Roswell si tradarea alienilor

                                                                                                            Contele Incappucciato

Cazul prăbuşirii de la Roswell a avut efecte neplăcute pentru întreaga omenire, multe lucruri care puteau fi de folos societăţii planetare umane fiind ascunse de către guvernul din umbră.

Să urmărim mai departe ce s-a întâmplat după contactul cu specia extraterestră despre care Lacerta relatează.

„Întrebare: dacă tehnologia militară secretă ar fi un eşec, atunci de ce au continuat să experimenteze modele clasate „Top Secret”?

Răspuns: prin jumătăţile de adevăr pe care vi le-au dat cei din specia amintită, v-au făcut să fiţi dependenţi de sintetizarea elementelor din tabelul periodic care prezintă numere de ordine înalte ( de la 80 înspre 115 – nota redacţiei), elemente pe care ei le reînnoiseră prin noi descoperiri în cadrul tehnologiei lor. Reperele lor în privinţa construirii „OZN”-urilor voastre au condus către o situaţie de aşa manieră încât soluţia aplicată la vechile probleme a cauzat apariţia simultană de noi probleme.

Ei nu v-au spus niciodată întregul adevăr dar de fiecare dată au fabricat minciuni inteligente, care mai târziu au dus la probleme tehnice şi la dependenţa militarilor voştri faţă de aceşti extratereştri.

Către sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 în cele din urmă au ieşit la lumină diferite întâmplări petrecute între aceste specii de extratereştri şi guvernul vostru secret, şi nu vreau să intru aici în detalii pentru că nu deţin informaţii exacte în acest sens.

Problema a constat în vechi dificultăţi tehnologice apărute la noile OZN-uri construite de ai voştri, ale căror camuflaje şi motoare parţial au eşuat atunci când au fost testate în zboruri în atmosferă.

Din acest motiv secretul risca să nu mai aibă acoperire fiind ameninţat. Încet, încet, dar după foarte mulţi ani, militarii şi guvernanţii voştri au ajuns la concluzia că au fost înşelaţi de către aceste specii extraterestre, în mod expres de către cea cu care colaborau preponderent.

Multitudinea de neconcordanţe şi depăşirea limitelor înţelegerii între părţi în cele din urmă a dus la altercaţii între ai voştri şi speciile extraterestre. Aceste conflicte s-au soldat cu blocarea şi ridicarea a trei dintre vehiculele extratereştrilor prin utilizarea unei arme cu Impuls Electromagnetic, şi mai ales printr-un conflict armat desfăşurat într-una din bazele subterane ale speciei care v-a înşelat.

Consecinţa acestui atac a fost că specia respectivă s-a retras din contactul cu ai voştri şi era de înţeles că manifesta ostilitate crescută faţă de voi.

De aceea eu plasez această specie dintre cele trei printre cele complet ostile vouă, şi în timp ce celelalte două sânt mai ocupate cu treburile lor, deoarece se vânează una pe cealaltă, specia care v-a înşelat se pregăteşte să pregăteşte ea însăşi să domine total, prin aprovizionarea cu materii prime şi ADN uman.

Şi din câte ştim noi, cei din specia mea, această civilizaţie extraterestră ostilă vouă îşi pune la punct tehnologia şi posibilităţile de care dispune, pentru a-şi atinge scopurile în mod direct vizavi de voi.

De aceea în urmării ani şi chiar în decadele următoare ne aşteptăm din partea lor la acţiuni dintre cele mai negative pe care le-au avut vreodată.

Î: atunci celelalte specii de extratereştri nu vor lua măsuri contra unor asemenea acţiuni agresive? În mod specific, ceva ce s-ar cuveni să se întâmple pe Pământ…

R: aici greşeşti în modul tău de gândire… În realitate pentru civilizaţiile acestea trei ostile vouă şi mult avansate aceasta reprezintă doar o chestie referitoare la soarta voastră. Pentru ei sânteţi un fel de vieţuitoare inferioare, aflate într-un imens laborator. În mod firesc se înţelege că o intervenţie din afară a altor civilizaţii ar perturba acest proiect al lor, dar cred că nu ar accepta totuşi o confruntare în acest sens cu alte rase galactice.

Multe dintre aceste civilizaţii care ar putea interveni ar putea căuta alte planete în explorările lor sau pot studia foarte bine de la distanţă comportamentul, conştiinţa şi gradul vostru de trezire spirituală, atâta timp cât situaţia de criză în care vă aflaţi reprezintă pentru ei un model atractiv de studiu.

De exemplu, când tu studiezi nişte furnici, şi altul vine şi le calcă, fie şi din întâmplare, te duci în altă parte să cauţi alte furnici sau alte creaturi mai avansate decât ele. Asta sânteţi voi pentru alte Wacivilizaţii, nişte furnici şi nu aşteptaţi vreun ajutor din partea unor asemenea civilizaţii aflate acolo în spaţiul galactic.

Bineînţeles că şi noi am cerut ajutorul atunci când a devenit limpede faptul că cele trei rase ostile vouă ca parteneri extratereştri, s-au coalizat împotriva voastră. Unii membrii ai guvernului vostru sânt înştiinţaţi de prezenţa speciei mele, mai ales că parţial au legătură cu conceptele vechi ale religiei. De exemplu există o construcţie uriaşă parţial folosită, undeva în subsolurile capitalei (Washington – nota redacţiei) care este oferită integral speciei mele, şi la care există acces printr-un mâner de ascensor către reţeaua subterană.

În acele clădiri subterane au avut loc de multe ori întâlniri între membrii ai guvernului tău şi cei din specia mea, şi multe informaţii le-au fost oferite celor din guvern din partea noastră. Însă noi ne ţinem departe de conflicte pe cât putem, şi din acest motiv aveţi datoria să învăţaţi singuri să vă rezolvaţi problemele pe care le aveţi, astfel încât să deveniţi o specie mai înţeleaptă pentru a nu mai intra niciodată în astfel de situaţii neplăcute.”

Se pare că ceea ce afirmă Lacerta confirmă teoriile conspiraţioniste care au circulat în lume în ultimii ani. Deşi pe Pământ sânt mai multe specii extraterestre, nici uneia nu prea îi pasă de noi oamenii Pământului. Doar acelor rase spiritualizate aflate undeva pe alte planuri le pasă de noi. Şi pentru a merita să primim ajutor, este necesar să ne scuturăm de lenea şi ingoranţa aruncate de extratereştrii cei ostili asupra noastră, pentru că putem face asta, şi să privim adevărul aşa cum este el. Şi de abia atunci vom putea ridica pretenţii în faţa altor civilizaţii, oricare ar fi ele…

preluare de pe sursa: http://www.revistacosmos.ro/roswell-si-tradarea-alienilor/ 

Noua religie a Noii Ordini Mondiale

Anunturi

Noua religie a noii ordini mondiale(Documentar)

Vezi mai multe video din incredibil

În ziua de 11 septembrie 2001, americanii s-au trezit în mijlocul celui mai teribil atac terorist din istoria ţării împotriva civililor nevinovaţi. Atacurile devastatoare împotriva turnurilor World Trade Center din New York şi asupra Pentagonului în Washington DC au şocat naţiunea şi lumea întreagă.

Preşedintele Bush a declarat imediat un război împotriva terorismului. Piloţi foarte bine pregătiţi, trupe de forţe speciale şi apărători la sol au început eliminarea sistematică a talibanilor şi operaţiunilor Al Qaeda din Afganistan.

