Am fi putut hrăni toată Germania, dăm de mâncare la doar un sfert de Românie

După două decenii de capitalism, agricultura României poate hrăni doar un sfert din populaţia ţării, în condiţiile în care ar putea produce pentru 80 milioane de persoane. Este cel mai mare eşec al tranziţiei. Citiţi de ce am ajuns din mândrul „grânar al Europei” importator de mâncare într-o analiză capital.ro din seria ”România după 20 de ani”.

   

România realizează doar 10% din potenţialul său agricol şi importă aproape trei sferturi din necesarul intern de alimente. Din mare producător agricol, ţara noastră a ajuns să aibă o agricultură de subzistenţă, care nu poate asigura hrana propriilor cetăţeni.

   „În 20 de ani s-a reuşit neutralizarea celui mai important factor competitiv al României – agricultura. De la o agricultură de suport s-a ajuns la una de subzistenţă. Agriculura este cel mai mare eşec al perioadei de tranziţie”, spune analistul economic Mircea Coşea.

   În ciuda faptului că ar putea hrăni 15% din populaţia Uniunii Europene, agricultorii români nu pot asigura alimentele de strictă necesitate decât pentru un sfert din populaţia României. Aceasta în condiţiile în care potenţialul agricol al ţării noastre ar permite asigurarea hranei pentru 80 milioane de persoane, iar UE are 500 de milioane de locuitori.

   „Noi nu suntem în stare să producem pentru populaţia ţării. În loc să exportăm şi să fim o forţă pe piaţa agricolă europeană, am ajuns să mâncăm de la carne, până la legume şi fructe aduse din străinătate. Şi pentru a fi şi mai rău, produsele importate sunt de slabă calitate, mai ales în comparaţie cu cele româneşti. Românii sunt infometaţi pentru că agricultura a fost neglijată”, consideră Culiţă Tărâţă.

   Potrivit datelor oficiale, zonele rurale din România acoperă 87% din teritoriul ţării, cuprinzând 45% din populaţie, adică 9,7 milioane de locuitori. Având o suprafaţă agricolă de 14.741,2 mii de hectare (sau 61,8% din suprafaţa totală a ţării), România dispune de resurse agricole importante în Europa Centrală şi de Est.

   Agricultura ne putea salva din criză

   Analiştii economici, politicienii şi oamenii de afaceri din domeniul agricol sunt de acord că România nu a ştiut să folosească potenţialul de care beneficiază şi că autorităţile au făcut multe greşeli în ultimii 20 de ani. În primul rând, au ignorant agricultura, considerându-o un domeniu marginal, când de fapt era printre primele sectoare care trebuiau dezvoltate pentru ca economia în ansamblu să funcţioneze bine pe termen lung.

   „La cât pământ are România şi la ce producţie agricolă ar fi putut obţine dacă se investea serios în acest domeniu, ţara noatră trebuia să treacă fluierând peste această criză economică. Dacă aveam agricultura bine pusă la punct, pământul era cultivat şi aveam o strategie de valorificare a producţiei agricole şi zootehnice, România se afla acum printre fruntaşele Europei, cu un PIB bine alimentat”, explică Culiţă Tărâţă, unul dintre principalii agricultori din ţară.

România se putea salva din criză dacă avea o producţie agricolă mare  pe care să o exporte. „Acum nu mai trăiam cu teama că nu putem asigura hrana celor 22 de milioane de locuitori. Aveam posibilitatea de a vinde altora alimente şi de a avea bani pentru a scăpa cu bine din criză”, crede Valeriu Tabără.

   Pământul, principalul atuu ratat

   Principala greşeală făcută a fost de neglijare a principalului element care trebuia valorificat – pământul.
„Nu mai există nicăieri în lume atâta risipă de teren arabil ca la noi. Fie pământul este lăsat nelucrat, fie este transferat în intravilan pentru a se construi diverse, de la case la mall-uri. Am fost în multe zone ale lumii şi peste tot oamenii sunt interesaţi să folosească şi ultima bucăţică de pământ pentru a-l cultiva şi a obţine produse agricole. Numai la noi terenul agricol a ajuns o bătaie de joc”, acuză Tabără.

