Vom fi o sursa media neconventionala, din care sa aflati despre adevaruri deranjante, mistere si secrete ancestrale ale omenirii, ocultate de cei ce inca ne conduc. E timpul sa ne trezim din letargie si sa ne realizam cu adevarat menirea!Nu suntem oameni cu traire spirituala, ci Spirite cu existenta umana. Pentru dezvoltarea si promovarea acestui blog, rugam cititorii sa recomande lectura blogului cat mai multor cititori.
Se afișează postările cu eticheta Puterea credintei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Puterea credintei. Afișați toate postările
27 ianuarie 2012
8 octombrie 2011
Rugaciunea Sfintei Cruci
Anunturi
O, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, ajuta-mi mie cu Sfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu si cu toti Sfintii, in veci.
Sa se scoale Dumnezeu, si sa se risipeasca vrajmasii Lui, si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul.
Sa piara cum piere fumul, cum se topeste ceara de fata focului, asa sa piara demonii de la fata celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii, zicand:
Bucura-te, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, care gonesti demonii cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorat la iad, si a calcat puterea diavolului, si te-a daruit noua pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrajmasul.
O, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, ajuta-mi mie cu Sfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu si cu toti Sfintii, in veci.
Amin.
25 august 2011
Proorociri
A proorocit avva Neofit Pustnicul, un nevoitor isihast român, că “vor fi cu miile cei ce vor Urma Calea cea de Taină a Isihiei.
Grele vor fi schimbările Lumii, dar tot aşa de minunate vor fi şi Renaşterile Spirituale ale multora.
Va coborî din Munte şi din Peşteri Lucrarea cea de Taină a Isihiei până în Inima Oraşelor şi mulţi tineri, aparent neştiutori, se vor Trezi cu tărie la o Viaţă de Duh asemănătoare celei din vechime.
Minunată va fi această Înviere tocmai acolo unde moartea se crede stăpână!
Duhul Cel Prea Sfânt îşi va arăta Puterea mai presus de toate.
Lucrarea cea de Taină a Isihiei va înflori în pustiul multor Inimi ce vor deveni apoi Ceruri Întrupate [...]
Lucrarea cea de Taină a Isihiei va fi Taina Viitorului Lumii noastre.
Istoria ce vine va fi cea mai teribilă confruntare dintre Lumină şi întuneric, dintre Duhul Vieţii şi al morţii.
Dar Puterea Luminii va fi atât de mare încât va depăşi toate legile fireşti”.
(Testament Avvei Arsenie, in Gheorghe Ghelasie – Isihasm. Dialog in Absolut, Ed. Axis Mundi, Bucuresti)
Parintele Iustin Parvu

Să ne întipărim în inimă şi cuvintele Duhovnicului Neamului, Părintele Justin Parvu: „Ţara Românească este o ţară sfinţită, cu un popor sfinţit. Noi putem fi străjerul Europei. Ortodoxia noastră românească a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu. Aşa că: străjuiţi bine! Neamul acesta nu şi-a pierdut încă seva!”
preluare de pe Sursa: 2012 – Mit şi Adevăr — sfârşit şi / sau început -? DE LA LUME ADUNATE !!! PAX Et LUX !
Etichete:
2012,
Adevarul,
dialog,
duh,
isihasm,
lumina divina,
mit,
Neofit Pustnicul,
ortodoxie,
profetii,
prorociri,
putere,
Puterea credintei,
renasterea,
rugaciunea inimii,
taine,
viitor
7 august 2011
Rugaciunile vindeca bolile
Intr-adevar rugaciunile vindeca bolile, spun oamenii de stiinta
Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin.
"O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg.
"O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg.
"Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."

Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii.
El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral.
Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută.
Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. V
aleri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană. Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte.
În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică..
Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii.
În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică..
Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii.
Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă.
A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile.
Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului.
Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului.
În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăşi vindecătoare.
Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăşi vindecătoare.
De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor.
Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos.
Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus a. Malakovskaia.
Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri.
Este chiar mai eficientă decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire.
A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică.
Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.
Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă.
Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece.
Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale..
Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.
Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca.
Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi. "Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia.
Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.
De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul", fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti. (N.T.)
preluare de pe: http://suntsanatos.ro/spiritualitate/rugaciunile-vindeca-bolile.html
27 iulie 2011
RUGACIUNEA INIMII (ISIHASMUL)
Cuvantul isihasm vine de la termenul grecesc isihia, care inseamna liniste, tacere interioara. Isihasmul este una dintre cele mai directe si pure (libera de dogmatism ori inchistari religioase) cai de a atinge iluminarea spirituala. Toti marii sfinti ortodocsi au practicat isihasmul sau cel putin au abordat tehnicile speciale de control, transcendere a mintii ori focalizare a atentiei in interior (pantece, inima etc) caci dupa cum spune Sf. Grigorie Sinaitul dar si altii “e cu neputinta sa se mantuiasca cineva fara atentie amanuntita si fara paza mintii”.Cartea de capatai a isihasmului nu este Biblia ci Filocalia – o culegere a experientelor si invataturilor spirituale relatate de mari sfinti ori discipoli ai acestora. Practica de baza a isihasmului consta din rugaciunea inimii sau a mintii.
Rugaciunea inimii include mai multe etape, pana la practica ei desavarsita. Stadiul suprem al acesteia fiind realizeazarea efectiva a contopirii cu Dumnezeu; transcenderea iluziei “desertaciunii” acestei lumi si dizolvarea mintii prin identificare cu constiinta divina.
“Minte care se intoarce in ea insasi si mai presus de ea spre a se uni cu Dumnezeu”-Sf. Grigore Palama
In aceatsa ultima etapa nu se mai pot rosti cuvinte, rugaciunea dispare, si orice mijloc al acesteia ramane doar o traire pura inefabila lipsita de orice obiect intr-un profund extaz mistic “rapire extatica” care poate dura zile in sir. In acest stadium sunt revelate marile mistere, trairile coplesitoare “pe care nici un muritor nu le-ar banui”. Adevarata realitate perceputa deja la o dimensiune unde timpul si spatial, forma, lumina si insasi actul intelegerii or al cunoasterii sunt transcese dupa cum spune si Sfantul Dionisie Areopagitul:
“Dumnezeirea nu este nici suflet nici minte nici parere nici ratiune, nu poate fi exprimata, nici inteleasa…nici stiinta nici adevar nici imparatie nici unitate nici bunatate nici duh nici paternitate nici filiatie, ea scapa oricarui rationament de a o numi ori cunoaste. Nu e nici intuneric, nici ratacire…despre ea nu se poate afirma ori nega nimic in mod absolut dar este totodata Cauza unica si desavarsita a tuturor fiind transcendenta, fiind libera de toate si mai presus de toate.” din lucrarea Teologia Mistica
RUGACIUNEA INIMII (sau a mintii)
Rugaciunea inimii este nestemata invataturii si meditatiei crestine. Azi din pacate, isihasmul se mai practica in putine locuri pe glob. Rugaciunea inimii este mult superioara rugaciunii obisnuite caci ea sporeste necontenit puterea de concentrare si creste profunzimea perceptiei si aduce linistea sufletului, o stare permanenta de beatitudine pentru cel care se roaga.
Rugaciune inimii:
“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul(a).“
Treptele rugaciunii inimii
1) Rugaciunea mintii: – primul stadium al rostirii in care mintea repeat neincetat: “Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul(a).” Aici intreaga atentie este focalizata pe aceasta rostire, astfel gandurile razlete inceteaza sa mai sustraga fiinta. Mintea atunci este automat orientata in interior
2) Rugaciune mintii in inima: – “Aici mintea in timpul rugaciunii petrece fara iesire in interiorul inimii. Aici se afla toata esenta lucrarii” (Parintele Cleopa in “Ne vorbeste Parintele Cleopa” vol. 12.) Aici atentia este directionata in inima, lucru ce in unele cazuri se intampla spontan sau se intampla firesc, de la sine. “Dupa o bucata de vreme am simtit ca rugaciunea se coborase, asa zicand de la sine de pe buze in inima”. (Pelerinul Rus) Devenim constienti de natura noastra, de gandurile, de emotile noastre pe care acum le percepem, le analizam – introspectie. Apare o stare de calm profund, siguranta incepand sa creasca focalizarea si forta interioara.
3) Rugaciunea neincetata sau cea care se misca de la sine: – “Inima cu fiecare zvacnitura repeta singura cuvintele rugaciunii…inceta-i sa mai pronunt rugaciunea si nu mai faceam altceva decat sa ascult cu bagare de seama ce spunea inima. Ochii (viziunea interioara) mi se scufunda inlauntrul ei si aparu un sentiment intens de fericire. (pentru o mai buna intelegere am redat relatarea experientei Pelerinului Rus). In acest stadiu apare asanumita dulceata duhovniceasca, o forma permanenta de beatitudine. Rugaciunea devine aici neincetata in sensul ca acea stare beatifica din inima devine continua “ca o curgere” chiar si in timpul desfasurarii actiunii zilnice, chiar si cand vorbim sau dormim “Eu dorm, dar inima-mi vegheaza” (Cantarea Cantarilor cap 5.2).