Simultan, în America avea loc un război tăcut în spatele scenei: un război împotriva libertăţilor americanilor, iar autorii nu erau nişte islamişti sinucigaşi, ci membri ai sistemului politic din SUA. Acest film documentar arată cum, după atacurile de la 11 septembrie, America a intrat pe făgaşul noii ordini mondiale.

Promovarea tuturor religiilor, în special a celor primitive, tribale, a celor care recomanda omuciderea si canibalismul, este una din armele cu care promotorii Noii Ordini Mondiale lupta împotriva crestinismului. Iata ce scrie un fost mason care ajunsese la cel mai înalt rang, gradul 33:

“Timp de 19 ani cât am fost mason am vazut si am participat la multe evenimente care m-au tulburat… Sunt folosite învataturile Cabalei, Zend-Avestei si ale Gnosticismului, împreuna cu astrologia si doctrinele idolilor din antichitate ca Osiris, Semiramis, Isis. Dar, de câte ori e pomenit Cristos, e indicat numai în batjocura” 

preluare de pe sursa: Enigme si Conspiratii

Taxarea Imperiala

O natiune-stat isi taxeaza proprii cetateni, in timp ce un imperiu, taxeaza alte natiuni-state. Istoria imperiilor, de la cel Grec si cel Roman si pina la cel Otoman si cel Britanic, ne invata ca fundatia economica a oricarui imperiu este taxarea altor natiuni si a subiectilor acestora. Abilitatea imperiala de a taxa a fost bazata intotdeauna pe o economie mai buna si mai puternica, si ca o consecinta, o armata mai buna si mai puternica care, prin mijloace pasnice sau militare, enforseaza taxa.

O parte din aceste taxe e folosita pentru a imbunatati standardul de viata al membrilor imperiului iar cealalta parte e folosita pentru a imbunatati dominatia militara care face posibila colectarea acelor taxe.

Istoric, taxarea statelor-subiect s-a facut in diverse forme, de obicei aur si argint, acolo unde acestea erau considerate bani, dar de asemeni sclavi, soldati, recolte, septel, sau alte resurse agricole sau naturale, orice bunuri economice solicita imperiul si puteau fi furnizate de catre natiunile-subiect. Istoric, taxarea a fost intotdeauna directa: natiunile subiect predau pur si simplu banii (aur/argint) sau bunurile economice, in mod direct, imperiului.

Pentru prima data in istorie, in secolul douazeci, America a obtinut puterea de a taxa lumea in mod indirect – nu prin enforsarea unor sisteme de plata a taxelor la fel ca imperiile precedente, ci prin distributia propriei sale monede, dolarul american, celorlalte natiuni, in schimbul bunurilor, cu intentia de a devaloriza in timp acesti dolari si a-i rascumpara inapoi mai tirziu cu mult mai putine bunuri economice. Diferenta intre valoarea dolarului in momentul tranzactiei initiale si valoarea dolarului devalorizat din momentul rascumpararii sale este taxa imperiala americana. Iata cum s-a intimplat.

Devreme in secolul 20, economia americana incepea sa domine economia mondiala. La acea vreme dolarul american era legat de aur, astfel incit valoarea sa nu putea nici sa creasca nici sa descreasca pentru ca era mereu convertibil intr-o aceeasi cantitate, fixa, de aur. Marea Depresiune si inflatia care a precedat-o din 1921 pina in 1929 a marit substantial cantitatea de bani de hartie aflata in circulatie, fara o crestere proportionala a rezervelor de aur.

Asta a facut convertibilitatea in aur a dolarului sa devina imposibila. In consecinta, Presedintele Franklin Delano Roosevelt a decuplat dolarul de aur in 1932. Pina in acest punct America dominase economia mondiala, dar din punct de vedere economic, nu era tehnic un imperiu. Valoarea fixa a dolarului in aur nu permitea americanilor sa extraga beneficii economice de la alte tari furnizindu-le dolari convertibili in aur.
Economic, Imperiul American s-a nascut odata cu ratificarea sistemului Bretton Woods in 1945.

Dolarul a fost facut doar partial convertibil in aur – convertibilitatea in aur era disponibila doar guvernelor straine, dar nu si institutiilor private. Acesta este momentul cind dolarul american a fost stabilit ca moneda de rezerva internationala. Asta era posibil pentru ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial America furnizase aliatilor sai hrana si echipament militar, acceptind plata in aur, si acumulind astfel o portiune semnificativa din rezervele de aur mondiale.

Un imperiu economic nu ar fi fost posibil daca dolarul ar fi ramas complet convertibil in aur, cantitatea de dolari raminind limitata de disponibilitatea aurului, si astfel rascumpararea dolarului facindu-se la valoarea stabilita anterior. Concret insa, cantitatea de dolari a fost crescuta mult peste cantitatea de aur disponibila, iar acesti dolari au fost distribuiti strainilor in schimbul bunurilor acestora. Nu exista nici o intentie de a rascumpara acesti dolari la aceeasi valoare – cantitatea de aur era insuficienta, iar cantitatea de dolari crestea permanent, astfel incit dolarii respectivi se depreciau constant.

Deprecierea constanta a rezervelor de dolari detinute de straini datorita deficitelor comerciale americane este echivalentul unei taxe – o taxare prin inflatie.

Cind in 1971 strainii si-au cerut plata dolarilor in aur, guvernul american a fost pus in imposibilitate de plata. Denumirea “oficiala” a acestei imposibilitati de plata este “ruperea legaturii aur-dolar” sau “suspendarea convertibilitatii dolarului in aur”, dar interpretarea corecta este ca guvernul a dat faliment, asa cum orice banca comerciala este declarata falimentara atunci cind nu-si poate plati datoriile.

Totusi, facind asta, America s-a declarat pe sine un imperiu. Extrasese cantitati enorme de bunuri de la restul lumii, fara a avea vreo intentie sau abilitate de a returna acele bunuri. Restul lumii a fost efectiv taxata, si nu putea face nimic in privinta asta: nu putea forta America in faliment pentru a-i pune sechestru pe posesiunile sale in aur si alte bunuri, si nici nu putea sa isi insuseasca aceste bunuri declarind razboi si cistigindu-l. Esentialmente, America a impus lumii o taxa prin inflatie si a colectat impozit imperial.

Din acel moment, pentru a sustine Imperiul American si a continua sa taxeze restul lumii via inflatie, Statele Unite au decis sa forteze acceptarea dolarului care se deprecia continuu in schimbul unor bunuri economice, si sa faca lumea sa pastreze rezerve mereu crescinde din acesti dolari, chiar in timp ce ei se depreciau.

Trebuia sa dea lumii un motiv economic pentru a acumula acesti dolari, si acest motiv a fost petrolul.

In 1971, cind a devenit clar pentru toata lumea ca guvernul U.S. nu e capabil sa-si rascumpere dolarii cu aur, el a clocit un aranjament alternativ pentru a tine lumea ostatica dolarului ei fictiv. A incheiat o intelegere ferma in 1972-73 cu Arabia Saudita – va suporta puterea Casei de Saud cu conditia ca acestia sa accepte doar dolari in schimbul petrolului lor. Impunindu-si dolarul ca unica moneda pentru liderul OPEC, dolarul a fost practic impus tuturor membrilor OPEC. Pentru ca intreaga lume trebue sa cumpere petrol de la tarile arabe, are astfel un motiv de a-si face rezerve de dolari. Si deoarece, nevoia de petrol a lumii e in crestere iar pretul petrolului e de asemeni in continua crestere, cererea de dolari de pe piata nu poate decit sa creasca la rindul ei. Dolarii nu mai puetau fi schimbati pe aur, dar acum puteau fi schimbati pe petrol.

