Se afișează postările cu eticheta Boboteaza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Boboteaza. Afișați toate postările

6 ianuarie 2012

6 IANUARIE-BOTEZUL DOMNULUI-BOBOTEAZA. SFINTIREA APELOR


Botezul Domnului – Boboteaza


La 6 ianuarie credinciosii ortodocsi praznuiesc Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, sarbatoare numita si Epifania sau Dumnezeiasca Aratare. Praznicul reprezinta reactualizarea momentului in care Fiul lui Dumnezeu Iisus Hristos, la 30 de ani, vine la Iordan, se boteaza cu botezul pocaintei – a lui Ioan -, El Cel fara de pacat, asumand pacatele intregii omeniri, pe care le va rascumpara prin scump sangele Sau, pe Golgota. 

Botezul Domnului Iisus Hristos a fost lucrarea Sfintei Treimi: Tatal a marturisit despre El. “Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit (Mt. 3, 17; Mc. 1, 11; Lc. 3,22); Duhul Sfant S-a pogorat in chip de porumb peste El si Fiul a primit botezul lui Ioan.
Iordanul s-a intors  !

 Iordanul s-a intors ! Acest cuvant minunat se aude in fiecare an, in ziua de Boboteaza (6/19 ianuarie), pe malurile raului Iordan. Intr-o rugaciune rostita in aceasta zi, preotii spun: “Te-au vazut apele, Dumnezeule, si s-au temut, Iordanul s-a intors inapoi.”

Iordanul este principala apa curgatoare a Tarii Sfinte. Aceasta apa izvoraste din Muntii Libanului, apoi traverseaza Marea Galileii si, dupa un lung si sinuos traseu, se varsa in Marea Moarta. Pe o distanta de 180 de kilometri, Iordanul alcatuieste granita naturala dintre Israel si Iordania, lungimea totala a acestuia fiind insa de aproape 360 de kilometri. In evreieste, Iordanul este numit si “raul care coboare”; intre izvor si varsare, Iordanul are o diferenta de altitudine de opt sute de metri.

Iordanul apare inca din perioada vechi-testamentare drept un loc al savarsirii minunilor. Prima minune mentionata in Sfanta Scriptura a avut loc in dreptul Ierihonului, pe unde israelitii condusi de Iosua au trecut Iordanul. Sfanta Scriptura ne spune ca fiii lui Israel au plans vreme de treizeci de zile moartea lui Moise, si dupa ce s-au implinit aceste zile, Iosua fiul lui Navi, impreuna cu tot poporul lui Israel au trecut in chip miraculos prin apele Iordanului spre pamantul fagaduintei. 

Locul exact al acestei treceri miraculoase este identificat cu o veche trecatoare prin vadul raului Iordan in apropierea careia a predicat mult mai tarziu si Sfantul Ioan Botezatorul. Dupa traditie locul acesta este acelasi cu “locul scufundarii” adica, locul in care a fost botezat Domnului nostru Iisus Hristos.

Iordanul este pomenit des in Sfanta Scriptura, cel mai important moment in care apare acesta fiind insa, fara indoiala, Botezul Domnului, consemnat de catre toti cei patru sfinti evanghelisti (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3, 21-22 si Ioan 1, 29-34). Potrivit acestora, Sfantul Ioan Botezatorul savarsea “botezul pocaintei” in apele raului Iordan. In acest loc a venit din Galilea si Iisus pentru a se boteza de la Ioan. 

“Si botezandu-se Iisus, cand a iesit din apa, indata cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu s-a vazut pogorandu-se peste El ca un porumbel, iar glasul Tatalui s-a auzit din ceruri zicand: Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru care am binevoit, pe Acesta sa-L ascultati” (Matei 3, 16-17). Natura insasi l-a recunoscut pe Creator, apele Iordanului intorcandu-se inapoi, ca o plecaciune inaintea ziditorul lor.

In fiecare an, in ziua de 6/19 ianuarie, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Botezul Domnului nostru Iisus Hristos. In aceasta zi de sarbatoare, patriarhul Ierusalimului, insotit de numerosi episcopi, preoti si credinciosi veniti din toata lumea, organizeaza o mare procesiune la raul Iordan. Aceasta procesiune reactualizeaza pentru fiecare generatie evenimentele desfasurate pe malul acestui rau, cu peste doua mii de ani in urma, cand Fiul lui Dumnezeu a coborat smerit la apele Iordanului, pentru a primi botezul din mainile Sfantului Ioan Botezatorul.

Procesiunea care se desfasoara in aceasta zi la Iordan incepe in zori, dupa ce autoritatile locale deschid portile zonei de frontiera dintre Israel si Iordania, zona extrem de securizata. Pe un culoar special amenajat patrund cu aceasta ocazie nenumarate autobuze si masini, pline cu oficialitati si pelerini din toata lumea.

