„Marş de adio" - Adrian Păunescu

La munca, derbedei, ca trece anul/ 

Si vin ailalti si-o sa va ia ciolanul./ 

Faceati pe democratii cei cucernici,/

 Cristosul mamii voastre de nemernici!/

Scuipati-va-ntre voi cum se cuvine/ 

Si-apoi convingeti-va ca-i bine./ 

C-ati luat o tara de mai mare dragul/

 Si i-ati distrus averile si steagul./

S-ajungem colonia de ocara/ 

Care-si va cere scuze in maghiara./ 

Si, prin complicitati cu demoni aprigi,/ 

Ati desfiintat uzine, campuri, fabrici./

Si, prin vanzari de tara infernale,/ 

Ati omorat cu voia, animale./

 La greul greu care mereu ne-ncearca,/

 Raspundeti cu un greu de moarte, parca./

 Si i-ati gasit şi bolii un remediu/ 

Intoarceti Romania-n Evul Mediu./ 

Ce cazaturi, ce tarfe, ce mizerii,/ 

V-as desena cu acul, sa va sperii./

Dar voi nici sange nu aveti in vine,/ 

Ci credite din calimari straine./ 

Le stiti, lui Hitler şi lui Stalin taina/ 

Si-mpingeti Bucovina in Ucraina./

 Asa cum ceilalti, limpezeasca-i valul/ 

S-au compromis negustorind Ardealul./ 

De unde sunteti, ma, din ce gaoace,/ 

Cum v-au putut parintii vostri face?/

Ce condimente le-au picat in sperma/

 De e tradarea voastra-atat de ferma?/ 

Ati pus nenorocita voastră laba/ 

Pe-aceasta trista Tara basaraba./

Si vreti cu-amenintare si cu biciul/ 

S-o faceti curva voastra de serviciu./ 

Mimati respectul pentru cele sfinte,/ 

Dar vindeti si pamanturi si morminte./

Ati inventat examene severe,/

 Supunere poporului spre-a-i cere./ 

Si toatã zbaterea a fost degeaba/ 

Ca-n nas, mai marii v-au inchis taraba./ 

Minciuna voastra v-a adus pe scena,/ 

Actori intr-o politica obscena./ 

Si-acum, ca-i un prapad intreaga tara,/ 

Ia cereti-va, putintel, afara./

Decat sa va trimita tara noastra,/ 

Mai bine mergeti voi in mama voastra/ 

Plecati de-aici, cu-o graba funerara,/ 

Si nu albanizati aceasta tara./

Bagati viteza, ca va trece anul/ 

Si s-a scurtat si s-a-nvechit ciolanul./ 

Si ce va pot eu spune la plecare/ 

Decat lozinca lui Fanus cel mare:/ 

Nenorocitilor, se rupe snurul,/ 

„La munca, la batut tarusi cu cu**l!"

Dabuleni, 6 iunie 1997

PRELUARE DE PE SURSA:

http://dacialan.blogspot.ro/2013/02/mars-de-adio-adrian-paunescu.html

Mai doreste America capitalism? Cu siguranta NU, dar incepe sa ii placa lui Basescu si gastii lui de vagabonzi politici, din ce in ce mai mult. Sa vedem ce spun datele statistice.

Numarul americanilor care primesc lunar bani de la guvernul federal, sub o forma sau alta, a crescut de la 94 de milioane in 2000, la peste 128 de milioane in 2012.

Un studiu recent, elaborate de Patrick Tvrrel si William Beach, releva date socante. Studiul ne arata ca peste 41,3% din populatia SUA, primeste bani de la guvernul federal in fiecare luna. Una peste alta, se arata ca peste 70% din intreaga cheltuiala federala, merge la ceea ce ei numesc “dependence – creating programs”. Este cea mai masiva distributie de bogatie spre programe de dependenta sociala fata de un guvern, din istoria SUA si mondiala si ea continua sa creasca pe zi ce trece cu o viteza incredibila. De ce le plac americanilor banii de la guvern, obtinuti fara munca, din moment ce traiesc in cea mai capitalista tara a lumii?

Isi poate permite guvernul federal sa sustina atitia oameni care nu fac nimic sau aproape nimic? Este vorba de 128 de milioane de americani in fiecare luna, care primesc subventii de la guvern, cei mai multi traind destul de confortabil din acestea si evident nemaicautind de lucru. Daca in fiecare an, un numar similar de americani vor dori sa isi asigure viata sub acesta forma, temindu-se de mecanismele capitaliste si degradindu-se professional, pina cind va putea sa reziste sistemul?

Datoria americana este de peste 17.000 de miliarde de dolari, iar ea creste cu 100 de milioane in fiecare ora, din zi si din noapte.

Aceste programe guvernamentale de sustinere materiala a populatie, au crescut valoric de sase ori mai mult decit populatia SUA in ultimii cinci ani.

Intre 1988 si 2011, cheltuielile inregistrate in programele de crearea dependentei de guvern, a cetatenilor americani, au crescut cu 180% fata de “numai” 62%, numarul americanilor care sint inrolati in aceste programe guvernamentale si 27% crestere demografica, deci nu numai ca sint din ce in ce mai multi americani care traiesc cu mina intinsa la govern ci insasi cheltuielile cu ei, cu fiecare au crescut semnficativ.

In 2000, numarul americanilor care erau arondati pentru a primi cartele de mincare , era de 17 milioane , in timp ce la sfirsitul anului trecut (2012), numarul lor depasea 48 de milioane de americani.

Peste 53 de milioane de americani, sint angrenati in programele guvernamentale de Securitate Sociala, iar numarul lor se va marii considerabil in urmatorii ani, datorita generatiei “baby boomers”,care ies in numar mare la pensie.

Americanii au devenit o natiune dependenta de guvern, dar care se doreste a fi capitalista, in timp ce Obama discuta de sectorul privat si de micile afaceri care ar vrea, cu perversitate, sa le vada “dezvoltate”. Pe de alta parte, cei care doresc sa se angajeze, sint din ce in ce mai mult inclinati sa se angajeze in structurile publice, datorita unui grad de siguranta a locului de munca , mult mai mare. Deci, despre ce fel de capitalism discutam in SUA? Poate crea America, la fel ca si China, o tara cu doua sisteme? Ma indoiesc si nu vad cine ar putea sa spuna americanilor acest lucru, atita timp cit ei s-au obisnuit cu mina intinsa la guvern si fara sa munceasca. Deci nu ii mai ajuta nici socialismul si nici actualul capitalism glumet.

Este o mentalitate care va fi copiata in intreg lagarul capitalist si care va duce la colapsul sistemului in scurt timp, sub propria greutate.

Adrian Cosereanu

preluare de pe sursa:

http://www.alternativaromaniei.com/index.php?option=com_content&view=article&id=970:mai-doreste-america-capitalism-cu-siguranta-nu-dar-incepe-sa-ii-placa-lui-basescu-si-gastii-lui-de-vagabonzi-politici-din-ce-in-ce-mai-mult-sa-vedem-ce-spun-datele-statistice&catid=1:latest-news&Itemid=50

Nedeia Halmagenilor_2007

preluare de pe sursa: http://filme.bizi.ro/filme-despre-romania/nedeia-halmagenilor-2007-c9a4d6eu0n2u.html

Cum a patruns ortodoxia in spatiul romanesc

Probabil ca cea mai socanta afirmatie pe care trebuie sa o facem este ca “Romania nu a fost ortodoxa decit din secolul IX, cind, sub influenta Imperiului bulgar, catolicismul a fost treptat inlocuit cu “ortodoxia.”

In excelenta sa carte “Credinta adevarata”, Iosif Ton arata cum s-a intimplat aceasta schimbare si care au fost efectele ei asupra poporului roman. Autorul citeaza intensiv din cartea “Legea stramoseasca, vazuta si descrisa de istoricii romani ci mai de seama si de profesorii de la facultatile de teologie ortodoxa.”

Cartea a aparut prima data in Romania in 1934, iar apoi a fost retiparita in 1968 la Roma si in 1985 la Munchen. Cu indemnul de a cauta si citi cartea lui Iosif Ton, ne vom margini aici sa citam doar citeva din excelentele ei pasaje:

“… daca am fi exigenti cu noi insine si cu adevarul, am spune ca “legea stramoseasca” a romanilor a fost religia romano catolica.

Formarea noastra ca neam si dezvoltarea noastra spirituala si culturala de doua mii de ani incoace au fost determinate de evenimente istorice pe care nu noi le-am initiat, ci carora le-am fost victime.

Unul dintre evenimentele istorice nenorocite care ne-au afectat in mod radical, dind o noua structura gindirii si trairii noastre spirituale, a fost o cucerire straina (una din multele!), si anume: cucerirea bulgara. Stapinirea bulgara a fost cea care ne-a obligat sa ne schimbam religia.

Bulgarii s-au crestinat in anul 864. Dupa crestinare, ei au oscilat citiva ani intre Roma si Bizant. In cele din urma, in anul 870 ei au decis sa se asocieze cu Bizantul si sa accepte ritul ortodocs. Citiva ani mai tirziu, au decis sa introduca in biserici, in locul limbii grecesti, limba slavona. Fiindca romanii se aflau sub stapinirea imperiului bulgar, automat s-a introdus si in bisericile lor ritul bizantin si limba slavona. De aici incolo ii lasam pe istoricii romani sa ne vorbeasca despre modul in care au trecut romanii in sfera bizantina si-i lasam pe ei sa aprecieze consecintele acestei schimbari. Subliniem faptul ca toti istoricii pe care ii citam mai jos au fost
ortodocsi. In cepem cu un citat din Xenopol:

“Intoarcerea romanilor de la Crestinismul roman la cel bulgar a fost datorita unei apasari exterioare, caci nu exista niciun motiv care sa fi facut pe Romani a lepada o forma de religie pe care o intelegeau, si a lua pe una pentru care nu aveau nici o intelegere… Ce motiv ar fi putut impinge insa pe Romani a inlatura forma poporana a religiei lor si a adopta una din care nu intelegeau nici o vorba? Dinaintea puterii insa si a autoritatii trebuia sa se plece acel supus si indata ce citiva preoti bulgari vor fi gasit o vieata usoara si minoasa intre Romani, numarul lor va fi crescut pe fiece zi: apostolii bulgari se vor fi adaus fara incetare, pentru a raspindi invatatura lor intre Romani. Astfel in putin timp, sprijinit pe bratul autoritatii seculare, pe care totdeauna clerul a stiut sa il iee in ajutorul sau, s-a latit si intarit Crestinismul bulgaresc intre Romanii din Dacia Traiana.”

