Se afișează postările cu eticheta India. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta India. Afișați toate postările

22 septembrie 2011

Suntem deja 7 miliarde?


Suntem deja 7 miliarde?
În viitorul foarte apropiat, populaţia Terrei va atinge, pentru prima dată, pragul de 7 miliarde de locuitori. Pământeanul „cu numărul” şapte miliarde se va naşte, cu mare probabilitate, în China sau India, ţările care au populaţii de peste un miliard de locuitori. Asta dacă nu cumva s-a născut deja…

Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit că evenimentul ar putea avea loc, cel mai probabil, în ziua de 31 octombrie, dar istoria a dovedit că, de cele mai multe ori, aceste predicţii demografice pot fi eronate.

Nimeni nu poate şti sigur dacă populaţia Pământului nu a depăşit cumva pragul de 7 miliarde, de vreme ce niciun statistician nu se încumetă să dateze cu exactitate acest eveniment cu încărcătură simbolică.

Populaţia a crescut covârşitor în ultimele secole. Acum 2.000 de ani, când, după tradiţia creştină, s-a născut Iisus, se prespune că Terra avea în jur de 300 de milioane de locuitori. Pragul de un miliard a fost atins în anii 1800, cel de 6 miliarde a fost înregistrat în 1999. Organizaţia Naţiunilor Unite susţine că totuşi ritmul creşterii se va diminua gradat, estimând pentru anul 2050 o cifră cuprinsă între 8 şi 10,5 miliarde.

Această evoluţie va aduce cu ea unele schimbări. În curând, India, care are o populaţie actuală de 1,2 miliarde, va bate recordul Chinei, devenind cea mai populată ţară. O altă explozie demografică are loc în
Africa subsahariană. Nigeria, cea mai populată dintre ţările Africii, cu 165 de milioane de locuitori, va avea o populaţie de 750 de milioane până la jumătatea acestui secol.

Un alt exemplu compară două regiuni diferite din punct de vedere al dezvoltării economice. Germania, un stat puternic industrailizat, care în prezent are 80 de milioane de locuitori, va rămâne, în următorii 40 de ani, cu o populaţie de 72 de milioane. La polul opus, Etiopia are în prezent o populaţie egală cu cea a Germaniei, dar în 4 decenii, numărul locuitorilor va fi de aproape 174 de milioane.

Asta înseamnă că lumea industralizată îmbătrâneşte rapid.

Schimbările populaţionale vor duce şi la schimbarea raporturilor de putere şi la modificarea influenţei politice al unor state. Ţări precum India, China şi Brazilia (aceasta din urmă având deja o populaţie de 193 milioane) au înregistrat deja o creştere a lor influenţei politice.

Ca urmare a acestor veşti, mulţi oameni politici europeni afirmă că, într-o lume populată de 7 miliarde de locuitori, cei 500 de milioane de europeni vor fi nevoiţi să se unească pentru a-şi păstra valorile. Evoluţia numerică va pune presiune asupra resurselor şi va crea conflicte între state.

Organizaţia WWF estimează că, dacă se menţine ritmul actual al consumului, până în 2050 am avea nevoie de trei planete de pe care să luăm resurse.

Sursa: The Hindu
preluare de pe sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

28 august 2011

În Asia, 80.000.000 de oameni vorbesc limba română!

Lucian Cueşdean: “Limba punjabi, din India, are 2.000 de cuvinte curat româneşti, iar multe altele seamănă foarte mult cu ale noastre. Asta pentru că ei sunt urmaşii unui trib getic, ca şi noi, deşi distanţa dintre români şi punjabi este de 4.500 de kilometri”.

Noi am învăţat la şcoală că daco-geţii ar fi fost o ramură a neamului tracic, care trăia exclusiv în Dacia, pe actualul teritoriu al României şi care vorbea o limbă diferită de latină.

Imperiul Roman a cucerit Dacia, iar daco-geţii ar fi renunţat parţial la limba lor pentru a învăţa vorbirea cuceritorilor.

Din combinaţia acestora ar fi apărut, în timp, româna.

După 20 de ani de studiu, dr. Lucian Cueşdean a ajuns la concluzia că această teorie este falsă.

Cueşdean spune că triburile getice, sub diferite nume, ocupau o arie geografică vastă, din Europa Centrală până în Asia, aproape de China şi de India.

Actuala populaţie punjabi, din nordul Indiei, de pildă, este urmaşa unui trib de geţi localizaţi în Asia Centrală cu peste 2.500 de ani în urmă.

Aceşti urmaşi ai geţilor vorbesc o limbă asemănătoare cu româna.

Dar multe din cuvintele punjabi comune cu româna sunt comune şi cu latina.

Problema este că acum 2.500 de ani nu exista Imperiul Roman.