Odata ajunsi la Biserica Sfantul Ioan Botezatorul, din apropierea raului, ierarhii se imbraca in vesminte de sarbatoare si dupa savarsirea Sfintei Liturghii se indreapta pe jos spre raul Iordan. In drum spre apele binecuvantate, toti crestinii canta troparul Botezului Domnului: “In Iordan, botezandu-Te Tu, Doamne, inchinarea Treimii s-a arata.” Dupa cuvenitele rugaciuni si binecuvantari, patriarhul ortodox arunca in apa o cruce din lemn. Mai multi porumbei albi, eliberati, inconjoara pentru putina vreme locul Botezului, amintind de Epifania Domnului.

Multimile de pelerini amintesc astazi de numerosii evrei care coborau in vechime la Iordan, pentru a asculta predica inflacarata a Sfantului Ioan Botezatorul, cat si pentru a primi botezul. Credinciosii care participa la slujba de sfintire dau marturie ca, pentru cateva clipe, apele Iordanului se intorc inapoi, curgand dinspre Marea Moarta spre Marea Galileii, adica dinspre varsare spre izvoare, spre a cinsti astfel, in felul lor, marele praznic. Cei care au baut din apele Iordanului in aceasta zi, au observat ca acestea sunt sarate, iar nu dulci, dupa cum sunt de obicei; acest lucru este explicat prin faptul ca, intorcandu-se inapoi, raul aduce cu sine ape sarate din Marea Moarta.

Acest lucru da si el marturie despre prezenta Ziditorului si a Mantuitorului lumii. Intoarcerea raului Iordan inapoi este profetita inca din Vechiul Testament, despre aceasta citind astfel: “Ce-ti este tie, mare, ca ai fugit? Si tie, Iordane, ca te-ai intors inapoi? Muntilor ca ati saltat ca berbecii si dealurilor, ca mieii oilor? De fata Domnului s-a cutremurat pamantul, de fata Dumnezeului lui Iacob, Care a prefacut stanca in iezer, iar piatra in izvoare de apa. Nu noua, Doamne, nu noua, ci numelui Tau se cuvine slava, pentru mila Ta si pentru adevarul Tau” (Psalmi 113, 5-9).

Intoarcerea inapoi a raului Iordan, dinspre Marea Moarta (apa extrem de sarata, lipsita de vietuitoare), inspre Marea Galileii (apa dulce, cu multi pesti si vegetatie abundenta), trimite inca din momentul Botezului spre activitatea Mantuitorului de a intoarce lumea de la moarte la viata.


Botezul Domnului – Sfantul Ioan Gura de Aur

Cu robii vine Stapanul, cu vinovatii Judecatorul, ca sa Se boteze. Dar nu te tulbura, ca intre acestia smeriti straluceste mai ales inaltimea Lui!

“Atunci a venit Iisus din Galileea la Iordan catre Ioan ca sa fie botezat de el.”

Pentru ce te minunezi ca a primit sa fie botezat, ca a venit impreuna cu alti robi la un alt rob, cand a primit sa fie purtat in pantece fecioresc atata vreme, cand a primit sa Se nasca cu firea noastra, cand a primit sa fie palmuit, sa fie rastignit si sa patimeasca tot ce-a patimit? Lucru de mirare este ca, Dumnezeu fiind, a voit sa se faca om; toate celelalte urmeaza in chip logic.


De aceea si Ioan, luandu-o inainte, spunea ceea ce a spus, ca nu-i vrednic sa-I dezlege cureaua incaltamintei Lui si toate celelalte, ca este Judecator, ca va rasplati fiecaruia dupa vrednicie, ca va da tuturora cu imbelsugare Duhul.

Si pentru ca atunci cand il vezi ca vine la botez sa nu gandesti ceva rau, Ioan il opreste zicand:

Botezul Domnului – “Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine, si Tu vii la mine?”.
Pentru ca botezul lui Ioan era un botez de pocainta, care-i facea pe oameni sa-si osandeasca pacatele lor si, deci, ca sa nu socotesti ca si Hristos a venit cu un astfel de gand la Iordan, Ioan iti indreapta mai dinainte socotinta asta, numindu-L Miel si Rascumparatorul tuturor pacatelor din lume.


Se intelege de la sine ca este fara de pacat Cel Care poate ridica pacatele intregului neam omenesc. De aceea Ioan n-a spus: “Iata pe Cel fara de pacat!”, ci ceva mai mult: “Iata pe Cel ce ridica pacatul lumii!”, ca sa primesti cu deplina incredere si una si alta – si ca este fara de pacat si ca ridica pacatul lumii – iar odata ce-ai primit aceasta, sa intelegi ca a venit la botez pentru a randui altele. Pentru asta cand a venit la botez, Ioan I-a zis: “Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine, si Tu vii la mine?” Nu i-a spus: “Sa fii Tu botezat de mine?” S-a temut sa graiasca asa.

Dar ce i-a spus? “Si Tu vii la mine?” Si ce-a facut Hristos?