“In o carte tiparita la Buda in limba bulgara in 1844 intitulata Tarstvenica, in care se cuprind biografiile domnilor bulgari, autorul ei, raportindu-se la niste manuscripte vechi spune: “S-au insemnat in niste carti vechi scrise de mina ca dupa raposarea patriarhului bulgar, Sfintul Ioan carele a ridicat pe Asan la imparatie, a chemat Asan dela Ohrida pe parintele Teofilact, a luminat si a curatit toata Bulgaria de eresurile de cari multe se aflau atunci in ea. Dupa aceea a invitat pe imparatul Asan de a trecut in Valahia, sa o cucereasca si sa o curete de eresul roman, care pe atunci domnea in ea; si Asan s-a dus si a supus amindoua Valahiile sub stapinirea sa, si a silit pe Valahi, cari pina atunci citeau in limba latina, sa lese marturisirea romana, si sa nu citeasca in limba latina, ci in cea bulgara, si a poruncit ca celui ce va citi in limba latina sa i se taie limba, si de atunci Valahii au inceput a citi bulgareste”.

Aceste evenimente istorice sunt consemnate si de istoricul D. Onciul:

“In atirnare politica de statul Bulgar, romanii au urmat sa fie si in atirnare biericeasca de acesta, asa incit si la ei s-a introdus limba sloveneasca in biserica, in locul celei latine dela inceput. Prin statul bulgar si prin biserica bulgara, Romanii din Dacia au fost despartiti definitiv de atingerea cu imperiul si de lumea latina, raminind supusi mult timp influentei slave. Stapinirea bulgara in Dacia a fost desfiintata prin Unguri; iar influenta bisericii bulgare a continuat pina la organizarea bisericii romane in secolul XIV-lea, dupa intemeierea principatelor”.

“Pe atunci toata Dacia, afara de Moldova, era dependenta de imperiul bulgar. In aceasta dependenta Romanii din Dacia au primit si ei ritul slav, pastrat in biserica bulgara si dupa restabilirea legaturilor cu Roma sub Simeon. Legaturile noastre cu biserica bulgara continuind si dupa desfiintarea imperiului bulgar (1018), ritul slav a prins radacini atit de adinci la noi, incit el se mentinu in biserica noastra pina in secolul XVII-lea. Asa ne-a fost fatalul destin al istoriei”.

“In asemenea legaturi cu Bulgarii, romanii din Dacia, ca si cei din dreapta Dunarii din cuprinsul imperiului bulgar, au impartit cu ei soarta in stat si in biserica. Prin Bulgari si odata cu dinsii, noi am fost despartiti de biserica romana; dela dinsii am primit limba slavona in biserica si stat, care domina apoi vieata noastra intelectuala pina in secolul XVII. Asa ne-a fost fatalul destin al istoriei”.

Un alt istoric roman, N. Dobrescu, scrie despre aceleasi evenimente:

“E foarte remarcabil ca asupra acestui fapt s-a pastrat la noi o traditiune bisericeasca, caci ea are stire despre oarecari legaturi bisericesti pe cari noi le-am fi avut cindva cu Formos papa, si ca noi atunci ne-am despartit de latini, cind acel Formos – cum zice traditiunea noastra, intorcind lucrurile pe dos – a trecut dela
pravoslavie la latinie, in loc sa zica: cind noi (Romanii) am trecut dela latinie, adica dela ritul latin care era pina atunci in secolul al IX-lea, la noi in biserica, la pravoslavie, adica la ortodoxie adusa la noi de bulgari, cari ne stapineau politiceste, caci prin ruptura cu Roma facuta in acest timp, limba latina era scoasa cu totul din biserica bulgara, iar resturile care se mai gaseau au disparut cu timpul. Romanii fiind atunci depedenti de stapinirea bulgara a trebuit sa dispara si la noi liturghia latina din biserica noastra si a fost inlocuita cu liturghia slava introdusa in imperiul bulgar”.

N. Iorga este de aceeisi parere cu privire la influenta slavo-bulgara:

“Aceasta e cultura pe care o puteau da invatatii din Moldova si Tara-Romaneasca: calugari dupa asemanarea celor din Serbia, ei tineau cu indaratnicie la singura carte legiuita si placuta lui Dumnezeu, cartea slavona. Literatura romaneasca nu putea porni dela dinsii, cari cintau pe bulgareste pina si ispravile lui Stefan-cel-Mare”.

Iata ce scrie profesorul universitar D. Draghicescu:

“Este insa de tinut in seama, ca in ce priveste religia, partea ei de temelie, in chestiuni de dogma, era de origina mai veche decit influenta slavilor. Astfel, cuvintele cari corespund ideilor celor mai temeinice ale credintei sunt latine, cum, spre pilda Dumnezeu, cruce, botez, drac, inger, altar, crestin, pagin, biserica, etc….”

De aceiasi parere este si istoricul I. Bogdan:

“Continuitatea crestinismului roman o dovedeste terminologia crestina de origine romana; aceasta n-ar exista astazi in limba romana daca Romanii ar fi incetat vreodata sa fie crestini. Asadar nu crestinismul, ci biserica oficiala crestina au luat-o Romanii dela Bulgari. De alta parte insa ne-au ramas, prin inriurirea limbii slave din biserica oficiala, cuvinte ca: popa, molitva, spovadanie, festenie, blagovestenie, strana, cadelnita, tot termeni ce n-au nimic a face cu notiunile abstracte ale crestinismului, ci se rapoarta numai la ritual si sunt luati din ritualul vechiu bulgaresc al bisericii noastre”.

Sa vedem acum ce spun E. Lovinescu si alti istorici romani despre influenta religiei ortodoxe asupra romanilor. N. V. Pantea pune aceste citate sub titlul: “Legea slavo-bizantina ne-a tinut in intunerec veacuri de-a-rindul“.

1. “Daca tragice imprejurari istorice nu ne-ar fi statornicit pentru multa vreme in atmosfera morala a vietii rasaritene, – suflet roman in viguros trup iliro-trac, – noi am fi putut intra dela inceput, ca si celelalte popoare latine, in orbita civilizatiei apusene. Conditiile istorice ne-au orientalizat insa; prin Slavii dela sudul Dunarii, am
primit formele spirituala ale civilizatiei bizantine; incepind inca din veacul XV, am suferit apoi, mai ales in paturile conducatoare, o molesitoare influenta turceasca, dela imbracamintea efeminata a salvarilor, a anteriilor si a islicelor, pina la conceptia fatalista a unei vieti pasive, ale carie urme se mai vad inca in psihea populara;

am cunoscut, in sfirsit, degradarea morala, vitiile, coruptia regimului fanariot; si pentru a-si forma o constiinta cetateneasca si un sentiment patriotic, clasele superioare au suferit pina in pragul veacului trecut, actiunea disolvanta a celor trei imparatii vecine”.

2. “Cel mai activ ferment al orientalizarii a fost insa ortodoxismul. Intr-o vreme, in care deosebirile dintre popoare se faceau mai mult prin religie decit prin rasa, el ne-a aruncat in primejdia contopirii in marea masa a Slavilor de sud si apoi de est. In dosul crucii, spune Cervantes, se ascunde diavolul; in dosul crucii bizantine, se ascundea Rusul. Legindu-ne, sufleteste, de o religie obscurantista, intepenita in tipicuri si fromalism, ortodoxismul ne-a impus o limba liturgica si un alfabet strain (gind latin exprimat in slove cu cerdacuri!), fara a ne ajuta la crearea unei culturi si arte nationale”.


Sextil Puscariu are aceeasi opinie despre influenta ortodoxiei la noi:

“Intr-o vreme cind orice miscare culturala se reflecta prin biserica, ortodoxismul nostru a fost evenimentul cel mai grav in urmari pentru desvoltarea noastra culturala, caci el ne-a legat pentru veacuri intregi cu cultura Orientului, formind un zid despartitor fata de catolicismul vecinilor nostri din vest si din nord, care ne-ar fi putut transmite cultura apuseana”.

Sa incheiem aceste marturii ale istoricilor si ale oamenilor nostri de cultura din trecut cu un citat din Sextil Puscariu, profesor universitar si presedintele “Fratiei ortodoxe romane – FOR”.

“Inainte ca neamul romanesc sa poata deveni un popor, vecinii nostri slavi au ajuns la organizatii puternice de
stat si la o inflorire culturala atit de remarcabila, incit ne-au silit sa ne desvoltam in umbra lor, au dat directia pentru veacuri intregi nu numai vietii noastre de stat, ci mai ales dezvoltarii noastre culturale. La Slavii de sus insisi, cultura aceasta era de origine bizantina, astfel incit, mai tirziu, cind incepe influenta greceasca in tarile romane, numai haina externa se schimba, dar fondul ramine acelasi. Legati dar de orient cu catuse puternice, intreaga epoca veche a literaturii noastre se caracterizeaza prin influenta aceasta orientala, a carei trasatura principala era dependenta manifestarilor culturale de biserica, in special de ortodoxism.”

“De cite ori in epoca aceasta putem constata o miscare, sau macar un inceput de miscare cu urmari importante pentru desvoltarea literaturii noastre in directie nationala, fie ca avem a face cu intiiele traduceri sau cu cele dintii tiparituri romanesti, fie ca vedem inflorind istoriogafria noastra nationala, totdeauna descoperim la temelia ei o influenta apuseana.”

“Si tot unei influente din apus se datoreste renasterea cu care se incepe, si pentru literatura noastra, epoca noua.”

“E ceva mai mult decit o suta de ani de cind a inceput sa se sape brazde adinci intre aceste doua rastimpuri, de cind Dunarea a crescut parca, formind un hotar firesc intre noi si orient si ni s-au deschis tot mai largi portile spre vestul luminat, prin care patrundeau obiceiuri europene, literatura apuseana si gustul pentru indeletniciri artistice. Iar cind prin aceleasi porti intrara, ca niste apostoli, in aureola luminii intensive, acei citiva barbati venind dela Roma, care, pe linga stiinta, aveau si focul entuziasmului si cuvintul cald care incinge, atunci au mijit si pentru noi zorile vremurilor noui.”

“Petru Maior, Gheorghe Sincai, Samuil Micu Clain si tovarasii lor au savirsit minunea resurectiunii poporului roman si au imprimat directia in care aveau sa se desvolte spiritul public in tot cursul deceniilor urmatoare. Ei spuneau, in definitiv, acelasi lucru pe care-l mai spusesera odata, cu un veac in urma, cronicarii. Dar il prezentau altfel, il propovaduiau cu puterea sufletului lor convins ca spun un lucru important, si-l descopereau unor ascultatori capabili sa simta fiorii mindriei nationale la singura rostire a cuvintului Traian. Oricit de exagerata a fost directia aceasta “latinista”, faptul in sine ca prin ea a luat fiinta sentimentul nostru national si nationalizarea tuturor aspiratiilor, a culturii si a literaturii noastre, dovedeste ca prin ea s-a atins o coarda existenta, si cea mai puternica, a sufletului nostru, firea noastra romanica. Tot ce e romanic in singele nostru, tot ce ne leaga de fratii nostri din vestul Europei, fusese innabusit in noi in curs de veacuri, legaturile care ne-ar fi fost firesti fusesera taiate si capetele lor innodate cu orientul strain noua prin singe si aspiratiuni. Si acum, deodata, rupindu-se catusele, care, din cauza vechimii lor, nu mai pareau artificiale, a svicnit iar avintul nostru innascut, de care deveniram mindri”.