   Primul pas care trebuia făcut după Revoluţie a fost ratat, spun specialiştii. Dacă împroprietărirea avea loc rapid şi fără imixtiuni, situaţia terenurilor era clară şi oamenii se puteau ocupa de agricultură. Dacă problema proprietăţii era rezolvată mai repede, agricultura ar fi fost un domeniu profitabil şi nu doar unul cu potenţial extraordinar. S-a ajuns acum în situaţia în care terenul este mult prea fărâmiţat pentru a se putea face o agricultură performantă.

   „A durat prea mult rezolvarea problemei proprietăţilor. În plus, privatizarea fostelor IAS-uri s-a făcut fără să se pună în mâna prorietarilor şi mijloacele de utilizare a pământului”, a arătat Tabără.

   Aproape jumătate din suprafaţa totală şi din efectivul total de animale se află în exploataţii de subzistenţă, care acoperă 45% din suprafaţa agricolă a României, reprezentând 91% din numărul total de ferme. Majoritatea exploataţiilor au sub 5 hectare de teren, având în medie 1,63 hectare, potrivit datelor Ministerului Agriculturii.

   Majoritatea acestor exploataţii de subzistenţă nu sunt nici măcar considerate ferme. Condiţia preliminară pentru a fi înregistrat în Registrul Fermelor şi pentru a beneficia de subvenţii europene este aceea de a lucra cel puţin un hectar de teren, compus din parcele care nu sunt mai mici de 0,3 hectare.

   Analiştii economici spun că mediul rural în general a fost neglijat, nefăcându-se nici un fel de investiţii. „Nu s-a făcut nimic. Ruralul românesc s-a transferat la urbanul din Spania şi Italia. Sunt necesare servicii alternative în mediul rural, este nevoie de altceva decât agro-turism”, crede Liviu Voinea, directorul Grupului de Economie Aplicată.

   În plus, produsele româneşti nu beneficiază nici de o piaţă de desfacere bine reglementată şi nici de promovare. „Nu s-a reuşit crearea unei pieţe a pământului, dar nici a unei pieţe de desfacere a produselor. În plus, nu există o reţea de depozitare, prelucrare, de punere în valoare şi de distribuţie a produselor”, susţine Coşea.

  

O criză alimentară ar putea îmbogăţi România agrară

   Pe termen lung, specialiştii nu dau prea mari şanse agriculturii. Aceasta nu pentru că nu s-ar putea face foarte mult în acest domeniu, ci pentru că, în continuare, autorităţile nu par a-şi da seama de importanţa agriculturii. „Nu există interes pentru a rezolva problemele acestui sector. Mai mult, pentru anii 2020-2025 se preconizează o criză mondială a alimentelor, iar ţările cu potenţial agricol vor devein atunci ceea ce sunt acum ţările petroliere, furnizoarele materiei de bază şi transformarea în nişte state super bogate”, arată Coşea.

   Specialiştii estimează că principalele sectoare în care trebuie investit sunt  infrastructura de irigaţii, tehnologia modernă şi zootehnia. „Sunt necesare investiţii masive în elementele care să ne elibereze de meteodependenţă. Aceasta înseamnă în primul rând că trebuie să punem la punct un sistem de irigaţii eficient. Apoi, avem nevoie de investiţii în industria echipamentelor agricole, pe care noi tocmai am reuşit să o distrugem şi să nu mai producem tractoare aproape deloc”, a spus Coşea.

   Pentru că România beneficiază de 4,5 milioane hectare de păşuni, dezvoltarea fermelor ar trebui să vină de la sine. „Noi am ajuns să importăm muşchi de vită din  Argentina, în timp ce păşunile sunt neutilizate”, spune Culiţă Tărâţă.

  Polonia şi Ungaria au găsit soluţii

   Dacă România nu a reuşit să se trezească la realitate nici după aderarea la Uniunea Europeană, nereuşind să atragă fondurile puse la dispoziţia agriculturii româneşti de UE, nu acelaşi lucru se poate spune de Polonia.

„După integrare, polonezii au regândit întrega politică agricolă. În primul rând, au renegociat condiţiile privind agricultura pentru că şi ei, ca şi noi, n-au ştiut să negocieze de la îneput foarte profitabil. Au reuşit însă să schimbe lucrurile în favoarea lor şi acum au o agricultură tot mai performantă. Polonia este singura ţară europeană care înregistrează creştere economică în această perioadă de criză mondială şi asta se datorează şi agriculturii, căreia i s-a dat mare atenţie după aderarea ţării al UE”, spune Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii.