Asta înseamnă că geţii vorbeau o limbă “latină” mult înainte de expansiunea romană.


Războinicii geţi au urmaşi în India

“Am pornit de la informaţiile legate de marele trib al masageţilor, atestat în centrul Asiei de către istoricii antici şi pomeniţi în Evagrius Scholasticus, scris în secolul VI d.Hr. şi tradus în formula Ecclesiastical History de către E. Walford în 1846, din care citez: «Actuala populaţie JAD din nordul Indiei este descendenta masageţilor.

În limba pahalavi, messagetae este tradus Marii Jats».

Am plecat pe urmele acestei populaţii, Marii Jats.

Chinezii îi numeau Yueci, adică Geţi, consemnând dominaţia lor în Punjabi.

Deci, geţii au trăit cândva în Punjabi.

De reţinut: neamurile geto-dacice vorbeau aceeaşi limbă, după cum spune geograful antic Strabon (60 î.Hr.-26 d.Hr.), adică de la Carpaţi până în centrul Asiei”, ne-a spus Lucian Cueşdean.

Dacă geţii au stăpânit teritorii din Europa până în Asia, dacă populaţia punjabi este o urmaşă a acestora, iar românii sunt, la rândul lor, urmaşi ai geţilor, dr. Cueşdean a fost curios să vadă dacă există vreo legătură lingvistică între noi şi ei, comparând cuvintele din cele două limbi.

“După 20 de ani de studiu, am ajuns la concluzia că cele 80 de milioane de persoane ale comunităţii punjabi vorbesc o română arhaică.

Au 2.000 de cuvinte identice, multe din ele comune şi cu latina.

Dar dacă punjabi este o limbă vorbită cândva de geţi, înseamnă că neamurile getice vorbeau o limbă «latină» înainte de apariţia Imperiului Roman.

De unde rezultă că limba română e mai veche decât latina.

Concluzia e că într-un trecut imemorial exista o singură limbă europeană, cel mai probabil româna arhaică, sau getodaca, şi care printr-o serie de migraţii şi modificări a născut toate limbile numite indo-europene, printre care şi latina.

Iar războiul dacoroman a fost unul fratricid.

Până în ziua de azi se vorbeşte româna sau aromâna din nordul Mării Adriatice, până la Volga.

Mai mult, în Kazahstan sunt acum, oficial, 20.000 de vorbitori de limbă română”, spune Cueşdean.

 Sursa: Libertatea




preluare de pe Sursa: Dezvatatorul

21 august 2011

Privind spre anul 2100: ce se va întâmpla cu omenirea în acest secol?


Anul acesta, vom fi 7 miliarde – 7 miliarde de făpturi umane vor locui planeta, folosindu-i resursele, cu sau fără recunoştinţă, cu mai mult ori mai puţin discernământ, constienti sau nu de impactul lor asupra a tot ceea ce e în jur.

De la îndemnul biblic „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi”, s-a ajuns azi la îndemnuri la responsabilitate privind numărul de copii pe care-i facem şi la avertizări aproape isterice privind necesitatea scăderii vitezei cu care ne înmulţim.

Trecând de la cantitate la calitate, nu doar câţi vom fi, ci şi cum vom fi – cum vor trăi oamenii, ce probleme vor avea, ce schimbări se vor petrece cu ei – sunt aspecte pe care încercăm să le prevedem, în încercarea de a îmbunătăţi ce se poate îmbunătăţi şi de a ne pregăti pentru restul.

De curând, un amplu raport privind starea viitoare a lumii a fost dat publicităţii: 2010 Revision of World Population Prospects este un ansamblu de previziuni privind creşterea populaţională a omenirii şi anumite aspecte ale calităţii vieţii oamenilor, elaborat pe baza unor indicatori statistici comunicaţi de ţările lumii în anul 2010.

Pentru prima dată, Organizaţia Naţiunilor Unite îşi aruncă privirea până în anul 2100 pentru a prevesti viitorul umanităţii.

Deci, ce se va întâmpla cu noi până la sfârşitul acestui veac? Să vedem…


Numărul

7 miliarde în 2011 – 9 miliarde în 2050 – 10 miliarde în 2085.

Acestea sunt cifrele estimative furnizate de ONU, care a folosit diferite modele de predicţie pentru a prevedea “încărcătura” umană pe care o va purta planeta în următoarele câteva decenii.

Pare enorm, mai ales că timpul pare să treacă atât de repede – ai impresia că acuşi o să se facă anul 2050 şi o să fim cu o treime mai mulţi decât suntem acum.

Există şi vreo veste bună? Oarecum.

Rata creşterii populaţiei a scăzut mult în ultimii 50 de ani şi, după toate probabilităţile, va continua să scadă. Cu alte cuvinte, creşterea va fi mai lentă.

