Apocalipsa virala

Cu toate ca, la nivel instinctual, ne este frica de ideea de sfarsit al lumii, rational, privim ideea de Apocalipsa drept un concept relativ iluzoriu, care apartine unei alte realitati: un eveniment pe care specia noastra nu-l va infrunta vreodata.

Cu toate acestea, in realitate, nu numai ca exista sanse consistente ca, in viitor, sfarsitul lumii sa vina aievea, intr-o forma sau alta, dar, nu de putine ori, evenimente catastrofale, aflate la un pas de o asemenea magnitudine, au avut loc in trecut. Din secolul XX, cea mai eficienta apocalipsa in imaginarul colectiv este cea virala. Diavolul a luat forma unui devastator virus ucigas, deformat intr-o pandemie, si a reusit, de cateva ori, sa ne ameninte specia cu extinctia, cauzand sute de milioane de decese.


Cruda si necrutatoare

Nu se stie cu exactitate ce le produce. Cand ucid in masa, se banuieste ca isi au originile in laboratoarele ultrasecrete ale organizatiilor care conduc lumea din umbra si conspira pentru controlul populatiei mondiale.

Sunt mai controversate si mai ucigatoare decat orice arma de distrugere in masa din arsenalul oricarei armate de pe Pamant. Oamenii religiosi le privesc precum niste aspre pedepse divine sau perfide atacuri diavolesti, in vreme ce pragmaticii le gasesc motive mai pamantene. Cert este ca, atunci cand izbucnesc, bolile virale si pandemiile fac ravagii, luand tribut milioane de oameni.

Poate cel mai sumbru si concludent astfel de episod din istoria moderna a omenirii este cel care a avut in rol principal – pe atunci letala si neiertatoare – variola. Estimarile, cele mai pesimiste e drept, spun ca aceasta boala ar fi distrus, in cadrul pandemiei starnite, aproximativ o treime din populatia mondiala.

Boala contagioasa, variola a fost una dintre cele mai mari catastrofe ale omenirii, omorand si desfigurand un numar imens de persoane de-a lungul secolelor.

Numai in secolul XX, virusul a rapus intre 300 si 500 de milioane de oameni. Intr-un singur an, 1967, s-au imbolnavit de variola circa 15 milioane de indivizi, dintre care doua milioane au murit.

Variola a cauzat, in secolul al XVIII-lea, decesul a peste 60 de milioane de europeni, intre care s-au numarat si cinci monarhi in exercitiu. Pana la 30% dintre cei infectati si 80% dintre copiii cu varsta de pana la cinci ani suferinzi de variola au murit din cauza bolii, iar o treime dintre supravietuitori a orbit.

Dar, poate cel mai mare dezastru demografic l-a pricinuit varsatul nativilor americani, in urma contactului cu europenii si africanii. Unii sunt de parere ca 90 pana la 95 de procente din totalul indigenilor Lumii Noi si-au inscris mortile in “palmaresul” bolilor Lumii Vechi. Se crede chiar ca variola se face direct raspunzatoare de uciderea a aproape tuturor locuitorilor originari ai Americilor, ramasi la momentul sosirii bolii pe cele doua continente.

In Mexic, in secolul al XVI-lea, atunci cand aztecii au pornit o rebeliune impotriva conquistadorului Cortes si spaniolii, depasiti numeric, au fost fortati sa plece, unul dintre soldatii europeni, bolnav de variola, a murit in inclestare.

Dupa batalie, aztecii au contractat virusul din cadavrul invadatorului. Atunci cand Cortes a revenit cu forte proaspete pe continent, boala deja decimase populatia bastinasa. Ucisese mare parte din armata azteca, pe imparat si 25% din restul populatiei. Acest lucru i-a inlesnit spaniolului victoria asupra aztecilor si patrunderea in Tenochtitlan, unde a descoperit ca boala Lumii Vechi a doborat mai multi oameni decat tunurile. Asadar, se poate considera, pe buna dreptate, ca variola a reprezentat, propriu-zis, inceputul sfarsitului lumii pentru cel putin o civilizatie.



Neagra si mortala

Nu degeaba i s-a spus ciumei bubonice “Moartea Neagra”. Un nume atat de tenebros si de rasunator este un titlu binemeritat pentru o boala adesea chiar mai ingrozitoare decat variola, chiar daca, poate, cu mai putine victime consemnate.

Este vorba despre una dintre cele mai distrugatoare pandemii din istoria umana. A inceput in sud-vestul sau in centrul Asiei si s-a raspandit prin Europa pana la finele anilor 1340. Numarul total de morti provocate de ciuma, in lumea intreaga, este estimat la 75 de milioane, numai 20 de milioane in Europa.

Se spune ca Moartea Neagra ar fi ucis intre una si doua treimi din populatia totala a Europei.

Cele trei forme ale molimei au adus o intreaga plaja de semne si simtpome celor infectati. Ciuma bubonica se manifesta prin inflamarea dureroasa a ganglionilor limfatici, aflati la baza gatului, in axile si vintre. Dar unele forme se concretizeaza in septicemie, o forma de otravire a sangelui si pneumonie, care ataca plamanii bolnavului.

Totusi, semnele clasice ale ciumei bubonice constau, mai ales, in apritia bubelor mari, cat portocalele uneori, in pantece, pe gat si la subsori, care supurau puroi si sange. Victimele sufereau de distrugerea pielii si a tesuturilor mai profunde, pana cand ajungeau sa fie acoperite de pete si coji negre. Cei mai multi mureau in patru pana la sapte ore de la infectare. Atunci cand ciuma a ajuns in Europa, a lovit mai intai orasele portuare si apoi a urmat rutele comerciale, atat pe mare cat si pe uscat.

Ciuma bubonica a fost forma cea mai intalnita in timpul Mortii Negre, cu o rata a mortalitatii de 30 pana la 75% si simptome ca temperatura ridicata, migrene, dureri ale incheieturilor, greata si stare generala bolnavicioasa. Dintre cei care au contractat virusul ciumei bubonice, 4 din 5 aveau sa moara intr-un interval de opt zile.

Se crede ca aceeasi boala s-a intors in Europa cu fiecare generatie, prezentand o virulenta si o mortalitate variabile, pana prin anii 1700. Pe durata acestei perioade, mai mult de 100 de epidemii de ciuma au maturat Europa. La intoarcerea sa din 1603, boala a ucis 38.000 de londonezi.

Alte carnagii notabile europene ale secolului al XVII-lea au fost molima italieneasca din 1629-1631, Marea Ciuma din Sevillia, in 1647-1652, Marea Molima din Londra, 1665-1666, si Marea Molima din Viena, in 1679. Exista o oarecare controversa asupra parcursului bolii, dar, in forma sa virulenta, dupa Marea Ciuma din Marsilia in 1720-1722 si dupa molima moscovita din 1771, pare sa fi dinsparut din Europa in secolul al XVIII-lea. Eruperea din secolul 14 a Mortii Negre a avut un efect catastrofal asupra populatiei Europei, transformand irevocabil structura sociala a Batranului Continent.

A reprezentat, de asemenea, o grea lovitura pentru Biserica Romano-Catolica si a rezultat in persecutarea extinsa a minoritatilor precum evrei, straini, cersetori si leprosi. Incertitudinea supravietuirii zilnice a creat o stare generala de morbiditate, influentandu-i pe oameni sa “traiasca clipa”, asa cum se ilustreaza in Decameronul, din 1353, al lui Giovanni Boccaccio.