4) Rugaciunea curata: – Aici “rugaciunea da nastere unei contemplatii…cel care traieste o astfel de contemplatie cunoaste o stare de extaz si devine asemenea unui trup parasit de suflet” (Sf. Isaac Sirul). In acest extaz, in care mintea nu mai poate misca ramane doar constiinta care contempla. Aici apare din inima “o lumina ce straluceste ca soarele ce izvoraste din adancul inimii” (evident este o perceptie a viziunii interioare).
5) Rugaciunea, vederea duhovniceasca (dupa Sf. Isaac Sirul) sau rugaciunea fara de rugaciune: – “De indata ce mintea a trecut dincolo de rugaciunea curata nu mai exista nici simtiri, nici lacrimi, nici stapanire, nici libertate, nici smerenie, nici…nici…nici lumea asta sau cealalta. Asadar nu exista rugaciune dincolo de rugaciunea curata…Trecand dincolo de marginile ei intram in starea de extaz si nu mai suntem in rugaciune. Aceasta este viziunea” (Sf. Isaac Sirul)
Sursa
http://puterea-credintei.blogspot.com/2010/05/isihasmul-rugaciunea-inimii.html
16 iulie 2011
Schimbarea liniei temporale a destinului nostru
Iata o carte extraordinara, aparuta la editura MMS, in colectia “In fata semineului”, care poate schimba in orice moment felul in care privim viata. O carte care ne spune un lucru pe care l-am simtit multi dintre noi: “Trebuie sa va schimbati peisajul vietii voastre.” Cum putem sa facem acest lucru? “Ideea este sa intelegeti ca aveti o gama larga de potentiale din care sa alegeti si ca modul in care ajungeti la acea linie temporala este prin incorporarea destinului aceluia in reteaua voastra neuronala si proclamarea lui ca si gand obisnuit.” Pentru asta trebuie sa intelegem ca ne stau la dispozitie destine potentiale, care au loc simultan. Graficul de mai jos simbolizeaza destinele potentiale multiple in Acum.

Potentialul unei linii temporale este determinat de alegerea personala. Privind inapoi, la viata voastra, cate alegeri ati facut, care v-au afectat viata in mod clar, intr-un fel sau altul?
E timpul sa ne asumam responsabilitatea pentru alegerea acestor linii temporale si implicit, pentru destinul nostru. Destinul nu se refera la vreun Dumnezeu strain, care are niste sfori cu care va manipuleaza. Asta e o gandire superstitioasa si primitiva. Destinul este format din alegeri autoorganizate si iluminate, experimentate in mod obisnuit. Asadar, e timpul sa alegem bucuria pentru a iesi din nefericire si sanatatea perfecta pentru a scapa de boala si suferinta
“ Stiind ca deja ati ratat multe, de ce sa vreti sa mai ramaneti in limitarile voastre? De ce ati mai vrea sa stati si sa discutati despre cat sunteti de dati peste cap? De fiecare data cand spuneti asta, asta devine legea si destinul vostru. Cand o sa renuntati la asta? Acele declaratii prostesti, pline de mandrie, degradante, prin care va victimizati- ele va neaga maretia, iar asta este cauza initiala, care va face sa pierdeti trenul catre glorie.
Cand o sa luati hotararea sa nu mai fiti zapaciti si bolnavi? Cand o sa luati hotararea sa fiti genii, ca sa nu trebuiasca sa va mai chinuiti? Cand o sa va dati seama, in sfarsit, ca toate grijile din lume n-or sa impiedice ceea ce ati ales sa fie, pentru ca voi sunteti cei care ati pus acel lucru in miscare?
De ce sa va ingrijorati pentru ceva ce ati putea sa corectati cu mintea voastra intr-o clipa? Cate zile trebuie sa mai fiti slabi si sa ratati o realitate incredibila? Manifestarile voastre legate de bogatie si de sanatate, de nemurire, de o minte nu numai frumoasa, dar si plina de intelepciune, de onoare si de neinfricare- cate zile o sa mai amanati toate astea in viata voastra?"
Asa ca, totul tine de decizia si alegerea noastra. Putem trai o viata fantastica !
Pentru anul 2012, va propunem Lista pentru crearea destinului personal, extrasa din aceasta carte. Acestea sa fie gandurile si realitatile pe care le vom trai in anul care vine:
- Eu sunt constiinta christica realizata.
- Eu sunt plina de energie vitala.
- Eu sunt inteligenta atotinteleapta, atotcunoscatoare.
- Eu sunt una cu tot ce este viata.
- Eu sunt bucurie.
- Eu sunt iubire.
- Eu vad pe Dumnezeu in toti oamenii si in toate lucrurile.
- Eu ma iubesc neconditionat pe mine si pe altii.
- Eu sunt meritoriu.
- Eu sunt propria mea putere.
- Eu sunt neinfricat.
- Eu sunt umil.
- Eu cunosc gandurile altora.
- Eu cunosc viitorul si fac alegerile in consecinta.
- Eu ma respect pe mine insumi.
- Eu vad clar campurile de energie ale fiecarui individ.
- In fiecare zi, bucuria mea creste.
- Eu traiesc in Acum.
- Eu am puterea sa imi creez viata asa cum vreau sa fie.
- Eu pot sa creez orice vreau.
- Eu efectuez schimbarea. Eu sunt pregatit pentru schimbare.
- Eu eliberez si dau drumul trecutului.
- In fiecare zi, in toate felurile, mi-e din ce in ce mai bine.
- Talentele mele ies la iveala si se revarsa liber.
- Eu am capacitatea sa imi inalt frecventa dupa voie.
- Eu trec dincolo de spatiul indoielii si necredintei mele personale.
- Eu am incredere in impresiile mele.
- Eu sunt mai maret decat programarea mea genetica.
- Corpul meu este puternic si plin de forta.
- Corpul meu reflecta perfectiunea.
- Eu sunt sanatate si vitalitate stralucitoare.
- Corpul meu este vindecat si refacut.
- Corpul meu este cu 10 ani mai tanar.
- Eu lucrez cu mare bucurie.
- Eu sunt abundenta pura.
- Fabuloasa mea bogatie a crescut.
- Tot ce vreau, obtin.
- Tot ce am sperat sa am, am obtinut.
- Eu sunt bogatie si abundenta nelimitata.
- Eu sunt implinit.
- Eu sunt iertat si nascut din nou.
- Eu stiu ce vreau.
- Eu sunt ferm.
- Eu sunt protejat.
- Eu sunt pace.
- Eu ma predau calatoriei si destinului sufletului meu.
Deasupra legilor destinului

Prin Faca-se Voia Ta nu inseamna sa stai si sa astepti ca altii sa actioneze in locul tau! Inseamna sa fii atent la semnalele pe care le primesti pentru lucrurile pe care le ai de facut! Inseamna sa nu mai fi preocupat de incercarile prin care treci plangandu-ti de mila ci la Scopul tau. Sa constientizezi ca tot ce se intampla tu ai chemat in destinul tau. Nu are sens sa dai vina pe nimeni pentru ca iti este rau, nu te simti bine sau esti neinteles. In acest moment nimeni in afara de tine nu te poate ajuta cu adevarat. Asa ca ai curajul sa iti privesti destinul in fata si sa treci peste tot ridicand experientele in Lumina! Cum ? Privindu-le cu ochii deschisi!
Tu ai ales in acesta viata o serie de lectii pentru suflet si de aceea Liberul tau Arbitru este limitat. Ca sa poti fi auzit ai nevoie sa reglezi frecventa ta cu cea a Luminii…. pentru a putea cere Alegerea. A venit momentul sa constientizezi viata ta, sa te trezesti, sa te ridici, sa te contii lumina si umbra deopotriva.
Ceea ce mi-a adus intelepciune nu a fost lumina ci lupta continua cu umbra. Intunericul in care mi-am petrecut prima parte a vietii m-a determinat sa aleg acest drum de a ajuta pe ceilalti sa vada propria Lumina.
Sun Tzu spunea ”pentru ati intelege dusmanul trebuie sa devii tu insuti una cu el”. In cazul tau ”dusmanul” este impulsul interior pe care nu il intelegi, care te macina si suferi. Atata timp cat vei reprima umbra vei continua sa suferi si nu vei invata nimic. Imaginea ideala pe care ai creat-o despre tine sfarseste prin a te epuiza.