   Un alt stat din fostul bloc comunist care a ajuns să aibă o agricultură mai avansată decât a României este Ungaria. Deşi au puţin teren agricol, ungurii au ştiut să găsească exact modalităţile care să le creeze avantaje. „Ungaria are producţie bună chiar dacă are pământ puţin pentru că a înţeles să investească în sisteme de irigaţii şi în tehnologie modernă. În plus, au stimulat fermierii să investească pentru dezvoltarea pe termen lung”, a precizat Culiţă Tărâţă.

preluare de pe sursa: Fata nevazuta a lumii….

Dovada ticăloşiei lui Sarkozy: Franţa a atacat Libia în urma unui acord cu trădătorii din viitorul CNT de a obţine 35% din petrolul libian (Liberation)

Franţa a încheiat un acord cu rebelii prin care i se atribuie 35 la sută din petrolul libian.

Aşa susţine cotidianul „Liberation”.

Statul francez ar fi încheiat înaintea începerii conflictului un contract cu actualul Consiliu Naţional pentru Tranziţie (CNT) prin care 35% din petrolul libian îi revine, susţine cotidianul francez „Liberation”.

Deşi ministrul de Externe Alain Juppe susţine că nu ştie nimic despre un asemenea acord, publicaţia a obţinut o scrisoare datată 3 aprilie, adresată de CNT emirului Qatarului, în care CNT afirmă că a semnat un „acord care atribuie 35 la sută din totalul petrolului brut francezilor, în schimbul sprijinului total şi permanent pentru Consiliu”.

Ministrul francez a precizat totuşi că „CNT a spus foarte oficial că în cadrul reconstrucţiei se va adresa în mod preferenţial celor care l-au susţinut”, lucru care I se „destul de logic şi corect”.

Franţa este ţara care a făcut presiuni pentru lansarea ofensivei militare occidentale contra colonelului Gaddafi, prima care a atacat obiectivele forţelor loiale regimului şi tot prima care a recunoscut CNT.

La Paris are loc astăzi o Conferinţă internaţională pe problema libiană, în care, probabil, se va decide deblocarea averilor lui Gaddafi.

”Puterile vestice vor petrolul libian!”

Potrivit lui Mazin Qumsiyeh, profesor la Universitatea din Bethlehem, succesul din ultimul timp al rebelilor se explică prin implicarea NATO în conflict.

”În mod clar, rebelii au fost creaţi de către puterile vestice; iniţial au fost câteva demonstraţii, care au fost spontane.

Desigur, puterile vestice, NATO, s-au amestecat, şi nu e doar vorba de ameninţarea puterii militare pe care o impun.

Au livrat din ce în ce mai multe arme pentru rebeli, i-au ajutat, prin forţele speciale britanice, ale Statele Unite, Iordaniei şi Quatarului, care i-au antrenat şi cumva au de-legitimat totul, deoarece a fost vorba de imprimarea un caracter străin, asupra a ceea ce au fost în esenţă înainte rebeliuni ca cea din Egipt sau din Tunisia.

Puterile vestice au interese în Libia, printre ele cel mai important este desigur petrolul libian.

Iar Statele Unite aveau baze militare în Libia, şi sunt foarte interesate ca în Libia să se reinstaureze puterea armată”, a declarat, pentru RT, Qumsiyeh.

Profesorul de la Universitatea din Bethlehem vede o asemănare între regimul Gaddafi şi modul în care rebelii libieni preiau puterea.

”Muammar Gaddafi este un dictator excentric, care şi-a închipuit că poate salva ce-a avut, iar acum încearcă să facă ceva aranjamente pentru el însuşi. Din nefericire, nici rebelii, nici Gaddafi nu acţionează în mod democratic. Nu am nicio idee unde va duce acest lucru”, încheie Qumsiyeh.

Comentariul meu:

Iata asadar,de ce a fost nenorocita o tara in care sistemul sanitar si cel educational erau gratuite, unde tinerii casatoriti primeau 50000 de dolari pentru a-si incepe  noua viata iar somajul si saracia erau inexistente…

Poporiul libian va plange si va regreta inlaturarea si, cel mai probabil, uciderea lui Gaddafi, asa cum regreta acum poporul Irakian inlaturarea lui S.Hussein.

Libia era in 1951 cea mai saraca tara din Africa,iar inainte de razboi era cea mai bogata, avand PIB-ul mare mare ca Rusia sau Brazilia.