Ce-a facut mai tarziu cu Petru, aceea a facut si cu Ioan atunci. Petru L-a oprit sa-i spele picioarele; dar cand a auzit pe Domnul spunandu-i: “Ceea ce fac, tu nu stii acum; vei sti mai tarziu”, si: “N-ai parte cu Mine”, Petru nu s-a mai impotrivit si L-a lasat sa-i spele picioarele. Tot asa si Ioan Botezatorul, cand L-a auzit pe Domnul spunandu-i:
“Lasa acum, ca asa se cuvine sa plinim toata dreptatea”, indata I s-a supus. Nici lui Petru, nici lui Ioan, nu le placea sa vorbeasca fara masura, ci si-au aratat dragostea si supunerea, gandindu-se ca in toate sa se plece Stapanului.Uita-te ca Hristos il convinge pe Ioan sa-L boteze, tocmai pe temeiul banuielii ce-o avea ca nu-i vrednic. Hristos nu i-a spus: “Ca asa este drept”, ci: “ca asa se cuvine”. 


Pentru ca Ioan socotea ca este un lucru nevrednic ca Stapanul sa fie botezat de rob, Hristos a intrebuintat niste cuvinte care i-au rasturnat cu totul impotrivirea sa, ca si cum i-ar fi spus: “Nu fugi si nici nu impiedica botezul acesta, pentru ca socotesti ca nu se cuvine sa fiu botezat de tine. Tocmai de aceea: “Lasa – boteaza-Ma – pentru ca asa se cuvine”. N-a spus numai “lasa”, ci a adaugat si “acum”. “Nu va fi totdeauna asa, ii spune Hristos, ci Ma vei vedea si asa cum doresti; acum, insa, fa ce-ti spun!” Apoi ii arata si pentru ce “se cuvine asa”.

Pentru ce, dar, “se cuvine asa”?

“Pentru ca sa plinim toata legea”, a raspuns Hristos. Ca aceasta a vrut sa arate prin cuvintele: “ca sa plinim toata dreptatea”. Dreptatea este implinirea poruncilor. “Pentru ca am implinit toate celelalte porunci, spune Hristos, si a ramas numai aceasta, trebuie s-o adaug si pe aceasta. Am venit sa dezleg blestemul, care statea peste omenire prin calcarea legii. Trebuie, dar, ca Eu mai intai sa implinesc toate si, scotandu-va de sub osanda, sa pun capat legii. Se cuvine, dar, ca Eu sa implinesc toata legea, pentru ca se cuvine sa dezleg blestemul scris in lege impotriva voastra. De aceea am si luat trup si am venit”. Atunci L-a lasat.

Botezul Domnului – “Si dupa ce s-a botezat Iisus, indata a iesit din apa; si iata I s-au deschis cerurile si a vazut Duhul lui Dumnezeu pogorandu-Se ca un porumbel si venind peste El”.


Multi socoteau ca Ioan este mai mare decat Iisus, pe de o parte pentru ca Ioan traise tot timpul in pustie, pentru ca era fiu de arhiereu, pentru ca purta o imbracaminte ca aceea, pentru ca-i chema pe toti la botez si pentru ca s-a nascut dintr-o femeie stearpa, iar pe de alta parte, pentru ca Iisus era nascut de o fata sarmana – ca nu era cunoscuta inca de toti nasterea din Fecioara – pentru ca locuise in casa, pentru ca traise la un loc cu toti oamenii, pentru ca purta haine la fel cu toti ceilalti, il socoteau mai mic decat Ioan si pentru ca nu stiau inca nimic de tainele mari ale lui Hristos.

S-a mai intamplat apoi sa mai fie si botezat de Ioan, fapt care le intarea si mai mult banuiala, chiar daca n-ar fi fost nici una din pricinile de mai sus. Gandeau, deci, ca si Hristos este unul din cei multi. Ca isi spuneau: “N-ar fi venit la botez odata cu toti oamenii, daca n-ar fi fost ca unul din ei; Ioan este, deci, mai mare decat El si cu mult mai minunat”.

Prin urmare ca sa nu mai stapaneasca aceasta parere in mintea multora, cerurile s-au deschis cand S-a botezat Iisus, Duhul S-a pogorat si glas odata cu Duhul, propovaduind vrednicia Celui Unuia-Nascut.

Dar pentru ca glasul care a spus: “Acesta este Fiul Meu cel iubit.” parea multora mai potrivit lui Ioan decat lui Iisus – ca glasul din cer n-a spus: “Acesta, care Se boteaza”, ci numai: “Acesta”, asa ca fiecare din cei ce au auzit au banuit ca glasul a fost mai degraba despre cel ce boteaza decat despre cel botezat si din pricina vredniciei Botezatorului, dar si din pricina tuturor celor spuse – a venit Duhul in chip de porumbel, atragand glasul catre Iisus si facand tuturora cunoscut ca “Acesta” a fost spus nu despre Ioan care boteza, ci despre Iisus care Se boteza.

Dar cum se face, m-ar putea intreba cineva, ca n-au crezut in Hristos odata ce s-au intamplat acestea? 