Esenta economica a acestei intelegeri este ca dolarul era acum suportat de petrol. Cit timp situatia ramine asa, lumea trebuie sa acumuleze cantitati mereu crescinde de dolari, pentru ca acesti dolari sint necesari pentru a cumpara petrol. Cit timp dolarul este singura moneda acceptata ca plata pentru petrol, dominatia sa este asigurata, iar Imperiul American poate continua taxarea restului lumii. Daca, dintr-un motiv oarecare, dolarul si-ar pierde convertibilitatea in petrol, Imperiul American ar inceta sa existe, pentru ca n-ar mai fi capabil sa taxeze o lume independenta de nevoia de a acumula dolari.

Astfel, supravietuirea imperiului dicteaza ca petrolul sa fie vandabil doar in dolari. De asemeni, implica ca restul statelor detinatoare de rezerve de petrol nu sint nici unul suficient de puternice, nici economic si nici militar, pentru a accepta plata pentru petrolul lor in altceva decit dolari. Daca cineva accepta plata in alta moneda, el trebuie convins, fie prin mijloace politice, fie militare, sa se razgindeasca.

Omul care a inceput sa ceara plata pentru petrolul sau in Euro, a fost Saddam Hussein, la sfirsitul anilor 2000. La inceput, cererea sa a fost intimpinata cu dispret, apoi neglijata, dar pe masura ce devenea clar ca era extrem de serios, si si-a convertit chiar si rezerva Iraqiana de 10 miliarde de dolari, de la Banca Mondiala, in Euro, au inceput sa se exercite presiuni politice pentru a-l ajuta sa-si schimbe parerea. Alte tari, ca Iranul, incepeau sa accepte de asemeni plata pentru petrol in alte monede, cele mai notabile fiind Euro si Yen.

Pericolul pentru dolar era clar si prezent, si se impuneau actiuni punitive. Razboiul lui Bush cu Iraqul nu a avut nimic de-a face cu vreo arma de distrugere in masa, cu apararea drepturilor omului, cu raspindirea democratiei sau macar cu capturarea cimpurilor petroliere. A fost despre apararea dolarului, adica a Imperiului American. A fost despre darea unui exemplu pe care oricine care cere plata in alte monede decit dolari pentru petrol, sa-l tina bine minte.

Multi l-au criticat pe Bush pentru regizarea razboiului din Iraq cu scopul capturarii cimpurilor petroliere. Acesti critici nu pot explica de ce avea Bush nevoie de acele cimpuri – putea sa tipareasca pur si simplu dolari, gratis, si cu ei sa cumpere petrolul, cum a facut-o intotdeauna. Trebuie sa fi avut un alt motiv ca sa invadeze Iraqul.

Istoria ne invata ca un imperiu porneste un razboi pentru unul din doua motive: (1) pentru a se apara sau (2) pentru a profita de pe urma lui. Economic vorbind, pentru ca un imperiu sa initieze si intretina un razboi, beneficiile acestui razboi trebuie sa depaseasca costurile lui militare si sociale. Beneficiile derivate in mod direct din cimpurile petroliere nu pot justifica pe termen lung, costul militar al operatiunii. Bush a pornit razboiul pentru a apara abilitatea de a taxa a Imperiului American.

Intr-adevar, actiunile ulterioare confirma aceasta: doua luni dupa ce Statele Unite au invadat Iraqul, programul “Petrol pentru Hrana” a fost suspendat, conturile irakiene de la Banca Mondiala au fost convertite la loc in dolari, iar petrolul a inceput din nou sa fie vindut doar pe dolari. Nimeni nu mai putea cumpara petrol in Euro. Suprematia globala era restaurata. Bush a coborit din avionul sau cu reactie si s-a declarat victorios: misiunea era intr-adevar indeplinita – Bush a aparat cu succes dolarul american, si astfel, Imperiul American.


preluare de pe sursa: http://piatza.net/taxarea-imperiala/

Axa Washington-Londra-Tel Aviv

La începutul lunii decembrie 1989, preşedintele României socialiste, Nicolae Ceauşescu, a primit, din partea lui Iulian Vlad, un raport despre discuţiile din Malta dintre celor două mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite şi URSS. Raportul vorbeşte despre “un nou echilibru pe continentul european”, respectiv “redefinirea sferelor de influenţă”. Documentul a fost făcut public şi nu insistăm asupra lui. Ceea ce nu se ştie este faptul că, alături de informaţiile mai sus amintite, spionii români care s-au ocupat de operaţiunea “Malta” au mai adus şi o hartă.



Acest document a produs, pe plan intern, în timp, demisia unui şef de Mare Stat Major al Armatei Române şi o catastrofă aeronautică: cea de la Baloteşti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce conţinea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale să se producă. Vă prezentam o reproducere a documentului, care se află la Biblioteca din Bucureşti a Mişcării Legionare.

Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armată Mircea Chelaru, la vremea respectivă şef al Marelui Stat Major al Armatei, a anunţat o Conferinţă de Presă ad-hoc, seara tîrziu. El a declarat, spre uluirea asistenţei, că structuri de tip mafiot încearcă să destabilizeze România şi să enclavizeze sudul Olteniei. Adică să constituie o veritabilă “Republică a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cîteva ore, în replică, a venit răspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Mureşan, care a spus că “se poate vorbi de elemente de crimă organizată, generate de nivelul scăzut de trai, de sărăcie. Este vorba despre recuperatori, traficanţi de droguri şi de cei implicaţi în fenomenul prostituţiei. Dacă nu ţinem sub control fenomenul, în timp, e posibil să devină un pericol”. ( Gen. Chelaru incerca sa demaste clica care a pus stapanire prin proxy peste Romania)

A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru şi-a dat demisia din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba? În 1992, William B. Wood, geograf-şef al Departamentului de Stat american (fost ambasador al SUA în Afganistan), dădea publicităţii o hartă cu noile graniţe ale statelor Europei, care ar fi trebuit modificate în virtutea intereselor strategice de după căderea blocului comunist. Adică înţelegerea de la Malta.

Pe scurt, se preconiza că: Scoţia devine independentă; o parte a Irlandei de Nord se uneşte cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franţa; Ţara Bascilor şi Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide în zona de nord şi zona de sud; Belgia se divide în Flandra şi Wallonia; Cehoslovacia se rupe în două; Kaliningrad va fi o zonă autonomă în cadrul Rusiei; Kosovo se alipeşte Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judeţe Dolj, Caraş-Severin şi Timiş se desprind de România şi devin o ţară a ţiganilor; partea vestică a Basarabiei revine României; partea estică a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonomă “Dniester” în cadrul Ucrainei.


Publicaţia franceză “L’evenement de Jeudi” arată harta mai sus menţionată, în octombrie 1992. Peste România de sud-vest scrie “Ţigani”. Un asemenea document primise Ceauşescu şi despre el vorbea şi generalul Chelaru.


Ce spune harta şi ce s-a întîmplat

Iată paralele dintre datele hărţii mai sus amintite şi evenimentele de pe bătrînul continent, din 1990 pînă astăzi:

- În 1993 Cehoslovacia a dispărut de pe harta lumii şi au apărut Cehia şi Slovacia. Paşnic.

- Divizarea Iugoslaviei, aşa cum vorbea documentul, a fost efectul unui şir de conflicte armate începînd cu 1990, cînd Germania recunoaşte prima independenţa Sloveniei şi Croaţiei. În 1991 începe războiul dintre sîrbi şi croaţi, iar în 1992 cel dintre sîrbi şi bosniaci.