Razboiul contagios

Prin toamna anului 1918, un val gripal, ce nu parea diferit de cel din anii precedenti, a degenerat in ceva atat de mortal si a instaurat o asemenea stare de panica si haos in comunitatile de pe intreg globul, incat multi oameni au crezut ca lumea se apropie de punctul sau final. Virusul a lovit cu viteza uimitoare, ucigandu-si adesea victimele in numai cateva ore de la primele semne de infectare. Virusul noii gripe cauza o hemoragie interna incontrolabila, de natura sa umple plamanii cu sange, pacientii ajungand sa se innece in propriile fluide.
Gripa Spaiola – asa cum a ajuns sa fie cunoscuta – pare sa fi fost aceeasi boala cu gripa porcina de astazi.

Nu numai ca era extrem de virulenta, dar manifesta si o neobisnuita preferinta in a-si selecta victimele, tinzand sa se instaleze in sistemele imunitare ale adultilor tineri si sanatosi, mai degraba decat in cazul celor mai slabi, precum copiii, batranii sau infirmii. Distribuirea normala a varstei pentru mortalitatea cauzata de gripa devenise, brusc, complet inversata, avand ca efect eliminarea din infrastructura societatii a factorilor cheie, responsabili de buna sa functionare cotidiana. Nu e de mirare ca oamenii au inceput sa creada ca orginea sociala se dadea peste cap, deoarece aproape s-a si intamplat acest lucru.

Fiind declansata chiar dupa Primul Razboi Mondial, Gripa Spaniola a ajuns in multe tari odata cu intoarcerea soldatilor acasa, ucigand intre 50 si 100 de milioane de persoane in toata lumea, intre 1918 si 1919. Se crede ca a fost una dintre cele mai letale pandemii din istoria umanitatii.

Semnele bolii s-au observat prima oara in Fort Riley, Kansas, SUA, pe 11 martie 1918. Aliatii din Primul razboi mondial au numit-o Gripa spaniola, pentru ca a primit mai multa atentie in ziarele spaniole decat in restul Europei. Spania nu a fost implicata in conflicat, iar presa de aici nu era cenzurata asa cum se intampla in restul continentului.

Nu se stie cu exactitate rata mortalitatii pandemiei din 1918-1919, dar se estimeaza intre 2,5 si 5% din populatia de pe Terra din acel moment si ca 20% au suferit boala. Gripa a putut ucide 25 de milioane in primele 25 de saptamani; in comparatie, SIDA a ucis 25 de milioane in primii 25 de ani. In India au murit 17 milioane de persoane, aproximativ 5% din populatia din acea epoca, atingand o rata a mortalitatii de 20% in unele zone. In armata indiana, cel ptin 22% dintre soldatii care s-au imbolnavit au murit. In Statele Unite, aproape 28% din populatie a suferit gripa si 500-675 mii au murit. In Marea Britanie au murit 200.000 de oameni, iar in Franta peste 400.000. In Alaska si in Africa de Sud au murit comunitati intregi, in timp ce in insulele Fiji 14% din populatie a decedat in doar. Spania a fost una dintre tarile cele mai afectate, cu 8 milioane de infectati si aproximativ 300.000 morti.

Chiar daca Primul razboi mondial nu a cauzat gripa, totusi, miscarile masive de trupe au ajutat la extinderea ei. Cercetatorii cred ca sistemele imunitare ale soldatilor au fost dezabilitate datorita tensiunii luptelor, atacurilor chimice, marind probabilitatea de a se contagia boala. Cantiatea de calatori soldati si modernizarea sistemului de transport a facut posibila propagarea pandemiei intr-un evantai mare de comunitati. Totusi, sfarsitul nu a venit, ci a ramas strict sub forma amenintarii, in urma tuturor acestor pandemii ingrozitoare. Intr-adevar, poate ca nu ne-au eradicat specia, dar au schimbat, cu siguranta, fata planetei, au distrus sute de milioane de destine si au insemnat, totusi, sfarsitul pentru atat de multi.



Fata in fata cu dusmanul

Virus, infectie, focar, moarte, incinerare, carantina… Cuvinte care, repetate obsesiv de luni de zile, ne-au bagat in cap imaginea terifianta a unei omeniri in pragul extinctiei. Cat de rau a fost, este sau poate fi?

Trei mari epidemii de gripa au lovit omenirea in ultimii 100 de ani. Cea mai grava dintre ele, marea pandemie de gripa – asa-numita gripa spaniola – din anii 1918-1919, a provocat moartea a milioane de oameni. Cu atat mai tragic, cu cat noul flagel a lovit o umanitate deja greu incercata, abia iesita din oribila criza a Marelui Razboi.

Virusul care a produs gripa spaniola apartinea subtipului numit H1N1. O a doua pandemie, gripa asiatica, produsa de subtipul H2N2, a bantuit Pamantul intre anii 1957-1958, iar a treia – gripa Hong Kong -, produsa de virusul H3N2, a circulat intre anii 1968-1969. Iar la toate acestea s-au adaugat gripa aviara si cea porcina, care desi cumulat au facut mai putine victime decat oricare alta gripa, au fost intens mediatizate.

De-a lungul vietii sale, mai scurte sau mai lungi – cum ii e datul -, organismul uman poate avea de-a face cu o multitudine de entitati patogene. Cele mai raspandite sunt, de departe, bacteriile si virusurile. Bacteriile sunt organisme unicelulare (alcatuite dintr-o singura celula). Ca toate celulele, au nucleu, citoplasma, membrana celulara si, mai ales, un perete celular cu o structura foarte complexa, alcatuit in cea mai mare parte din polizaharide.

Bacteriile sunt peste tot: in sol, in aer, in apa (chiar in izvoarele termale fierbinti) si in alte organisme – animale sau plante

. Ele sunt capabile sa sintetizeze “personal” proteine ori alte substante complexe si sa se autoreproduca. Numeroase bacterii traiesc in simbioza cu organisme vegetale sau animale, prelucrand substante din mediu spre folosul acestora din urma. Exista, evident, si o multime de bacterii patogene, acelea care produc boli numite bacterioze. Ciuma, holera, tuberculoza, angina streptococica sunt exemple de astfel de boli. Vestea buna este ca bacteriile (si numai ele) sunt sensibile la substantele numite antibiotice. Exista sute de antibiotice care actioneaza selectiv asupra diferitelor specii bacteriene.



Cavalerul Apocalipsei lipsit de nucleu

Spre deosebire de bacterii, virusurile nu au o structura celulara. Ele sunt lipsite si de nucleu, si de perete celular. Tot ceea ce au sunt niste segmente de acizi nucleici – ADN (la dezoxiribovirusuri) sau ARN (la ribovirusuri) – protejate de un invelis proteic sau lipoproteic. Virusurile nu sunt capabile sa se reproduca singure. Ele infecteaza celulele altor organisme – plante, animale, chiar bacterii – si folosesc “facilitatile” celulei-gazda pentru a sintetiza proteine ori alte substante necesare si pentru a se reproduce. Relatia lor cu lumea vie este un soi de parazitism, fiindu-le absolut necesara prezenta unor celule in care sa se inmulteasca.

Virusurile sunt, dupa parerea multor savanti, niste “chestii”, nu niste organisme. Fiind lipsite de una dintre insusirile esentiale ale materiei vii – capacitatea de a se autoreproduce -, ele sunt considerate nevii; sunt insa “entitati infectioase”, capabile sa determine la organismele superioare maladii numite viroze.