În locul unei înşiruiri greoaie de cifre, care să argumenteze această evoluţie, uitaţi-vă la animaţia de mai jos, care arată modul în care se estimează că va spori populaţia globului.

Vor fi, evident, diferenţe mari între continente: Africa, de pildă, va ajunge de la 1 miliard de locuitori, cât are în prezent, la cca. 3,6 miliarde, în 2100.

Clasamentul ţărilor, în funcţie de mărimea populaţiei, va suferi schimbări, unele previzibile, altele surprinzătoare.

Cele mai populate ţări erau în 2010: China (1.341 milioane locuritori), India (1.225 milioane), SUA (310 milioane).
Cum va arăta clasamentul în 2100, după estimările oficiale?

Locul I: India (populaţie estimată: 1.551 milioane locuitori).

Locul II: China (941 milioane – remarcabilă scăderea, dar cât de bine sau de rău va fi că scade populaţia Chinei, asta numai viitorul ne-o va arăta).
Iar pe locul III – surpriză! – ar putea ajunge Nigeria, ţară care azi ocupă locul 7, dar care, având o rată mare a fertilităţii, va ajunge, se prognozează, la o populaţie de 730 milioane – cât toată populaţia actuală a Europei!


Mai bătrâni, tot mai bătrâni…

După cum probabil ştiţi, unele ţări – cele dezvoltate – au deja populaţii îmbătrînite, ca urmare a unei fertilităţi scăzute (fertilitatea este, în această accepţie demografică, un indice calculat pe baza numărului de copii născuţi vii şi a numărului de femei din populaţia respectivă), cuplate cu o speranţă de viaţă mai mare; în schimb, ţările subdezvoltate, unde, de obicei, fertilitatea este ridicată, au populaţii tinere, însă cu o speranţă de viaţă scăzută.

Una peste alta, tendinţa este de creştere a speranţei de viaţă şi de îmbătrânire a populaţiei planetei.

În anul 2010, 7,6% din populaţia globului avea peste 65 de ani.
În 2100, procentul celor de vîrsta a treia va ajunge la 22%.

În ţările în curs de dezvoltare, cu rate mari ale fertilităţii, speranţa de viaţă este, în medie de 56 de ani (scăzută); specialiştii consideră drept cauză principală a fenomenului infecţia cu virusul HIV (şi îmbolnăvirea consecutivă de SIDA).

Datorită progreselor făcute în prevenirea răspândirii bolii, dar şi extinderii tratamentelor cu medicamente antiretrovirale, se prevede că mortalitatea din cauza HIV/SIDA va continua să scadă.

Şi mortalitatea din alte cauze (malnutriţie, infecţii cu boli tropicale endemice ş.a.) va regresa, astfel încât, conform previziunilor, în aceste ţări speranţa de viaţă va ajunge în medie, la 69 de ani în 2045-2050 şi la 77 ani în 2095-2100. (Pentru comparaţie: în anul 2010, speranţa medie de viaţă, în România era, conform declaraţiilor ministrului muncii, de 70 de ani la bărbaţi şi 77,1 ani la femei.)


Sărăcia

În momentul de faţă, 48 dintre statele lumii sunt incluse de ONU în rândul “celor mai slab dezvoltate ţări” (Least Developed Countries – LDCs) – cu alte cuvinte, cele mai sărace ţări, cu nivelul de trai cel mai scăzut, cele mai… amărâte ţări; da, ştiu că nu e un cuvânt “corect politic”, dar descrie, cred, mai expresiv tabloul întunecat al existenţei oamenilor acelor ţări decât definiţia oficială a sărăciei extreme, elaborată de Banca Mondială în 2008: a trăi cu mai puţin de 1,25 USD pe zi, de persoană.

Categoria LDC a fost creată în 1970, în prima listă, publicată în 1971 (lista e revizuită o dată la trei ani) fiind cuprinse 51 de ţări, care prezentau cele mai mici valori ale unor indicatori de dezvoltare socioeconomică. Majoritatea se află în Africa sub-sahariană.

Aceste ţări suferă de pe urma sărăciei extreme, a conflictelor armate (războaie civile, frecvente ciocniri inter-etnice), a corupţiei şi a instabilităţii politice şi sociale. Epidemiile fac ravagii, oamenii sunt extrem de vulnerabili în faţa dezastrelor naturale.

Ţările cu pricina pot “promova”, adică sunt scoase de pe listă atunci când situaţia lor socieconomică se îmbunătăţeşte, depăşind un anumit prag.

Descurajant e faptul că, din 1971 şi până acum, doar trei ţări au reuşit să promoveze: Botswana în 1994, Republica Capului Verde în 2007 şi Maldive la începutul acestui an.