Asculta-ti sufletul, deschide-l, umple-l, contine-l cu Fiinta minunata care esti!
Ca sa te poti contine ai nevoie sa scoti afara tot ceea ce nu iti apartine, Tot! Aleg Acum ca nimic din ceea ce nu este al meu sa ma mai contina! Renunt la teama, renunt la frica, renunt la gandurile si tiparele care nu imi apartin, renunt la tot ceea ce imi face rau, renunt la tot ce ma impiedica sa fiu fericit, renunt la toate obiceiurile care imi creaza suferinta, renunt la toate acestea cu toata fiinta mea!
Aleg Acum Iubirea in sufletul meu. Aleg Acum sa ma Iert si sa ma Iubesc. Aleg Acum sa ma conectez cu miezul fiintei mele. Sunt demn de a fi iubit si de a darui Iubire. Daca Iubirea nu trece prin mine ea nu poate exista. Aleg Acum sa imi deschid inima, aleg acum sa ma deschid la puterea vindecatoare a Iubirii! Aleg sa fiu eu Matricea divina pe care Dumnezeu a creat-o!
Iata ce spune maestrul Aivanhov despre asta : ”Destinul nu se lasă înduioşat, dar el nu e niciodată crud; e just. Toate greşelile pe care le-aţi comis se adună pe un platan al balanţei, dar dacă vă decideţi să vă redresaţi viaţa, tot ceea ce faceţi bun va apăsa pe celălalt platan. Deci, când va veni momentul de a plăti pentru greşeli, gândurile, sentimentele, acţiunile voastre bune intervinentru ca plata să fie mai mică. Aceasta înseamnă, de asemenea, că nu trebuie să fim fatalişti spunând: “Pentru că destinul meu e aşa şi aşa, nu e nimic de făcut, trebuie să-l accept.” Nu. Nu uitaţi niciodată aceasta: destinul nu ne cere sufocarea, înăbuşirea spiritului. Din contră, destinul există pentru a ne obliga să ne trezim spiritul şi să lucrăm cu el, pentru a ne crea un nou destin.
Din cauza greşelilor săvârşite în încarnările precedente, omul trebuie să sufere, conform destinului său; hinduşii spun că e o “Karmă” de plătit. Dar aceasta nu semnifică că e imposibil de a reacţiona la aceasta, pentru că cel ce nu face nimic altceva decât să sufere, o sfârşeşte, într-o zi, strivit. Din contră, trebuie să luptăm cu armele iubirii şi luminii, pentru a triumfa asupra destinului şi pentru a intra în ordinul Providenţei. Din acest moment, nu mai există destin pentru omul ce s-a hotărât să trăiască în lumină. El a schimbat planul, legile nu mai sunt aceleaşi, a ieşit din lumea fatalităţii pentru a intra în cea a graţiei.
Marea majoritate a oamenilor, care nu au idei prea clare despre acest subiect, folosesc cu indiferenţă cuvântul destin pentru tot ce li se întâmplă în viaţă, bun sau rău. Nu, să numim, dacă vreţi, “destin” consecinţele ignoranţei noastre, greşelilor noastre, şi “Providenţă” consecinţele luminii noastre şi a tot ceea ce am făcut bun. Deci, acum e clar: există Providenţă pentru cei ce trăiesc în lumina şi dragostea divină şi există destin pentru cei ce se încăpăţânează să rămână mărginiţi şi răutăcioşi. Acel care vrea să iasă de sub influenţa destinului trebuie să înceapă prin a vedea clar lucrurile: să discearnă gândurile, sentimentele şi faptele care-i îngreunează karma, şi să se străduie să devină mai înţelegător, mai pur, mai dezinteresat. Astfel el va intra în sfera Providenţei unde îşi crează cu adevărat viitorul.
Cu căteva excepţii, extrem de rare, nici o fiinţă umană n-a venit pe pământ fără să aibă greşeli de reparat, datorii de plătit. Cîţi Iniţiaţi, cîţi sfinţi şi profeţi au suferit, de asemenea, pentru a-şi repara greşelile pe care le-au făcut în încarnările anterioare! Aceasta nu a înpiedicat sufletul şi spiritul lor să trăiască în splendoarea divină, pentru că munceau fără răgaz, în ciuda karmei lor, şi astfel au devenit sfinţi.
Orice vi se întâmplă, trebuie să vă păstraţi spiritul vostru într-o regiune inatacabilă. Aici trebuie să vă refugiaţi pentru a munci. Atunci, chiar dacă karma vă asaltează, vă veţi simţi deasupra: karma vrea să vă limiteze, voi vă veţi elibera; karma vrea să vă ţină în întuneric, voi vă veţi ilumina…pentru că în ciuda oricăror încercări voi vă continuaţi eforturile. Da, trebuie să căutaţi să ajungeţi la acel punct în care veţi scăpa sferei de influenţă a karmei.
Se pune acum problema de a şti dacă puteţi urca până acolo, dacă sunteţi capabili de a vă stabili în această regiune care se găseşte dincolo de vânturi, vârtejuri şi fulgere. Tocmai despre această regiune vorbea Iisus când dădea sfatul de “a construi casa pe stâncă”. Stânca este sfera spiritului în care trebuie să ne plasăm lăcaşul, pentru că este singurul loc ferit de intemperii. Este de asemenea “înaltul refugiu” din Psalmul 91: planul cauzal. Până când nu aţi atins această sferă prin gândire şi meditaţie, veţi stagna în regiunile inferioare ale planului mental şi al planului astral şi veţi fi vulnerabili, veţi rămâne pradă zbuciumărilor.
Sper că aceste cuvinte vor clarifica mai bine problema. Nu putem scăpa karmei, dar putem să o plătim în diferite feluri. Este ca şi în viaţă, cel mai des se plăteşte cu bani, dar sunt alte mijloace de a-ţi achita datoriile: poţi munci sau face un cadou sau poţi face un serviciu…În plan spiritual cel mai bun mijloc de plată este de a strânge aur, adică a-ţi dezvolta calităţi şi virtuţi. Dar şi rugăciunea e o formă de plată, pentru că şi în rugăciune puneţi aur, tot ce este mai bun din inima voastră, din sufletul şi spiritul vostru. Vă căiţi pentru greşelile voastre, promiteţi să le reparaţi prin fapte bune. Atunci Cerul spune:”De vreme ce se căieşte şi vrea să-şi repare greşeala, înseamnă că a înţeles: să-i uşurăm încercările”. Pentru că, ce doreşte Cerul? Ca noi să fim mai buni. El nu vrea să ne strivească, la ce i-ar servi? Dorinţa sa este ca noi să devenim mai conştienţi, mai înţelepţi; de aceea, dacă noi avem capul tare, el continuă să ne trimită încercări. Dar dacă vede că noi am înţeles fără să trebuiască să trecem prin toate aceste încercări, îi este suficient, el nu ţine să ne nimicească.
Oricare ar fi încercările, Iniţiaţii continuă să lucreze, continuă în lumină, bine, în dragoste pentru că au înţeles esenţialul. Atunci, bucuraţi-vă pentru cunoştinţele din acest Învăţământ, bucuraţi-vă şi mulţumiţi pentru toate aceste pietre preţioase, aceste posibilităţi ce se dezvăluie în faţa voastră, în faţa spiritului vostru pentru o muncă gigantică. Fără această lumină, ce aţi deveni?” Omraam Aivanhov
7 iulie 2011
MESAJUL ARHANGHELULUI MIHAIL
Intrebare: Arhanghele Mihail ce ne poti spune despre 28 oct 2011, este sfirsitul calendarului maias ce marcheaza trecerea spre constiinta Unimii si cind se vpetrece evenimente planetare? Ce consideri ca trebuie sa stim care sa neajute in aceste timpuri?Multumim si te iubim!
Raspuns: Oh da,da! Mintea are nevoie de aceste informatii! Pentru ca egoul sa devina important prin asta! Tocmai el care care va fi primul ce va descreste urmare a schimbarilor de acum!
Vedeti voi, in intimitatea voastra voi stiti tot ce aveti nevoie despre aceste timpuri! Da, ati vazut si “trait” scenariul acestor schimbari ce acum le experimentati in plan fizic! Nici o informatie nu adauga nimic esentialacelui nivel din voi ce cu adevarat este implicat atunci! In acest fel nu au nici o importanta podoabele cu care va poavazati egoul!
Totusi va reamintesc din nou ceea ce refuzati sa gasita in voi, in singuratatea voastra:
- siguranta va este asigurata de Reteaua de Lumina activata! Aceasta inconjoara Pamintul si planurile apropiate acestuia si va racordeaza pe fiecare din voi la Lumina Sursa ! Miscarile la orice nivel se fac, sunt ancorate de centrii Luminii prin reteaua cristalina activata! Efectele sunt asigurate sicontrolate iar dizolvarile se fac pina la nivelul la care este necesara eliberarea!