Virusurile reprezinta o descoperire de data recenta, motiv pentru care sunt inca putin cunoscute. Se afla peste tot si, cu toate acestea, stim asa de putin despre ele… Daca bacteriile au putut fi studiate la microscop si crescute pe medii de cultura inca din secolul al XIX-lea, virusurile sunt prea mici pentru a putea fi vazute la microscoapele optice si nici nu cresc pe mediile de cultura obisnuite folosite pentru dezvoltarea bacteriilor. Abia microscopul electronic si metodele de cultivare de ultima generatie au permis progrese in virologie.

Virusurile nu sunt sensibile la actiunea antibioticelor; este o mare greseala ca la orice raceala usoara sa luam astfel de medicamente, intrucat, pur si simplu, ele nu au efect asupra virusurilor. Antibioticele sunt prescrise doar pentru a preveni sau a trata o eventuala complicatie a virozei, care consta in suprainfectarea cu bacterii.

Altminteri, nu sunt necesare, ba devin chiar daunatoare. Virusurile nu sunt sensibile decat la medicamente specifice, numite antivirale. Vestea proasta este ca exista foarte putine asemenea medicamente. Asa cum am spus deja, studiul virusurilor este mult in urma celui al bacteriilor, din motive obiective, desigur, dar asta nu prea ne consoleaza…

Una dintre cele mai raspandite boli virale este gripa – o viroza caracterizata de un mare grad de contagiozitate. Desi, pana in anii ‘30, nu a putut fi identificata prin cercetari specifice de virologie, ci doar prin simptome, se crede ca gripa, sub forma de epidemii grave, a lovit omenirea de cel putin zece ori in ultimele trei secole. Cea mai veche consemnare istorica a unei posibile epidemii de gripa ar putea data din secolul V d.Hr.

Marile epidemii poarta numele de pandemii – boli care ataca toti oamenii (pan demos, in limba greaca).
Gripa nu este o boala “foarte mortala”, ca sa zicem asa, in sensul ca mortalitatea este, in cazul ei, de 0,1-2%, comparativ cu mortalitatea de 20-25% in cazul variolei si de aproape 100% in cazul rabiei. Ceea ce face insa gripa foarte periculoasa este rata mare de atac. Cand e vorba de milioane de oameni care se imbolnavesc, o mortalitate de 1% inseamna zeci de mii de morti, iar asta nu mai inseamna putin.

Virusul gripei are si fascinanta, dar foarte ingrijoratoarea insusire de a-si schimba cu usurinta structura si prin urmare si proprietatile patogenice, putand astfel sa treaca de la o specie la alta si sa scape actiunii specifice a unui vaccin, fapt care face ca gripa sa fie practic imposibil de eradicat.

Cel mai afurisit virus care produce gripa este virusul tip A. Genomul acestuia este alcatuit din 8 segmente de ARN. Importante pentru caracteristicile virusului sunt doua glicoproteine de suprafata: hemaglutinina (HA) si neuraminidaza (NA). Prezenta si structura acestor proteine determina subtipul de virus. Glicoproteinele, instabile, pot suferi schimbari la nivelul structurii lor moleculare.

O singura inlocuire a unui aminoacid cu altul in structura uneia dintre glicoproteine – si iata un nou tip de virus, aparut prin mutatie. De asemenea, virusul A de un anumit subtip se poate intalni, in celulele infectate, cu o particula virala de un alt subtip. Are loc o recombinare genetica – un schimb de fragmente de ARN – si iata aparand un nou subtip de virus, cu proprietati noi, care poate starni o noua epidemie. Acesta este scenariul de care ne temem: virusul gripei aviare, care deocamdata se transmite la om doar prin contactul cu pasari infectate, ar putea suferi o astfel de schimbare care il va face capabil sa se transmita de la om la om.



Rezervoare naturale de virus gripal A sunt omul si diferite specii de pasari salbatice. Porcul poate fi infectat atat cu gripa aviara, cat si cu gripa umana, oferind astfel posibilitatea amestecarii a doua tulpini virale si sansa funesta a recombinarii genetice care a dus la gripa porcina.

Asia este considerata punctul de origine cel mai probabil al unei noi epidemii de gripa. Acolo predomina un mod de viata care favorizeaza raspandirea bolii si recombinarea genetica: oamenii traiesc in sate dens populate si in stransa apropiere cu porcii si pasarile domestice. La drept vorbind, nici in Romania, in mediul rural, lucrurile nu stau altfel.


preluare de pe sursa: http://piatza.net/apocalipsa-virala/

Albeste-ti dintii in mod natural

Foto: eHow

Nu de putine ori ne enervam cautand o pasta de dinti care sa ne ajute sa avem dintii mai albi si la fel de mult de enervam cand dam foarte multi bani pe tratamentele de albire.

De ce sa te complici cand poti avea dinti albi in mod natural?

Afla in continuare cum.

Bicarbonatul de sodiu actioneaza asupra dintilor indepartand petele si facandu-i albi si stalucitori.

Asa ca daca iti doresti sa ai dinti albi si stralucitori, poti chiar sa amesteci o cantitate mica de bicarbonat de sodiu cu pasta de dinti si sa te speli normal.

De asemenea, poti amesteca bicarbonat de sodiu cu sare sau cu otet de mere pentru a elimina placa si bacteriile, te sfatuieste Buzzle.

Acidul citric din coaja de lamaie si din sucul de lamaie contine agenti de albire, asa ca spala-te pe dinti cu suc de lamaie sau freaca dintii cu coaja pentru a reduce petele de pe acestia.

Ai grija doar sa nu exagerezi pentru ca acidul citric poate deteriora dintii.

O alta solutie pentru albirea dintilor este utilizarea peroxidilui de hidrogen, insa la fel ca si in cazul lamailor ai grija, pentru ca acesta poate provoca sensibilitate pe termen lung.

5 lucruri pe care ar trebui sa le stii inainte sa iti albesti dintii

De foarte multi ani este cunoscut faptul ca anumite fructe te ajuta in albirea dintilor.

Este si cazul capsunilor.

Fa un piure din capsuni si apoi freaca dintii.

Acidul malic prezent in capsuni ajuta la albire, eliminand petele.

Cu toate acestea, nu exagera pentru a nu distruge smaltul dintilor din cauza zaharului prezent in fructe.

Legumele sunt delicioase si te ajuta sa ai dinti albi si sanatosi.

Legume precum morcovi, broccoli si castravetele ajuta in albirea dintilor.

Acestea te pot ajuta in eliminarea placii, tartrului si sa readuci stralucire dintilor tai.

preluare de pe: http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/stiri-sanatate/albeste-ti-dintii-in-mod-natural-1069412

În raportul «Viitoarele şocuri mondiale», Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică avertizează: cinci pericole ameninţă omenirea!

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a dat publicităţii recent un raport intitulat “Viitoarele şocuri mondiale”, care cuprinde cele mai mari ameninţări ce vizează omenirea în perioada următoare.

Pentru unele s-au găsit soluţii, pentru altele, nu.

• 

Principalele pericole care ameninţă omenirea în viitorul apropiat sunt: o criză financiară fără precedent; conflicte violente între populaţie şi autorităţi, determinate de sărăcie; o furtună geomagnetică catastrofală cauzată de exploziile solare; o pandemie declanşată de un microorganism împotriva căruia nu există antidot; un atac cibernetic care ar putea paraliza internetul şi toate sistemele informatice.