In 2010 ,cand lumea Occidentala se confrunta deja cu venirea crizei, Libia era neatinsa si tocmai demara un proiect de 80 de miliarde de dolari pentru constructia a 160000 de noi locuinte.

Acum? Haos si durere…Dar oare pana cand asa..?

preluare de pe sursa: Secretele Sistemului

În Asia, 80.000.000 de oameni vorbesc limba română!

Lucian Cueşdean: “Limba punjabi, din India, are 2.000 de cuvinte curat româneşti, iar multe altele seamănă foarte mult cu ale noastre. Asta pentru că ei sunt urmaşii unui trib getic, ca şi noi, deşi distanţa dintre români şi punjabi este de 4.500 de kilometri”.

Noi am învăţat la şcoală că daco-geţii ar fi fost o ramură a neamului tracic, care trăia exclusiv în Dacia, pe actualul teritoriu al României şi care vorbea o limbă diferită de latină.

Imperiul Roman a cucerit Dacia, iar daco-geţii ar fi renunţat parţial la limba lor pentru a învăţa vorbirea cuceritorilor.

Din combinaţia acestora ar fi apărut, în timp, româna.

După 20 de ani de studiu, dr. Lucian Cueşdean a ajuns la concluzia că această teorie este falsă.

Cueşdean spune că triburile getice, sub diferite nume, ocupau o arie geografică vastă, din Europa Centrală până în Asia, aproape de China şi de India.

Actuala populaţie punjabi, din nordul Indiei, de pildă, este urmaşa unui trib de geţi localizaţi în Asia Centrală cu peste 2.500 de ani în urmă.

Aceşti urmaşi ai geţilor vorbesc o limbă asemănătoare cu româna.

Dar multe din cuvintele punjabi comune cu româna sunt comune şi cu latina.

Problema este că acum 2.500 de ani nu exista Imperiul Roman.

Asta înseamnă că geţii vorbeau o limbă “latină” mult înainte de expansiunea romană.


Războinicii geţi au urmaşi în India

“Am pornit de la informaţiile legate de marele trib al masageţilor, atestat în centrul Asiei de către istoricii antici şi pomeniţi în Evagrius Scholasticus, scris în secolul VI d.Hr. şi tradus în formula Ecclesiastical History de către E. Walford în 1846, din care citez: «Actuala populaţie JAD din nordul Indiei este descendenta masageţilor.

În limba pahalavi, messagetae este tradus Marii Jats».

Am plecat pe urmele acestei populaţii, Marii Jats.

Chinezii îi numeau Yueci, adică Geţi, consemnând dominaţia lor în Punjabi.

Deci, geţii au trăit cândva în Punjabi.

De reţinut: neamurile geto-dacice vorbeau aceeaşi limbă, după cum spune geograful antic Strabon (60 î.Hr.-26 d.Hr.), adică de la Carpaţi până în centrul Asiei”, ne-a spus Lucian Cueşdean.

Dacă geţii au stăpânit teritorii din Europa până în Asia, dacă populaţia punjabi este o urmaşă a acestora, iar românii sunt, la rândul lor, urmaşi ai geţilor, dr. Cueşdean a fost curios să vadă dacă există vreo legătură lingvistică între noi şi ei, comparând cuvintele din cele două limbi.

“După 20 de ani de studiu, am ajuns la concluzia că cele 80 de milioane de persoane ale comunităţii punjabi vorbesc o română arhaică.

Au 2.000 de cuvinte identice, multe din ele comune şi cu latina.

Dar dacă punjabi este o limbă vorbită cândva de geţi, înseamnă că neamurile getice vorbeau o limbă «latină» înainte de apariţia Imperiului Roman.

De unde rezultă că limba română e mai veche decât latina.

Concluzia e că într-un trecut imemorial exista o singură limbă europeană, cel mai probabil româna arhaică, sau getodaca, şi care printr-o serie de migraţii şi modificări a născut toate limbile numite indo-europene, printre care şi latina.

Iar războiul dacoroman a fost unul fratricid.

Până în ziua de azi se vorbeşte româna sau aromâna din nordul Mării Adriatice, până la Volga.

Mai mult, în Kazahstan sunt acum, oficial, 20.000 de vorbitori de limbă română”, spune Cueşdean.

 Sursa: Libertatea

preluare de pe Sursa: Dezvatatorul