Si pe timpul lui Moise s-au facut multe minuni, desi nu asa de mari; si dupa toate acele minuni: vocile, trambitile si fulgerele, iudeii si-au turnat vitel de aur si s-au inchinat idolului Beelfegor. Aceiasi iudei, care au fost de fata si au vazut invierea lui Lazar, atat de putin au crezut in Cel ce facuse minunea incat adeseori au incercat sa-L omoare.

Deci daca, vazand inaintea ochilor invierea mortilor, au fost atat de rai, pentru ce te mai minunezi ca n-au primit glasul pogorat de sus? Cand sufletul e lipsit de judecata si stricat si mai este stapanit si de invidie, nu crede in minune; cand, insa, e cu judecata, primeste cu credinta totul si n-are nevoie de minuni.

Nu spune, deci, ca n-au crezut, ci cauta altceva: daca s-a facut tot ce trebuia pentru a-i face sa creada. Acest fel de aparare l-a intrebuintat Dumnezeu prin profet, pentru a arata ca a facut totul pentru a-i intoarce pe iudei. Astfel cand iudeii erau pe cale de a pieri si aveau sa fie dati celei mai grele pedepse, Dumnezeu spune prin profetul Isaia: “Ce trebuia sa fac viei acesteia si n-am facut?”, pentru ca nu cumva iudeii, din pricina rautatii lor, sa invinuiasca purtarea de grija a lui Dumnezeu.

Acelasi lucru cauta-l si aici: Ce trebuia sa se faca si nu s-a facut? Si ori de cate ori e vorba de purtarea de grija a lui Dumnezeu, foloseste-te de acest fel de aparare fata de cei care, incercand sa o atace, fac vinovat pe Dumnezeu de rautatile multora.


Iata cate lucruri minunate s-au facut la botez! Si acestea sunt numai inceputul celor viitoare! Nu s-a deschis inca raiul, ci cerul se deschide! Sa aman, insa, pentru altadata cuvantul meu catre iudei! Acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa revin la talmacirea Evangheliei.

Botezul Domnului – “Si dupa ce a fost botezat Iisus, indata a iesit din apa si iata I s-au deschis cerurile”. Pentru ce s-au deschis cerurile?

Ca sa afli ca si la botezul tau s-au deschis cerurile, ca Dumnezeu sa te cheme spre patria cea de sus si sa te induplece sa n-ai nimic comun cu pamantul. Iar daca n-ai vazut, nu fi necredincios! La inceputurile crestinismului s-au aratat totdeauna infatisari vazute ale lucrurilor mai presus de fire si duhovnicesti precum si semne ca acestea, din pricina celor care erau mai putin priceputi, care aveau nevoie de infatisari vazute si care nu puteau avea nici o intelegere pentru cele nemateriale, ci ii uimeau numai cele vazute.

S-au facut acestea, odata si la inceput, pentru ca sa crezi, chiar daca mai tarziu nu s-au mai facut minuni. Pe timpul apostolilor s-a facut sunet de suflare de vant ce vine repede si s-au aratat infatisari de limbi de foc; dar nu pentru apostoli, ci pentru iudeii care erau atunci de fata. Chiar daca acum nu se mai fac semne vazute, totusi credem in cele ce s-au aratat odata.


Atunci la botez s-a aratat si porumbelul ca sa arate, ca si cum ar fi aratat cu degetul, celor de fata si lui Ioan pe Fiul lui Dumnezeu. Dar nu numai pentru aceasta, ci ca sa afli si tu ca vine Duhul si peste tine cand te botezi.


Noi, deci, n-avem nevoie de infatisare vazuta, deoarece credinta noastra tine loc de minuni. Ca n-au nevoie de minuni credinciosii, ci necredinciosii.

Dar pentru ce S-a pogorat Duhul in chip de porumbel?

Porumbelul este o pasare blanda si curata. Si s-a aratat in chip de porumbel, pentru ca Duhul Sfant este duh de blandete. De altfel porumbelul ne mai aduce aminte si de o istorie veche. De demult, cand potopul a cuprins toata fata pamantului si tot neamul omenesc era amenintat cu pieirea, s-a aratat aceasta pasare; a aratat ca a incetat potopul si prin ramura de maslin, pe care a adus-o, a binevestit linistea obsteasca a lumii. Toate acestea au fost o preinchipuire a celor viitoare.

Pe vremea aceea faptele oamenilor erau cu mult mai rele si oamenii erau vrednici de mult mai mare pedeapsa. Iti aduc aminte de istoria aceasta, ca sa nu deznadajduiesti. Ca si atunci, desi faptele erau de deznadajduit, totusi Dumnezeu a adus dezlegare si indreptare; atunci prin pedeapsa; acum, insa, prin har si dar nespus.


De aceea se arata si la botez porumbelul, nu aducand o ramura de maslin, ci aratand pe Cel ce ne elibereaza din toate relele si dandu-ne bune nadejdi. Porumbelul nu , mai scoate din corabie un singur om, ci, aratandu-se, ridica la cer intreaga lume, iar in loc de stalpare de maslin aduce intregii lumi infierea.


Gandeste-te, dar, la maretia darului, sa nu socotesti ca vrednicia Duhului este mai mica pentru ca s-a aratat in o infatisare ca aceasta. Ca aud chiar pe multi spunand, ca pe cat e de mare deosebirea intre om si porumbel, pe atat de mare e deosebirea intre Hristos si Duhul, pentru ca Hristos S-a aratat in fire omeneasca, iar Duhul in chip de porumbel.

Ce putem spune fata de acestea? Ca Fiul lui Dumnezeu a luat fire de om, dar Duhul Sfant n-a luat fire de porumbel. De aceea si evanghelistul n-a spus: “In fire de porumbel” ci: “In chip de porumbel”. Mai tarziu nu s-a mai aratat sub aceasta infatisare, ci numai atunci la botez. Iar daca spui ca din pricina aceasta vrednicia Duhului e mai mica, se va gasi, intemeiat pe acest fel de judecata, ca heruvimii sunt cu mult superiori Duhului Sfant, pe cat de superior este vulturul fata de porumbel, ca heruvimii sunt infatisati in chip de vulturi. Ingerii chiar ar trebui sa fie superiori Duhului, ca adeseori s-au aratat in chip de oameni. 

Dar nu-i asa, nu-i asa! Altceva este adevarul intruparii Fiului lui Dumnezeu si altceva pogoramantul unei infatisari trecatoare. Nu fi nerecunoscator, dar, fata de Binefacator, nici nu rasplati cu fapte si ganduri rele pe Cel ce ti-a daruit izvorul fericirii.

Unde-i vrednicia infierii, acolo-i si stergerea pacatelor si darea tuturor bunatatilor. De aceea a incetat botezul iudaic si a inceput botezul nostru. Ceea ce s-a intamplat cu pastele iudaic, se intampla si cu botezul.


La Cina cea de Taina s-au intalnit amandoua pastele: si pastele iudaic si pastele nostru; Hristos a pus unuia capat, iar celuilalt i-a dat inceput. Si acum la Iordan a implinit botezul iudaic, dar in acelasi timp a deschis usile botezului Bisericii; precum atunci la o singura masa, tot asa acum la un singur rau, a savarsit si umbra, dar a adaugat si adevarul.


Numai botezul nostru are harul Duhului; al lui Ioan era lipsit de acest har. De aceea cu nimeni altul din cei botezati de Ioan nu s-a intamplat minunea aceasta, ci numai cu Acela Care a dat botezul nostru, ca sa afli pe langa cele spuse si aceea ca nu curatia celui ce boteza, ci puterea Celui botezat a facut aceasta.


Atunci si cerurile s-au deschis si Duhul S-a pogorat. Deschizandu-se portile cele de sus, trimitand de acolo Duhul si chemandu-ne in patria cea din ceruri, Hristos ne duce de la vechea vietuire la noua vietuire. Nu numai ca ne cheama, ci ne da si cea mai mare vrednicie. Nu ne-a facut ingeri si arhangheli, ci fii ai lui Dumnezeu, fii iubiti; si astfel ne da sa mostenim cerul.

Sfantul Ioan Gura de Aur


preluare de pe Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE

1 decembrie 2011

Obiceiurile de iarnă – tradiţii ancestrale

Iată că a mai trecut un an… Un 2010 plin de evenimente care mai de care mai semnificative, atât în bine, cât şi în rău. Cu fiecare an care a trecut parcă s-au înmulţit asemenea evenimente, ceea ce dintr-un anumit punct de vedere este un lucru bun, căci asta demonstrează că încă trăim şi avem o anumită importanţă aici, pe meleagurile acestea din Răscrucea Lumii.

Caldendaristic este iarnă din nou, deşi aceasta începe practic la solstiţiu pe 22 decembrie, şi ar trebui să ne gândim puţin la valoarea mistică şi esoterică a acestui număr. 22 reprezintă una dintre perechile de numere magice cu însemnătate spirituală aparte, ce atrage un anumit tip de energii.

În tradiţiile lumii, din vestul Europei şi până în estul Asiei, data de 22 decembrie reprezintă un moment special când Energiile Luminii încep să crească din nou în intensitate şi astfel acestea oferă naturii încă odată posibilitatea de a reveni la viaţă.

Simbolic vorbind 22 decembrie constituie mitul reînvierii eroului solar care biruie tenebrele, ori mitul ancestral al Zeului Luminii care se întoarce pentru a alunga întunericul ce cuprinde conştiinţa omenirii. Dincolo de complexitatea esoterică a unor asemenea informaţii şi cicluri ale vieţii, există totuşi anumite adevăruri care sunt conţinute în obiceiurile şi tradiţiile româneşti de astăzi.

Este evident faptul că în prezent, deşi trăim în vremuri moderne pline de influenţă tehnologică şi putem prezenta la modul practic asemenea tradiţii prin bogăţia hainelor şi a accesoriilor, totuşi încărcătura spirituală s-a pierdut de-a lungul mileniilor.

Altfel spus noi astăzi doar reproducem ceea ce cândva avea şi valoare spirituală autentică, care chiar producea efecte în timpul manifestării respective. De exemplu dansul popular „Căluşarii”.

Câţi cunosc faptul că nu este doar un dans popular, ci chiar un ritual magic ancestral care degajă o teribilă forţă energetică în timpul desfăşurării sale, dacă ar fi interpretat de strămoşii noştri?
Sunt puţini oameni în România care cunosc acest aspect esoteric al „Căluşului” aşa cum se numeşte în realitate. Deci în folclorul nostru moştenim o serie întreagă de valori spirituale, care în vremea noastră s-au estompat şi doar la modul artistic mai sunt interpretate.

În mistica esoterică este binecunoscut faptul că numărul 22 reprezintă Arcanele Majore ale sistemului magic numit Tarot. Fiecare ţară are o distribuire a acestor 22 de Arcane Majore, ca zone energetice ce influenţează mai mult sau mai puţin viaţa oamenilor.

Este deci uşor de înţeles că şi România, vechea Dacie pe care nemuritorul Eminescu a vrut să o reabiliteze cel puţin din punct de vedere moral, are 22 de zone energetice specifice şi care se află în strânsă legătură cu tradiţiile populare pe care noi le-am moştenit de la primii locuitori ai acestor meleaguri, respectiv agarthârşii despre care am scris în numărul trecut al revistei.

Cele 22 de Arcane Majore conţin 21 de zone ce se întind pe o circumferinţă în jurul celui de-al 22-lea care mai este interpretat ca şi 0, adică Punctul de Origine aflat în mijlocul celorlalte Arcane.

Dacă ar fi să considerăm Arcana 0 drept centrul ţării, vedem fără niciun dubiu că e vorba despre centrul Transilvaniei şi raportându-ne la Tarot avem prima carte numită „Nebunul”.

Desigur numele cărţilor este simbolic, „Nebunul” fiind elementul care nu se supune nimănui. Dar dincolo de aspectul interpretativ al Tarotului, să vedem care este de fapt taina tradiţiilor ancestrale lăsate nouă moştenire de agarthârşi. Multitudinea de obiceiuri şi tradiţii pe care le avem ca popor îşi are rădăcina în bogata cultură a agarthârşilor, neam stelar aşa cum explicam într-un alt număr al revistei.

Ce erau în realitate aceste tradiţii ritualistice ale stră-stră-stră-strămoşilor noştri? Ce anume semnifică valoarea lui 22 şi care era adevărul în această privinţă? Pentru că trebuie să admitem că 22 ca număr are legături subtile cu apariţia limbajului articulat la specia umană, ceea ce ne duce cu gândul la ideea că agarthârşii erau civilizatori stelari ce deţineau o ştiinţă prea avansată chiar şi pentru noi.

Ştim că alfabetele lumii sunt în general – aproape toate – alcătuite din 5 vocale şi restul consoane. Atât vocalele, cât şi consoanele reprezintă capacitatea omului de a emite sunete cu gura închisă dar şi deschisă.

De aici şi până la tradiţiile şi obiceiurile cântate şi vorbite nu este cale lungă. Practic putem înţelege că omul nu poate rosti şi emite alte sunete decât cele 22 de bază, deoarece aşa e structura noastră şi mai mult nu se poate.

Frumuseţea combinării lor o putem vedea în modul în care tradiţiile de iarnă la noi la români sunt manifestate în perioada sărbătorilor de iarnă, începând cu Crăciunul şi terminând cu Boboteaza.

Chiuiturile şi strigăturile sunt vocale prelungite ce poartă în ele încărcături de energii foarte mari, care practic sparg câmpurile nefaste de energie din preajma gospodăriilor. Sătenii şi localnicii devin imediat veseli şi primitori, iar colindătorii aduc energii benefice pentru fiecare.

Astfel că 22 devine de fapt un cod de combinaţii energetice, pe care agarthârşii îl cunoşteau, şi cu ajutorul cărora menţineau câmpuri de energii benefice în jurul teritoriului care cândva a fost Dacia Mare.

Există o anumită ordine a aşezării energiilor pe o suprafaţă dată, şi agarthârşii cunoşteau acest lucru, tocmai de aceea au lăsat peste zeci de milenii ca moştenire acest alfabet de origine, pe care noi îl avem acum, şi care este singurul din lume în care cuvintele se scriu aşa cum se pronunţă.

Asemenea combinaţii sunt modulate de către colindători în diverse cimilituri cântate cu mult haz, deşi încărcătura spirituală s-a pierdut prin vremuri.

Căci agarthârşii aveau şi ei asemenea obiceiuri pe care le practicau ciclic, în semn de respect şi omagiu faţă de Creator, însă ei cunoşteau exact ce anume combinaţii de litere şi sunete să folosească pentru a genera energii de înaltă intensitate, care să cureţe locurile şi să aducă spor.

În altă ordine de idei este necesar să desluşim înţelesul termenului „Arcan”, care conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române înseamnă „loc tainic”.

Putem considera că agarthârşii au plasat în vremea lor, în zonele corespunzătoare celor 22 de Arcane, atât în centrul Transilvaniei, cât şi de jur împrejurul acesteia, anumite artefacte care încă funcţionează şi astăzi, probabil undeva în adâncurile munţilor noştri.

Iar aceste artefacte prim emisiile lor determină perpetuarea folclorului strămoşesc aşa cum îl vedem astăzi prin dansuri, cântece şi interpretări variate de la o zonă la alta. Avem foarte multe asemenea zone, fiecare cu un specific bogat, ceea ce demonstrează fără putinţă de tăgadă faptul că zestrea ancestrală pe care am moştenit-o este încă activă.

Obiceiurile şi tradiţiile de iarnă din Maramureş, Moldova, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Crişana, au fiecare tradiţiile locurilor, care de cele mai multe ori sunt foarte asemănătoare, deosebirea fiind aceea că interpretările folclorice au ritmuri şi versuri puţin diferite de la o regiune la alta.

Dacă v-aţi documenta în privinţa folclorului nostru românesc, aţi fi foarte surprinşi să aflaţi că există chiar şi un dans popular numit chiar aşa – Arcana, asemănător unei sârbe jucată vioi şi săltăreţ. Există chiar şi un dans specific numit „Sârba din Arcan” iar asta ne demonstrează, dacă mai era necesar încă odată, că moştenirea ancestrală încă este activă, şi este folosită în perioada marilor sărbători ale anului.

Obiceiurile de iarnă spre exemplu sunt unele dintre cele mai frumoase şi mai încărcate de semnificaţii. „Jocul ursului”, „Capra”, „Pluguşorul” şi tradiţia acelor moşi ce poartă măşti care mai de care mai groteşti, conţin în ele prin însăşi ritualul cântat puterea de a stăpâni elementele naturii şi duhurile rele, ceea ce agarthârşii făceau cândva la propriu. Ursul era considerat în tradiţia geto-dacă un animal sacru, însă adevărata semnificaţie s-a pierdut.

În graiul geto-dac ursului i se spunea „zalmos”, de unde a şi derivat numele lui Zalmoxes, Zeul geto-dacilor care a condus cu multă înţelepciune neamul înaintaşilor noştri. Şi dacă ne referim la faptul că Zalmoxe sau Zamolxe cum i se mai spune, era originar din constelaţia Ursa Mare cunoscut azi ca şi Carul Mare, din sistemul stelar Alcor, atunci vom înţelege sacralitatea atribuită de către geto-daci ursului.

În realitate era vorba de o moştenire sacră primită din Ursa Mare, prin intermediul agarthârşilor, preluată de entitatea Zalmoxe şi perpetuată prin timp sub forme încifrate în obiceiuri, ritualuri şi tradiţii pe care noi românii le-am moştenit până în ziua de azi.

Să fim mândri că avem o asemenea moştenire şi că aceasta nu a dispărut indiferent câte urgii au trecut peste noi ca neam trăitor pe o micuţă planetă albastră în infinitatea Universului.



preluare de pe sursa: http://www.revistacosmos.ro/obiceiurile-de-iarna-%e2%80%93-traditii-ancestrale/

9 ianuarie 2011

Traditii, superstitii si obiceiuri romanesti de Boboteaza

'Sfintirea mare a apei" se poate face doar in ziua de 6 ianuarie.  Doar sfintita in aceasta zi de catre preot, in cadrul unui ceremonial  religios, apa capata proprietati cu adevarat miraculoase si vindecatoare. Agheasma nu se strica, ci  ramane proaspata si "vie" pe tot parcursul anului, este vindecatoare de orice boala, alunga spiritele rele, purifica si curata sufletul. 

Boboteaza, celebrata in ziua de 6 ianuarie, este sarbatoarea care  incheie ciclul sarbatorilor de iarna, prece-
dand sarbatoarea Craciunului  ca importanta. Ea semnifica botezul lui Iisus Hristos in apa Iordanului  si este sarbatoarea careia ii sunt asociate o serie de obiceiuri, datini  si traditii stravechi, religioase si pagane, frumoase prin ineditul  lor. In articolul de astazi iti prezentam cateva dintre traditiile si  superstitiile romanesti legate de Boboteaza, dar si de ziua Sfantului  Ioan, celebrata pe 7 ianuarie.

Apa reprezinta un element ce prezinta o simbolistica deosebita in ansamblul acestei sarbatori.  “Sfintirea mare a apei” se poate face doar in ziua de 6 ianuarie. Doar sfintita in aceasta zi de catre preot, in cadrul unui ceremonial  religios, apa capata proprietati cu adevarat miraculoase si vindecatoare.  Agheasma nu se strica, ci  ramane proaspata si “vie” pe tot parcursul anului,  este “leac” de orice  boala, alunga spiritele rele, purifica si curata sufletul.
De asemenea,  agheasma se bea cu inima curata si credinta, pe nemancate, in zilele in  care se posteste sau e sarbatoare, “la nevoie’ sau in vreme de necaz  si suferinta. Inainte de Boboteaza, preotul umbla din casa in casa  binecuvantand oamenii si sfintind cu agheasma locuintele. Apa sfanta are  si rolul de purificare a spatiu-
lui, de inlaturare a duhurilor rele din  locuinte si gospodarii. In plus, se spune ca este pacat mare sa arunci  sau sa versi voluntar agheasma, dar si sa o bei dupa ce ai mancat.

Pentru multi, ajunul Bobotezei reprezinta un prilej de descifrare a  destinului in iubire. Fetele tinere care vor sa isi viseze ursitul  trebuie sa “fure” sau sa ceara preotului un firicel de busuioc sfintit.  Busuiocul este un element vegetativ investit cu puteri speciale, una  dintre plantele cele mai intrebuintate in descantecele de dragoste si  cele de maritis. Fata care posteste, se roaga cu credinta si asaza acest  busuioc sub perna in ajunul
Bobotezei are sanse mari sa isi viseze  alesul in aceasta noapte.

Un alt obicei legat de maritisul fetelor tinere este cel al  consumarii unei turte de faina sarate inainte de culcare (daca visezi ca  un barbat iti va aduce apa pentru a-ti potoli setea, acel barbat este  ursitul tau), al innodarii pe degetul inelar al unui fir de lana rosu  sau al punerii sub perne al unei verighete imprumutate. Totodata, daca  te impiedici si cazi pe gheata in ziua de Boboteaza este semn sigur ca  te vei casatori in acel an. In anumite parti ale tarii, in ziua de  Boboteaza se practica si ritualul lumanilor. Intr-o farfurie cu apa se  lasa sa pluteasca doua lumanari, una reprezentand fata si cealalta  baiatul pe care iti place. In cazul in care lumanarile sunt atrase una  spre cealalta si se intalnesc, fata isi va uni destinul cu cel al  barbatului iubit.Este poate o datina pe care mai putini o respecta, insa ajunul  Bobotezei trebuie “tinut” cu post, urmand ca in ziua de Boboteaza sa se  serveasca in mod traditional piftie, grau fiert si vin rosu. In anumite  zone ale tarii, femeile
pregatesc piftie pentru ca obrazul sa le fie la  fel de proaspat si imbietor ca piftia.

Pe meleagurile bucovinene, de Boboteaza se merge cu colindul si se  aprinde “focul de Boboteaza”. Cand flacarile isi pierd din intensitate, iar focul mocneste mai potolit, tinerii se veselesc in jurul lui si sar  peste flacari pentru a se purifica si a scapa de pacate.  Flacaii  trebuie sa stie ca fetele tinere pot fi petite pana in ziua de  Boboteaza. De asemenea, in popor se crede ca lupii pot ataca oamenii  doar pana in Boboteaza. In satele din Brasov, s-a pastrat  obiceiul de  a  merge cu “zauritul" ( un fel de colind) de Sfantul Ion, pe 7 ianuarie,  la acele persoane ce poarta acest nume sfant.

In anumite zone ale tarii, in asezarile intemeiate pe malul unei  apei, in cadrul unei slujbe, preotul arunca o cruce de lemn in apele  inghetate. Tinerii mai temerari se avanta in apele ca gheata pentru a  scoate crucea din apa. Se spune ca cel care gaseste primul crucea si o  va aduce la suprafata va avea parte de un an rodnic si norocos, iar  gestul sau nu va fi trecut cu vederea de Dumnezeu in ziua Judecatii de  Apoi. De asemenea, in popor se crede ca momentul aruncarii crucii in apa  este echivalent cu izgonirea dracilor din ape si fuga lor rusinoasa, cu  coada intre picioare, de-a lungul campiilor.
A spala in aceasta zi este considerat a fi un pacat mare. Daca speli  in aceasta zi, se crede ca dai drumul “necuratilor” sa intre in apa sau  ca “spurci” apa. Totodata, nu se da nimic cu imprumut in aceasta zi. Sub  nicio forma nu trebuie sa imprumuti jaratic sau foc din soba indiferent  de cat de apropiata iti este persoana care iti cere. In plus, in popor,  se crede ca apele raman sfintite pana intr-un interval de 2-6  saptamani.

Boboteaza este o sarbatoare insotita in mod traditional de ger si  vant, considerate ca aducatoare de belsug in bucate. Odata cu ziua  Sfantului Ion insa, cand sfantul Ioana “boteaza gerul”, gerul incepe si  se mai inmoaie. De asemenea, promoroaca din Ajunul Bobotezii este  perceput drept un semn al rodniciei pomului respectiv, dar si al anului  care tocmai a inceput.