Aşadar, lista e încă foarte lungă: 48 de ţări doresc şi speră să o părăsească, dar se zbat încă în plasa sărăciei, a vulnerabilităţii sociale şi economice, a deficienţei în programele de sănătate şi educaţie.

Totuşi, Organizaţia Naţiunilor Unite are planuri îndrăzneţe: în opinia specialiştilor ei, jumătate din cele 48 de ţări ar putea depăşi acest statut până în 2020, dacă – ei, asta e, DACĂ… – vor beneficia de programe mai bune la nivel naţional şi de sprijin internaţional.

Ajutoare pentru dezvoltare mai bine direcţionate, politici mai eficiente în domeniul exporturilor, dublarea productivităţii agricole şi a numărului de persoane cuprinse în programele de educaţie şcolară, precum şi întărirea democraţiei, sunt măsuri propuse de grupul de experţi ONU care a analizat recent situaţia.

Acum, pe hîrtie sună foarte bine, dar… Avem vreun motiv să credem că sărăcia în lume s-ar putea diminua?

Speranţa moare ultima, se ştie, dar există nişte fapte, nişte date concrete pe care să ne sprijim speranţele?

Oarece reuşite există, deşi recenta criză economică a încetinit considerabil progresele, în ansamblu.

Cu bune şi cu rele, iată câteva date privind evoluţia sărăciei şi mersul luptei împotriva ei:

Numărul persoanelor care trăiesc sub limita sărăciei (cu mai puţin de 1,25 USD pe zi) a scăzut, între anii 1990 şi 2005, de la 1,8 miliarde la 1,4 miliarde.
Proporţia persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă în regiunile în curs de dezvoltare a scăzut şi ea, de la 46% la 27%. Dar (fir-ar să fie!) criza economică din 2008-2009 a împins iarăşi milioane de oameni în mizerie, creşterea preţurilor la alimente ducând la înrăutăţirea severă a situaţiei pentru mulţi dintre cei aflaţi la marginea sărăciei.
În ansamblu, chiar dacă aceste tendinţe pozitive se menţin, se estimează că, în 2015, cca. 920 de milioane de persoane tot vor trăi sub limita sărăciei.

Orice lucru bun se plăteşte. Spun experţii ONU: în viitor, sute de milioane de persoane (majoritatea din India şi China) vor ieşi din starea de sărăcie, trecând în rândurile aşa-numite clase de mijloc.

Iar odată ajunşi acolo, când viaţa lor se va îmbunătăţi, vor avea standarde mai ridicate, pretenţii mai mari privind nivelul de confort, ceea ce va genera o cerere sporită de produse şi servicii.

Pe de o parte, e bine; pe de altă parte, trebuie luat în calcul impactul asupra mediului: va fi vorba despre un consum mai mare de energie, de apă şi de materii prime şi o cantitate mai mare de deşeuri.

În anul 2050, cererea de produse alimentare va fi cu 75% mai mare decât astăzi.



Foametea

Deşi sărăcia are multe consecinţe grave (din perspectiva educaţiei, a sănătăţii şi altele), totuşi, efectul ei cel mai rapid invocat este foamea – ce devine foamete, atunci cînd se întinde mult în timp şi spaţiu.

Cel mai întristător lucru este că, după estimările ONU, o treime din hrana produsă în lume se pierde sau e aruncată la gunoi – mai mult de un miliard de tone în fiecare an!

În ţările în curs de dezvoltare, e vorba mai degrabă de pierderi: recoltele sunt depozitate în condiţii precare, drept care sunt atacate de dăunători, sau produse uşor perisabile (cum ar fi lactatele) sunt transportate fără refrigerare şi se strică…

Soluţia ar fi îmbunătăţirea tehnologiei şi a infrastructurii: construirea de silozuri moderne, dotarea cu instalaţii frigorifice… dar toate astea costă, deci e nevoie de programe centrate pe îmbunătăţirea capacităţilor de stocare şi transport al alimentelor.

Banca Africană de Dezvoltare desfăşoară un astfel de program, cu o durată de 7 ani, în vederea reducerii cu 3% a pierderilor de produse alimentare în ţările Africii.

Dacă totul merge conform planului, după 7 ani, pagubele ar putea fi semnificativ reduse.

În schimb, în ţările dezvoltate, problema e cu totul alta – aici, de cele mai multe ori, e vorba despre hrană aruncată la gunoi, pur şi simplu.

Consumatorii îşi au partea lor de răspundere, cât despre marile lanţuri de magazine alimentare… ce să mai vorbim: sute de milioane de tone de alimente perfect comestibile ajung anual la tomberon, fie din cauza reglementărilor restrictive privind data expirării, fie din cauză ca şi-au pierdut, oarecum, aspectul comercial ideal.