La aceste citate dintr-o lucrare aparuta mai demult, adaugam citeva rinduri preluate dintr-un articol aparut in revista Dilema Nr.241, 5-11 septembrie 1997. Autorul lor este Nae Badulescu. Sub titlul “Putina istorie”, acesta scrie:

“S-a vorbit, adeseori, de-a lungul ultimului secol si jumatate al istoriei Romaniei, despre arderea etapelor. A caror etape si din ce cauza? Evident a acelor etape ale istoriei si civilizatiei pe care romanii, indeosebi cei din provinciile dunarene, nu le parcursesera odata cu marea majoritate a europenilor. Cu alte cuvinte un salt peste timp. Scopul? Identic cu cel al politicienilor actuali, dar si cu cel al multor romani simpli: “intrarea” in Europa.”

“Cind vorbesti insa de arderea etapelor este imposibil sa nu rostesti si cuvintul defazaj. Sau raminere in urma. Sau subdezvoltare. Referindu-ne la ultimul termen, el semnifica azi, in genere, subdezvoltare economica. Aceasta subdezvoltare economica si, prin extensie, tehnologica, exprima insa prea putin ceea ce inseamna
defazajul Romaniei fata de Occident. El are radacini extrem de adinci si fatete multiple. Nefiind istoric, nu ma voi hazarda sa alunec, in timp, pina in vremea retragerii aureliene din Dacia. Nici nu voi incerca explicatii propriu-zis istorice. Totusi, este de observat ca valahilor si moldovenilor le-a lipsit din istorie o perioada extrem de importanta in cea a vest si central-europenilor: Evul Mediu. Chiar daca sintagma “intunecatul Ev Mediu” abunda in unele carti, lucrurile nu stau chiar asa.

Evul Mediu european a pregatit si a nascut Renasterea, pentru ca din aceasta sa apara apoi Secolul si Filosofia Luminilor. Evul Mediu european a avut parte de o civilizatie si cultura aulice, a inventat nominalismul, pregatind terenul, pe de o parte, pentru literatura clasica a unui Racine sau Boileau, iar pe de alta, pentru aparitia cartezianismului.”

“Se pare ca momentul in care romanii s-au privat de un real Ev Mediu european trebuie cautat prin secolul al 14-lea, cind, din ratiuni politice, voievozii valahi si moldoveni au respins incercarile de catolicizare incercate de Vatican pe teritoriul statelor lor. Intorcind spatele Romei, ei au intors spatele Europei si culturii ei. Stind cu fata spre Bizant, ei s-au pomenit, citva timp mai tirziu, cu fata spre Stanbul. Ba chiar sub dominatia acestuia.”

“Cind in 1878″, scrie Claude Karnoouh, “o tarisoara balcanica… Romania se ridica la independenta… nu trecuse multa vreme de cind diplomatii si calatorii occidentali identificau elitele crestine ale acesteia cu cele turcesti: comportamentele sociale, obiceiurile vestimentare si alimentare se intilneau de la granitele orientale ale Imperiului Habsburgilor pina in Orientul Mijlociu.”

“Ce-i drept, in mai putin de trei sferturi de secol, aceste elite au trecut cu frenezie de la o cultura de tip arhaic, bizantino-turceasca, la o occidentalizare extrem de accelerata, cu privirile intoarse spre Franta si Germania. Numai ca aproape 90% din populatia fostelor principate dunarene avea sa-si pastreze in continuare mentalitatile si obiceiurile arhaice, de care elitele tocmai se debarasau.”

“Occidentalizarea – europenizarea Romaniei – se oprea la acestea. Defazajul Romaniei profunde fata de Europa raminea. Reintorcindu-ne la Evul Mediu european, este de amintit ca Biserica Romano-Catolica nu a nascut numai Inchizitia, ci si, chiar daca nu a dorit, ba chiar in urma unor razboaie religioase, Reforma. Bisericile protestante, elitele luterane si calvine au dat, la rindul lor, lovitura de moarte Evului Mediu feudal, creind, prin pragmatismul credintei, prin grija, mai intii, pentru viata paminteasca, si doar dupa aceea pentru viata de apoi, o noua mentalitate in rindul populatiei simple a burgurilor medievale. O mentalitate care a transformat, incet incet, economia inchisa de tip feudal in economie de piata libera. Prin aceasta, amintita populatie a devenit, treptat, ceea ce se cheama astazi clasa “de mijloc”, unul din pilonii de baza ai societatii occidentale. Aceeasi mentalitate va crea, ce-i drept pe temelia unor vechi institutii de origine aristocrato-feudala, institutiile Europei moderne, printre care nu trebuie uitata cea a parlamentului. Chiar daca elita liberala romaneasca a sfirsitului de secol 19 si a inceputului de veac 20 nu a ramas mai putin deschisa influentelor occidentale, ea s-a dovedit incapabila sa determine dezvoltarea europeana a unei tari lipsite de o clasa de mijloc, si deci fara mentalitatile ei.”

“Desigur”, observa tot Claude Karnoouh, “Romania anilor ‘30 nu este singura tara din Europa care “respinge institutiile imprumutate cu citeva decenii in urma de la traditia parlamentara europeana”. Totusi, ar trebui subliniat un fapt: cu exceptia notabila a Germaniei si Italiei interbelice, care au respins din cauze cu totul diferite democratia, tarile care au intors spatele sistemului parlamentar, gasindu-l vinovat de toate relele, si promovind, astfel, intoarcerea la traditiile lor, apartineau aceluiasi spatiu ca si Romania: balcanic sau de traditie bizantina.”

“Dar defazajul Romaniei fata de lumea occidentala s-a accentuat enorm in timpul regimului comunist. Desigur, duritatea acestuia, comparativ cu cele ale altor state socialiste, ar putea explica, dar numai partial, faptul ca Romania a reusit sa se defazeze si fata de statele central europene foste comuniste. Sa nu uitam ca Romania a fost ultima care s-a eliberat de tirania comunista – si inca printr-o “revolutie” singeroasa, provocata si ea, se pare, in parte, din exterior, ca urmare a exasperarii marilor puteri. Exasperarea ca ultimul bastion al stalinismului din Europa rezista valului care maturase regimurile comuniste ale continentului.”

“Pe de alta parte, lipsa unei societati civile in Romania predecembrista poate si ea explica de ce evenimentele din decembrie ‘89 au fost doar aici singeroase, dar si aceasta lipsa reprezinta tot o fateta a defazajului Romaniei chiar si fata de tarile central-europene. O fateta care s-a simtit din plin dupa 1989 si se mai simte chiar si azi.”

“Fara a mai vorbi de arderea etapelor, speranta ca defazajul Romaniei fata de Occident – ba chiar fata de unii vecini se va micsora – exista. Cu conditia ca si clasa politica sa constientizeze numeroasele aspecte presupuse de o astfel de intreprindere. Chiar daca unele par minore. Asa cum ar fi cramponarea cu care Romania trebuie sa fie definita ca stat national unitar. Este si acesta un exemplu de defazaj fata de mentalitatea europeana de astazi.”

“Voi incheia citindu-l pe Jean-Marie le Breton, ambasador al Frantei la Bucuresti intre 1987 si 1990. “Fara indoiala, poporul roman este capabil de sacrificii, dar pentru a-l mobiliza in serviciul unei cauze mari, el trebuie sa se elibereze de atmosfera sufocanta in care a ramas inchis in pofida revolutiei sale. Destinul Romaniei, destinul romanilor este in Europa, nu numai in cea a institutiilor, dar si in cea a spiritului.”

“D-l ambasador scria toate acestea prin 1995. Nu ne mai ramine sa speram decit ca eliberarea romanilor din atmosfera sufocanta de care vorbea Jean-Marie Le Breton a inceput chiar prin schimbarea de regim din noiembrie 1996.”

Pentru unii dintre romani, legati afectiv si puternic de Biserica Ortodoxa, nu este usor sa citeasca aceste pagini. Caci ele reprezinta o punere sub semnul intrebarii a unor lucruri intime, imprimate in noi timp de o mie de ani, si care – bune sau rele – fac astazi parte din structura sufletului romanesc.

Doar Judecata de Apoi va arata cati romani au primit mantuirea prin lucrarea Bisericii Ortodoxe in timpul celor douasprezece secole de activitate a ei in Romania. Timp de sute de ani, Romania a fost strajerul asezat la hotarele crestinatatii si a tinut piept in fata invaziilor paganilor migratori sau o avansarii musulmane. Mii, poate sute de mii de crestini ortodocsi romani si-au oferit viata pe altar, luptand “pentru dreapta credinta.”

Macar in teorie, in contrast cu Biserica Romano-catolica aservita pretinsei infailibilitati papale, Biserica Ortodoxa a ales sa nu se aseze sub autoritatea unica a unui om, cautand calauzirea divina prin multimea oamenilor duhovnicesti din sinoade. Aceasta calauzire a dus-o insa astazi foarte departe de idealurile Noului Testament.

Am enuntat mai sus cateva din caracteristicile de credinta si practica ale Bisericii ortodoxe. Fiecare dintre ele ar trebui examinate si reevaluate in lumina Scripturii si a spiritului de “relevanta” in cultura si societatea contemporana. De exemplu, picturile murale de pe manastirile romanesti a fost o ideie epocala in contextul unui popor in care majoritatea nu avea stiinta de carte. Permanentizarea unor astfel de mijloace in practica si liturghia moderna nu face insa decat sa ne dea un aspect de “muzeu al satului”, izolat de ritmul citadin contemporan, iar la muzeul satului nu se merge decat din cand in cand, pe cand in peisajul contemporan traim in toate zilele. Trebuie ca biserica ortodoxa sa iasa din inchistarea ei istorica si sa intre in atmosfera societatii pe care doreste sa o slujeasca.

Iata ce am gasit scris intr-o alta carte consacrata istoriei Bisericii:

“Bisericile din Rasarit nu sunt nici ceea ce a fost Biserica in veacul I, nici ceea ce este ea in veacul XX. Ele nu reprezinta nici Biserica primitiva, nici Biserica actuala, ci un moment al Bisericii, moment care s-a petrificat, s-a intepenit, s-a fixat. Ele sunt Biserica veacului IX.

Si fiindca ele s-au dezbinat si s-au oprit, neaga ca Biserica Catolica a avut dreptul sa mearga mai departe, sa continue drumul. Dar ceea ce a voit Isus, este, nu o Biserica imobila, incapabila de dezvoltare, ci o Biserica ce inainteaza o data cu istoria si cu omenirea; nu o Biserica ce doarme, ci o Biserica care lucreaza; nu o pazitoare a ritului, a ceremoniilor si a dogmelor, ci o Biserica prin care ritul, ceremoniile si dogmele sa devina “spirit de viata.”

Legea identitatii garantate prin prezenta Spiritului Sfant, face ca Biserica ce a proclamat Dogma din Conciliul Vatican, sa fie una si aceeasi cu Biserica ce a proclamat Dogma din Conciliul de la Niceea…

Ideea Bisericii care se sforteaza sa-si blocheze cresterea, pretinzand ca imbatranind isi poate pastra mereu trasaturile tineretii, nu exprima realitatea Trupului lui Cristos. Trupul lui Christos nu poate sa nu se dezvolte, sa nu creasca, sa nu mearga la pas cu dezvoltarea omenirii. El nu a devenit incapabil de a gandi si de a vorbi, ci trebuie sa traiasca si sa se miste mereu, modificandu-si si adaptandu-si manifestarile, dar ramanand in esenta mereu consecvent cu sine insusi

… ” (Unitatea Bisericii, Ch. Quenet, trad. de Iverna Tip. Sabaoani, 1937).

Obiectii si doleante

Activitatea spirituala a bisericii ortodoxe romane in “pastorirea” celor peste 23 de milioane de romani este, daca nu inadecvata, atunci cel putin ineficienta. Nu este admisibil ca o Biserica sa se declare multumita de ceea ce a facut si sa se pretinda suficienta pentru educarea crestina a romanilor, atata vreme cat poporul nostru se afla printre cele mai decazute din Europa din punct de vedere moral si spiritual.

Parca nicaieri in lume, un popor “religios” nu-si injura cu mai mult patos si artag “Dumnezeul” si “Christosul”. Cum se impaca “multumirea” bisericii ortodoxe cu o asemenea realitate trista. In ce masura a transmis ea enoriasilor evlavia si curatia crestina? Cum poate fi socotit evanghelizat si “increstinat” un popor ai carui cetateni umplu pana la refuz puscariile si au ajuns “spaima” tarilor Europene, care refuza sa le mai deschida granitele?

Daca ar fi sa rezumam obiectiile noastre in cateva cuvinte, ne-am rezuma doar la cateva aspecte fundamentale ale crizei prin care trece miscarea ortodoxa.

1. O biserica fara Biblie. Sugeram bisericii ortodoxe sa revina la predicarea Evangheliei, nu ca parte din liturghia cantata, ci ca discurs public de invatatura. Sa tipareasca si sa raspandeasca Biblia in randul populatiei. O Biblie tinuta doar pentru preoti nu este ceea ce a vrut Mantuitorul.

2. Un crestinism fara Christos. Sugeram bisericii ortodoxe sa revina la sublinierea importantei unei relatii personale cu Christos, dincolo de “mijlocirea” intermediarilor traditionali (maica Domnului, sfintii).

Exista o diferenta de aspect intre crucea catolica (cu trupul lui Christos inca pe ea) si crucea ortodoxa (fara trupul lui Christos – caci El a inviat!). Diferenta de aspect este cumva in favoarea mesajului Ortodox, dar el poate fi interpretat din pacate si ca semn al unei “instrainari” a credinciosilor de Christos. Crucea “goala” este pozitiva ca simbol al invierii, dar ilustreaza astazi si o Biserica plina de sfinti, de maica Domnului (mijlocitori), dar fara o legatura personala cu Mantuitorul. Si totusi, Isus Christos a spus: “Iata EU voi fi cu voi pana la sfarsitul veacurilor” “Si ce-MI veti cere in Numele Meu, voi face!”

Christos trebuie reasezat in centrul vietii crestine. Cel ce a spus: “EU voi zidi biserica MEA”, nu trebuie inlocuit cu surogate. Afirmatia este clara si categorica. Ea nu poate fi deformata in “Eu voi zidi Biserica VOASTRA” si nici in: “VOI veti zidi Biserica Mea”. Hotararea lui Dumnezeu, in Christos, ramane valabila: “EU voi zidi Biserica MEA.”

Prin Reforma tacita a “convertirilor” la protestanti si neoprotestanti si prin trecerea la Oastea Domnului, in Romania multi oameni s-au intors deja la “Pastorul si episcopul sufletelor” lor !

O chemare adresata Bisericii ortodoxe

1. Sa iasa din separatismul pe care si l-a impus, orgolioasa si intangibila. Ea are, ca institutie, pretentia “papala” de a nu putea gresi. Si ea greseste. Istoria a aratat-o cu prisosinta. Una din singurele contributii bune ale comunismului la noi in tara a fost si faptul ca ne-a convins ca ne putem insela cu totii si ca suntem supusi cu toti greselii (oameni, institutii, scoli filosofice, reprezentanti religiosi, biserici).

2. Dorim Bisericii Ortodoxe mult succes in lucrarea de “comunicare” a invataturii crestine. De fapt, “conceptia” ortodoxiei poate fi un veritabil izvor de viata. Atata timp cat ea va fi insa exteriorizata doar prin icoane si liturghii cantate si neascultate de nimeni, “comunicarea” mesajului crestin in Biserica Ortodoxa va fi insuficienta si vai, inefectiva. Recenta reintroducere a “religiei” ca materie de invatamant in scoli poate fi fermentul unei reveniri a invataturii crestine in climatul cultural al Romaniei. Fara sa “garanteze” increstinarea elevilor, ea le va pune cel putin la dispozitie suficiente cunostinte pentru luarea unei decizii personale competente. Asta cu conditia ca in orele de religie sa se predea “crestinismul textelor Noului Testament”, nu “traditiile” extratestamentale sterile.

Daca nu se lanseasza intr-o propovaduire a adevaratei Evanghelii, biserica ortodoxa risca sa intre in categoria celor osanditi de Christos:

“De aceea Intelepciunea lui Dumnezeu a zis: “Le voi trimite prooroci si apostoli; pe unii din ei ii vor ucide, iar pe altii ii vor prigoni, ca sa se ceara de la acest neam sangele tuturor proorocilor, care a fost varsat de la intemeierea lumii: de la sangele lui Abel pana la sangele lui Zaharia, ucis intre altar si Templu; da, va spun, se va cere de la neamul acesta! Vai de voi invatatori ai Legii! Pentru ca voi ati pus mana pe cheia cunostintei: nici voi n-ati intrat, iar pe cei ce voiau sa intre, i-ati impiedicat sa intre” (Luca 11:49-52).

Sa nu uitam acuzele dure pe care Octavian Goga, pe atunci ministru al culturii, le-a adus Bisericii Ortodoxe: “A dat tarii un cler afon, o taranime superstitioasa si o clasa conducatoare pagana.”

3. Sa accepte valurile de trezire produse de Duhul Sfant in sanul ei (Tudor Popescu, preotul Trifa, calugarul Zamisnico, Oastea Domnului, etc.). Orice miscare crestina este pandita de pericolul mortal al formalismului institutionalizat. Oricare, dar absolut oricare grupare din increngatura familiilor crestine poate ajunge doar o amagire, o coaja de nuca fara miez, un ambalaj din care s-a pierdut tocmai “continutul.” In ceea ce priveste Biserica, pericolul este sa ajungem:

“O Biserica fara Biblie Si un crestinism fara Christos.”

Valurile de trezire spirituala nu sunt altceva decat primeneli cauzate de suflarea “vantului divin”, influxuri spirituale intr-o miscare de masa, re-indragostiri provocate de Marele Indragostit al veacurilor.

4. Sa accepte celelalte miscari din sanul crestinismului contemporan. In anul 1985, impreuna cu un grup de romani baptisti, ne aflam gazduiti cu chirie intr-o cladire a unei biserici adventiste americane. Pastorul acestei biserici m-a chemat in biroul lui, m-a intrebat despre problemele mele si apoi s-a oferit sa ne rugam impreuna. Cand a vazut privirea mea uimita a simtit imediat ca era nevoie de o explicatie. “Daniel”, mi-a zis el, “biserica adventista trece prin mari prefaceri si transformari. Ne-am data seama ca am facut rau izolandu-ne si declarandu-i pe toti ceilalti crestini “eretici”. Exista o miscare de reorientare. Ca sa ma intelegi si ca sa poti explica si celorlalti, tine minte imaginea aceasta: pana nu de mult, adventistii erau intorsi cu fata la Sabat si cu spatele la celelalte miscari crestine.

Acum, incercam sa ne schimbam pozitia si sa ne intoarcem cu fata spre Cruce. Toti cei cu care ne putem intalni la crucea Golgotei sunt fratii nostrii. Ca adventisti, noi vom avea si Sabatul cu noi, dar el nu mai este punctul focal, ci doar una din doctrinele la care tinem. Focarul central este Crucea si toti cei care se strang acolo sunt considerati crestini din Biserica unica a lui Isus.”

Cred ca o astfel de “reorientare” este necesara si in ortodoxia romaneasca.

5. Sa renunte la dorinta de a deveni Biserica nationala. Orice Biserica cu privilegii “nationale” se autoprogrameaza la pericolul de a avea membrii nesinceri. Si asa, biserica ortodoxa este intr-o pozitie precara, datorata faptului ca-i considera “membrii” ei aproape pe toti cei nascuti intre granitele tarii. Aduceti-va aminte de studiul nostru si de cele trei categorii de “crestini” (credinciosi de convingeri personale, credinciosi din interese personale si credinciosi din teama de represalii). O “biserica nationala” este, din necesitate social-politica aservita Statului. Realitatea istoriei demonstreaza ca “Statul da cu o mana, dar impune cu cealalta! Este gata sa ajute, dar ii si pretinde bisericii sa se “inregimenteze” pentru sutinerea intereselor lui.”

“Dati dar Cezarului, ce este al Cezarului si lui Dumnezeu, ce este al lui Dumnezeu” trebuie sa marcheze o “demarcatie” clara si o “separare” strict necesara atat pentru sanatatea Statului, cat si pentru sanatatea bisericii.

6. Sa nu priveasca drept pericol national miscarile crestine care au produs progres social si crestere spirituala in alte parti ale lumii. Pentru cel ce are “ochi sa vada”, manifestarile crestine specifice diferitelor “familii” crestine au dus la instaurarea unei anumite atmosfere, mai propice sau mai putin propice progresului. Intre nordul si sudul Europei exista diferente evidente de civilizatie, datorate in parte si faptului ca nordul a preferat individualismul si responsabilitatea personala, specific protestante (transplantate cu atata succes si in America), in timp ce sudul a ramas cu ideia ca problemele trebuiesc rezolvate de o realitate colectiva (Statul si Biserica). Prin aceiasi analiza, exista diferente categorice si intre occidentul catolic-protestant si orientul ortodox. Nu cred ca mai este cazul sa aratam pe cine defavorizeaza aceste diferente. Un studiu foarte analitic evidentia ca cele doua continente ale Americii (de Nord si de Sud) s-au dezvoltat si se comporta diferit tocmai din cauza ca in nord au emigrat mai ales protestantii, in timp ce in sud s-au dus catolicii (si se stie cu ce metode s-au impus …).

7. Sa reanalizeze aspectul spiritual si estetic al “preotiei”. Este clar ca nu putem justifica o asemenea institutie prin derivarea ei din “preotia levitica” (aceasta a si fost inlocuita de “preotia in veac in sensul lui Melhisedec”). Tot asa nu putem justifica nici liturghia cantata, oricat de “straveche” ar fi ea. Incercarea de a imita melodicitatea liturgica a limbilor ebraica si greaca nu are valoare normativa. Limba romana trebuie folosita asa cum se vorbeste ea pe strada.

8. Sa iasa din inertia istorica. Pana la o limita, traditia este o garantie a “ramanerii”, a pastrarii “adevarului.” Peste aceasta limita insa, traditia devine o certitudine a “ramanerii in urma”, o frana care interzice bisericii avansarea in pas cu realitatea inconjuratoare. (Cine poate uita ca biserica ortodoxa a folosit atata amar de ani o liturghie in limba slavona, straina si neinteleasa de majoritatea enoriasilor?). Intre traditia “apostolica” cuprinsa in Noul Testament si traditia “bisericii” exista astazi diferente mari. Ele trebuiesc rezolvate in favoarea traditiei “apostolice.”

Crestinismul nu este “invechit”, ci atemporal. Daca ar fi sa alegem o directie din care vine el spre noi am fi tentati sa spunem ca vine dinspre viitor, din epoca refacerii imparatiei cosmice universale. Patina de “antichitate” asezata peste crestinismul de tenta ortodoxa in Romania nu-i apartine “crestinismului”, ci este dovada “prafului istoric” care s-a asezat peste el. Este vremea ca cineva sa dezbrace crestinismul de hainele invechite impuse artificial de “traditie” si sa-i de-a voie sa mearga pe strada imbracat in straiele noastre de fiecare zi. Christos este eternul nostru contemporan. Cine nu-L baga in seama, traieste in ratacire. Nu de mult, un intelept intreba cu talc: “Daca nu-L gasesti pe Dumnezeu, ghici cine este cel pierdut?”

Nicolae Iorga spunea ca “oamenii L-au inchis pe Dumnezeu in Biserica pentru a putea fi ei mai liberi in lume”, ori asa ceva este doar o paguboasa inselare de sine. 

Publicat de Ion Mihut Apr 6, Google forums – soc.culture.romanian

sursa: News.ro Ştiri pe Blog
ARTICOLE

preluare de pe sursa: Originea Poporului Roman

Despre originea poporului român, interviu cu Neagu Djuvara

“Este un blocaj intelectual. Romanul nu e in stare sa accepte ca intemeietorul lui nu e o corcitura intre Traian si Decebal. Este o timpenie!


Cum sa fie o timpenie? Am trait o viata cu o timpenie in cap?

Da! Va rog sa va lecuiti. Timp de o mie si ceva de ani nu va dati seama ce amestec de populatii au fost pe pamintul acesta! ” – Neagu Djuvara.

Istoricul sustine, in cel mai recent volum al sau, aparut la Editura Humanitas, ca primii voievozi romani erau de origine cumana, la fel si o parte insemnata a boierilor de la curte.

Ce ar fi sa va injure cineva de mama si de tata?


De ce?

Dumneavoastra ne injurati de mama si tata neamul in ultima carte aparuta la Humanitas, “Thocomerius – Negru Voda. Un voivod de origine cumana la inceputurile Tarii Romanesti”.

Sa va spun ceva. Romanii mei sint in intirziere cu aproape o suta de ani, ca mentalitate. Fiindca noi nu vrem sa admitem, fiindca nu stim si fiindca s-a ocultat lucrul acesta, ca nici o tara din Europa, dar nici una, nu si-a format in Evul Mediu un nou stat pornind de la bastinasi. Dar nici unul! Primele mele lucrari le-am inceput tardiv, date fiind razboiul, diplomatia (bun, sa nu ma pling, ca, daca nu eram trimis la Stockholm in 23 august 1944, as fi infundat puscaria pe zece-cinspe ani� plecind, am trecut prin momente grele in strainatate). Pe la 40 de ani m-am apucat de studii, care erau de filosofia istoriei, nu de istorie-istorie. Istorie adevarata nu am scris decit dupa 50 de ani. Cum o sa am 91 de ani peste doua luni, zic ca sint vreo 40 de ani de cind fac istorie.


Uite cum tineti sa nu fiti atacat ca v-ati apucat de istorie tirziu

Eram licentiat in istorie. Dom’le, aveam o obsesie: nu incep sa scriu istorie pina cind nu ma lamuresc cum se poate scrie istoria. De aceea, am facut invers decit ceilalti istorici, care studiaza istorie si apoi filosofia ei. Filosofia e un fel de sfirsit de cariera, ca un fel de concluzie, semnul unui batrin intelept lasat pe lume.
Intii ati imbatrinit

Da, intii am imbatrinit bine si apoi, dupa 50 de ani, am inceput sa scriu istorie. Si ce istorie am scris? Cum s-au occidentalizat Principatele Romane dupa 1800. Sa stiti un lucru: ce traiam eu in Africa, efortul de occidentalizare al africanului, imi deschidea niste orizonturi despre ce s-a intimplat la noi. Si sa nu fiti scandalizat, comparam negrul meu cu romanul, fiindca, in astfel de momente, cind unii incearca sa-i imite pe ceilalti, se intimpla fenomene similare si faptul ca vedeam sub ochii mei acest fenomen – am stat 23 de ani in Africa – mi-a deschis un orizont spre anii 1800. Vedeam superstitiile lor in a imbraca haina europeneasca si m-am gindit ca oarecare dificultate a avut in sensul asta si romanul, sa treaca de la religia ortodoxa bizantina, de la obiceiuri grecesti si turcesti, dintr-o data, la modelul francez. Miracolul la noi a fost ca noi aveam asa o sete de occidentalizare, ca, dintre toate, Bulgaria, Rusia, Serbia, noi am sarit cel mai repede in noul model, dar cit de adinc l-am asimilat e o problema. Era cit p-aci sa fim occidentalizati, cind a venit drama comunismului, o trauma care ne-a oprit din crestere. 45 de ani ne-a stat ceasul, a incetat evolutia noastra normala, iar romanul, oricit de intreg e la minte, este infectat acum cu tot felul de timpenii.



Istoriografia asta duplicitara!

Este, dar culmea este ca de 17 ani incoace nu scriem cum gindim. Nu toti, dar ne-a intrat in reflex sa ne autocenzuram. Nu e bine! E un bumerang, tot ce facem ca sa mistificam trecutul se intoarce impotriva noastra.


Constantiniu, Vlad Georgescu si “Istoriile” lor sint bune?

Da, destul de bune, dar cind e vorba de originea lui Basarab, de exemplu, nu se pronunta.
Habar nu au de poveste!


E, cum sa n-o stie? Iorga cade pe o carte scrisa de un englez privitor la cumani, numiti in trei feluri diferite, “polovske”, “ciupceak”, “cumani”. Trib destul de numeros ce a ocupat aproape toata Ucraina de azi, plus jumatate din Romania. Noi, fiind ultimul val al cumanilor, eram numiti cumanii negri, iar cei din Ucraina erau albi, asta e diferenta dintre cumanii principali si cei periferici, fara conotatie peiorativa. Cumanii albi primesc valul mongolilor. Cei negri, ai nostri, care refuzasera crestinarea, luptindu-se cu ungurii timp de 150 de ani, au vazut victoria oamenilor lui Genghis Han, de la 1223, si au cerut imediat crestinarea din partea regelui Ungariei. Regele era vasalul Papei si considera o misiune sfinta crestinarea vecinilor sai. In 1227, 15.000 de osteni cumani in frunte cu conducatorii lor au fost crestinati. Papalitatea creeaza episcopatul Milcovensis, de la Milcov. Din pacate, asta nu dureaza decit pina la 1241, cind mongolii au venit in al doilea lor val si cumanii au trecut in masa in Ungaria: 40.000 de corturi. Locuitorii din Transilvania ii cunosteau pe astia ca pe niste vrajmasi, asa ca i-au primit prost. Regele Ungariei i-a colonizat de-a lungul Tisei, iar conducatorul cumanilor a fost pus la Buda intr-un palat. Cind au trecut mongolii Carpatii, gloatele ungare de la Buda l-au omorit pe regele cumanilor. A fost o revolta generala in toata Ungaria si, in loc sa le fie de ajutor ungurilor impotriva mongolilor, au generat mereu motive de neliniste. Cumanii au plecat spre Bulgaria si abia dupa retragerea mongola au revenit la chemarea regelui Bela al Ungariei. Bun, niciodata nu au plecat cu totii in aceste dus-intorsuri, iar o parte au ramas si in Moldova, si in Muntenia. Si au ramas nu doar cumani de rind, ci si dintre capetenii, stramosi ai boierilor nostri. Romania e plina de toponime cumane sau pecenege. Nu doar Comana, Peceneaga, astea ar fi simple, nu, toate localitatile ce se termina in “ui”, Vaslui, Calmatui� Sint nume proprii, precum Barcan, Tincaba, priviti la satele Barcanesti, Tincabesti, astea sint localitati ce apartin unor boieri. Parerea mea e ca, in ajunul intemeierii Tarii Romanesti, mare parte dintre virfurile ierarhiei erau cumani.


Si Negru Voda?

Negru Voda e cuman!


Nu se poate!

Uite ce se intimpla: am inceput sa va spun de Iorga. Iorga descopera aceasta carte ce povesteste de cumani. Iorga descopera acolo o groaza de nume, precum Basaraba, Tincaba, si zice, uite, domnule, originea lor cumana. Face o comunicare la Academia Romana in 1927 intitulata “Imperiul cumanilor si domnia lui Basaraba”. Acolo este o fraza: “Numele e cuman”. Basar e aoristul unui verb, “a domina”, iar aba e “tata”.
Deci, e cuman. Si adauga: “Dar numai numele?”. Stia. In “Istoria” lui, apoi, nu mai spune acelasi lucru.


A uitat.

Nu! Este un blocaj intelectual. Romanul nu e in stare sa accepte ca intemeietorul lui nu e o corcitura intre Traian si Decebal. Este o timpenie!


Cum sa fie o timpenie? Am trait o viata cu o timpenie in cap?

Da! Va rog sa va lecuiti. Timp de o mie si ceva de ani nu va dati seama ce amestec de populatii au fost pe pamintul acesta! Cine sint romanii astia? In afara de o mica parte dintre legionari si dintre saracii din sudul Italiei, restul, majoritatea colonistilor nu erau romani. Uitati-va la tipul fizic, asta a descoperit-o un Lahovary. El a comparat grupele sangvine din cataloagele de recrutare a civililor. In 1930 se stia. Daca iei cele trei judete de secuime, sint integral cu grupa B. Grupa raspindita in Asia. Turanici. Sudul Transilvaniei, Oltenia, o bucatica din Muntenia.


Va rog, nu-mi distrugeti inca un mit! Va puteti face ca ati uitat� cine il mai citeste pe Lahovary?

Dom�le, nu pot sa nu spun adevarul! Deci, in acele zone avem grupa A, din zona mediteraneana. Cine au fost insa colonistii? In afara de romani, minoritari, am avut multi arabi, Legiunea Syrica.


Sintem arabi!

Da. Eu imi aduc aminte de taranii mei de la tara. Bunicul meu adusese tarani la munca din zone curat romanesti. Dom'le, sa vezi niste oameni care seamana cu arabii, curat romaneste!


Scandalos!

Coboara din Syrica! Deci, din partea romanilor sintem foarte amestecati. Acum si dintre daci�


Nu, va rog!

Cu dacii e problema citi au mai ramas! Nu prea stim cum aratau, destul de deschisi la culoare, precum albanezii. Slusanschi, cel mai bun indoeuropenist al nostru, e de parere ca limba, daca nu are legatura cu cea traca!


Cum, domnule Djuvara, chiar vreti sa-mi doboriti miturile?

Astea sint manii, dragul meu, niste improvizatii istorice, nu te pot lasa asa! E dovedit ca limba traca e altceva decit cea daca. Daca e legata, da, de albaneza, dar nu cum au crezut tot felul de minti inventive ca au fost dacii linga albanezi la un anumit moment. Nu e adevarat! Cuvintele romanesti si cele albaneze sint mostenite din dacomeziana, radacina comuna.


Acum chiar ne injurati de mama si de tata!

Hahaha, daca o interpretati asa! Sa stiti de la mine ceva: sintem un mare amestec de populatii, ne-a unit o limba si e fantastic cum am putut sa asimilam atitea. Asta e puterea romanului, puterea de asimilare.


Adaptarea.

Da, limba romana e un fel de “melting pot”. Aici, un alt lucru pe care l-am tot ascuns… amestecul cu slavii. Giurescu, batrinul, el a venit cu ideea ca slavii aveau acelasi rol, precum germanicii in Franta.


Nu incepeti cu asta!

Dom'le, regatul Frantei a fost facut de germanici, iar cel al Spaniei, de vizigoti!


Al nostru, de daci si romani.

Nu! Dintr-un amestec dintre slavi si romani. Slavii s-au instalat in colonii uriase, dovada toponimele, Ialomita, Neajlov, Bistrita, Dimbovita. Interesant insa, asta mi-a spus-o Poghirc, ca aceste colonii erau inconjurate de fluvii cu nume stravechi dacice: Dunarea, Oltul, Mures, Cris. Astea sint dovezi de continuitate. Slavii au patruns destul de mult. Satele noastre erau sub un jude, denumire latina; venirea slavilor a adus cneazul. Cele doua denumiri functionau paralel in anumite zone. “Cneazul” era de origine slava. Cnejii erau niste seniori, se impuneau ca autoritate, iar juzii doar administrau. Juzii, deci, nu au avut vocatie de a uni toata tara! Si acum, ca originalitate din partea mea, eu cred ca nici slavii nu au avut puterea de a crea state. Si care e dovada: nici un stat slav, nici unul!, nu s-a nascut cu aristocratie slava. Slavii nu au venit cu intreaga armata, nu, ci ca tarani, neorganizati, dovada ca numele lor privind sefii, “ban”, “jupan”, sint de origine avara. Cneaz chiar e germanic. La sud de Dunare, numai protobulgarii au facut stat, or, ei erau de origine turca. Ei au venit foarte bine organizati, foarte luptatori, i-au batut pe bizantini si i-au obligat sa le dea o bucata de pamint. Rusii au fost facuti de varegi, de nordici razboinici. Numele de “rus” Oleg, Igor sint nordice. Tara noastra facuta de cumani se numea Cumania, dar faptul ca ei au plecat/venit a facut ca ei sa fie romanizati.


Cui ajuta zapaceala asta?

Sa stim cine sintem. Sa nu ne mai inchipuim niste basme! Si basme care nu sint crezute de straini. De ce nu sintem cunoscuti in lume? Fiindca am mintit!


Si ne-am mintit pe noi!

Si ne-am mintit si, ce-i mai rau, am crezut minciuna. Eu consider ca fac o revolutie cu aceasta carte!


Dar cum e sa te minti si sa si crezi?

E un blocaj psihologic. Oamenii inteligenti isi fac autocenzura. Nu merg mai departe, ca nu place poporului. Ghinionul nostru a fost ca am intrat in concertul european cu mare intirziere din cauza ocupatiei turcesti. Abia in veacul 19 intram in Europa. Atunci a fost un moment in care fiecare a vrut sa se arate mai sus decit era.
Balcescu, Kogalniceanu, ei sint de vina!


Toti!

Nu era momentul!


Bine, dar ei stiau multe lucruri! De ce a ascuns Iorga? Despre Basaraba stia ca e cuman. A scris-o in articole, nu a spus-o in cartile mari. Stia si de taica-su. Ticalosia de unde a inceput? De la “filius Thocomerii”, tradus imediat ca Tihomir. E o mica ticalosie intelectuala. S-au repezit sa gaseasca un slavo-roman.
Il stiu pe Tihomir, e ca un frate pentru mine, am crescut cu el!


E, l-ai invatat? Dezvata-l. De 50 de ani, un mare savant, Decei, si unul maghiar au spus ca acest nume este unul cunoscut, cuman, care inseamna “fier calit”. Deci, pe tatal lui Basarab il chema Thocomer. Deci, era cuman! Numele tatalui si fiului erau cumane. Argumentul principal era ca ei erau catolici, iar singurii catolici erau acesti cumani, care cu o suta de ani inainte fusesera crestinati. Nu doar domnitorul era cuman, ci si cei din jur, un sfert dintre boierii importanti erau cu nume cumane.


Va faceti boierii Djuvara cumani?

Eu sint din sudul Dunarii, s-ar putea sa fiu in afara cumanitatii, dar familia mea din partea mamei s-ar putea sa fie de origine cumana! Uite, am facut un tabel de ascendenta de partea mamei. Stiti ce am descoperit acolo?


Ca nu sinteti din Djuvara cu Gradisteanu!

Hahaha, nu asta, fiindca daca mergi pe linia mamei esti mai sigur. Nu, am descoperit ca mama cobora de 12 ori din Basarab.


De 12 ori? Sinteti cuman! Sinteti mindru?

Foarte! Astia erau barbati luptatori. Sa stiti ca o parte dintre cumani au plecat spre Africa� ei sint mamelucii care stapinesc Egiptul de sute de ani.


Are legatura faptul ca ati calarit camile si ati iubit prin Africa cu faptul ca aveti curaj sa ne faceti cumani?

Hahahaha! Nici o legatura! Putin imi pasa de injuraturile unora si altora, de conexiuni din astea fanteziste, fiindca eu stiu ca spun adevarul, iar cind voi fi in Iad sau in Rai, peste vreo 50 de ani, teoria mea va fi studiata in manualele scolare.


Pot sa va intreb lucruri simple: ce e viata, domnule Djuvara?

Poftim? Dom�le, s-o iei asa cum vine. Eu cred ca am avut un noroc fantastic in viata! Am avut fel de fel de tragedii, dar dupa ele am trecut ca prin foc! Fa-ma, mama, cu noroc si arunca-ma in foc!, cum e vorba aia. M-am nascut in 1916, la putin timp dupa aceea a trebuit sa fugim in Moldova. La virsta de un an am strabatut toata Rusia ca sa ajungem in Franta si am fost opriti in Petrograd, in plina Mare Revolutie Socialista, din cauza guvernantei cu nume germanic, si am scapat. Nu se numeste noroc? Pe urma, am plecat din Bucuresti in 23 August 1944, altfel infundam puscaria cine stie cit. Asta da noroc! Si am crescut fara tata. Mama fusese saracita prin expropriere. Dar am fost fericit in copilarie.


A lipsit modelul barbatesc?

Nu am avut nevoie de autoritate ca sa fiu copil cuminte. Eram o natura buna! Eram ascultator, prea de tot. Eram fricos de superiori!


Moartea cum o vedeti?

Senin. Pe masura ce imbatrinesc, mi-e tot mai putin frica de ea. Nu as vrea sa sufar fizic! Nu mi-e frica de momentul acesta.


Ce prindeti? Paradis, Iad?

Nu prea cred in ele, desi sint foarte credincios. Dar nu sint sigur ca exista. Eu cred ca Raiul si Iadul sint pe Pamint. Nu stiu ce e dincolo, dar s-ar putea sa fie ceva, altfel mintea noastra nu poate concepe un necunoscut. Principalul e sa scriu, sa scriu, sa scriu.


Bibbliografie

1916, 18 august – se naste la Bucuresti Neagu Djuvara.

1937 – licentiat in litere la Sorbona.

1940 – doctor in drept la Sorbona.

1940 – publica “Le droit roumain en mati�re de nationalit�”, Paris.

1941, iunie-noiembrie – elev-ofiter de rezerva in campania din Basarabia si Transnistria; este ranit la Odessa.

1943, mai – intra prin concurs la Ministerul de Externe.

1944, 23 august – este trimis curier diplomatic la Stockholm.

1944 – septembrie 1947 – secretar de legatie la Stockholm.

1947-1961 – secretar general al “Comitetului de Asistenta a Refugiatilor Romani”, la Paris;
secretar general al Fundatiei Universitare “Carol I”; colaborator al postului de radio Europa Libera.

1961-1984 – consilier diplomatic si juridic al Ministerului Afacerilor Straine nigerian, in Republica Niger; profesor de drept international si de istorie economica la Universitatea din Niamey; diploma a Institutului National de Limbi si Civilizatii Orientale de la Paris.

1972, mai – doctorat de stat (docenta) la Sorbona, cu o teza de filozofie a istoriei.

1973 – publica “D�m�trius Cantemir, philosophe de l�Histoire”, in “Revue des �tudes roumaines”, Paris.

1975 – publica “Civilisations et lois historiques. Essai d��tude compar�e de civilisations”, Mouton, Paris – Haga (carte premiata de Academia Franceza).

1984-1989 – secretar general al Casei Romanesti de la Paris.

1989 – “Le Pays Roumain entre Orient et Occident: les Pricipautes danubiennes au debut du XIXe siecle”, Publications Orientalistes de France.

1991-1998 – profesor asociat la Universitatea din Bucuresti; membru de onoare al Institutului de Istorie “A.D. Xenopol” din Iasi si al Institutului de Istorie “N. Iorga” din Bucuresti.

1995 – apare “Intre Orient si Occident. Tarile romane la inceputul epocii moderne”, Ed. Humanitas.

1996 – “Aromanii: istorie, limba, destin”, Ed. Fundatiei Culturale Romane.

1999 – “O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri”, Ed. Humanitas.

1999 – “Civilizatii si tipare istorice: un studiu comparat al civilizatiilor”, trad. din franceza de Serban Broch�, Ed. Humanitas.

2001 – “Cum s-a nascut poporul roman”, Ed. Humanitas.

2001 – “Mircea cel Batran si luptele cu turcii”, Ed. Humanitas.

2003 – “De la Vlad Tepes la Dracula vampirul”, Ed. Humanitas.

2004 – “Scrisorile spatarului Nicolae Milescu”, roman, Ed. Humanitas.

2004 – “Exista istorie adevarata?”, Ed. Humanitas.

2005 – “Amintiri din pribegie”, Ed. Humanitas.

2007 – “Thocomerius – Negru Voda. Un voivod cuman la inceputurile Tarii Romanesti”, Ed. Humanitas.

preluare de pe sursa: blogul meu

LUME, TREZESTE-TE!

Dementa “elitelor”  globaliste a atins apogeul si, de acum, ne putem astepta la evolutii din cele mai periculoase pentru omenire.

Inregimentati in slujba unei conceptii de esenta diabolica, acesti paraziti ai lumii s-au indepartat de orice valoare spirituala si morala si umbla, beti de sange, dupa averi si putere, aplicand strategii de doi bani, cusute cu ata alba, care nu mai pot duce de nas o societate din ce in ce mai bine informata (pe cont propriu) si mai delimitata de actiunile acestor descreierati.

Adevarul este ca, in ceea ce priveste Romania, evident s-a produs o separatie ferma intre sleahta de tradatori care a pus mana pe conducerea tarii dupa lovitura de stat din ‘89 si populatia majoritara.

Desi acesti plescari transformati in corifeii democratiei si ai noii ordini mondiale s-au straduit din rasputeri sa corupa intreaga societate romaneasca, ei nu au reusit sa atraga de partea lor decat cateva minoritati fie ele etnice, sau de natura imorala, vicioasa, infractionala s.a.

Romanii, onorandu-si descendenta de urmasi ai uneia dintre cele mai curate si blande natiuni, s-au inchis in carapacea rezistentei pasive si s-au undepartat tot mai evident de pegra ce incerca sa-i cuprinda si sa-i infesteze iremediabil.

Aplicarea unui proces  de deznationalizare si de degenerare nu a reusit, in ciuda tuturor eforturilor depuse de mintile ratacite ale membrilor ocultei mondiale si desfasurate prin cohortele de tradatori infipti in toate sectoarele statale sau private preluate in stapanirea lor: politic, economic, militar, cultural-sportiv, sanatate, educatie si mass media (mai ales mass media, unde de peste 21 de ani asistam la adevarate orgii ale subculturii, minciunii si manipularii).

De ce nu a reusit?

In primul rand fiindca poporul roman are o istorie multimilenara in care si-a creat si insusit cu creditna bune oranduieli spirituale si sociale care nu pot fi infrante de atingerea trecatoare a intunericului, sub perfizile sale masti.

Caci daca dusmanii romanilor se indeparteaza tot mai mult de adevar, preferand viata petrecuta in intuneric in speranta ca faptele lor nu vor putea fi vazute si date in vileag, romanii au vocatia luminii si nu pot fi indepartati de aceasta si de ceea ce presupune aceasta: adevar, cinste, iubirea aproapelui, blandete, rabdare, toate sprijinite pe temelia credintei de nezdruncinat.

Lectia istorica pe care romanul a predat-o si inca o mai preda este aceea ca numai prin nerenuntarea la valorile spirituale si morale iti poti aduce rodul cel spre vesnicie si pastra fiinta luminoasa cu care ai fost inzestrat. Inarmati cu acest scut, toate sagetile vrajmasilor nu te vor putea vatama si vor disparea odata cu acei vrajmasi.

Cum altfel credeti ca ar fi putut trece poporul roman prin ultimii peste 21 de ani?

Numai asa a putut supravietui jafului desantat la care a fost supus, sifonarii finantelor mondiale pe spinarea sa, dejectarii asupra sa a celor mai infecte subproduse lumesti, agresiunii imorale continue si desantate, orgiilor si blestematiilor de multiple naturi cu care a fost chinuit.

Trecand prin toate aceste cumplite vitregii, el, Poporul Roman, si-a castigat din nou dreptul de a grai cu glas raspicat catre toti cei ce inca mai pot percepe adevarul si a-i soma: LUME, TREZESTE-TE!

Chiar asa, trezeste-te, lume, pana nu va fi prea tarziu si iti vei pierde sufletul si, odata cu el, speranta de viata!

preluare de pe sursa: Dulce Romanie

Elitele intunecate au impartit Europa…DIN ANUL 1989!

 HARTA NOII ORDINI EUROPENE, TRASATA LA MALTA, ÎN DECEMBRIE 1989

La începutul lunii decembrie 1989, presedintele României socialiste, Nicolae Ceausescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport despre discutiile din Malta dintre celor doua mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite si URSS. Raportul vorbeste despre “un nou echilibru pe continentul european”, respectiv “redefinirea sferelor de influenta”. Documentul a fost facut public si nu insistam asupra lui. Ceea ce nu se stie este faptul ca, alaturi de informatiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operatiunea “Malta” au mai adus si o harta.


Acest document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui sef de Mare Stat Major al Armatei Române si o catastrofa aeronautica: cea de la Balotesti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce continea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale sa se produca. Va prezentam o reproducere a documentului, care se afla la Biblioteca din Bucuresti a Miscarii Legionare.

Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armata Mircea Chelaru, la vremea respectiva sef al Marelui Stat Major al Armatei, a anuntat o Conferinta de Presa ad-hoc, seara tîrziu. El a declarat, spre uluirea asistentei, ca structuri de tip mafiot încearca sa destabilizeze România si sa enclavizeze sudul Olteniei.

Adica sa constituie o veritabila “Republica a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cîteva ore, în replica, a venit raspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Muresan, care a spus ca “se poate vorbi de elemente de crima organizata, generate de nivelul scazut de trai, de saracie. Este vorba despre recuperatori, traficanti de droguri si de cei implicati în fenomenul prostitutiei.

Daca nu tinem sub control fenomenul, în timp, e posibil sa devina un pericol”. A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru si-a dat demisia din functia de sef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba?

 În 1992, William B. Wood, geograf-sef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dadea publicitatii o harta cu noile granite ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de dupa caderea blocului comunist.

Adica întelegerea de la Malta.

Pe scurt, se preconiza ca: Scotia devine independenta; o parte a Irlandei de Nord se uneste cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franta; Tara Bascilor si Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord si zona de sud; Belgia se divide în Flandra si Wallonia; Cehoslovacia se rupe în doua; Kaliningrad va fi o zona autonoma în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeste Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judete Dolj, Caras-Severin si


Timis se desprind de România si devin o tara a tiganilor; partea vestica a Basarabiei revine României; partea estica a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonoma “Dniester” în cadrul Ucrainei.

Publicatia franceza “L’evenement de Jeudi” arata harta mai sus mentionata, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie “Tigani”. Un asemenea document primise Ceausescu si despre el vorbea si generalul Chelaru.

Ce spune harta si ce s-a întîmplat

Iata paralele dintre datele hartii mai sus amintite si evenimentele de pe batrînul continent, din 1990 pîna astazi:
- În 1993 Cehoslovacia a disparut de pe harta lumii si au aparut Cehia si Slovacia. Pasnic.
- Divizarea Iugoslaviei, asa cum vorbea documentul, a fost efectul unui sir de conflicte armate
începînd cu 1990, cînd Germania recunoaste prima independenta Sloveniei si Croatiei. În 1991 începe razboiul dintre sîrbi si croati, iar în 1992 cel dintre sîrbi si bosniaci.
- În 1996 mafia albaneza preia controlul traficului de droguri din Balcani.
- În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.
-În februarie 2008 Kosovo îsi declara independenta fata de Serbia, cu recunoasterea UE si SUA. Este foarte posibil sa se uneasca cu Albania în urmatoarea perioada.
- În noiembrie 2007, premierul regional scotian Alex Salmond, seful Partidului National Scotian (SNP), a vorbit pentru prima oara despre un calendar de separare de Marea Britanie si a prezis ca Scotia va fi independenta peste 10 ani, respectiv în 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independentei Scotiei înainte de alegerile regionale din 2011.
- În noiembrie 2007, flamanzii din Belgia au aprins scînteia scindarii – deputatii flamanzi au votat o lege care vizeaza reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a întîmplat pentru prima oara de la independenta Belgiei, în 1830.
- În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul si nordul Italiei.
- “Eliberarea” bretonilor, considerati urmasi ai celtilor veniti din insulele britanice, de sub “opresiunea franceza”, este sustinuta de Armata Revolutionara Bretona, care si-a început activitatea înca de la începutul anilor 1970. Nascuta ca o copie fidela a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizatia bretona apartine aripii extremiste a miscarii nationaliste Emgann, miscare al carei obiectiv este independenta Bretaniei fata de Franta.

- În anul 2009, locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum “simbolic” privind independenta acestei regiuni fata de Guvernul de la Madrid.

- “Situatia din Craiova a scapat de sub control si cred ca nu mai poate fi stapînita. Nu mai ai curaj sa iesi seara pe strada”. Afirmatia apartinea presedintelui Consiliului Judetean Dolj, Ion Preoteasa, si era legata de escaladarea luptelor de strada între clanurile mafiote din Banie în ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 si 2009, cînd razboaiele dintre clanurile de tigani din Craiova s-au derulat chiar în centrul orasului, lînga Tribunalul Judetean, în plina zi.

Chelaru: ” Oltenia urma sa se desprinda de România în decembrie 2000″

Generalul Mircea Chelaru: “La vremea respectiva (octombrie 2000) aveam informatii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, si nu numai, de comunitati compacte de rromi, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potentiali agresori. 

Tocmai în acest sens am convocat acea Conferinta de Presa, pentru a descuraja, pentru a atrage atentia acelor structuri ca se stie despre ele si ca exista modalitati de anihilare a lor. Demisia mea a fost legata de acea declaratie. Regret ca am avut dreptate. Fenomenul enclavizarii e real.

Oltenia urma sa se desprinda oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma sa devina capitala enclavei. Din cîte stiu, nu s-a renuntat înca la acest plan. În România s-au facut si se fac greseli politice ce intra în categoria erorilor istorice, care, tare ma tem, nu se vor putea spala decît cu sînge”.

Generalul Mircea Chelaru, nascut în 1949, este doctor în stiinte militare si a absolvit – pe lînga Scoala Superioara de Ofiteri si Academia Militara din România – Colegiul de Studii Strategice si Economice de Aparare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate “George C. Marshall” din Germania, precum si cursuri internationale de drept militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informatii. A fost seful Marelui Stat Major al Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezerva.

De ce a disparut Dosarul Balotesti?

Din informatiile pe care le detinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad si, prin acesta, lui Ceusescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronautica de la Balotesti.


Citam declaratia unei persoane care cunoaste detalii din interiorul sistemului: “Omul care a adus informatiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prabusit la Balotesti în 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o executie, era vizata chiar persoana care era implicata în actiunea româneasca de spionaj de la Malta”. O aeronava cu destinatia Bruxelles s-a prabusit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului International Bucuresti – Otopeni, dupa aproximativ doua minute de la decolare.


În accident si-au pierdut viata toti membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucuresti, dar si functionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricata în 1987, apartinea Companiei TAROM si efectua zboruri regulate pe ruta Bucuresti – Bruxelles.
Desigur, este greu de crezut ca în România am putea asista la o asemenea desfasurare complexa de forte, ca în filmele de spionaj, dar… Ce scria presa în 20 mai 2008: “Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Balotesti, este de negasit. Consiliul Superior al


Magistraturii încearca sa afle cum au disparut documentele, înainte ca procurorii sa se pronunte asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatica”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului si Curtii de Apel Bucuresti, dar si cele ale Parchetului Curtii Supreme. Verificarile au dus la concluzia ca dosarul accidentului aviatic nu a fost solutionat de nici unul din aceste parchete. Cît despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unitati de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigatiei. Ulterior, Consiliul Superior al

Magistraturii a decis ca procurorii sa reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum sa le reconstituie…

România a scapat, deocamdata, de liniile noii ordini europene trasate pe aceasta harta blestemata. Reamintim, însa, o idee aristotelica, conform careia o comunitate în care dispare Justitia este pe cale de disolutie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeana, iar nivelul de trai este în prabusire.

De ce ne urasc fiii celor care au bolsevizat România?

Imediat dupa evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au aparut voci care au început sa ne rastalmaceasca istoria, minimalizînd si denaturînd faptele de glorie ale înaintasilor, sa ne defaimeze personalitatile devenite simboluri si valori ale spiritualitatii românesti si, în general, sa-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fara cultura, fara demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astazi, ele sa devina un fapt obisnuit, de care nu se mai simt deranjati nici macar cei direct vizati, adica românii.


Constrînsi sa se îngrijeasca de propria existenta, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activistii neoliberalismului postdecembrist, multi dintre ei nu si-au mai dat seama ca în România se instaura, cu ficare actiune politica sau asa-zisa reforma administrativa, economica, culturala etc., un regim de ocupatie. N-au sesizat, desi s-au straduit unii sa le deschida ochii, ca atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai sa înlesneasca realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolati stîlpii de rezistenta ai unitatii si coeziunii poporului, ai credintei sale stramosesti, ai dorintei sale de a trai într-o tara libera si independenta, în care sa se simta stapîn pe munca si bogatiile sale, valori pentru care si-au dat viata generatii întregi de înaintasi.

Multi au fost dusi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar sa creada ca trecutul istoric al poporului român, în spiritul caruia au fost educate atîtea si atîtea generatii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunista. Campania furibunda de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al actiunilor de demolare a structurilor institutionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefica si pentru propaganda denigratoare îndreptata împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.
A trebuit, însa, sa treaca 20 de ani, sa vedem tara prabusita, cu economia devastata, cu bogatiile ei în mîna a tot felul de aventurieri straini, cu valorile noastre spirituale defaimate, cu învatamîntul, cultura, sanatatea si chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca sa ne dam seama ca tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proportii, care continua si în prezent si care nu are alt scop decît sa ne piarda ca neam, pentru ca aceste teritorii si cine or mai ramîne pe ele sa ajunga pentru totdeauna sub stapînire straina.

Daca mai sînt unii care se îndoiesc de aceasta perspectiva si nu înteleg ca tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor actiuni premeditate, le supun atentiei, ca un argument suplimentar, o scurta analiza asupra unora dintre cei mai aprigi detractori si defaimatori ai neamului românesc.
În primul rînd, cred ca nu-i o simpla coincidenta ca, în marea lor majoritate, acestia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru tara, respectiv spre sfîrsitul celui de-al II-lea razboi mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stapînire straina, facîndu-se cunoscuti prin zelul lor nemasurat fata de ocupantul sovietic.

Activisti ai bolsevizarii tarii si dusmani ai poporului român, acestia ne-au ramas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, ce au urmarit anihilarea fizica a intelectualitatii, considerata, pe buna dreptate, stîlpul rezistentei nationale. A se constata ca analizele si rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu premeditare, pe adevaratii vinovati.


Au fost supusi, însa, oprobriului public tot românii, care, din ignoranta, au devenit victime ale manipularii si au fost folositi în asemenea actiuni barbare.
Adevaratii criminali de atunci si-au dus traiul tihnit pîna la adînci batrînete si si-au lasat urmasi de nadejde, care le continua “opera” si în vremurile noastre.

Iata, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismaneanu, nascut Leonid Tisminetki, Walter Roman, nascut Neuländer, Dionis Patapievici, nascut Denys Patapiewicz, si Mihai Oisteanu, nascut Mihail Oigenstein. Ce au ei în comun?

În primul rînd, faptul ca toti sînt evrei, proveniti din teritoriile unde sovieticii si-au pregatit actiunile împotriva României, toti, dupa 1964, si-au românizat numele pentru a-si ascunde originea, dar, mai ales, crimele savîrsite în perioada de bolsevizare a României, toti au ajuns, cu sprijinul Moscovei si al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toti si-au lasat cel putin cîte un urmas carora le-a transmis atitudinea lor ostila fata de români si misiunea de a continua sa-i dusmaneasca.

Anul 1964 a marcat începutul unei perioade de dezghet în politica statului comunist. Românii din nomenclatura de partid si-au întarit pozitiile si au început sa imprime propagandei si ideologiei de partid un caracter national din ce în ce mai pronuntat. S-au recunoscut si au fost condamnate chiar si o parte din greselile si crimele trecutului. România se distanta tot mai mult de Moscova si stabilea relatii cu lumea occidentala. Concomitent, aparatul de partid si institutiile statului au fost curatate de elemente alogene, barîndu-se, totodata, prin subtile pîrghii administrative, accesul etnicilor minoritari în functii importante.


În aceste conditii, indivizi ca aceia nominalizati mai sus si-au pierdut pozitiile dominante în partid si, o data cu ele, privilegiile importante de care beneficiau. Desigur, n-au fost aruncati în strada din locuintele luxoase pe care le ocupau, asa cum au facut odraslele lor cu românii dupa 1990, dar nici nu li s-a mai permis desfrîul si opulenta cu care se obisnuisera si, mai ales, favoarea pe care le-o dadea puterea.
Cei care le-au facut aceasta “neplacere” erau tocmai românii, pe care ei îi urau genetic si lucru acesta n-aveau cum sa-l uite. Unii au mai apucat momentul razbunarii din decembrie 1989, asa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, altii au lasat pe seama urmasilor dusmania împotriva românilor si, din cîte se constata, acestia se dovedesc extrem de zelosi în a-si executa aceste obligatii testamentare.


Îi recunoastem, prin ostilitatea ce o manifesta fata de români, prin înversunarea cu care încearca sa ne înstraineze de valorile nationale si, în general, prin raul imens facut tarii în acesti 20 de ani, pe indivizi ca Vladimir Tismaneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oisteanu. Sînt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalitatilor istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria si ne-au ridicat spiritualitatea nationala ce ne da identitate, legitimitate si ne plaseaza în rîndul natiunilor civilizate etc.

Si ei, ca si bolsevicii din care, biologic, se trag, tot de pe functii de autoritate îi dusmanesc pe români. Puterea ce le-o confera aceste functii le permit sa actioneze cu mai multa eficienta si, totodata, sa beneficieze de privilegii si sa duca un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii. Daca parintii lor i-au dusmanit pe români în numele comunismului, iata ca ei o fac de pe pozitie de anticomunisti. Numai vectorul s-a schimbat, scopul a ramas însa acelasi, adica sa-i mentina pe români într-o stare de înapoiere culturala pentru a-i putea domina.
Pentru români se pun, însa, niste întrebari: de ce tocmai Patapievici, cel care s-a afirmat deschis ca denigrator al neamului românesc, a fost numit si reinvestit în functia de presedinte al Institutului Cultural Român, organism care ar trebui sa ne promoveze cultura si valorile în lume si de care el, de fapt, se foloseste pentru a ne batjocori si a ne expune în ipostaze umilitoare? De ce o alta odrasla de bolsevic, în speta Tismaneanu, a ajuns “inchizitorul” comunismului, folosindu-se de aceasta ocazie, autoritate si, bineînteles, fonduri substantiale, pentru a-i ataca, de fapt, tot pe români?


De ce si celelalte odrasle de bolsevici se situeaza bine în zona privilegiatilor postdecembristi, nimeni nu-i deranjeaza cu nimic, ocupa functii importante, duc un trai opulent pe seama românilor pe care continua sa-i umileasca cu abjectiile lor anticomuniste? Sînt întrebari la care ar trebui sa raspunda cel care le-a încredintat aceste functii si continua sa-i încurajeze în actiunile lor, desi acestea oripileaza tot mai multa lume.

Sînt, desigur, întrebari retorice pentru ca si individul numit Basescu Traian, prin tot ceea ce face, se pozitioneaza împotriva intereselor poporului român. În aceste conditii ar trebui sa-i întrebam pe cei care l-au votat pe acest individ daca nu cumva prestatia lui începe sa-i dezamageasca, daca nu cumva încearca un sentiment de culpabilitate fata de raul ce s-a abatut asupra tarii.

preluare de pe sursa: Fata nevazuta a lumii….