- În 1996 mafia albaneză preia controlul traficului de droguri din Balcani.

- În 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.

-În februarie 2008 Kosovo îşi declara independenţa faţă de Serbia, cu recunoaşterea UE şi SUA. Este foarte posibil să se unească cu Albania în următoarea perioadă.

- În noiembrie 2007, premierul regional scoţian Alex Salmond, şeful Partidului Naţional Scoţian (SNP), a vorbit pentru prima oară despre un calendar de separare de Marea Britanie şi a prezis că Scoţia va fi independentă peste 10 ani, respectiv în 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independenţei Scoţiei înainte de alegerile regionale din 2011.

- În noiembrie 2007, flamanzii din Belgia au aprins scînteia scindării – deputaţii flamanzi au votat o lege care vizează reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a întîmplat pentru prima oară de la independenţa Belgiei, în 1830.

- În vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus în actualitate ideea secesiunii dintre sudul şi nordul Italiei.

- “Eliberarea” bretonilor, consideraţi urmaşi ai celţilor veniţi din insulele britanice, de sub “opresiunea franceză”, este susţinută de Armata Revoluţionară Bretonă, care şi-a început activitatea încă de la începutul anilor 1970. Născută ca o copie fidelă a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizaţia bretonă aparţine aripii extremiste a mişcării naţionaliste Emgann, mişcare al cărei obiectiv este independenţa Bretaniei faţă de Franţa.

- În anul 2009, locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum “simbolic” privind independenţa acestei regiuni faţă de Guvernul de la Madrid.

- “Situaţia din Craiova a scăpat de sub control şi cred că nu mai poate fi stăpînită. Nu mai ai curaj să ieşi seara pe stradă”. Afirmaţia aparţinea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Preoteasa, şi era legată de escaladarea luptelor de stradă între clanurile mafiote din Bănie în ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 şi 2009, cînd războaiele dintre clanurile de ţigani din Craiova s-au derulat chiar în centrul oraşului, lîngă Tribunalul Judeţean, în plină zi.


Chelaru: ” Oltenia urma să se desprindă de România în decembrie 2000″

Generalul Mircea Chelaru: “La vremea respectivă (octombrie 2000) aveam informaţii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, şi nu numai, de comunităţi compacte de tigani, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potenţiali agresori. Tocmai în acest sens am convocat acea Conferinţă de Presă, pentru a descuraja, pentru a atrage atenţia acelor structuri că se ştie despre ele şi că există modalităţi de anihilare a lor. Demisia mea a fost legată de acea declaraţie. Regret că am avut dreptate. Fenomenul enclavizării e real. Oltenia urma să se desprindă oficial de România în decembrie 2000, iar Strehaia urma să devină capitala enclavei. Din cîte ştiu, nu s-a renunţat încă la acest plan. În România s-au făcut şi se fac greşeli politice ce intră în categoria erorilor istorice, care, tare mă tem, nu se vor putea spăla decît cu sînge”.

Generalul Mircea Chelaru, născut în 1949, este doctor în ştiinţe militare şi a absolvit – pe lîngă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară din România – Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate “George C. Marshall” din Germania, precum şi cursuri internaţionale de drept militar. În anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al Amatei în anul 2000. Din anul 2008 este general cu 4 stele, în rezervă.



De ce a dispărut Dosarul Baloteşti?

Din informaţiile pe care le deţinem, spionul român care i-a adus lui Iulian Vlad şi, prin acesta, lui Ceuşescu, acele date de la Malta, în 1989, a decedat în catastrofa aeronautică de la Baloteşti. Cităm declaraţia unei persoane care cunoaşte detalii din interiorul sistemului: “Omul care a adus informaţiile de la Malta în 1989 se afla în Airbusul care s-a prăbuşit la Baloteşti în 1995.

Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o execuţie, era vizată chiar persoana care era implicată în acţiunea românească de spionaj de la Malta”. O aeronavă cu destinaţia Bruxelles s-a prăbuşit, la 31 martie 1995, în jurul orelor 9, în apropierea Aeroportului Internaţional Bucureşti – Otopeni, după aproximativ două minute de la decolare. În accident şi-au pierdut viaţa toţi membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucureşti, dar şi funcţionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricată în 1987, aparţinea Companiei TAROM şi efectua zboruri regulate pe ruta Bucureşti – Bruxelles.

Desigur, este greu de crezut că în România am putea asista la o asemenea desfăşurare complexă de forţe, ca în filmele de spionaj, dar… Ce scria presa în 20 mai 2008: “Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din România, accidentul de la Baloteşti, este de negăsit. Consiliul Superior al Magistraturii încearcă să afle cum au dispărut documentele, înainte ca procurorii să se pronunţe asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatică”.

Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului şi Curţii de Apel Bucureşti, dar şi cele ale Parchetului Curţii Supreme. Verificările au dus la concluzia că dosarul accidentului aviatic nu a fost soluţionat de nici unul din aceste parchete. Cît despre dosarul în sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unităţi de Parchet, care au preluat, pe rînd, frîiele investigaţiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii să reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum să le reconstituie…

România a scăpat, deocamdată, de liniile noii ordini europene trasate pe această hartă blestemată. Reamintim, însă, o idee aristotelică, conform căreia o comunitate în care dispare Justiţia este pe cale de disoluţie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeană, iar nivelul de trai este în prăbuşire.



De ce ne urăsc fiii celor care au bolşevizat România?

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizînd şi denaturînd faptele de glorie ale înaintaşilor, să ne defăimeze personalităţile devenite simboluri şi valori ale spiritualităţii româneşti şi, în general, să-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fără cultură, fără demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astăzi, ele să devină un fapt obişnuit, de care nu se mai simt deranjaţi nici măcar cei direct vizaţi, adică românii. Constrînşi să se îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiştii neoliberalismului postdecembrist, mulţi dintre ei nu şi-au mai dat seama că în România se instaura, cu fiecare acţiune politică sau aşa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupaţie.

N-au sesizat, deşi s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai să înlesnească realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolaţi stîlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii poporului, ai credinţei sale strămoşeşti, ai dorinţei sale de a trăi într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpîn pe munca şi bogăţiile sale, valori pentru care şi-au dat viaţa generaţii întregi de înaintaşi.

Mulţi au fost duşi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atîtea şi atîtea generaţii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunistă. Campania furibundă de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al acţiunilor de demolare a structurilor instituţionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.

A trebuit, însă, să treacă 20 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu economia devastată, cu bogăţiile ei în mîna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţămîntul, cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dăm seama că tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are alt scop decît să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii şi cine or mai rămîne pe ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpînire străină.

Dacă mai sînt unii care se îndoiesc de această perspectivă şi nu înţeleg că tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor acţiuni premeditate, le supun atenţiei, ca un argument suplimentar, o scurtă analiză asupra unora dintre cei mai aprigi detractori şi defăimători ai neamului românesc.

În primul rînd, cred că nu-i o simplă coincidenţă că, în marea lor majoritate, aceştia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru ţară, respectiv spre sfîrşitul celui de-al II-lea război mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stăpînire străină, făcîndu-se cunoscuţi prin zelul lor nemăsurat faţă de ocupantul sovietic. Activişti ai bolşevizării ţării şi duşmani ai poporului român, aceştia ne-au rămas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, ce au urmărit anihilarea fizică a intelectualităţii, considerată, pe bună dreptate, stîlpul rezistenţei naţionale. A se constata că analizele şi rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu premeditare, pe adevăraţii vinovaţi. Au fost supuşi, însă, oprobriului public tot românii, care, din ignoranţă, au devenit victime ale manipulării şi au fost folosiţi în asemenea acţiuni barbare.