Planeta cu intreaga viata ce o sustine si fiecare locuitor al ei sunt Pivotii acestei lucrarii! Fiecare element de viata e legat si ancorat prin propriile centre ale luminii activate de centrii Luminii Sursa! In acest fel fiecare dinvoi deveniti o antena vie de receptie amplificare si transmisie a Luminii divine! Deveniti surse de lumina ce functionati independent prin lumina primita direct de la Sursa!
Da, in acest fel se poate spune ca pina acum ati functionat pe baterie!
Incarcarile se faceau in principal in somn si in ceea ce voi numiti moarte!
Lucrati cu o lumina indirecta ce a sustinut polaritatea si timpul!
De aici nevoia de energie externa care sa va sustina experientele! Astfel ati construit plase de capturare a energiei prin tot ce ati dezvoltat mental si emotional!
Acum insa se produce intrarea voastra in Reteaua de Lumina, conectarea! Nu exista pierderi in acest proces! Asa dupa cu apa din nori nu se pierde niciodata pe pamint! Iar apa din oceane nu se pierde nicicind in nori! Miscarea intre planuri este la fel ca intotdeauna! In siguranta! Si mai mult, intr.-o noua claritate ce reduce treptat granitele!
Daca vor fi trei zile de intuneric?!
Da, dar nu in sensul noptilor voastre fara luna! Nici macar in cel al noptilor cu luna! Luminozitate mai scazuta fata de cea a unei zile obisnuite! Confirmata de oamenii vostrii de stiinta! Care abia dupa vor fi constienti de fenomen!
Daca asta va fi la 28 oct acest an?!
Vedeti voi sunt sunt mai multe potentiale si la acest moment e clar ca acest punct de trecere este undeva in urmatoarele luni! De ce nu se stie exact momentul? Pentru ca totul are o reactivitate variabila la actiunile Luminii!
Toate sunt modificate si continua sa se modifice in parametrii noi si greu de
cuantificat!
Daca sistemele economice vor cadea?!
Dar deja acest proces a inceput! Doar efectele apar pe rind in plan fizic!
Dincolo de acest plan energiile lucreaza pentru reorganizare si reconstructie din elementele vechilor structuri! Un fel de transmutare in care efectele in plan fizic se produc fara prea multa demolare! Da, un fel de
re-nastere-metamorfoza! Din vechea structura se naste una noua cu minimum de moloz!
Cine face asta?! LUMINA prin toti cei ce o sustin! Entitati fizice si non-fizice! Spirite individuale si de grup! Fiintele luminii si maestri ascensionati! Intreaga creatie antrenata sa sustina lucrarea!
Daca va fi ceva in luna august?
Da, alte efecte vizibile ale celor amintite! Alte forme ale lucrarilor Luminii aparute in plan fizic!
In ce fel toate acestea va afecteaza?!
Exact in felul in care partile preponderente si active din voi rezoneaza si interactioneaza cu Lumina
Sunt acestea Lumina?! Iubire, Compasiune, Acceptare! Atunci tot ce se
intimpla aduce intelegere, claritate, noi nivele de pace si bucurie! O noua constiinta a divinitatii voastre! Pentru ca totul este clarificare, curatare si vindecare!
Sunt acestea frica? Atunci frica va fi alimentata de aceste energii neintelese! Se produce un fel de exacerbare a aspectelor fricii aduse din profunzimile fiintei la suprafata constiintei! Si asta pina cind Lumina dizlocasi elibereaza total frica! Asemenea disparitiei umbrei la sosirea Luminii!
In acest fel Lumina curata si purifica aspectele vietilor voastre individuale si de grup! Tot ceea ce nu rezista codurilor Luminii mai devreme sau mai tirziu pleaca! Iar ceea ce ramina este ceea ce asimileaza si reflecta Lumina Creatorului!
Daca aveti ceva anume de facut Acum?!
Nimic altceva decit sa fiti Prezenti in Acum!
Nu va opuneti la ce pleaca stiind ca ce ramine este Lumina!
Lumina celui mai inalt bine al vostru!
Acceptati Totul stiind ca Acum Totul este Vindecare!
Eliberati fricile de orice fel! Cum?! Prin toate mijloacele care le cunoasteti!
Cu ajutorul nostru si al fiintelor de Lumina! Prin Intentie si Respiratie constienta! Acceptare si Non-Judecata!
Nu aveti nevoie de nici o alta protectie decit cea a Luminii Incorporate!
Aceasta va indruma actiunile direct din Inima! Nu din minte! Naste actiunatunci cind e necesar! Fara efort, fara rezistenta, fara lupta! In acest fel puteti recunoaste ceea ce vine din minte! Retrageti-va din acea stare si
conectati-va din nou Inimii!
Nu va ingrijorati de nimic fizic! Sunteti pregatiti in Lumina voastra sa treceti prin punctul de separare! Aveti activate in voi Codurile Luminii ce rezoneaza cu Lumina Sursa si care fac traversarea posibila si usoara!
Pastrati Prezenta! Pastrati Increderea! Pastrati Bucuria!
Acestea sunt singurele veste de salvare de care aveti nevoie!
Nu cadeti in frecventele diferite acestora! Acelea sunt frecventele fricii sub toate aspectele si formele ei!
Nu interveniti unde nu sunteti chemati! Dar fiti gata sa oferiti ajutor atunci cind vi se cere!
Acceptati Tot ceea ce se intimpla drept lucrare a Luminii in fizic!
Prin forme si aspecte ce se transforma si se transmuta mereu!
Acceptati Schimbarea! Urmariti energiile si aveti increde in ele!
Codurile Luminii activate sunt GPS-ul vostru si al sigurantei voastre!
Si apoi dragilor, acest punct de separare ce marcheaza tercerea spre acel nou nivel al Constiintei, nu este intocmai un punct! Ziua cutare, ora cutare, minutul cutare! El este un proces! Dintr-o perspectiva inalta el poate si chiar este un punct! Dar pentru voi el este un proces!
In acest fel nu asteptati un minut anume! Traiti procesul Acum! Sunteti in plin proces!
Da, asa cum am mai spus sunteti pe podul spre acea realitate!
In ce moment anume veti fi cu ambele picioare in acea noua realitate?
Vedeti voi, acesta este un moment specific fiecaruia din voi! Depinde de cit de usor eliberati rezistentele! Nu prin sfortari si lupta ci prin Acceptare!
Cind Planeta va fi stabilizata pe noua sa orbita – asemeni avionului ajuns pe culoarul sau de zbor – procesele individuale si de grup vor fi rapidesustinute de energiile din jur! Beneficiile vor fi rapide si vizibile pentru
toata lumea! Totul va incorpora, amplifica si radia Lumina Creatorului! Oameni,situatii, evenimente, institutii, procese individuale si de grup! Lucrarile
Luminii vor fi atunci in linie dreapta! Egourile individuale si de grup se vor
dizolva pe rind!
Noul Soare al Prezentei EU SUNT va straluci peste tot in jurul vostru!
Iluziile si timpul se Elibereaza! Separarea este eliberata!
Constiinta Unimii se naste!
Lucrarile Unimii incep!
Veti vedea si veti intelege ca Totul si Toti sunt o reflectie a Creatorului!
Ca sunteti cu totii Una uniti prin Forta de Viata daruita in momentul creatiei!
Ca experienta separarii a fost jocul Constiintei pierdute!
Iar Acum e timpul regasirii in noua Constiinta ca “ Tatal si Fiul Una Sunt”!
Vedeti Bucuria Lucrarii???
De fapt nu e nici un fel de lucrare! E doar un Joc! Jocul vostru! JoculSepararii!
Intoarcerea in Constiinta Unitatii este clementa Creatorului Suprem! Nu puteati fi lasati sa va pierdeti in Jocul separarii! Intoarcerea va e asigurata!
Este darul Tatalui pentru Fiul Sau!
Acum este Intoarcerea Acasa! Acasa este Acum!
Traiti in Bucurie Acum! Fiti Bucurie! Fiti Lumina!
Lasati Lumina sa se reverse prin voi in lumea ce va inconjoara!
Bucurati-va si aveti Incredere in lucrarile Luminii!
Acceptati Totul!
Eliberati frica! Eliberati rezistenta! Eliberati judecata!
Fiti Prezenti prin Respiratia voastra! In acest fel lucrarea Luminii este in
Voi! In acest fel sunteti vindecarea voastra si a celor din jur!
Si asa si este!
Arhanghelul Mihail
Raspuns: Oh da,da! Mintea are nevoie de aceste informatii! Pentru ca egoul sa devina important prin asta! Tocmai el care care va fi primul ce va descreste urmare a schimbarilor de acum!