Generalul dr. Emil Străinu, specialist în ameninţări asimetrice, care a participat în ultimele luni la mai multe reuniuni internaţionale pe tema ştiinţelor neconvenţionale, ne-a explicat care sunt amănuntele legate de acest raport.

 

1. Criza economică

Criza care a lovit statele lumii în ultimii ani şi care pare a se încheia va reizbucni cu şi mai mare forţă peste doi ani.

Problemele fiscale din SUA, încetinirea ritmului de dezvoltare din China şi daunele cu care se confruntă Japonia ar putea forma “furtuna perfectă” care ar face din nou economia mondială să se clatine.

“Există deja indicii pentru anumite elemente de fragilitate. Toată lumea avertizează că datoriile private şi publice au ajuns la un nivel nemaiîntâlnit. Dacă continuăm aşa, problema s-ar putea agrava începând cu 2013”, a declarat, de curând, profesorul Nouriel Roubini, cel supranumit ”Profetul crizei”, după ce a prevăzut criza din 2007.

Previziunile sale sumbre asupra stării economice a lumii par a confirma raportul OCDE.

 

 

2. Conflicte violente de stradă

În urmă cu două săptămâni, luptele de stradă din Atena, capitala Greciei, îngrozeau întreaga Europă.

Pentru câteva zile, oraşul elen a fost transformat într-un câmp de luptă de manifestanţii nemulţumiţi de măsurile de austeritate impuse guvernului de reprezentanţii FMI pentru acordarea unei noi tranşe de împrumut, care ar putea ajuta ţara să scape de faliment.

Conform specialiştilor, populaţiile din tot mai multe state ar putea recurge la violenţe, din pricina nemulţumirilor provocate de măsurile drastice impuse de autorităţi.

 

Barack Obama vrea desecretizarea invenţiilor ca să genereze  

                  creştere economică la nivel mondial

În contextul pericolului unei noi crize, şefii statelor se gândesc la introducerea unor noi tehnologii care să ajute economia.

“Mai multe personalităţi din lumea ştiinţifică au confirmat că, la iniţiativa preşedintelui SUA, Barack Obama, corporaţiile transnaţionale vor introduce tehnologii noi în industrie, ţinute la secret de mulţi ani.

Obama a cerut desecretizarea invenţiilor, pentru că acestea vor realiza un salt tehnologic faţă de momentul actual şi vor genera creştere economică la nivel mondial”, ne-a explicat Emil Străinu.

Pe scurt, e vorba despre introducerea pe piaţă a unor noi tipuri de obiecte, pe care populaţia să le cumpere, iar în acest fel să se accelereze circulaţia banilor în economie – lucru care determină creştere economică generală.

 

 

3. Pandemie declanşată de o bacterie

În ultimii ani, omenirea este ameninţată de bacterii necunoscute, rezistente la antibiotice.

Potrivit unui studiu realizat de britanici, există pericolul răspândirii unor astfel de microbi la nivel global.

În urmă cu câteva săptămâni, nemţii aveau să se confrunte cu primele cazuri de E.coli, care s-au tot înmulţit de atunci, ajungând şi în alte ţări, Franţa, Marea Britanie, Statele Unite.

Cum se transmite boala?

Iniţial, s-a spus că ea a fost descoperită în castraveţi, apoi în roşii, ca în final “vinovate” de transmiterea bacteriei să fie găsite seminţele germinate.

Aşa că, în curând, este foarte posibil ca o nouă bacterie să invadeze lumea.

 

4. Atac cibernetic

Recent, The Daily Telegraph a dat publicităţii un raport al firmei Kaspersky, producătoare de antiviruşi, conform căruia a fost descoperită o reţea formată din 4,5 milioane de calculatoare “ţinute sub control” de hackeri prin metoda atacului cibernetic, din care 80.000 s-ar afla în România.

Specialiştii atrag atenţia că un astfel de atac ar putea paraliza, pe o perioadă lungă şi cu efecte catastrofale, activitatea întregii omeniri.

 

5. Explozii solare

“Lumea ştiinţifică manifestă o îngrijorare accentuată referitoare la modul de evoluţie a activităţii solare, care se pare că nu mai respectă nimic din ceea ce ştiau până acum specialiştii. Aceste modificări vor mări numărul fenomenelor meteo extreme şi vor accentua numărul şi intensitatea cutremurelor şi ale erupţiilor vulcanice”, ne-a spus generalul Străinu.

Din păcate, omenirea nu are cum să se apere, deocamdată, de activitatea solară ieşită din comun.

 

                     Trebuie să cooperăm cu extratereştrii

Cea mai “exotică” temă care nu a fost făcută publică se referă la modul cum ar trebui recunoscute (de cei ce conduc lumea) contactul şi cooperarea cu civilizaţiile extraterestre, realizate de zeci de ani, încă din prima jumătate a secolului trecut.

“Se pare că din motive inexplicabile contactul s-a efectuat într- un mod total dezavantajos cu o civilizaţie care e deosebit de agresivă şi imperativă în relaţiile derulate până acum cu civilizaţia umană”, a mai spus Emil Străinu.

preluare de pe sursa: Fata nevazuta a lumii….

DANONE recunoaşte minciuna din reclamă

Puterea mincinoasă a publicităţii!

Poate că de acum încolo nu veţi mai consuma iaurturi Bio şi Activia!
 
  DANONE recunoaşte minciuna din reclamă
   

Danone recunoaşte minciuna din reclamele sale.

Toţi producătorii folosesc Bacterii din fecale, modificate genetic .. 

Gigantul producător de iaurturi Danone nu va mai promova în reclamele sale din Statele Unite benefiiciile pentru sănătate, în cazurile Actimel şi Activia, deoarece s-a descoperit că de fapt acestea nu au atributele pretinse.

Potrivit presei britanice, cel mai mare producător de iaurturi din lume a mărturisit că a exagerat în reclamele produselor, care, de fapt, nu au acele beneficii prezentate.

Astfel, Danone a fost de acord să nu mai spună în spot-urile de televiziune că Activia îmbunătăţeşte tranzitul intestinal, iar despre Actimel că întăreşte sistemul imunitar. 

Putină lume ştie ce mănâncă. Şi mai puţină lume citeşte ambalajul la ce mănâncă.

Iar şi mai puţină lume are noţiuni de microbiologie.

Iaurturile probiotice, o invenţie a concernelor americane, conţin bacterii care nu au fost folosite înainte niciodată în alimentaţie.

Una din aceste bacterii este specia “Bifidobacterium bifidum”.

Aceste bacterii se găsesc de fapt de obicei în flora vaginală, în rect, şi în tractul uro-genital, în excremente de porci şi alte animale.

Aceste bacterii nu sunt prezente în mod normal niciodată în intestinele subţiri, în stomac sau în gură, în afară că omul a făcut contact direct cu cele de mai sus.

Aceste bacterii bifide nu supravieţuiesc de regulă acidul din stomac atunci când  sunt îngurgitate pentru a nu perclita flora din intestine, în special din cel subţire.

Concernele nu numai că ni le-au introdus în iaurturi, însă le-au mai şi modificat genetic ca să supravieţuiască acidului din stomac.

De aici se vede şi reavoinţa şi perversitatea celor care le-au desemnat pentru consumul inconştient al umanităţii moderne.

Prin intermediul iaurtului “probiotic” folosit ca un cal troian microbilogic aceste bacterii vaginale şi fecale modificate genetic ajung în intestinul subţire al omului.

Şi acest lucru  duce automat la tot felul de probleme ulterioare căci prin ele se schimbă automat flora naturală, care este înlocuită cu o floră tipic vaginală.

Danone & Co vă creează deci un fel de floră vaginală în intestine, ceva contrar naturii umane şi cu efecte nocive pt. sănătate. 

Cunoscutul specialist în tehnica alimentară Udo Pollmer, care apare des la televiziunea germană ca specialist în domeniu pe teme de alimentaţie, a făcut cunoscut acest fapt în una din cărţile sale.

Însă cui îi pasă. La televizor el însa nu poate vorbi despre aşa ceva şi nici nu este întrebat.

Nu-i de mirare la cât se câştigă cu reclama la iaurturile probiotice de către posturile de televiziune.

Cum să-ţi alungi clienţii?

Citatul din carte cu privire la acest truc şi daunele aduse de consumul de probiotice este aici în limba germană
pentru cine ştie germana: www.wahrheitssuche.org/probiotische-bakterien.html

“Bacteriile profane de iaurt însă nu au obiceiul să se lipească de pereţii intestinelor căci ele trăiesc din lapte proaspăt şi nu din lucrurile digerate.

Pe de altă parte bacteriile probiotice nu sunt în stare să facă lapte gros căci această sarcină o au bacteriile lactoacide.

De aceea preţioasele bacterii (probiotice) se introduc, se amestecă pe altă cale, ulterior, în iaurtul deja
fermentat.” (Udo Polmmer).

“Bacterii din fecale, din secreţii vaginale, bacterii care, după microbiologul alimentar Prof. Michael Teuber, reprezintă noi specii.

Bacterii la care lucrează şi tehnologii genetice, care provin din fecale de porc sau din intestine de şobolani.

Bacterii a căror specie nici nu este definită clar şi care au fost testate fără scrupule şi la sugari.

Aici trebuie specificat că bacteriile bifide pot fi şi patogene, aşa cum avertizează specialistul elveţian.

Unele bacterii bifide pot provoca carii şi chiar meningită” (Udo Polmmer).

Deci aceste bacterii nici măcar nu pot produce iaurt din lapte !

Ele sunt amestecate în iaurt după ce acesta a fermentat.

“Consumul produselor probiotice poate deci să afecteze flora intestinală.

Pentru microbiologi acest lucru nu este o surpriză.

La urma urmei nici o bacterie nu are chef să se lupte cu alţi patogeni.

Bacteriile se ceartă mai degrabă cu rudele lor, care au aceleaşi preferinţe alimentare la trocul cu mâncare.

Şi întradevăr, indicii despre efectul nociv al produselor probiotice nu lipsesc.

În anul 2000 presa germană scria “iaurturile probiotice pot periclita viaţa.

” Cauza acestor scandaluri era un congres medicinal în Birmingham unde imunologul vienez Dr. Wolfgang Graninger îşi prezentase rezultatele cercetărilor.

Conform acestora, iaurturile probiotice pot duce, la persoanele cu sistemul imunitar slăbit, la boli periculoase ca meningita, pneumonie sau septicemie.

La acest congers a fost prezentat cazul unui diabetic mai în vârstă care a primit de la consumul de probiotce un abces la ficat şi care a putut fi salvat doar prin operaţie.

Şeful spitalului vienez, Dr. Elisabeth Pittermann a scos după această întâmplare iaurturile probiotice

din menu-ul spitalului.

Firma Scheitz din Andechs care produce iaurturi ecologice a eliminat bacteriile probiotice din lista de ingrediente.

„Cine vinde cu plăcere produse care conţin  bacterii, care atunci cand sunt găsite de specialiştii în igienă reprezintă o dovadă de contaminare fecală ?”(Udo Polmmer)

Problema şi mai mare este că de la introducerea “proboticelor”, concernele au convins, încetul cu încetul, ori prin persuativitatea tipic americană, ori prin preţul mai mic al culturilor acestora, cam toţi producătorii de iaurturi, să folosească tot aceste bacterii nocive la preparat iaurtul – aşa că este greu de găsit un iaurt natural făcut cu bacterii tradiţionale.

Bacteriile tradiţionale folosite la făcut iaurtul proveneau înainte de la viţel sau vacă.

După Pollmer ele se numesc Streptococcus thermophilus şi Lactobacillus bulgaricus.

În Germania este acum foarte greu de găsit un iaurt care să nu aibă culturi bifide. 

Cu alte cuvine este greu de găsit un iaurt care nu este produs din bacterii vaginale şi fecale.

Mâncăm caca…fără să ştim, fiindcă îi credem orbeşte pe cei care fac reclama la TV. Asta e.

În Google este între timp extrem de greu de găsit un articol din care să reiasă evident ceea ce acum câteva decenii era bine cunoscut despre aceste bacterii, însă dacă citiţi cărţi mai vechi sau căutaţi cu grijă, puteţi vedea că aceste bacterii nu au nimic de-a face nici cu iaurtul, nici cu intestinele şi că fac cu adevărat parte din flora altor organe.

Toate articolele noi despre aceste bacterii mint cu neruşinare sau au preluat minciuna de la alţii.

De exemplu, mai jos, o firmă vinde un produs cu aceleaşi bacterii bifide pt. flora vaginală, idem cu cele care se găsesc şi în iaurturile probiotice de la Danone & Co.

În general se ştie sau cel puţin se ştia că flora vaginală şi cea din intestine sunt diametral opuse.

Însă în ziua de azi cine mai gândeşte ?

Toată lumea crede. Cam orbeşte. 

preluare de pe: saccsiv.wordpress.com/2010/12/18/e-oficial-iaurturile-danone-nu-imbunatatesc-tranzitul-intestinal-si-nu-intaresc-sistemul-imunitar-intrebare-de-ce-producatorul-introduce-in-iaurturi-bacterii-din-flora-vaginala-si-rectala

