrunire, McCarthy va fi dispărut de pe scena americană”. 

McCarthy a murit în 1957, în urma unor complicații derivate din alcoolismul său cronic, după cum au menționat surse oficiale, dar înainte fusese criticat de către Senat, perzându-și întreg prestigiul și puterea. Toate acestea i-au convins pe europeni că americanii se țineau de cuvânt.

preluare de pe sursa:

http://www.antena3.ro/externe/biserica-ortodoxa-implicata-in-grupul-bilderberg-unde-se-tin-intalnirile-secrete-ale-controversatei-grupari-172968.html

Legătura secretă dintre Hitler şi Biserica Catolică: naziştii erau mari admiratori ai iezuiţilor

Se pare că a existat o legătură trainică între Hitler şi Biserica Catolică (mai precis, cu o parte a ei, Ordinul Iezuiţilor). În copilărie, Adolf Hitler a fost educat la o mănăstire benedictină, unde a văzut celebra zvastică pentru prima dată. A cântat în cor şi povestea că a visat ca într-o zi să conducă sfintele ordine.

„Sunt, am fost şi voi fi catolic” - iată cuvintele pe care i le-ar fi spus unuia dintre generalii lui….iar Biserica Catolică nu l-a excomunicat niciodată pe dictatorul german. Cert este că Biserica Catolică a închis ochii la oprimarea nazistă. Înţelegerea dintre catolici şi nazişti implica şi mai multe privilegii pentru preoţi şi chiar permisiunea de a se implica în sistemul public de educaţie, beneficiind de un ajutor substanţial de 400 de milioane de dolari. Mişcarea a dus şi la eliminarea acţiunilor judiciare împotriva catolicilor, căci în 1940 Hitler ştersese sau anulase 7.000 de cauze legale împotriva preoţilor catolici. Una peste alta, Biserica Catolică a ieşit bine din acest proces.

Iată ce prevedea un acord cu Biserica Catolică datând din 1933: Reichul German garantează libertatea profesiei şi a exercitării publice a religiei catolice. Religia catolică va fi materie de studiu permanent în ciclul primar, în şcolile vocaţionale, în ciclul secundar, precum şi în ciclul superior şi va fi predată în conformitate cu principiile Bisericii Catolice.

Pentru catolici, era perfect, aşa că de ce să le facă zile fripte naziştilor? Prestigiul acestora a crescut şi se pare că au beneficiat chiar de sprijin romano-catolic. Dar naziştii aveau nevoie şi să se asigure câ viitorii lor aliaţi, precum Italia, nu se vor supăra. Potrivit multor autori, chiar şi după sfârşitul războiului naziştii au fost ajutaţi să scape de către fraţii lor din Biserica Catolică – să scape prin mănăstiri şi să se refugieze în ţări profund catolice din America de Sud -, mai ales graţie sprijinului primit de la anumiţi iezuiţi.

Frans von Papen a fost cancelarul Germaniei între iunie 1932 şi 1933 şi apoi prim-vicecancelar al celui de-al Treilea Reich când a venit la putere Adolf Hitler. A fost numit mentorul acestuia, aşa că, teoretic, ar fi trebuit să ştie ce credea Hitler. În cartea lui, intitulată “Dialogurile mele cu Hitler”, Papen ne poartă în gândurile acestuia: „Hitler a pus în practică înaltele idealuri ale papalităţii.” Nu se poate spune exact la ce anume se referă Papen, dar este evident că Adolf Hitler lucra direct pentru papă. Se pare că Franz von Papen a fost o personalitate foarte influentă în politica Germaniei naziste şi a fost şi iezuit.

Papen a susţinut mai multe elemente, sprijinind astfel integrarea „idealurilor” catolice şi inclusiv amestecul dintre tineretul catolic şi tinerii adepţi ai lui Hitler, ceea ce a dus la semnarea Acordului dintre Vatican şi München. Întâmplarea a făcut ca, la momentul respectiv, cardinalul secretar de stat care a semnat documentul ca reprezentant al Vaticanului să fie arhiepiscopul Eugenio Pacelli, care mai târziu avea să devină papa Pius al XII-lea. După ce s-a instalat ca papă în 1939, chiar când trupele Iui Hitler invadau Polonia, papa Pius îi scria lui Hitler:

“Ilustrului Herr Adolf Hitler, Fiihrer şi cancelar al Reichului german! La începutul pontificatului nostru, dorim să vă asigurăm că vom rămâne devotaţi bunăstării spirituale a poporului german, încredinţată în mâinile voastre, care sunteţi Conducătorul nostru. Pe parcursul mai multor ani pe care i-am petrecut în Germania, am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a stabilii relaţii armonioase între Biserică şi stat. Acum, când atribuţiunile noastre sunt mai mari, graţie rangului nostru bisericesc, cât de arzător să ne rugăm ca să atingem ţelul acela? Fie ca prosperitatea poporului german şi progresul lui în toate domeniile să dea roade, cu ajutorul lui Dumnezeu!”

