Imperiul financiar mondial

Puterea banului a ajuns sa controleze toate sferele societatii. Banul dicteaza, ucide, distruge si înrobeste.

Printr-o propaganda abil utilizata, banul s-a transformat dintr-un mijloc într-un scop în sine. Iar ceea ce este mai important si mai important este faptul ca întreg capitalul a ajuns sa fie acumulat în câteva mâini care dicteaza totul.


Interese politice si financiare

În deceniile anilor 1970 si 1980, bancile mici locale au fost cumparate de catre banci mari în cadrul fiecarui stat din Statele Unite: apoi acestea au fost la rândul lor cumparate de suprabanci din New York, astfel încât o mâna de banci detine absolut toata averea.

În 12 state, de exemplu, de la New England pâna la South Carolina, 3 suprabanci din New York detin 85% din toata averea bancilor. Dar toata averea natiunii este controlata de Banca de Rezerva Federala (Federal Reserve Bank).

Opt dintre principalii proprietari ai acestei suprabanci care stapâneste America sunt: Bancile Rothschild din Londra si Berlin; Banca Fratii Lazard din Paris; Banca Israel Moses Seif din Italia; Banca Warburg din Hamburg si Amsterdam; Banca Fratii Lehman, Banca Kuhn Loeb, Banca Chase Manhattan si Banca Goldman Sachs, toate din New York.

Banca Chase Manhattan îi apartine lui Rockefeller; restul apartin celor al caror nume îl poarta, adica lui Rothschild, Kuhn, Loeb, etc. Aceste banci particulare (cuvântul “federal” din numele bancii este o minciuna de aruncat praf în ochii publicului) detin sistemul monetar al Statelor Unite prin actiunile pe care le detin cei aproximativ 300 de actionari, proprietarii bancilor sus-numite, care toti se cunosc între ei si sunt uneori înruditi.

Cea mai mare influenta asupra vietii economice americane o are, prin mecanismul acesta, familia Rothschild care, începând ca telali si camatari de cartier la Frankfurt, prin asocierea cu societatile oculte (francmasoneria) au devenit în decurs de doua secole stapânii bogatiilor lumii si promotorii Noii Ordini Mondiale.

Pe la 1820 cinci frati Rothschild stapâneau sistemul bancar din Franta, Anglia, Austria, Italia si Germania, si bancherii asociati lor au prosperat, iar cei nealiniati au disparut din aceste tari. Spre sfârsitul secolului XIX, bancherii Rothschild au intrat în finantele Statelor Unite, prin bancherii Warburg din Germania, care erau partenerii bancii Kuhn si Loeb din New York.

Paul Warburg a fost primul presedinte la Federal Reserve System. J. P. Morgan li s-a asociat, caci familia lui sprijinise conspiratia masonica si guvernul mondial înca din anii 1770, când ruda lui Morgan, Alexander Hamilton, devenise primul secretar al Trezoreriei Statelor Unite.

Familia Rothschild a finantat si înscaunat dinastii financiare ca Rockefeller (monoplul petrolului), Carnegie (monopolul otelului), Harriman (caile ferate).

Casatorindu-se între ei, acestia formeaza de-acum o unitate atât biologica cât si financiara. Prin 1970, bancile controlate de Rockefelleri detineau un sfert din avutul ce-l detin bancile din America si 30% din tot ce detin societatile de asigurare.

Încercarile de a-i împiedica pe acestia sa acapareze toata industria si finantele Statelor Unite (în 1911, în 1966, în 1975) au esuat si i-au costat viata pe oamenii lucizi si cinstiti ca reprezentantul Louis McFadden, otravit la New York sau reprezentantul Larry McDonald, asasinat în avionul coreean 007, la 31 august 1983, deasupra spatiului aerian sovietic; sau senatorii John Heinz si John Tower, amândoi decedati în misterioase accidente de avion particular.


Motivatii ascunse

Urmarind filiera de înrudire si de finantare schitata sumar aici, se cristalizeaza elita bancherilor internationali care, în strânsa colaborare cu conspiratia societatilor oculte, creeaza Noua Ordine Mondiala. Ce-i motiveaza pe membrii acestei elite bancare în distrugerea planificata a culturii, economiei, religiei, spiritualitatii, vietii turmelor de oameni, a “celorlalti”?

Raspunsul îl da Rockefeller însusi: întrebat de ce doreste sa candideze la presedintia Statelor Unite, el a raspuns cu candoare: “Ce altceva mi-a mai ramas de dorit, când am totul?” Dar unii autori cred ca Rockefeller nu e decât o marioneta în mâinile altora, ca si francmasonul Clinton sau oricare alt presedinte american; caci de doua ori era sigur ca va fi presedinte si totusi coruptia electorala si orchestratia mass-mediei n-au fost dirijate astfel încât sa fie el “cel ales”.

Familia Rothschild are caile ei misterioase; Meyer Amschel, telalul si camatarul care a fondat imperiul Rothschild la Frankfurt delapidând cele circa 3 milioane platite de guvernul britanic landgravului de Hesse-Cassel, pentru tinerii germani trimisi sa suprime revolutia americana, avea si functia de rabin (vezi “Jewish Encyclopedia – Enciclopedia iudaica”, vol. X, p. 499 si urmatoarele, dupa George Armstrong, “Rothschild Money Trust – Trustul Monetar Rothschild”, 1940, p. 21).

La congresul din 16 iulie 1782 al Lojei Masonice de la Wilhelmsbad, care fusese complet infiltrat de “iluminatii” lui Adam Weishaupt, s-a hotarât sa se mute cartierul general al francmasoneriei contopite cu “iluminatii” din Bavaria la Frankfurt, care de-acum era fortareata lui Rothschild, si din acel oras aceste doua forte par sa fi început sa colaboreze, subordonate acelorasi stapâni. Statele Unite ale Americii par sa fi fost de la începuturi bastionul acestei subversiuni subterane, în ciuda repetatelor avertismente ale presedintilor si patriotilor americani ca George Washington, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln, care se banuieste ca a fost asasinat tocmai pentru ca se opunea planurilor Noii Ordini Mondiale.

Bineînteles, povestile despre asasinarea lui Lincoln, date publicitatii pentru consumul maselor si predate în scoli sunt la fel de “adevarate” ca si istoria românilor scrisa de Mihai Roller. Colonelul Edward Mandell House, care era creierul presedintelui american Woodrow Wilson, era, dupa parerea lui Gary Kah, un agent al “cartelului Rothschild-Warburg-Rockefeller” .


“Toti – o apa si-un pamânt”

Gary Kah face o paralela între conspiratia subversiva a “iluminatilor” francmasoni si Consiliul pentru Relatii Externe, CFR-ul, care-l duce la concluzia ca ambele organizatii lucreaza în acelasi mod, cu aceleasi mijloace, în acelasi scop: pentru a instaura dominatia unei elite asupra tuturor popoarelor lumii pe care le vor degrada, aducându-le la rangul de vite umane. Cu acest scop se infiltreaza în guvernele si structurile administrative si statale ale popoarelor, lucrând în cel mai mare secret si punând accentul pe siluirea mintii victimelor.

La pagina 182 din raportul anual al CFR-ului pe anul 1990 se accentueaza faptul ca membrii CFR-ului n-au voie “sa publice spusele cuiva indicând sursa în ziare, sa le repete la radio sau televiziune sau de pe un podium sau în cadrul unei lectii sau sa le scrie în afara unei comunicari interne între ei cu circulatie limitata, în nici o publicatie… participantii la sedinte n-au voie sa transmita spusele cuiva vreunui reporter… sau un de exista vreun risc sa fie larg distribuite sau publicate”.

Gary Kah arata ca CFR s-a infiltrat în partidul democrat al Statelor Unite în anii 1920-30 si în Partidul republican în anii 1940, astfel încât cele doua partide sunt de fapt filialele aceleiasi organizatii; si, odata cu cel de-al doilea razboi mondial, s-a infiltrat si a preluat functiile guvernului în America.

La înfiintarea Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) în 1945, din 14 membri ai comitetului fondator, 10 erau membri în CFR. Terenul pe care s-a construit sediul ONU, asezat la New York, a fost donat de John D. Rockefeller, Jr. Secretarii generali ai ONU au caziere ciudate: Alger Hiss a fost spion sovietic în guvernul american; U. Thant îl lauda pe Lenin mai presus decât pe oricine; Kurt Waldheim a fost soldat nazist.

Dar despre Hitler, care avea un bunic evreu si o amanta evreica (Eva Braun), se spune ca, alarmat la gândul ca ar putea fi santajat cu acel bunic evreu, i-a ordonat lui Hans Frank sa-i studieze genealogia. Circula zvonul ca bunica lui Hitler, Maria Anna Schickelgruber, din Waldvietral în Austria, ar fi ramas gravida cu tatal lui Hitler, Alois, pe când era servitoare în casa baronului Rothschild din Viena si ca acesta din urma era tatal adevarat a lui Alois si bunicul lui Adolf Hitler.

Hans Frank i-a raportat lui Hitler ca bunica lui Hitler l-a conceput pe tatal lui Hitler, Alois, pe când era servitoare la Graz, în casa unui evreu. Alois n-a fost niciodata recunoscut drept copil al celui cu care bunica lui Hitler s-a maritat ulterior. S-a discutat mult daca într-adevar era Hitler nepotul nelegitim a lui Rothschild sau al altui evreu; faptul cert este ca el credea ca este, si ca bancherii Rothschild i-au acordat un sprijin imens ca sa acapareze puterea în Germania.

Hitler a început razboiul invadând Austria, unde s-a grabit în primul rând sa distruga toate urmele descendentei tatalui lui. Dar principalul sprijin l-a primit Hitler de la I. G. Farben, cartel care sprijinea socialismul si era în strânsa cooperare cu Standard Oil din America, compania lui Rockefeller.


Comunitatea Europeana, Rusia si ONU

Cum pe la jumatatea secolului nostru natiunile se opuneau înca integrarii totale în unica gloata mondiala, conducatorii din umbra au înfiintat în 1954 grupul Bilderberg cu scopul de a realiza integrarea economica a Europei, lucru dorit asa de fierbinte de români, care în majoritatea lor nu stiu ca integrarea economica a Europei nu înseamna nimic altceva decât întinderea comunismului si în Europa Occidentala si permanentizarea structurilor comuniste în Europa Rasariteana.

Grupul Bilderberg cu cei aproximativ 100 de membri ai sai, recrutati din vârfurile puterii financiare, a fost finantat masiv de catre fundatiile Rockefeller si Ford. Prima lui realizare a fost Piata Comuna Europeana, care se preconiza sa devina o uniune politica, la 31 decembrie 1992. Dar, cum zice Douglas Reed, unul dintre cei mai talentati, mai inimosi si mai lucizi scriitori ai secolului nostru: la mare pericol Dumnezeu le da popoarelor câte o scânteie de inspiratie.

Tot anul 1993 a fost punctat de zvârcoliri ale natiunilor europene prinse în capcana, care se împotrivesc unificarii Europei. Practic, toti americanii care participa în Grupul Bilderberg sunt sau au fost membri în CFR.

O alta organizatie-sora este Clubul de la Roma, înfiintat în 1968, care numara mai putin de 100 de “oameni de stiinta, educatori, economisti, umanisti, industrialisti, si oameni care ocupa functii în guvernul national si international” cum zic chiar ei, fara sa explice unde sunt birourile guvernului international, si unde ei sunt “international civil servants” (“functionari ai guvernului international”).

Participantii americani din acest club includ membrii CFR-ului si ai familiei Rockefeller. Sarcina clubului de la Roma este unificarea întregii lumi, deci s-ar parea ca acest club este deasupra grupului Bilderberg. La 17 septembrie 1973 un raport al acestui club arata ca globul pamântesc a fost împartit în 10 regiuni administrative, care se afla deocamdata în stare de flux si nu corespund cu nici un fel de granite nationale.

În 1973 aceste regiuni se chemau “regate” (“kingdoms”). În 1974 a fost republicat acelasi raport, dar cuvântul “regate” a fost omis. Ceea ce îl alarmeaza pe Gary Kah în raportul acestui club despre activitatea guvernului international este fundamentul lui satanic-ocult, adica faptul ca se bazeaza pe religia “New Age – Noua Era”.

La pagina 42 a cartii sale, Gary Kah reda harta lumii cu cele 10 regiuni formulate de Clubul de la Roma, unde se vede clar ca regiunea numarul cinci ocupa întreg teritoriul fostei Uniuni Sovietice cu toate tarile socialiste satelite înglobate în ea; adica România nu este o tara ci o parte din regiunea 5, Rusia.

Asa arata harta lumii la ora aceea.

Granitele regiunilor sunt în stare de flux, dupa cunoscutul model sovietic, care muta granitele republicilor unionale astfel încât sa fie întotdeauna varsare de sânge si suferinta între armeni si musulmani, între români si ucrainieni, si asa mai departe.

Aceste continui deplasari ale granitelor naturale îndeplinesc un dublu scop: pe de o parte îmbogatesc bancherii internationali care fabrica si vând armamentul, reducând populatia globului, care este, zic ei, prea numeroasa pe de alta parte conving oamenii ca nationalismul si patriotismul sunt cauza tuturor relelor si numai renuntarea la suveranitatea nationala va aduce pacea în lume, sub un guvern mondial, într-o noua ordine mondiala.

“Trebuie sa dezvoltam o “constiinta globala” care va obliga fiecare individ sa-si accepte rolul de membru în comunitatea globala… Fiecare individ trebuie sa-si dea seama ca unitatea de baza a cooperarii umane si a supravietuirii s-a mutat de la nivel national la nivel global”, scrie comitetul executiv al Clubului de la Roma în cartea sa “Mankind at the Turning Point – Omenirea la Rascruce”, p. 147.

În încheierea acestei carti, la pagina 206, se întrevede adevarul despre clubul de la Roma si toate organizatiile surori: “scopul este schimbarea fundamentala… în distribuirea averii si venitului” (“fundamental changes… in the distribution of wealth and income”). Caci distribuirea averii si-a venitului nu va mai fi pe baza liberului schimb, unde producatorul îsi vinde munca si produsele la pretul pietii si este platit dupa cât valoreaza oferta lui pe piata libera.

În Noua Ordine Mondiala omul va fi sclav total si perpetuu al guvernului francmasonic mondial care-i cere maximum de efort si în schimb îl hraneste, îl îmbraca si-l cazeaza câta vreme este productiv, dupa baremele stabilite de guvern pentru vita umana iar când nu mai este productiv, urmeaza eutanasia, adica eliminarea lui “cu blândete” dintre cei vii.

Românii care vad cum fostii activisti comunisti fac pe nationalistii se dezgusta de nationalism si se arunca în bratele guvernului mondial ca vitele duse la taiere – nestiind ca acesti fosti activisti comunisti sunt finantati ca sa faca pe nationalistii tocmai pentru ca trecutul lor comunist sa arunce o pata asupra simtirii nationaliste si a patriotismului în general.

preluare de pe sursa: http://piatza.net/imperiul-financiar-mondial/

Papa ( eretic) si ultimul secret

Biserica Romano-Catolică are nevoie ca anumite evenimente de care este interesată să se desfăsoare în fata lumii; să poată proclama că ,Mesia a revenit!”.

In primul rând, trebuie să întelegeti că, timp de secole, Vaticanul s-a străduit să obtină controlul asupra Ierusalimului. Inceputul l-au făcut cruciatii.

Pentru a convinge lumea că Mesia pe care ei îl impuneau era cel adevărat, trebuia să preia controlul asupra Orasului Vechi, cadru ideal pentru aplicarea planurilor lor. Conform acestora, “Mesia” îsi propune să fuzioneze cele trei religii monoteiste, să facă în asa fel încât lumea să intre într-o eră de pace si armonie si să solutioneze conflictul din Orientul Mijlociu.Locul unde trebuie să se joace această “superproductie” nu este altul decât Orasul Vechi al Ierusalimului.

Pretinsul “Mesia” pe care-si propune să-l aclame Biserica Catolică va fi un fals Mesia. El se va strădui să instaureze un “guvern mondial” (sub egida Natiunilor Unite), care va duce lumea spre pace si armonie. Dar asta nu va fi decât o minciună si o fraudă. N-are nici o importantă. Adevărul nu interesează deloc lumea noastră.

Pentru a-i câstiga pe evrei de partea sa, Vaticanul ar dori să-i convingă că adevăratul lor Mesia este cel pe care Sfântul Scaun îl impune si că este timpul să reconstruiască al Treilea Templu, succesorul templului lui Solomon.

Noiembrie 1992:

…Un document redactat personal de Yossi Beilin si intitulat “Caracterul nelegitim al suveranitătii Israelului asupra Ierusalimului” … stabileste directiile principale ale programului guvernului israelian privind viitorul Ierusalimului. El propune o împărtire a Orasului Vechi în sectoare, posturile de intrare si control aflându-se sub autoritatea Natiunilor Unite.

Septembrie 1993:La 10 septembrie… ziarul italian ,La Stampa” scrie că ministrul israelian al afacerilor externe a încheiat un acord secret cu Vaticanul, pentru a-i ceda acestuia din urmă suveranitatea asupra Orasului Vechi, si că acest acord continea clauze secrete… Yasser Arafat a fost de acord cu acest plan chiar înainte de faimoasa strângere de mână cu Yitzhak Rabin de la Washington, din 1993. Dar când a înteles că Vaticanul intentiona să lase Israelul să-si ducă la bun sfârsit proiectele privind Muntele Templului, si-a schimbat pozitia initială si a respins planul.

…In timpul cruciadelor din secolul al XIII-lea, templierii au săpat sub ruinele Templului timp de 9 ani, descoperind o întreagă retea de tuneluri în care sacrificatorii evrei îsi ascunseseră comorile de romani, în anul 70 d.Hr. Deasemenea, se crede că si arhivele originale ale Bisericii primare din Ierusalim
ar fi fost îngropate acolo. Ele ar dovedi că crestinismul practicat de Vatican nu corespunde adevăratului crestinism, asa cum a fost el instituit de fondatorii săi. In particular, în planul lui Dumnezeu n-ar exista nici un loc pentru un papă ce detine dreptul exclusiv de a interpreta Cuvântul Domnului.

Dacă aceste manuscrise crestine de primă mână ar fi date publicitătii, ele ar pune în mare pericol legitimitatea Bisericii de la Roma. Este deci essential pentru Vatican ca evreii să fie îndepărtati de la Muntele Templului, pentru ca ei să nu poată descoperi aceste importante manuscrise. Autoritatea Palestiniană nu face decât să servească de ,antrepenor de lucrări publice” în contul Vaticanului, în speranta că Sfântul Scaun îi va ajuta e palestinieni în conflictul cu Israelul…

…Vaticanul vrea să convingă lumea întreagă să accepte acest “misterios individ care va uni toate religiile” si
care va apărea într-un Ierusalim controlat de o organizatie care va fi de fapt la ordinele Vaticanului. Ceea ce trebuie stiut este că există deja un acord care conferă Vaticanului extrateritorialitate pntru toate posesiunile sale din Israel, cu promisiunea de a controla Orasul Vechi al Ierusalimului. Acordul a fost anuntat de toate media din lume, iar existent sa este usor de dovedit… Pe scurt, am acceptat ca Vaticanul să aibă dreptul
de a instala un ,,mini Vatican”, cu ambasade suverane, chiar în inima capitalei noastre eterne Ierusalim. Mai mult, acelasi Vatican s-a angajat în mod for-mal, în public si printr-un acord scris, să concesioneze palestinienilor o zonă de suveranitate în Orasul Vechi”. (Barry Chamish – ziarist evreu israelian; extras din cartea ,De la Vatican la Ierusalim si înapoi” – Ed. Lumea).

Guvernul Mondial, Biserica Mondială si “portile iadului”

…Crearea unei biserici mondiale merge mână în mână cu crearea unui govern mondial. Papa chiar a declarat de curând că este de dorit o nouă ordine mondială, realizată prin intermediul Natiunilor Unite. Ori această nouă ordine mondială se finalizează, logic si inevitabil, cu un guvern mondial. Dar acest plan, oricât ar părea de curios, nu este o noutate. El există de secole.

In sec. XI, Godefroy a fondat ordinul monahalo-cavaleresc Stăretia Sionului (cu resedinta într-o veche abatie de pe muntele Sion), al cărei scop (tinut secret) era refacerea Imperiului Roman (care cuprindea si Israelul de azi). In acest plan (numit planul merovingian) s-au înscris multele cruciade ce au urmat (aprobate de papi), până ce cuceritorii otomani i-au linistit pentru multă vreme. Au continuat însă să lucreze în subteran, stabilind legături strânse cu organizatii opuse doctrinar, dar având acelasi tel: crearea unui imperiu european (care să cuprindă si Israelul). Aceste organizatii sunt: Inteleptii Sionului (evrei!), Rozicrucienii (bratul secret al protestantismului! Luther a fost rozicrucian), ordine cavaleresti si cluburi mondialiste, Francmasoneria, liberalii, bolsevicii, miscarea sinarhică (fondatoare a U.E.!)…

,De câteva decenii s-a impus si ideea ecumenică, poate o răsplată pentru atitudinea Vaticanului fată de planul merovingian de-a lungul secolelor. La realizarea ei au lucrat si Masoneria si cluburile politice selecte, mai
multi atei decât credinciosi… Prin stabilirea capitalei Uniunii Europene la Strasbourg (veche posesiune merovingiană) cercul istoriei merovingiene se închide” – Emanuel Bădescu.

In 1534, papa fondează (prin Ignatius de Loyola) Ordinul iezuitilor (cel mai mare ordin romano-catolic), cu scopul de a se opune protestantilor. Ei au ucis în 1572 (de Sf. Bartolomeu) 70.000 de hughenoti (protestanti francezi). In 1773, papa a desfiintat Ordinul iezuitilor pentru că era ,imoral si constituie o amenintare la adresa Bisericii si a Credintei”. Iezuitii au activat în continuare, în secret, stabilind legături strânse cu lojile masonice, asa cum au făcut si cei din Stăretia Sionului. Aceste legături cu masonii au prins bine Vaticanului.

Când Vaticanul o ducea foarte rău din punct de vedere financiar si nici un bancher crestin nu-l ajuta, a fost ajutat de un mason. In 1835, J.M.Rothschild a împrumutat Vaticanului 200.000 de dolari. Pentru acest ajutor, familia Rothschild a primit o decoratie papală si de atunci reprezentantii acestei familii s-au numărat printre agentii financiari ai Vaticanului. Ordinul iezuitilor a fost reînfiintat în 1814, acum limitându-se – chipurile! – doar la contracararea ereticilor. In realitate, ei au continuat să colaboreze cu masonii în realizarea imperiului. Astfel, ei au fost pe baricadele revolutiilor din 1830 si 1848, si în timpul Comunei din Paris.

Ordinul iezuitilor este foarte activ si astăzi, fiind format numai din elite. Este activ si în România.

In 1776, un iezuit (doctor în teologie, dar si ocultist si fiu de rabin!), Adam Weishaupt, a întemeiat un ordin strict secret, Ordinul Secret al Iluminatilor Bavarezi, al cărui scop final era conducerea lumii, folosind ca mijloc

Revolutia Mondială (revolutia socială absolută, radicală). Printre cei 5 fondatori se afla si un Rothschild si cunoscutul scriitor A.D. de Sade, de la care am mostenit cuvântul sadism. Doctrina lui era foarte asemănătoare cu a ,esenienilor”, grupare reînviată de Rothschild (care a si finantat ordinal iluminatilor) si dramaturgul rosicrucian G.E. Lessing. Iluminatii urmăreau anarhia, disparitia oricărei subordonări (egalitate din toate punctele de vedere), iar acest lucru nu putea fi realizat decât prin abolirea familiei, a natiunilor si a religiilor (Adam W. vroia cu orice pret distrugerea crestinismului). Pe scurt, vroiau o Nouă Ordine Mondială. 

Pentru a putea impune acest lucru iluminatii trebuiau să acapareze toate puterile din stat! Aveau chiar un plan de împărtire între ei a puterilor. Erau în număr de 300 de personalităti (printre care si Herder si Goethe!). Iezuitii nu puteau intra în ordin, ei fiind considerati prea fideli papei si Bisericii Catolice. In 1783 fratii iluminati erau în număr de 600, crestini si evrei, inclusiv masoni, cu care Adam W. a luat decizii împreună. In 1784 erau deja

3.000 de frati. In 1786 aveau filiale secrete în toată lumea si erau infiltrate în toate organizatiile masone. Dar, s-a întâmplat ca tocmai curierul ce ducea lista membrilor si planul conspiratiei, să fie lovit de trăsnet! Toate actele au ajuns pe mâna politiei. Iezuitul si iluminatul Adam Weishaupt s-a refugiat la Paris si a fondat loja Marelui Orient! Urmasul lui Adam W. a fost Giuseppe Mazzini (carbonar), care a elaborat un plan de dominatie mondială prin 3 războaie mondiale (planul se găseste la Biblioteca Muzeului Britanic din Londra). Două au avut loc, iar al treilea va fi în Orientul Apropiat, unde s-au concentrat interesele sionismului politic (părintii sionismului politic sunt masoni: Moses Hess, Lionel Rothschild, Edmond de Rothschild, Theodor Herzl).

Un alt urmas al lui Adam W. a fost Karl Marx, care participa activ la liturghiile satanice si care a înfiintat Liga Dreptilor.

Ordinul iluminatilor (si conspiratia lor) a crescut mereu, jucând un rol imens în contextul Revolutiei Franceze (1789), motorul tuturor miscărilor din secolul XIX. Latura politică si atee a ordinului a creat Iluminismul, care, putem spune, este fiara ce iese din adânc odată cu Revolutia Franceză (iluminstii globalisti conduc acum U.E., doresc refacerea Imperiului Roman – asa a declarat Schroder – si se opun introducerii cuvântului crestinism în Constitutia U.E.),iar latura mistică a ordinului a creat miscarea Noua Era (New Age), care, putem spune, este proorocul mincinos.

In multele conflicte ce aveau loc în lume, Masoneria juca rolul unui instrument de răzbunare folosit de evrei (legea talionului). Acest lucru a deranjat pe multi masoni catolici (precum Andre Malraux), care astfel s-au separat de evrei. Pe acest fond, în 1928, în Spania, s-a născut organizatia secretă Opus Dei, singura organizatie de tip masonic care a avut într-adevăr un rol pozitiv (după părerea noastră), dar lumesc, în Biserica Catolică. Arhitectul ei, preotul de tară Jose Maria Escriva, a preluat tot ce aveau mai bun alte organizatii secrete si i-a dat o formă bisericească.

Totul se făcea în ascuns căci existau dusmani puternici chiar în interiorul Bisericii Catolice (majoritatea cardinalilor ajunseseră un fel de slujbasi ai marii finante evreiesti!). Se recrutau doar cei care mai aveau încă o facultate, de obicei de finante (în afara teologiei), plus doctoratul. In afara profesionalismului, un alt criteriu era puritatea sufletească. Pentru a nu fi sub ispita vietii lumesti, ei trăiau lipsiti de confort, masa era frugală, rugăciunile erau prelungi si întrerupte de dureroase autoflagelări. 

Acestia formau treapta superioară, a numerarilor.Treapta inferioară, a supernumerarilor, era formată din civili, dar care, dacă nu erau căsătoriti erau îndemnati să se preotească, pentru a deveni numerari.Toti acestia au concurat marea finantă evreiască, au salvat Spania si au revigorat Vaticanul. In 1958 Spania devine membră a Fondului Monetar International si a Băncii Mondiale, agentii acestor institutii în Spania fiind membri ai Opus Dei. Ministrii Spaniei erau proveniti tot din rândul Opus Dei.

Din 1953 Opus Dei devine activă si în afara Spaniei si în câtiva ani cuprinde Europa, America Latină, Africa, Filipine, dar având asociatii foarte puternice si în SUA si Canada. Prin anii ’90 existau 80.000 de numerari! Marea finantă numeste Opus Dei, Mafia Sfântă, în derâdere. Mai este numită si masoneria albă.Papa Ioan Paul al II-lea, înainte de a multumi cardinalilor care l-au alespapă, el s-a rugat la mormântul lui Escriva, pe care l-a si beatificat, dar abia la 6 octombrie 2002. Astăzi, Opus Dei are multi membri în Parlamentul European si în ONU, patronează multe institutii internationale, bănci elvetiene, fundatii. In România actionează fundatia Hans Seidel, adeptă a liniei Hungtinton!

Dar a avut loc nu numai o separare între masonii evrei si masonii catolici ci, mai apoi, si o separare între sionisti si iluministi, sionistii fiind masonii evrei (atei) care si-au propus ca tel refacerea statului Israel, iar iluministii fiind masoni europeni (tot atei). Acum, interesele sionistilor sunt concentrate în Orientul Apropiat si în SUA (iar prin SUA, în întreaga lume).

Sionistii politici doresc refacerea statului Israel, dar, în final, îsi propun, mai mult pentru imagine politică, dar si pentru că mitul fondator al masonilor spune că ei au construit Templul lui Solomon, să refacă Templul din Ierusalim. Aici se întâlnesc cu ultraortodocsii evrei, care doresc acelasi lucru, în vederea
venirii lui Mesia.

Iluministii doresc refacerea Imperiului Roman (acum Uniunea Europeană), dar, pentru a putea
avea sub control masele, ar dori să unească toate confesiunile si chiar toate religiile într-o biserică unică, mondială. Aici se întâlnesc îndeosebi cu catolicii, care doresc o unire a tuturor bisericilor crestine (o turmă si-un păstor – papa), pentru a putea declara că Mesia a revenit.

Dar Imperiul Roman cuprindea si Iudeea. Tot asa, Uniunea Europeană va cuprinde si Israelul. Deocamdată numai Berlusconi (Italia) a propus ca în U.E. să poată intra si Israelul. Iar Shimon Peres a propus ca Ierusalimul să fie declarat capitala lumii, primar urmând a fi secretarul general al ONU. Incet-încet sionistii se reunesc cu iluministii în vederea creării unui guvern mondial, Vaticanul se uneste cu Ierusalimul în vederea creării unei biserici mondiale (neuitându-i nici pe palestinieni), iar într-un final va apare si conducătorul unic: Antihrist, ,urâciunea pustiirii” pe tronul din Templul lui Solomon.

Ordinul Templierilor, Ordinul de Malta si multe alte organizatii secrete ar mai fi putut fi adăugate celor de mai sus. Dacă despre mânăstiri se spune că sunt oaze de rugăciune pentru lume si ,portile raiului”, despre organizatiile de tip masonic se poate spune că sunt centre de conspiratie împotriva lumii si ,portile iadului”.

,Tu esti Petru si pe această piatră voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui” (Mt. 16, 18). Dar pentru că de 3 ori s-a lepădat Petru de Hristos, de 3 ori a fost lepădată Biserica Catolică (1054 – ortodocsi; 1517 – protestanti; 1531 – anglicani).

preluare de pe sursa: Fata nevazuta a lumii….

Culisele conspiratiei mondiale

În anii 1989-1991, socialismul din Europa de Est , inclusiv din URSS, a primit o grea lovitură subterană, care nu a fost înţeleasă de o mare parte a populaţiei ţărilor din Est şi nici din Vest, deoarece această lovitură era prezentată sub conceptul de “revoluţie”, iar acest concept are profunde rezonanţe pozitive în memoria umanităţii. Această manevră politico-militară, desfăşurată sub patronajul SUA şi NATO, care a condus la răsturnarea şi distrugerea socialismului european, pe care am numit-o “Războiul secret din anii 1989-1991″ şi al cărui nume de cod dat de CIA este “Covert Operation”, a fost cea mai mare victorie a Serviciilor Secrete adversare ale socialismului.

După metamorfozele politice impuse societăţilor socialiste europene în anii 1989-1991 sub acoperirea de revoluţii, întreaga Europă de Est se află într-o situaţie bizară şi bulversată. Emanaţii aşa-ziselor revoluţii acaparaseră puterea politică a acestor state. Dar cîţi erau ei? Doar o mînă de oameni în fiecare ţară socialistă. Rămînea un puternic mod de producţie susţinut de sute de milioane de oameni. Şi acest mod de producţie se afla la baza societăţii socialiste care existase pînă atunci. Trebuia deci să se facă schimbări în modul de producţie, în elementele lui componente, în relaţiile de producţie şi în forţele de producţie pentru a determina schimbarea întregii suprastructuri, schimbarea vieţii spirituale etc. Rămînea baza economică a societăţii socialiste întemeiată pe proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie şi pe relaţiile de colaborare şi ajutor reciproc. Rămînea deci esenţa societăţii socialiste. Aceasta era cea care trebuia schimbată, iar schimbarea nu se putea face peste noapte, ci într-o anumită perioadă de timp. Nu s-a stabilit pentru această perioadă nici cît va dura, nici care vor fi cheltuielile necesare şi nici în favoarea cui se face schimbarea.

În scop manipulator, această perioadă a fost numită tranziţie de către ocupanţii străini şi comisarii lor politici şi servanţii autohtoni.

În realitate, în această perioadă de schimbări radicale şi rapide a societăţii nu se poate vorbi de o “tranziţie” în adevăratul sens al cuvîntului, ci de o ruptura brutala de socialism şi de abdicare de la suveranitatea economică a ţărilor est-europene. În plus, tranziţia de la sistemul socialist spre un alt sistem, nenumit, nu a fost prezentată ca o opţiune naţiunilor socialiste. Trecerea s-a făcut în mod abrupt, distrugîndu-se structurile economice socialiste, fără ca acestea să poată fi înlocuite cu structurile economiei de piaţă capitalistă care nici măcar nu începuseră să aibă contur şi fără a se preciza că este vorba de transformarea radicală a societăţii socialiste în societate capitalistă primitivă. Ce a rezultat din aceste distrugeri? O tranziţie?

În această situaţie, istoria ne dovedeşte că toate tranziţiile, toate trecerile de la un regim la alt regim, au asigurat o mai bună dezvoltare a condiţiilor de viaţă ale populaţiilor din ţările respective. Fără această finalitate, schimbarea unui sistem economic-social nu se justifică.

În acest proces, impus cu viclenie, de transformare radicală a spaţiului european socialist în spaţiu capitalist, deci într-o altă zonă geopolitică, în care sînt implicate Statele Unite, tranziţia a avut ca bază teoreti-că, doctrinară, ideea liberală americană şi engleză din anii ‘80, prezentată la acea epocă de Margaret Tacher şi Ronald Reagan, care exprima, în fond, un neoliberalism extremist.

În România şi în celelalte ţări socialiste europene, în urma abdicării lor de la suveranitatea politică, atunci cînd emanaţii au acaparat puterea în stat, începînd din 1990, neoliberalismul a fost introdus prin “Terapia de şoc” a lui Sachs şi prin Consensul de la Washington. Dar şi prin Schiţa de Perspectivă a României adoptată de Guvernul Provizoriu condus de Petre Roman la 20 aprilie 1990.

Schiţa de Perspectivă a României nu a fost decît o viclenie pentru a se putea asuma, în mod ascuns, Planul lui Sachs. În această Schiţă, în afară de liberalizarea preţurilor, a comerţului exterior etc., se propunea ca prima Lege a Parlamentului român să fie Legea Proprietăţii, a privatizării pe scara largă a bogăţiei publice, fără consultarea cetăţenilor prin referendum, ceea ce s-a şi întîmplat.

Schiţa de Perspectivă a României a fost un model pentru orientarea nu numai a guvernelor din România, ci şi a guvernelor din celelalte ţări socialiste, care a avut ca scop remodelarea întregii vieţi economice şi sociale în conformitate cu obiectivele economice şi politice strategice pe care le urmăreau Statele Unite în Europa de Est.

România şi-a asumat în mod disimulat Planul lui Sachs pînă în 1997, cînd Programul de Guvernare a primit chiar numele de “Terapia de Şoc”. Celelalte guverne ale tarilor Europei de Est au adoptat încă de la inceput acest Plan în mod vizibil.

Faptul de a se fi asumat calea haosului pentru tranzitia la economia de piata, precum şi Planul lui Sachs a avut ca rezultat oprirea bruscă, imediată şi rapidă a rolului Statului în reglarea funcţionării economiei. Acesta a fost semnalul dat majorităţii guvernelor neoliberale occidentale şi instituţiilor economice financiare internaţionale, dar şi agenţilor economici ai Grupului G 7, că au acum posibilitatea de a pătrunde în regiunea Europei de Est, fără nici un efort cu produsele şi cu capitalul lor, sub pretextul deschiderii fostelor ţări socialiste spre globalizare şi pentru o integrare rapidă în Europa.

În acest mod, România şi întreaga Europa de Est a început să traverseze o aşa-zisă Tranziţie, concepută după Planul profesorului de la Universitatea Harvard, Jeffrey Sachs, plan care a fost prezentat în studiul sau sub titlul semnificativ “What is to be Done?”, adică “Ce-i de făcut?” şi lansat public de revista “The Economist” la 13 ianuarie 1990.

Profesorul Sachs şi-a scris studiul în acelaşi stil ca şi Lenin, dar într-o formă inversată. Adică să se renunţe la colectivizarea marilor exploatăţii agricole şi să fie fărîmiţate, să se renunţe la industrializare şi să se fărîmiţeze marea industrie, procese care vor determina abandonarea învăţămîntului de mase, renunţarea la modernizare, la urbanizare, la cercetare.

Din această cauză, americanii şi englezii au calificat această idee a lui Sachs ca fiind o adevărată teză a Tranziţiei, pentru remodelarea vieţii întregii regiuni a Europei de Est.

Profesorul de relaţii internaţionale de la Universitatea Metropolitan din Londra, Peter Gowan, în studiul sau – “Teoria neoliberală şi aplicarea ei în Europa de Est” – arată că “What is to be Done?”, al lui Sachs, corespunde unui leninism răsturnat şi precizează că, citez «Studiul What is to be Done?» nu este numai o chestiune de stil , el priveste intreaga metodologie a modelului lui Sachs pe care noi o putem numi leninismul rasturnat al lui Sachs”, alias Terapia de Soc.

Se zice că ţările socialiste ar fi solicitat chiar ele, din proprie iniţiativă, serviciile lui Sachs. Ziarista Silvia Benedetti afirmă într-un articol, citez: “Sachs, odată ajuns în ţările socialiste, a lucrat cu echipe locale discrete formate din aproximativ 10 tineri economişti pe care i-a format în colaborare cu Universităţi pro-occidentale şi cu sprijinul presei naţionale. Dotat cu calităţi incontestabile de diplomat, Sachs a ştiut să ţeasă contacte privilegiate cu oameni politici cheie din cadrul guvernelor, dar el a refuzat întotdeauna să fie plătit de ţările socialiste pe care le-a consiliat.

Terapia de Şoc a lui Sachs este o teorie americană de laborator, care nu a fost niciodată folosită. A existat totuşi o Terapie de Soc elaborată de Milton Friedman. Acesta este primul economist american care a folosit termenul de Terapie de Soc în 1975, la Santiago în Chile şi nu în Statele Unite. Pînă în 1975, nimeni nu folosise acest termen pentru o criză economică majoră din lumea reală.

Ziarista canadiană Noam Klein arăta, în cartea sa “Doctrina şocului: Naşterea Capitalismului Dezastrelor”, ca terapia de şoc a lui Friedman, potrivit căreia o contracţie subită va zgudui economia spre ameliorare, nu a fost verificată. Cu privire la acest subiect, Noam Klein mai arăta că există o asemănare frapantă între logica psihiatrilor din anii ‘40 – ‘50, care recomandau pacienţilor lor electroşocuri, fiind convinşi că inducerea deliberată de crize convulsive fortifiante reîncarcă în mod miraculos sistemul de operare al memoriei acestor pacienţi.

Friedman este economistul care l-a sfătuit pe Pinochet, devenit şeful Statului după eliminarea în 1973 a lui Salvador Allende, să aplice, în Chile, Terapia de Şoc în economie.

Pinochet şi echipa lui de economişti care studiaseră în Statele Unite, la Şcoala din Chicago, este primul lider politic de pe Planeta Pămînt care a testat Terapia de Şoc în propria ţară , transformînd-o într-un laborator pentru teoreticienii americani.

Cotidianul “The New-York Times” scria în legătură cu acest subiect următoarele: “Nu se întîmplă des că unui economist de prim rang, ale cărui perspective sînt atît de robuste, să i se ofere şansa de a-şi putea testa prescripţiile specifice pentru refacerea unei economii atît de bolnave. Dar este şi mai neobişnuit cazul cînd Clientul respectivului economist este, din întîmplare, o altă ţară şi nu propria sa ţară”.

Terapia de Şoc, afirmă Friedman, este singurul “medicament” care trebuie administrat economiei bolnave.

Aşa cum este prezentat în cartea sa “Capitalism şi Libertate”, Friedman are în vedere trei obiective: privatizarea masivă şi rapidă, eliminarea controlului Guvernului asupra economiei şi micşorarea cheltuielilor sociale. Toate aceste obiective, afirmă Friedman, au scopul de a produce un adevărat miracol într-o scurtă perioadă de timp, cu o recuperare ulterioară rapidă. Noam Klein arată în cartea sa “Doctrina Şocului” că


Pinochet trebuia să acţioneze rapid şi decisiv.

Friedman insistă asupra importantei “Şocului”, folosind acest cuvînt în mod obsesiv şi subliniază că folosirea unei terapii graduale nu este o alegere bună. Miracolul economic promis de Friedman nu s-a produs. Din contră, în urma aplicarii Terapiei de Soc economia, care era deja în haos financiar în Chile, a aruncat ţara în adevarate convulsii – somaj, inflatie etc. care au inregistrat nivele alarmante. Junta lui Pinochet – care adoptase metaforele lui Friedman ce utilizau în mod obsesiv cuvîntul de “boală”- a susţinut că Terapia de Şoc este singura care luptă direct cu boala. Un exemplu tulburător de dezastru provocat, printre altele, de Terapia de Şoc în Chile a fost sistemul de asistenţă socială. În 1975, şeful Statului, Pinochet, şi consilierul său economic superior, Sergio di Castro, au început să distrugă sistemul de asistenţă socială, reducînd brusc cheltuielile de asistenţă socială cu 27 %. Reducerea a fost continuată pînă în 1980, cînd aceste cheltuieli nu mai reprezentau decît jumătate în comparaţie cu cele din perioadă lui Allende. Noam Klein scrie în cartea sa că sănătatea şi educaţia au fost cele mai greu lovite. Chiar şi revista “The Economist”, care este considerată a fi revista economiei de piaţa liberă, referindu-se la aceste reduceri ale cheltuielilor sociale, le-a numit ca fiind “o orgie a automutilării”.

Teoria Terapiei de Şoc – sau leninismul inversat al lui Sachs, care a fost aplicată în economiile socialiste ale Europei, este un instrument al Statelor Unite şi al Occidentului pentru restaurarea capitalismului în forma sa primitivă în zona geopolitică a Europei de Est – fără să se ţină cont de experienţa funcţionării capitalismului dezvoltat care există în zilele noaste. Teoria Terapiei de Şoc a lui Sachs, care a fost folosită în fostele ţări socialiste, nu a produs o Tranziţie, aşa cum se afirmă în mod fals şi înşelător, ci a provocat o ruptură categorică de societatea socialistă care a existat pînă în 1990, pentru a se exclude orice posibilitate de reinstaurare a socialismului ca ideologie, ca doctrină, ca mişcare socială şi ca sistem de organizare economica şi sociala.

Tricolorul

preluare de pe sursa: http://piatza.net/culisele-conspiratiei-mondiale/

CIRCUL MONDIAL

Cine nu știe ce este un circ!

Toată lumea știe.

Ceea ce se conștientizează mai puțin este faptul că noi toți suntem, fără să știm, parte a circului, adică victme ale prestidigitatorilor, ale iluziilor și scamatoriilor lor.

Ia fost dat lumii să aibă din ambundență, în toate timpurile, parte de circ, de foarte mult circ, și de mai puțină pâine, deși este binecunoscută zicala că dacă vrei să stăpânești în liniște un popor sau popoarele lumi, dă oamenilor pâine și circ.

S-a dovedit că se pot supune și menține în sclavie popoarele și numai cu circ, ceea ce este și mai ușor și mai profitabil pentru circarii popoarelor și ai lumii întregi.

În zile noastre suntem martorii, spectatorii și victimele circului mondial, inventat de internaționaliștii istorici alături de atâtea „mondialisme” date de ei lumii întregi.

Este vorba de circul patronat de finanța mondială care dă „spectacole” sinistre pe tot globul.

Acesta este format dintr-o comunitate de interese ce acționează de mii de ani pentru a ține cu inima la gură întreaga planetă prin tot felul de spectacole și numere (de circ).

Patronii circului mondial, o mână de finanțiști și afaceriști internaționali, au la dispoziție suficienți saltimbanci, scamatori, dresori pentru a face din toți oamenii planetei animale dresate de acești circari, fie că este vorba de a-i determina să consume orice le propune comercianții internaționali (inclusiv credite de tot felul), fie de a-i îndemna și amăgi cu statutul de „investitori”, fie de a-i pironi în fața televizoarelor și monitoarelor pentru a asculta și vedea balivernele turnate de mai marii circului pentru ca dresajul să fie desăvârșit.

Reprezentanția actuală a circului mondial ce ține capul de afiș (conomitent se derulează și alte reprezentanții mai mici) se numește Marea Criză Financiară Mondială care, pornită prin 2007, a fost, până acum către finele anului 2011, orchestrată de așa manieră încât lumea să trăiască momente succesive de agonie și speranță (extazul va urma în viitor pentru a da loc unor noi agonii).

Circarii mondiali, prin trâmbițele lor – conducătorii de state și guverne ale țărilor capitaliste dominatoare – au manipilat cu dexteritate lumea în legătură cu adâncimea și complexitatea crizei, dând în mod regulat comunicate despre ieșirea din criză, despre relansare și un nou avânt.

Dar, avut de grijă ca, din când în când și tot în mod regulat, să introducă în spectacol noi numere „mortale”, anunțând prăbușiri de finanțe publice naționale și chiar iminente intrări în insolvență a unor state, inclusiv a SUA (cea mai ieftină sperietoare, deorece ar însemna dispariția finanței internaționale cantonată aici ca o lipitoare pentru întreg mapamondul).

Acum circarii mondiali au ieșit la rampă cu noi numere din spectacolul Marii Crize Financiare Mondiale (ar urma să intre în incapacitate de plată noi țări, inclusiv din afara zonei euro, SUA se află în plină criză ce se va acutiza etc.) și suntem convinși că vor urma alte noi numere din acest mare spectacol, poate mai „captivante” (dezastroase) decât cele de până acum, pentru că este vorba, nu-i așa, de spectacolul dat de puterea banilor, iar acest spectacol nu va avea un sfârșit până când nu va avea un sfârșit însăși istorica afacere a circarilor mondiali bazată pe concentrarea și controlul banilor mondiali.

sursa: FINANTE-BANCI

preluare de pe blogul lui Hoanta Nicolae