Șase PONTURI pentru a duce o viaţă sănătoasă și pentru a trăi mai mult

Există câteva lucruri mărunte care trebuie făcute zilnic pentru că pot adăuga până la trei ani în plus vieţii noastre. Fox News a realizat o listă scurtă cu câteva sfaturi esenţiale care trebuie respectate zi de zi pentru o viaţă mai lungă și mai sănătoasă. Mănâncă în fiecare zi micul dejun și optează pentru alimente ușoare și sănătoase Faptul că nu sari peste micul dejun este un obicei sănătos și chiar te poate ajuta să trăiești mai mult. De-a lungul anilor, oamenii de știinţă au observat că cei care mănâncă dimineaţa sunt mult mai feriţi de boli precum diabetul sau obezitatea. Cei care mănâncă micul dejun se simt mult mai bine atât fizic, cât și psihic. Mesele de dimineaţă trebuie să conţină carbohidraţi, proteine și mici cantităţi de grăsime, elementare pentru energia de care avem nevoie peste zi. Dormi cel puţin șapte ore pe noapte și odihnește-te pe parcursul zilei când ai ocazia În ciuda multor studii, tot nu se cunoaște numărul optim de ore de somn pentru a ne trezi odihniţi și mulţumiţi. Însă, dacă nu te odihnești cel puţin șapte ore pe noapte, crește riscul unor boli grave precum cancerul, afecţiuni ale inimii, diabet și obezitate. Nu doar lipsa somnului poate fi gravă, ci și lipsa pauzelor de relaxare ne poate afecta organismul. Când simţi că stresul și grijile te-au acaparat, ia o pauză, relaxează-te, fă ceva diferit faţă de ce faci zilnic la locul de muncă. Nu uita să faci mișcare Câteva minute de exerciţii fizice zilnice sunt esenţiale pentru sănătate. Diverse studii arată că mișcarea fizică zilnică poate să îţi prelungească viaţa cu până la trei ani. Multe persoane spun că își găsesc cu greu timp să meargă la sală, însă cu puţină creativitate, exerciţiile fizice se pot efectua aproape oriunde ai fi. Când îţi permite timpul, mergi pe jos către locul de muncă. Nici nu e nevoie să parcurgi pe jos întregul drum, doar coboară din autobuz cu câteva staţii mai devreme. Dacă muncești sau locuiești într-o clădire cu multe etaje, lasă liftul și urcă pe scări. Hidratează-te cât de mult posibil Corpul nostru este compus din circa 70% apă, așadar nu este nicio surpriză că tot de apă avem nevoie pentru a ne menţine sănătoși. Apa ne reglează temperatura corpului, ne protejează încheieturile și organele și intermediază transportul oxigenului la celule. Toată lumea cunoaște recomandarea clasică de “cel puţin doi litri de apă pe zi”. Chiar dacă în cei doi litri nu intră numai apă ci și un pahar de suc, tot este benefic pentru organismul tău. Spală-te pe dinţi zilnic și nu uita să folosești aţa dentară Prin simplul fapt că folosești zilnic aţa dentară, îţi poţi prelungi viaţa cu până la șase ani conform cărţii doctorului Michael Roizen – The Real Age Makeover. Deși estimarea poate fi puţin exagerată, realitatea este că o igienă orală sărăcăcioasă poate determina o inflamare a gingiilor și parodontoza, boli care pot duce la îngustarea arterelor și, în definitiv, la boli cardiovasculare. Prin simpla spălare pe dinţi și folosire a aţei dentare, îndepărtezi bacteriile care cauzează inflamări ale gingiilor și îţi poţi asigura ceva mai mult sănătatea inimii. Contactează-ţi prietenii și ţine legătura cu ei cât mai mult posibil O veche zicală spune că un prieten este mai ieftin decât un psiholog. În mod ciudat, oamenii de știinţă susţin această ipoteză pe care o lărgesc la orice contact social, și nu doar la prieteni. Ei ne pot ajuta nu doar cu sprijin emoţional, dar și cu alte treburi zilnice ca să mai scăpăm de griji și îndatoriri.

Autor: Gandul Sursa: http://www.gandul.info/magazin/sase-ponturi-pentru-a-duce-o-viata-sanatoasa-si-pentru-a-trai-mai-mult-8216104  Marti, 3 Mai 2011

preluare de pe sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Puricele – micul ucigaş

Salut! Eu sunt Pulex iritans, cel puţin aşa m-au botezat oamenii de ştiinţă.

Ştiu că vă vine să râdeţi, deoarece numele este în latină şi are, pe undeva, o rezonanţă hilară pentru voi.

Reţineţi, totuşi, că sunt printre cei mai periculoşi paraziţi externi.

Şi vă asigur că nu v-aţi dori să mă cunoaşteţi când mi-e foame…

Senzaţiile neplăcute de iritaţii şi mîncărimi ar trebui să fie ultima ultima voastră grijă.

Strămoşii mei v-au transmis de-a lungul istoriei zeci de maladii mortale (asta aşa, ca o scurtă paranteză).

Dacă treceţi de sila şi teama pe care v-o provoc, mă veţi descoperi în întreaga mea ”splendoare”.

Sunt sigur că după ce veţi parcurge acest articol, veţi şti cine sunt, ce fac, de ce fac, şi, din nefericire pentru noi, şi cum să scăpaţi în mod eficient de mine şi de neamurile mele.

Asta e viaţa. Care pe care. Aşa, ca între paraziţi…

Sub lupă

Alături de păduchi, ploşniţe şi căpuşe, puricele face parte dintre adevăraţii “vampiri” ai lumii vii, lăsând cu mult în urmă alte făpturi, precum liliacul-vampir din America de Sud.

Dintre toate artropodele care parazitează organismul uman, puricii sunt probabil cele mai celebre, deşi, ca periculozitate, sunt pe undeva la egalitate cu căpuşele. (Aici, o precizare: puricii sunt insecte, dar nu şi căpuşele; acestea fac parte din clasa arahnidelor, fiind mai degrabă înrudite cu păianjenii, având, ca şi aceştia, opt picioare, nu şase cum au insectele.)

Istoric vorbind, nimeni nu ştie cu siguranţă momentul în care drăcoasele insecte mici şi negricioase au apărut în arena evoluţiei.

Bazându-se pe faptul că cele peste 2.000 specii de purici din prezent se hrănesc exclusiv cu sângele mamiferelor şi al păsărilor, entomologii avansează ideea că aceste insecte hematofage s-au dezvoltat odată cu apariţia vieţuitoarelor cu sânge cald, cu toate că unele studii susţin că strămoşul comun al puricilor şi al insectelor mecoptere ar fi apărut acum 160 milioane ani.

Deci, spre bucuria lor, se pare că faimoşii dinozauri nu au avut probleme din partea puricilor.

Dacă aveţi ocazia (pe care nu v-o doresc cu tot dinadinsul) de a admira pe viu sau în insectar un purice, veţi descoperi o făptură pe cât de minusculă, pe atât de interesantă.

Nu vorbim doar de un vampir nesuferit, aducător de mâncărimi insuportabile şi, uneori, boli grave (Doamne fereşte!).

Eroul îmbrăcat în armură întunecată este un deţinător de recorduri al Lumii Vii. Da! Mica arătare este deţinătoarea titlului de vice-campion mondial la sărituri (fiind întrecut la această probă doar de nişte insecte hemiptere, din neamul ploşniţelor de plante).

Bădăranul sugător de sânge şi dătător de mâncărimi, cu a sa lungime corporală cuprinsă între 1,5 – 3,3 milimetri, este capabil de performanţe incredibile.

Astfel, puricele sare în înălţime pînă la 20 centimetri, iar în lungime (proba sa de aur), până la uluitoarea distanţă de 33 centimetri – de peste 200 ori lungimea propriului corp!

Fascinaţi de performanţa atletică a parazitului îmbrăcat în chitină, un grup de cercetători ai prestigioasei Universităţi Cambridge din Anglia a vrut să descifreze misterul biomecanicii care-i permite acestei insecte să facă salturi atât de spectaculoase.

Spre surprinderea lor, entomologii au descoperit că puricii sar ajutându-se strict de tibie şi tars (acele segmente ale membrelor echivalente gambei şi labei piciorului vertebratelor) şi nu de trochantere, corespondentele genunchilor la insecte.

Ca o adaptare în plus, trupurile puricilor sunt foarte comprimate lateral, permiţându-le o deplasare optimă printre firele de păr sau penele gazdei.

În plus, trupul chitinos este acoperit cu peri şi spini scurţi, orientaţi posterior, factori care de asemenea ajută deplasarea pe corpul victimei.

Puricii sunt insecte holometabole (cu metamorfoză completă), adică trec prin cele patru stadii de dezvoltare caracteristice acestei clase de vieţuitoare: ou, larvă, pupă (sau nimfă) şi adult.

Eclozarea larvei intervine după 2 zile sau 2 săptamani de la depunerea oului, totul depinzând de temperatura mediului înconjurător.