Iată ce credea Hitler însuşi despre ordinul iezuiţilor: “Am învăţat multe de la Ordinul Iezuiţilor. Până acum, nici c-a existat vreodată ceva mai grandios pe pământ decât organizarea ierarhică a Bisericii Catolice. Am transpus multe elemente din ea în propriul meu partid.”

Organizaţia SS a fost constituită de Himmler potrivit principiilor Ordinului Iezuit. Regulile acestuia şi Exerciţiile spirituale recomandate de Ignaţiu de Loyola au fost modelul pe care Himmler a încercat să-l urmeze cu exactitate. Titlul acestuia, conducător suprem al SS, era echivalentul titlului de „general” la iezuiţi şi întreaga structură era o imitaţie fidelă a ordinii ierarhice din sânul Bisericii Catolice.

preluare de pe sursa:

http://www.lovendal.net/wp52/legatura-secreta-dintre-hitler-si-biserica-catolica-nazistii-erau-mari-admiratori-ai-iezuitilor/

Opus Dei (organizaţia ce conduce Biserica Catolică) sau Sfânta Mafie

Opus Dei (organizaţia ce conduce Biserica Catolică) sau Sfânta Mafie

Opus Dei

Opus Dei a fost fondată în 1934, în Spania, de către preotul aragonez Jose Maria Escriva de Balaguer (1902-1975). Doctrina sa spirituală este conţinută în întregime de singura lucrare scrisă de el, intitulată Camino, care nu este decât o culegere de maxime, fără mare originalitate, şi unde teologia propriu-zisă este absentă. Găsim însă aici următoarea maximă, care caracterizează o întreagă morală: „Ştii cum acţionează societăţile secrete; ele nu au căutat niciodată să câştige masele. E mai bine să rămâi ascuns: nu dezvălui niciun detaliu al apostolatului tău.”

Societăţile secrete catolice nu sunt o noutate

În lumina acestei recomandări, vedem cât valorează silogismul menţionat mai sus. În fapt, societăţile secrete catolice n-au lipsit de-a lungul istoriei: în secolul al XVII-lea a existat Compania Sfintei Taine, specializată în drenarea moştenirilor şi extorcarea secretelor de familie în umbra confesionalelor, şi împotriva căreia Moliere a scris Tartuffe; în timpul Papei Pius al X-lea a fiinţat Sodalitium Pianum, societate secretă integralistă creată de monseniorul Benigni, prelat roman, şi ale cărei denunţuri au terorizat pe toţi catolicii liberali; a mai existat, mult mai puţin cunoscut, Hieronul din Val-d’Or, o sectă de catolici ezoterişti creată pe la 1880 de un aristocrat spaniol, marchizul de Sarachaga, la Paray-le-Monial (Sa ne-et-Loire), leagăn al cultului Sacre-Coeur.

Fondatorul Opus Dei a fost beatificat

Să ne oprim aici cu comparaţia, deoarece Opus Dei a cucerit în cadrul Bisericii catolice o poziţie cât se poate de oficială. A fost ridicată de Pius al XII-lea la rangul de institut secular în 1947, apoi la cel de pre-latură, depinzând direct de Sfântul Scaun, de către Ioan-Paul al II-lea, care are pentru ea o predilecţie evidentă, în aşa măsură încât în 1992 l-a beatificat pe fondatorul Escriva de Balaguer la numai şaptesprezece ani de la moarte, fapt fără precedent în istoria Bisericii.

Opus Dei nu este deci o societate secretă; nu este însă mai puţin o societate cu secrete. Cea mai bună dovadă o constituie faptul că nu şi-a publicat niciodată constituţiile, adică statutele, al căror text le este necunoscut până şi membrilor ei. Escriva de Balaguer a scris: „Opus Dei nu urmăreşte niciun scop temporal sau politic; dacă prin absurd acest fapt s-ar produce, ea ar fi imediat dizolvată.” Spunând acestea, viitorul preafericit profera o mare minciună.

Opus Dei cucereşte puterea politică în Spania

În 1936, când izbucneşte războiul din Spania, Opus există doar de doi ani, iar Balaguer, care are 34, se află la Burgos, în zona franchistă. Îl întâlneşte acolo pe Caudillo în persoană. În 1939, după înfrângerea republicană, Opus controlează Consiliul superior al cercetării ştiinţifice; în 1956, unul dintre conducătorii ei, Lopez Rodo, este secretar de stat însărcinat cu reforma administrativă, apoi devine viceprim-ministru; în 1957, Opus are deja trei miniştri, în 1962 un al patrulea, iar în 1969 numărul lor se ridică la 10.

Odată cucerite poziţiile-cheie ale puterii, Opus face totul pentru a elimina Falanga, cea mai mare parte a ei fiind sclerozată în spiritul „fost combatant”, şi în care o minoritate evoluează periculos spre stânga. După ce a infiltrat cu uşurinţă tehnocraţia şi sectoarele cele mai dinamice ale patronatului, Opus lucrează, nu fără succes, la modernizarea vechiului capitalism spaniol. Planul este, deoarece Franco e octogenar, să proclame un rege de paie, după ce va fi instalat la conducere un om cu mână de fier, pe amiralul Carrero Blanco. Planul se va izbi însă de două evenimente neprevăzute, răsunătoare: întâi, amiralul, promovat vicepreşedinte al guvernului, este executat de un comando de antifranchişti basci; apoi, ieşită la lumină, o urâtă afacere zdruncină Opus – afacerea MATESA.

Afacerea MATESA

Societatea cu această siglă, care are şaptezeci de filiale în toată lumea şi al cărei preşedinte-di rector general, Juan Vila Reyes, este un fidel al Opus, se ocupă oficial de exportul războaielor de ţesut şi beneficiază, în acest sens, de importante ajutoare pentru export, acordate de Banca de credit industrial, ai cărei preşedinte şi vicepreşedinte sunt, de asemenea, membri ai pioasei instituţii. În realitate, MATESA nu exportă decât puţine maşini şi converteşte cea mai mare parte a ajutoarelor în cote de participare la societăţi controlate – aţi ghicit – de Opus. Scandalul care nu întârzie a se declanşa, în 1969, face lumină asupra metodelor de finanţare a acesteia, supranumite de aici înainte Sfânta-Mafia.

Această păţanie nu va descuraja deloc Opus Dei să se angajeze în alte combinaţii financiare, dar cu o prudenţă sporită. Când unul dintre membri, Ruiz Mateos, la început simplu producător de vinuri în Jerez, care înfiinţase cu ajutorul ei şi în mare parte spre profitul ei o societate multinaţională, RUMASA, grupând şase sute de întreprinderi şi douăzeci de bănci, a fost prins în 1983 cu un pasiv ilicit de 2 miliarde de dolari, Opus l-a lăsat, cu sânge rece, să se prăbuşească. Văzând că a fost ţap ispăşitor, imprudentul om de afaceri a făcut judecătorilor numeroase dezvăluiri, bazate pe documente, arătând cum finanţase Opus Dei.

De câte ori se produce un astfel de accident, Sfânta-Mafia are un răspuns gata pregătit, dar care este un pic prea şubred: „Acţiunile unuia sau altuia dintre membrii noştri sunt afaceri private care nu angajează cu nimic instituţia.”

O altă afacere marca Opus Dei

În 1981, Institutul activităţilor religioase, altă bancă vaticană al cărei preşedinte este, în acel moment, episcopul american Marcinkus, este antrenată în falimentul surorii sale gemene Ambrosiano, la conducerea căreia se afla Roberto Calvi, un membru al P2 (societate francmasonică italiană). Or, deşi în acel timp Vaticanul se plânge că are greutăţi cu plata personalului, Marcinkus găseşte 250 de milioane de dolari pentru a-i rambursa creditorilor. S-a spus că această sumă a fost furnizată de Opus Dei, care ar fi pretins, în schimb, dreptul de a orienta politica Sfântului Scaun faţă de ţările din Est şi din lumea a treia. Este genul de situaţie care nu poate fi demonstrată niciodată prin A plus B, dar totul s-a petrecut ca şi cum acest zvon ar fi fost adevărat.

Puterea lui Opus Dei în interiorul Bisericii Catolice

Cu cei optzeci de mii de membri în toată lumea, din care în jur de două mii în Franţa, cu numeroase instituţii de învăţământ superior şi reţelele mediatice a căror paternitate n-o recunoaşte niciodată deschis, Opus Dei a reuşit să ocupe multe pârghii de conducere în cadrul Biserici şi este în mare parte responsabilă de sabotarea poziţiilor luate de conciliul Vatican II, de opoziţia faţă de teologia eliberării, de directivele, aberante în epoca SIDA, în privinţa contracepţiei, pe scurt de neo-fundamentalismul care îşi face din nou apariţia în ierarhia catolică.

Puterea ei ocultă se face însă simţită în Europa de Est, reconvertită la economia de piaţă, în ţările lumii a treia, în America Latină, în Irlanda şi, bineînţeles, în locul de origine, adică statul spaniol. Disciplina de tip militar, morala obedienţei pasive, abilitatea în manipularea spiritelor şi, la nevoie, smulgerea membrilor din mediul lor familial, spiritul elitist şi cultul secretului fac din această grupare, totuşi, o sectă printre celelalte, dar a cărei putere o face cu atât mai mult periculoasă.

preluare de pe sursa:

http://www.lovendal.net/wp52/opus-dei-organizatia-ce-conduce-biserica-catolica-sau-sfanta-mafie/