Fructele şi legumele sunt cel mai adesea aruncate din acest motiv.

Şi toate acestea, în timp ce, efectiv, o grămadă de lume nu are ce mânca.

Copilaşii sub 5 ani suferă încă de foame şi subalimentaţie, într-o măsură zguduitoare, chiar dacă s-au făcut oarece progrese.

În 1990, cca. o treime dintre copiii sub cinci ani ai lumii erau subponderali; azi, cifra e de aproximativ 26%.

Evident, soluţiile ţin şi de sfera finanţelor şi a politicii, cu asta toată lumea e de acord, dar, când e vorba despre stringenta problemă a creşterii producţiei agricole, părerile sunt diferite.

Unii mizează pe recoltele de plante modificate genetic, superproductive, pentru a rezolva problema foametei.

Alţii susţin o idee diametral opusă, foarte îndrăzneaţă în contextul actual: că, dimpotrivă, aşa-numita agricultură organică şi recursul la anumite metode tradiţionale, care şi-au dovedit eficacitatea în decursul secolelor, ar putea fi soluţia la problema foamei în lume.

Experimente surprinzătoare, realizate în diverse ţări – în China, Marea Britanie, India, Kenya, Brazilia, Guatemala, Honduras – au arătat că vechi practici tradiţionale precum folosirea ca îngrăşământ a gunoiului de grajd şi cultivarea mai multor specii pe acelaşi lot de pământ (în opoziţie cu monocultura – tarlale imense cultivate cu o singură specie, aşa cum se procedează azi în cadrul agriculturii moderne) menţin mult mai bine productivitatea solului în timp şi reduc atacul dăunătorilor. Ca să vezi!

(Pe lângă lupta pentru hrană, se va duce şi o bătălie tot mai acerbă pentru apă, căci nevoile de apă cresc mereu, iar rezervele nu pot ţine pasul.

E drept, se şi risipeşte enorm de multă apă. Se pare că avem nevoie de o nouă “cultură a apei”, până nu ajungem să avem una ca a locuitorilor de pe Arrakis, imaginara planetă deşertică înfăţişată în Dune, pentru ai cărei locuitori apa, extrem de puţină, era resursa cea mai preţioasă, valoarea supremă.)



Obezitatea…

La polul opus, ţările bogate se confruntă cu o adevărată epidemie de obezitate; în plus, malnutriţia îi loveşte, în proporţie surprinzătoare, şi pe cetăţenii acestor ţări, pentru că destui dintre ei mănâncă mult, dar prost.

Abuzul de junk food generează adesea carenţe nutriţionale de vitamine şi săruri minerale, care se adaugă, ca factori de risc, la cei reprezentaţi de colesterolul mărit, tensiunea tot mărită, burta mărită şi ea…

Iar incidenţa obezităţii tot creşte şi creşte…


… şi alte boli în plină expansiune

Îngrijorător şi sumbru, una dintre afecţiunile care cunosc o răspândire tot mai largă este demenţa – fie boala Alzheimer, fie alte forme de demenţă – , în conjuncţie cu creşterea speranţei de viaţă: aceste boli sunt mult mai frecvente în rândul vârstnicilor.

Asta este, totul e cu dus şi-ntors.

Şi încă o afecţiune care se extinde cu repeziciune în lume: depresia, căreia i se descoperă mereu noi forme.

Iar stilul de viaţă modern este el însuşi asociat cu apariţia unor afecţiuni specifice, veritabile boli ale vremurilor noi.



Bine, murim, da’ din ce cauză?

Dacă multă vreme bolile contagioase au fost o cauză majoră a morţii în lume, în viitor bolile netransmisibile şi accidentele vor deveni pricipalele cauze de deces, afirmă Organizaţia Mondială Sănătăţii.

Aceeaşi instituţie avertizează că rata accidentelor auto va creşte, iar decesele produse de fumat le vor depăşi ca număr chiar pe cele produse de HIV/SIDA.

Până şi în Africa, ale cărei ţări au populaţii tinere, fumatul, hipertensiunea şi nivelul mare de colesterol în sânge au ajuns să se numere printre primii 10 factori de risc pentru sănătate.

După o atât de sumbră viziune a unei omeniri alcătuite dintr-o mulţime de oameni subnutriţi şi care mor de tineri şi la fel de mulţi alţii obezi, dar malnutriţi, şi deprimaţi ori demenţi, mai putem avea vreun motiv de optimism?

Pare cinic şi aproape absurd chiar şi să pomenim cuvântul optimism. Şi totuşi…

Aceste cifre sunt calculate şi enunţate nu doar ca să ştim cum stăm, ci şi ca să ne pună în gardă, pentru ca fiecare dintre noi, cunoscând tendinţele actuale, să poată lua măsurile care stau în puterea lui.

Nu-i obligatoriu să îngroşăm şi noi statisticile acelea sumbre.

Aveţi grijă de voi, mâncaţi cât şi cum trebuie pentru a rămâne sănătoşi, nu vă bateţi joc de resurse şi încercaţi să găsiţi motive de bucurie în viaţă, atâta timp cât vă va fi dat să trăiţi.

Sănătate – fizică şi spirituală – tuturor!


Sursa: BLOG ENCICLOPEDIC 2 – DESCOPERA

6 august 2011

Copiii, pericol planetar!

                                                                                                                      Autor: Ionel Grama

Copiii, pericol planetar!
 
 
 
In numerele 11/2009 şi 1/2010 ale revistei noastre, în articolul „Trebuie să fim mai puţini pe Terra“, am scris despre acţiunea declanşată de o ziaristă din Austria, care a pus sub acuzare Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru că derulează politici şi acţiuni de decimare a populaţiei planetei.

Cum era de aşteptat, subiectul a declanşat o serie de întrebări, ameninţări şi înjurături anonime, dar şi suspiciuni cum că exagerăm, pentru a obţine cu orice preţ senzaţionalul.

Exemplele care urmează constituie un argument în plus că afirmaţiile făcute de noi nu sînt speculaţii şi că realitatea este mult mai crudă decît ceea ce am scris.

La summitul Uniunii Europene din octombrie 2008, care s-a ţinut la Bruxelles, Stavors Dimas, responsabilul pe probleme de mediu, a atras atenţia că, dacă factorii responsabili nu vor adopta o politică mondială corespunzătoare, efectele încălzirii globale se vor accentua şi vor afecta grav, în scurt timp, transporturile, agricultura, sănătatea şi, implicit, locurile de muncă a peste 60 de milioane de oameni din Europa.

Era, dacă vreţi, un fel de avertisment cu privire la criza pe care o traversăm în prezent şi care, iată, are o altă cauză decît ce s-a bănuit pînă acum, cum că o persoană a „şterpelit” cu bună ştiinţă miliardele lumii, pentru a crea un haos generalizat, deoarece, acolo unde e derută, lucrurile pot fi dirijate din umbră în ce direcţie se vrea.

După Stavros, cauza crizei este… încălzirea globală.
De fapt, acest semnal de alarmă nu era o noutate, Global Footprint Network, o organizaţie care îşi are sediul în Oakland,

California, creată în 2003, avertizînd forurile internaţionale, cu mai mult timp în urmă, că planeta are nevoie de un an şi jumătate pentru a-şi regenera resursele pe care le consumă omenirea (aflată în continuă creştere numerică) într-un singur an.

Aşa cum a prezentat ziarul La Stampa, pentru 2010, de pildă, de la 21 august şi pînă la sfîrşitul anului, „populaţia Terrei va trăi pe credit faţă de resursele efective ale planetei”.

Cu alte cuvinte, în perioada respectivă, Pămîntul nu a reuşit să refacă ceea ce noi am consumat pînă la acea dată.

Aşadar, pe de o parte, încălzirea tot mai accentuată a planetei, iar, pe de altă parte, scăderea resurselor naturale ne împing obligatoriu să adoptăm măsuri urgente.
La începutul lui 2009, The Daily Telegraph a publicat declaraţia lui Jonathon Porrit, preşedintele Comisiei pentru Dezvoltare Durabilă din Marea Britanie, care a afirmat: „Familiile care au mai mult de doi copii sînt iresponsabile faţă de mediu”.

Degeaba au încercat ziariştii să-i explice insularului că nu copiii sînt cauza răului care a lovit planeta şi că, fără ei, lumea va îmbătrîni şi va muri, că acesta nu a vrut sub nicio formă să renunţe la ideea sa. Şi nu este singurul.
O politică severă de reducere a numărului de copii, iniţiată încă din 1950, se aplică şi în China, ţară în care rata demografică a scăzut de la 2,2% pe an, în perioada 1950-1980, la 1,4%, în anii ’80-’90.

In urmă cu 30 de ani, politica „un singur copil”, cu preferinţă pentru băieţi, a dus la un dezechilibru major, deoarece, în anul 2020, peste 24 de milioane de bărbaţi chinezi nu vor avea cu cine să se căsătorească, din cauza lipsei de femei.

Fenomenul nu duce numai la îmbătrînirea popu­laţiei, ci şi la instabilitate socială şi violenţe, motiv pentru care în această ţară se aplică încă sterilizarea bărbaţilor, deşi oficial s-a permis cuplurilor să aibă doi copii.

Dacă în China fecunditatea unei femei este de 1,7 copii, în India cifra este aproape dublă, adică 3,1, situînd această ţară pe locul al doilea în lume ca populaţie, cu 1,1 miliarde de locuitori.

Acest număr creşte cu circa 19 milioane pe an, motiv pentru care se aplică sterilizarea obligatorie a bărbaţilor care au mai mult de patru copii.

Iată, aşadar, cum copiii, cel mai frumos dar al lui Dumnezeu, devin pe nedrept o povară pentru cei care, pentru a-şi salva bogăţiile, au ajuns la soluţia lui Irod, de la naşterea lui Hristos: uciderea pruncilor.

4 august 2011

Mitul Shambhalei: Un regat atotputernic in adancul Terrei

Un cataclism planetar i-a obligat pe reprezentantii unei civilizatii stravechi sa se refugiezeintr-o lume subterana.
 
Locuitorii ei detin controlul puterii la suprafata globului si imping omenirea spre Apocalipsa
Posibilitatea existentei unui taram misterios a constituit din cele mai vechi timpuri un subiect deosebit de fascinant. Una din lucrarile de referinta ce abordeaza acest subiect apartine lui Edward Lytton, autor al cartii
“Ultimele zile ale orasului Pompei”. Acesta descrie in cartea sa, Rasa viitoare, o lume subpamanteana locuita de o rasa superioara, vrill-ya, care planuia sa cucereasca lumea de sus.
Pe aceeasi linie, Rene Guenon aminteste in scrierile sale de un mit in care se afirma ca, in urma unui cataclism planetar, ultimii reprezentanti ai unei civilizatii avansate, dezvoltata pe teritoriul ocupat de actualul Podis Gobi, s-au refugiat intr-un imens sistem de caverne sapat in profunzimile lantului himalayan. Acolo, ei s-au separat in doua grupuri, fiecare stabilindu-si un centru material si spiritual propriu: in Agartha se afla Cetatea binelui, a contemplarii si neamestecului in evolutia lumii de la suprafata si in Shambhala, Cetatea puterii, membrii ei isi concentreaza eforturile in directia dirijarii si grabirii omenirii spre Apocalipsa.
Alte interpretari considera Agartha ca fiind de origine budista; ele se refera la o lume subterana cu milioane de locuitori si multe orase, toate aflate sub dominatia suprema a Capitalei lumii subterane, Shambhala, unde locuieste conducatorul absolut, cunoscut in Orient ca Regele Lumii. Se crede, de asemenea, ca o retea de tunele secrete leaga lumea subterana de Tibet, similar camerelor secrete de la baza Piramidei din Gizeh ce duc spre adancuri. Cronicile chineze descriu misiuni ale unor ambasadori trimisi de imparati ai Imperiuui celest la spiritele muntilor. Conform acestora, teritoriul lor coincide cu zona indicata pe hartile tibetane, Kanjur si Tanjur, pentru regatul ascuns denumit de acestea Shambhala, iar spatiile aflate in acea regiune, la mare adancime sub scoarta terestra, ar fi populate de urmasii supravietuitorilor celor doua continente scufundate candva in Atlantic si Pacific, Atlantida si Mu.
 
 
Un imperiu condus de Regele Lumii
Legendele mongole sustin ca Shambhala este un adevarat imperiu cu 800 de milioane de supusi, condus de Regele Lumii. Capitala este inconjurata de orase in care traiesc marii preoti si savantii. Palatul regelui este inconjurat de palatele maestrilor, care stapanesc toate fortele vizibile si invizibile ale pamantului, infernului si cerului. Conducerea intregii societati este exercitata de 5.000 de savanti, 365 de cardinali si 12 membri ai Initierii supreme. Regatul se intinde de-a lungul tuturor coridoarelor subpamantene din lumea intreaga.
Persii numeau acest urias imperiu subteran Ariana, pe care o considera a fi tara de origine a arienilor.
 
Conducatorul imperiului subpamantean este Rigden Iyepo, Regele Lumii, care il are ca reprezentant terestru pe Dalai Lama. In legendele si traditiile referitoare la imperiul subpamantean se vorbeste ca pe pamant va urma un al treilea razboi mondial care va fi insotit de cutremure, o fisura la pol si alte catastrofe naturale in urma carora va disparea mai mult de jumatate din populatia globului. Dupa acest ultim razboi, diferitele rase din interiorul
Pamantului se vor uni cu supravietuitorii de la suprafata si toti vor trai in pace intr-un “mileniu de aur”.
Conform vechilor scrieri, Shambhala este marginita la nord de Siberia (tara zapezii), la sud de Tibet si India, de China la est si de Hotan la vest, ceea ce inseamna ca este localizata sub actuala Mongolie. Se afirma ca pentru a ajunge in acest regat ascuns exista patru cai de acces: una pe teritoriul Rusiei, alta in India, o a treia in Tibetul oriental si ultima in Borneo. Misteriosul taram pare sa se intinda peste tot sub scoarta terestra. Din loc in loc, pasaje secrete permit initiatilor accesul in interiorul sau. Multi locuitori ai Shambhalei sunt dispersati in toate statele lumii, fiind coordonatorii oculti ai tuturor societatilor secrete la putere. Printre tarile antice indicate pe vechi harti tibetane apar nu numai Persia, Babilonul, Iudeea si Egiptul, dar si Shambhala. “Regatul ascuns” – se arata in Shambhala lan-yia (Drumul spre Shambhala), lucrare tibetana scrisa in secolul al XVIII-lea – “este situat intr-o zona muntoasa inconjurata de varfuri foarte inalte, abrupte si inzapezite”. Renumitul explorator Nicholas Roerich a aflat de la un preot-lama ca sub Potala (palatul lui Dalai Lama din Lhasa) exista o grota cu un lac despre care au stiinta numai initiatii. De aici pornesc mai multe coridoare ce leaga Potala de enigmatica citadela Shambhala. Alte legende amintesc ca Ayodhya, Orasul stelar, intemeiat acum 6.000 de ani, a fost mutat cu circa 1.800 de ani inainte de Christos, in nordul masivului himalayan, la Shambhala, numita de tibetani si Dejung.
 
Fiinte venite din Cosmos si misterioasele lor aparate de zbor
In 1926, in timp ce expeditia lui Roerich se apropia de masivul Karakorum, a fost observat tasnind pe cerul limpede un disc stralucitor; el si-a schimbat pe neasteptate directia de deplasare din sud spre sud-vest, facandu-se nevazut in spatele varfului inzapezit al masivului Humboldt. “Este un semn din Shambhala”, au exclamat imediat preotii-lama din grup, la vederea discului. In 1933, britanicul Frank Smythe, escaladand Everestul, a avut o experienta similara. De aceasta data, au fost semnalate doua OZN-uri invaluite intr-o irizatie pulsatorie care au strabatut in viteza cerul la mare inaltime. Ciudate vehicule aeriene au fost semnalate – conform afirmatiilor lui Serge Hutin – si de cealalta parte a globului, in zona Muntelui Shasta. Cartea scrisa de el a aparut in 1961, anterior valului de semnalari de OZN-uri care s-au abatut asupra SUA in deceniile sase si sapte ale secolului trecut. Este greu de crezut – spun expertii in OZN-uri – ca Roerich sau Smythe incercau sa produca senzatie cu relatarile lor, lucru de care sunt acuzati raportorii OZN moderni. Fenomenele descrise de ei erau, insa, foarte clare pentru autohtoni: “Semne din Shambhala”. O legenda mongola afirma ca “in Agartha, savantii inregistreaza pe tablete de piatra toata stiinta planetei noastre, dar si a altor lumi”.
 
Bazandu-se pe vechi manuscrise tibetane, cercetatorul italian Giuseppe Tucci mentioneaza ca Shambhala a fost condusa de fiinte venite din Cosmos, detinatoare ale unei stiinte extrem de avansate careia s-au straduit sa-i asigure perpetuarea.
Sosite pe Terra cu milioane de ani in urma, ei aveau misiunea de a accelera evolutia planetei si a viitoarei specii umane. Intemeietorilor taramului ascuns le-ar fi urmat pamantenii instruiti de ei care nu numai ca au pastrat cunostintele mostenite, dar au controlat permanent si discret ascensiunea omenirii pe scara istoriei
 

9 ianuarie 2011

Patru Legi ale sipiritualitatii in India

- prima lege zice: “Persoanele pe care le intalnesti sunt  persoanele potrivite”.
- a doua lege zice: “Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla”.
- a treia lege zice: “Orice moment in care se incepe este momentul corect”.
- a patra lege zice: “Cand ceva se termina, se termina”.


“Persoanele pe care le intalnesti sunt  persoanele potrivite”

Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si sa continuam drumul
personal;
“Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla”

Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce  in viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici macar detaliul cel mai nesemnificativ)… Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi produs alt cutare lucru….” NU. Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc sunt perfecte,  cu toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta …
“Orice moment in care se incepe este momentul corect”

Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici dupa;  cand suntem pregatiti pentru ca ceva nou sa apara in viata noastra, exact atunci apare (incepe);
“Cand ceva se termina, se termina”

Daca ceva a luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie,  deci cel mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte imbogatit cu acea experienta.Cred ca nu este intamplator ca citesti aceste randuri acum; acest text ajunge la tine azi pentru ca esti pregatit(a) sa intelegi ca  “nici un fulg de zapada nu cade niciodata in locul gresit”…