Femela puricelui depune în medie 700-800 ouă, în serii de cîteva duzini.

Ştiţi cum se desfăşoară întregul proces?

Femela trebuie să sugă o cantitate cât mai mare de sânge, pentru ca astfel rezerva proteică din organism să-i permită producerea optimă de ouă. Imediat ce şi-a scos trompa din pielea victimei-gazde, femela puricelui începe să depună ouăle.

Ouăle sunt depuse pe gazde, adică în special pe oameni, câini, pisici, şobolani, şoareci, vulpi, păsări domestice etc. Aşadar, următoarea generaţie de purici se naşte cu hrana la nas – sau la trompă, ca să rămânem în context.

O parte din ouăle depuse cad în mediul înconjurător (un motiv în plus, din punctul nostru de vedere, să avem grijă de igienă).

Dar ouăle care au căzut de pe trupul gazdei nu sunt neapărat ghinioniste.

S-a descoperit că din ouăle de purice căzute pe covor, sub pat sau în micile crăpături din mobilă sau podea, eclozează la fel de mulţi viitori purici precum din cele rămase pe corpul gazdelor.

Alte medii propice eclozării sunt cele nisipoase, sau porţiunile din locuinţe unde se găseşte praf sau rumeguş.

Scarpină-te sau păstrează curăţenia!

Aşa, ca fapt divers, merită să ştiţi că nesuferitul purice se ataşează foarte repede de dumneavoastră sau de animalul de companie favorit.

După nici 10 minute de când a sărit pe dvs., parazitul s-a “îndrăgostit” iremediabil de noua sa gazdă.

Din nefericire, relaţia nu-i aduce beneficii decât lui, puricelui. Pentru gazdă, coşmarul abia acum începe.

Puricii nu produc doar nesuferite mîncărimi de piele, datorate substanţelor toxice pe care le eliberează în fluxul sangvin al victimei, înainte de a începe hrănirea propriu-zisă.

Insectele pot cauza unor persoane sensibile cumplite alergii la toxinele din saliva lor, dermatite urâte, iritaţii secundare ale epidermei şi, în cazuri mai grave, anemie, infestare cu viermi intestinali sau afecţiuni stomacale.

Zonele corporale preferate de purici pentru a se hrăni sunt, în general, gleznele şi picioarele, iar iritaţiile şi senzaţiile neplăcute de mâncărime durează de la câteva minute până la ore sau chiar zile, depinzând de vârsta, zestrea genetică şi starea de sănătate a persoanei muşcate (de fapt, înţepate, pentru că puricele înţeapă, cu trompa, piele gazdei; însă aşa ne-am obişnuit să spunem: muşcături – sau pişcături – de purice).

Reacţia imediată constă în apariţia unei zone mici, de consistenţă mai tare, colorată în roşu, cu un singur punct în centru; punctul marchează locul uvinde puricele tocmai şi-a introdus organul prin care a supt sângele.

Acum încep problemele. Unele extrem de serioase.

S-a demonstrat că puricii transmit în mod destul de frecvent, prin intermediul muşcăturii, o serie de virusuri, bacterii, viermi paraziţi şi protozoare.

Consecinţele au fost, în special în trecut, deosebit de grave.

Răspândirea ciumei bubonice în Evul Mediu, cu milioanele sale de victime umane, s-a datorat în mare măsură puricilor, nu neapărat şobolanilor cenuşii.

Este adevărat că şobolanii cenuşii au adus temuta maladie din Asia în Europa.

Dar odată ajunsă pe Bătrânul Continent, ciuma bubonică a fost transmisă de la rozătoare la oameni prin intermediul miliardelor de purici, care muşcau deopotrivă atât şobolanii infestaţi, cât şi oamenii întâlniţi în cale.

Fără a exagera deloc, putem afirma că acesta a fost momentul în care Occidentul european medieval a plătit cel mai dur tribut, în vieţi omeneşti, mizeriei, jegului omniprezent şi lipsei celor mai elementare noţiuni de igienă.

Atât şobolanii, cât mai ales puricii prosperă în condiţii de mizerie generalizată, sărăcie şi indolenţă în privinţa curăţeniei, atât a oraşelor, cât şi a indivizilor.

Nu uitaţi că vorbim de o perioadă istorică de cîteva sute de ani în care occidentalii se fereau de apă, considerând-o ca o sursă de boli sau chiar moarte.

Nici clasele nobiliare sau chiar capetele încoronate nu iubeau igiena personală, istoria reţinând mărturii şi dovezi imbatabile în acest sens.

Evident, puricii nu puteau decît să se bucure şi să se înmulţească. Fără număr…

Alte nenorociri aduse oamenilor de micile insecte au constat în numeroasele epidemii de tifos exantematic, izbucnite în perioadele războaielor din epoca modernă.

Primul şi al doilea Război Mondial au provocat şi grave epidemii de tifos, aduse de cohortele nesfârşite de purici, care transmiteau bacterii din genurile Yersinia, Rickettsia şi Bartonella, de la şoarecii şi şobolanii infestaţi la nefericitele gazde umane.

“Cadourile” mortale aduse de purici oamenilor se menţin şi în prezent, în special în zonele de război sau în ţările sărace, unde igiena personală este ultima grijă pentru milioane de oameni care literalmente nu au de unde să bea apă sau să mănânce.

Jos cu puricii!

Bineînţeles, şi în cazul puricilor, la fel ca în cazul tuturor paraziţii externi sau interni, este mult mai bine să previi decât să tratezi.

Cel mai bun şi mai eficient mijloc de a scăpa de “invadatori” constă, pur şi simplu, în menţinerea curăţeniei exemplare a locuinţei şi, evident, a igienei corporale.

La fel de important este să evitaţi contactul cu zone sau locuinţe omeneşti care debordează de murdărie.

Încă şi mai importantă este evitarea oricărui contact fizic cu indivizi murdari, nespălaţi, care miros de la o poştă.

Aproape sigur adăpostesc pe propriile organisme adevărate legiuni de purici şi păduchi.

Să vă mai aduc aminte cât de uşor sare puricele de la o gazdă actuală la una potenţială?

Dacă inevitabilul s-a produs şi micul drac săritor a ajuns să vă muşte, nu vă panicaţi.

Specialiştii afirmă că sunt eficiente, împotriva mâncărimii şi iritaţiilor, unguentele şi soluţiile care conţin substanţe antihistaminice sau hidrocortizoni, ca şi loţiunile pe bază de calamină.

Pentru stârpirea insuportabilelor insecte, oamenii au descoperit o serie de substanţe relativ eficiente.

Între acestea se detaşează insecticidele pe bază de lufenuron pentru puricele adult şi în putere, precum şi cele care conţin methopren, destinat “pruncuciderii” larvelor vajnicului săritor.

În cazul infestării animalelor de companie, cele mai noi tratamente de eradicare a puricimii invadatoare folosesc aşa-numitul ulei de cedru, o substanţă naturală non-toxică.

Uleiul de cedru a fost folosit recent şi în tratarea soldaţilor americani detaşaţi în Irak, după ce aceştia au fost infestaţi de milioane de purici lihniţi de foame sub soarele arzător al deşertului (şi, pesemne, foarte recunoscători ultimelor evenimente internaţionale, concretizate, pentru ei, într-o cantiatate uriaşă de sânge american.)

În cazul locuinţelor invadate de purici, unul dintre cei mai eficienţi duşmani ai acestora s-a dovedit a fi banalul aspirator, cu condiţia ca sacul colector de praf şi mizerii să fie aruncat imediat după încheierea operaţiunii de aspirare.

Aparatele de climatizare dotate cu dispozitive de dezumidificare a atmosferei locuinţelor joacă şi ele un rol important în ciclul dezvoltării puricilor, deoarece s-a dovedit ştiinţific că ouăle de purice au nevoie de o umiditate de cel puţin 70-75%, pentru a ecloza, iar larvele de cel puţin 50% pentru a supravieţui.

Deci, o atmosferă uscată în locuinţă nu prieşte deloc acestor insecte parazitare.

Dacă ai reuşit, cumva, să pui mâna pe el, nimic nu-i mai dulce ca răzbunarea, nu-i aşa?

Dacă însă nu ştii cu cine ai de-a face, vei avea parte de o surpriză de proporţii.

Puţine insecte sunt mai greu de zdrobit decât puricele. Armura sa din chitină este incredibil de rezistentă pentru o insectă de dimensiunile sale.

Chiar dacă-l prinzi întree degete şi strângi cu toată puterea, acest mic drac cu 10 vieţi tot nu moare.

Reţeta clasică şi verificabilă a uciderii puricilor “cu mâinile goale” necesită o tehnică specifică.

Puricele trebuie prins între unghii şi strâns până se scurge toată viaţa din el.

La fel de eficient este şi înecul, deci cei slabi de înger care nu-l pot zdrobi, de milă sau silă, pot să-l arunce în apă.

Fapte şi recorduri

Femela de purice are nevoie doar de o simplă crăpătură în podea, adâncă de doar 4 milimetri, pentru a-şi depune ouăle.

Cel mai mare purice din lume – atinge o lungime de 8-10 milimetri – aparţine speciei Hystrichopsylla schefferi, care parazitează vizuinele unor rozătoare din America de Nord (dar muşcă şi din oameni dacă are ocazia.)

La aproape toate speciile de purici, “şefa” este femela. Ea este mai mare şi mai agresivă decît masculul.

Dacă 500 purici ajung într-o locuinţă, în următoarele 3 zile, invadatorii depun circa 20.000 ouă.

Cea mai mare aglomerare de purici din lume a fost descoperită în anul 1986, într-o fermă de porci din Marea Britanie.

Cercetătorii au estimat că, pe o suprafaţă de sol de dimensiunea unui teren de tenis, trăiau liniştite circa 133.378 450 de asemenea insecte.

Puricele şobolanului negru (Xenopsylla cheopis) a fost implicat într-o epidemie de ciumă fără precedent, survenită în Anglia în secolul al XIV-lea.

Tot puricii care au transmis ciuma bubonică au dus la moartea a 35.000 de londonezi în anul 1625, pentru ca, în anul 1665, tot ei să provoace decesul a alţi 20 000 lopcuitori ai capitalei britanice.

Bărbaţii din triburile Lundaya Murats, din Borneo, care îşi permit să ia un purice de pe trupul unei femei măritate sunt amendaţi cu câte un porc pentru fiecare insectă luată de pe femeia în cauză.

Dintre toţi masculii de insecte, cel de purice se poate lăuda cu cel mai mare penis, proporţional cu talia sa – de 2,5 ori mai lung decât propria-i lungime corporală.

Cercetătorul şi istoricul Jean-Paul Clebert relatează că poeţii secolului al XVI-lea din Franţa îşi doreau să fie metamorfozaţi, pe moment, în purici, “pentru a explora astfel, pe îndelete, peisajele şi formele trupurilor femeilor pe care le admirau”, dar de care nu s-ar fi putut apropia altfel.

Puricele la români 

Curăţenia personală, a casei şi, prin extensie, a întregii gospodării a fost preţuită în comunităţile rurale româneşti din toate timpurile.

Avem drept dovezi numeroase date folclorice şi mitologice care arată că paraziţii de toate felurile erau stârpiţi prin diverse mijloace, iar oamenii certaţi cu curăţenia erau ironizaţi acid prin zicători, proverbe, cântece, snoave sau chiar descântece specifice.

Puricele nu a scăpat nici ei atenţiei românilor.

Această insectă parazitară este prezentă mai ales în credinţele populare. Simbolistica puricelui are ca punct de plecare dimensiunile sale minuscule, capacitatea de a se deplasa rapid prin salturi şi, mai ales, pişcăturile sale nesuferite.

În mitologie, el este o făptură chtoniană, cu legături clare cu Lumea de Jos, fapt punctat prin unele legende vechi româneşti, conform cărora puricele a apărut pe lume din cenuşa năpârcii.

Mitul popular se întâlneşte aici cu referinţele biblice.

Povestea românească spune că, pe când Noe rătăcea peste ape cu Arca sa plină de felurite vieţuitoare, s-a produs o gaură în corabie, iar aceasta a început să ia apă cu repeziciune, periclitând astfel vieţile tuturor.

Salvarea a venit sub forma unui compromis păgubos.

Dintre toate animalele, năpârca a fost singura care s-a oferit să scape Arca, astupând cu coada ei spărtura din peretele ambarcaţiunii.

Drept răsplată, năpârca a cerut dreptul de a mânca în fiecare zi câte un om.

Mâniat de pretenţia neobrăzată a reptilei, Noe a înşfăcat-o şi a aruncat-o în foc.

Din cenuşa ei au apărut pe lume puricii, care de atunci, ca o amintire a dorinţei năpârcii, se hrănesc cu sângele oamenilor.

Asocierea tradiţională a puricilor cu vatra focului şi cenuşa, precum şi prezenţa sa în preajma omului, introduc insecta în familia duhurilor casei.

Evident, puricele este un duh malefic, dar uneori are şi valenţe coercitive.

Vedem, bunăoară, că una dintre consecinţele nerespectării interdicţiilor care reglează relaţiile omului cu duhurile casei se concretizează în înmulţirea fără precedent a puricilor, ca formă directă de pedeapsă.

În lumea satului se spunea că este “rău de purici”, atunci cînd nu se respectau, prin nelucrare, anumite zile consacrate pomenirii morţilor.

Odată ce puricele a fost “înregimentat” în armata vastă a spiriduşilor şi a altor duhuri ale case, au rezultat şi mijloacele magice de luptă contra lor.

Omniprezente sunt usturoiul, hreanul, pelinul, dar şi ofrandele şi descîntecele.

Credinţele strămoşilor noştri cu privire la purici reflectă un mit fundamental indo-european, conform căreia zeul suprem al cerului, supărat fără măsură la auzul veştii că soţia sa îl înşela cu un monstru din adâncuri, îi transformă pe ea, pe monstru şi pe copii rezultaţi din acest adulter în purici, după care decide să-i arunce pe Pământ.

În general, puricele este considerat în bestiarul străvechi românesc drept o creatură demonică, strâns înrudită cu diavolul.

Unele legende spun că puricele s-a născut din lacrimile de ciudă ale diavolului, de aici culoarea sa negricioasă.

Relaţia insectei cu maleficul este deosebit de interesantă.

Alte mituri româneşti ne spun că puricele a fost nimeni altul decât calul dracului, atunci cînd Satan a pornit războiul şi rebeliunea sa împotriva lui Dumnezeu.

Cu sau fără implicaţiile interesante ale mitologicului, simbolismului şi foclorului, puricele rămâne un inamic serios, de care trebuie să ne ferim cu orice preţ.

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA