ÎN LIBIA, FRANŢA JOACĂ LA DOUĂ CAPETE. O NOUĂ PERSPECTIVĂ ASUPRA “PRIMĂVERII ARABE”

Analiştii israelieni de la Debka.com au avut încă o dată dreptate.

Semn că informaţiile de care dispun conservă poziţia Israelului în topul intelligence-ului mondial, mai ales într-o regiune vitală pentru securitatea naţională a ţării.

Capitala libiană Tripoli a căzut în mîinile rebelilor. Insurgenţii au avansat în trei coloane pătrunzînd în inima capitalei cu ajutorul navelor şi elicopterelor NATO, ce supravegheau zona de coastă a Tripoli.

Analiştii de la Debka.com consideră că cucerirea Tripoli de către rebeli rămîne o enigmă şi că şapte întrebări privind această chestiune nu şi-au găsit încă un răspuns mulţumitor.

Una dintre aceste întrebări, retorice, fără îndoială, a fost: cum a reuşit o mînă de rebeli fără experienţă să se organizeze într-o forţă armată, să folosească arme fără să aibă în prealabil parte de instruire specializată în acest sens şi să pătrundă în inima capitalei libiene cu atîta uşurinţă.

Oare printre insurgenţi a existat o mînă de soldaţi profesionişti din alte state care a dus lucrurile la bun sfîrşit?, se întreabă Debka.com.

Răspunsul e DA, şi plasează într-o nouă perspectivă întreaga “primăvară arabă”, aruncînd serioase semne de întrebare asupra capabilităţii democraţiilor occidentale de a gestiona perioadele post-conflict!

Exemplul Iraq-ului este evident! Incapabil de poziţii ferme, Europa a jucat în Maghreb şi Orientul Mijlociu, acelaşi joc dual, la două capete, lipsit de sinceritate, care a generat multe dintre problemele actuale ale acestui spaţiu, şi care ar trebui să ridice numeroase semne de întrebare politicienilor şi responsabililor de securitate israelieni.

De altfel, ieri, generalul Eyal Eisenberg, şeful apărării civile israeliene, a estimat că “o iarnă islamistă radicală” ar putea succeda “primăverii arabe”, sporind riscul unui “război general şi total”, relatează AFP.

“Ceea ce a fost considerată drept primăvara popoarelor arabe se poate transforma într-o iarnă islamistă radicală, crescînd probabilitatea unui război general şi total în regiune cu o posibilă folosire a armelor de distrugere în masă”, a afirmat generalul, într-un discurs la Institutul de Cercetare privind Securitatea Naţională din Tel Aviv.

O serie de agenţii de ştiri şi publicaţii importante au susţinut, discret, că “victoria rebelilor se bazează pe asistenţa vitală, sub acoperire, furnizată de serviciile de informaţii din Vest.

Cotidianul britanic “The Independent” constata, încă din luna martie, că victoriile rebelilor libieni au fost asistate, la toate nivelurile, de ” o armată de diplomaţi, consilieri militari, foşti membri ai forţelor speciale, ciudaţi, britanici”, o întreagă desfăşurare de personal care a permis Londrei “să influenţeze evenimentele din Libia, dincolo de acţiunea militară aeriană şi navală”.

Informaţiile privind o implicare substanţială şi “timpurie” a Marii Britanii, sub acoperire, în războiul civil libanez a parvenit încă din luna martie, atunci cînd 20 de membri ai SAS, deghizaţi în muncitori, au fost arestaţi de către rebeli, bănuiţi fiind de a avea legături cu Guvernul de la Tripoli.

După clarificarea situaţiei, ei au fost eliberaţi, nu înainte, însă, de a face prima pagină a ziarelor din întreaga lume.

Această experienţă i-a făcut pe planificatorii serviciilor secrete britanice să-şi regîndească strategia. În cele din urmă, s-a apelat la varianta clasică: Guvernul de la Londra a cerut Consiliului Naţional de Tranziţie să utilizeze o parte însemnată a donaţiilor britanice pentru a angaja foşti luptători în forţele speciale, acum angajaţi ai unor companii private de securitate! În acest fel, implicarea Guvernului Majestăţii Sale era minimă!

Aşa se face că de la începutul lunii aprilie, jurnaliştii care însoţeau armata rebelilor libieni, în marşul victorios spre Tripoli, au putut vedea mici grupuri de bărbaţi caucazieni, cu accent britanic, echipaţi cu ochelari de soare, autovehicule 4X4 şi kalaşnikoave, în avangarda “armatei” rebele! Corespondenţii Associated Press au remarcat că aceste “echipe sub acoperire din Marea Britanie, Franţa şi unele state est-europene au oferit asistenţă crucială” şi au sfătuit conducerea militară a rebelilor cu privire la asaltul final asupra capitalei Tripoli, care a fost un succes!

AP aminteşte că echipele operative europene au inclus “logisticieni, consilieri de securitate şi transmisiuni, agenţi de informaţii”.

Mulţi dintre aceştia din urmă, americani sînt americani şi au acţionat separat de structura de comandă a NATO, care are mandat limitat din partea ONU, exclusiv de a proteja civilii.

Motivul acestei asistenţe pare să fie, după cum scria The Independent, acela de a fi văzut ca prieten “într-un grajd bogat în petrol”, aşa cum era considerată Libia!

Pe de altă parte, în luna mai a acestui an, o altă publicaţie importantă, “The New York Times”, scria că unul dintre fondatorii celei mai mari companii de securitate privată şi lider de piaţă!, din Franţa, SECOPEX, Pierre Marziali, a fost împuşcat mortal de rebeli, la Benghazi!

La început, rebelii au dat vina pentru moartea sa pe “bandele înarmate ale vechiului regim”.

Cîteva zile mai tîrziu, însă, într-un comunicat de presă, Consiliul Naţional de Tranziţie spunea că Marziali se afla “printre mulţii spioni francezi angajaţi de către regimul lui Ghadafi”!

“Time” scria, la rîndul său, că Marziali se dusese în Libia într-o misiune “ordonată de Franţa”.

Pe 23 august 2011, agenţia IntellNews amintea că guvernele occidentale au cerut rebelilor ca o parte însemntă din fondurile donate să fie utilizate pentru plata companiilor private de securitate occidentale, această manevră asigurînd negarea plauzibilă din partea aliaţilor că statele nu sînt angajate DECÎT în lupta aeriană, conform ONU, dar şi angajarea prezenţei terestre, în afara structurii de comandă a NATO.

Dar, de ce ar fi membrii unei firme private de securitate, cu sediul în Franţa, o ţară care acceptă opoziţia libienă, ar spiona în favoarea liderului Muammar al-Gaddafi?

Caz de deces al lui Marziali ne arată că nu totul este ceea ce pare a fi în Libia, iar “neînfricatul” preşedinte francez a jucat la două capete!

Nimeni nu pare să aibă informaţii despre misiunile şi operaţiunile Secopex în Africa de Nord.

Dar, conform revistei “Wired”, se pare că rebelii libieni au încercat să-l reţină pe Marziali, şi alţi patru angajaţi francezi ai Secopex, după ce au văzut că paşapoartele lor au vize libien de intrare de la Tripoli-o indicaţie că au intrat în ţară cu binecuvîntările regimului Gaddafi!

Marziali a fost împuşcat iar restul francezilor au fost reţinuţi şi interogaţi, înainte de a fi expulzaţi în Franţa, zece zile mai tîrziu.

Previzibil, guvernul francez, care a fost unul dintre “susţinătorii de nădejde ai rebelilor “, nu a protestat faţă de moartea lui Marziali şi nici nu a recunoscut vreo legătură oficială cu echipa Secopex, în Libia.

Reprezentantul Secopex, Wallier Karen, a negat acuzaţiile de spionaj, dar a spus că Secopex nu se va întoarce la Libia. Compania a suspendat toate operaţiunile pînă în septembrie.

În lumina acestor noi informaţii, parvenite din “surse deschise”, se confirmă faptul că Franţa, ca orice mare putere, nu are prieteni prmanenţi ci doar interese permanente.

Şi, ar mai fi ceva: devin MAI interesante “revoltele” din Lumea arabă şi evoluţiile din acest spaţiu, ştiut fiind faptul că Occidentul este incapabil de gestiunea post-conflict!

Israelul are motive serioase de îngrijorare…

preluare de pe sursa: MERKAVA

Dovada ticăloşiei lui Sarkozy: Franţa a atacat Libia în urma unui acord cu trădătorii din viitorul CNT de a obţine 35% din petrolul libian (Liberation)

Franţa a încheiat un acord cu rebelii prin care i se atribuie 35 la sută din petrolul libian.

Aşa susţine cotidianul „Liberation”.

Statul francez ar fi încheiat înaintea începerii conflictului un contract cu actualul Consiliu Naţional pentru Tranziţie (CNT) prin care 35% din petrolul libian îi revine, susţine cotidianul francez „Liberation”.

Deşi ministrul de Externe Alain Juppe susţine că nu ştie nimic despre un asemenea acord, publicaţia a obţinut o scrisoare datată 3 aprilie, adresată de CNT emirului Qatarului, în care CNT afirmă că a semnat un „acord care atribuie 35 la sută din totalul petrolului brut francezilor, în schimbul sprijinului total şi permanent pentru Consiliu”.

Ministrul francez a precizat totuşi că „CNT a spus foarte oficial că în cadrul reconstrucţiei se va adresa în mod preferenţial celor care l-au susţinut”, lucru care I se „destul de logic şi corect”.

Franţa este ţara care a făcut presiuni pentru lansarea ofensivei militare occidentale contra colonelului Gaddafi, prima care a atacat obiectivele forţelor loiale regimului şi tot prima care a recunoscut CNT.

La Paris are loc astăzi o Conferinţă internaţională pe problema libiană, în care, probabil, se va decide deblocarea averilor lui Gaddafi.

”Puterile vestice vor petrolul libian!”

Potrivit lui Mazin Qumsiyeh, profesor la Universitatea din Bethlehem, succesul din ultimul timp al rebelilor se explică prin implicarea NATO în conflict.

”În mod clar, rebelii au fost creaţi de către puterile vestice; iniţial au fost câteva demonstraţii, care au fost spontane.

Desigur, puterile vestice, NATO, s-au amestecat, şi nu e doar vorba de ameninţarea puterii militare pe care o impun.

Au livrat din ce în ce mai multe arme pentru rebeli, i-au ajutat, prin forţele speciale britanice, ale Statele Unite, Iordaniei şi Quatarului, care i-au antrenat şi cumva au de-legitimat totul, deoarece a fost vorba de imprimarea un caracter străin, asupra a ceea ce au fost în esenţă înainte rebeliuni ca cea din Egipt sau din Tunisia.

Puterile vestice au interese în Libia, printre ele cel mai important este desigur petrolul libian.

Iar Statele Unite aveau baze militare în Libia, şi sunt foarte interesate ca în Libia să se reinstaureze puterea armată”, a declarat, pentru RT, Qumsiyeh.

Profesorul de la Universitatea din Bethlehem vede o asemănare între regimul Gaddafi şi modul în care rebelii libieni preiau puterea.

”Muammar Gaddafi este un dictator excentric, care şi-a închipuit că poate salva ce-a avut, iar acum încearcă să facă ceva aranjamente pentru el însuşi. Din nefericire, nici rebelii, nici Gaddafi nu acţionează în mod democratic. Nu am nicio idee unde va duce acest lucru”, încheie Qumsiyeh.

Comentariul meu:

Iata asadar,de ce a fost nenorocita o tara in care sistemul sanitar si cel educational erau gratuite, unde tinerii casatoriti primeau 50000 de dolari pentru a-si incepe  noua viata iar somajul si saracia erau inexistente…

Poporiul libian va plange si va regreta inlaturarea si, cel mai probabil, uciderea lui Gaddafi, asa cum regreta acum poporul Irakian inlaturarea lui S.Hussein.

Libia era in 1951 cea mai saraca tara din Africa,iar inainte de razboi era cea mai bogata, avand PIB-ul mare mare ca Rusia sau Brazilia.

In 2010 ,cand lumea Occidentala se confrunta deja cu venirea crizei, Libia era neatinsa si tocmai demara un proiect de 80 de miliarde de dolari pentru constructia a 160000 de noi locuinte.

Acum? Haos si durere…Dar oare pana cand asa..?

preluare de pe sursa: Secretele Sistemului

Inlaturarea lui M. Gaddafi – O infrangere a libertatii dar o noua victorie a Iluminatilor….!

In aceasta dimineata(na -22 august 2011) ,dupa ce am vazut gama de stiri despre ce se intampla in Libia,m-am intristat foarte mult…

Am vazut imagini cu tineri ,unii dintre ei copii ,cum se bucurau si scandau de fericire ca regimul lui Gadaffi este ca si terminat.

Dar ei nu stiu ca de fapt ca odata cu regimul acestui lider,sunt terminate zilele lor de bunastare si liniste.

Nu sunt constienti ca prin caderea dictatorului care a asigurat Libiei timp de 40 de ani securitatea si bunastarea sociala, Libia a devenit o piesa pe tabla de sah a Elitei Mondiale…

Dar atentie insa,caci incepand din acest evremuri,toate popoarele care apartin 100% Iluminatilor,nu li se va mai da un trai ferit de tot ce inseamna rau,asa cum a fost cazul Occidentului,pana nu de mult.

Acum aproape 6 luni,am citit marturia unui om despre cum era viata in Libia in perioada lui Gadaffi.

Haideti sa vedem daca ceea ce se intampla acum in Libia este dupa dorinta poporului libian sau dupa dorinta altor forte:

“Am discutat cu oameni ce lucrau in Libia si care acum au venit in Romania si toti se intreaba care este motivul pentru declansarea revoltelor din Libia. In afara de a-l da jos pe presedintele Gadaffi alte motive nu exista. Populatia traia foarte bine, nu exista muritori de foame, nu existau cersetori, toata lumea avea bani si mancare din belsug. Asistenta medicala este de cea mai buna calitate (cu parcuri de elicoptere-ambulanta la fiecare spital inclusiv la obiectivele economice: combinate chimice, petrochimice, statii petroliere, ect. amplasate in desert la 400-1000 km de Tripoli sau Benghazi. Toti tinerii merg la scoala, exista un sistem de invatamant dezvoltat, bine dotat, niciun tanar nu este analfabet. Exista acces la internet in orice colt din tara. Pana la nebunia declansata de nu stiu cine, in Libia lucrau in jur de 500.000 de straini, din care 50.000 de europeni (multi din Olanda, Italia, Anglia, Romania, Ucraina, Cehia, Rusia, etc.) si foarte multi din Bangladesh si toti erau multumiti de salariile pe care le primeau si de conditiile de munca si de viata din Libia. Se gaseau acolo de toate d.p.d.v. tehnic, tehnologic, mass-media (ziare si reviste din orice colt al lumii) tot ce este azi in Europa. Regimul lui Gadaffi nu deranja pe nimeni, prezenta securitatii statului se afla peste tot dar se manifesta discret, fara sa agaseze sau sa intimideze populatia sau pe cei ce lucrau acolo, singurele conditii impuse inca de la inceputul contractului de munca era acelea de a nu face politica si de a nu te implica in actiuni extremist-diversioniste.\r\n De ce este nevoie sa se distruga ceva ce mergea bine si de a instala HAOSUL si in Libia nu inteleg? Se repeta scenariul instaurarii haosului din Irak, unde s-a ales praful de populatia acestui stat.”

Asadar,dragi cititori ,dati-mi voie sa vars o lacrima pentru poporul libian..

Pentru ca prin faptele pe care le savarsesc in aceste zile,in fata intregii lumi,acest popor se inlantuieste singur,alaturandu-se si ei popoarelor inrobite deja ADEVARATULUI DICTATOR SI TIRAN: ELITA.

Sursa: Secretele Sistemului