Vedeti voi, in intimitatea voastra voi stiti tot ce aveti nevoie despre aceste timpuri! Da, ati vazut si “trait” scenariul acestor schimbari ce acum le experimentati in plan fizic! Nici o informatie nu adauga nimic esentialacelui nivel din voi ce cu adevarat este implicat atunci! In acest fel nu au nici o importanta podoabele cu care va poavazati egoul!
Totusi va reamintesc din nou ceea ce refuzati sa gasita in voi, in singuratatea voastra:
- siguranta va este asigurata de Reteaua de Lumina activata! Aceasta inconjoara Pamintul si planurile apropiate acestuia si va racordeaza pe fiecare din voi la Lumina Sursa ! Miscarile la orice nivel se fac, sunt ancorate de centrii Luminii prin reteaua cristalina activata! Efectele sunt asigurate sicontrolate iar dizolvarile se fac pina la nivelul la care este necesara eliberarea!
Planeta cu intreaga viata ce o sustine si fiecare locuitor al ei sunt Pivotii acestei lucrarii! Fiecare element de viata e legat si ancorat prin propriile centre ale luminii activate de centrii Luminii Sursa! In acest fel fiecare dinvoi deveniti o antena vie de receptie amplificare si transmisie a Luminii divine! Deveniti surse de lumina ce functionati independent prin lumina primita direct de la Sursa!
Da, in acest fel se poate spune ca pina acum ati functionat pe baterie!
Incarcarile se faceau in principal in somn si in ceea ce voi numiti moarte!
Lucrati cu o lumina indirecta ce a sustinut polaritatea si timpul!
De aici nevoia de energie externa care sa va sustina experientele! Astfel ati construit plase de capturare a energiei prin tot ce ati dezvoltat mental si emotional!
Acum insa se produce intrarea voastra in Reteaua de Lumina, conectarea! Nu exista pierderi in acest proces! Asa dupa cu apa din nori nu se pierde niciodata pe pamint! Iar apa din oceane nu se pierde nicicind in nori! Miscarea intre planuri este la fel ca intotdeauna! In siguranta! Si mai mult, intr.-o noua claritate ce reduce treptat granitele!
Daca vor fi trei zile de intuneric?!
Da, dar nu in sensul noptilor voastre fara luna! Nici macar in cel al noptilor cu luna! Luminozitate mai scazuta fata de cea a unei zile obisnuite! Confirmata de oamenii vostrii de stiinta! Care abia dupa vor fi constienti de fenomen!
Daca asta va fi la 28 oct acest an?!
Vedeti voi sunt sunt mai multe potentiale si la acest moment e clar ca acest punct de trecere este undeva in urmatoarele luni! De ce nu se stie exact momentul? Pentru ca totul are o reactivitate variabila la actiunile Luminii!
Toate sunt modificate si continua sa se modifice in parametrii noi si greu de
cuantificat!
Daca sistemele economice vor cadea?!
Dar deja acest proces a inceput! Doar efectele apar pe rind in plan fizic!
Dincolo de acest plan energiile lucreaza pentru reorganizare si reconstructie din elementele vechilor structuri! Un fel de transmutare in care efectele in plan fizic se produc fara prea multa demolare! Da, un fel de
re-nastere-metamorfoza! Din vechea structura se naste una noua cu minimum de moloz!
Cine face asta?! LUMINA prin toti cei ce o sustin! Entitati fizice si non-fizice! Spirite individuale si de grup! Fiintele luminii si maestri ascensionati! Intreaga creatie antrenata sa sustina lucrarea!
Daca va fi ceva in luna august?
Da, alte efecte vizibile ale celor amintite! Alte forme ale lucrarilor Luminii aparute in plan fizic!
In ce fel toate acestea va afecteaza?!
Exact in felul in care partile preponderente si active din voi rezoneaza si interactioneaza cu Lumina
Sunt acestea Lumina?! Iubire, Compasiune, Acceptare! Atunci tot ce se
intimpla aduce intelegere, claritate, noi nivele de pace si bucurie! O noua constiinta a divinitatii voastre! Pentru ca totul este clarificare, curatare si vindecare!
Sunt acestea frica? Atunci frica va fi alimentata de aceste energii neintelese! Se produce un fel de exacerbare a aspectelor fricii aduse din profunzimile fiintei la suprafata constiintei! Si asta pina cind Lumina dizlocasi elibereaza total frica! Asemenea disparitiei umbrei la sosirea Luminii!
In acest fel Lumina curata si purifica aspectele vietilor voastre individuale si de grup! Tot ceea ce nu rezista codurilor Luminii mai devreme sau mai tirziu pleaca! Iar ceea ce ramina este ceea ce asimileaza si reflecta Lumina Creatorului!
Daca aveti ceva anume de facut Acum?!
Nimic altceva decit sa fiti Prezenti in Acum!
Nu va opuneti la ce pleaca stiind ca ce ramine este Lumina!
Lumina celui mai inalt bine al vostru!
Acceptati Totul stiind ca Acum Totul este Vindecare!
Eliberati fricile de orice fel! Cum?! Prin toate mijloacele care le cunoasteti!
Cu ajutorul nostru si al fiintelor de Lumina! Prin Intentie si Respiratie constienta! Acceptare si Non-Judecata!
Nu aveti nevoie de nici o alta protectie decit cea a Luminii Incorporate!
Aceasta va indruma actiunile direct din Inima! Nu din minte! Naste actiunatunci cind e necesar! Fara efort, fara rezistenta, fara lupta! In acest fel puteti recunoaste ceea ce vine din minte! Retrageti-va din acea stare si
conectati-va din nou Inimii!
Nu va ingrijorati de nimic fizic! Sunteti pregatiti in Lumina voastra sa treceti prin punctul de separare! Aveti activate in voi Codurile Luminii ce rezoneaza cu Lumina Sursa si care fac traversarea posibila si usoara!
Pastrati Prezenta! Pastrati Increderea! Pastrati Bucuria!
Acestea sunt singurele veste de salvare de care aveti nevoie!
Nu cadeti in frecventele diferite acestora! Acelea sunt frecventele fricii sub toate aspectele si formele ei!
Nu interveniti unde nu sunteti chemati! Dar fiti gata sa oferiti ajutor atunci cind vi se cere!
Acceptati Tot ceea ce se intimpla drept lucrare a Luminii in fizic!
Prin forme si aspecte ce se transforma si se transmuta mereu!
Acceptati Schimbarea! Urmariti energiile si aveti increde in ele!
Codurile Luminii activate sunt GPS-ul vostru si al sigurantei voastre!
Si apoi dragilor, acest punct de separare ce marcheaza tercerea spre acel nou nivel al Constiintei, nu este intocmai un punct! Ziua cutare, ora cutare, minutul cutare! El este un proces! Dintr-o perspectiva inalta el poate si chiar este un punct! Dar pentru voi el este un proces!
In acest fel nu asteptati un minut anume! Traiti procesul Acum! Sunteti in plin proces!
Da, asa cum am mai spus sunteti pe podul spre acea realitate!
In ce moment anume veti fi cu ambele picioare in acea noua realitate?
Vedeti voi, acesta este un moment specific fiecaruia din voi! Depinde de cit de usor eliberati rezistentele! Nu prin sfortari si lupta ci prin Acceptare!
Cind Planeta va fi stabilizata pe noua sa orbita – asemeni avionului ajuns pe culoarul sau de zbor – procesele individuale si de grup vor fi rapidesustinute de energiile din jur! Beneficiile vor fi rapide si vizibile pentru
toata lumea! Totul va incorpora, amplifica si radia Lumina Creatorului! Oameni,situatii, evenimente, institutii, procese individuale si de grup! Lucrarile
Luminii vor fi atunci in linie dreapta! Egourile individuale si de grup se vor
dizolva pe rind!
Noul Soare al Prezentei EU SUNT va straluci peste tot in jurul vostru!
Iluziile si timpul se Elibereaza! Separarea este eliberata!
Constiinta Unimii se naste!
Lucrarile Unimii incep!
Veti vedea si veti intelege ca Totul si Toti sunt o reflectie a Creatorului!
Ca sunteti cu totii Una uniti prin Forta de Viata daruita in momentul creatiei!
Ca experienta separarii a fost jocul Constiintei pierdute!
Iar Acum e timpul regasirii in noua Constiinta ca “ Tatal si Fiul Una Sunt”!
Vedeti Bucuria Lucrarii???
De fapt nu e nici un fel de lucrare! E doar un Joc! Jocul vostru! JoculSepararii!
Intoarcerea in Constiinta Unitatii este clementa Creatorului Suprem! Nu puteati fi lasati sa va pierdeti in Jocul separarii! Intoarcerea va e asigurata!
Este darul Tatalui pentru Fiul Sau!
Acum este Intoarcerea Acasa! Acasa este Acum!
Traiti in Bucurie Acum! Fiti Bucurie! Fiti Lumina!
Lasati Lumina sa se reverse prin voi in lumea ce va inconjoara!
Bucurati-va si aveti Incredere in lucrarile Luminii!
Acceptati Totul!
Eliberati frica! Eliberati rezistenta! Eliberati judecata!
Fiti Prezenti prin Respiratia voastra! In acest fel lucrarea Luminii este in
Voi! In acest fel sunteti vindecarea voastra si a celor din jur!
Si asa si este!
Arhanghelul Mihail
6 iulie 2011
Forta rugaciunii in viata noastra

De ce viata unora este umbrita de tristete, iar a altora plina de fericire? De ce unul are parte de bogatie si consideratie, in timp ce vecinul sau se zbate in saracie si nevoi? De ce unul este coplesit de nesiguranta si teama, in timp ce altul are incredere in sine si in viitor? De ce unul poseda o vila luxoasa, in timp ce altul isi petrece viata intr-o camaruta mizerabila?
De ce unul merge din succes in succes, in timp ce altul cade din ce in ce mai jos? De ce unul se vindeca de o boala care de obicei este incurabila, in timp ce altul moare? De ce atit de multi oameni buni si cu frica de Dumnezeu au parte de suferinte si dureri – trupesti si sufletesti, in timp ce alti oameni, rai, se bucura de o sanatate perfecta si de succes rasunatoare?
De ce o femeie are parte de o casnicie fericita, in timp ce sora ei are parte numai de dureri si deceptii? De ce?
Raspunsul la aceste intrebari este bazat pe functionarea constientului si a subconstientului.
Drumul spre fortele sufletesti
O autovindecare este cea mai convingatoare dovada a puterii minunate a subconstientului nostru. Descrierea exacta a tehnicii folosite va permite, fara indoiala, fiecaruia sa se incredinteze de existenta puterii infinite de vindecare aflata in strafundurile sufletului unui om. Un vechi proverb spune: Medicul panseaza rana, iar Dumnezeu o vindeca.
Printr-o rugaciune eficienta, stiintifica, se intelege actiunea armonioasa a fortelor spirituale constiente si subconstiente, care sint folosite la realizarea unui scop precis.
Aceasta actiune ne invata tehnica, drumul spre fortele sufletesti, a caror angajare ne indeplineste toate dorintele inimii.
Rivnim la o viata mai fericita, mai bogata, mai plina de impliniri? Folosim atunci aceste noi puteri facatoare de minuni si ne netezim drumul prin viata, ne rezolvam problemele particulare si de serviciu si cream intelegerea in familie.
Cind ne vine ruga pe buze. Ce inseamna a ne ruga eficient? In clipele de nevoie, de pericol, boala sau spaima de moarte, ruga ne vine pe buze. Aruncati-va numai o data privirea pe ziarul dvs. Mereu veti putea citi in el ca tara intreaga se uneste intr-o rugaciune pentru sanatatea unui copil lovit de o asa-numita boala de nevindecat, pentru salvarea unor mineri ingropati in adincurile pamintului sau pentru pastrarea pacii in lume.
Scapati de la moarte in urma unui accident, minerii spun ca pina la sosirea echipelor de salvare s-au rugat in permanenta.
Si pilotul avionului cu reactie marturiseste ca se roaga, atunci cind face o aterizare fortata. Puterea rugaciunii ne sta intotdeauna la dispozitie in clipele grele.
Dificultatea propriu-zisa sta in a invata cum sa ne rugam eficient. In clipa in care omul nu gindeste si nu se comporta perfect rational este necesara o formula simpla.
Care este legea credintei
Nu obiectul pentru care ne rugam sau cuprinsul credintei este ceea ce actioneaza eficient in rugaciunea unui om. Ascultarea rugaciunii apare de cele mai multe ori cind subconstientul actioneaza asupra gindurilor si conceptiei noastre.
Aceasta lege a credintei are efect in toate religiile din lume si le confera infatisarea de adevar psihologic. Crestinii, budistii, mahomedanii si evreii sint ascultati in acelasi fel si nu pentru ca apartin unei anumite religii sau confesiuni, sau pentru ca practica ori respecta un anumit ritual, ceremonie, formula, rugaciune sau jertfe, ci numai si numai pentru ca ei sint convinsi sufleteste si spiritual ca rugile lor sint ascultate.
Legea vietii este identica cu aceea a credintei. Intocmai asa cum un om gindeste, simte si crede, tot asa sint create spiritul sau, trupul si soarta sa. O tehnica sistematica, care se bazeaza pe intelgerea modului de a ne comporta si a cauzelor, ne face sa avem parte de puterile subconstiente si sa participam la bunurile acestui pamint.
Dorinta si rugaciunea sint unul si acelasi lucru
Fiecare rivneste la sanatate, fericire, siguranta, liniste sufleteasca si adevarata autorealizare, dar numai putini au parte de un succes limpede. Un profesor spunea: Stiu ca o schimbare a obiceiurilor mele spirituale si o noua orientare a vietii mele ar avea loc, daca as scapa de ulcerul meu. Din nefericire, nu cunosc tehnica si metodele prin care sa-mi pun in practica toate cunostintele. Spiritul meu rataceste de la o problema la alta si ma simt dezamagit si nefericit.
Acest profesor rivnea la o sanatate deplina; ceea ce era necesar, era o vedere clara asupra fenomenelor care i-ar fi adus realizarea dorintelor sale. Folosirea metodelor de insanatosire prin mobilizarea subconstientului i-a redat sanatatea in scurt timp.
Orice om are partea sa din spiritul universal al omenirii
Fortele facatoare de minuni ale subconstientului exista inainte de a ne fi nascut. Existenta este premergatoare oricarei biserici si lumii noastre. Marile si eternele adevaruri si principii ale vietii sint mai vechi decit toate religiile. Din adincul acestor convingeri a rezultat titlul de mai sus, citat din R.W. Emerson. Ele ne pun in miini o forta facatoare de minuni, magica si universala, care vindeca toate ranile trupesti si sufletesti, mingiie sufletele si le elibereaza pentru totdeauna de saracie, insucces, mizerie, neajunsuri si deziluzii.
In primul rind trebuie sa ne identificati cu binele si numai cu binele pe care dorim sa-l realizam. Fortele creatoare ale subconstientului vor reactiona in mod corespunzator. Sa incepem chiar de astazi, chiar in aceasta clipa si minunea va patrunde in viata noastra.
Sa nu ne lasam niciodata doboriti de oboseala, pina cind lumina zilei nu va lua locul tuturor umbrelor din existenta noastra.
esoterism.ro
11 mai 2011
Vindecarea prin meditaţie
Medicina moderna a început să ia în serios străvechile precepte ale filosofiilor orientale. A scădea tensiunea arterială sau a preveni cancerul prin concentrare se consideră acum perfect normal şi posibil. Biologi şi neurofiziologi prestigioşi (din SUA, Elveţia, Franţa, Germania, Anglia) au realizat numeroase cercetări şi verificări ştiinţifice pentru a înţelege complex şi profund efectele binefăcătoare ale meditaţiei yoghine.Pentru a ajunge la performanţe surprinzătoare, antrenamentul în meditaţie este destul de scurt: de la una la cinci luni, în timpul cărora se exersează două şedinţe zilnice, între 15 şi 30 de minute.
În timpul meditaţiei profunde, subiectul se instalează confortabil într-o cameră cât mai bine izolată fonic, în semiobscuritate, orientându-şi faţa către Nordul magnetic, profund relaxat, cu ochii închişi. În prealabil, va învăţa de la un ghid competent o metodă interioară specifică de evocare a unei imagini vizuale unice, a unui sunet lăuntric special sau a unei idei universal valabile (de exemplu: iubire, fericire, bucurie, calm profund). Această modalitate îi va permite punerea în rezonanţă şi acordul telepatic cu anumite aspecte mentale benefice sau energii spirituale infinite din Macrocosmos. Prin urmare, meditaţia este şi un fenomen telepatic de rezonanţă sublimă, spirituală, elevată.
Exersarea mentalului
Punctul de plecare în meditaţia propriu-zisă nu este furnizat de aparenta întâmplare a unei banale asociaţii de idei, de anumite sunete sau imagini. El este întotdeauna în strânsă legătură cu tradiţia filosofică autentică orientală. Dar practicantul occidental nu are neapărat nevoie să se preocupe de filozofie. Totdeauna Ghidul spiritual competent va fi cel care posedă anumite chei, graţie cărora ştie că o anumită imagine, un anumit sunet sau un anumit gând i se va potrivi sau nu aspirantului, în funcţie de structura sa şi de continuitatea dezvoltării procesului de meditaţie.
În prezent, mulţi oameni de ştiinţă fac cercetări de laborator şi urmăresc să înţeleagă, servindu-se de modelele neurocibernetice, cum funcţionează celulele cerebrale pentru a permite anumite manifestări ale minţii, cum ar fi: percepţia, memoria, emoţia. Este evident pentru oricine că o aceeaşi imagine mentală (pipa, de exemplu) va lăsa complet indiferent un tânăr care nu fumează decât ţigări, emoţionând totuşi foarte mult o femeie care şi-a pierdut de curând soţul iubit, fost fumător de pipă. Această evocare interioară, specifică de la caz la caz, va antrena anumite repercusiuni sau rezonanţe lăuntrice. Prin urmare vor surveni unele fenomene diferite de consonanţă subtilă inefabilă în sfera funcţionarii intime a celulelor cerebrale ale unui subiect în comparaţie cu cele care vor apărea la un altul. Nu este deloc întâmplător că înţelepţii Extremului Orient care au acces la o tradiţie milenară secretă, cunoscând criteriile după care o anumită imagine mentală, un anumit sunet, o anumită idee sau culoare evocată lăuntric va mobiliza dominanta caracteristică a unei fiinţe umane, punându-i mentalul în starea cea mai favorabilă exersării meditaţiei profunde. Odată ce a evocat imaginea, sunetul, ideea sau culoarea, subiectul învaţă să experimenteze în mod liber gândul primar de impulsionare. Practicantul îşi lasă mentalul să manipuleze imaginea, sunetul sau, altfel spus gândul primar, fără eforturi sau sforţări tensionate de concentrarea lăuntrică.
Concentrarea
Dezvoltarea punctului de plecare a meditaţiei devine precum ospirală din ce în ce mai vastă, care se ridică într-o creativitate din ce în ce mai fină, din ce în ce mai bogată, din ce în ce mai detaşată de orice ambianţă prezentă sau trecută. În virtutea imuabilelor fenomene de rezonanţă mentală cu infinitul din afara sa (Macrocosmosul), gândul se izolează de tot ceea ce nu este el însuşi în acel moment. Este trăită o conştiinţă totală, eliberată de orice vigilenţă exterioară experienţei sale (inclusiv atenţia automatică reprezentată de controlul involuntar al activităţilor corporale). Trupul abandonat astfel lui însuşi este în totalitate relaxat şi nu are nevoie decât să-şi menţină activităţile minime care permit supravieţuirea vegetativă. Astfel, într-o oarecare măsură este atinsă starea de YOGA, definită ca „o rezonanţă plenară cu nemărginirea divină, într-o conştiinţă individualizată, mai elevată şi mai detaşată acum într-un corp în totalitate relaxat”.
Să nu uităm că YOGA înseamnă, de fapt, fuziunea plenară între conştiinţa individuală şi conştiinţa divină universală, macrocosmică, fuziune pe care nimic nu o mai poate distrage, nici chiar senzaţia inconştientă a luminii, a temperaturii ambiante, a poziţiei corpului – ceea ce formează în mod obişnuit, când suntem treji, „zgomotul de fond” al conştiinţei noastre.
Dinamizarea cerebrală maximă
Cea mai simplă stare de relaxare interioară pe care un om o obţine în mod voluntar se traduce la electroencefalograf, atunci când are ochii închişi, prin apariţia unor unde regulate (alpha) cu amplitudinea medie, într-un ritm de 9-12 unde pe secundă. Se ştie că este suficient ca subiectul să deschidă ochii, chiar dacă rămâne în continuare destins psihic, pentru ca aceste unde să dispară şi să fie înlocuite de un ritm mai rapid, mai neregulat: aşa-zisul „ritm de bază”. S-a atribuit adeseori undelor alpha semnificaţia de „ritm de repaus”, iar ritmului de bază „ritm de activitate”.
Este de ajuns deci ca retina să intre în contact cu lumina din ambianţă, pentru ca aceasta să declanşeze în mod automat suficient de multă energie subtilă vigilentă, pentru a activa cortexul cerebral. Invers, este suficient ca, deşi ţinem în continuare ochii închişi, să ne gândim în mod sistematic şi activ la o problemă oarecare, pentru ca undele alpha să dispară. Este semnificativ să menţionăm însă că la subiecţii anxioşi sau foarte stresaţi, chiar dacă menţin ochii închişi, nu se ajunge, adesea, la apariţia undelor alpha. În schimb s-a constatat că yoghinii în meditaţie pot să deschidă ochii şi chiar să-i menţină deschişi, fără ca prin aceasta undele alpha să dispară! Este un miracol? Trebuie să considerăm deci ca perfect posibilă ipoteza conform căreia aceste unde nu corespund repausului nostru privit în sensul său cel mai simplu, deoarece meditaţia yoghină nu este nici pe departe o oprire a activităţi psihice, ci, din contră, o perioadă de maximă creativitate superioară, în care fabulosul nostru potenţial cerebral este dinamizat şi folosit într-o măsură mult mai mare.
Secretul undelor theta
În sprijinul acestei ipoteze (a undelor alpha de o altă natură) se pot cita rezultatele doctorilor Das şi Gastaut care au înregistrat elecroencefalograma yoghinilor în timpul progresiei lor lăuntrice în meditaţie, punând în evidenţă câteva etape distincte. În primele minute, în care subiectul se află aşezat în postură, cu ochii închişi, sunt remarcate unde alpha obişnuite în cazul deconectării şi relaxării banale, care dispar odată cu deschiderea ochilor. Apoi, undele alpha sunt înlocuite de o activitate mentală rapidă, dovadă a „activităţii intelectuale”.Această etapă corespunde căutării imaginii, sunetului, culorii sau ideii punct de plecare şi începutului asociaţiilor mentale modulate pe care meditaţia le antrenează. În timp ce meditaţia interioară se dezvoltă, apar undele alpha specifice, care nu mai sunt blocate odată cu deschiderea ochilor. Sub influenţa acestei activităţi mentale particulare din ce în ce mai ample şi euforice, se petrece ceva nou şi misterios în cortexul cerebral. Apar undele theta, mai lente, cu un ritm de 7-8 unde pe secundă, care gradat se vor extinde pe toată suprafaţa scalpului. Surprinzător, căci aceste unde apar în condiţii biologice cu totul diferite.
O stare biologică unicat
Condiţiile care par să se apropie cel mai mult de ceea ce ne interesează corespund unor experienţe ale savantului englez Grey Walter. Acesta a înregistrat în condiţii de laborator electroencefalogramele unor studenţi în timpul unor anumite stimulări, mâinile şi faţa lor erau mângâiate de o femeie deosebit de frumoasă (ceea ce, de fapt, Grey Walter numeşte „stimulare agreabilă”). Or, în timpul stimulării agreabile, acest savant a constatat înregistrarea unui ritm rapid martor al „activităţii” corticale în timp ce, imediat cu încetarea acestuia, el vede apărând un ritm theta! El a atribuit acestui ritm semnificaţia unui „scanning”, un fel de căutare aspiraţie în vid (a acelei plăceri brusc dispărute).
Se poate lansa deci ipoteza că apariţia undelor theta în cursul meditaţiei corespunde momentului în care mentalul oarecum detaşat, se mişcă „în vid”, liber acum de orice contact cu realitatea terestră. De altfel, absenţa blocajului undelor alpha la deschiderea ochilor e cea mai bună dovadă a acestei detaşări de lumea ambiantă, pentru a rezona amplu cu o lume nouă, spirituală, elevată, sublimă, cu care se află în inefabilă rezonanţă (acord). Astfel, electroencefalograma face dovada că meditaţia profundă este o stare biologică particulară extraordinară, o veritabilă transformare şi o amplificare uriaşă a funcţiilor cerebrale pe care nu o produc celelalte metode cum sunt hipnoza, autosugestia, relaxarea simplă sau chiar experienţele de condiţionare datorate sugestiei. Prin urmare, este evident că muşchii şi viscerele depind intim de gradul de conştiinţă, însăşi viaţa vegetativă fiind rapid şi considerabil modificată prin meditaţie.
Modificări spectaculoase
Acestea sunt în practică cele mai interesante şi au fost studiate în mai multe laboratoare universitare mari, pe subiecţi voluntari, în timpul unor perioade suficient de lungi pentru a permite studii comparative:
- 30 de minute de punere în stare, în timpul cărora subiectul ce meditează se obişnuieşte cu fotoliul laboratorului, cu aparatele aşezate în anumite zone ale corpului sau cu ustensilele necesare acestor înregistrări;- de la 20 la 30 de minute de relaxare înainte de meditaţie;
- de la 20 la 30 de minute de meditaţie propriu-zisă;
- de la 20 la 30 de minute de repaus sau conştientizare ulterioară după meditaţie.
De îndată ce s-a obţinut starea de calm interior profund, apare o scădere a presiunii arteriale, o uşoară încetinire a ritmului cardiac şi respirator. Se constată însă că, odată cu intrarea în meditaţia propriu-zisă, apar anumite modificări remarcabile: presiunea arterială rămâne neschimbată, dar ritmul cardiac scade până la mai puţin de 30 de bătăi pe minut, iar respiraţia se diminuează în amplitudine şi în frecvenţă până când devine abia perceptibilă.
Aceasta este dovada rezonanţei microcosmosului celui care meditează cu energii cosmice extrem de elevate ce îi compensează spontan aproape toate necesităţile interioare şi fac posibile „economii” surprinzătoare. Meditaţia profundă face ca celulele să înceapă să „ardă” complet oxigenul, ceea ce este, după cum se vede, excelent pentru inimă. Un aspect fundamental se remarcă prin transformarea funcţionării biologice în însăşi intimitatea sa: consumul de oxigen scade rapid de la 251 cm3 pe minut (în faza de relaxare) la 211 cm3 pe minut. Acelaşi consum de oxigen va urca, în faza ulterioară meditaţiei, la 242 cm3 pe minut. La fel, eliminarea de gaz carbonic va trece de la 219 cm3 pe minut în faza de relaxare, la 187 cm3 pe minut în timpul meditaţiei profunde, pentru a reveni la 219 cm3 pe minut după meditaţie. Astfel, raportul eliminare de gaz carbonic / absorbţie a oxigenului rămâne neschimbat (excepţie: la sfârşitul meditaţiei, el înclină în favoarea unei creşteri proporţionale uşoare a eliminării de gaz carbonic). Ritmul intim al metabolismului este cel care s-a schimbat, prin diminuarea consumului de oxigen la nivelul ţesutului.
Dat fiind că eliminarea de gaz carbonic este în mod proporţional menţinută, aceasta declanşează, prin reflex involuntar, diminuarea ritmului respirator. Într-adevăr, dacă se face contraexperienţa de a se diminua în mod involuntar propriul ritm respirator, nevoia la nivelul ţesutului nu face decât să crească, căci gazul carbonic nu mai este deloc eliminat în cantitate suficientă. Se poate ajunge astfel, rapid, la o intoxicare şi experienţa nu poate fi menţinută fără tulburări grave.
Relaxare profundă
Savanţii au urmărit să înţeleagă semnificaţia acestei diminuări a consumului de oxigen la nivelul ţesutului. Se ştie că celulele dispun de două cicluri de funcţionare diferită: ciclul anaerobic, în care schimburile metabolice se efectuează în absenţa oxigenului liber, şi ciclul aerobic, în cursul căruia oxigenul este în mod direct „ars” de celulă prin operaţiile sale metabolice. Ţesuturile nu „aleg” în totalitate un ciclu mai mult decât celălalt. Ele funcţionează după un raport variabil anaerobioză/aerobioză, determinat de un întreg ansamblu de condiţii hormonale, nutritive etc. Concentraţia de acid lactic în sânge este un indice utilizat în practică pentru a aprecia importanţa proporţională a funcţionării anaerobe în raport cu aerobioza. Cu cât există mai mult acid lactic, cu atât mai mult funcţionarea metabolică generală este anaerobă. Eliminarea de acid lactic în timpul relaxării, înainte de meditaţie, este de 11,4 mg pe oră prin 100 cm3 de sânge circulant. În timpul meditaţiei, eliminarea de acid lactic trece de la 8 mg pe oră prin 100 cm3 de sânge circulant şi chiar la puţin timp după meditaţie el coboară încă la 7,3 mg/h în 100 cm3 de sânge circulant!
Se ştie că acidul lactic este produsul deşeu al contracţiei musculare şi se poate deci considera că diminuarea sa este datorată scăderii tonusului muscular. Este evident deci că deja din timpul fazei de relaxare tonusul este considerabil diminuat şi el nu se va schimba deloc în timpul meditaţiei. În timp ce procentajul de eliminare a lactatului, care este de 11,4 mg în 100 cm3 de sânge circulant la începutul relaxării, poate atinge 10, 25 mg în 100 cm3 de sânge circulant la sfârşitul relaxării. Dacă se face o relaxare suficient de prelungită, ea scade, dar nu cade într-un mod atât de brutal decât atunci când subiectul trece în „meditaţie profundă”.O cale de salvare
Iată deci că meditaţia face să basculeze metabolismul general către aerobioză şi nu într-un mod simplu prin diminuarea tonusului muscular, ci printr-o acţiune mai intimă asupra comenzii metabolice. În cazul de faţă această comandă este de origine mentală şi merge la ţesuturi pe cale sistemului nervos autonom care acţionează modificând diametrul vaselor, influenţând secreţiile hormonale şi secretând el însuşi hormoni, dintre care noradrenalina este de o importanţă considerabilă (atât în organism, cât şi pentru funcţionarea creierului). Se ştie acum că o asemenea creştere proporţională a aerobiozei este în mod special binefăcătoare şi în prezent nenumăraţi cercetători vor să găsească mijloace medicamentoase pentru a o obţine: acesta ar fi un tratament de calitate şi cu totul natural al muşchiului cardiac, permiţând chiar prevenirea infarctului şi tratarea anginei pectorale. Pe de altă parte, se ştie că neoplasmul este însoţit de viraj anaerobic al metabolismului. Este deci logic să gândim că aceste curbe de aerobioză nu ar însemna neapărat tratamentul cancerului, ci un mijloc util de a-l preveni. Aşadar este evident că meditaţia profundă obţine aerobioza prin frânarea activităţii simpatice, diminuarea noradrenalinei etc. La această diminuare a activităţii simpatice nu se poate ajunge doar prin voinţă: este o parte a sistemului nervos autonom şi toate experienţele care s-au făcut în vederea condiţionării şi frânării simpatice au arătat că acest reflex dificil de înscris se şterge foarte repede.
Medicamentele care pe o altă cale (nenaturală) frânează simpaticul nu antrenează deviaţia aerobică a metabolismului. Altfel spus, meditaţia profundă realizată sistematic este o modalitate simplă şi absolut naturală ce declanşează în organism modificări benefice concertate, acolo unde terapeuţii noştri au adeseori doar efecte parţiale. Lăsând la o parte interesul pe care meditaţia poate să-l aibă în confruntarea cu cardiopatiile sau pe terenul fenomenelor canceroase, ea poate să joace un rol marcant chiar în existenţa noastră cotidiană. Mai mult decât atât, importanţa proporţională a anaerobiozei – importanţa noradrenalinei circulante – sunt indici ai procentului de anxietate şi agresivitate.
Antrenarea gradată şi practica perseverentă în întregime lipsită de pericole a meditaţiei profunde ar putea să devină pentru omul înţelept spaţiile verzi în universul viitor de poluare: o cale divină de salvare.
Este metoda inefabilă prin care ne putem transforma şi îndumnezei conştiinţa. Cu siguranţă ne va oferi, în cele din urmă, iluminarea spirituală şi un puternic sentiment de siguranţă şi încredere în sine, pe care nicio altă conjunctură existenţială sau nu contează ce acumulare materială nu ni l-ar putea oferi.
preluare: http://bloguri.piatza.net/vindecarea-prin-meditatie/
Puterea credintei
Fenomenele mistice” cum erau denumite pana de curand, au suport stiintific dat de ultimele cercetari in domeniu. Tot mai multi cercetatori din intreaga lume, s-au axat in ultimul timp pe experiente si cercetari specifice. Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburgau dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul “material” al acestui fenomen divin..[1] “O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg ”Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”[2] Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut – a masurat puterea rugăciunii.El a înregistrat electroencefalogram ele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – “stingerea” completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută “trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană. Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică. Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui. Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacxitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare.. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiil Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă. Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat.Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca.. Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi. “Apa “distinge” nivelul de credinţă al oamenilor.”, spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative. De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar “mecanismul” , fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti. Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism). Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu prorpietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa “Doisprezece Paşi de Transformare” (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.) “Sa fie azi pace inlauntru tau. Ai incredere ca esti acolo unde este locul tau, unde e nevoie de tine. Nu uita de posibilitatile infinite care se nasc din credinta in tine si in ceilalti. Foloseste darurile pe care le primesti, care iti sunt date, si da in countinuare altora dragostea pe care o primesti. Fii multumita de felul in care esti tu, asa cum esti. Lasa aceasta intelepciune sa patrunda adinc, pana in maduva oaselor si daruieste sufletului tau cantec, muzica, dans, rugaciune si libertatea de a iubi. Asta exista pentru noi toti.” preluare de pe: http://bloguri.piatza.net/puterea-credintei/ |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)