Adevăraţii criminali de atunci şi-au dus traiul tihnit pînă la adînci bătrîneţe şi şi-au lăsat urmaşi de nădejde, care le continuă “opera” şi în vremurile noastre. Iată, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismăneanu, născut Leonid Tismineţki, Walter Roman, născut Neuländer, Dionis Patapievici, născut Denys Patapiewicz, şi Mihai Oişteanu, născut Mihail Oigenstein. Ce au ei în comun? În primul rînd, faptul că toţi sînt evrei, proveniţi din teritoriile unde sovieticii şi-au pregătit acţiunile împotriva României, toţi, după 1964, şi-au românizat numele pentru a-şi ascunde originea, dar, mai ales, crimele săvîrşite în perioada de bolşevizare a României, toţi au ajuns, cu sprijinul Moscovei şi al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toţi şi-au lăsat cel puţin cîte un urmaş cărora le-a transmis atitudinea lor ostilă faţă de români şi misiunea de a continua să-i duşmănească.

Anul 1964 a marcat începutul unei perioade de dezgheţ în politica statului comunist. Românii din nomenclatura de partid şi-au întărit poziţiile şi au început să imprime propagandei şi ideologiei de partid un caracter naţional din ce în ce mai pronunţat. S-au recunoscut şi au fost condamnate chiar şi o parte din greşelile şi crimele trecutului. România se distanţa tot mai mult de Moscova şi stabilea relaţii cu lumea occidentală.

Concomitent, aparatul de partid şi instituţiile statului au fost curăţate de elemente alogene, barîndu-se, totodată, prin subtile pîrghii administrative, accesul etnicilor minoritari în funcţii importante. În aceste condiţii, indivizi ca aceia nominalizaţi mai sus şi-au pierdut poziţiile dominante în partid şi, o dată cu ele, privilegiile importante de care beneficiau. Desigur, n-au fost aruncaţi în stradă din locuinţele luxoase pe care le ocupau, aşa cum au făcut odraslele lor cu românii după 1990, dar nici nu li s-a mai permis desfrîul şi opulenţa cu care se obişnuiseră şi, mai ales, favoarea pe care le-o dădea puterea.

Cei care le-au făcut această “neplăcere” erau tocmai românii, pe care ei îi urau genetic şi lucru acesta n-aveau cum să-l uite. Unii au mai apucat momentul răzbunării din decembrie 1989, aşa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, alţii au lăsat pe seama urmaşilor duşmănia împotriva românilor şi, din cîte se constată, aceştia se dovedesc extrem de zeloşi în a-şi executa aceste obligaţii testamentare. Îi recunoaştem, prin ostilitatea ce o manifestă faţă de români, prin înverşunarea cu care încearcă să ne înstrăineze de valorile naţionale şi, în general, prin răul imens făcut ţării în aceşti 20 de ani, pe indivizi ca Vladimir Tismăneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oişteanu.

Sînt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalităţilor istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria şi ne-au ridicat spiritualitatea naţională ce ne dă identitate, legitimitate şi ne plasează în rîndul naţiunilor civilizate etc.

Şi ei, ca şi bolşevicii din care, biologic, se trag, tot de pe funcţii de autoritate îi duşmănesc pe români. Puterea ce le-o conferă aceste funcţii le permit să acţioneze cu mai multă eficienţă şi, totodată, să beneficieze de privilegii şi să ducă un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii.

Dacă părinţii lor i-au duşmănit pe români în numele comunismului, iată că ei o fac de pe poziţie de anticomunişti. Numai vectorul s-a schimbat, scopul a rămas însă acelaşi, adică să-i menţină pe români într-o stare de înapoiere culturală pentru a-i putea domina.

Pentru români se pun, însă, nişte întrebări: de ce tocmai Patapievici, cel care s-a afirmat deschis ca denigrator al neamului românesc, a fost numit şi reinvestit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, organism care ar trebui să ne promoveze cultura şi valorile în lume şi de care el, de fapt, se foloseşte pentru a ne batjocori şi a ne expune în ipostaze umilitoare? De ce o altă odraslă de bolşevic, în speţă Tismăneanu, a ajuns “inchizitorul” comunismului, folosindu-se de această ocazie, autoritate şi, bineînţeles, fonduri substanţiale, pentru a-i ataca, de fapt, tot pe români?

De ce şi celelalte odrasle de bolşevici se situează bine în zona privilegiaţilor postdecembrişti, nimeni nu-i deranjează cu nimic, ocupă funcţii importante, duc un trai opulent pe seama românilor pe care continuă să-i umilească cu abjecţiile lor anticomuniste? Sunt întrebări la care ar trebui să răspundă cel care le-a încredinţat aceste funcţii şi continuă să-i încurajeze în acţiunile lor, deşi acestea oripilează tot mai multă lume.

Sînt, desigur, întrebări retorice pentru că şi individul numit Băsescu Traian, prin tot ceea ce face, se poziţionează împotriva intereselor poporului român. În aceste condiţii ar trebui să-i întrebăm pe cei care l-au votat pe acest individ dacă nu cumva prestaţia lui începe să-i dezamăgească, dacă nu cumva încearcă un sentiment de culpabilitate faţă de răul ce s-a abătut asupra ţării.

Alexandru Amititeloaie


preluare de pe sursa: http://piatza.net/axa-washington-londra-tel-aviv/

America Secreta, mamutul cu picioare de lut

Guvernul american a creat, ca raspuns la atacurile de la 11 septembrie 2001, o intreaga lume top-secret, atat de mare, de greoaie si de misterioasa incat nimeni nu stie cat costa, cati oameni implica, cate programe deruleaza sau cate agentii fac exact acelasi lucru.

Acestea sunt cateva dintre concluziile unei anchete de doi ani a ziarului Washington Post, care a descoperit o geografie alternativa a Statelor Unite, o America Top Secret, ascunsa privirilor publice. Dupa noua ani de investitii fara precedent, sistemul de securitate al Americii a devenit atat de masiv, incat eficienta sa este imposibil de cuantificat.


Cateva dintre rezultatele anchetei:

- 1271 de organizatii guvernamentale si 1931 de companii private lucreaza la programe legate de antiterorism, securitate si informatii in 10.000 de locatii pe teritoriul Statelor Unite

- Aproximativ 854.000 de oameni detin informatii top-secret

- In Washington si zona inconjuratoare, sunt in constructie sau deja date in folosinta 33 de complexe de cladiri destinate muncii de informatii, din septembrie 2001 pana acum. Impreuna, ele ocupa echivalentul a aproape de trei ori cladirea Pentagonului sau de 22 ori cladirile Capitoliului - aproape sase milioane de metri patrati. (S.A.)

preluare de pe sursa: http://www.agentia.org/teoria-conspiratiei/america-secreta-mamutul-cu-picioare-de-lut-5259.html

În Coreea de Nord încep să apară cazuri de canibalism

Situaţia din cea mai izolată ţară a lumii devine din ce în ce mai gravă. Un document oficial al poliţiei nord-coreene a detaliat cel puţin un caz de canibalism.

Dacă acest raport ar fi adevărat, ar valida câteva zvonuri ce s-au răspândit în Nord în ultima vreme, care susţin faptul că oamenii sunt atât de înfometaţi, încât s-ar mânca unii pe alţii.

“Raportul, obţinut prin intermediul organizaţiei Misiunea lui Caleb din Coreea de Sud, a oferit o privire rară asupra canibalismului presupus şi a altor crime, dar nu a precizat dacă practicarea canibalismului a devenit foarte răspândită.

Un gardian de sex masculin, care nu a putut să îşi stăpânească foamea, şi-a ucis colegul cu ajutorul unui topor, a mâncat o parte din trupul lui şi a vândut restul într-o piaţă, spunând că este carne de viţel. Raportul nu a adus detalii suplimentare despre momentul în care a avut loc crima”, relatează Korea Herald.

Documentul confidenţial de 791 pagini, numit “Manual pentru lucrătorii în acţiunea de pedepsire”, menţionează 721 de infracţiuni. Majoritatea dintre aceste cazuri implică mâncarea.

Cinci dintre cazuri implică practicarea canibalismului, susţine International Business Times.

În timp ce există dubii cu privire la veridicitatea a tot ceea ce este descris în raport, caracterul său oficial îi conduce pe experţi către ideea că cea mai mare parte a conţinutului raportului trebuie luat ca atare.

“Am studiat legile Nord Coreene pentru ultimii 40 de ani şi niciodată nu am văzut nimic asemănător cu acest document secret al departamentului nord-coreean de aplicare a legii. Acest document oferă o imagine şocantă a vieţii din societatea nord-coreană“, susţine Jang Myung-bong, un specialist în legile nord-coreene.

Nu este nicio îndoială că multor nord-coreeni le este foame. Dar un raport recent sugerează că foametea nu este larg răspândită.

Descoperirile echipei americane conduse de Robert King, trimisul special al Statelor Unite privind drepturile omului în Coreea de Nord, susţine că nu există o criză în desfăşurare, deşi unele părţi ale ţării se confruntă cu o penurie drastică.

Pe baza acestei evaluări, Washington-ul recomandă o asistenţă alimentară pentru anumite regiuni ale Coreei de Nord, mai ales în locurile unde există puţine rezerve de hrană.

Sursa: GlobalPost

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

Etapa finală

Editorial din "Cronica Romana" 

Decizia agenţiei de rating Standard and Poor’s (S&P) de a reduce ratingul investiţional al SUA de la AAA la AA+ cu perspectivă negativă este un eveniment fără precedent şi cel mai probabil marchează mo­mentul în­ce­perii fazei finale a crizei globale.

Ca de obicei, maşinăria de propagandă încearcă să prezinte situaţia într-o lumină pozitivă şi să minimalizeze consecinţele acestei reduceri.

Propagandiştii aflaţi (direct sau indirect) pe ştatul de plată al Wa­shingtonului încearcă să inoculeze publicului larg următoarele idei nocive şi false:

1. Agenţia de rating Standard and Poor’s şi-a demonstrat incompetenţa în trecut, deci retrogradarea ratingului nu trebuie luată în serios.

De fapt, anume din cauza erorilor din trecut, această decizie trebuie privită cu maxi­mă seriozitate. Dacă agenţia care a menţinut ratingul investiţional al Lehman Brothers şi Bear Stearns până la iniţierea falimentului a considerat necesar să reducă ratingul SUA, atunci situaţia economică din SUA este critică.


2. În fond, decizia Standard and Poor’s nu va afecta funcţionarea pieţelor financiare şi activitatea cotidiană a economiei americane.

După anunţul retrogradării, am avut posibilitatea să vedem tranzacţiile pe bursa de valori din Arabia Saudită (sâmbăta fiind zi de lucru într-o parte a lumii musulmane) şi acţiuni­le saudite au căzut cu 5,46%.

Cel mai probabil, toate pieţele financiare vor avea aceeaşi re­ac­ţie negativă. Investitorii instituţionali au primit confirmarea supremă a slăbiciunii eco­no­miei americane.

Prăbuşirea totală nu va avea loc mâine, însă procesul pare a fi de neoprit.

3. Chiar dacă economia americană va trece printr-o criză dezastruoasă, SUA vor rămâne în continuare liderul mondial, deoarece China va trece printr-o criză cu mult mai puternică decât cea din SUA.

Chiar dacă, începând de mâine, SUA declară că nu mai plătesc nimic din datoria externă şi nu mai importă nimic din China, situaţia economiei americane nu va fi mai bună decât cea a economiei chineze. China va rămâne cu o industrie puternică, economie viabilă, obli­gaţii financiare microscopice în privinţa asistenţei sociale şi rezerve colosale de forţă de muncă relativ calificată.

SUA practic nu mai au industrie civilă, economia are o componentă de consum egală cu 70%, datorii colosale faţă de cetăţenii proprii (care au drept de vot), programe sociale supradimensionate, dar subfinanţate şi fără vreo posibi­litate de a mai cumpăra petrol cu dolarii care nu vor mai avea valoare. America şi China pot fi comparate cu doi boxeri, unul bătrân şi cu o inimă slabă, iar altul tânăr şi bine odihnit.

Criza poa­te fi comparată cu o puternică lovitură în plex. Evident, pentru boxerul tânăr o astfel de lo­vitură va fi foarte neplăcută, însă pentru cel bătrân şi slab această lovitură va însemna un cnocaut şi probabil o spitalizare prelungită.

Toate ideile toxice menţionate anterior se vehiculează la ore de maximă audienţă, dar exis­tă încă una, destul de populară. Această idee se spune în şoaptă de către cei “iniţiaţi” şi es­te destul de simplă: “la momentul potrivit, America îi va rezolva şi pe chinezi şi pe ruşi printr-un război rapid şi glorios, soluţionând colateral problema locurilor de muncă, cererii interne şi cri­zei economice”. Trebuie menţionat că aceia care susţin această idee şi cei care se lasă convinşi de propagandiştii ideii “unui război american victorios” dau dovadă de o gândire primitivă şi provincialistă.

Cei care au mai fost pe la “casele mari” ale puterilor globale ştiu că un război la scară largă între marile puteri mondiale este imposibil, pentru că un astfel de război va dura câteva ore, nu va fi dus cu ajutorul armelor convenţionale şi sigur va lăsa în urmă o planetă unde nici gândacii de bucătărie nu vor putea trăi timp de câteva mii de ani.

Un astfel de război nu va avea învingători, ci numai învinşi. “Câştigătorii” vor avea dubiosul privilegiu de a muri cu câteva minute mai târ­ziu decât perdanţii.

Cei care mizează pe ideea că problemele SUA vor putea fi rezolvate prin forţă armată se înşală amarnic. Din momentul în care lumea a intrat în epoca “distrugerii mutuale asigurate” (MAD = Mutually Assured Distruction) în cazul unui război major, victoriile şi înfrângerile în cursa pentru dominaţia globală se obţin în primul rând în plan economic, iar în plan economic SUA stau deosebit de prost.

Decizia S&P de a reduce ratingul investiţional al SUA nu poate avea decât două explicaţii plauzibile. În principiu, pentru economia globală nu contează care dintre ele este adevărată, ambele prezentând argumente deosebit de solide pentru a presupune că SUA se apropie de colaps, atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere politic.

Tre­bu­ie înţeles că S&P este o organizaţie deosebită şi, în cazul cel mai optimist, doar menajera nu poartă epoleţi. Numai cineva deosebit de naiv poate crede că o decizie referitoare la ratingul investiţional al unei ţări din G20 este făcută pe baza unor calcule econometrice şi nu pe baza unor calcule geostrategice.

Agenţiile de rating nu au anulat ratingul investiţional al Lehman Brothers sau Bear Stearns pentru că nu au avut informa­ţiile necesare sau pentru că au analişti foarte incompetenţi, ci pentru că interesele ţării pentru care lucrează cereau în mod imperativ ca aceste ratinguri să fie menţinute până în ultima clipă. Situaţia retrogradării ratingului investiţional al SUA este atât de dramatică pentru că toţi jucătorii mari de pe scena politică şi economică a lumii conştientizează că retrogradarea fie a fost o decizie care i-a fost impusă Washingtonului, fie este semnul că Washingtonul pierde controlul asupra unor componente importante ale structurilor care ar trebui să-i asigure securitatea.

Dacă este adevărată versiunea impunerii, atunci este clar că numai China are capa­ci­tatea de a forţa SUA să-şi reducă propriul rating investiţional. Ce interes ar avea China să întreprindă o astfel de operaţiune?

Unicul motiv plauzibil ar fi următorul: China îşi doreşte ca SUA să cadă înaintea Europei şi înrăutăţirea dramatică a situaţiei europene a condus la necesitatea accelerării căderii economiei americane.

În ultimii ani, China a investit mult timp, efort şi bani pentru a prelua rolul “fratelui cel mare” pe care îl aveau SUA în relaţia cu ţările europene. Beijingul a creditat ţările de la periferia europeană, iar acolo unde a putut a obţinut şi relaţii extrem de cordiale cu elitele politice naţionale.

În aceste condiţii, pentru China este mult mai confortabil ca etapa finală a crizei economice globale să înceapă în SUA şi nu în Europa. Este relativ simplu să găsim răspunsul la întrebarea referi­toare la modul în care Beijingul a reuşit să-i “convingă” pe  americani să-şi taie singuri ratingul.

Cel mai probabil, SUA au fost puse în faţa alegerii între o reducere “benevolă” a ra­tingului şi o “distrugere economică totală” pe care Chi­na putea să o provoace prin aruncarea în piaţă a obligaţiunilor americane, în valoare de 1,5 trilioane de dolari.

Dacă organizatorii operaţiunii de reducere a ratingului se află nu în exteriorul, ci în in­te­riorul SUA, atunci situaţia devine cu mult mai interesantă. Dacă anumite părţi ale structurilor de securitate ale SUA îşi permit să facă astfel de operaţiuni, contrar voinţei aparatului administrativ central, înseamnă că din punct de vedere instituţional SUA se află în război civil.

Dacă această ipoteză este adevărată, atunci se prefigurează existenţa a două grupuri beligerante: unul este format din membrii elitei economico-politice care consideră că sistemul actual mai poate fi salvat sau cei care urmăresc să prelungească agonia cu orice preţ, urmărind scopuri personale sau beneficiul grupurilor de interese din care fac parte.

Apa­rent, acest grup deţine controlul ambelor partide şi poziţiile-cheie în administraţia publică.

În acelaşi timp, grupul care a efectuat operaţiunea de reducere a ratingului ar putea fi ghidat de dorinţa de a forţa establishment-ul actual să ia măsuri concrete pentru redresarea situa­ţiei economice şi să pună interesele strategice ale statului mai presus de interesele de gaşcă şi dorinţa de a câştiga bani prin îndatorarea bugetului fede­ral.

Alternativ, accelerarea colapsului economic ar putea fi privită ca o modalitate de cre­are a unei conjuncturi în care acest grup ar putea prelua controlul puterii de stat.

Ambele variante sugerează că economia SUA se apropie de colaps. Am intrat în faza finală a crizei globale.

Redacţia Economică

preluare de pe Short URL: http://cronicaromana.com/?p=1312

F-35: Apogeul avioanelor de vânătoare

Foto (14)

Un element crucial al relaţiilor internaţionale este capacitatea unui stat de a-şi proiecta puterea, atât la nivel regional, cât şi continental sau global. Unul din principalii piloni ai capacităţii de proiecţie a puterii a unui stat îl reprezintă proiectarea forţelor militare, iar cea mai puternică armată a lumii, cea a SUA, are ca scop primar capacitatea de a-şi proiecta puterea la nivel global. Prin exercitarea acestei capacităţi, ce este o exprimare a puterii de disuasiune şi de convingere, un stat îşi poate atinge obiectivele diplomatice.

Unul dintre elementele esenţiale ale capacităţii de proiecţie a forţelor militare îl constituie dominarea aerului. Pentru a atinge acest ţel, armata SUA are în plan ca până în 2020 să deţină un număr record de aeronave militare, cu peste 1.000 mai multe decât oricare altă naţiune de pe Pământ. În 10 ani, SUA va deţine de 20 de ori mai multe avioane de război decât China şi de 15 ori mai multe decât Rusia, la care se adaugă un număr crescând de drone armate.

Cel mai important avion din acest arsenal militar american va fi F-35 Lightning II, cea mai sofisticată armă de război din istoria omenirii.

În 2001, compania Lockheed Martin a câştigat competiţia cu Boeing, fiind desemnată de Departamentul Apărării din SUA drept constructorul avionului de vânătoare de generaţia a 5-a. F-35, avionul conceput de Lockheed Martin, urma să înlocuiască flota învechită a armatei americane. F-35, denumit şi Joint Strike Fighter, este construit în colaborare cu 8 ţări aliate ale SUA, ce intenţionează să îl achiziţioneze.

Marele avantaj prezentat de F-35 era faptul că urma să înlocuiască mai multe modele de aeronave de luptă. De la clasicele F-16 şi A-10 folosite de Aviaţia Militară, până la avioanele A/F-18 folosite de Marină şi aeronavele AV8B folosite de infanteria marină, toate urmează să fie înlocuite de F-35.

Iată cum arată un F-35 însoţit de avionul pe care îl va înlocui, F-16:

Acest lucru este posibil pentru că F-35 include, de fapt, 3 tipuri de aeronave, acestea pornind de la acelaşi design de bază, urmând ca apoi să fie modificate pentru a satisface nevoile fiecărei ramuri a armatei americane.

Cele 3 tipuri de F-35

Primul model, intitulat F-35A, e o aeronavă de tip CTOL (conventional take-off and landing), capacitatea de decolare şi aterizare fiind una obişnuită, tipică aeronavelor destinate bazelor terestre, F35-A fiind conceput pentru uzul US Air Force. Aeronava beneficiază de o capacitate de accelerare extraordinară, fiind manevrabilă chiar şi în condiţiile unei acceleraţii gravitaţionale de 9 g (de 9 ori mai mare decât cea normală la sol).

Infanteria marină urmează să beneficieze de F35-B, un model de tip STOVL (short take-off and vertical landing), acest avion fiind capabil să decoleze de pe o suprafaţă scurtă de rulare şi să aterizeze vertical, precum un elicopter.

A treia variantă, F-35C, este concepută pentru a fi folosită de marina americană, fiind proiectată special pentru a putea fi folosit pe un portavion (model tip CV – carrier version). Acest tip de avion are suprafeţele aripilor mai mari şi un tren de aterizare ranforsat, necesar pentru decolarea asistată (de catapulte) tipică portavioanelor.

Pe 27 iulie un F-35C a efectuat primul test public de decolare prin catapultare:

Fiind un avion de vânătoare multirol de generaţia a 5-a, F-35 va fi de 8 ori mai eficient în misiunile de atac la sol şi de 4 ori mai eficient în ceea ce priveşte misiunile de apărare în aer în comparaţie cu aeronavele de vânătoare din generaţia anterioară. De asemenea, fiind mult mai sofisticat decât avioanele ce sunt astăzi în uz, F-35 va putea îndeplini misiuni care astăzi solicită folosirea mai multor aeronave, graţie senzorilor avansaţi şi tehnologiei stealth, care face aproape imposibilă detectarea sa chiar şi de către sistemele anti-aeriene avansate.

F-35 este primul avion supersonic, invizibil faţă de radar, ce poate decola de pe o suprafaţă scurtă şi ateriza vertical. Aeronava măsoară 15,6 metri în lungime, 4,6 în înălţime şi 10,7 metri în lăţime (13,1 în cazul F-35C), putând atinge o viteză maximă de 1.930 km/h (Mach 1.6). F-35A şi F-35C pot transporta o sarcină maximă de armament de 8.160 de kg, iar F-35B de 6.800 de kg.

Un alt rol pe care aeronava F-35 îl va avea este acela de colectare de date esenţiale despre forţele inamice, misiune îndeplinită de obicei de agenţiile de informaţii. Avionul este capabil să culeagă informaţii din spaţiu, de la sol şi de la alte aeronave prezente în aer, iar acestea sunt transmise în timp real la sol, unde pot fi analizate de forţele specializate.

Pentru că sistemele inteligente ale aeronavei cumulează toate informaţiile referitoare la câmpul de război, pilotul are acces la o imagine de ansamblu a acestuia. Toate informaţiile apar pe un display integrat în casca purtată de pilot, acesta având capacitatea de a vedea imagini în infraroşu. De asemenea, pilotul poate accesa una din numeroasele camere video integrate în corpul aeronavei, putând vedea în toate direcţiile, inclusiv sub aeronavă.

Proiectanţii aeronavei se laudă cu nivelul înalt de precizie al acesteia. Oficialii Lockheed Martin au probat acest lucru în timpul unui zbor demonstrativ efectuat la 80 de km de oraşul american Las Vegas. În imaginile transmise în timp real spre centrul de comandă, jurnaliştii prezenţi au putut vedea cum senzorii aeronavei capturează imagini clare ale hotelurilor din oraşul situat la 80 de kilometri depărtare.

Specialiştii Lockheed Martin au explicat jurnaliştilor că sistemul sofisticat de arme cu care este dotat F-35, proiectat să reducă numărul victimelor colaterale, este capabil de o asemenea precizie încât permite ţintirea unei ferestre anume a hotelului chiar de la distanţa de 80 de kilometri! Din motive evidente, această afirmaţie nu a fost demonstrată jurnaliştilor.

Avioanele F-35 vor costa de 10 ori mai mult decât trimiterea omului pe Lună

Pentru că toate cele 3 modele ale F-35 se bazează pe acelaşi design de bază, şefii armatei americane se aşteptau ca prin achiziţia acestor aeronave de generaţia a 5-a să îndeplinească două obiective în acelaşi timp: modernizarea flotei şi reducerea costurilor.

Pentru că cele 3 modele de aeronave urmează să aibă 80% din componente în comun, şefii armatei americane se aşteptau ca acest lucru să conducă la costuri de mentenanţă şi de logistică mai mici.

Dacă primul obiectiv pare aproape de realizare, cel de-al doilea nu a decurs deloc conform planurilor.

Programul JSF (Joint Strike Fighter) de modernizare a flotei americane a întâmpinat numeroase probleme ce au dus la întârzierea sa şi la depăşirea costurilor programate iniţial.

Dacă la semnarea contractului cu Lockheed Martin cei de la Pentagon se aşteptau ca F-35-ul să intre în uz în 2010, termenul de predare a fost extins până în 2016, iar costurile au crescut exponenţial, depăşind cu mai mult de 50% suma estimată iniţial. Pentagonul intenţionează să achiziţioneze 2.443 de avioane F-35 în următorii 25 de ani, costul total fiind 382 de miliarde de dolari.

Dacă iniţial costul unui F-35 era estimat la 69 de milioane de dolari, astăzi acesta se ridică la peste 130 de milioane (cea mai scumpă fiind aeronava destinată utilizării pe portavioane, care costă aproximativ 143 de milioane de dolari).

Însă atât armata americană, cât şi ţările care intenţionează să cumpere aceste avioane (printre care Marea Britanie, Italia, Olanda, Turcia, Canada, Australia, Norvegia, Danemarca, Israel) doresc să reducă numărul de aeronave comandate, ca urmare a costului exorbitant.

Costurile de achiziţie nu sunt, însă, cele mai mari cheltuieli pe care aceste aeronave le vor implica: un raport publicat anul acesta de către Pentagon estimează că, de-a lungul celor 50 de ani în care vor fi în uz avioanele de tip F-35, programul va costa peste 1.385 de miliarde de dolari americani.

Astfel, acesta este de departe cel mai scump program din istoria armatei americane. Şi nu doar al armatei! Spre exemplu, programul Apollo, prin care NASA a dus pentru prima dată oameni pe Lună, a costat 164 de miliarde dolari de-a lungul a 10 ani.

Un alt program cu care Joint Strike Fighter a fost comparat este cel al construcţiei de autostrăzi de-a lungul SUA, care a costat 213 miliarde de dolari pe o durată de 40 de ani, un mizilic în comparaţie cu costurile F-35.

F-35, ultimul avion de vânătoare pilotat de om?

Chiar dacă F-35 va costa mult mai mult decât s-a estimat iniţial, soarta sa nu este în dubiu, el urmând să fie arma cheie a forţelor aeriene americane în următoarele decenii.

Cu toate acestea, pe termen lung acesta îşi va pierde din avantajele apreciate astăzi. Limita de zbor în regim de luptă a F-35C, varianta destinată folosirii de pe portavion, este de 1.100 de kilometri distanţă faţă de bază. Acest lucru ar putea constitui o problemă pe măsură ce China dezvoltă rachete balistice anti-portavion, fiind foarte posibil ca F-35 să nu mai constituie un avantaj în zona Asiei de Sud şi a Pacificului de Vest, regiune pe care strategii militari americani o consideră drept punct-cheie al potenţialelor conflicte în anii ce urmează.

În teatrele de operaţiuni în care SUA activează în prezent, Irak şi Afganistan, armata americană a început să folosească din ce în ce mai mult drone, adică aeronave pilotate de la sol (de obicei chiar de la zeci de mii de kilometri distanţă, piloţii acestora aflându-se în baze din SUA). În ultimii ani, dronele au devenit mai fiabile şi au preluat din ce în ce mai multe misiuni ce cădeau în sarcina avioanelor pilotate de om, iar Pentagonul intenţionează să direcţioneze din ce în ce mai mulţi bani în dezvoltarea acestora.

Dincolo de costul mai mic, dronele au două mari avantaje în comparaţie cu aeronavele pilotate de oameni. Primul avantaj este oferit de faptul că sunt mai uşoare şi mai eficiente decât avioanele, nefiind echipate cu sistemele de protecţie a pilotului, lipsa greutăţii suplimentare permiţându-le să fie mai rapide şi mai uşor de camuflat. Cel de-al doilea avantaj este decisiv: în cazul în care o dronă este doborâtă de forţele inamice, nu există pierderi umane.

De aceea, viitorul pare să aparţină dronelor conduse de la sol, iar F-35 va constitui, aproape sigur, cântecul de lebădă al avioanelor de vânătoare şi totodată cea mai mare realizare în acest domeniu.

Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA